Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘lege’

Francis Fukuyama în „The Origins of Political Order” susține (precum Ghiță) că fără un stat puternic am trăi precum în Liberia sau Sudan (folosite ca exemple de organizare „libertariană”). Mie mi se pare o aiureală, contrazisă două capitole mai târziu tot de el. Respectivele națiuni au revenit (natural) în faza tribală, când toată lumea se luptă cu toată lumea.

Condiția esențială definită de Nozick pentru un stat (fie el și minimalist) este realizarea PREALABILĂ a monopolului de putere (poliție, armată, șerif sau orice altceva echivalent).

Revenind la Fukuyama, explicația lui referitoare la stabilitatea statelor europene, grație coeziunii generate de religie (creștinism), mi se pare interesantă, chiar dacă nu o consider neapărat complet corectă.

The only part of the world where tribalism was fully superseded by more voluntary and individualistic forms of social relationship was Europe, where Christianity played a decisive role in undermining kinship as a basis for social cohesion. Since most early modernization theorists were European, they assumed that other parts of the world would experience a similar shift away from kinship as part of the modernization process. But they were mistaken. Although China was the first civilization to invent the modern state, it never succeeded in suppressing the power of kinship on social and cultural levels. Hence much of its subsequent two-thousand-year political history revolved around attempts to block the reassertion of kinship structures into state administration. In India, kinship interacted with religion and mutated into the caste system, which up to the present day has proved much stronger than any state in defining the nature of Indian society.

Are destul mult sens ceea ce zice. Dacă extrapolăm și pentru Islam, ar fi rezultat că Imperiul Otoman ar fi trebuit să fie mai stabil și puternic decât statele europene. Ceea ce inițial s-a și întâmplat. Explicația prăbușirii o să o găsesc probabil în cartea următoare „Political Order and Political Decay: From the Industrial Revolution to the Globalization of Democracy”.

Însă monopolul forței e DOAR o condiție prealabilă (necesară) a funcționării/apariției statului. Nu este și o condiție suficientă pentru ca statul să fie funcțional și să reziste.

Fukuyama spune că pentru a avea o ordine politică modernă și stabilă sunt necesare trei componente:

  1. „State building” – instituții moderne ale statului;
  2. „Rule of law” – justiție funcțională;
  3. „Accountable government” – guvern care să răspundă pentru ceea ce face.

Foarte interesantă este exemplificarea diverselor tipuri de state din perspectiva existenței sau inexistenței celor trei componente.

Aici mi se pare că a dat cu bățul în baltă. Oare Ungaria lui Viktor Orban are „Accountable Government”?

Și oare unde sunt Statele Unite? Sau România? Cu toate derapajele Justiției, perversiunile aplicate Constituției de către Traian Băsescu și abuzurile ascultăcioșilor de la SRI aș zice că nu stăm îngrozitor de rău.

Read Full Post »

Gluma bună este că Luluța a devenit profesoară de mate’ la Colegiul Nenițescu. Vestea proastă este că nu-i adevărat. E doar o glumă proastă făcută de șefa DNA.

Elevii Colegiului Tehnic «Costin Neniţescu» din Bucureşti au avut parte de o surpriză vineri dimineaţa. La ora 9.00, în loc de profesorul obişnuit, s-au pomenit că o au în faţă pe Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al DNA, pentru o lecţie de educaţie juridică, anunţă ”stiripesurse.ro”.

”Intră «profesorul» surpriză: Bună ziua! Am două veşti pentru voi. Una bună şi una proastă. Cea proastă: De astăzi sunt noua voastră profesoară de matematică. Cea bună: Aceasta este o glumă. Sunt Laura Codruţa Kovesi şi sunt procurorul-şef al DNA. Vreau să vă întreb dacă ştiţi ce este DNA?”

Nu era mai elegant să-i sperie direct? Bu-hu-hu! Vă ascult telefoanele! Vă citesc smseurile! Vă mănânc de pomană taxele! Bu-hu-hu! Vă bag zdup! Mânca-v-ar mama de drăgălași…

Și uite așa elevii iau contact de timpuriu cu DNA-ul. Probabil ca să nu se mire mai târziu când vor fi invitați la audieri. Sau dimpotrivă să le creeze apetitul pentru a-și „audia” colegii. Altfel, eu nu înțeleg deloc logica unui astfel de demers. Mie mi se pare o mare idioțenie. Și mă întreb dacă a cerut cineva acordul părinților pentru a stabili o astfel de întâlnire de gradul trei cu una dintre cele mai controversate figuri publice din ultimii 20 de ani. Cred că mai poate fi întrecută în acest sens doar de părinții ei spirituali: Băse’ Marinarul și MacMoni, Mama DNA-ului.

