Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘libertate’

Am răspuns unui comentariu al lui mac gregor și m-am trezit vorbind mai pe larg de aceeași problemă. De ce lucrurile merg ca naiba în tot ceea ce înseamnă statul român? Nu pretind că am descoperit sursa problemei, dar măcar ideea ar merita o discuție pe subiect.

Ca să revin la ceea ce-i ziceam lui mac gregor, nu numai sistemul sanitar e în colaps. Ci și cel de învățământ și în general cam tot ceea ce a rămas la stat. Mă întreb cât mai trebuie așteptat ca cetățeanul mediu, impropriu numit și bizon (scuze Ghiță!) să realizeze că nu-i treaba statului să se ocupe de organizarea unor lucruri care funcționează infinit mai bine pe o piață liberă.

Am încercat să discut cu câțiva doctori (cam toți sunt în vârful ierarhiei medicale pe specialitățile lor), dar pare că sunt atât de ocupați de ceea ce fac, încât nu mai au timp să se gândească și la partea de organizare. Se mulțumesc să critice (indiferent de cine e la guvernare) și să-și plângă de milă. Trist.

Adică exact ceea ce facem și noi. Stăm și ne plângem și așteptăm să intre alții în politică ca să facă ceea ce ne-am dori cu toții să se facă. Asta-i în teorie. Când trecem la practică, cred că nu sutem mai mult de doi de acord cu câte o idee.

Ca să dau un exemplu, încercați să răspundeți la întrebările următoare:

  1. Sistem de asigurări de sănate de stat (aka monopol) sau asigurări private aflate în competiție liberă? Și-și e o tâmpenie. Dacă nu e evident, explic.
  2. Sistem de învățământ universitar de stat sau complet privat (universitățile de stat stat devin societăți pe acțiuni, cotate la BVB)?
  3. Pensii „speciale” sau doar pensii bazate pe contribuție?
  4. Fonduri „europene” plus alte sisteme de „ajutoare” sau doar împrumuturi obținute prin cerere și ofertă?
  5. Redevențe (pentru petrol, gaz, etc) „negociate” sau licitații publice? Sau și mai „extrem”: fiecare e proprietar pe ce este pe terenul lui (și dedesubt).

  6. „Prima casă” e o facilitate normală sau fundamental greșită?

  7. Produsele financiare derivate ar trebui reglementate mai strict?
  8. Clauzele abuzive din contractele de creditare ar trebui să poată fi anulate în instanță?
  9. Creditele în franci elevețieni ar trebui să poată fi convertite în euro la cursul de la data acordării?
  10. Reglementarea anti-monopol e necesară?

Pun pariu că vom obține o sută de variații la întrebări. Așa că „natural”, la putere vor rămâne șmecherii (Băsescu, Dragnea, etc) sau și mai rău, comunistoizii: Iliescu (și puii lui: Florin Georgescu, Liviu Voinea, etc).

Read Full Post »

Peter Thiel, a PayPal founder and tech luminary, upset a lot of people by endorsing Donald Trump. (Wasn’t Silicon Valley supposed to be liberal?) He has also upset people by crushing Gawker Media, attacking the college system, criticizing multiculturalism, and more.

Thiel usually explains his actions in libertarian or pragmatic terms. He does stuff to promote individual freedom. He does stuff because it’s logical.

If you look at his wonkier writings, however, it’s clear Thiel also recognizes a larger historical mission. In short, he’s trying to save the world from apocalypse.

„We are in a deadly race between politics and technology,” Thiel wrote in a 2009 essay on Cato Unbound. „The future will be much better or much worse, but the question of the future remains very open indeed. … The fate of our world may depend on the effort of a single person who builds or propagates the machinery of freedom that makes the world safe for capitalism.”

Thiel’s philosophy, though complex, is coherent and provocative. It’s also arguably liberal — at least in the classical sense of valuing individual freedom.

In this article, we’ll try to break it down and show how it relates to various actions. Thiel declined to be interviewed, so we’ll focus on his past comments.

„The limitless violence of runaway mimesis or the peace of the kingdom of God”

To understand Thiel’s outlook, you have to look at mimetic theory, an idea developed by René Girard, whom Thiel studied with at Stanford and in whose name he sponsors an institute.

„I’ve noticed that it takes a long time to really sink in,” Thiel said in 2014 about Girard’s theories. „You can understand what his words mean as philosophical concepts without understanding how those concepts play out in life.”

Like Girard, Thiel believes that …

… mankind’s extraordinary capacity for mimesis, aka imitation, leads to envy.

Human see, human want.

In ancient cultures, this often resulted in chaos.

„The fundamental problem in these cultures was that there were all sorts of conflicts everywhere,” Thiel said in a 2012 class, according to notes by his former student Blake Masters, which we’ll treat as verbatim.

… society controls tensions through scapegoating.

„Where warring civilizations didn’t just collapse entirely, the most common resolution involved polarizing and channeling all the hostility into one particular person,” Thiel told his class.

Early examples of scapegoats might include Oedipus and Julius Caesar. Recent examples might include Bill Gates, Kanye West, and Donald Trump.

By literally or figuratively sacrificing these figures, people are able to find a cathartic release for anger, envy, and other destructive urges.

… modern thought aims to uncover the truth about society.

The fact that society is built on violence and justified by lies. The fact that we have these violent urges in us.

Girard and Thiel hold the New Testament as a seminal text, with its defense of innocent victims through history and its focus on Christ, the most innocent scapegoat of all.

