Scrisoare de la Bunicuța

„PSD este partidul Revoluției, prin filiația FSN-FDSN-PDSR-PSD. Prin Revoluție, România a făcut cea mai radicală ruptură de comunism din Estul Europei. Că partidul n-a știut să spună apăsat aceste lucruri, e greșeala noastră. Dar este de neînțeles lipsa de reacție a partidului atunci când oameni care nu știu nimic despre trecut, în afară de etichetele puse de adversarii noștri, strigă ”Jos comunismul!” într-o țară care suferă grav de pe urma exceselor și eșecurilor capitalismului. Este și mai de neînțeles-și de neacceptat-ca necesara critică a aceluiași capitalism să fie mai articulată, și mai pertinentă, la oameni de dreapta, decât la reprezentanții partidului nostru.”

Doamne în ce hal mă poate enerva omul ăsta câteodată! Deși trebuie să recunosc că în „Scrisoare” spune și multe lucruri cu sens. Relația lui Ponta cu Ghiță e cel puțin discutabilă. Cred că nu-l bănuiește nimeni pe Ghiță că ar fi un om de „stânga”. Pur și simplu, încearcă, după cum zice și Bunicuța să-și cumpere partid. Însă nu-i nici primul și nici ultimul. Să nu-i uităm pe Hrebenciuc (cel care a fost șeful campaniei electorale a lui Ion Iliescu din 1992), Mazăre, Renato-Oprișan, Marean Vanghelie, Negoiță și, de ce nu, chiar Dragnea. Prin comparație cu ei, Ghiță e chiar curățel, deși nu are nici în clin nici în mânecă cu social-democrația.

Ceea ce mă enervează însă la Ion Iliescu este faptul că nu-și asumă imaginea de comunistoid, imagine care a îmbâcsit imaginea PSD-ului și a candidaților săi. Imagine care a produs atât de mult rău și lui Adrian Năstase în 2004 și lui Ponta în 2014. Poate că ar fi cazul ca bătrâna fantomă roșie să dispară naibii și să nu ne mai bântuie.

Scrisoarea lui Iliescu este adresată membrilor și simpatizanților PSD. Cum am votat din 1990 și până în prezent constant cu FSN-FDSN-PDSR-PSD, mă pot considera un „simpatizant”. Deși nu l-am simpatizat niciodată pe Ion Iliescu. Doar la alegerile din 2004, când Iliescu a candidat pentru postul de senator în colegiul unde am votat și eu, am ales să nu votez cu PSD, pentru că era reprezentat de el.

Revenind la ce mă enervează, mă enervează că nu realizează cât rău face celor care au ghinionul să fie asociați cu el. Poate face un pic efort și se uită pe bloguri să vadă că scrisorica lui e apreciată mai ales de… „băsiști”. Ceea ce Ion Iliescu numește „dreapta”.

Mă întreb, eu ce aș fi pentru Ion Iliescu. Cred în piață liberă, în neimplicarea statului. Însă trebuie să recunosc că stânga elegantă și modernă de tip social-liberal așa cum o promovează Ponta sau Renzi mi se pare că are foarte mult sens. Iar „dreapta” etatistă de tip Băsist-Boccie mă scoate din pepeni. Îmi provoacă greață fizică.

În punctul acesta am realizat că noul PSD, cel reformat de Adrian Năstase și reprezentat acum acum de Ponta ar fi trebuit să facă ceva mai radical. Pe lângă Vanghelie și Geoană ar fi trebuit să-l trimită odată la naiba și pe bătrânul comunist. Dacă vrea, nu are decât să-și facă un alt partid comunist. În care să-l coopteze și pe Traian Băsescu și susținătorii lui de „dreapta”.

Ce zici Radu? Te înscrii? Pun pariu că și ei sunt de acord că cea mai mare imbecilitate e cota unică.

PS: oare dreapta lu’ pește realizează că povestea cu „borcanul cu miere” din care s-ar înfrupta Ponta e o poveste? Deocamdată e singurul care a tăiat risipa guvernamentală și a întors banii către companii prin reducerea CAS-ului. Eu cred că cei care trăiesc din contractele guvernamentale se tăvălesc pe jos de furie că au pierdut accesul la „miere”. Mă refer în primul rând la firmele de tipul „aici sunt banii dumneavoastră”. Cășuneanu, Iordache, Udrea, Cocoș și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Băsescu. Mircea, nu Traian. Deși cred că trebuie să fie cineva ușor tâmpițel să presupună că cei doi nu erau „asociați”.

