De prin ziare adunate si bizonic prezentate – guestpost Ghiță Bizonu’

De prin ziare adunate si bizonic prezentate …

Într-un singur an, „Ficusul” Iohannis a devenit „lider maxim”!
Radu Moraru • Publicat: 10 Noi 2015, 20:09 • Actualizat: acum 1 săptămână • • comentarii

Iohannis a avut „noroc”! Fara sa faca nimic, fara ca micul PNL sa faca ceva, Iohannis este de astazi Stapinul Romaniei.

1. Prin MRU stapineste SIE, serviciu care prin adjunctul Predoiu fusese oricum alaturi de candidatul Iohannis.
2. Prin Hellwig stapineste SRI, care SRI stapineste celelalte servicii secrete (Maior reusise aceasta performanta!) . E adevarat, adjunctul Coldea de la SRI a facut campanie electorala pentru Iohannis si i s-a daruit cu totul!

Ambii adjuncti pot fi demisi intr-o clipa, cu pixul sefilor, la primul rictus al Presedintelui.

Asadar, Presedintele are Serviciile, le are mai ales dupa ce Oprea a fost ingropat definitiv. Doi si-un sfert nu mai raporteaza la Oprea.

3. Are Guvern convenabil, doar pentru 1 an! Deci are Politia, Jandarmii, Armata, ANAF (deci toate organele represive) si toate Institutiile de Control! Plus toti sefii de Puscarii!

4. Dupa executarea lui Oprea, Iohannis are acum toti ziaristii sub acoperire, precum si toata Justitia acoperita. Pina acum, listele cu acoperitii erau la Coldea si Oprea! Oprea si-a predat lista…

5. In curind Presedintele va avea si CNA -ul dupa plecarea Hoatei de Georgescu.

6. Dupa Masacrul din Colectiv si Protestele de Strada, Iohannis are un Parlament speriat si corupt, cu insi care se bucura ca vor mai prinde 1 an de mandat (sint fericiti ca Stapinul nu i-a „dizolvat”!). Nu mai vorbim despre „marii” lideri Dragnea, Oprea, Blaga & Gorghiu, toti cu schelete in dulap! Nu vedeti cum miauna ca niste soricei cind ii „binecuvinteaza” Stapinul cu un zimbet rece?

7. Singurul care mai miriie stirb e Basescu! Tocmai ce l-a avertizat Dan Tapalaga de la Hotnews : „Eu zic ca are griji mai mari pe lumea asta: fratele, nepotul, ginerele, protejata nu mai vorbesc”. Si Tapalaga are dreptate in replica ofitereasca pe care i-o da lui Comandante.

Daca mi-a scapat ceva, oricum TOATE sint ale lui Iohannis sau vor fi curind.

Asadar, Presedintele Klaus Iohannis, „Ficusul”, a devenit intr-un singur an, Stapinul Romaniei ! Daca am fi naivi, am spune ca e o minune, ca e ceva de Cartea Recordurilor!

Deocamdata pot sa spun ca Presedintele Romaniei are si o uriasa VULNERABILITATE ! El va fi vinovat de tot ce se va intimpla rau in Romania! Dar, daca omul chiar vrea sa schimbe Romania in bine, si are TOTUL pentru a o face, atunci va intra in istorie ca Salvatorul Romaniei ! Daca nu as fi trait acesti ultimi 25 de ani in mocirla dimboviteana, as mai fi avut naivitatea sa cred in Santa Klaus! Om trai si om vedea.

Ii dau un sfat Presedintelui si echipelor sale din fata si din spate: Nu transformati Ghinionul Colectiv tot in Norocul Sistemului ! E mult prea mult dupa cit Ghinion a avut acest neam numai in acesti 25 de ani!

Radu Moraru

Uriasa VULNERABILITATE preezidentiala are alt nume : Carmen!

