Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘laissez-faire’

Cum astăzi am avut o zi foarte plină (inclusiv un examen de BAC la matematică) am pierdut discuția extrem de interesantă dintre Observator, athos și Seriously în care a ținut să se amestece și distinsul Iepure de Octombrie Roșu. Pentru că excelentul articol despre mediere al doamnei Observator a trecut binișor de suta de comentarii, m-am gândit să mutăm discuția pe un fir nou, postând aici comentariile referitoare la subiectul din titlu. Și pentru că nu vreau să-mi atribui paternitatea ideilor, dar nici nu pot să pun autori multipli, o să-l las deocamdată pe athos ca autor, lăsând la latitudinea autorilor comentariilor să decidă cine va rămâne pentru posteritate. Pentru a evita confuziile, semnez introducerea:

Porthos, baron du Vallon de Bracieux de Pierrefonds.

Deci, reluând discuția avem:

athos:

„Politica de stanga ar vrea ea si mai multe. Dar de fapt, sa stii ca nici politica de dreapta nu e mai breaza. Bailouturile o sugereaza pe deplin. De aia vorbim de fapt de etatism, oricum ar fi el prezentat.

Discursuri ca cele ale Iepurelui sunt eroare comuna: confunda capitalismul cu socialismul nehotarat si laissez-faire ul cu bunul plac al gastilor politico-economice. In anii de dupa ’89, in Romania, (dar nu numai), a prosperat indeosebi o minoritate care a profitat de fapt din ce in ce mai mult exact de interventia discretionara a institutiilor de stat in toate sectoarele si relatiile din societate. S-au atribuit preferential active catre prieteni, rude, sponsori , s-au trucat licitatii, s-au devalizat banci, tot tacamul. A fost posibil in special pentru ca Institutiile Statului pot fi ocupate prin larga poarta a votului democratic, ce se dovedeste o creatie coruptibila prin promisiunea publica a distribuirii de venituri dupa criterii asa zis sociale, de fapt discretionare si abuzive. Cineva insa trebuie sa achite aceasta nota de plata. Asa ca in umbra marilor smenuri traieste si antreprenoriatul care a gasit un petec de pamant unde munca intensa, inovatia si intelegerea pietelor pot genera perspectiva unei prosperitati reale. Din pacate, chiar asta este, doar un petec de pamant, cu multe restrictii, schimbari de reguli, riscuri permanente care nu sunt generate de piata ci de cei care o afecteaza prin interventii menite sa tina in viata sursa de bani pentru mita publica, ca singura metoda de a-si asigura propria prosperitate.”

Seriously:

„Absolut corect comentariul tau Athos,
Ce mai trebuie completat e ca intelegerea “de stanga” sau “de dreapta” genereaza confuzie nu numai in randul celor multi, ci chiar in capul politicienilor. Caci aici apare fractura in societate: unul ca Iepurele uraste privatii din cauza ca privatii au spoliat Statul, unii ca mine si ca Porthos suntem impotriva Statului fix din acelasi motiv.

Miscarea de stanga este identificata ca nostalgia pentru avutia statului cand de fapt ar trebui sa fie un curent de echilibru social, iar cea de dreapta este identificata prin privatii care au transferat avutia Statului in buzunarul lor sau isi ingrasa acelasi buzunar din afaceri cu Statul. Ca nimeni nu se pricepe la doctrine sau ca nici macar nu citeste sa vada ce inseamna este cumva de inteles. Din pacate nici din partea politicului nu exista un minim efort privind intelegerea demersului.

Iar perceptia notiunii de stanga sau de dreapta este firesc sa fie defectuoasa atat timp cat ambele sunt advertizate dupa modul cum se face repartizarea averii statului, nu dupa modul cum se genereaza valoare adaugata in sistem si cum se repartizeaza aceasta. Iar cei de dreapta au un mesaj confuz: sa se inchida intreprinderile Statului si sa se reduca impozitele la intreprinzatori, total gresit privind rezonanta in mintea etatistilor si asistatilor sociali.

Cei de stanga nu au nici ei un discurs adecvat: sa se pastreze averea Statului administrata de oamenii “potriviti” iar repartizarea bunastarii sa se faca dupa un buget bazat pe deficit perpetuu, “sa ne dea Statul”. Demersul de dreapta ar trebui sa fie in sensul reducerii rolului statului in decizii, investitii si protectie sociala, practic in directia in care Statul nu ocupa segmente de piata prin definitie liberale sau “liberalizabile”.