Read Full Post »

Neo-comunismul – neașteptatul câștigător al alegerilor

Nu e niciun secret, am votat cu Victor Ponta. Am votat logic și nu emoțional, fiind convins că, asemeni lui Adrian Năstase între 2000 și 2004, Victor Ponta a reușit o frumoasă performanță ca prim-ministru. Firește, nu exclud posibilitatea ca totul să fie o mare minciună, iar cifrele să fi fost umflate pentru a păcăli bizonul alegător. Însă mă îndoiesc că cineva poate fi atât de pueril. Chiar dacă ar fi ajuns președinte, minciuna l-ar fi urmărit și după învestire, iar după ce a pățit Băsescu în 2012, doar un inconștient ar mai încerca rețeta fostului președinte.

Paradoxal, deși Victor Ponta a pierdut alegerile, mă bucur că a ieșit președinte Klaus Iohannis. Mă bucur că Victor Ponta a rămas prim-ministru. În primul rând pentru că are ocazia să demonstreze că nu a mințit și creșterea economică este reală și sustenabilă. Că scăderea taxelor (a CAS-ului) concomitent cu tăierea cheltuielilor guvernamentale este soluția corectă.

Și nu în ultimul rând să demonstreze că doctrina social-liberală (politici economice liberale dublate de „nobody left behind” în plan social) este doctrina ce va domina secolul XXI. În ce mă privește, rămân în continuare libertarian, dar până acum social-liberalismul lui Renzi, Năstase și Ponta a fost de departe cea mai apropiată doctrină de convingerile mele. Nici liberalismul lui Tăriceanu și/sau Antonescu și nici doctrina populară a lui Băsescu și a democrat-liberalilor nu m-au convins, generând mai degrabă un stat obez și deci corupție combinată cu ineficiență.

Practic în turul 2 s-au confruntat doi candidați de „dreapta”. Și ca atare, indiferent de câștigător, eu personal mă simt fericit.

Mai mult, după declarațiile de astăzi ale lui Iohannis, starea mea de fericire a crescut exponențial:
„- Pot sa va spun foarte clar: ceea ce dorim noi este o schimbare a puterii in Romania. Noi dorim sa preluam puterea. Noi, PNL. Nu mai exista doua partide, un singur partid, PNL nou, care doreste sa preia puterea. Iar acest lucru se va intampla in 2015 sau cel mai tarziu in 2016, cand avem alegeri parlamentare.
– Nu dorim o cosmetizare a unui guvern PSD, nu ne intereseaza cosmetizari de ochii lumii. Noi vrem schimbarea profunda, asta am inteles noi de la cetatenii romani care au votat in 16 noiembrie.
– Asteptam bugetul, este nevoie de bugetul pe 2015, sa vina Guvernul sa ne arate cum plateste pomenile electorale.
– Este nevoie urgent de tot de legea Bugetului. Romanii trebuie sa stie urgent ce se intimpla.
– Ce urmarim noi este preluarea puterii prin schimbarea arhitecturii in Parlament. Noi dorim sa schimbam configuratia Puterii in Parlament. Apoi totul decurge simplu: Guvernul se schimba prin motiune de cenzura.”

Sigur e foarte posibil ca „preluarea puterii prin schimbarea arhitecturii in Parlament” să însemne că PNL+UDMR+UNPR vor reprezenta noua majoritate. Practic o moțiune de cenzură va trece fără probleme. E de așteptat, ca Iohannis și PNL să vrea alegeri anticipate, provocând dizolvarea Parlamentului. Dar mă aștept ca UNPR și UDMR să evite o confruntare cu electoratul în condițiile date.

Însă pentru Victor Ponta, pericolul mortal vine din altă parte. A spus-o apăsat și răspicat Ion Iliescu: „Nu e obligatoriu acum să demisioneze de la Guvern, în PSD va fi Congres”. „Stânga” tradițională, neo-comunistă este cea care îl va îngropa pe Victor Ponta și Social-Liberalismul său. Ei vor vota moțiunea de cenzură sau chiar o vor iniția, dacă Victor Ponta nu înțelege să lase conducerea partidului reprezentanților „stângii” adevărate.