„For Girard, the knowledge of the founding murder is driven by the historical working of the Judeo-Western revelation,” Thiel wrote in 2004. „The revelation may be slow (because it contains a message that humans do not wish to hear), but it is not reversible.”

Thiel also describes modern thought in terms that might be called liberal or libertarian. As he wrote in 1996, „The breakthrough involved a single revolutionary idea: that individuals exist and have rights, and that these rights are independent of the cultures these individuals happen to inhabit.”

The spread of modern thought might lead to paradise, but …

… modern thought is dangerous.

By exposing the lies that hold up society — e.g., that we are good and others are evil — modern thought makes it harder to justify ongoing exploitation.

What’s more, modernity has introduced ever larger societies, opening the possibility for ever larger mimetic rivalries. Today, for instance, people around the world might be aware of and jealous of how people in the West live.

„For Girard, this combination of mimesis and the unraveling of archaic culture implies that the modern world contains a powerfully apocalyptic dimension,” Thiel wrote in 2004.

Where Thiel goes beyond Girard is in ideas about influencing the future.

Thiel laid out his own worldview at a 2004 philosophical conference, which he sponsored, on „Politics and Apocalypse.” As noted by the scholar Geoff Shullenberger, „Thiel’s contribution to the conference, seeks common ground between Girard’s mimetic theory of human social life … and the work of two right-wing, anti-democratic political philosophers who were in vogue in the years following 9/11: Leo Strauss … and Carl Schmitt.”

In a world of nuclear weapons, facing the scale of terrorism seen on 9/11 or worse, true liberal thinkers must act forcefully to spread their values and stave off existential risks, Thiel argued.

On the philosophical front, that meant reengaging with important questions about human nature — e.g., what are good and evil and why is society the way it is.

„Today, mere self-preservation forces all of us to look at the world anew, to think strange new thoughts, and thereby to awaken from that very long and profitable period of intellectual slumber and amnesia that is so misleadingly called the Enlightenment,” Thiel wrote.

On the political front, that meant taking occasionally secret or undemocratic actions.

„Instead of the United Nations, filled with interminable and inconclusive parliamentary debates that resemble Shakespearean tales told by idiots, we should consider Echelon, the secret coordination of the world’s intelligence services, as the decisive path to a truly global pax America,” Thiel wrote.

„The postmodern world,” Thiel wrote, „could differ from the modern world in a way that is much worse or much better — the limitless violence of runaway mimesis or the peace of the kingdom of God.”

How to save the world

Thiel’s apocalyptic mission — which might be described as spreading individual freedom while preventing cataclysmic mimetic violence — appears to be a factor in many of his actions.

His attack on multiculturalism — such as in his 1995 book, „The Diversity Myth: Multiculturalism and Political Intolerance on Campus” — was a warning against a new form of scapegoating.

„Rather than breaking the cycle of human history, multiculturalism merely represents another link in the long chain of victimization and revenge,” Thiel wrote.

What’s more, Thiel argued, debates about female culture, black culture, and a thousand other cultures were distracting from more important questions about human culture.

Founding PayPal, which launched in 1999, may have been a way to spread individual freedom and keep dangerous political forces in check. Thiel said in an early speech (recounted by Eric Jackson): „PayPal will give citizens worldwide more direct control over their currencies than they ever had before. It will be nearly impossible for corrupt governments to steal wealth from their people through their old means, because if they try, the people will switch to dollars or pounds or yen, in effect dumping the worthless local currency for something more secure.”

PayPal, notably, didn’t work quite as intended. September 11 „proved fatal to PayPal’s libertarian ambition — electronic currency systems suddenly seemed like ideal ways for terrorists to hide money,” George Packer wrote. (The company sold to eBay in 2002.)

Founding Palantir, a big data analysis company specializing in security, in 2004, might have been Thiel’s way of supporting forceful but necessary political actions. Remember Thiel’s line about the global spy network Echelon being „the decisive path to a truly global pax America”? It is clearly echoed in Palantir Defense’s mission to fuse „data and analysis across geographically dispersed users, providing commanders with the latest intelligence no matter where they are.”

Investing in Facebook, back in 2004, could be read as a way to spread individual freedom. As Thiel wrote years later, „companies like Facebook create the space for new modes of dissent and new ways to form communities not bounded by historical nation-states.” Additionally, perhaps Facebook was „a mechanism for the containment and channeling of mimetic violence in the face of an ineffectual state,” Shullenberger wrote — let people fight on social media, and they won’t fight in real life.

Thiel did at least recognize the potential of Facebook through mimetic theory.

„Facebook first spread by word of mouth, and it’s about word of mouth, so it’s doubly mimetic,” he told The New York Times. „Social media proved to be more important than it looked, because it’s about our natures.”

Thiel’s other activities in the past decade might be summed up as trying to spread liberal innovation and disrupt stagnation.

Thiel promoted innovations like artificial intelligence, life extension, and seasteading — the creation of new societies in international waters. In his 2014 book, „Zero to One,” Thiel championed the idea of true innovation (going from 0 to 1) as opposed to copying (going from 1 to n). No wonder he was popular in Silicon Valley.

Thiel tried to disrupt what he saw as an overpriced and not-truly-intellectual university system, which he challenged with $100,000 Thiel Fellowships that required recipients to drop out of college, and what he saw as an overpriced and incompetent government, which he challenged by supporting libertarian and conservative groups and candidates.

