Cum poți să mori înecat în prea mulți bani

Am citit în dimineața asta ultimele știri financiare, trimise de către departamentul de „research” pentru „private banking” al uneia din băncile cu care lucrez.

„European Central Bank prepares additional measures

At today’s meeting the European Central Bank (ECB) left the main refinancing rate unchanged at 0.05%. The deposit rate remains at -0.20% and the marginal refinancing rate also saw no changes and stays at 0.30%. At the press conference ECB president Draghi emphasized that key rates will remain at the current low level for a prolonged period of time (forward guidance). As guidance for the size of the intended balance sheet extension the ECB balance sheet in March 2012 was named which would result in an increase of total assets by about EUR 1.000 bn. to EUR 3.000 bn. The staff was tasked to prepare further measures, which then should be available for use quickly if needed (if the current measures are not enough). Moreover, the ECB reiterated its willingness to further ease its monetary stance if the economic outlook weakens further and such development is accompanied with a decline of medium- to longer term inflation expectations (easing bias).”

Știu, jargonul băncilor centrale pare groaznic și lipsit de sens pentru noi, pământenii. Să o luăm cu începutul. Practic, Banca Centrală Europeană stă pe un ocean de bani, care băltesc. Nimeni nu-i cere. La prima vedere pare ciudat, cum să nu ai nevoie de bani? Problema nu este că nu ar fi nevoie de bani. Toți avem nevoie, pentru un credit de casă, pentru companie, pentru investiții, etc. Necazul este că după ce s-au fript cu ciorbă (creditele subprime), acum băncile suflă și în iaurt. Și evită să dea credite, chiar și companiilor sănătoase. În retail problema este și mai complicată, iar România este într-o situație și mai aiurea. După tăierea salariilor bugetarilor, băncile au învățat că nimic nu mai e sigur pe lumea asta și ar vrea să dea bani doar celor care nu au nevoie de ei. Se oferă se dea credite cu „cash colateral”. Adică dacă ai bani, poți să-i pui garanție și banca îți dă credit. Să nu mori de râs?

Așa știe să facă „banking” oricine. Șmecheria este să dai credite, asumându-ți riscul de neplată. Adică cu altfel de garanții, de tipul analiza business-plan-ului, garanții pe mijloace fixe, garanții imobiliare. Însă aici băncile au devenit excesiv de prudente. Scăderea valorii imobilelor le-a făcut foarte nervoase în ceea ce privește valoarea acceptată ca garanție. Nu mai vorbesc de pus business-plan-ul ca garanție.

Și atunci banii stau. Iar băncile, care au angajați scumpi și sedii la fel încep să piardă bani. Și atunci fac restructurări. Adică vând active, închid agenții, dau afară oameni și scad bugetele pentru operațiuni și investiții. Când se întâmplă sistemic (adică toată lumea face același lucru), efectul este dezastruos. Se simte ca un cutremur.

„Frumusețea” situației este că bani sunt din belșug, chiar prea mulți, dar nu curg. Din dorința de stimulare, banca centrală oferă „deposit rate at -0.20%”, altfel spus dacă ții banii la bancă, nu numai că nu îți dă dobândă, dar îți mai și ia din bani. Straniu, nu?

La prima vedere, pare o criză a capitalismului. Însă acesta este efectul „stimulării” (credite subprime) urmate de supra-reglementare. Firește că soluția (tâmpită) pe care o vor „găsi” guvernanții va fi revenirea la un stat mai puternic și mai implicat. Iar peste unul sau două decenii, ne vom gândi cum să emigrăm din UESSR. Într-o țară „liberă”. Liberă de etatism/centralism tâmpit. Nu vă gândiți la Statele Unite. Și ei merg rapid pe calea luminoasă a Socialismului și a Justiției Sociale.

Ce părere aveți de Australia?

Read Full Post »

Mario Draghi, presedintele neoficial al UE?