Mă întreb doar dacă Victor Ponta va accepta să rămână îngropat într-un PSD comunistoid. Și sper ca în 2016 să am de ales între USL și PNL și nu între vechii comuniști, PSD-ul lui Ion Iliescu și PMP-ul lui Traian Băsescu.

Read Full Post »

Decesul prezidentialismului romanesc

Recentele discutii despre schimbarile constitutionale, discutii necesare altfel, au fost acoperite repede de stirile momentului. Cea mai “importanta” si mai caraghioasa, aceea ca Gigi Becali nu se mai intoarce in Romania. Drum bun, calatorie sprancenata!
Dintre toate reasezarile constitutionale necesare, relatiile institutionale si rolul institutiei prezidentiale mi se par cele mai acute. O discutie serioasa despre forma democratiei romanesti este imperios necesara.
Dupa ce am consumat, am experimentat mai multe tipuri de presedinti, tipologii umane, stiluri de abordare institutionala, interpretari personale ale institutiei de varf a statului roman, este evident ca institutia prezidentiala ca unica solutie de “domnitor” a ajuns la un final. As putea chiar spune ca institutia prezidentiala a falimentat moral.
Dupa’89, a urmat tranzitia anomica, cautat confuza si ezitanta, in care Romania si-a cautat drumul. Ion Iliescu a vorbit de consens, de multe ori fara argumentatie, punand egal intre consens si constrangere. Putem spune ca a reusit consensul doar cumparandu-l. Oricum, perioada’90-’96 ramane una confuza, in care proiectul national a existat doar theoretic. La adapostul confuziei si ignorantei s-au facut si cele mai mari transferuri de proprietate , multe dintre acestea dubioase si cu finalitate catastrofala.

A urmat Emil Constantinescu, perceput ca slab, un intelectual ezitant, prins intre lumile romanesti, care trebuia sa aleaga intre consens si asezarea Romaniei pe un drum clar. Personal, cred ca istoria va aseza mai bine perioada presedintelui Constantinescu si nu va mai judeca doar din punctul de vedere al guvernamantului. Perioada Constantinescu a reusit sa imprime un drum Romaniei, a reusit sa gaseasca consens pentru cateva obiective mari nationale. NATO si UE au devenit din idei “progresiste” si oarecum exotice (pentru o anumita parte a populatiei) o realitate palpabila si fara echivoc. Reasezarile sociale vor fi o alta transformare a Romaniei cu care istoria va credita regimul Constantinescu la capitolul merite.

Dupa instabilitatea economica si reasezarile sociale dureroase dar necesare ale perioadei Constantinescu, Ion Iliescu a fost unica solutie pentru recastigarea increderii. A fost o surpriza placuta concluzia ca Iliescu a invatat lectiile trecutului, le-a asumat si a dus mandatul presidential mai mult decat onorabil. In general, Iliescu s-a tinut departe de guvernarea in sine, si a gasit in Adrian Nastase un partener nu doar valoros, dar si onest. A fost prima data dupa’90 cand mandatul prezidential a fost discret, depasit ca atentie publica si ca intensitate de actul de guvernamant in sine. Temele majore erau “lucrate” de guvern si nu de administartia prezidentiala. Cu exceptia “norului” gratierii lui Cosma de la finalul mandatului, putem spune ca 2000-2004 a fost cea mai senina administratie prezidentiala. A fost si unica perioada cand societatea si politicul, independent de partizanatul politic in sine, au gasit consensul , s-au aflat pe aceeasi lungime de unda pe temele majore nationale ale integrarii in NATO si EU.

Primul mandat al presedintelui Basescu a fost dominat de scandal. Basescu a procedat ca un jucator de sah fara strategie, dar care castiga jocul speculand greselile adversarului. Politic, Basescu a confiscat ideea de opozitie, si inertial a lasat impresia ca este unicul opozant moral la cupiditatea si stupiditatea clasei politice. Reactia rapida, discursul simplu si eficace, victimizarea si marile greseli ale partidelor i-au creat presedintelui microclimatul perfect. Tentativa de suspendare, propulsarea lui Geoana la prezidentiale si prestatia lamentabila a acestuia in campanie,oboseala mecanismelor de partid, i-au asigurat lui Basescu si al doilea mandat. Toti au sperat , unii au fost convinsi, ca Basescu va fi invatat lectiile trecutului si va actiona altfel. Se pare ca s-au inselat. Al doilea mandat a dat o lovitura finala prezidentialismului. Teoria “presedintelui jucator” a compromis ideea de presedinte, si in extenso, si ideea de republica. „A doua suspendare” a aratat defectele relatiilor institutionale romanesti si vulnerabilitatea stabilitatii la politica viscerala si la plasa de interese ale unor personaje ca Voiculescu. A fost o lectie (sau ar fi trebuit sa fie) pentru ceea ce inseamna (sau ar trebui sa insemne) o Romanie europenizata.