Which just about brings us to the present.

In May 2016, Thiel admitted to funding Hulk Hogan’s privacy lawsuit against Gawker Media, which eventually bankrupted the publication. This action upset many liberals because it appeared to be an attack on the freedom of the press — after all, Gawker had antagonized Thiel in 2007 by outing him as gay, and now the powerful man appeared to be getting revenge.

Thiel publicly defended himself by saying he was defending broader issues of online privacy.

„The press is too important to let its role be undermined by those who would search for clicks at the cost of the profession’s reputation,” he wrote in The Times. Thiel pointed to his support of the Committee to Protect Journalists as evidence of good faith.

Perhaps privately, Thiel worried that Gawker was stirring up tensions and slowing global progress with its gleeful embrace of scapegoating. Shullenberger observed the same in a recent essay.

„It seems reasonable to conclude that Thiel’s animus against Gawker, which he has repeatedly accused of ‘bullying’ him and other Silicon Valley power players, is closely connected to his core concern with scapegoating, derived from his longstanding engagement with Girard’s ideas,” Shullenberger wrote. Perhaps Thiel also feared that Gawker was undermining the kind of journalism that spread truth.

As for his thoughts on sexual privacy, Thiel’s stance appears to follow his criticism of multiculturalism. He doesn’t want to identify as a gay man; he’d rather identify as a human.

In June 2016, Thiel took his most provocative action yet. Appearing at the Republican National Convention, he endorsed Donald Trump for president.

„I’m not a politician. But neither is Donald Trump,” Thiel told the audience. „He is a builder, and it’s time to rebuild America.”

Thiel’s support for Trump surprised many people who may have assumed that any smart person out of Silicon Valley must be a liberal, but it made sense in a lot of ways.

On the surface, Thiel might have liked a candidate who was a founder, who mocked political correctness, who pledged to reduce the size of government, and who, in general, seemed likely to disrupt politics as usual.

Although Thiel was once skeptical about politics — he wrote in 2004 that „no new Alexander is in sight to cut the Gordian knot of our age” — perhaps he saw Trump as the rare leader who might accomplish something.

On a deeper level, perhaps Trump fit into Thiel’s grand historical plans. Here was a man who would disrupt the runaway mimesis caused by globalization, which encouraged people around the world to compare their lives to everyone else’s. Here was a man who was already channeling mimetic tensions through scapegoating — conservatives were venting about Mexicans, the Chinese, and Hillary Clinton, while liberals were venting about Trump himself. By serving these functions, the provocative candidate might paradoxically defuse or distract from global tensions.

Perhaps, as suggested by Shullenberger and others, Trump is destined to become a scapegoat for the ages, a kinglike figure who is in one way or another sacrificed to create a new world order.

„Trump even viscerally looks the part of the old scapegoat kings who would be ceremonially paraded before being sacrificed,” the anthropologist David Gornoski wrote.

Has Thiel really done these things to ensure the spread of individual freedom, in pursuit of global peace? Whatever exactly he is doing, don’t expect him to talk openly about it.

Thiel subscribes to „the Straussian idea that it’s important for the intellectual elite and the ruling class to have secrets,” Shullenberger wrote in an email. As scary as that sounds, one might take faith in the idea that Thiel believes in a final reckoning.

„The Christian statesman or stateswoman must diverge from the teachings of Strauss in one decisive respect,” Thiel wrote in 2004. „One must never forget that one day all will be revealed, that all injustices will be exposed, and that those who perpetrated them will be held to account.”

Read Full Post »

Gluma bună este că Luluța a devenit profesoară de mate’ la Colegiul Nenițescu. Vestea proastă este că nu-i adevărat. E doar o glumă proastă făcută de șefa DNA.

Elevii Colegiului Tehnic «Costin Neniţescu» din Bucureşti au avut parte de o surpriză vineri dimineaţa. La ora 9.00, în loc de profesorul obişnuit, s-au pomenit că o au în faţă pe Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al DNA, pentru o lecţie de educaţie juridică, anunţă ”stiripesurse.ro”.

”Intră «profesorul» surpriză: Bună ziua! Am două veşti pentru voi. Una bună şi una proastă. Cea proastă: De astăzi sunt noua voastră profesoară de matematică. Cea bună: Aceasta este o glumă. Sunt Laura Codruţa Kovesi şi sunt procurorul-şef al DNA. Vreau să vă întreb dacă ştiţi ce este DNA?”

Nu era mai elegant să-i sperie direct? Bu-hu-hu! Vă ascult telefoanele! Vă citesc smseurile! Vă mănânc de pomană taxele! Bu-hu-hu! Vă bag zdup! Mânca-v-ar mama de drăgălași…

Și uite așa elevii iau contact de timpuriu cu DNA-ul. Probabil ca să nu se mire mai târziu când vor fi invitați la audieri. Sau dimpotrivă să le creeze apetitul pentru a-și „audia” colegii. Altfel, eu nu înțeleg deloc logica unui astfel de demers. Mie mi se pare o mare idioțenie. Și mă întreb dacă a cerut cineva acordul părinților pentru a stabili o astfel de întâlnire de gradul trei cu una dintre cele mai controversate figuri publice din ultimii 20 de ani. Cred că mai poate fi întrecută în acest sens doar de părinții ei spirituali: Băse’ Marinarul și MacMoni, Mama DNA-ului.

