Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘mărturisire’

Am asistat zilele acestea la un act de o mare stupiditate. Un cunoscut om de „presă” a decis să se sinucidă jurnalistic, publicând pe propriul blog documente ce demonstrau că a fost colaborator al serviciilor secrete.

Actul în sine a fost atât de tâmpit încât la început nimeni nu a crezut că acest lucru este cu adevărat posibil. Colegii de breaslă chiar au crezut la început că i-a fost spart blog-ul și au fost postate documente contrafăcute.

Spre surpriza tuturor, respectivul a apărut la televizor duminică seara, confirmând că el însuși a postat documentele respective. Aveți mai jos „mărturisirea” respectivului:

“Marturisire si spovedanie
Da, am fost lt.-colonel sub acoperire. Public mai jos citeva dintre statele de plata, cu sumele de bani pe care le-am primit. Am ales sa nu-l tradez pe bunul Dumnezeu si sa fac aceasta marturisire publica. Refuz sa fiu Iuda in fata lui Christos, chiar daca astazi, celor ce vor citi si vor vedea acest text poate ca nu le va fi foarte clar ce se intimpla. Rugati-va pentru mine si cu mine sa fim iertati si izbaviti. Sint pregatit sa indur oprobiul public, il merit, dar sper sa avem parte de legi si de judecatori drepti. Cu Dumnezeu inainte si va fi bine! Va cer iertare tuturor.”

Dacă cineva înțelege motivația gestului și ceea ce este în spatele acestui eveniment, vă invit să vă dați cu părerea. Eu unul, recunosc că nu înțeleg nimic.

Oricum, cred că e util să ni-l reamintim pe respectivul „jurnalist”, linșându-l pe procurorul ce l-a anchetat pe Bercea Mondialu, procuror despre care SE ZICEA că ar fi dezvăluit implicarea lui Mircea Băsescu.

UPDATE: postez acum și articolul pe care voiam să-l scriu, dar nu am mai apucat:

Vajnicul muschetar, filozof și jurnalist se uită lung în oglindă și-l cuprinseră remușcările. Conștiința, cea pe care o ignorase atâta amar de vreme începu subit să-l chinuie.

Și atunci se hotărî să urmeze ceea ce îi dicta onoarea militară. Se așeză încet pe preș în sufragerie, în fața televizorului unde Shogunul vorbea despre ofițeri acoperiți, parcă anume să-l chinuie pe el.

Își scoase încet arma și o puse ritual în fața lui și o șterse cu grijă cu eșarfa portocalie de la ultimul congres. Apoi împături cu grijă mătasea portocalie în jurul armei. Își dezveli cu grijă burta și constată că ar fi trebuit să facă ceva mai multe exerciții. Așa nu prea arăta a burtică de militar, ci de jurnalist civil. Însă făcu un efort să se concentreze asupra datoriei de onoare.

Ridică cu grijă, arma ascuțită și o propti undeva în zona stomacului, ocazie cu care constată că nu e chiar așa ascuțită cum presupusese. Asta îi dădu mai mult curaj. Poate că nu o să doară la fel de mult cum se spunea că îi doare pe samurai.

Gândul durerii, îl făcu să ezite. Însă își aminti că e un om de onoare. Se gândi ce va zice lumea când va afla că și el era plătit pentru a scrie la comandă. “La fel ca tonomatul ăla de Badea” se gândi și îl apucă greața. O greață atât de profundă încât îl făcu să se chircească de durere. Apoi observă cu stupoare că floreta îi intrase câțiva centimetri în burtica grăsuță. Apăsă mai tare și metalul rece și suplu intră fără probleme.

Atunci se gândi că săbiile samurailor sunt tăioase, spre deosebire de floretă. Și observă că se făcuse întuneric, iar televizorul se oprise singur. “Sistemul eco de reducere a consumului” se gândi el. Și se bucură cu nu aprinsese luminile. Așa că rămase să cugete la judecata dreaptă. Însă nu se putea decide despre care judecată era vorba. Cea a colegilor și cunoscuților, cea a sistemului reformat de idolul său sau cea divină. Se hotărî că doar în judecata divină poate avea o oarecare încredere.

Chiar se gândi că ar fi trebuit să dea o declarație. Sau măcar să scrie o scrisoare. Și astfel cugetând, vajnicul muschetar adormi. Așa îl găsi a doua zi menajera.

(va urma)

Reclame

Read Full Post »