Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Justiție’

„Constat că am două grupuri de fani care sunt dispuse fie să creadă că nu plec dimineaţa de acasă fără să îl întreb pe Traian Băsescu ce am de făcut în ziua respectivă, fie că îmi iau la micul dejun o porţie consistentă de vită kobe, adusă special cu avionul, zilnic. Uneori grupurile se întrepătrund. Ei bine, se pare că ieri am plecat de acasă fără să cer aprobarea lui Traian Băsescu. În privinţa micului dejun: frugal, ca de obicei.

De când nu mai sunt Premier, una dintre cele mai frecvente întrebări care mi se pun e: ”De când nu aţi mai vorbit cu Traian Băsescu?”. M-am obişnuit cu ea, aşa cum m-am obişnuit cu mizeriile legate de lista de protocol inventată de Antena 3.

Dar ca om politic, îţi asumi, chiar şi când nu îţi place, unele situaţii. De data aceasta, punctul în discuţie este o declaraţie pe care am făcut-o la Realitatea TV legată de vulnerabilizarea statului român din cauza unor acţiuni iresponsabile ale clasei politice. Ce arămas din ea este că m-aş fi lepădat de Traian Băsescu. Admit că suntem îndrăgostiţi de reality show-ul politic în care trăim. Mi-au auzit urechile, de multe ori, interpretări de genul: te-a făcut om Traian Băsescu, fără Traian Băsescu nu ajungeai nicăieri, trebuie să îi mulţumeşti lui Traian Băsescu câte zile o să ai!!! Trec peste aspectul jignitor al formulărilor în sine şi revin la o tiradă asemănătoare, dar din altă direcţie. Antena 3 şi oamenii săi reprezentativi au susţinut deseori că ei au inventat USL, că ei l-au făcut pe Ponta Prim-Ministru, că ei îl vor îngropa pe Antonescu pentru ruperea USL şi că evident îi vor da lovitura de graţie lui Traian Băsescu, lucru pentru care Victor Ponta le va fi veşnic recunoscător.

Vă rog să nu vă grăbiţi cu concluzia că eu, Victor Ponta sau Crin Antonescu trecem prin aceleaşi dileme, respectiv că nu ştim cum să ne raportăm la ”creatorii noştri politici”. Nici vorbă! Vreau să atrag atenţia la o incapacitate cronică de a recepta corect ceea ce se numeşte politică, destin politic, individualitatea omului politic şi capacitatea fiecăruia de a-şi gestiona actele etice şi morale după propria lui credinţă. Totul se judecă prin prisma verbului ”a face”. Traian Băsescu m-a făcut mare pe mine, laolaltă cu alţii cum ar fi Cătălin Predoiu, Cristian Diaconescu şamd. În acelaşi timp, Traian Băsescu “i-a făcut” pe Dinu Patriciu şi Sorin Ovidiu Vântu doar ca “să fie făcut” la rândul lui de Dan Voiculescu. Aşa că, de fapt, toată lumea face pe toată lumea în România când vine vorba de politică. Ce nu face nimeni e să facă ceva concret. O lege bună, unproiect bun şi-o autostradă, o strategie naţională coerentă, ceva… dar să facă.

Aşa că rămâne stabilit că m-am lepădat de Traian Băsescu atunci când am atras atenţia că, printre altele, România funcţionează pe baza unei legi care permite persoanelor importante din conducerea statului să acumuleze vulnerabilităţi. Pentru cine are chef de lectură, îi recomand Legea 182 din 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, însoţită de HG 585 din acelaşi an. Pe scurt, legea a fost amendată la iniţiativa unui parlamentar, astfel încât cele mai importante persoane din statul român nu mai trec printr-un filtru al constatărilor eventualelor vulnerabilităţi atunci când ajung în posesia informaţiilor clasificate. Şi tocmai prin această amendare s-a permis apariţia cazului Mircea Băsescu – Bercea Mondial, care poate fi orice la nivel speculativ, dar nu putem ignora că este în primul rând o vulnerabilitate a Preşedintelui Traian Băsescu. Dacă gestul iresponsabil de amendare a legii nu s-ar fi produs, cazul Mircea Băsescu – Bercea Mondial nu ar fi existat, pentru că la nivel legal el ar fi fost clasat drept o vulnerabilitate din prima zi în care fratele Preşedintelui punea pentru prima dată piciorul în casa interlopului.

Mă încăpăţânez să vă cer să ne rezumăm la fondul problemei şi realitatea dură în care trăim. În fapt, avem o clasă politică dependentă de un sistem viciat, un sistem care deserveşte interese personale şi nicidecum interesele cetăţenilor români. Avem o clasă politică incapabilă să se auto-cureţe şi care nu face decât să perpetueze ilegalităţi şi sinecuri. Legea prin care s-au auto-degrevat de validarea necesară pentru accesul la informaţii clasificate, votul împotriva ANI de zilele trecute, folosirea iresponsabilă a Senatului şi a Camerei Deputaţilor de către Călin Popescu Tăriceanu pentru a-şi duce propriile lupte politice sunt doar câteva dintre exemplele negative.