O explicație ar fi că se gândește să intre în politică, având în vedere că generația anterioară de securiști e deja expirată. Însă mă îndoiesc că poate fi cineva atât de stupid încât să spere să adune cu o ideologie bazată pe anti-corupție mai mult decât „epsilon” electorat.

O altă explicație ar fi că încearcă să-i îndoctrineze pe copii cu tâmpenii în stilul de dinainte de ’90. Poate vă mai amintiți: omul nou, multilateral dezvoltat, șoimii patriei, pionerii și uteciștii – comuniștii de mâine. Probabil că a uitat că rezultatele erau nule sau cu efect invers.

Însă nu e o inițiativă singulară. Și Danilețul cel tâmpit practică același tip de activități. Îndoctrinarea. În cazul lui lucrurile sunt și mai muncite. A publicat un „ghid”, „Educație juridică pentru liceeni. Ghid practic despre drept şi justiţie”, care are pe coperta patru (conform danilețului) nici mai mult nici mai puțin decât următorul slogan „Lege=Libertate”.

Cum mama naibii o fi raționat Danilețul? Eu credeam că noțiunile de justiție (lege) și libertate sunt antinomice. Ar fi interesant de citit „ghidul” Danilețului. Din păcate, deocamdată am alte priorități. dacă voi aveți timp și chef, am postat linkul către opera „maestrului”.

Read Full Post »

Zilele trecute stăteam de vorbă cu cineva despre emisiunile de la ProTV, Antene, etc. Cele cu maneliști și bătăi în direct la Capatos. Și zicea că pe internet circulă o petiție pentru interzicerea de către CNA a unor astfel de emisiuni.

Am încercat să explic că astfel de „inițiative” sunt stupide și periculoase. Pentru că te poți trezi de exemplu cu o petiție care să interzică programele de Discovery, National Geographic sau Travel pe principul că îi face pe oameni să se simtă proști sau că e bătaie de joc pentru cei ce nu-și permit să călătorească.

Cum democratic se poate vota orice, șansele unor astfel de petiții sunt sensibil mai mari decât ale celor care vor interzicerea manelelor.

În concluzie, mi-am îmbunătățit teoria cu 99% tâmpiți. La rândul lor se compun din 90% tâmpiți normali (de tipul iubitorilor de manele sau cei care dacă deschid o carte se deprimă instantaneu) și 9% tâmpiți cu pretenții, care sunt în stare să promoveze inițiative fără să se gândească la consecințe. Ăștia sunt cu adevărat nocivi.

Și tare mi-e teamă că în procentul rămas o să descopăr că 99% sunt tot tâmpiți de o toxicitate și mai crescută, pentru că e greu detectabilă. Sau vreo variantă inteligent malefică.

De exemplu comunitarienii, precum Shapiro. Acum vorbește de „Failure of the Enlightenment Project”. Cu idei de tipul comunitatea primează în fața individului. Nu e complet absurdă. E doar un pic perversă.

Ideologia ăstora e soră cu ideologia lui Putin: „de ce vă trebuie libertate măi retardaților? Vreți să fiți exploatați?”

Gata cu liberalismul ăsta absurd care ne face să murim de foame. Dictatorii luminați sunt soluția. Și uite așa învăț să-i apreciez pe neo-conservatori și abordarea lor pragmatică asupra problemelor filozofice: contează cine are arma mai mare. Abia după ce terminăm cu ei, putem avea dezbateri filozofice despre nuanțele subtile ale libertății. Și în general despre libertate și drepturi cetățenești, despre bazele morale ale politicii.

Încerc să ghicesc concluzia cursului: pentru oameni pragmatici, nu există baze MORALE ale politicii. Există doar abordări de succes și ratări (ratați).

Nașpa…

UPDATE: M-am mai uitat o dată în DEX

TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.

Cu excepția prostului, celelalte sunt definiții circulare tâmpit=idiot=nerod=stupid=tâmp. Așa că, pentru claritate, ar trebui să înlocuiesc în teorie tâmpit cu prost pentru că aici definiția este mult mai amplă:

PROST, PROÁSTĂ, proști, proaste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) lipsit de inteligență, fără judecată, fără minte; nătărău, nerod, tont, prostănac. ◊ Expr. Un prost și jumătate = foarte prost. A face pe prostul = a simula prostia. ♦ (Om) care se încrede ușor; (om) naiv, credul. ◊ Expr. A-și găsi prostul = a-și găsi omul pe care să-l poată înșela ușor, pe care să-l poată duce de nas. 2. Adj., s. m. și f. (Înv. și pop.) (Persoană) fără știință de carte; (om) neînvățat, ignorant. ♦ (Om) lipsit de rafinament; (om) simplu, neevoluat. 3. Adj. De condiție socială modestă, din popor, de jos, de rând. ◊ (În trecut) Soldat prost = ostaș fără grad; soldat. 4. Adj. Obișnuit, comun. ♦ De calitate inferioară, lipsit de valoare. 5. Adj. (Adesea adverbial) Care nu este așa cum trebuie (din punct de vedere calitativ, funcțional etc.); necorespunzător, nesatisfăcător. ♦ (Adverbial; în legătură cu verbul „a vorbi”) Stricat, incorect. ♦ (Despre situații, știri, întâmplări etc.) Neplăcut, nefavorabil, nenorocit. ♦ (Despre vreme) Nefavorabil, rău. ♦ Nepriceput, nepregătit, neîndemânatic într-o meserie, într-o profesie etc. 6. Adj. Dăunător; neprielnic. ◊ Expr. Glumă proastă (sau de prost gust) = glumă fără haz, care supără, jignește. Vorbă proastă = vorbă îndrăzneață sau injurioasă; p. ext. ceartă. – Din sl. prostŭ.

