Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘internet’

V-ați gândit vreodată cine e „stăpânul” Internetului? Teoretic nodurile rețelei aparțin celor ce le administrează. Operatori de telecom, proprietari de „data-centers”, companii diverse care își administrează propriile site-uri, indivizi care și-au conectat calculatorul mai mult sau mai puțin permanent, etc. Ceea ce însemnă (teoretic) că Internetul nu are un singur „stăpân”.

În practică, ceea ce contează cu adevărat este cât ești de „vizibil”. Pentru asta ai nevoie de o adresă de IP (pe care nu o ține nimeni minte) și un nume înregistrat pe unul dintre „Domain Name” serverele Internetului.

Spre exemplu, Decablogul, administrat de subsemnatul, stă fizic pe serverele dintr-unul dintre data-centerele WordPress.com, iar adresa lui fizică este… Na, că nu știu. Stați un pic să verific.

Gata… Adresa este 192.0.78.12 aflată cibernetic la 30 de milisecunde de mine (așa puțin?) și fizic pe undeva prin San Francisco, California (latitudine: 37° 44′ 54.24 N, longitudine: 122° 24′ 56.16″ W). Am chiar și codul poștal, dacă vrea cineva să trimită vreo scrisoare (Postal Code: 94110). Proprietarul WordPress și implicit a Decablogului aflat pe serverele sale este Automattic, firma care a creat platforma de blogging.

Nu am studiat cu atenție „contractul” cu WordPress, așa că nu pot spune cu certitudine cine este proprietarul informației postată pe site, WordPress sau deținătorul blogului, însă asta este până la urmă irelevant. Contează cu adevărat cine este „proprietarul” cuvintelor spuse la o bere cu prietenii?

Mult mai important este cine controlează DNS-ul („Domain Name System”-ul), pentru că el dă de fapt accesul la adresa site-urilor și paginilor de web stocate pe servere. Și la fel de important este cine controlează modul în care serverele sunt conectate.

Dacă cineva nu știe sau vrea să afle mai multe, pot să explic mai în detaliu. Însă nu o să-i plictisesc acum pe cei ce știu cu inutile informații (aproximativ) tehnice. Așa că mă voi întoarce la „guvernanța” Internetului.

Organizația care controlează DNS-ul global se numește ICANN (Internet Corporation for Assigned Names and Numbers) și este o organizație non-profit cu sediul în California, fondată printr-un contract cu Departamentul pentru Comerț al Statelor Unite.

În jurul ICANN se dă continuu o bătălie între SUA, care susține că Internetul trebuie să rămână non-guvernamental (deși este „supervizat” de SUA) și țări precum Russia, China, Saudi Arabia, Algeria, Sudan care susțin o propunere ce spune că statele membre ar trebui să aibă dreptul SUVERAN să-și stabilească și să implementeze politica publică în ceea ce privește „guvernanța” Internetului. În plus, propunerea susține ca statele membre să preia de la ICANN modul în care se face asignarea adreselor și a numelor.

Apropo de „supervizarea” SUA e de amintit că la începuturile Internetului, în februarie 1998, dumnezeul de atunci al Internetului, Jon Postel, a făcut un test neautorizat de transfer al DNS-ului global de la guvern către propriile sale servere. Nici până astăzi nu e clar dacă a fost test cu adevărat sau Jon Postel a încercat să mute de facto administrarea Internetului către zona non-guvernamentală.

Odată cu apariția Google, modul în care ajungem la paginile de internet s-a modificat din nou, așa că Google pare acum cel mai puternic zeu al Internetului. Iar după volumul de informație structurată și „updatată” și Wikipedia merită un loc în Olimpul internetului. Poate și WordPress, Facebook (deși mie îmi displace). Și bineînțeles Youtube.

Am uitat oare pe cineva important? Parcă Microsoft sau Apple și-au cam ieșit din formă.

UPDATE: Mi s-a părut cam ciudat timpul de răspuns de doar 30 ms, pentru un server aflat în San Francisco. Viteza luminii (în vid) este de 300000 km/s, ceea ce înseamnă că în 30 ms, distanța parcursă de lumină va fi de maxim 9000 de km. Iar ping-ul măsoară timpul „round-trip” ceea ce înseamnă că vorbim de 9000 de km dus-întors. Cum distanța dintre București și San Francisco este de aproximativ 10300 km, cu siguranță nu serverul WordPress din San Francisco mi-a răspuns. Interesantă enigmă.