Schimbarea situaţiei nu poate veni decât la presiunea cetăţenilor şi a societăţii civile. Nu fiţi naivi şi nu vă închipuiţi că această clică de politicieni cocoţaţi pe umerii statului de drept, pe care l-au viciat, se vor da la o parte. Câţi stăpâni de sclavi aţi auzit că au renunţat de bună voie la beneficiile imorale de care aveau parte? A fost nevoie de lege şi presiune ca aceştia să accepte un lucru de bun simţ: nu ai dreptul să te foloseşti de oameni după bunul tău plac. Şi o să spuneţi că poate nu e corectă comparaţia şi că nu trăim într-un sistem sclavagist. Vă spun că, de fapt, situaţia e chiar mai gravă. O mână de oameni decid în ce direcţie se duce România, de ce legi au nevoie ei şi acoliţii lor şi, mai ales, când e bună şi când nu e bună Justiţia. O mână de oameni au condus România 25 de ani şi acum nu vor să plătească nota de plată. Ei sunt oamenii politici care au construit sistemul în care trăim, sistemul care are un singur scop: să îi servească pe ei.

Traian Băsescu şi-a făcut un crez din sprijinirea Justiţiei. Nu a fost suficient. Sprijinirea Justiţiei e doar primul pas pe un drum lung care să ducă spre normalizarea României. Justiţia poate să fie liberă, dar ea va opera cu un sistem legislativ care este construit în Parlament de către actuala clasă politică. Şi dacă parlamentarii spun că x şi y nu sunt incompatibili, se cheamă că au făcut o declaraţie politică. Dar dacă votează o lege specială pentru ca x şi y să devină incompatibili, atunci acest lucru e un trafic de influenţă pe care îl ascund sub voturile primite în alegeri. Le-au dat cetăţenii României mandat parlamentarilor pentru a-i scoate de sub incompatibilitate pe primari? Vor răspunde în faţa alegătorilor pentru acest lucru? Niciodată! Pentru că parlamentarul român se ascunde în anonimatul votului atunci când împiedică Justiţia să îşi facă datoria.

Refuz să discut în termeni de lepădare sau nu în raport cu Traian Băsescu. Zece ani de zile, admiratorii şi duşmanii lui Traian Băsescu s-au raportat la el ca şi când e fie intangibil, fie răulabsolut. E o greşeală fundamentală din partea ambelor tabere. Am lucrat cu Traian Băsescu şieste cât se poate de adevărat că îi datorez suficient de multe ca să fiu unul dintre cei care au motive să îi mulţumească. Dar acest lucru nu înseamnă că nu voi vorbi în chestiuni politice atunci când voi considera că a greşit. Nu facem parte dintr-un cult în care critica este pedepsită cu excomunicarea. În tabăra duşmanilor săi, confuzia este şi mai mare. Cei mai mulţi dintre cei care îl înjură în fiecare seară la televizor îl admiră în secret. Fiecare pesedist se întreabă din 2004 încoace de ce nu a putut fi Adrian Năstase mai asemănător cu Traian Băsescu. Dar de fapt, greşeala cea mai mare este faptul că Traian Băsescu nu este subiectul acestor zile, oricât de mult s-ar chinui să ne convingă cei interesaţi. Subiectul este vulnerabilizarea României prin clasa politică aflată la conducere.

Aşa că, indiferent de cât de mult frământă pe unii lepădarea mea de Traian Băsescu, ce pot să spun în încheiere este că Traian Băsescu şi noi, cei care am lucrat cu el, am făcut prea puţin pentru România. Şi cred că şi cine îi va urma lui Traian Băsescu la Cotroceni va fi în situaţia de a face prea puţin pentru România dacă nu va mişca societatea în a pune presiune pe clasa politică actuală. Traian Băsescu a avut curajul să susţină Justiţia, dar e nevoie de mai mult. Va veni o vreme când va primi mulţumiri pentru ce a făcut, dar până atunci, suntem datori să continuăm lupta pentru o Românie care nu e la mâna unor clanuri politice sau infracţionale, depinde din ce unghi o privim fiecare. De judecăţi să se ocupe Justiţia şi Istoria.”

Articol publicat de Mihai Răzvan Ungureanu pe blogul său de la Adevărul

Read Full Post »

Am citit în dimineața acesta despre o decizie controversată, am putea spune greșită, a Curții Supreme. Nu, nu cea de pe plaiurile mioritice, care mi se pare o glumă proastă, ci aceea din Statele Unite.