Si i s-a aratat PISICA:

Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia acestuia au pierdut definitiv un proces privind un imobil pe care îl cumpăraseră în centrul municipiului Sibiu, după ce Curtea de Apel Braşov a menţinut, joi, o decizie prin care contractul de vânzare-cumpărare era anulat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Admite excepţia tardivităţii motivelor de recurs depuse la termenul din 03.09.2015, excepţie invocată de intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi în consecinţă: Constată nule motivele de recurs formulate de recurenţii pârâţi Lazurca Georgeta, Johannis Carmen Georgeta şi Johannis Klaus Werner prin memoriul de recurs din 03.09.2015 împotriva deciziei civile nr. 235/16.05.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov. Admite cererea de anulare a recursului declarat de recurentul pârât Statul Român prin Municipiul Sibiu, prin Primar, pentru lipsa dovezii mandatului de reprezentare a Statului Român, cerere formulată de intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi în consecinţă:Anulează recursul formulat şi precizat de recurentul pârât Statul Român prin Municipiul Sibiu, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 235/16.05.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov. Respinge recursul formulat de recurenţii pârâţi Lazurca Georgeta, Johannis Carmen Georgeta şi Johannis Klaus Werner împotriva deciziei civile nr. 235/16.05.2014 a Tribunalului Braşov, pe care o menţine”
(sursa http://www.mediafax.ro/social/klaus-iohannis-si-sotia-acestuia-au-pierdut-definitiv-un-proces-privind-un-imobil-cumparat-in-sibiu-foto-14884244)

De ce pisica? Pai fiindca draga de Mediafax omite ASTA:

A trecut pe partea cealaltă a „Străzii”: la posibilii penali

Klaus Iohannis a pierdut casa luată prin uz de fals şi trebuie să dea statului 320.000 de euro

După ce a pierdut definitiv casa din Sibiu, închiriată de ani de zile băncii Reifeissen Bank, Klaus Iohannis nu va mai rosti cuvîntul corupţie nici măcar în forma lui germană: KORRUPTION! Preşedintele a devenit astfel frate de cruce cu toţi cei pe care-i poftea să plece din politică la simpla bănuială că s-au spurcat la bani murdari.

Cazul imobilului din Sibiu, strada N. Bălcescu nr. 29 este binecunoscut din excepţionalele anchete realizate fie de „Rise Project” sau „Justiţiarul”.

Acest imobil are o poveste încîlcită în care apare iniţial Carmen Iohannis şi mama ei, apoi Klaus Iohannis, un secretar de primărie, un notar etc. Procesul a durat vreo 14 ani, însă acum este la final, după ce ieri sentinţa Tribunalului Braşov a rămas definitvă şi la Curtea de Apel. Iată cum suna sentinţa pronunţată anul trecut, devenită acum definitivă, înainte ca Iohannis să devină Preşedinte:

…… sar cateva randuri

Prima filă a Rechizitorului dovedeşte existenţa unui dosar penal în care inculpat era Liviu Munteanu, secretarul Primăriei Porumbacu. Pe fila2 de mai sus afăm că „învinuitul” Munteanu „a consemnat în mod eronat… că moştenitorii defunctei Ghenea Maria, decedată la 09.07.1962 sunt Ghenea Eliseu, Bastea Ioan, LAZURCA GEORGETA şi JOHANNIS CARMEN, iar moştenitorii lui Ghena Eliseu sunt Bastea Ioan, LAZURCA GEORGETA şi JOHANNIS CARMEN”! Aţi reţinut, desigur, că Lazurca Georgeta este mama lui Carmen Iohannis, deci soacra domnului preşedunte al României!

Pe ultima filă a Rechizitoriul întocmit de procurorul Ioan Mureşan, apare şi numele lui KLAUS IOHANNIS, nu la „părţi vătămate”, nici la „martori”, nici la „scoaterea de sub urmărirea penală”, nici la „neînceperea urmăririi penale”, ci la capitolul „DISJUNGEREA CAUZEI”!

Să citim: „Disjungerea cauzei în ceea ce-i priveşte pe numiţii Mărginean Romul, LAZURCA GEORGETA, JOHANNIS CARMEN, JOHANNIS KLAUS… şi trimiterea ei la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sibiu PENTRU EFECTUAREA CERCETĂRILOR PENALE necesare soluţionrăii cauzei sub aspectul SĂVÎRŞIRII INFRACŢIUNILOR prevăzute de art 260, rap la art 289 şi 291 C. pen”!