Iarasi nu se face distinctie intre Liberalism si Libertarianism. Porthos consuma multa hartie pe Blog explicand cum o comunitate isi construieste structuri bazate pe nevoi, daca nu e viabila dispare, sau bucati din ea se reintegreaza in alte comunitati care au atins masa critica din punct de vedere al suportabilitatii infrastructurii administrative. Este un echilibru critic al functionarii societatii, intrucat nici la galere nu bateau in tobe 100 de oameni si 10 dadeau la vasle …

Exemplul prost vine tocmai din SUA, tara construita pe nevoi ale comunitatii. Am mai scris pe Blog, daca unii gaseau aur intr-o mina atrageau pe cale naturala forta de munca, sef de post, bancheri, biserici, carciumi, medici, curve, hoti si tot tacamul. Cand s-a terminat aurul din mina daca acea comunitate nu s-a putut autointretine s-a dizolvat. Administratia centralizata si protectia sociala exagerata nu face altceva decat sa anihileze legile naturii, nici macar nu-i face un bine individului.

In plus, asa cum in istorie proletariatul s-a transformat din clasa in sine in clasa pentru sine, asa si layerul adiminstrativ are reflexul natural de a se proteja, de a-si justifica existenta si de a-si extinde competentele acolo unde nu e cazul, in timp pierzand controlul asupra eficientei si a insusi scopului pentru care a fost inventat: sa serveasca interesele comunitatii. Nu-i de mirare ca alesii ajung sa creada ca societatea e menita sa-i serveasca pe ei, mai grav, isi creaza legi si structuri in sensul asta …

Eu unul m-am pregatit mental pentru ciclul istoric la care vom fi martori in urmatorii 30-40 de ani. Poate e necesar, ca sa ne bagam mintile in cap, poate controlul asupra individului se va eficientiza atat de mult incat vom asista la un nou tip de societate, cel pe care-l descriam candva gen viitorul apocaliptic al pietei “libere” Guvernul Mondial. Eu nu am cum lupta impotriva acestui layer de parveniti intrucat ca sa ajung la ei ar trebui sa trec de milioane de indivizi ca Iepure, lucru imposibil.

Cat timp nu se va intelege UNANIM ca Statul NU GENEREAZA VALOARE ADAUGATA ci ca, dimpotriva, o erodeaza prin consum sau o distribuie discretionar si ineficient nici n-o sa putem depasi aceasta batalie de idei. Dovada e si faptul ca avem o crestere economica de 0.2% cand de fapt o natie intreaga moare de foame … Paradoxal, sustinand Statul Iepurele sustine capitalismul salbatic, clientelar si corporatismul in detrimentul individului. Dar aici e o problema de finete, nu ma astept s-o inteleaga …”

Reclame

Read Full Post »

“The issue is always the same: the government or the market. There is no third solution.” Ludwig von Mises

O puternica criza economica a inceput sa scuture lumea in 2008, si continua sa o faca si astazi. Socialistii, dar nu numai ei, au gasit prilejul sa acuze capitalismul si piata libera, politicile laissez-faire, de aceasta evolutie.

Ia te uita, m-am gandit: dupa mai bine de 100 de ani de cand liberalismul clasic si politicile laissez-faire au fost ingropate sub greutatea a diverse forme de corporatism si socialism, tot ele sunt gasite vinovate. Aceasta lupta cu omul de paie, incurajata si sustinuta de o mare parte a presei, din nestiinta, indiferenta la adevar sau pur si simplu rea-vointa, nu este de natura a risipi in vreun fel confuzia si a incuraja analiza obiectiva. Nici unul dintre acesti acuzatori nu ar reusi sa indice o zona geografica in care capitalismul laissez-faire este manifest. Pentru ca nu mai este de mult cazul.