Este vorba de procesul intentat de rețeaua ABC, producătorului de echipamente Aereo. Acesta din urmă, oferă un serviciu interesant, care permite înregistrarea canalelor TV „free-to-air” și urmărirea „live” sau ca înregistrare pe orice device compatibil (TV, tabletă, telefon, computer sau STB).

Discuția pe care o propun nu se referă la corectitudinea sau incorectitudinea deciziei, ci la modul în care societatea ÎȘI PERMITE să evalueze o sentință a unui proces de manual (cum ar zice partizanii justiției „reformate”). Mai mult, unul din judecătorii care a votat împotrivă, judecătorul Scalia își permite să ridiculizeze modul în care a motivat sentința colegul său Breyer.

Îmi amintesc (cu o oarecare lehamite) de modul în care partizanii justiției „reformate” sau chiar oameni de bună credință îmi puneau la îndoială dreptul meu de a crede că uneori chiar și deciziile „istorice” pot fi greșite. Mai ales când sunt stimulate de lupta politică, transformată în luptă anti-corupție.

Oameni inteligenți și cu discernământ încercau să mă convingă că nu avem voie să punem la îndoială deciziile justiției, chiar și atunci când motivarea unei sentințe aste ambiguă (sau de-a dreptul cretină, cum e aceea a condamnării cu „titlul de exemplu”).

Nu e niciun secret că domnul Renato, baron local PSD, îmi e profund antipatic. Poate și pentru că e aproximativ de vârsta mea, iar averea și-o datorează carierei politice și nu vreunei afaceri la vedere. Iar faptul că a semnat un acord cu Securitatea, la o vârsta la care cei mai mulți nici nu înțelegeau cu ce se ocupă Securitatea, nu mi-l face mai simpatic, ci dimpotrivă.

Însă dacă aș vedea că este condamnat cu „titlul de exemplu” și pentru că „toată lumea știe că e un corupt” aș fi primul care m-aș revolta. Pentru că treaba Justiției nu este facă planul la condamnări și nici să acopere golurile legislative (așa cum susține judecătorul Scaglia că a făcut Curtea Supremă în procesul ABC vs. Aereo).

În același registru, condamnarea unui mafiot pentru neplata amenzilor și nu pentru crimele comise mi se pare un act de justiție jenant. Un fel de scuză puerilă pentru neputința procurorilor de a documenta un lucru evident. Mai grav este când neputința se datorează (poate) inexistenței „crimei”. Așa cum s-a întâmplat (poate) în cazul mitei pentru AN la casa din Zambaccian. Condamnarea a venit pentru… șantaj. O schimbare de încadrare și o motivare ridicolă după părerea mea.

Și mă gândeam că oameni, altfel inteligenți, care se minunează cum poate fi mituit electoratul cu un kilogram de zahăr sau de ulei, pot fi prostiți în așa hal încât să înghită astfel de aberații. Nici până astăzi nu am auzit O SINGURĂ OPINIE care să merite să fie luată în considerare a celor care susțin că procesul a fost unul corect. Mai mult, am auzit de nenumărate ori, „iar discutăm asta?”.

Însă tot am speranța (ea moare ultima, nu-i așa?) că lucrurile se vor clarifica cumva și în Justiția română. Poate după ce TB (pe care sunt convins că am să-l regret din alte puncte de vedere), va fi devenit istorie.

Read Full Post »

Mediafax:

„Vă mărturisesc că mi se pare partea cea mai dificilă a actului de justiţie relaţia avocat-client. Judecătorul e rece, stă cu Codul Penal în mână, procurorul este acuzatorul public, avocatul este într-un dualism între loialitatea faţă de client şi respectul faţă de lege”, a comentat şeful statului, precizând că acesta este „conflictul cel mai spectaculos din justiţie, pe de o parte, şi, în acelaşi timp, tipul de conflict care necesită cea mai multă înţelepciune”.

„Unde se opreşte avocatul în apărarea unui client care este vinovat şi mulţi cred că datoria avocatului este să te scape de pedeapsă, când tu eşti infractor. Aici este din nou o chestiune de cultură”, a spus Traian Băsescu

Şeful statului a mărturist că i-a venit această idee a relaţiei avocat-client uitându-se la filme americane, în care avocatul îi cere clientului „Spune-mi tot” sau se supără când a fost minţit de client, pentru că şi avocatul devine vulnerabil în încercarea de a-şi apăra clientul, atunci când nu ştie tot despre ceea ce s-a întâmplat.

„Este un proces pentru care, vă rog să mă credeţi, vă invidiez, acest mod de a lucra între lege şi loialitatea faţă de client este, după părerea mea, este un vârf şi de înţelepciune, şi de deontologie, şi de profesionalism, iar acest lucru (…) este extrem de interesant ca obligaţie profesională”, a afirmat Traian Băsescu, adăugând că îi apreciază în mod deosebit pe avocaţi, din această perspectivă.

