Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘KGB’

Mi-a atras atenția astăzi un articol din HotNews cu titlul „Sputnik News: Tariceanu face aluzii la un posibil Romexit”. Îl reproduc mai jos pentru că merită, deși se poate da click pe linkul de mai sus.

Sputnik News. considerat de Occident una dintre cele mai importante arme de propaganda a Moscovei, a publicat pe pagina in limba romana un articol intitulat „Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, saluta BREXIT si face aluzii la un posibil ROMEXIT”.

Extrase din articolul de pe Sputnik News:

– Invitat intr-o emisiune tv, presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu a expus cateva idei care vor da nastere unor vii dezbateri zilele viitoare – nu numai in Romania, ci si in UE. Presedintele Senatului a marturisit o mare dezamagire fata de UE, mai precis fata de regimul la care UE suspune Romania. El a numit BREXIT „o decizie de curaj a britanicilor”.

-Tariceanu este de parere ca fortele oculte au ajuns sa conduca Romania nu fortele democratice. Care sunt fortele oculte? „Sunt oculte pentru ca nu sunt vizibile”, a raspuns fostul premier, dand ca exemplu „liste secrete” ale SRI si DNA „cu cine sa fie ascultat, anchetat”.

-Fortele oculte sunt prezente si la manifestatiile actuale. „90% dintre participanti sunt oameni de buna credinta – dar sunt cei care deturneaza atentia de la probleme grave.

-Exista interesul de a se destabiliza Romania? Sigur, raspunde Tariceanu, iar acest interes nu il are numai Rusia, ci si tari din UE.

Așa cum atrage atenția și autorul articolului, Sputnik News este o „armă de propagandă a Rusiei”. Și atunci de ce ai vrea să răspândești propaganda rusească? Probabil de tâmpit, pentru că asocierea Tăriceanu-Rusia e superficială (în acest caz).

Am căutat cu atenție vreun link pe site-ul Hotnews pentru a găsi referința citată. Apoi am dat search. Surpriză, căutarea îmi întoarce doar referințele Hotnews și încă vreo două-trei site-uri lipsite de importanță.

Am căutat apoi direct pe site-ul agenției Sputnik News. Aici tronează la loc de cinste un articol numit „Romanian Maidan: What Prompted Half a Million People to Take to the Streets”. Nu dau linkul pentru că nu vreau să fac progandă rusească.

Și atunci ce mama naibii i-a apucat pe Tapalagă, Pantazi & Co să facă propagandă rusească?

Mi-a plăcut primul comentariu (surprinzător are +7 din 7 voturi – pare că mai sunt speranțe pentru cititorii Hotnews):

Ce e mizeria asta? (Marţi, 7 februarie 2017, 11:36)
mitg [utilizator]

Am ajuns sa citesc pe HN ce zic astia? Daca vroiam sa stiu, citeam Sputnik. Stiu ca fac propaganda si fara sa dati voi pe site.

Anunțuri

Read Full Post »

Discutam astăzi cu un coleg despre cine va fi viitorul prim ministru al României. Spre surpriza mea a pomenit un nume pe care l-am mai auzit tangențial: Calin Georgescu.

Am început să caut mai multe informații despre aceastaă posibilitate. Și am găsit (în ordinea Google):

1) Sputnik Moldova (14 iunie 2016): „Dr. Călin Georgescu va fi viitorul prim-ministru”

Arhicunoscut şi apreciat în afara țării, susținut pe plan internațional să fie primul-ministru al României, profesorul Georgescu se lovește însă de cozile de topor de la București care i-au adus pe români în ultimul grad de decadență și subdezvoltare.

2) Russia Today (14 iunie 2016): „Dr. Călin Georgescu va fi viitorul prim-ministru al României”

Dr. Călin Georgescu este, acum la începutul mileniului III, cel mai mare expert în dezvoltare din toți câți există în lume. Doctorul Georgescu asta știe să facă: să elaboreze strategii de dezvoltare şi să creeze nivel de trai ridicat în orice țară a lumii, indiferent de poziția geografică şi de resursele naturale pe care le are. Conferințele dumnealui arată în același timp o personalitate cu o cultură bine structurată şi un diplomat de talie mondială cum probabil România nu a mai avut în ultimul secol. Cunoscător în amănunt al doctrinelor politice şi economice, dar şi extrem de informat în privinţa trendurilor geopolitice, doctorul Georgescu, fără îndoială un strateg absolut, știe mai bine decât oricine încotro se îndreaptă lumea şi dacă România are sau nu viitor.