Capitalismul a fost urmarea directa a mai multor fenomene si evolutii politico-economice. Din punct de vedere politic, reprezinta triumful drepturilor individuale, legate de proprietate, libertate, egalitate in fata legii. Din punct de vedere economic, reprezinta triumful liberei intreprinderi si al pietei, insemnand intre altele pierderea privilegiilor marilor latifundiari legate de fixarea preturilor, acordarea de monopoluri comerciale, etc. Trebuie inteles ca acest concept politico-economic care este capitalismul, a intrat in contradictie, de la bun inceput, cu valorile consacrate ale societatii, in Europa. Aristocratia nu vedea cu ochi buni revolutia liberalismului, si a folosit pretextul acuzei impotriva individualismului promovat de catre capitalismul liberal, denuntat ca egoist si imoral, pentru a incerca sa pastreze controlul in fata valului de liberalizare si disolutie a regulilor sociale consacrate. Ca si cum nu ar fi fost suficient, socialismul castiga masiv teren teoretic, bazat exact pe lucrarile economistilor care au fondat principiile capitalismului: Adam Smith si David Riccardo. Incurcatura acestora cu privire la natura valorii si eroarea de a lega valoarea de costuri de productie si de munca, au pregatit un teren extraordinar de fertil pentru o teorie economica ce a subjugat majoritatea intelectualitatii economice si a dat fiori celor care guvernau lumea: marxismul. Cum sa contrazici teoria exploatarii muncii ca fiind sursa de facto a bogatiei capitaliste, cand insasi corifeii teoriei capitalului, economistii fondatori ai teoriilor economice moderne ce sustineau capitalismul, au acceptat ideea ca valoarea este determinata de cantitatea de munca, si reprezinta de fapt munca incorporata? Trebuie spus ca aproximativ la aceeasi vreme se nastea si revolutia marginalista a teorie valorii insa, din pacate, locul in care aceste teorii se forjau, precum si stilul mai criptic al autorilor, nu au permis lui Menger si Böhm-Bawerk sa se bucure la acea vreme de notorietate si reala influenta in cercurile intelectuale ale vremii.

Deci, ce aveam? Pe de o parte, pe cei care sustineau libera initiativa, liberul comert, dereglementarea, egalitatea in fata legii si mai sustineau ca inegalitatea economica nu este decat urmarea fireasca a acestui aranjament, singurul consecvent insa cu principiile anterior mentionate; pe de alta parte pe cei care erau convinsi ca bogatia unora inseamna saracirea altora, si ca inegalitatea se aboleste prin abolirea proprietatii private, radacina tuturor relelor; si mai avem Guvernele lumii inspaimantate de perspectiva comunismului si anarhiei de stanga, proclamate de marxism si deviantele sale dar si nemultumite de perspectiva oferita de varianta “laissez-faire” ce urmarea sa le restranga influenta in societate si care, in opinia lor, nu era decat tot o alta forma de anarhie. Ordinea trebuia mentinuta in societate, dar mijloacele trebuiesc alese cu grija.

Ei bine, asa s-a nascut corporatismul, care a inceput prin a-i apropia si alia politic pe cei care aveau cel mai mult de pierdut daca in final socialismul se impunea si pe socialistii care acceptau sa obtina influenta in schimbul reducerii radicalismului discursului si al unor masuri de protectie sociala pentru cei pe care ii reprezentau, astfel incat sa fie potoliti si recunoscatori sindicalismului pentru concesiile obtinute din partea marelui capital. Spre deosebire de socialism, corporatismul nu dorea eliminarea proprietatii private, ci doar controlul asupra ei prin mijloace politice. Corporatismul a insemnat santajul politic exercitat asupra liberalismului economic si anularea de facto a principiilor pietei libere sustinute de catre acesta. Corporatismul a refacut sau creat privilegii, creand o legatura stransa intre marele business si politica, pentru mentinerea unui status-quo de control si influenta, prin intermediul unor mecanisme complexe:
– monopoluri subtile (re)create prin bariere comerciale de tot felul, de care profita in principal marile afaceri;
– Politici anticartel care se asigura ca nici un business puternic nu se creeaza fara aprobare de la Guvern
– dependenta fata de stat, prin crearea unor obligatii speciale ale statului in raport cu cetatenii, contra unor drepturi speciale ale statului in raport cu cetatenii. Securitate contra libertate, fara a ceda in aparenta suveranitatea asupra propriei persoane, aceasta este oferta corporatista pentru cetateni. Ca nu exista o granita limpede, o demonstreaza fascismul, un curent corporatist extrem, in care privilegiile si interdictiile se regasesc in cantitate excesiva.
– Birocratia, devenita o institutie in sine, cu interese proprii, care sunt cu atat mai bine protejate cu cat reglementarea este mai extensiva, necesitand un aparat birocratic din ce in ce mai stufos si voluminos, prin urmare mai influent.
– Crearea si sustinerea unor sindicate puternice, cu multi membri, care incearca sa anihileze oferta alternativa de forta de munca si sa controleze climatul concurential.
Nici una dintre aceste caracteristi ale corporatismului nu servesc in vreun fel piata libera, nu sunt un reflex al acesteia si nu incurajeaza libera initiativa si climatul concurential, in ciuda oricarei declaratii contrare. Ele constituie insa realitatea lumii occidentale asa zis libera, si nu de ieri, de azi, in forma mai mult sau mai putin acuta. Nu capitalismul este in cauza pentru defectiunile economiei mondiale, ci corporatismul capitalist, ceea ce este altceva. Iar diferentele nu sunt de semantica, ci profunde, institutionale. Un sistem inalt reglementat, in care cheltuiala guvernamentala inseamna portii uriase din PIB, in care piata este profund distorsionata prin mecanisme guvernamentale de interventie, in care lobby-ismul reprezinta o institutie importanta, nu are nimic de-a face cu ceea ce ar fi trebuit sa fie capitalismul. In schimb, reprezinta oglinda fidela a corporatismului.