Traian Băsescu a continuat: „Domnul avocat Haşotti (Ionel Haşotti, vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România – n.r.) ştie cum discutam în unele procese legate chiar de Flotă şi cum cerea colegilor mei: «Spuneţi-mi tot, ca să înţeleg, altfel nu vă pot apăra»”, a spus preşedintele, râzând.

Read Full Post »

Zilele astea ne-a vizitat odrasla plecată la studii și m-am simțit exact ca bătrânul gascon provincial rămas la țară, în momentul întoarcerii copilului din cele străinătățuri. M-am pregătit să dau cep butoiului de vin vechi și să tai vițelul cel gras. Cum nici vaci nu cresc și nici vie n-am în curtea casei, am ales un restaurant bun care să le aibă pe amândouă. De fapt tot fie-mea a ales locanta, pentru că visa la friptura respectivă de când a plecat la școală în septembrie.

Așa că aseară ne-am mutat cu cățel și purcel la locul stabilit. Abia apucasem să ne așezăm, să deschidem sticla de vin roșu și să ne asigurăm că a fost bine păstrat, când mi-a atras atenția un domn brunet, înalt și solid, cu o față rotunjoară și ușor îmbufnată. Așezat în fața vitrinei cu fripturi se documenta metodic despre variațiunile de carne de vită existente în galantar. Din când în când, se uita curios spre masa unde familionul lui Porthos, gălăgios și vesel ca orice familie de gasconi, începuse să povestească ce s-a mai întâmplat de când nu ne-am văzut.

Și în momentul acela mi-am amintit că-l știu de undeva, de la televizor, de la o emisiune despre baronii locali ai puterii. Un fel Radu Mazăre, mai puțin monden, dar la fel de puternic în PSD. Și m-am întrebat ce poate să caute un funcționar public, trăitor din leafa de bugetar într-un restaurant frecventat de obicei de executivii din corporații și/sau partenerii lor de business. Mai degrabă m-aș fi așteptat să-l văd pe Ion Iliescu ciocnind un pahar de vin cu consoarta acolo, mai ales că nici nu locuiesc prea departe de stabiliment.

Curioasă, fie-mea m-a întrebat din ochi cine este și auzind răspunsul, mi-a reamintit că acum vreo câțiva ani a fost într-o tabără la New York cu fata respectivului. Și-atunci m-am mirat cum de poate un funcționar public, să plătească câteva mii de euro din salariul de la stat pentru un astfel de moft. Însă mi-am spus că probabil că nu știu eu cât mai sunt salariile în Consiliile Locale. Mă gândesc că nici Radu Mazăre nu plătește excursiile în Brazilia din leafa de bugetar.

Precis au moștenit cu toții banii de la unchi și mătuși bogate. Probabil că rudele bogate și gata să moară la timp sunt o precondiție a politicii.

Până la urmă, domnul respectiv s-a întors la masa unde lua cina cu o domnișoară tânără și vol… Mă rog, hai să nu comentez că nu-i frumos și să zic doar că lua cina cu o domnișoară blondă. Cum nu sunt invidios și nici nu mă interesează ce fac funcționarii publici în timpul lor liber, aș fi uitat aproape imediat episodul, însă am remarcat figura îngrijorată a șefului de sală. Așa că l-am întrebat discret de ce e cătrănit. Făcându-mi, tot din ochi semn spre domnul respectiv, mi-a spus că de când îl au client, au consemn să nu mai lase niciun jurnalist în restaurant. Ceea ce nu ar fi un lucru rău, doar că nu poți legitima toți clienții ca să te asiguri că nu ți-a scăpat vreun paparazzi sub acoperire. Apoi a oftat lung și a dat din umeri a neputință.

Am tot stat să încerc să-mi amintesc cum îl cheamă pe domnul respectiv, însă tot ce pot să-mi amintesc e că în tinerețe, prietenii îi ziceau Renato. Am zis prietenii, dar cred că ar fi trebuit să pun ghilimele. În fond nu semnează nimeni un angajament de colaborare cu prietenii. Însă până la urmă Renato s-a descurcat binișor. Chiar și acum după ce a fost acuzat că fost unul dintre cei mai corupți baroni din PSD (vreo câteva cazuri fiind binișor documentate), Renato și „prietenii” lui s-au descurcat excelent cu Justiția noastră reformată și incoruptibilă. Îmi amintește cumva de Traian Băsescu la acest capitol. Indiferent câte mârșăvii ar fi făcut, tot curat și imaculat rămâne. „Prietenii” știu de ce.

Read Full Post »

Nu stiu daca va este cunoscut demersul juristilor din Parlamentul Romaniei pentru modificarea legii medierii pentru a permite avocatilor si notarilor sa fie mediatori “de facto”.

Nu stiu, pe de alta parte, cat va este de cunoscut conceptul de mediere. Nu stiu cati dintre voi ati accepta sa mergeti cu rivalul la mediator in loc sa va adresati justitiei.