Prima variantă ar fi că răspunsul a venit de la un CDN (Content Distribution Network), care stochează contentul (mai ales cel video, audio, dar și text) în diverse puncte pe glob, astfel încât să nu fie necesară retransmiterea decât în cazul în care contentul se schimbă. Unul din primele CDN-uri și probabil cel mai cunoscut astăzi se numește Akamai, iar printre cofondatori se găsește Daniel M. Lewin, operativ Sayeret Matkal, unitatea armatei israeliene de informații anti-tero și de recuperare a ostaticilor. Printre cei ce au făcut parte din această unitate se numără Ehud Barak, Benjamin Netanyahu și alți eroi ai Israelului.

În mod tragic, Daniel M. Lewin a murit în atacul terorist de la 11 septembrie, aflându-se la bordul avionului ce s-a lovit de turnul de Nord al WTC. S-a speculat că Levin este considerat a fi prima victimă a atacului pentru că a fost omorât încercând să împiedice teroriștii.

Revenind la internet, printre clienții Akamai se numără Apple, Microsoft, Adobe, HP, IBM, Red Hat, AMD, Yahoo, NASA, White House, China Central Television, NBC, MTV, ESPN.

Cu siguranță și Akamai (și implicit Daniel Levin, CTO-ul Akamai) ar putea fi considerat unul dintre „zeii” internetului.

Reclame

Read Full Post »

M-am întors în sfârșit din concediu și am nimerit în plin război informatic. Cyberwar. „Viruși pregătiți să atace exclusiv 12 bănci românești„…

„IBM a descoperit o versiune de malware Tinba v3 configurată pentru a ataca exclusiv 12 bănci din România, iar un expert în cyber intelligence al companiei americane recomandă instituţiilor de credit să-şi informeze clienţii şi să colaboreze cât mai bine cu furnizorii de securitate antifraudă.” – nu zău, mi-am spus, ce furnizori de securitate antifraudă? Nu cumva chiar IBM?

Ca să ne înțelegem, „virusul” e de fapt un „troian”, adică un fișier atașat care așteaptă să-l deschizi. Fie un executabil, fie un „doc” sau un „xls” cu „macro”-uri, care îți infectează calculatorul la deschiderea fișierului. Mulțumim pe această cale companiei Microsoft pentru ajutorul acordat producătorilor de viruși și bineînțeles producătorilor de anti-viruși, precum specialiștilor în securitate cibernetică.

Oricum „virusul” nu se ia singur. Așteaptă un guguștiuc, care să deschidă fișierul „infectat”. Dacă folosiți GMail, șansele sunt minuscule să pățiți ceva, pentru că Google trimite astfel de mesaje direct în spam, cu eticheta „virus – a nu se deschide!” și nu te lasă să downloadezi fișierul păcătos. Doar dacă ești perseverent reușești să-ți îmbolnăvești computerul.

Citind articolul despre „virușii” care atacă băncile românești, am găsit un alt articol incomparabil mai interesant: „Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA) a dezvoltat programe informatice de tip malware, pe care le utilizează la scară foarte largă pentru a pirata date din milioane de calculatoare” și brusc m-am întrebat cine o fi NSA-ul românesc. SRI? Sau STS? Mă rog, nu mai contează, cu siguranță serviciile noastre nu se ocupă cu astfel de mizerii.

Într-una din zilele trecute, am ieșit la masă cu câțiva foști colegi de facultate, actualmente profesori, oameni de afaceri, bancheri și chiar și un diplomat. Trecând peste eterna luptă anti-corupție, necesară dar aiurea executată, am ajuns să discutăm despre ce se mai întâmplă afară.

Contextul geopolitic zonal este din ce în ce mai complicat, cu o Rusie tot mai hotărâtă să-și apere sfera de influență de expansiunea NATO și cu o Uniune Europeană mult prea neomogenă din punct de vedere economic și cultural pentru a funcționa ca o singură entitate.

Nici la nivel global lucrurile nu sunt mai simple. Statele Unite și Uniunea Europeană, cei doi parteneri economici și militari care au dat echilibru și stabilitate relațiilor internaționale din ultimii 70 de ani încep să aibă priorități diferite. În timp ce UE încearcă să-și rezolve problemele economice ale statelor din sud (Grecia, Spania, Italia), Statele Unite își mută centrul de interes către Asia-Pacific, unde o nouă superputere, China, tinde să schimbe echilibrul tradițional de forțe. Poate că și acest lucru explică disperarea cu care SUA s-a chinuit să ajungă la un acord cu Iranul, chiar cu prețul șubrezirii relației tradițional bune cu Israelul.

