Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘IMM-uri’

Doctor Pește

Am fost plecat zilele acestea în Grecia. La prima vedere, lucrurile par la fel ca în România. Toată lumea lucrează cumva, încercând să fenteze taxele absurde (prin comparație România arată a paradis fiscal) și se plânge ca Grecia merge rău pentru că bogații nu plătesc taxe.

Într-una din zile, în timp ce trândăveam la o terasă, am remarcat o fată ce păzea câteva acvarii cu pești de 2-3 cm lungime, prea cenușii și urâței pentru a avea un rol estetic. Deasupra, o firmă, Dr. Fish. Pe românește, Doctor Pește.

Chiar când mă întrebam la ce ar putea folosi acvariile a venit o doamnă care a întrebat într-o engleză aproximativă și cu accent german exact problema care mă frământa și pe mine. Am aflat cu surprindere că peștii sunt sanitari și curăță pielea de celulele moarte de la suprafață. A urmat un spectacol relativ interesant cu peștii ciugulind de zor mâna introdusă în acvariu.

Însă mai interesantă a fost discuția dintre clienți și păzitoarea acvariilor pe teme de politică, taxe și antreprenoriat. Am aflat astfel că domnișoara era studenta la sociologie (firește că se înscrisese la facultate pentru „a avea o diplomă” și nu pentru că o interesa sociologia) și câștiga 500 euro pentru „jobul” de a păzi acvariile și a încasa banii de la clienți. Bineînțeles că și-ar fi deschis o firmă, dar „nu avea bani pentru a o porni”, deși la o analiză mai atentă ideea nu avea nevoie de niciun capital de start.

Trist mi s-a părut că era destul de pornită pe tot ce înseamnă dreapta, fie ca vorbim de Nea Demokratia sau chiar de Pasok, care spunea ea, e de stânga doar cu numele.

Problema Greciei, conform tinerei domnișoare este ca nimeni nu își plătește taxele. Deși, absolut natural, atunci când a încasat banii nu a emis nicio chitanță.

Am realizat că probabil lucrurile nu se vor schimba prea curând în Grecia (și nici în România) pentru că nimeni nu respectă nicio regulă. Iar genul acesta de votanți (de stânga sau de dreapta) îi interesează doar „să li se dea ceva”. Un bacșiș sau un post bun la stat. M-am gândit cu tristețe ca tânăra domnișoară e probabil prea bine plătită pentru ceea ce făcea.

Pâna la urmă, nu făcea nimic.

Și așa ne uităm cum crește o întreagă generație de „intelectuali”, care face facultăți cu profil „umanist” doar pentru a avea o diplomă, așteptând ca statul să aibă grijă de ei.

Mă gândesc cu groază că pe principiul asistenței mutuale între generații, pensia mea ar trebui plătită de ei, generația pierdută. Probabil că vor rezolva problma cu un război sau o revoluție.

Au trecut deja mai mult de 20 de ani de la „schimbare”. Iar ce urmează e tot mai rău.

Revenind la acvarii, singurii care munceau cu adevărat erau peștișorii. Mi s-a părut ca seamănă tare mult cu IMM-urile în economie. Cred că ne trebuie și aici un Doctor Pește.

Reclame

Read Full Post »