Ce avem noi aici? Procurorul disjunge cauza pentru cîteva persoane, între care şi cei din familia Iohannis, aceştia urmînd să fie anchetaţi separat pentru mărturie mincinoasă, fals în înscrisuri şi uz de fals.
restul la http://m.cotidianul.ro/article.php?id=271351

V-ati prins ?
Presedintele are imunitate de tip „sanctuar”. Este de neatins! Intangibil!
Dar nu si sotia presedintelui…

Ma rog sunt soti gata sa zica „Slava Diavolului!” daca scapa de nefasta.
Insa sunt (mult mai putini) si soti devotati. De exem[plu Klaus Werner cel iute zvarlitor de palton ….

România nu are preşedinte în weekend. Se duce să-şi vadă nevasta!

Publicat Luni, 16 noiembrie 2015

Ceva îngrijorător se întîmplă chiar la instituţia prezidenţială din România: indiferent de ce se petrece în ţară şi în lume, Klaus Iohannis pleacă în weekend să-şi vadă soţia la Sibiu! În weekend-ul trecut, după tragedia de la „Colectiv”, lumea era în stradă şi guvernul căzuse. În acesta, a fost atacul terorist de la Paris.

Nimeni din presă sau din viaţa politică nu pare să fie deranjat de această situaţie, în afara celor aflaţi în trafic vineri după-amiaza şi duminică seara, cînd coloana oficială uriaşă a preşedintelui opreşte totul în calea sa: trece El! Dar nu aceasta este problema principală, deşi, veţi vedea!, nici ea nu este neglijabilă.

Grav, foarte grav, este faptul că vineri, în momentul în care s-a urcat în limuzina prezidenţială şi coloana oficială s-a pus în mişcare, România pare să nu mai aibă preşedinte pentru că nimic nu-l întoarce pe domnul Iohannis din drum! Să luăm la analiză ultimele două weekend-uri, în care s-au derulat două evenimente tragice, cu consecinţe interne şi internaţionale fără precedent:

– între 4 şi 8 noiembrie, zeci de mii de oameni erau în stradă în Bucureşti şi în alte oraşe ale ţării. Căzuse Guvernul şi oamenii cereau să vină preşedintele şi scandau că vor un guvern tehnocrat.

– vineri, 13 noiembrie, la Paris are loc un atac terorist cu peste 150 de morţi şi alte sute de răniţi.

Ceea ce a făcut preşedintele Klaus Iohannis în faţa ambelor situaţii ar trebui analizat în Parlamentul României, ca o problemă de siguranţă naţională! Nu este absolut nici o exagerare, căci iată ce a făcut preşedintele în aceste weekend-uri:

– TRAGEDIA DE LA „COLECTIV”. După zilele de doliu de după incendiul în care şi-au pierdut viaţa pînă acum 56 de tineri, peste 25.000 de oameni au protestat în tot Bucureştiul, generînd Demisia Guvernului. Preşedintele a avut prima rundă de negocieri cu partidele, pe care le-a întrerupt brusc vineri pentru a pleca la Sibiu, acolo unde este soţia sa, Carmen! Nu s-a întors decît duminică seara, cînd s-a dus şi în Piaţa Universităţii, acolo unde mai erau doar cîteva sute de manifestanţi! Dacă ar fi renunţat să plece în vizită la soţie, negocierile cu partidele ar fi devansat anunţarea listei cu noii miniştri cu două zile, ceea ce ar fi redus şi interimatul unui guvern cu atribuţii limitate!

– ATACUL TERORIST DE LA PARIS. Ghinion, şi acesta a avut loc tot în weekend, mai exact vineri seara, tîrziu, în urma căruia au murit peste 150 de persoane, între care şi 2 români, şi rănite alte cîteva sute! După numai cîteva minute, întrerupînd orice activitate (în SUA era după-amiază), Barack Obama a ieşit la pupitrul de la Casa Albă şi a transmis un mesaj care a fost preluat de întreaga lume. La fel a făcut şi cancelarul german Angela Merkel. Preşedintele Franţei, care se afla pe stadionul din apropierea locului unde s-a întîmplat atacul terorist, a anunţat imediat declanşarea stării de necesitate.