“Banca Centrala Europeana a decis joi sa loveasca dur in cei care se indoiesc de viabilitatea zonei euro si a monedei unice, in plus anuntand un program de rascumparare a datoriilor tarilor cu o economie mai fragila, cum ar fi Spania sau Italia.”

Asa incepe un articol care vine sa anunte faptul ca politicienii zonei EURO au decis sa urmeze politica FED: transformarea bancii in masina de tipar pentru a permite achizitia nelimitata de datorie publica, adica obligatiuni de stat, in cazul Europei, de state. Desigur, se vor pune conditii, insa urgenta unor reforme adevarate in Spania, Grecia sau Italia, mai curand s-a stins.
De fapt, politicienii au votat, previzibil, pentru propria liniste si pozitie, intrucat o politica ferma de economisire ar fi pus in evidenta adevarata slabiciune a democratiei statului social: nu am cheltuit atatia bani publici pentru ca trebuia, ci pentru ca nu am gasit o cale mai ieftina de a fi votati. Mai devreme sau mai tarziu, aceasta evidenta va sparge in bucati economia mondiala, dar deocamdata s-a mai cumparat un ragaz. Creditorul de ultima instanta pentru zona EURO si-a retiparit cu majuscule mesajul de identitate, l-a aruncat in piata, iar pietele se pare ca l-au cumparat, intrucat toate au inregistrat cresteri, in ciuda faptului ca Mario Draghi a dat si vesti mai putin bune despre zona EURO. Desigur, intentia anuntata a BCE a fost aceea de a degonfla speculatia asupra reversibilitatii EUR, dar este o iluzie sa ne imaginam ca o masina de tipar hotaraste o astfel de evolutie. Fara centralizarea deciziei politicie, decizia monetara va ramane ineficienta in ceea ce priveste tari ca Grecia, Spania, etc. Insa centralizarea deciziei politice si fiscale raman de neimaginat in conditii normale, intrucat nu ar face altceva decat sa realimenteze porniri nationaliste ce si-au aratat deja coltii odata cu frictiunile intre tarile de la periferia EURO si celelalte.

De remarcat ca Bundesbank a fost singura care s-a opus masurii anuntate.

Read Full Post »

Provocarea lui Athos

Aramis ne-a rasfatat in ultimele zile cu interesante articole despre evolutia politica de la noi sau din alte zone europene electoral-fierbinti. Fara indoiala subiecte la zi, care intereseaza multa lume. Eu m-am obisnuit sa sper doar ca schimbarea politica nu va aduce o noua deteriorare a climatului economic si o fragilizare mai accentuata a pozitiei individului in raporturile cu statul. Desigur, exista intotdeauna o asteptare legata de promisiunile electorale cu privire la cresterea investitiilor, favorizarea sau sprijinirea anumitor domenii, cheltuirea unor sume mai mari de bani de catre stat intr-o directie sau alta. Cu cat aceste asteptari sunt mai mari, cu atat mai evidenta devine dependenta creata de catre structurile politice in straturile profunde ale societatii. Si cu atat mai mult se uita adevaruri simple despre activitatea economica. Cum ar fi acela ca motorul intregii activitati economice sanatoase este antreprenorul. Nu “investitiile” guvernamentale, care nu inseamna altceva decat realocarea fortata de resurse. Desigur, cei mai multi vor spune ca acesti bani intra in economie, ce e rau in asta? Cresterea investitiilor nu poate fi decat benefica, chiar daca se datoreaza statului.

Va provoc la o discutie despre antreprenoriat si dezvoltare economica, eu pornind de pe pozitia evident anti-etatista, dar deschis la a sustine orice discutie/dezbatere legata de rolul benefic pe care il poate avea statul in economie.

Cum ati descrie un antreprenor? Actioneaza statul antreprenorial, atunci cand investeste in activitati economice? Pana la urma, care credeti ca trebuie sa fie rolul statului in economie, (cererea specifica pe care o satisface), daca sustineti ca trebuie sa existe unul, care nu are echivalent in intreprinderea privata sau este mai bine indeplinit de catre stat?

Read Full Post »