Dupa ce politicul va lua o noua forma, si dupa ce mandatul actualului presedinte se va fi sfarsit, prezidentialismul in Romania , cel putin forma actuala, va fi déjà un cadavru politic si institutional. Nu stiu in ce masura o republica fara presedinte sau o republica formala este de dorit in Romania.
Dar dezbaterea asupra unei republici altfel sau chiar asupra formei de guvernamant trebuie sa inceapa , iar momentele ce vor veni vor aduce si solutia cea mai potrivita. Un referendum constitutional va trebui sa contina cel putin o intrebare despre forma de guvernamant. Pastrarea republicii pentru a-I satisface lui Crin Antonescu ambitiile politice fara support si pentru ca USL-ul “asa s-a inteles” este meschin in comparatie cu miza unei noi Constitutii. “Harjoneala” cu ideea unei monarhii constitutionale a lui Antonescu este neconvingatoare si in stilul politicianului “copil”, propriu lui Crin. Este evident , Casa Regala a Romaniei nu s-a lasat atrasa in acest flirt parsiv. Monarhia insa este o solutie. Poate cea mai buna pentru clarificarea si limpezirea institutionala a Romaniei. Sau nu?

Read Full Post »

Vara si fum. USL in pana la rascruce

Am prevazut, in articole precedente, deznodamantul aventurii referendumului pentru demiterea presedintelui. Referendumul a fost invalidat, Traian Basescu s-a intors la Cotroceni. Am avut dreptate in privinta cifrelor.Faptul ca Basescu se intoarce nu este o fericire pentru Romania, dar nici o mare catastrofa. Toata lumea se intoarce la linia de start. Dar faptul ca tentativa haiduceasca , nemotivata, amorala si infantila a USL-ului a esuat (si a esuat lamentabil) este un lucru bun. Daca pana acum, romanii au fost chemati de multe ori sa voteze dupa principiul „raului cel mai mic”, la referendumul din 29 iulie s-a votat (sau nu) dupa perceptia (fiecaruia) „raului cel mai mare”. O reusita a demiterii ar fi satisfacut interesele lui Voiculescu si i-ar fi asigurat lui Antonescu un somn linistit la Cotroceni in urmatorii cinci ani. Jalnica miza, periculoasa perspectiva.
USL-ul iese din acest nou asalt asupra fortificatiei basesciene zdrelit, zdrentuit si umilit. Au reusit desigur sa darame o parte din zidurile lui Basescu, aratand un presedinte foarte nepopular, dar nu au cucerit reduta. Primul efect este degringolada din interiorul USL-ului, unde a inceput deja miscarea browniana. „Unitatea de monolit” este greu pusa la incercare de pierderea bataliei. Victor Ponta a incasat o lovitura dura din partea partenerilor socialisti europeni. Limbajul diplomatic si gestul de curtoazie (acela prin care PSD este cel care cere mutarea congresului PES ce trebuia sa aiba loc la Bucuresti) nu poate ascunde iritarea socialistilor fata de Ponta si reticenta fata de PSD, in urma fortarii limitelor practicilor acceptabile democratic din partea concubinajului PNL-PSD. Intors acasa din Africa de Sud, Ponta va trebui sa faca fata contestarilor din interiorul partidului, si challenge-ului coabitarii cu Basescu. O regandire a raporturilor in interiorul USL este necesara in acest moment pentru a putea trece peste alegerile din toamna.De gat cu baronii locali, cu un „grup de la Cluj” din ce in ce mai putin dispus sa accepte orice compromis, si cu un plagiat inscriptionat pe frunte, Ponta va trebui sa faca adevarate acrobatii pentru a surmonta situatiile. Atitudinea PNL-ului si a „aripii Antonescu” nu-l ajuta. Discursurile de inspiratie vadimista, nationalismul exacerbat, pueril si anacronic din efemerul mandat de presedinte interimar, i-au pus lui Antonescu, si partial PNL-ului o eticheta dificil de purtat, mai ales pe plan extern. Fara o familie politica europeana la fel de puternica precum cea a popularilor sau a socialistilor, liberalii vor avea misiunea dificila de a evita o izolare politica, „respirand extern” din ce in ce mai mult prin plamanii europeni ai PSD-ului. In interiorul PNL, singurul partid organizat ca grup de grupuri si nu ca organizatie, contrastele se vad. Iesirea din sala a lui Tariceanu inconjurat de „liberalii sai”, dupa ce asigurase (totusi) cvorumul necesar, si declaratia „conforma”(cu atitudinea partidului) data formal si neconvingator dupa ce se citise decizia CCR, spun totul despre atmosfera din PNL. Declaratia lui Rus , care-l cataloga pe Stroe „un smecheras de doi bani”, nu face decat sa puna paie pe foc si sa tulbure apele.
Nu am vazut inca la Antena 3 urlete de disperare, plansete de ciuda si eventuale sinucideri „in direct”, dar postul respectiv tinde sa devina o hazna pentru rufele murdare ale unor judecatori de la CCR cum ar fi Asapzia Cojocaru, sau pentru accidentele de viata privata ale unor magistrati ca Vasilica Danilet. Dar l-am vazut pe „varanul” vehiculand ideea unei noi suspendari , de preferat in octombrie, si pe Ion Iliescu raspunzandu-i tafnos. Reluarea temei nu va face decat sa produca fracturi in USL.Singurul argument valabil si credibil , repetat de Antena 3 ad nauseam si agitat de USL-isti ca un stindard care teoretic le-ar apartine, este cifra de 7,4 milioane de alegatori. Dar singurul lucru care-l demonstreaza aceasta cifra este impopularitatea lui Basescu si ratarea unei mari sanse a presedintelui actual, care a reusit sa ajunga de la un sprijin popular imens la situatia de fata, fara a fi rezolvat multe din cele ce ar fi trebuit rezolvate. In rest, 7,4 milioane nu este (si) cifra alegatorilor USL de la toamna. Si cum guvernul USL-ist nu s-a preocupat deloc de situatiile grave economice si sociale romanesti, are toate sansele ca la alegerile din decembrie sa nu obtina 50%. Acest rezultat ar insemna si capat de drum pentru mariajul liberalo-socialist.USL-ul isi va inhiba pana la alegeri (aproape) orice disensiune interna, mergand pe inertia vehiculului comun pana la toamna. Dar un rezultat slab la alegeri (slab insemnand orice sub 55%) va determina implozia USL-ului.