Preşedintelui României nu i s-a auzit glasul, căci el se afla, evident, la Sibiu pentru a-şi vizita soţia! A venit în Bucureşti abia duminică seara, ducîndu-se chiar atunci la Ambasada Franţei pentru a semna în Cartea de condoleanţe! Fără îndoială că ambasadorul şi portarul au fost anunţaţi de venirea preşedintelui României, altfel, la acea oră, ar fi găsit poarta închisă şi ar fi fost somat de soldatul din gheretă!

Puțini cunosc explicaţia acestei situaţii. Cînd Klaus Iohannis a fost invitat la Bucureşti pentru a prelua conducerea PNL şi pentru a candida la Preşedinţia României, el le-a spus liberalilor un lucru: ”Am discutat cu soţia mea şi este de acord cu o singură condiţie. Ca duminica şi în weekend să fiu acasă şi să stăm în familie!”.

Aşa se explică de ce în campania electorală Klaus Iohannis n-a prea fost văzut pe la mitinguri şi nici la întîlniri politice, fiind înlocuit de conducerea PNL, lăsată de neveste sau de bărbaţi să umble singură prin ţară. Aşa se şi explică de ce vineri, pe la orele 11-12, Klaus Iohannis părăseşte instituţia şi Bucureştiul se mută în coloana oficială, un cîrnat de automobile cu maşini de la circulaţie, cu gărzi şi cu salvare pentru a ajunge cît mai repede la nevastă.

Aşadar, în două weekend-uri consecutive, în Bucureşti şi, respectiv, la Paris au avut loc două tragedii uriaşe, pe care Klaus Iohannis le-a tratat cu spatele, nu pentru că, din motive de sănătate, n-ar fi putut să fie acolo unde trebuia să stea şeful statului, ci întrucît pentru domnia sa era mult mai important să-şi vadă soţia decît să vadă de interesele ţării! Ştiu că este o acuzaţie extrem de gravă, însă, după cum se vede, chiar dumnealui oferă argumentele prin atitudinea sa!

Practic, dacă, Doamne fereşte!, România ar fi atacată militar din afară, nu ne-ar rămîne decît să ne rugăm ca duşmanii să nu-şi trimită armatele la graniţa noastră în weekend, căci Comandantul nostru suprem s-ar afla în cuibuşorul său de nebunii din Sibiu, iar de acolo, după cum am văzut, nu-l scoate nici un incendiu de proporţii şi nici măcar un atac terorist!

Revenind la acest drum Bucureşti-Sibiu, pe care Klaus Iohannis îl face la sfîrşit de săptămînă, trebuie luate în calcul forţele SPP şi ale Poliţiei care sînt angrenate în aceste deplasări, precum şi deranjul uriaş pe care-l provoacă. Surse din SPP ne-au comunicat că pentru orice deplasare în afara Bucureştiului este nevoie de o coloană oficială completă, întrucît, potrivit procedurilor, în cazul unui atac al acesteia, nu ar putea fi chemate în ajutor forţele necesare protecţiei preşedintelui, aşa încît toate efectivele necesare trebuie incluse în coloana oficială. Alături de acestea, în coloană se află maşinile antemergătoare, ambulanţa, forţele antitero. În total, este vorba despre cîteva zeci de persoane, care trebuie să fie cazate, hrănite şi plătite la Sibiu în perioada cît aşteaptă ca preşedintele să decidă revenirea în Bucureşti!

Nu trebuie uitat nici faptul că între Bucureşti şi Sibiu nu este nici o autostradă, astfel că această coloană oficială enormă, cu zeci de girofaruri în funcţiune continuă, trebuie să treacă prin zeci de localităţi, oprind peste tot circulaţia, astfel încît viteza de deplasare să fie foarte mare, aşa cum prevede protocolul, căci viteza este considerată unul dintre mijloacele de apărare pentru a se evita o eventuală transformare în ţintă a preşedintelui!