Deocamdată, tensiunile din zona geopoliticului s-au transformat într-un război în toată regula în Internet. Bănci și instituții publice sunt „testate” și „hack”-uite zilnic. În unele cazuri, cei afectați nici măcar nu realizează amploarea penetrărilor până când nu apare câte o prostioară de tipul „troienilor” descriși la începutul acestui articol. Moment în care cei atacați decid să-și verifice mai atent rețelele și „data-center”-urile.

În zona utilizatorilor privați, lucrurile sunt infinit mai rele. Majoritatea utilizatorilor nici nu înțeleg riscurile rulării unui program dintr-o sursă obscură (un media-player nou sau un joc găsit pe net). Practic din acel moment cel ce a scris codul este co-proprietar al calculatorului pe care este instalat programul. Asta este valabil și pentru Google, Microsoft, Apple, Adobe și celelalte firme mari care ne „furnizează” programe. Însă în acest caz, suntem oarecum protejați de un comportament abuziv de însăși reputația companiei. Nu totdeauna funcționează (să ne amintim de cazul Sony – RootKit), dar oricum este mai bine decât nimic.

Alternativa este Open Source, însă și acolo trebuie să ai încredere într-un distribuitor ca să nu fii nevoit să îți compilezi singur sistemul de operare și apoi toate programele folosite. Și oricum verificarea linie cu linie a codului sursă e practic imposibilă.

Iar lucrurile s-au înrăutățit odată cu apariția Smart-Phone-urilor și a internet/mobile banking. Practic banii din cont sunt la distanță de un „hack” de dispariție. Din acest motiv, eu personal nu folosesc internet banking-ul și folosesc mobile banking-ul doar pentru a urmări soldul contului și a transfera bani între conturile proprii (alimentarea cardului).

Mă aștept ca în perioada următoare să apară un val de „atacuri”, care să schimbe un pic modul în care interacționăm cu internetul. Ceea ce va duce, din lipsă de înțelegere, la supra-reglementare. Iar asta doar va înrăutăți lucrurile.

Read Full Post »

Inevitabil, dacă te uiți la History Channel, vei da peste un individ agitat, cu părul vâlvoi, care încearcă să ne convingă de existența extratereștrilor găsind „dovezi” pe întreg mapamondul. Recunosc că modul lui de a mă convinge mă calcă pe nervi, pentru că esența „demonstrație” constă în enunțuri de tipul „ce ar fi dacă extratereștrii ar exista și…”. Iar după și urmează o puzderie de posibilități una mai năstrușnică decât alta.

Eu sunt tentat să schimb canalul să scap de obsesivul individ, pe numele lui Giorgio Tsoukalos, însă consoarta e fascinată de peisajele prezentate și entuziasmul respectivului. I se pare un fel de emisiune despre destinații exotice. De pomană am încercat să o conving că există și canale specializate pe „travel”, pare că domnul cu părul electrizat e cel mai bun ghid de excursii și drumeții.

Însă în dimineața aceasta, discuția cu intrusul m-a distras de la aiurelile domnului Tsoukalos și făcut să mă gândesc la strategia Rusiei de dominație, bazată pe forța armată și represiune, strategie care a eșuat lamentabil. Mai degrabă sistemul vestic „consumerist” care ne-a fascinat copilăria a fost cel care a avut câștig de cauză. Și exact când mă gândeam ce frumos funcționează „Pax Americana”, cu internet, free-trade și free-market, a apărut din nou tâmpita strategie bazată pe conflict armat. De data aceasta la americani.

Rezultatul? O antipatie și un sentiment anti-american, pe care nici măcar revoluția Google sau bijuteriile de la Apple nu au putut să le schimbe. Apropo, cred că Apple și Google ar trebui să-și mute sediile din SUA într-o țară mai normală. Germania sau Anglia ar putea fi o foarte bună idee.

Revenind însă la omuleții gri, mă gândesc ce ar face o rasă mai avansată, dacă ar intra în contact cu pământenii. Ocupația și conflictul armat sunt evident ineficiente. Să ne uităm cum s-au prăbușit toate imperiile coloniale. Nici „civilizarea” primitivilor prin furnizarea accesului la tehnologie, nu pare a fi o soluție, pentru că singurul gând al primitivului ar fi cum să-și facă o pușcă mai mare. Și atunci cel mai bun lucru e să aștepți ca primitivii să ajungă singuri la concluzia că „free-trade” și „free-market” și în general ideea de libertate neîngrădită (decât de libertatea celorlalți) este soluția corectă.

Probabil că atunci simpaticul Thor, comandantul suprem al flotei Asgard va binevoi să ni se adreseze. Însă până atunci, eu rămân sceptic la ideea existenței dânsului. Scuzați…

Da, Thor…? Zici că exagerez?