O explicație ar fi că se gândește să intre în politică, având în vedere că generația anterioară de securiști e deja expirată. Însă mă îndoiesc că poate fi cineva atât de stupid încât să spere să adune cu o ideologie bazată pe anti-corupție mai mult decât „epsilon” electorat.

O altă explicație ar fi că încearcă să-i îndoctrineze pe copii cu tâmpenii în stilul de dinainte de ’90. Poate vă mai amintiți: omul nou, multilateral dezvoltat, șoimii patriei, pionerii și uteciștii – comuniștii de mâine. Probabil că a uitat că rezultatele erau nule sau cu efect invers.

Însă nu e o inițiativă singulară. Și Danilețul cel tâmpit practică același tip de activități. Îndoctrinarea. În cazul lui lucrurile sunt și mai muncite. A publicat un „ghid”, „Educație juridică pentru liceeni. Ghid practic despre drept şi justiţie”, care are pe coperta patru (conform danilețului) nici mai mult nici mai puțin decât următorul slogan „Lege=Libertate”.

Cum mama naibii o fi raționat Danilețul? Eu credeam că noțiunile de justiție (lege) și libertate sunt antinomice. Ar fi interesant de citit „ghidul” Danilețului. Din păcate, deocamdată am alte priorități. dacă voi aveți timp și chef, am postat linkul către opera „maestrului”.

Read Full Post »

Dura… (de-a-nboulea) lex

Un magistrat adevarat nu are voie sa isi exprime un punct de vedere cu privire la o cauza aflata in derulare, indiferent de etapa procesuala, a afirmat marti presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ), Livia Stanciu, potrivit Agerpres.

„Ceea ce mi-as dori eu este ca si alte profesii sau chiar si analisti politici, reprezentanti ai mass-media, parlamentari, sa imprumute din aceasta atitudine pe care o au, eu spun intr-o proportie covarsitoare, magistrati din aceasta tara, respectiv sa nu se transmita publicului larg informatii trunchiate, amputate, scoase din context, ci pur si simplu, daca tot vor sa-si exprime un punct de vedere, acel punct de vedere sa fie exprimat cu respectarea dispozitiilor legale, interpretand legea cu foarte multa buna-credinta. Nu avem niciunul dintre noi dreptul sa denaturam, intr-o forma sau alta, adevarul, sau sa-l ducem intr-un registru speculativ”, a precizat sefa ICCJ.

Distinsa șefă a ÎCCJ a uitat însă să precizeze cine este deținătorului ADEVĂRULUI absolut. Probabil că se subînțelege. Șefii Justiției. Oricine are altă părere trebuie sancționat sau chiar condamnat.

Comentariul „șefei” a venit în următorul context: Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a constatat, marti, ca judecatoarea Gabriela Baltag de la Tribunalul Neamt, care este si presedinte al Asociatiei Magistratilor din Romania (AMR), a incalcat normele de conduita reglementate de Codul deontologic al judecatorilor si procurorilor, potrivit Agerpres. […]

Gabriela Baltag este cea care in 2015 a cerut demisia Liviei Stanciu de la conducerea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in urma cazului Mariana Rarinca.

„Prezenta dumneavoastra in fruntea celei mai reprezentative instante, un etalon al dreptatii, pune in pericol credibilitatea magistratilor, iar in ochii unui observator obiectiv sunteti o persoana care nu mai poate beneficia de respectul acestei inalte demnitati! Dovediti onoare doamna judecator, asteptam demisia dumneavoastra!”, afirma atunci Gabriela Baltag.