In ecuatia capitalism vs. socialism vs. corporatism, capitalismul reprezinta de mult doar suspectul de serviciu. Ori de cate ori va vine sa spuneti “capitalist”, priviti cu atentie imaginea si ascultati cu atentie discursul. Veti constata, de cele mai multe ori, ca aveti de-a face cu un fals.

Read Full Post »

Stimulat de ideea colegului comentator dlnimeni, care a preferat până la urmă să se autocenzureze și inspirat de dl. Andrei Pleșu care a „plagiat” titlul Minima Moralia, dar a preferat să susțină o „pledoarie despre o etică a intervalului”, dar și de articolul colegului muschetar Aramis despre USL, rămas după câte spune dânsul „în pană, la răscruce”, m-am hotărât să abordez subiectul spinos al viitorului dreptei din perspectivă doctrinară, ideologică și mai ales praxiologică.

Dacă cineva se aștepta să fac o relatare a nunții domnișoarei europarlamentar, trebuie să vă previn „ab initio” că articolul de față nu are nici în clin nici în mânecă, ci doar în titlu, cu cele două ilustre personaje.

Acuzat pe blogurile „de stânga” că sunt băsist, iar pe cele „de dreapta” (inclusiv cel de față) recunosc și singur că sunt năstăsist, m-am gândit că ar fi momentul să mă dumiresc cărui curent aparțin. Sunt de dreapta, de stânga sau am rămas în pană, pe centru? La răscruce, cum ar zice colegul, popă aspirant și doar temporar muschetar, după cum l-a descris patronul nostru spiritual, Alexandre Dumas.

Ca un adept convins al „laissez-faire”-ului, mă gândesc că nu pot fi în niciun caz „de stânga”, care presupune ca statul să se ocupe de toate cele necesare cetățeanului, inclusiv de economie, dacă țara (sau după caz, situația) o cere. Pe de altă parte nici PDL-ist nu sunt, pentru că mă împac tot mai greu cu inovațiile acestuia în materie de libertăți cetățenești. Ultima, cea care stabilește că STS-ul se va ocupa de înregistrarea turiștilor la hotel „pentru combaterea evaziunii fiscale” m-a convins definitiv că nu pot fi „de dreapta”. Sau cel puțin nu de dreapta în sensul PDL.

Din fericire, discuția cu amicul Athos despre Soros, suspectat de acesta a fi mai etatist decât etatiștii indicați de mine („Putin, Orban și acum Băsescu”) m-a lămurit asupra aparentei probleme. Doar perspectiva economică sau doar socială asupra rolului statului este insuficientă. Este necesar să ne uităm în același timp și la libertatea economică, dar și la libertățile cetățenești.

Practic avem:
– din perspectivă economică: comunismul, unde statul are o implicare totală în economie, în totală opoziție cu „laissez-faire”-ul în care statul nu mai joacă practic niciun rol;
– din perspectivă socială: totalitarismul sau după caz, autoritarismul, unde libertățile cetățenești sunt practic inexistente, în totală opoziție cu „open society”, unde singura îngrădire a libertății e dată de momentul în care e afectată libertatea celorlalți. Aici statul este transparent prezentând contribuabililor toate cheltuielile publice, iar mijloacele de interacțiune cu alegătorii sunt flexibile și eficiente. Cum ar fi dialogul pe bloguri și Politica 2.0, promovate de dl. Adrian Năstase (după cum lesne ați observat a fost vorba de o manipulare năstăsistă ieftină).