Actorii politici majori ai „verii fierbinti”, par sa-si fi „pus piciorul in ghips”, convenabil, cu totii in acelasi timp. Traian Basescu tace (si bine face), desigur , are o nunta de pregatit. Victor Ponta a plecat probabil cu barca in Africa de Sud , si a trebuit sa porneasca cu 5 zile inainte de intalnirea socialistilor. Iar Crin Antonescu a plecat sa admire renascentismul italian. Saptamana in curs a fost una de respiro pentru toata lumea, lupta se va relua saptamana viitoare. Dar nu poti sa nu te intrebi, la capatul unei veri caniculare , plina de fumul rezidual al incendiului politic, ce a rezolvat acest episod, cine si ce a avut de castigat? Pana la urma, cui prodest?

Read Full Post »

Crin, singur acasa

Radu Stroe a facut o declaratie halucinanta. Noul ministru este cunoscut pentru legaturile cu „administratia” , care i-au recomandat numirea ca ministru. Dar asta nu justifica presiunea pe care o pune asupra CCR spunand ca erata trimisa de CCR (prin care cetatenii din strainatate trebuiesc totusi inclusi in listele electorale permanente) este un fals. Un membru al guvernului nu ar trebui sa faca astfel de declaratii, spusele lui Stroe fiind o imixtiune directa in deciziile si independenta Curtii. Mai mult, Stroe nu aduce nici un fel de argumente, probabil declaratiile lui Ion Predescu si Acsinte Gaspar (numiti de Ion Iliescu si venind din PDSR-ul intunecat si cetos al anilor’90) i-au dat curaj pentru o astfel de iesire. Astfel de atitudini arata ca USL este dispus sa mearga oricat de departe pentru a temporiza, intimida si izola CCR-ul , astfel ca la final, Parlamentul sa preia aceasta problema si sa hotarasca rezultatul (cu sfarsit previzibil).