Mult mai nuanțat. Acum e clar de ce sunt 99% proști pe pământ. Fiind Porthos, mă simt mândru că suntem majoritari. Dacă facem un partid, nimic nu ne mai poate învinge. Trăiască Partidul Prosthilor! Ar putea fi decretat fără probleme Partid Unic.

Read Full Post »

M-am întors în sfârșit din concediu și am nimerit în plin război informatic. Cyberwar. „Viruși pregătiți să atace exclusiv 12 bănci românești„…

„IBM a descoperit o versiune de malware Tinba v3 configurată pentru a ataca exclusiv 12 bănci din România, iar un expert în cyber intelligence al companiei americane recomandă instituţiilor de credit să-şi informeze clienţii şi să colaboreze cât mai bine cu furnizorii de securitate antifraudă.” – nu zău, mi-am spus, ce furnizori de securitate antifraudă? Nu cumva chiar IBM?

Ca să ne înțelegem, „virusul” e de fapt un „troian”, adică un fișier atașat care așteaptă să-l deschizi. Fie un executabil, fie un „doc” sau un „xls” cu „macro”-uri, care îți infectează calculatorul la deschiderea fișierului. Mulțumim pe această cale companiei Microsoft pentru ajutorul acordat producătorilor de viruși și bineînțeles producătorilor de anti-viruși, precum specialiștilor în securitate cibernetică.

Oricum „virusul” nu se ia singur. Așteaptă un guguștiuc, care să deschidă fișierul „infectat”. Dacă folosiți GMail, șansele sunt minuscule să pățiți ceva, pentru că Google trimite astfel de mesaje direct în spam, cu eticheta „virus – a nu se deschide!” și nu te lasă să downloadezi fișierul păcătos. Doar dacă ești perseverent reușești să-ți îmbolnăvești computerul.

Citind articolul despre „virușii” care atacă băncile românești, am găsit un alt articol incomparabil mai interesant: „Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA) a dezvoltat programe informatice de tip malware, pe care le utilizează la scară foarte largă pentru a pirata date din milioane de calculatoare” și brusc m-am întrebat cine o fi NSA-ul românesc. SRI? Sau STS? Mă rog, nu mai contează, cu siguranță serviciile noastre nu se ocupă cu astfel de mizerii.

Într-una din zilele trecute, am ieșit la masă cu câțiva foști colegi de facultate, actualmente profesori, oameni de afaceri, bancheri și chiar și un diplomat. Trecând peste eterna luptă anti-corupție, necesară dar aiurea executată, am ajuns să discutăm despre ce se mai întâmplă afară.

Contextul geopolitic zonal este din ce în ce mai complicat, cu o Rusie tot mai hotărâtă să-și apere sfera de influență de expansiunea NATO și cu o Uniune Europeană mult prea neomogenă din punct de vedere economic și cultural pentru a funcționa ca o singură entitate.

Nici la nivel global lucrurile nu sunt mai simple. Statele Unite și Uniunea Europeană, cei doi parteneri economici și militari care au dat echilibru și stabilitate relațiilor internaționale din ultimii 70 de ani încep să aibă priorități diferite. În timp ce UE încearcă să-și rezolve problemele economice ale statelor din sud (Grecia, Spania, Italia), Statele Unite își mută centrul de interes către Asia-Pacific, unde o nouă superputere, China, tinde să schimbe echilibrul tradițional de forțe. Poate că și acest lucru explică disperarea cu care SUA s-a chinuit să ajungă la un acord cu Iranul, chiar cu prețul șubrezirii relației tradițional bune cu Israelul.

Deocamdată, tensiunile din zona geopoliticului s-au transformat într-un război în toată regula în Internet. Bănci și instituții publice sunt „testate” și „hack”-uite zilnic. În unele cazuri, cei afectați nici măcar nu realizează amploarea penetrărilor până când nu apare câte o prostioară de tipul „troienilor” descriși la începutul acestui articol. Moment în care cei atacați decid să-și verifice mai atent rețelele și „data-center”-urile.

În zona utilizatorilor privați, lucrurile sunt infinit mai rele. Majoritatea utilizatorilor nici nu înțeleg riscurile rulării unui program dintr-o sursă obscură (un media-player nou sau un joc găsit pe net). Practic din acel moment cel ce a scris codul este co-proprietar al calculatorului pe care este instalat programul. Asta este valabil și pentru Google, Microsoft, Apple, Adobe și celelalte firme mari care ne „furnizează” programe. Însă în acest caz, suntem oarecum protejați de un comportament abuziv de însăși reputația companiei. Nu totdeauna funcționează (să ne amintim de cazul Sony – RootKit), dar oricum este mai bine decât nimic.

Alternativa este Open Source, însă și acolo trebuie să ai încredere într-un distribuitor ca să nu fii nevoit să îți compilezi singur sistemul de operare și apoi toate programele folosite. Și oricum verificarea linie cu linie a codului sursă e practic imposibilă.