Read Full Post »

Noua Constituție – guestpost Radu

Un articol interesant privind noua Constitutie.
http://www.gandul.info/politica/cele-mai-importante-modificari-in-noua-constitutie-a-romaniei-facute-de-puterea-usl-pe-ultima-suta-de-metri-12022232
Sunt 100% de acord cu delimitarea clara a responsabilitatilor Senatului si Camerei Deputatilor si cred ca asta e un pas inainte (desi se putea la fel de bine un sistem unicameral).
E bine ca e clar cine poarta responsabilitatea primului ministru. Noua Constitutie, daca va fi adoptata asa cum e propusa azi va transforma Romania intr-o republica parlamentara. Nu am nimic impotriva ideii ca partidul cu cele mai multe mandate sa preia postul de PM desemnat in mod automat, pe urma al doilea, etc. Asa e in Canada spre exemplu si functioneaza foarte bine. Semnalez insa o ciudatenie, si doua probleme:

Ciudatenia este ca un presedinte ales de electorat, culmea, pe o perioada mai lunga chiar decat Parlamentul, sa aiba rolul reginei Angliei in desemnarea primului ministru al Canadei: de ce ma rog trebuie Constitutia sa puna pixul in mana presedintelui si sa-i spuna ce PM TREBUIE sa propuna ? De ce sa nu o faca liderul Camerei Deputatilor spre exemplu, sau si mai simplu, de ce nu spune ca partidul cu cele mai multe mandate are dreptul ca in doua saptamani sa vina cu o propunere de PM in Parlament, dupa care al doilea partid are dreptul pentru inca alte doua saptamani, etc.

Prima problema vine din existenta celei de-a treia propuneri de PM: Daca partidul cu cele mai multe mandate nu trece, si nici al doilea, atunci “Preşedintele îl desemnează drept candidat pentru funcţia de prim-ministru pe reprezentantul propus de o coaliţie de formaţiuni politice parlamentare, care însumează majoritatea absolută a mandatelor parlamentare, potrivit rezultatului oficial al alegerilor.” Care e logica aici ? Am dat o sansa partidului celui mai mare, am dat o sansa si celui de-al doilea, si acum dam o sansa celorlalti ? Pot partidele 3, 4, 5 etc. sa insumeze jumatate plus unu, sau ar fi logica o astfel de propunere, chiar daca acceptata de o majoritate parlamentara nedoritoare de alegeri anticipate ? Plus ca ce te faci cand coalitia asta nu se poate forma ca nu au 50%, iar presedintele nu poate dizolva pana nu exista si a treia propunere respinsa.

A doua problema, si cred ca CC va respinge complet articolul asta este paragraful: “Este interzisă folosirea unei probe obţinute ilegal, cu excepţia cazului în care aceasta este folosită în favoarea celui acuzat”. Imi pare rau, daca e ilegala, e ilegala si basta! Nimeni nu e mai presus de lege!

CC TREBUIE sa se pronunte asupra noii Constitutii, o spune actuala Constitutie. E singura data cand o poate face din oficiu, nu trebuie sa reclame nimeni nimic:

ARTICOLUL 146
Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:
a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei.

Read Full Post »

Astăzi am citit o știre referitoare la posibila asumare a răspunderii de către guvernul Ponta pentru adoptarea în regim de urgență a unei noi legi a retrocedării proprietăților confiscate de regimul comunist.

http://www.mediafax.ro/social/ponta-80-dintre-persoanele-despagubite-pentru-imobile-nationalizate-nu-mai-sunt-in-tara-10450928

Trecând peste modalitatea neortodoxă (și incorectă din punct de vedere moral) a asumării răspunderii pe probleme ce ar necesita dezbateri atente sau chiar un referendum, legea propusă conține câteva lucruri profund aberante.

Prima și cea mai flagrantă este impozitarea cu 50-80% a drepturilor litigioase. „Soluția” este aberantă în primul rând pentru că introduce O NOUĂ TAXĂ. Chiar și numai pentru acest lucru guvernul ar trebui demis. Dacă în parlament și guvern mai sunt și liberali adevărați ar trebui să spună ceva sau să renunțe la se mai considera liberali.

Însă pseudo-soluția mai are încă o problemă de fond. Afectează tranzacții deja efectuate. Ca atare credibilitatea guvernului că nu va interveni cu bocancii în piață, făcând-o impredictibilă, devine nulă. Scuza că cei care au cumpărat respectivele creanțe sunt niște speculanți e de-a dreptul comunistoidă. Dacă retrocedările s-ar fi făcut corect și la timp, nimeni nu și-ar fi vândut drepturile litigioase. Însăși incompetența statului a creat o astfel de piață.