În aceste condiţii, se pune întrebarea firească: nu ar fi mai potrivit ca, dacă le este aşa de dor unul de celălalt, Klaus şi Carmen Iohannis să aleagă o soluţie mai puţin costisitoare şi care să-l lase pe preşedinte să fie permanent la dispoziţia ţării? Cum ar fi, de exemplu, ca Prima Doamnă să se urce în maşină sau în tren şi, cu un serviciu de pază mult mai mic, să vină în Bucureşti pentru a petrece cele 2 zile de weekend alături de soţul său!

Un calcul simplu arată că, din cei 5 ani ai mandatului lui Iohannis, aproape un sfert din timp (2 zile din cele 7 ale săptămînii!) România nu are preşedintele în stare de a reacţiona imediat la evenimentele în care este implicată ţara! Acest sfert înseamnă aproape 1 an şi 3 luni! Este cel puţin imoral să ceri întregii populaţii să renunţe la o parte din drepturile şi libertăţile sale, cum sînt cele solicitate chiar de Iohannis prin Legea Big Brother, sub motivaţia contextului internaţional, iar dumnealui, ca şef al statului, să plece atît de des la Sibiu, lăsînd baltă toate problemele ţării!

Avem aşadar o problemă. Sâmbăta şi duminica nu prea avem preşedinte. Iar în caz de urgenţă, preşedintele trebuie să-şi încalce promisiunea faţă de nevastă sau să îşi ceară scuze de la dânsa şi să dea fuga la Bucureşti.

E… si daca Carmen ar fi bagata la preventie ? Vreo 6 luni? (Nici macar nu ar fi prea orijinela cestia … cetateanca Ekaterina Ivanovna Kalinina intre anii 1938-1946 era bagata in GULAG. Sotul ei era Mihail Ivanovici Kalinin ( n. 19 noiembrie 1875 — d. 3 iunie 1946) carele era Președintele Prezidului Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice (adica presu .. ) Moartea lui a eliberat-o pe Kalinina.La propriu (detentia ei nu mai era „necesara”)
Oare ar accepta KW desparturea de Carmen ?

Deci cine pe cine calareste?!
Chiar o fi el cel mai tare din parcare?

Read Full Post »

MRU: De ce m-aş fi lepădat de Traian Băsescu?

„Constat că am două grupuri de fani care sunt dispuse fie să creadă că nu plec dimineaţa de acasă fără să îl întreb pe Traian Băsescu ce am de făcut în ziua respectivă, fie că îmi iau la micul dejun o porţie consistentă de vită kobe, adusă special cu avionul, zilnic. Uneori grupurile se întrepătrund. Ei bine, se pare că ieri am plecat de acasă fără să cer aprobarea lui Traian Băsescu. În privinţa micului dejun: frugal, ca de obicei.

De când nu mai sunt Premier, una dintre cele mai frecvente întrebări care mi se pun e: ”De când nu aţi mai vorbit cu Traian Băsescu?”. M-am obişnuit cu ea, aşa cum m-am obişnuit cu mizeriile legate de lista de protocol inventată de Antena 3.

Dar ca om politic, îţi asumi, chiar şi când nu îţi place, unele situaţii. De data aceasta, punctul în discuţie este o declaraţie pe care am făcut-o la Realitatea TV legată de vulnerabilizarea statului român din cauza unor acţiuni iresponsabile ale clasei politice. Ce arămas din ea este că m-aş fi lepădat de Traian Băsescu. Admit că suntem îndrăgostiţi de reality show-ul politic în care trăim. Mi-au auzit urechile, de multe ori, interpretări de genul: te-a făcut om Traian Băsescu, fără Traian Băsescu nu ajungeai nicăieri, trebuie să îi mulţumeşti lui Traian Băsescu câte zile o să ai!!! Trec peste aspectul jignitor al formulărilor în sine şi revin la o tiradă asemănătoare, dar din altă direcţie. Antena 3 şi oamenii săi reprezentativi au susţinut deseori că ei au inventat USL, că ei l-au făcut pe Ponta Prim-Ministru, că ei îl vor îngropa pe Antonescu pentru ruperea USL şi că evident îi vor da lovitura de graţie lui Traian Băsescu, lucru pentru care Victor Ponta le va fi veşnic recunoscător.