Iar lucrurile s-au înrăutățit odată cu apariția Smart-Phone-urilor și a internet/mobile banking. Practic banii din cont sunt la distanță de un „hack” de dispariție. Din acest motiv, eu personal nu folosesc internet banking-ul și folosesc mobile banking-ul doar pentru a urmări soldul contului și a transfera bani între conturile proprii (alimentarea cardului).

Mă aștept ca în perioada următoare să apară un val de „atacuri”, care să schimbe un pic modul în care interacționăm cu internetul. Ceea ce va duce, din lipsă de înțelegere, la supra-reglementare. Iar asta doar va înrăutăți lucrurile.

Read Full Post »

1. Eu inteleg ca discutia este despre Statul bun si Statul rau; desigur, unele sunt mai bune, altele mai rele, nimic de constestat aici, tinand cont de subiectivitatea inevitabila a aprecierilor, sau poate chiar de aspecte obiective. De asemeni, este evident ca unii reproseaza Statului ca face prea mult, in vreme ce altii reproseaza aceluiasi Stat ca face prea putin, si ca nu de putine ori aceleasi persoane fac ambele reprosuri, depinzand de conjunctura. De unde propunerea mea: sa renuntam la perspectiva conjuncturala si sa gandim din cea absoluta a unor principii si optiuni fundamentale. Si sa evaluam corect toate consecintele incalcarii unui principiu, dincolo de beneficiile aparente sau imediate.

Daca ramanem la dihotomia Statul bun si Statul rau, am putea sa-l definim pe cel bun ca fiind unul aflat in slujba cetatenilor, (cam „foggy”, pana nu lamurim), iar prin opozitie, cel rau este cel care nu o face. Si cand se afla un Stat in slujba cetatenilor? Tinand cont de faptul ca „cetatenii” nu sunt un organism colectiv, ci o multime de indivizi cu interese diverse si nu de putin ori contrare, pentru a putea stabili fara echivoc un inteles coerent unei asemenea sintagme, „in slujba cetatenilor” ar trebui sa se refere la stricta protejare a unui set de drepturi fundamentale, valabile oricand si oriunde si care nu pot semnifica in vreun fel privilegii: dreptul la viata, dreptul la proprietate, la libertate, etc. Daca am fi consecventi, am observa ca orice incercare de a depasi acest nivel al unor drepturi fundamentale universale, ne duc inevitabil in situatia in care Statul se gaseste doar in slujba unor dintre cetateni, in dauna sau spre deserviciul altora si prin urmare ne conduce la incalcarea acestor drepturi fundamentale in cazul mai multor sau mai putinor indivizi. De-a lungul timpului, in nenumarate randuri s-a justificat acest aspect al nedreptatirii unora prin invocarea „ binelui public”, o notiune vaga si elastica, a carei adevarata utilitate se adreseaza eventual celui care o manipuleaza, si pe care cel putin eu o consider lipsita de continut obiectiv ce ar putea fi corect definit. Nu poate exista bine public in prezenta incalcarii drepturilor individuale fundamentale, in orisicare masura. Deci, Statul bun este eventual Statul redus la rolul de gardian al drepturilor fundamentale si mai ales acela care nu poate creste in mod autonom dincolo de acest rol. Insa problema este ca odata acceptat monopolul asupra elementelor care pun in mana Statului suficienta forta pentru a proteja, este de fapt foarte dificil sa controlezi evolutia acestuia… Statul mic si bun se va transforma, aproape cu necesitate, in Statul mare si rau…

2. (comentariu adresat lui Observator)
În primul rand nu cred ca Statul reprezinta acel gen de necesitate istorica ce place sa fie evidentiata de cei care vad determinism istoric in orice aspect al existentei societatii umane. Eu sustin mai curand ideea ca desi Statul este azi un model social larg acceptat de comunitatile umane, din ratiuni care tin desigur si de structura fiintei umane, asta nu inseamna ca ar fi o etapa necesara sau ca este singurul model organizational posibil. Cu siguranta a fost si este unul de succes, intr-un anume sens, permitand scurtcircuitarea deficitelor de cooperare in comunitate si implementarea unor structuri functionale chiar si acolo unde legaturile comunitare slabe si calitatea scazuta a leadershipului natural ar fi impiedicat sau ingreunat aceasta. Statul nu face dintr-o comunitate slaba una puternica, dar permite importul unor modele organizationale, cu efect compensatoriu. Coeziune prin coercitie. Eficienta prin restrangerea deciziei. Dar adevaratul motiv pentru care comunitatile au adoptat aceasta forma organizationala, a fost violenta si protectia impotriva ei. De unde si teoria contractului social. Pe cale de consecinta, daca scoatem violenta din ecuatie, dispare si motivatia cea mai puternica de a sustine astfel de structuri, precum statul si monopolurile sale. Prin urmare, am putea spune ca optiunile sociale la dispozitie sunt direct proportionale cu capacitatea de cooperare in cadrul societatii, gradul de adeziune la un cod fundamental de principii legale si morale si evitarea violentei.

Read Full Post »

Dacă v-ați uitat zilele acestea la știri, nu aveați cum să ratați scandalul de corupție de la Liceul Bolintineanu. Cu siguranță, după cum zicea și Cristian Tudor Popescu vorbim de un cancer cu metastază al sistemului de învățământ. Însă ceea ce a fost șocant, cel puțin pentru mine, a fost decizia tâmpită a unei procuror, Adina Ileana Mocioacă, de a trimite autobuze pentru a-i ridica în bloc pe elevi după examene, după ce în prealabil au avut loc perchiziții corporale, conform declarațiilor elevilor și părinților acestora.