Ideea introducerii medierii in Romania a avut loc la presiunea UE si a fost “inghitita” ca o solutie, alaturi de arbitraj, pentru diminuarea cheltuielilor sistemului judiciar, metodele alternative de rezolvare a conflictelor nefiind sustinute de la bugetul de stat.

Insa, contrar perceptiei, medierea nu este o activitate juridica. Nu are cu nimic mai mult de-a face cu legea decat orice activitate liberala comuna cum ar fi stomatologia, sa zicem, sau consultanta financiara, adica singurul lucru comun cu justitia este sa nu incalce legislatia. Dar daca nu are nimic de-a face cu ea, de ce se baga peste justitie, veti intreba si de ce atata tevatura in a nu le permite avocatilor sau notarilor sa fie mediatori de facto, fara specializare? Adica putem accepta ca un oarecare cu studiile terminate la Spiru Haret la Agronomie sa fie mediator pentru ca a absolvit niste cursuri obscure pentru mediere si nu putem accepta ca un avocat sa fie mediator tocmai pentru ca nu are acele cursuri obscure?

De fapt, ce Dumnezeu, e medierea asta? Am citit zeci de articole pe tema si, pe cuvant daca am gasit vreo definitie care sa semene cu alta, dar toate conduc la aceeasi concluzie: mediatorul nu face altceva decat sa asiste partile in negociere. Nu pe o parte sau pe alta, ci pe-amandoua simultan. Singurul rol al mediatorului este sa ajute partile sa comunice pentru a gasi o solutie viabila, care sa poate fi aplicata, nimic mai mult. Ceea ce ma face sa dau dreptate celor care se opun ca avocatii sa fie mediatori de facto. Avocatii au si ei interesele lor, in a merge mai departe cu procesul, deci interesul lor nu este sa solutioneze conflictul si avocatul este al uneie dintre parti caz in care mi-e neclar cum poate sa-si pastreze impartialitatea.

Si punand cap la cap toate aceste lucruri am tras eu concluzia ca alesii nostri habar nu au ce e cu medierea asta, la fel cum se intampla cu toate lucrurile impuse de la Bruxelles.

Drept e ca societatile cu adevarat democratice cum ar fi cea americana, canadiana, cele anglo-saxone in special, dar si cea elvetiana, unde autodeterminarea (individuala, sociala, populara) reprezinta singura vointa publica reala, activa au pozitionat medierea in centrul motorului dezvoltarii sociale. Conduita cetateanului fata de conflict fiind pentru stingerea acestuia, nu pentru evitarea sau, mai rau, escaladarea lui. Doar ca Romania nu se poate lauda cu o astfel de societate si tare mi-e teama ca medierea va fi privita (asa cum se observa acum si pe bancile Parlamentului) asa cum e privita justitia de staborul tiganesc rromilor.

Si, ca sa inchei intr-o nota de vara :-), ganditi-va numai la ce cuvinte grele s-ar abate asupra Alexandrei Stan daca-si va retrage plangerea penala in schimbul unei sume frumusele de bani de la bataus.Cetateanul roman vrea dreptate, vrea sange, sa vada el condamnare … cu suspendare.

Dar gandit-va si ca fata asta alti bani frumosi s-ar putea sa nu mai castige fara ajutorul batausului.

Read Full Post »

Am citit în dimineața aceasta o știre despre conflictul dintre RCS-RDS și Discovery. Ca și în cazul Antena 1, RCS-RDS a decis să scoată din grilă toate canalele aparținând Discovery. În ce mă privește, mie nu mi se pare nimic anormal, fiind rețeaua lor sunt liberi să facă ce vor. Sigur, cu riscul de a-și supăra utilizatorii, care ar putea trece la concurență.

Firește că cei de la Discovery, sunt foarte nemulțumiți și au început să facă o campanie împotriva RCS-RDS sau chiar să amenințe că vor reclama la Uniunea Europeană. Mă gândesc deja că DNA-ul va aresta preventiv CEO-ul Discovery, Mark Hollinger, cel care a proferat respectivele amenințări de natură să pună în pericol funcționarea unei companii importante ca RCS-ul.

Ceea ce nu am înțeles este decizia unei instanțe de judecată, care „a decis că Discovery trebuie „să se abţină” să îi instige pe abonaţii RCS&RDS”. Aceasta postase pe pagina sa de web o petiție on-line în favoarea reintroducerii Discovery. Mie mi se pare cam mult. Atunci când se întâmplă mult prea multe lucruri pozitive doar unora, cu siguranță nu poate fi normal. Și încep să mă gândesc că RCS-RDS sunt la fel ca afacerile legale ale mafioților.