3) Nasul TV (9 noiembrie 2015): Pe cine ar vrea Dan Puric prim ministru | “Eu l-am propus pe Călin Georgescu. E un spirit cinstit, incoruptibil care nu are niciun lucru de corupție pe CV”

“Eu l-am propus pe Călin Georgescu. A fost în structurile ONU 17 ani. E singurul om care are o strategie de dezvoltare. E primul care a tras alarma că spre 2020 se va trece la criza de hrană și apă, a subliniat fondul de aur al țării. E un spirit cinstit, incoruptibil care nu are niciun lucru de corupție pe CV. Pe Călin Georgescu l-am propus ca prim-ministru”, l-a descris Puric pe Georgescu, în cadrul emisiunii „Ultimul Cuvânt”, moderată de Cătălin Striblea și difuzată de B1 TV

4) Buciumul.ro (Mediafax 3 nov 2016): „Comunicat. Societatea civilă cere: CĂLIN GEORGESCU – PRIM-MINISTRU!”

Noi, Federația Societatea Civilă Românească, constituită din 12 entități juridice reprezentative la nivel național care au încheiat mai multe parteneriate și protocoale de colaborare cu ONG-uri din educație, sănătate, cultură, energie, diplomație și din mediul de afaceri, reprezentând interesele a peste 3 milioane de cetățeni profund nemulțumiți de felul în care arată astăzi țara, facem apel către clasa politică să ia în considerare propunerea societății civile pentru funcția de Prim-ministru al României, în persoana domnului Călin Georgescu.

5) Active News (29 Noiembrie 2016): „Dr. Călin Georgescu: Proiectul înseamnă întoarcerea la Hristos. Vreau ca poporul român să trăiască în demnitate și prosperitate, să NU mai fie sluga nimănui, să păstrăm linia neamului. UE pentru moment este un maldăr de cioburi”

Se zicea despre Călin Georgescu că este membru al „Clubului de la Roma” ca și Mugur Isărescu. Din câte știu eu, a fost dat afară acum câțiva ani pentru că a folosit numele și reputația Clubului într-un mod inadecvat. Însă se pare că a uitat să-și aducă la zi CV-ul.

Dacă PSD-ul îl propune sau Johannis îl nominalizează, înseamnă cu suntem din nou în orbita Rusiei. Ca și Ungaria, Grecia, Bulgaria, Serbia, șamd. E o foarte bună ocazie de văzut, care sunt organizațiile și oamenii care fac jocul Rusiei.

PS: Mor de curiozitate să știu ce va zice Ion Iliescu.

Read Full Post »

Am mai citit un capitol din „Dezinformarea” lui Pacepa. E incredibil omul ăsta. Cred că e în ADN-ul lui să încerce să transforme albul în negru și invers. Ceea ce mi se pare cu adevărat interesant este „DE CE?”. Și secundar, mi se pare interesant să studiez „sursele” pe care le citează.

Spre exemplu în capitolul despre „Necrofagia politică a lui Hrusciov” (capitolul 26) scapă faptul că Aleksandr Saharovski (fost consilier al spionajului sovietic în România, cel ce l-a interogat pe Lucrețiu Pătrășcanu și cel ce l-a propulsat pe Pacepa în elita spionajului românesc), șeful KGB (1955-1970), i-a înmânat lui Pacepa (ajuns șeful spionajului românesc) discursul lui Hrusciov din 1956 în care acesta expune toate crimele lui Stalin, „transformându-l dintr-un sfânt rus într-un măcelar nemilos” (expresia îi aparține lui Pacepa).

Ideea lui Pacepa a fost că discursul a fost „strecurat” de el către Mossad și de acolo către CIA, de unde a ajuns în paginile lui New York Times.

De ce naiba era nevoie să-l strecoare cineva? Când el „a fost dezbătut de toate organizațiile partidului comunist și toate organele de presă din blocul sovietic”, după cum recunoaște și Pacepa câteva paragrafe mai încolo?

Al doilea lucru frapant se referă la transformarea lui Hrusciov dintr-un reformator la Rusiei și un partener de dialog al vestului într-un criminal. Procesul relatat de Pacepa pare a fi identic cu ceea ce a pățit Ceaușescu 15 ani mai târziu din cauza „defectării” lui Pacepa.

În 1957 și 1959, un asasin KGB, Bogdan Stașinski, a ucis doi dizidenți ucrainieni. Ulterior, în urma „defectării” în 1961 a acestuia la americani, Stașinski este judecat în octombrie 1962 în Germania de Vest, iar procesul lui devine procesul lui Hrușciov.