Read Full Post »

Ramasesem dator cu un articol depre Media si apetitul acesteia pentru manipulare.

Ca un individ care a avut tangenta cu presa timp de 22 de ani am crezut tot timpul ca presa e o forma de exprimare a libertăţii de gândire ce contribuie la formarea opiniei publice. Existenta presei, a mediei in general duce la pluralismul ideilor si la schimbului liber a acestora. Reprezinta suma tuturor mijloacelor de comunicare ce pot ajunge la un număr foarte mare de oameni ajutandu-I sa ia decizii, educandu-i, ajutandu-i, aparandu-i.

Se pare ca politicienii au inteles mult mai bine decat masele rolul mediei, nu neaparat in sensul definitiei mai putin exhaustive de mai sus ci in sensul constructiei unui instinct de conservare cu efecte perverse: if you can’t fight them, join them! Nu am de gand sa fac o istorie a presei, nici sa analizez cand si cum, sau ce a generat mutatia intereselor acesteia. Daca as face-o, subiectul ar trebui sa fie mult mai amplu si sa trateze si rolul societatii civile, a sindicatelor, a patronatului in raport cu Puterea.

O sa pastrez de asemenea pentru un post ulterior o dezbatere despre presa si media Romaneasca, intrucat nu face o exceptie de la trendul general ce pe nesimtite ne-a confiscat libertatile. Consumam multa energie pe tema ingradirii individului si dreptului nostru la intimitate intrucat simtim acut agresiunea prin tentativele legiuitorilor de a-si exercita controlul, mai mult, chiar prin abuzurile acestora. Uitam insa ca nici unul dintre noi n-am miscat un deget cand, fara sa ne dam seama, ne-a fost confiscata presa.

Este hilar cum protestam pentru libertatile Internetului si pierdem din vedere faptul ca la fel s-a intamplat cu media. Procesul a fost insa lent, s-a produs prin implementarea unui gradient aproape imperceptibil. Procesul de tranzitie spre control a fost usor de gestionat, mai ales ca a trebuit aplicat unui numar limitat de indivizi, nu ca in cazul Internetului. Din pacate nici acesta nu mai are mult pana la a fi confiscat, caci se intampla in timp ce scriu aceste randuri. Ca inginer specializat in telecomunicatii am multe banuieli si certitudini privind acest proces, nu va asteptati sa intru in detalii, intrucat tin la viata mea …

Mai in gluma, mai in serios, am tot vanturat pe-aici ideea implicarii mele in politica. Am si finantat modest o campanie in vremea in care imi mergea mai bine. Nici macar n-a fost in Romania, s-a intamplat cand lucram in State lovindu-ma in hotel de stuff-ul unui candidat in care mi-am pus mari sperante. Puteam sa joc la Casino, cam tot aia era, insa mi s-a parut mai fun calea pe care am descris-o. Cativa din amicii mei ma mai tachineaza pe acest subiect, amintindu-mi ca si Bin Laden a fost ucis tot cand eram plecat intr-o scurta delegatie acolo.

Nu stiu cat sunt de libertarian, Porthos zice ca nu prea l-am convins, anumiti indivizi de pe blog deja fac bube numai cand aud cuvantul, insa in sinea mea trebuie sa admit ca nici macar nu stiu ce sunt, pot doar sa spun ca ideea m-a fascinat ascultandu-l pe fostul medic obstetrician Ron Paul http://en.wikipedia.org/wiki/Ron_Paul republican cu un puternic iz libertarian infrant in campaniile prezidentiale din USA din 2008, 2012. Un orator desavarsit, cu un discurs simplu si direct, greu de inghitit pe alocuri, cu un puternic simt al libertatii si printre putinii aparatori ai legii fundamentale: Constitutia.

Un adversar declarat al complexului militaro-industrial (probabil si din cauza asta n-a avut succes) al deficitelor bugetare si minciunii de pe Wall-Street, Ron Paul smulgea ropote de aplauze pana si in randul tinerilor. Sunt multe filme pe care le puteti viziona pe Youtube (o sa trebuiasca sa alocati mult timp) in care isi imparte la zero adversarii politici, in care pune reporteri in dificultate insa cel mai interesant mi se pare cel legat de tema subiectului inceput de mine, anume manipularea practicata de media, dovedita prin repetate nedreptati cauzate de CNN, FOX, CNBC si alte canale importante in decursul campaniei, pana si BBC …

Va las pe voi sa trageti concluziile …

Read Full Post »