Problema nu este dacă avem bani să plătim sau nu despăgubirile sau cui trebuie să le plătim, ci doar dacă proprietarii bunurilor confiscate de comuniști au dreptul la acele despăgubiri. Și nu vorbim de dreptul legal. Legal se poate orice, inclusiv să naționalizezi proprietatea altcuiva fără a-i plăti nimic, așa cum au făcut comuniștii.

Parlamentul și Guvernul României, trebuie să facă ceea ce este corect din punct de vedere moral. Adică să armonizeze ceea ce este corect din punct de vedere legal cu ceea ce este corect din punct de vedere moral.

Ca să nu generăm inutil discuții vreau să precizez că nu am (aproape) niciun fel de interes material pe subiectul în discuție. Nu am nimic de primit și nici nu am cumpărat vreun drept litigios. Voi avea doar „dreptul” (la fel ca orice alt cetățean) să contribui prin impozite la plata acestor despăgubiri.

UPDATE: Un liberal autentic: „Calin Popescu Tăriceanu nu vrea să audă de asumarea răspunderii Guvernului pentru modificarea legii referitoare la restituirea proprietăților”.

Read Full Post »

“Eu am citit “Critica raţiunii pure” ca student şi am înlemnit de emoţie. Acum am faţă de ea, ca mistic biblic, consideraţia pe care am avut-o faţă de Informaţia Bucureştiului . “

Pe vremea cand intre materiile mele de studiu se aflau filosofia si psihologia, domenii apropiate in multe privinte, tin minte ca eram de multe ori derutat de faptul ca filosofia parea o insiruire de opinii contradictorii sau cel putin semnificativ diferite, in vreme ce in cadrul cursului de psihologie rezulta ca toata lumea se pusese oarecum de acord. De exemplu, cand ajungeai la categoria de cunoastere, (ca functie a psihicului), pentru psihologie totul parea limpede: ea era obiectiva si subiectiva, in acelasi timp. Si venea imediat si explicatia: este obiectiva, intrucat obiectul cunoasterii exista independent de cel care cunoaste, si subiectiva, intrucat se face doar prin intermediul subiectului. Simplu si pe intelesul tuturor.
In legatura cu aceeasi chestiune, cunoasterea, in filosofie se desfasura un adevarat dezastru al conceptelor contradictorii: cunoasterea absoluta, imposibilitatea cunoasterii, limitele ratiunii, cunoasterea pozitiva, cunoasterea apriori si aposteriori, scepticism, subiectivism, obiectivism, etc, etc…

M-am intrebat, mereu, care este valoarea unei…stiinte, care nu reuseste, asa cum o fac celelalte, sa ofere raspunsuri verificabile sau testabile. Aceasta stiinta a stiintelor, cum o denumeau cu mandrie profesorii de filosofie, se dovedea de fapt un sir nesfarsit de teorii alambicate, a caror unica trasatura comuna era subtirimea de fir de par a fundamentului: daca reuseai sa darami ipoteza originara, intreg edificiul se prabusea, iar de folos se dovedea doar cate un element sau altul, precum o usa sau o fereastra, din demolari… Le puteai gasi in urmatoarea constructie, adaptate noii arhitecturi.
Care era si este, atunci, rostul filosofiei, daca la chestiunile fundamentale pe care isi propusese sa le abordeze, cum ar fi “Ce este lumea” ,“Cine suntem noi”, “De unde venim”, “Care este sensul vietii”, “Ce este cunoasterea”,etc, nu reusise sa raspunda satisfacator si unitar? In plus, sa urmaresti un filosof in scrierile sale nu este, de cele mai multe ori, nici usor si pentru cei mai multi, nici interesant. Tot reflectand la asta si uitandu-ma si in trecutul filosofiei, am ajuns incetul cu incetul la concluzia ca filosofia s-a golit de-a lungul timpului continuu de orice continut practic, pe masura ce a inzestrat cu descoperirile sale celelalte stiinte, cand s-au desprins din arborele comun. Cu alte cuvinte, atunci cand fizica, chimia,biologia apoi logica, sociologia, economia,politica etc, etc, au devenit ceea ce sunt, au “obligat” filosofia sa cedeze instrumentele ce le crease, catre noile domenii, iar ei i-a ramas sarcina de a opera cu speculatii din ce in ce mai sublimate, mai dematerializate. Culmile maiestriei unei stiinte scapara intotdeauna scantei de filosofie din rationamentele sale, dezvaluindu-si astfel radacinile si cine stie, vocatia ultima. E suficient sa ne uitam la fizica, astro-fizica, bio-chimia, matematicile actuale, si ne infioram de implicatiile existentiale ale zonelor ce le-au atins.