V-ați gândit vreodată cum ar fi ca atunci când vă presează un partener de afaceri, acesta să fie arestat a doua zi de DNA pe motiv că a pus în pericol funcționarea unei firme? Sau că dacă vă deranjează un articol de lege, a doua zi Curta Constituțională să se întrunească de urgență pentru a anula respectivul articol de lege? Nu-i așa că România este chiar Paradisul? Mă întreb ce trebuie făcut pentru a deveni un astfel de „zeu”? Cu cine trebuie să semnezi?

Read Full Post »

„Pus astfel în lumină, ancorat in sinergia faptelor, recursul la universalitate nu eludează meandrele concretului” – Ion Iliescu.

Ați văzut poate zilele trecute că Vasilică Danileț, lupul tânăr al Justiției ce fusese exclus din CSM în urma votului a peste 1200 de judecători și peste 90 de judecătorii, s-a întors în CSM. Deși este evident, că uriașa MAJORITATE a judecătorilor nu doresc ca individul să-i reprezinte, Danileț declară senin: „Practic este un semnal dacă vreţi pe care l-am primit eu de la colegii mei. Va trebui să întăresc legăturile cu ei. Sigur doresc în continuare să îi reprezint. Vreau să vă spun că chiar astăzi am luat decizii extrem, extrem de importante în Consiliu, cum ar fi anunţarea unui concurs de admitere în magistratură, a unui nou concurs pentru INM, promovare la Înalta Curte. Deci sunt chestiuni de strategie de resurse umane care mă interesează cu precădere. Deci doresc mai mulţi colegi noi judecători şi procurori recrutaţi în sistem”.

În buna tradiție promovată de liderul spiritual al mișcării de „reînnoire” a Justiției, nu contează ce vor cei ce te-au ales, contează doar ce vrei tu și ce te interesează pe tine.

Pentru ca acest succes al Reformei Băsiste să fie posibil a fost nevoie din nou de Curtea Constituțională, care a declarat ca neconstituțional un articol de lege pe care Însuși Danilețul îl propusese. Culmea nesimțirii… Să-ți contești propriul articol de lege doar pe a-ți ține cu dinții de scaunul pe care te-ai cocoțat din neatenția celorlalți. Dovadă de maximă moralitate, ca și la Președintele Jucător.

Însă nu era suficientă decizia CC, mai era nevoie și ca un judecător al Curții de Apel București să valideze „soluția”. Acesta este Vasile Bîcu, suspendat din magistratură în urma unei anchete DNA din perioada anterioară Erei Prealuminatului și Reformatorului, dar întors în magistratură în 2008. Dacă sunteți curioși să vedeți ce făcuse respectabilul judecător, aveți aici link-ul.

În acest context Asociația Magistraților din România a comentat situația: „Graba in care s-au dispus masurile in acest caz este de natura sa ridice foarte multe semne de intrebare. Ne intrebam cum a fost posibil ca dupa ziua de joi, 23.05.2013, cand a fost inregistrat si repartizat aleatoriu dosarul, vineri, 24.05.2013 sa se dispuna preschimbarea termenului de judecata de la data de 14.06.2013 (termen rezonabil din toate punctele de vedere) pentru luni, 27.05.2013, data la care litigiul a si fost solutionat pe fond? (…) solicitam public, in numele tuturor magistratilor, ca o dovada a respectarii principiului transparentei – principiu invocat permanent, sa fie cunoscuta imprejurarea ce a determinat ca dosarul mentionat mai sus sa devina subiect de extrema urgenta judiciara.”

Mi se pare de asemenea de bun simț și comentariul din Lumea Justiției: „Ia incercati vreun avocat/justitiabil sa reusiti performantele lui Danilet. Sa vi se judece o exceptie de neconstitutionalitate in numai 5 saptamani la CCR si apoi in doar 3 zile (prin preschimbare de termen) cauza pentru care v-ati plans cu exceptie la CCR. Ce telefoane si ordine s-au dat la mizeria asta pe firul scurt! Curtea de Apel Bucuresti a ajuns culoar de salvare a CSM-istilor puterii? Daca pana si magistratii din AMR au ajuns sa se planga de aranjamentele din anumite dosare, va dati seama cat de bolnava a devenit Justitia romana?”

Ar mai fi de discutat și de modul în care s-au făcut numirile la ÎCCJ în ultimii doi ani, dar mi-e teamă că mi se va face greață de atâtea nemernicii puse la un loc.

Independența Justiției? Meandrele concretului ne-au „făcut” și vor continua să ne facă. Am râs de Emil Constantinescu când a spus că l-a învins fosta Securitate. Acum înțelegem și noi la ce și mai ales la cine se referea.

UPDATE: O observație pe care am mai făcut-o: nu numai statul lui Traian Băsescu se comportă aberant, dar și SUA și UE fac idioțenii. Fie limitând drastic libertățile fundamentale (SUA), fie intervenind aberant în economie limitând libertatea economică (UE).