Aparent , guvernul s-a transformat in frizerul listelor electorale, si vrea sa tunda electorii dupa propriile gusturi estetice, astfel ca rezultatul referendumului sa fie totusi favorabil USL-ului si desigur intereselor trio-ului vesel Voiculescu-Antonescu-Ponta(in aceasta ordine).Dar toata cruciada anti-Basescu ,care ameninta sa inghita Romania cu totul, este preluata ca varf de lance de nucleul dur din jurul lui Crin Antonescu. Radu Stroe este exponentul acestora, si serveste interesele cuplului central al USL-ului de azi Antonescu-Voiculescu. Victor Ponta pare in ultimele zile usor „impuscat in picior” in problema referendumului. Crin Antonescu bantuie din ce in ce mai singur (acasa, la Cotroceni) pe holurile institutiei prezidentiale, si pare din ce in ce mai hotarat sa joace aceasta carte (la cacealma, ca un pokerist-prietenii stiu de ce) pana la capat, indiferent de consecinte. Fractura din USL este vizibila. In vreme ce Ponta incearca sa concentreze atentia asupra guvernarii (si se face ca munceste), singura ratiune a prezentei lui Crin Antonescu la Cotroceni pare sa fie daramarea lui Traian Basescu. Declaratia lui Stroe este foarte grava, dar si o presiune nepermisa asupra CCR. In acest timp, de la sediul USL, Norica Nikolai ne anunta, emotionata, imbujorata si in mijlcul unei crize de bufeuri ca de fapt, Traian Basescu este cel care face presiuni. PSD-ul s-a retras oarecum din acest joc periculos, iar Ponta nu mai este interesat probabil de un rezultat obligatoriu favorabil(oricum, nu cu orice pret). Micile intepaturi ale lui Crin la adresa guvernului sunt semnalele rupturii dintre cele doua aripi ale USL. Nici PNL-ul nu mai pare atat de hotarat in integralitatea lui. Doar nucleul lui Crin (si acestia din ce in ce mai afectati de canicula) si cativa apropiati par a duce mai departe razboiul. Absente notabile, Tariceanu si Orban, pun „gruparea Crin” in offside. Iar Chiliman, si cei din jurul sau (care par sa fie din ce in ce mai multi) pun o presiune uriasa asupra lui Crin si acolitilor sai „sa rezolve problema” cat mai repede. De aici si greselile, de aici si declaratiile riscante si riscate ale lui Stroe. Presedintele „Romaniei mici”, de doar 7,4 milioane de cetateni, pare sa se fi asezat pe schiuri si nu stie (cum) sa se dea jos.

Discursurile de tip vadimist si atitudinile nationaliste sforaitoare insotesc intreruperile de somnolenta ale lui Crin. Sa fie oare pregatita Romania sa se sacrifice pentru interesele lui Voiculescu si ambitiile lui Antonescu?

UPDATE: Nu sunt de acord cu interceptarile telefonice in principiu, si nici cu utilizarea lor , sau folosirea ca argument. Dar Romania a devenit un teritoriu al razboiului total. Spuneam, am spus-o de mai multe ori ca arestarea lui Adrian Nastase va radicaliza lucrurile pana la punctul de „no return”. Interceptarile facute convirbirilor lui Dobre si afirmatiile acestuia „teoria este ca trebuie sa taiem un milion sase sute de mii” ,confirma insa calea pe care a luat-o Crin (tragand dupa el intregul USL).

Read Full Post »

Zdreanta institutionala

Trecerea ICR de sub tutela institutiei prezidentiale in subordinea Senatului, este o noua dovada a precaritatii institutiilor romanesti. Exista o traditie in Romania ca institutiile sa fie construite in jurul oamenilor, eventual in jurul unei personalitati. Odata cu personajul care “a umplut” institutia , valurile politice matura si constructia institutionala. Aproape nimic nu rezista schimbarilor politice. Se distrug institutii pentru a scapa de oameni indezirabili politic, altele noi construindu-se pentru a satisface orgoliul sau nevoia acelora care au ajuns recent la putere. Fiecare noua putere politica, trateaza institutiile ca pe niste carpe de sters praful. Nimic nu e destul de solid, nimic nu merita pastrat.