Si totusi, ce i-a ramas atunci filosofiei, dincolo de speculatie?

Se pare ca Noica a spus odata catre Steinhardt: “noi stam in fata Domnului in picioare, iar voi stati in genunchi”. Fara sa stiu exact ce a vrut sa spuna Noica cu acel prilej, mie imi sugereaza cu putere rolul de indreptar moral al filosofiei, alaturi de religie dar evident nu in acelasi fel. Pentru religie este simplu, odata acceptata dogma, speculatia inceteaza, restul este credinta. Pentru filosof insa, locul initial trebuie inventat. Sau demonstrata existenta si sustinuta cauza lui. Chiar si atunci cand, in cele din urma, sugereaza sau statueaza o Constiinta Obiectiva, un Creator, filosoful este condamnat la argumentatie, la dezbatere. Cand Kant a spus despre sine, ” “Două lucruri au mişcat deopotrivă sufletul meu: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală din mine“, ne-a dat o indicatie extrem de importanta despre faptul ca in acceptiunea sa, etica trebuie sa izvorasca din interiorul omului. Este insuficient si mai ales irelevant sa te conformezi unei norme externe, unui Decalog in scopul de a dobandi o anume rasplata, trebuie sa fii capabil sa accepti Norma de dragul Normei, sa gasesti izvorul moralitatii tale in tine, dincolo de pedeapsa si rasplata. Adevarata indicatie a moralitatii este data de urmarirea consecventa a Binelui, in raport cu propria constiinta si nu cu vreun codice exterior, conform Eticii kantiene.

Acum ceva vreme, am intrebat un coleg comentator, cum ar proceda daca ar exista o Lege a Delatiunii, respectiv ce ar face daca ar exista obligativitatea denuntului pentru orice constatare sau banuiala de incalcare a legii de catre un concetatean al sau, si ar constata o astfel de incalcare. Am primit o vaga indicatie despre nevoia de a respecta legea. Desigur, dar este aceasta o conduita morala, cu necesitate? Este respectarea legii un indicator absolut de comportament etic? Intrebarea mea urmarea sa puna in evidenta si discutie tocmai acest aspect, iar daca n-am reusit atunci, poate se va intampla acum… O discutie despre Bine si Rau, din orisice perspectiva, nu este inutila daca poate sa contribuie cat de cat la limpezire morala. De care, sa recunoastem, avem mare nevoie in zilele noastre, in care audienta, autoritatea si popularitatea sunt mai usor de obtinut ca niciodata in absenta oricarei morale.

Citatul de inceput ii apartine lui Petre Tutea, filosoful devenit mistic.

Read Full Post »

Nu sunt jurist si nu voi aborda tema de azi din perspectiva specialistului, ci a bunului simt si principiilor fundamentale ale drepturilor individului. Credinta mea este ca atunci cand acestea sunt ignorate, dar se sustine infaptuirea justitiei, ne aflam in fata unei mistificari, a unei minciuni, sau in cazuri benigne, a unei neintelegeri.

Codul Penal a cunoscut in ultima vreme modificari importante. Intentia cu care s-au facut acele modificari a fost, desigur, eficientizarea legii penale, respectiv combaterea mai eficienta a criminalitatii. Nu contest, de fapt nu sunt capabil sa evaluez oportunitatea acestor modificari, si este posibil ca vechiul cod sa fi fost mai prost decat actualul. Din punctul meu de vedere insa, amandoua sufera de acelasi neajuns, respectiv amandoua isi trag sursa din aceeasi incalcare majora a unui principiu fundamental de drept natural: toti oamenii se nasc egali. Din care cauza, orice alt fel de ierarhizare stabilita prin asa-zisele legi pozitive, cum ar fi Codul Penal sau cel de Procedura Penala, samd, dar chiar si Constitutii, incalca acest principiu.