Efectul final este același. Un procent tot mai mare din populație este frustrat de deciziile politice și se revoltă. Cred că este începutul sfârșitului pentru forma de organizare „STAT” așa cum o cunoaștem.

Întrebare pentru comentatori: dacă sunteți de acord cu ceea ce am zis mai sus, vă propun să ghicim modul în care se va produce transformarea:

1. Un război inter-state (mondial)?
2. Un război STAT – corporații/companii private?
3. O reformă democratică prin trecerea la un STAT mai mic și mai suplu?

Read Full Post »

Dreptatea unui mafiot

Cu siguranță ați auzit de Al Capone, poate cel mai cunoscut dintre șefii mafioți din perioada prohibiției. Ceea este poate mai puțin cunoscut, este faptul că în drumul spre putere, acesta a reușit să-și „aleagă” propriul primar, prin intimidare și violență. Iar când acesta a promis că va face ordine în oraș, Al Capone nu a ezitat să-l dea de-a berbeleacul pe scările primăriei, demonstrând cine este șeful.

Atfel principala amenințare pentru Capone nu a venit de la reprezentanții legii, ci de la bandele rivale. Atacat cu pistoale mitralieră, mafiotul a scăpat cu viață datorită gărzilor de corp. Însă în schimbul de focuri au fost răniți de către gloanțe sau de către cioburi și simpli martori la atac. Generos, mafiotul a plătit acestora spitalizarea câștigându-și astfel o nemeritată aură de om milos, iar donațiile caritabile l-au transformat într-un „Robin Hood” modern, care luptă cu cei ce dețin puterea în beneficiul celor sărmani.

Pentru a rezolva o dată pentru totdeauna problema mafioților rivali, Capone a ordonat un fals raid al poliției în localul unde rivalii obișnuiau să i-a masa. În timpul perchiziției, polițiști i-au aliniat cu fața la zid pe mafioții din banda rivală și apoi au chemat oamenii lui Capone, care înarmați cu mitraliere, i-au executat liniștiți pe rivali.

Din fericire, lucrurile s-au întâmplat în America, iar opinia publică i-a devenit ostilă mafiotului, ceea ce a permis arestarea lui pentru… evaziune. Pentru că dacă s-ar fi întâmplat în România, execuția ar fi fost declarată un act de dreptate și un exemplu de luptă cu corupția. Firește că și în România, opinia publică i-a devenit ostilă mafiotului ascuns în spatele statului, însă acesta spre deosebire de omologul lui american se poate șterge liniștit la fund cu voința majorității, dovedită printr-un referendum național. Așa că, ne place sau nu, va trebui să trăim în continuare cu cele două bande de mafioți „coabitând”. Iar din când în când asistăm la câte o răfuială, din care singurii răniți sunt cei ce se nimeresc să fie prin preajmă.

Mai mult diverși „oameni de bine” vor saluta aceste răfuieli, în care se vede de la o poștă că sunt implicați doar locotenenții clanurilor mafiote, sub formă de ex-generali SIE sau de alte „servicii”, ca pe noi dovezi ale luptei anti-mafia.

Însă în topul idioțeniilor auzite în ultimul timp pe această temă este întrebarea: „cui servește o Justiție coruptibilă?” cu explicația uluitoare și super-fantezistă că în niciun caz „oamenilor de rând, care nu au cu ce corupe, ci… celorlalți”. Credeți că vine de la Vadim? Sau de la un om de „stânga”? Nu… vine de la un „dreptaci”.

Însă premiul întâi pentru imbecilitate îl merită concluzia trasă de un alt individ conform căreia dacă nu ești de acord cu „actul de justiție”, precis ai un interes direct ca justiția să fie coruptibilă. Adică cu siguranță ai probleme cu legea. Deși am explicat de nenumărate ori de ce nu cred că acesta NU ESTE un act de justiție, ci o simplă răfuială între mafioți, cu locotenenții boss-ului câștigător pe post de martori ai acuzării.

PS: Mai rămâne să mă întrebe cineva dacă am dovezi.
PPS: Pentru masacrul de Sf. Valentin din Chicago, nimeni nu a fost trimis în judecată din lipsă de dovezi.

Read Full Post »

Sau măcar așa cred cei incapabili de un raționament logic. Pentru că recenta condamnare a celor din lotul „Cășuneanu” nu e un model de funcționare a justiției. Dimpotrivă.

Cred că niciunul dintre cei care simpatizează USL-ul sau pe Adrian Năstase nu-l simpatizează pe Cătălin Voicu, Locic sau Cășuneanu.

Însă noi nu vorbim despre cât de simpatici sau nu sunt inculpații. Sau dacă CREDEM că sunt vinovați. Ar trebui să vorbim de DOVEZI. Din acest punct de vedere, vorbim de ridicolul unei astfel de condamnări. Procurorii DNA, dacă tot au avut acces la convorbirile „infractorilor” ar fi trebuit să-i prindă ÎN FLAGRANT. Adică când își pasau banii.