Nu vreau sa-I iau (neaparat) apararea lui Horia Roman Patapievici, dar noua putere politica de la Bucuresti, ar fi putut avea minimul bun simt sa supuna bascularea ICR-ului unei dezbateri publice. Nu a facut-o nici macar formal, ceea ce demonstreaza aroganta,siguranta de sine si aviditatea de putere, bazata pe “aranjamentul transpartinic” care a dus la schimbarea de guvern, si pe rezultatele de la alegerile locale.Actuala putere , fara a fi legitimata prin alegeri parlamentare( alegerile locale nu legitimeaza guvernul) , pare destul de aroganta. Ma intreb ce va fi daca la alegerile generale va castiga mai mult de 60%(previzibil).ICR a avut insa rezultate notabile in ultimii zece ani, si multa lume uita ca (printre multe alte gesturi de normalitate,) institutia in forma ei actuala a aparut in mandatul lui Ion Iliescu. Patapievici a reusit sa aduca ICR-ul la un anume nivel, institutia avand astazi recunoastere internationala si rezultate cunoscute. Expozitia de la New York, pe care toata lumea o aduce in discutie cand doreste sa arunce cu noroi in ICR, nu este reprezentativa pentru ceea ce a insemnat acest institut. IICC si schimbarea lui Vladimir Tismaneanu, sunt un alt exemplu de “aere de superioritate politica” a noului guvern.Cultura sau institutele ce studiaza istoria nu sunt si nu ar trebui sa fie locuri publice de rafuieli politice.

 Dar nu doar aceste institutii (percepute de multi ca secundare ca importanta) sunt tratate drept “zdrente”. Republica noastra pare din ce in ce mai nehotarata,mai confuza, iar interpretarea fiecarui politician in ceea ce priveste natura republicii, pare sa fie un elastic ce poate fi intins la nesfarsit. Am ascultat diverse opinii despre tipul de republicanism romanesc, fiecare tratand in felul sau, de la “aproape prezidentiala”, trecand prin vesnicul “semiprezidentialism” , pana la republica parlamentara. Traian Basescu si Victor Ponta par doi infanti de la casa de copii, care se cearta pe aceeasi jucarie. Orice intalnire intre cei doi pare sortita esecului cand vine vorba de reprezentarea la Consiliul Europei, reprezentativitatea fiind interpretata diferit. “Cearta” ce place atat de mult presei, va fi cu siguranta stinsa in compromisul plecarii in tandem, solutie previzibila si simpla inca de la inceput, avand in vedere coabitarea politica. In politica nu tot ceea ce se vede este si adevarat(asa cum rivalitatea Ponta-Basescu in ceea ce priveste Consiliul Europei este doar combustibil pentru presa si praf in ochii publicului).

Parlamentul este de multa vreme “tinta” predilecta a lui Traian Basescu (care a avut un rol nefast in “desirarea” prestigiului acestei institutii) si a presei, care confunda calitatea umana a celor care populeaza Parlamnetul cu institutia in sine. “Confuzia” a facut din Parlament o institutie fara credibilitate.

Consolidarea institutionala a ramas un deziderat, asa cum a fost un tel, o dorinta, de-a lungul istoriei. Fara institutii care sa reziste politicului insa, Romania va vota intotdeauna pe baza votului negativ, electoratul va avea sansa sa fie “anti” fara posibilitatea lui “pro”.

Read Full Post »

Sampanie ,caviar si vals la USL in deschiderea sezonului de turnire

Festivismul si siguranta de sine au marcat congresul USL.Aproape ca sarbatorisera deja victoria. Impresionanta parada de forte, armate si arme electorale, miltanti, ceva demagogie, umplutura politicianista  de rigoare,cateva idei, cascada de vorbe si fantani arteziene de populism, retorica goala,teatru scurt semnat Ponta, putina mitologie,un varf de nationalism „a la Crin”, muschetari fara Milady, au fost ingredientele congresului USL.  Victor Ponta ne-a aratat ca poate fi teatral, Crin a uzat de putin nationalism aerisit, Nastase a lansat teme de dezbatere, iar Iliescu a facut un pas inapoi. Desfasurarea de forte a fost desigur impresionanta, iar demersul necesar, din perspectiva electorala.