La sfârșitul procesului ce a durat doar 7 zile (8-15 Octobrie 1962) și în urma căruia Stașinski a primit o condamnare de doar 8 ani, fiind declarat doar complice, acesta declară: „Am vrut să fac cunoscut lumii modul în care coexistența pașnică a lui Hrusciov funcționează cu adevărat în practică”.

De fapt Hrusciov fusese doar INFORMAT de asasinat.

Vă mai amintiți ce s-a întâmplat în (13-18) octombrie 1962? Hrușciov a oprit criza rachetelor cubaneze ce putea să se transforme într-un război mondial, cedând în fața lui Kennedy.

Tare ciudate „coincidențele” acestea…

[va urma]

Read Full Post »

După „exercițiile” făcute de Rusia anul trecut în Marea Neagră (și nu numai) este rândul Alianței Nord-Atlantice să își flexeze mușchii în zonă. Nu știu dacă este cazul să ne bucurăm că nu suntem singuri sau ne ne îngrijorăm din cauza necesității unor astfel de exerciții, însă cu siguranță conflictul cu Ucraina este doar începutul.

„La Marea Neagra au loc exercitii militare NATO, la care participa militari din Romania, Bulgaria si Turcia. Exercitiile navale vor include simulari de atacuri antiaeriene si antisubmarin, precum si activitati de coordonare, potrivit Comandamentului maritim al Aliantei Nord-Atlantice.

Cele sase nave ale gruparii NATO Standing Maritime Group-2 (SNMG-2), care desfasoara exercitii in Marea Neagra, fac o escala, de vineri pana duminica, in Portul Constanta.

Condusa de contra-amiralul Brad Wiliamson, SNMG-2 este una dintre cele patru grupari navale multinationale ale Aliantei Nord-Atlantice si este alcatuita din fregatele HMCS Fredericton – Canada, TCG Turgutreis – Turcia, ITS Aliseo – Italia si Regina Maria – Romania, crucisatorul american USS Vicksburg – nava comandant si nava auxiliara FGS Spessart din Germania.”

Cam la fel de aproape de zona de conflict ca și noi, Polonia se pregătește de război. Legislația a fost schimbată în cursul săptămânii care a trecut, permițând guvernului polonez să recruteze persoanele apte de a lupta și să înceapă antrenamente de pregătire pentru cei ce nu au avut deocamdată vreun contact cu armata. Și Germania își pregătește armata pentru un conflict militar convențional în estul Europei, exersând integrarea trupelor proprii cu cele ale Poloniei, Ungariei și țărilor baltice. Nu mai puțin de 5200 de soldați germani urmează să facă exerciții comune, în țările mai sus amintite, pe parcursul acestui an.

Știrile despre „exerciții” și conflicte armate sunt tot mai dese și se referă tot mai des la România sau imediata ei vecinătate. Știrea citită astăzi pe Hotnews despre vehiculele blindate NATO sosite în România m-a lăsat însă cu gura căscată. Pentru că o firmă oarecare (Claboo Media) a filmat cu DRONA trenul militar. Nici nu știu ce să zic. Presupun că nu-i cine știe ce secret militar, însă îmi amintesc că sunt locuri în regiune în care și fotografiatul se poate solda cel puțin cu o amendă. Așteptăm cu interes transmisiunea live de la baza Kogălniceanu a petrecerii de bun venit.

Între timp, populația României se bucură în sfârșit a fost arestat („preventiv”) Vanghelie și a fost pus sub acuzare de către DNA, Darius Vâlcov, ministrul PDL-ist al Finanțelor. Cum naiba s-o fi întâmplat așa ceva? Parcă aveam guvern PSD. Acum îmi dau seama de ce nu-mi plăcea individul. Avea, nu știu cum să spun… ceva din fizionomia „Oamenilor de Bine”. Și în plus e căsătorit cu Lavinia Șandru, partenera KGB-istului Gușă. Același care a lansat-o pe Elena Udrea în politică. Tare ciudat!

Eu unul m-aș fi bucurat dacă-l arestau pe Vanghelie după primul… hai să nu zic primul euro, dar măcar după primul milion de euro luat ca șpagă. Însă DNA-ul nostru ultra-performant l-a lăsat să ajungă la o sută de milioane de euro șpagă. Probabil că aveau nevoie de probe „indubitabile”. Când mă gândesc că în cazul judecătorului, membru al CSM, l-au săltat doar pentru că-și greșise decontul de cheltuieli, mai că-mi vine să-i trimit la d…. și pe Luluța de la DNA și pe partizanii cu cap de lemn ai așa-zisei „Justiții Cu Orice Preț”.

Read Full Post »