Vă rog să nu vă grăbiţi cu concluzia că eu, Victor Ponta sau Crin Antonescu trecem prin aceleaşi dileme, respectiv că nu ştim cum să ne raportăm la ”creatorii noştri politici”. Nici vorbă! Vreau să atrag atenţia la o incapacitate cronică de a recepta corect ceea ce se numeşte politică, destin politic, individualitatea omului politic şi capacitatea fiecăruia de a-şi gestiona actele etice şi morale după propria lui credinţă. Totul se judecă prin prisma verbului ”a face”. Traian Băsescu m-a făcut mare pe mine, laolaltă cu alţii cum ar fi Cătălin Predoiu, Cristian Diaconescu şamd. În acelaşi timp, Traian Băsescu “i-a făcut” pe Dinu Patriciu şi Sorin Ovidiu Vântu doar ca “să fie făcut” la rândul lui de Dan Voiculescu. Aşa că, de fapt, toată lumea face pe toată lumea în România când vine vorba de politică. Ce nu face nimeni e să facă ceva concret. O lege bună, unproiect bun şi-o autostradă, o strategie naţională coerentă, ceva… dar să facă.

Aşa că rămâne stabilit că m-am lepădat de Traian Băsescu atunci când am atras atenţia că, printre altele, România funcţionează pe baza unei legi care permite persoanelor importante din conducerea statului să acumuleze vulnerabilităţi. Pentru cine are chef de lectură, îi recomand Legea 182 din 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, însoţită de HG 585 din acelaşi an. Pe scurt, legea a fost amendată la iniţiativa unui parlamentar, astfel încât cele mai importante persoane din statul român nu mai trec printr-un filtru al constatărilor eventualelor vulnerabilităţi atunci când ajung în posesia informaţiilor clasificate. Şi tocmai prin această amendare s-a permis apariţia cazului Mircea Băsescu – Bercea Mondial, care poate fi orice la nivel speculativ, dar nu putem ignora că este în primul rând o vulnerabilitate a Preşedintelui Traian Băsescu. Dacă gestul iresponsabil de amendare a legii nu s-ar fi produs, cazul Mircea Băsescu – Bercea Mondial nu ar fi existat, pentru că la nivel legal el ar fi fost clasat drept o vulnerabilitate din prima zi în care fratele Preşedintelui punea pentru prima dată piciorul în casa interlopului.

Mă încăpăţânez să vă cer să ne rezumăm la fondul problemei şi realitatea dură în care trăim. În fapt, avem o clasă politică dependentă de un sistem viciat, un sistem care deserveşte interese personale şi nicidecum interesele cetăţenilor români. Avem o clasă politică incapabilă să se auto-cureţe şi care nu face decât să perpetueze ilegalităţi şi sinecuri. Legea prin care s-au auto-degrevat de validarea necesară pentru accesul la informaţii clasificate, votul împotriva ANI de zilele trecute, folosirea iresponsabilă a Senatului şi a Camerei Deputaţilor de către Călin Popescu Tăriceanu pentru a-şi duce propriile lupte politice sunt doar câteva dintre exemplele negative.

Schimbarea situaţiei nu poate veni decât la presiunea cetăţenilor şi a societăţii civile. Nu fiţi naivi şi nu vă închipuiţi că această clică de politicieni cocoţaţi pe umerii statului de drept, pe care l-au viciat, se vor da la o parte. Câţi stăpâni de sclavi aţi auzit că au renunţat de bună voie la beneficiile imorale de care aveau parte? A fost nevoie de lege şi presiune ca aceştia să accepte un lucru de bun simţ: nu ai dreptul să te foloseşti de oameni după bunul tău plac. Şi o să spuneţi că poate nu e corectă comparaţia şi că nu trăim într-un sistem sclavagist. Vă spun că, de fapt, situaţia e chiar mai gravă. O mână de oameni decid în ce direcţie se duce România, de ce legi au nevoie ei şi acoliţii lor şi, mai ales, când e bună şi când nu e bună Justiţia. O mână de oameni au condus România 25 de ani şi acum nu vor să plătească nota de plată. Ei sunt oamenii politici care au construit sistemul în care trăim, sistemul care are un singur scop: să îi servească pe ei.

