Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘meritocrație’

Cu aproape doi ani în urmă am scris un articol despre modelul de guvernare chinez, mai concret despre combinația dintre democrație și meritocrație. Cel puțin din punct de vedere al performanței economice, lucrurile stau foarte bine pentru China, deși este discutabil dacă acest „bine” se transferă și către cetățeni. Eu personal înclin să cred că da, măcar parțial, dacă luăm în considerare creșterea nivelului de trai pentru un procent semnificativ din populația chineză. Practic, în ultimii 20 de ani, China a reușit să se transforme dintr-o țară relativ înapoiată economic în una dintre super-puterile tehnologice ale lumii. Prețul plătit este însă destul de mare. Libertățile individuale există doar în teorie.

La fel se întâmplă și în Rusia, care a lăsat la o parte aparențele de democrație și s-a concentrat pe revenirea economică și pe urmărirea intereselor sale strategice, chiar dacă pentru asta a fost nevoie de ignorarea convențiilor internaționale și/sau a drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

În partea cealaltă, în „lumea (presupus) liberă” și democratică, lucrurile stau tot mai prost. Cheltuielile guvernamentale au luat-o razna și tind să sufoce încet, dar sigur, pe cei tot mai puțini, care alimentează cancerul numit STAT.

La prima vedere, pare că soluția problemei economice este întărirea statului și limitarea drepturilor individuale pentru a permite STATULUI să se desfășoare în voie.

Paradoxal, România este una din puținele țări unde lucrurile evoluează în direcția inversă. După „soluțiile” de dreapta, ce au constat în mărirea taxelor și impozitelor, se dorește (măcar în teorie) reducerea taxării pentru a crea noi locuri de muncă. Teoretic, taxe mai mici, aplicate mai multor contribuabili. Prin comparație cu Grecia sau Franța, „stânga” noastră e de admirat.

Ne-am tot obișnuit să ne înjurăm politicienii, pentru că sunt neserioși, oportuniști sau de-a dreptul mincinoși. Oare e adevărat că politicienii noștri sunt de mai proastă calitate decât „ai lor”? Uitându-mă la rezultate aș zice că nu. Ba chiar dimpotrivă.

Dacă problema este de fapt ascunsă în altă parte? Dacă sistemul „democratic” are de fapt un defect intrinsec? Eu unul înclin spre această variantă. După părerea mea, accesul la putere a unor mincinoși, trișori, cabotini, șamd este consecința metodei prin care ne „alegem” conducătorii. Practic, doar o foarte mică parte din electorat înțelege (cât de cât) care este miza unei decizii „politice”. Chiar și acolo părerile sunt împărțite – a se vedea discuțiile de aici purtate cu oameni, relativ educați, aproximativ de aceeași vârstă și pregătire, dar cu convingeri diametral opuse, pe probleme nu foarte complexe.

Practic alegem politicienii după percepții și nu după calitatea ideilor exprimate. Iar problema apare peste tot în „lumea liberă”. Noi nu suntem excepția.

În încheiere, fac și eu precum stimabilul Traian și îmi amintesc de un serial american, cât se poate de educativ: „House of cards” cu Kevin Spacey. Dacă cineva a văzut măcar un episod din serialul mai sus amintit, va înțelege despre ce vorbesc. Nu-i așa așa că prin comparație cu distinsul congressman Underwood, atât Traian Băsescu, cât și Victor Ponta par niște îngerași?

Am revăzut de curând (procesul de la) Nuremberg – filmul. Apare la un moment dat reflecția unuia din procurori (căpitanul Gilbert cred), de origine evreu, care explică consecința tragediei provocate de Hitler, ca fiind reflexul cetățeanului german de a se supune autorității, fără a mai judeca corectitudinea acesteia. La aceasta s-a adăugat accesul la noile tehnologii de comunicare (radioul) al unui individ charismatic, dar nereprezentativ pentru poporul german. Ce a urmat este istorie.

Mi-e teamă că situația actuală nu este fundamental diferită. Oare cum ar arăta „lumea liberă” condusă de domnul Underwood?

Reclame

Read Full Post »

Din start o să spun că titlul induce un pic în eroare, corect ar fi trebuit să fie: China – „meritocrație” plus „democrație”, veți vedea pe parcurs de ce.

Discuția de ieri seară cu Isabel despre China m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva, prinși în capcana modelelor vestice de guvernare, ignorăm posibilitatea existenței altor mecanisme de selecție a liderilor politici, mai eficiente decât arhi-uzitata „democrație”. Și mă refer în primul rând la China și Singapore. E adevărat că sistemul politic chinez l-a produs și pe Mao. Sau mai corect spus, Mao este cel care a creat China comunistă, fundamentul Chinei moderne de astăzi. E adevărat că în secolul trecut a trecut prin turbulențele și dramele Marelui Salt Înainte și ale Revoluției Culturale. Însă de la Mao au trecut aproape 40 de ani.

