Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Hitler’

Amicul Aramis, cu articolul despre Waterloo, m-a făcut să mă gândesc la ascensiunea unui alt dictator, Adolf Hitler.

Poate vă amintiți că ascensiunea lui Hitler a fost spectaculoasă, ajungând în câțiva ani de la un procent de 2.6% (1928) la aproape 44% (1933) din voturile electoratului german. La prima vedere, pare normal ca într-o Germanie învinsă, ascensiunea naționalismului să crească natural. Însă acesta este doar mediul în care un astfel de cancer, precum dictatura, se poate dezvolta. Explozia răului are totuși nevoie de un catalizator, care în cazul Germaniei a fost MAREA CRIZĂ.

Problemele generate de Marea Criză Economică, au indus electoratului german o puternică aversiune față de PARLAMENTARISM, perceput ca fiind ineficient și corupt. Drept urmare GUVERNAREA PRIN DECRETE, emise de către președintele ales democratic, Paul von Hindenburg, a devenit norma, într-o Germanie tot mai slăbită economic.

Însă nu majoritatea (cetățenilor) l-a adus la putere pe Hitler, ci ELITELE speriate de ascensiunea extremei stângi. În acest context, Franz von Papen și un grup de oameni de afaceri i-au scris președintelui Hindenburg o scrisoare prin care îi cereau să-l numească pe Hitler cancelar. A urmat incendierea Reichstag-ului și preluarea completă a puterii.

Să recapitulăm un pic condițiile necesare ascensiunii unui dictator, să-i spunem Omul Providențial care Luptă cu Comuniștii:
– o mare criză economică;
– dispreț pentru parlamentarism;
– guvernare prin decrete;
– o elită economică speriată de „comuniști”;
– un eveniment declanșator.

Ne lipsește ceva?

Update:

Casandra a postat un excelent comentariu, pe care îl reproduc aici:

Porthos

Iti inteleg preocuparea. La noi se poate replica experienta respectiva, dar in cheie damboviteana, cu lautari, pastrama si must la botul dictatorului caricatural.

In primul rand, miscarea comunista si cea social-democrata erau chiar puternice in Republica de la Weimer. Si erau autentice, ceea ce provoca un frison serios elitelor economice si financiare germane. La data instalarii lui Hitler, inflatia era deja jugulata de guvern si urma revenirea. Criza fusese decontata (ca la noi!) mai ales de populatie. Elitelor economcie le era teama ca revenirea economica avea sa le aduca o nota de plata si lor. Istoria proprie le demonstrase ca, atunci cand stanga este puternica, singura metoda pasnica de a pastra puterea in mainile dreptei era adoptarea unor politici de stanga. Cum facuse incepand cu 1871 chiar conservatorul von Bismarck, adoptand sistemele de asigurari sociale de somaj, pensie si boala. Atunci elitele economice au fost puse la plata facturii pacii. In anii ’30 le era teama ca vor fi iar puse la plata. Si l-au ales pe Hitler.

La noi, comunismul nu a prins niciodata. Pana si social-democratii de astazi sunt mai degraba social-liberali. Doar dintr.un fel de bun-simt politic, nu pe baza unei ideologii bine asumate. Si poate ca, pentru o vreme, este mai sanatos asa. Papagalii care tipa toata ziua despre “comunistii” din USL nu cred nici ei in realitatea spuselor lor. In mare parte, totul este un circ penibil care ascunde doar teama ca, la o schimbare de guvernare, poate ca Fiscul o sa le ceara dosarul preturilor de transfer si ca vor trebui sa explice mai bine cum este cu conturile nedeclarate parcate prin paradiscurile fiscale. Cu asita de acum s-au inteles, Romania este una dintre putinele tari europene in care nu s-a auzit de Acordurile Rubik, de schimbul de informatii cu statele reputate a fi paradisuri bancare si fiscale. La noi au primit cea mai inalta protectie acesti simpli infractori fiscali. Au avut ceva palpitatii in 2009, cand Basescu i-a amenintat cu repercursiuni pe cei cu banii adapostiti in Liechtenstein, dar apoi nu s-a mai auzit nimic, Au cazut la pace!

Parlamentarismul este in declin in toata lumea democratica. Mecansimele de selectie din partide nu mai sunt adecvate, parea multi parlamentari si guvernanti sunt fosti “pupili” ai intereselor diferitelor entitati economice sau industrii. Si, din pacate, societatea nu mai are organizatii civile care sa poata tine piept intereselor cercurilor economice si financiare dominante, asa cum faceau pe vremuri sindicatele. Presa nu mai este de mult independenta, ci in proprietatea unor “moguli” care au si alte interese, in toata lumea.

Basescu este epuizat. Bine nu mai poate face, ceva rau se mai poate, dar nu prea rau. Este pacat insa ca va bloca inca 2 ani negocierile pentru un nou proiect national care sa reuneasca natiunea. Firea lui este sa saboteze chestiunile care nu sunt pe masura propriilor lui proiecte. Si isi va ucide partidul tinandu-l in lesa intereselor si actiunilor lor. Mostenirea lui toxica va fi omniprezenta structurilor de informatii in tot ce misca in aceasta tara, mai ales in economie. O Romanie “securitata”, nelasata sa se maturizeze, continuu pilotata de servicii – asta este mostenirea lui Basescu. Am stiut ca acesta este proiectul lui inca din 2001 cand, la doar 2 luni de la preluarea conducerii PD si fara sa-si consulte colegii, a adus partidul lui Magureanu in PD.

Faliile create in societate in timpul celor doua mandate Basescu se vor resorbi foarte greu, doar daca avem noroc in 10 ani. Nu este vorba doar de polarizarea sociala, de adancirea saraciei si a excluderii sociale, ci de dispretul si furia care s-au instalat intre diferite categorii. si totul a inceput inca din ianuarie 2005, cand un dobitoc cu diplome a scris “Matusalem voteaza!” si a dat semnalul pentru anii de agresivitate la adresa batranilor. Daca idiotul nu ar fi fost recompensat pentru acesta viziune “reformista” printr-o functie publica importanta, am fi putut spune ca este doar un idiot in plus in tara asta. Dar, prin functia cu care a fost recompensat, toata lumea a inteles ca individul reprezinta o voce a puterii. Ceea ce a urmat (asistatii, puturosii, grasii,…) a sfasiat aceasta tara.

Nu cred ca ne paste dictatura. Nu neaparat pentru motivul ca lui basescu nu i-ar place (oh, cum i-ar place!), dar raportul de forte in societate nu-i permite. Va adanci doar dispretul si ura dintre diferite categorii de cetateni.

Read Full Post »