Altfel sunt doar interpretări, poate corecte, dar fără vreo valoare juridică ale unor convorbiri. Adică CE A CREZUT domnul procuror că vrea să spună „infractorul”. Iar astfel de „condamnări” fac mai mult rău justiției, pentru că pun sub semnul îndoielii corectitudinea luptei împotriva corupției.

Am citit și eu pe Hotnews imbecilitățile debitate de alt pseudo-jurnalist, numit Dan Tapalagă. Pentru că procurorii au fost incapabili să demonstreze INDUBITABIL că vorbim de corupție, individul respectiv, traduce pentru intelectul submediocru al băsistului comun, ce presupun ei că s-a întâmplat de fapt. Și scrie o întreagă trilogie pe tema „rețelei”.

Tu-i mama ei de rețea, dacă tot era atât de extinsă, boii ăia de procurori nu au fost în stare să prindă în fapt măcar UN corupt în timp ce își încasa mita? E nevoie de tele-justiție cu stenograme, ca să facă lumină în mizeria lui Voicu? E nevoie de o gașcă întreagă de „jurnaliști” ca să înțeleagă individul, mediocru ca inteligență și băsist ca și crez, că vorbim de mafioți?

Da, papagalul ăla de Voicu are față de mafiot. Are chiar și ceafa lată cum îl descrie „jurnalistul” Tapalagă. Credeți că asta îl face vinovat? Sau romanele SF scrise de procurori și publicate de Tapalagă țin loc de demonstrație a vinovăției maimuțoiului?

Îmi pare rău, dar eu îmi bag picioarele în justiția lui Băsescu.

PS: Mi se pare mai „cinstită” justiția propusă de C.V. Tudor. Îi aduci direct pe stadioane pe „corupți” și-i împuști. Dacă tot i-au ascultat cu anii, e clar că-s vinovați. De ce să mai consumi banii publici de pomană? E mai ieftin glonțul.

Read Full Post »

Am câteva idei, dar vă las vouă plăcerea să răspundeți la întrebarea aceasta.

Deocamdată, mă mulțumesc să observ că Ponta și Antonescu își fac fiecare jocul politic. Premierul încearcă să scape de Morar de la Parchet și să-l lase pe Băsescu cu fundul gol. Iar Antonescu rămâne anti-băsist nepătat, tocmai bun de candidat la președinte, lăsându-l pe Victor Ponta să-și asume riscurile.

Nu știu de ce, dar presimt că Băsescu nu-i va numi pe Kovesi și Nițu. Mă uitam cum se chinuie Hăineală să demonstreze că Morar mai poate rămâne șef al Parchetului până pe 8 iunie. În acest sens mi se pare extrem de relevantă declarația lui Victor Ponta:

“După ce am văzut poziţia domnului Morar, care mă anunţa că de altfel nici după 8 iunie nu vrea să plece de acolo, eu am întrebat: «Şi ce se întâmplă dacă nu se termină procedurile până pe 8 iunie?». «Rămâne acolo, procuror general». M-am uitat pe temeiul legal, lucrurile sunt clare: delegarea lui Morar a încetat, nu putea decât dacă dorea el să delege pe altcineva, dar nedorind să delege pe altcineva în funcţia de adjunct al procurorului general, printr-un artificiu juridic care nu există în lege şi care poate fi atacat de absolut oricine, discutând cu doamna Hăineală, l-a numit CSM, ceea ce nu se poate întâmpla din punct de vedere legal”

Înțelegem acum de ce erau așa de disperați să o pună pe Hăineală, un procuror, șefă la CSM, cu toate că mutarea imbecilă a dus la radicalizarea judecătorilor.

Am senzația (firește neplăcută) că după primul fost prim-ministru condamnat pentru „fapte de corupție”, vom putea să ne lăudăm cu primul Președinte al României, în exercițiu, condamnat pentru corupție. De data aceasta corupție fără ghilimele. Asta dacă nu cumva episodul 2 din dosarul Plagiatul nu va duce la condamnarea sau măcar demiterea premierului Ponta.

Parcă văd că Parchetul îl va pune sub acuzare pentru plagiat, iar Băsescu îl va demite. Pentru că – nu-i așa? – Traian Băsescu se gândește la ce va zice Uniunea Europeană despre un prim-ministru penal. Eu zic că mai bine am paria cine va fi noul Prim-Ministru.

Neapărat trebuie să fie cineva care are o „bubiță”, care corect tratată asigură că cel numit nu va face probleme. Eu aș fi pariat pe Cristian Diaconescu, însă acesta a plecat din UNPR. Ce ziceți de Gabriel Oprea? Un om cinstit și fără pată, tocmai bun să conducă guvernul.

Read Full Post »

« Newer Posts - Older Posts »