Eu însumi, am realizat că în mod reflex mă gândesc că în China nu vorbim de democrație, ci de un sistem birocratic și în bună măsură corupt. Pe de altă parte, deși birocratic (și posibil corupt) acesta produce constant rezultate mai bune decât „democrațiile” vestice. În orice caz, deciziile liderilor politici chinezi sunt incomparabil mai corecte decât aberațiile populiste care predomină acum în Uniunea Europeană și se răspândesc rapid în SUA. Acest lucru este cât se poate de vizibil dacă ne uităm la performanța economică. E adevărat, nu vorbim (încă) de libertate la nivelul democrațiilor vestice. Există încă cenzură, iar piața liberă încă nu este complet liberă de intervenția statului și a factorului politic.

Însă per ansamblu, deciziile politice sunt mai bune decât ale liderilor UE sau SUA, celelalte două mari blocuri economice. Care este explicația?

În primul rând, ideea de lipsă a democrației e falsă. La nivelele de bază, votul este încă perfect democratic. De fapt majoritatea chinezilor participă la alegerile pentru autoritățile locale. Pentru că este ușor de înțeles pentru majoritatea cetățenilor care sunt problemele cu care se confruntă comunitatea locală și care sunt rezolvările posibile. De asemenea este ușor de evaluat o persoană pe care o cunoști personal, cum ar fi primarul unei localități mici/medii.

Este însă mult mai greu să evaluezi o persoană pe care nu ai întâlnit-o niciodată. Câți dintre voi pot spune că-l cunosc bine pe senatorul sau deputatul care-l reprezintă în Parlament? Cu atât mai puțin pe miniștrii care conduc țara. Aici vorbim de percepții și de aceea de multe ori riscăm să fim păcăliți de un candidat care este bun actor (inutil să dau vreun exemplu).

Din acest punct, sistemul chinez (partid unic) are un avantaj asupra major asupra „lumii libere”. De la Deng Xiao Ping încoace, adică de 35 de ani, Partidul Comunist Chinez s-a transformat treptat dintr-un partid „revoluționar” într-o organizație meritocratică. Pentru că cei aleși sunt promovați potrivit calităților personale și nu democratic, evitându-se astfel principala problemă a „democrațiilor” vestice (și nu numai), mituirea electoratului prin măsuri populiste, care afectează performanța economică pe termen lung și mediu.

În general alegătorii tind să-și urmeze interesul imediat. Cei cu probleme financiare vor vota orice politician care le va spune că „bogații trebuie taxați”, indiferent că rezultatele sunt catastrofale pe termen mediu și lung. Pe de altă parte cei „bogați”, având o mai bună înțelegere a fenomenelor economice, vor fi tentați să se folosească de acest lucru pentru a utiliza sistemul în favoarea lor (prin sponsorizări și donații), modificând lucruri aparent minore, dar generatoare de profituri ușoare. Un astfel de exemplu este ceea ce s-a întâmplat la Hidroelectrica. Înțelege vreunul din noi cu adevărat care este problema acolo? Este cu adevărat ilegal ceea ce au făcut „băieții deștepți”? Drept urmare „săracii” vor ajunge la concluzia că „bogații” fură și de aceea trebuie taxați suplimentar sau chiar deposedați de averile furate, chiar dacă ele au fost obținute legal.

Revenind la sistemul politic chinez, este legitimă întrebarea de ce nu a funcționat corect un astfel de sistem în blocul sovietic și funcționează acum în China. În opinia mea, din punct de vedere politic, sistemul „partidului unic” a funcționat. Chiar a permis reformarea sa democratică în perioada lui Gorbaciov. Principala limitare care trebuia introdusă era limita de două mandate pentru un lider politic (limită pe care chiar și în actualele condiții Putin a ocolit-o cu grație!), care să împiedice preluarea puterii de către un dictator.

Ceea ce nu a funcționat este componenta sa economică. Adică „Planificarea Centralizată” versus „Piață Liberă”. China susține chiar și acum că planificarea centralizată este superioară și ca atare necesară. E de văzut dacă acest lucru este real. E chiar destul de greu de verificat acest lucru în practică, pentru că piața liberă funcționează (e drept cu limitări) chiar și în China.

Indiferent de răspunsurile la aceste întrebări, un lucru este cert: deocamdată (cel puțin) China funcționează mai eficient decât UE sau SUA. Poate că ar fi momentul să renunțăm la veșnica dihotomie occidentală „democrație” versus „autoritarianism” și să ne gândim și la celelalte variante posibile, inclusiv cea chineză.

UPDATE: articolul este bazat pe ideile din articolul (mult mai echilibrat) din Financial Times: „In defence of how China picks its leaders”

Read Full Post »