Traian Băsescu şi-a făcut un crez din sprijinirea Justiţiei. Nu a fost suficient. Sprijinirea Justiţiei e doar primul pas pe un drum lung care să ducă spre normalizarea României. Justiţia poate să fie liberă, dar ea va opera cu un sistem legislativ care este construit în Parlament de către actuala clasă politică. Şi dacă parlamentarii spun că x şi y nu sunt incompatibili, se cheamă că au făcut o declaraţie politică. Dar dacă votează o lege specială pentru ca x şi y să devină incompatibili, atunci acest lucru e un trafic de influenţă pe care îl ascund sub voturile primite în alegeri. Le-au dat cetăţenii României mandat parlamentarilor pentru a-i scoate de sub incompatibilitate pe primari? Vor răspunde în faţa alegătorilor pentru acest lucru? Niciodată! Pentru că parlamentarul român se ascunde în anonimatul votului atunci când împiedică Justiţia să îşi facă datoria.

Refuz să discut în termeni de lepădare sau nu în raport cu Traian Băsescu. Zece ani de zile, admiratorii şi duşmanii lui Traian Băsescu s-au raportat la el ca şi când e fie intangibil, fie răulabsolut. E o greşeală fundamentală din partea ambelor tabere. Am lucrat cu Traian Băsescu şieste cât se poate de adevărat că îi datorez suficient de multe ca să fiu unul dintre cei care au motive să îi mulţumească. Dar acest lucru nu înseamnă că nu voi vorbi în chestiuni politice atunci când voi considera că a greşit. Nu facem parte dintr-un cult în care critica este pedepsită cu excomunicarea. În tabăra duşmanilor săi, confuzia este şi mai mare. Cei mai mulţi dintre cei care îl înjură în fiecare seară la televizor îl admiră în secret. Fiecare pesedist se întreabă din 2004 încoace de ce nu a putut fi Adrian Năstase mai asemănător cu Traian Băsescu. Dar de fapt, greşeala cea mai mare este faptul că Traian Băsescu nu este subiectul acestor zile, oricât de mult s-ar chinui să ne convingă cei interesaţi. Subiectul este vulnerabilizarea României prin clasa politică aflată la conducere.

Aşa că, indiferent de cât de mult frământă pe unii lepădarea mea de Traian Băsescu, ce pot să spun în încheiere este că Traian Băsescu şi noi, cei care am lucrat cu el, am făcut prea puţin pentru România. Şi cred că şi cine îi va urma lui Traian Băsescu la Cotroceni va fi în situaţia de a face prea puţin pentru România dacă nu va mişca societatea în a pune presiune pe clasa politică actuală. Traian Băsescu a avut curajul să susţină Justiţia, dar e nevoie de mai mult. Va veni o vreme când va primi mulţumiri pentru ce a făcut, dar până atunci, suntem datori să continuăm lupta pentru o Românie care nu e la mâna unor clanuri politice sau infracţionale, depinde din ce unghi o privim fiecare. De judecăţi să se ocupe Justiţia şi Istoria.”

Articol publicat de Mihai Răzvan Ungureanu pe blogul său de la Adevărul

Read Full Post »

Mihai Razvan Ungureanu in teatrul de razboi, cu oastea de stransura a dreptei si vehicul second hand