Am fost curios să văd cum arată CV-ul unui astfel de procuror, care a reușit să bată recordul de performanță a „justiției” de dinainte de ’89, ridicând „suspecții” nu cu dubița, ci cu autobuzele. Deloc surprinzător, nu am reușit să-l găsesc, însă am dat de mai multe dosare în care sute de procurori, printre care și doamna mai sus amintită, dădeau în judecată și câștigau procesele cu CSM, Parchetul ÎCCJ și alte parchete din țară.

Explicația am găsit-o aici: „LISTA PROCURORILOR DESTEPTI – Sute de anchetatori de la DNA si DIICOT si-au luat gradele profesionale maxime, fara examen, ingenunchiind CSM prin Sectia de contencios-administrativ a Inaltei Curti„. Practic în România, hotărârea judecătorească BATE LEGEA. Da, ați citit corect. Cum se poate asta? Îi invit pe adepții „justiției cu orice preț” să ne lumineze. Cei care spun că judecătorii au întotdeauna dreptate, chiar și atunci când încalcă flagrant LEGEA.

În opinia mea, culegem acum roadele „Reformei” macoviste a Jutiției, reformă purtată sub stindardul luptei anti-corupție, dar care ne-a adus în zona arbitrarului Justiției și a condamnărilor cu titlu de exemplu. Sute de procurori și judecători, făcuți la apelul bocancilor, împart acum dreptatea în România.

Ne trezim că trăim coșmarul unei justiții fără de lege doar când unul din acești „zombi” decide să aducă la audieri sute de copii împotriva voinței lor și fără ca în prealabil să-i fi citat la domiciliu așa cum prevede legea. Pentru abuzul acesta, cineva a plătit. Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitale, care nu avea nicio legătură cu deciziile aberante din cazul anchetei de corupției la liceul Bolintineanu. Absurdistan.

Read Full Post »

E vară, vreme de vacanță, de bălăceală în apa mării și de trândăvit la umbră sau la soare și de tăiat frunză la câini. Ca un făcut, vara se pornesc toate proiectele și e de lucru mai mult ca niciodată. Toate proiectele care au fost amânate de la o lună la alta din iarnă își anunță scadența acum la început de vacanță.

Așa că având un chef de muncă zero, sunt totuși silit să mă duc la întâlniri, să port discuții interminabile despre proiecte grandioase și „strategice” ce se vor transforma în fâsuri de câteva zeci de mii de euro, după ce te-ai chinuit cât pentru zece milioane. Așa că entuziasmul meu este cvasi-inexistent. Din acest motiv nici nu am prea am mai scris pe blog. Însă comentariul Isabelei m-a scos din letargie. În primul rând că m-a călcat pe nervi afirmația referitoare la faptul că a iubit locul ăsta. Ce naiba, locul pe care l-a iubit ea e Hanul. S-a mutat acolo cu cățel și purcel, imediat după ce fraierul de d’Artagnan a pus botișorul la aiurelile popii despre cât de bine o să le fie singuri. Apropo, recunosc că gasconul îmi e la fel de simpatic ca la început și mă enervează în egală măsură când bate câmpii despre nimic într-un mod grațios și plin de stil. Însă îi citesc articolele de fiecare dată.

Revenind la subiectul de fond, eram tentat să scriu de Snowden și ale sale dezvăluiri, dar mi s-a părut că nu înțeleg suficient din ceea ce se întâmplă. Din același motiv nu am scris nici despre Julian Assange și Wikileaks. Mi-am propus să mă documentez și abia apoi să scriu. Lasând la o parte informațiile din Wikipedia care sunt prea impersonale și articolele „jurnaliștilor” care sunt prea subiective, am găsit „We Steal Secrets: The Story of Wikileaks”. Un film, care mie mi-a plăcut, despre personajele din spatele poveștii.

Julian Assange, Bradley Manning, procesul lui Assange bazat pe acuzația de hărțuire sexuală a celor două suedeze, furtul documentelor Pentagonului și publicarea lor, toate sunt analizate detaliat creionând portretul unui rebel cu o cauză interesantă, dar inconstant și imprevizibil, transformându-se treptat în exact ceea ce detesta la început: un secreto-maniac, ușor dezaxat. Chiar în interviul din început Assange se descrie: „I like being creative, I’ve been an inventor, I also like defending victims. And I’m a combative person, so I like crushing bastards.”

Deși îmi displace personajul, sunt de acord cu el atunci când spune că guvernele nu ar trebui să aibă secrete. Că în spatele Secretului de Stat se află de fapt o adunătură de escroci și/sau bolnavi mintal, preocupați doar de a-și construi o structură de putere bazată pe furt, crimă, minciună și dezinformare.

Din păcate metodele lui Assange și cele ale prietenilor lui nu sunt cu nimic deosebite de cele ale celor pe care-i incriminează. Adică se bazează tot pe furt, pe încălcarea regulilor în numele unui ideal „mai înalt”. Cred că aici e problema cu toți whistle-blowerii.