Dar USL a desfacut sampania prea devreme. Intreg congresul a fost marcat de siguranta victoriei, de atitudinea „nimic nu ne poate opri”, iar semnalele politice au fost evidente. Absenta lui Ion Iliescu, motivata medical sau nu,este probabil semnalul cel mai important. Uniunea, probabil si PSD, nu mai doreste sa-si compuna imaginea cu Iliescu pe post de patriarh. Daca Adrian Nastase nu i-ar fi „soptit” lui Victor Ponta, „capitolul Iliescu” ar fi fost uitat de un Ponta pe care nu-l banuiesc de neatentie. Unitatea afisata insa, este departe de a fi o certitudine. Am spus de mai multe ori, de la infiintarea sa, ca USL este o constructie artificiala, ridicata in jurul mesajului „jos Basescu!” si in opozitie cu actualul presedinte. Am asteptat insa, am dorit chiar, ca artificialul sa fie inlocuit prin programatic. Orice bricolaj politic este fabricat in opozitie cu o forta politica majora, ce poate fi invinsa doar prin unitatea de moment sau de ciclu electoral. Aliantele trebuie sa ofere o alternativa politica, un program comun de guvernare si candidaturi acceptate de toate partile. In conditiile in care USL nu ofera un program politic si nici imaginea unei eventuale viitoare guvernari, ramane doar necesitatea si fatalismul unei unitati temporare, fara perspective, data de puterea ce trebuie cu orice pret invinsa si de Basescu ce trebuie cu orice pret inlaturat. Dar este evident ca puterea actuala va pleca oricum iar Basescu este deja un om al trecutului. Care este atunci justificarea USL dupa 2014?

Moral, desi a incercat, USL nu poate da lectii. Valul de transfugi politici, primiti fara rezerve si fara discernamamnt in USL, darama si anuleaza USL-ului orice posibilitate de a juca „cartea” moralitatii. Gesturile din ultima vreme, explicatiile de tip realpolitik (dar in realitate, politica marunta) , nu sunt cu nimic mai prejos, din punctul de vedere al deturnarii vointei electoratului, decat gestul lui Traian Basescu de a sprijini si stimula formarea UNPR la inceputul acestui ciclu electoral, gest ce a permis stabilirea si perpetuarea PDL-ului la putere.

Deja, in anumite fiefuri electorale, turnire locale intre anumiti „cavaleri” politici cu aspiratii de seniori ai locului, au loc, sub privirile unui electorat debusolat de migratia politica si de unitatea fortata din USL contrazisa de fapte si evenimente concrete. Schimbarile de tip despotic din PNL, si un Crin Antonescu care pare a afirma in PNL „statul sunt eu”, nu incurajeaza simpatizantii si militantii PNL la implicare si activitate electorala. In PSD, traditional mai disciplinat, tensiunile exista, dar asteapta probabil alegerile locale pentru a se manifesta. Cu siguranta, ii dau dreptate lui Liviu Dragnea care anunta ca USL-ul nu se va destrama. Dar acelasi Dragnea nu fixeaza o perspectiva de timp. USL nu se va destrama inainte de alegerile locale. Un test pentru alegerile generale, si o miza secundara, alegerile locale vor fi primul examen pe care USL trebuie sa-l treaca. Politica este insa fluida, liderii USL nu sunt oameni de stat, si doar luati impreuna fac „un gentleman” (pentru agreement) , astfel ca alegerile locale vor fi si scanteia pentru generalizarea turnirelor in teritoriu. Despotismul lui Crin, si disciplina lui Dragnea, nu vor fi suficiente pentru a face masinaria USL sa functioneze astfel incat alianta sa obtina peste 60% in toamna-iarna electorala si sa negocieze cu Traian Basescu de pe pozitii de forta. Este foarte posibil, ca dupa alegerile locale, sa asistam la epuizarea coeziunii USL, la o recompunere de aliante, si chiar la reconstructii politice.

Oricum,USL nu are certitudinea unei victorii zdrobitoare. Cu un previzibil partid construit pe „soclul” MRU, cu PPDD-ul pe post de „buretele” otv-istilor, cu PDL-ul departe de a fi in situatia PNTCD-ului, Uniunea Social Liberala se afla in situatia lui Goliath obosit inainte de inceperea meciului.

Desigur, PSD-ul a mancat caviar , PNL-ul a baut sampanie, PC-ul a filmat si a emis in eter, iar simpatizantii au aplaudat, dar „balul USL” a parut fortat, regizat iar naturaletea „valsurilor” a lipsit. Vor fi destui care sa strige „ura!” ,insa congresul USL nu este confirmarea victoriei, ci inceputul unei casnicii anevoioase, cu divort previzibil si timpuriu.

Read Full Post »