O astfel de incalcare o reprezinta proclamarea asa zisului Interes Public. Desigur, suna bine si generos. Dar este un concept imposibil de definit cu rigoarea si consecventa necesare identificarii fara gres a naturii si intinderii sale. De fapt, singura echivalenta practica este interesul Statului. Cu alte cuvinte, introducerea acestui concept nu semnifica altceva decat consacrarea unui principiu conform careia Statul va putea promova si pune in aplicare prevederi ce vor incalca principiul egalitatii de facto a tuturor fiintelor umane, creand institutii si pozitii ce vor conferi privilegii speciale. Regele a fost inlocuit, privilegiile au ramas. Daca, potrivit principiilor legilor naturale, cel care acuza sau cel acuzat nu se gasesc in raporturi ierarhice, situatia se schimba atunci cand acuzatorul a capatat statutul de acuzator public. Procuror, pe intelesul comun. Statutul lui nu este echivalent celui al unui oarecare avocat, ci se bucura de privilegii speciale. Nu se intampla numai in Romania fenomenul, se pare ca secolul XX a fost secolul in care peste tot in lumea democratiilor occidentale, Institutia Procurorului a crescut in importanta, iar Codurile Penale au cunoscut o evolutie continua ce a mers spre intarirea pozitiei Procurorului in sistemele juridice. Actionand in numele Interesului Public, Maria-Sa incontestabila, se pare, intr-o democratie, aceasta permanenta intarire a putut fi mereu trecuta prin Parlamente si votata, fara prea multa discutie si grija fata de imbrancirera subsecventa pe scari a unor drepturi fundamentale. De altfel, este adevarat ca de foarte multe ori s-au facut posibile in acest fel ingradirea unor alte abuzuri, cum ar fi cele ale politicienilor si inaltilor functionari, ori lupta cu criminalitatea organizata…creata tot de catre Stat prin interdictii absurde, (alta incalcare de drepturi), cum ar fi cele care privesc consumul de alcool, droguri, etc. Altfel spus, sistemul democratic isi creaza problemele, inventeaza inamici, pentru a justifica apoi existenta institutiilor care sa le combata, de pe pozitii speciale. Cum ar fi insa sa se evite direct crearea acelor probleme, care inseamna de altfel doar respectarea cu adevarat si cu sfintenie a principiilor fundamentale din care ar trebui sa izvorasca orice norma de drept sau reglementare, nu se mai discuta decat marginal. Discutia de fond a devenit cea despre intinderea privilegiilor si nu despre existenta lor. Am numit doar Procurorul, dar avem Fiscul cu toate variantele sale, avem Securitatea Nationala, Protectia Consumatorului si tot felul de institutii una mai speciala decat alta, care uzeaza, atunci cand nu abuzeaza, de statute speciale, unde egalitatea a fost demult declasata la rang de subordonare fata de Stat.

Nu am nici un dubiu ca unor privilegii trebuie sa le opui alte privilegii. Nu te poti lupta cu floreta de antrenament cu cel care umbla cu spada de razboi in mana. Dar raul trebuie identificat corect, si in loc sa dam Procurorului sau Inspectorului de Fisc inca o arma de tras dupa colt, mai bine retragem armamentul tuturor celor care intr-o democratie, ajung sa se cocote pe umarul nefericitilor votanti pana in sferele in care, invaluindu-se in mantia imunitatii si arborand insemnele pacatosului Interes Public, devin cei mai periculosi inamici ai principiilor justitiei adevarate. I-am numit pe politicieni si toate formele lor de existenta. In loc de o cursa a inarmarilor in privilegii a Institutiilor Statului, o anulare completa a tuturor privilegiilor care creeaza, in vreun fel sau altul, o ierarhizare in fata legii, ar fi poate calea corecta.

Judecatorul Cristi Danilet, membru CSM, atragea atentia pe blogul sau zilele trecute, prin doua articole, asupra caracterului penal al marturiei mincinoase sau al ofensei aduse procurorilor. Perfect adevarat si greu disputabil, inclusiv la nivelul motivatiei legii. Insa ceea ce ne-a adus aici, ne-a indepartat de principiile fundamentale ale dreptului, iar asta ar trebui sa ne ingrijoreze, sa ne arate ca raul este mult mai adanc. Democratia nu are nici un folos din faptul ca este democratie, daca nu reuseste sa evite nu abuzul, ci crearea premiselor abuzului, de oricare parte. Daca prin interes public se intelege subordonarea intereselor legitime ale indivizilor, aceasta anomalie nu va permite justitiei sa se manifeste cu adevarat, iar democratia devine eventual mai sofisticata, insa nu mai dreapta decat alte forme de guvernamant.

Read Full Post »