Eu sunt de părere că se poate și altfel. Prin schimbarea regulii. În primul rând obligând statul și partea ocultă a acestuia (serviciile) să respecte regulile pe care le respectăm toți ceilalți. Adică fără furturi, minciuni, asasinate făcute în numele binelui comun. Din acest motiv îmi place spre exemplu SRI-ul. Pentru că cei zece ani de „democrație originală” din anii 90, când au încercat din răsputeri să scape umbrele Securității și de statutul de poliție politică, i-au obligat să joace corect respectând regulile. Din păcate, revenirea la putere a unui securist tipic, Traian Băsescu, a readus în prim-plan „metodele” oculte, care au contaminat imediat instituțiile fără anti-corpi: ANI, DNA-ul, STS-ul, procuratura, justiția în general. Și e doar o problemă de timp până când și SRI-ul va fi de asemenea contaminat.

Revenind la „Feți-Frumoșii” care scot la iveală mizeriile tenebrelor, mie mi se pare că pe ansamblu fac mai mult rău decât bine. Chiar mă întreb, dacă nu cumva sunt și ei parte a acestui joc, fiind manevrați tot de către partea „ocultă” a statului.

Mi se pare foarte interesantă totuși opinia lui Andrew Napolitano, cel care susține că Snowden este un erou. Întrebat dacă își mai susține opinia, acum când este clar că Snowden lucrează cu serviciile de spionaj chineze și rusești, Napolitano răspunde: „ceea ce a făcut Eduard Snowden este un act de eroism și este PERFECT LEGAL pentru că a jurat să respecte Constituția și ca atare este de datoria lui să aducă la cunoștința opiniei publice faptul că guvernul american face exact opusul a ceea ce scrie în Constituție referitor la drepturile și libertățile cetățenești„.

Apare astfel o dilemă și mai interesantă. Ce ar trebui să primeze: respectul pentru drepturile și libertățile cetățenești sau securitatea statului? În ceea ce mă privește eu optez cu ochii închiși pentru prima variantă. Un stat nu merită apărat, dacă nu își respectă și nu își protejează cetățenii. Din păcate, nu prea există pedepse pentru încălcarea Constituției, în timp ce pentru încălcarea „Secretului de Stat” există o gamă variată de remedii și pedepse. Oare de ce?

Read Full Post »

Dreptul la viata este subiectul legislatiilor, conventiilor, normelor sociale si religioase, fiind un drept oferit tuturor fiintelor umane. Insa acest drept fundamental ce pare atat de lesne de acceptat si de protejat, este supus abaterii, atunci cand unei fiinte ii este inlaturat atributul uman, sau cand unei persoane ii sunt inlaturate toate drepturile si libertatile, cum este cazul criminalilor condamnati.

Cum pedeapsa cu moartea nu este subiectul acestei discutii, ma voi limita in a incerca sa definesc ceea ce ne face umani, incercand sa nu bat campii prea tare.

Majoritatea persoanelor ar raspunde ca umanitatea este determinata de constiinta. Eu as mai adauga ca este determinata de complexitatea sentimentelor. Complexitate pe care o dezvolti mai mult sau mai putin de-a lungul vietii, dar care exista totusi, in forma bruta, de la conceptie. Personalitatea unui individ este influentata in primul rand de materialul genetic, dar este dezvoltata in urma reactiilor dobandite prin simturi. Reactii ce au loc intrauterin, incepand cu luna a 3-a, atunci cand embrionul devine fat. In acest moment se dezvolta sistemul nervos si coincide, in mod curios, cu momentul in care anumite povesti bisericoase mentioneaza ca fatul primeste sufletul de la Dumnezeu. Incepand cu al 2-lea trimestru, copilul incepe sa pipaie, sa guste, sa auda, sa reactioneze la stimuli externi. Dupa nastere, copilul are amintiri din perioada intrauterina, si preferinte, in functie de muzica pe care a auzit-o sau alimentele pe care le-a gustat.

In Romania, avortul este permis pana la 3 luni, insa in alte tari, cum este cazul SUA, acesta este permis pana la 6 luni, sau chiar pana in momentul nasterii in cazul statului New Jersey.

Desi multi ar spune ca este dreptul mamei sa decida ce face cu trupul sau, eu cred ca decizia ar trebui sa aiba loc cu mult inainte ca fatul ei sa inceapa sa simta ca orice alta fiinta umana.

Read Full Post »

După cum ziceam și ieri am avut ocazia să văd un discurs de aproximativ o jumătate de oră, ținut de judecătorul Andrew Napolitano, actualmente analist la Fox News. Libertarian în convingeri, el este firește un suporter al lui Ron Paul.

Ca să vă faceți o imagine despre personaj citiți (în Wikipedia) lista cărților scrise de acesta. După cum ușor se poate remarca, cărțile au ca punct central libertățile cetățenești, explicând în detaliu cum acestea au dispărut bucățică cu bucățică, furate de… (șocant, nu-i așa) de chiar „Marii” Președinți. Ceea ce îl face să fie în același timp și anti-Bush, dar și anti-Obama, ambii fiind exponenți ai STATULUI omniprezent și omnipotent.

Urmărind filmul și cât am putut din referințele date de judecător am realizat că STATUL, indiferent de țara de care vorbim ne-a făcut SCLAVI, prin birocrație, legi imposibil de înțeles pentru muritorul de rând și o „Justiție” care a devenit un fel de religie modernă.

Din păcate filmul de mai jos („The Constitution For Dummies” by Judge Andrew Napolitano), este în limba engleză și nu este subtitrat. Și deși am încercat să-mi fac timp să-l traduc, încă nu am reușit acest lucru. Poate mă ajutați și voi, cei care veți avea răbdare să-l urmăriți și să-l comentați.

Read Full Post »

Older Posts »