Uitându-te la „dreapta” actuală românească, e imposibil să nu observi că „libertățile cetățenești” cum ar fi dreptul de a nu fi arestat fără motiv (ci doar pentru că te opui regimului), dreptul la liberă opinie sau dreptul la corespondență privată sunt doar o dulce amintire a perioadei „comuniste” când prim-ministru era domnul Adrian Năstase, iar președinte era „bătrânul edec comunist”, cum l-au denumit colegii mei muschetari pe Ion Iliescu.

În actuala „societate de dreapta”, președintele țării ne îndeamnă să boicotăm presa de opoziție, pentru că aparține „mogulilor comuniști” și e deci mincinoasă, uitând să precizeze ce trebuie să facem cu presa „mogulilor” din tabăra proprie, prea-cinstiții frați Păunești, celebri pentru „crony”-capitalismul dovedit în toate guvernările anterioare. Tot actuala „dreaptă”, prin intermediul blondei consiliere prezidențiale, devenită mai târziu super-ministru, ne demonstra că cei ce stăpânesc „serviciile” stăpânesc și „stenogramele” convorbirilor opozanților. Iar valul de stenograme s-a revărsat liber, înecând protestele opozanților și demonstrând cât de „rapace” pot fi aceștia în încercarea de a alege, ceea ce de altfel e dreptul lor (în calitate de proaspeți guvernanți), procurorul șef și șeful DNA.

Despre lunga listă de arestări preventive nu cred că e cazul să mai reamintesc. Concluzia: toți mogulii „răi” au devenit moguli „buni” după doar câteva zile de pârnaie demonstrativă.

În timpul acesta, conform colegului Aramis, „stânga” zace în pană, bulversată de ratarea suspendării. Alături de ea, zace la fel de bulversată, o mare parte din populația votantă a României, ușor nedumerită de apariția cvorumului scos din joben de Curtea Constituțională. Deși indiferent cum ai întoarce Constituția și cum ai scutura-o, un astfel de cvorum” nu este specificat nicăieri. Singura indicație se află într-o lege votată în 2000 de Parlament (Legea nr 3/2000). Logic ar fi ca Parlamentul, cel care a votat-o să aibă și dreptul constituțional de a o modifica. Surprinzător, în cei 12 ani care au trecut de atunci, acest drept a dispărut.

Mă întreb ce alte drepturi mai sunt pe cale de a dispărea. Și uitându-mă cu atenție în jur, îmi este imposibil să nu observ că lucrurile se petrec asemănător și Rusia lui Vladimir Putin, dar și în Ungaria lui Viktor Orban. Încet-încet, capitalismul de stat ia locul pieței libere, iar libertățile cetățenești sunt înlocuite cu vrerea guvernanților. Amintindu-mi de arestările demonstrative mă gândesc că poate e mai bine totuși să nu mai observ nimic și să mă întorc la titlu, schimbând un pic, în părțile esențiale, perspectiva.

După cum vă spuneam, d-ra Elena Băsescu, un strălucit europarlamentar român și o speranță… mă scuzați, nu este formularea corectă. Reiau, d-ra Elena Băsescu, viitoarea stea a politicii europene a binevoit să se căsătorească cu dl. Bogdan Ionescu, fost diplomat de carieră și actualmente tânăr industriaș român. Cei doi reprezintă dovada că și în România se poate reuși prin muncă asiduă și nu doar prin intermediul relațiilor părinților.

Ce ziceți, mi-a reușit? Nu ar fi bine oare dacă aș schimba și titlul? Dacă se supără Zeus? Începe să-mi pară rău că nu m-am limitat doar la discuțiile „filozofice”, utile politicienilor precum frecția la un picior de lemn.

PS: M-am gândit mai bine și mi-am dat seama de ce mă consider libertarian. Însă tot nu înțeleg ce am în comun cu dl. Patapievici. Mă ajută cineva?

UPDATE: Pentru a lămuri un pic lucrurile cu libertatea economică, cea socială și unde ar fi libertarianismul aveți aici o operă de artă („Nolan chart”, ușor modificată)
Libertarianism

Read Full Post »