Scriam, pe vremea cand Mihai Razvan Ungureanu era (inca) prim-ministru ca fara un partid, o forta politica care sa-l sustina, demersul de a guverna va fi dificil pentru MRU. S-a dovedit nu doar dificil, dar si imposibil politic. PDL-ul a fost incapabil sa-l pastreze pe MRU la guvernare, datorita catorva deputati fugiti cu arme si bagaje catre USL. Dupa nici trei luni, Ungureanu a parasit palatul Victoria fara sa fi putut sa demonstreze ceva ca guvernant, si cu atat mai putin ca om politic. Aparitia lui MRU ca prim-ministru a fost judecata de multi ca o greseala pentru cariera politica pe care acesta ar dori sa o aiba in viitor. S-au facut multe speculatii despre eventualele miscari ale lui MRU in politica. Multi il vedeau imbarcat in PDL, altii preziceau formarea unui nou partid, in timp ce unii considerau scurta perioada ca prim-ministru ca o ratare din start a carierei politice.
Avem astazi o rezolvare a dilemei care a dus la acele speculatii. MRU si-a luat partid second-hand din parcul de partide „adormite” al Romaniei. A devenit presedinte peste un partid de conjunctura, si a strans in jurul sau un grup de personaje surprinzatoare si contradictorii. Fostul ministru PSD al sanatatii , social-democrat exotic, vanzator de Ferrari si om de casa a lui Mircea Geoana a devenit unul din secunzii lui MRU. Este probabil emblematic pentru contradictia intre intentiile (declarate) ale Fortei Civice si realitatea care face necesara (in politica) recuperarea unor astfel de personaje. Cunoscut lobby-ist pentru companiile farmaceutice majore , Bazac a adoptat in perioada ministeriatului sau masuri ce au avantajat marile companii, masuri imbracate desigur in retorica „de stanga” . Cativa „eretici” ai Noii Republici, excentricul Iurascu si alti cativa completeaza galeria de locotenenti ai lui MRU.Nici numele, nici partidul in sine, nici personajele din jurul lui MRU,nu au un istoric sau o valoare (politica) intrinseca. MRU foloseste platforma tehnica a unui partid „de-a gata” , pe care incearca sa-l imbrace cu notorietatea sa, si sa-l legitimeze cu procentele sale inca neverificate electoral. Forta Civica este doar un intermezzo pentru MRU, deoarece partidul preluat se inscrie intr-o alianta formata din partidele ce se revendica a reprezenta curentele ideologice de dreapta. Este discutabil in ce masura PDL-ul , sau celelalte fragmente ale „coalitiei cu inima”reprezinta intr-adevar un electorat cu aspiratii de dreapta. O inscriere a lui MRU in PDL ar fi fost o dezamagire. Liderii pdl-isti s-ar fi simtit amenintati , iar procentele lui MRU n-ar fi ajutat la refacerea imaginii si potentialului electoral al PDL. Tehnic, preluarea Fortei Civice este probabil singura miscare ce-i poate asigura lui Ungureanu accesul in politica romaneasca (asa cum o stim). MRU devine astfel unul dintre politicieni, si intra „in randul lumii”. Spun tehnic, deoarece alegerile sunt foarte aproape, iar MRU trebuie sa se verifice electoral, si trebuie sa demonstreze ca poate trece examenul minimal de politician, acela de a castiga un colegiu de senator sau deputat. Alternativa ar fi fost ca MRU sa incerce sa-si construiasca propriul partid, dar ar fi insemnat sa renunte la cel putin un ciclu electoral, si sa joace din afara sistemului politic. Ar fi fost mai onorabil, dar mai riscant si mult mai dificil. Politicianismul marunt in acest caz, poate fi un calcul de succes. Imbarcat in politica de „main-stream”, aruncat in lacul cu pesti politici romanesti, MRU va trebui sa invete sa inoate, si cine stie, poate deveni „stiuca alfa” in politica romaneasca. Deocamdata, MRU se regaseste intr-o constructie usor ciudata, cu lideri care nu se plac , uneori se detesta, formata din institutii cu discurs de multe ori contradictoriu.
Pana la urma, cine e „dreapta”? Mihail Neamtu a reusit sa devina controversat inainte de a-si desavarsi notorietatea, iar micile furtuni in pahare cu apa starnite de declaratiile sale reusesc doar sa tulbure coeziunea pe care coalitia (probabil) o doreste. Neamtu s-a dovedit in plus un cunoscator al caii oportuniste, fara a justifica aceasta cale prin idealuri sau gesturi admirabile. Baconski sau Papahagi, carora nu li se pot nega nici intelectualismul, nici un anume bagaj de intelepciune au reusit sa-si indeparteze publicul prin declaratii intelectualiste, dar contraelectorale, schimband pase si conversand public despre „mahalaua imunda” sau „ciumpalaci” in timpul revoltei din ianuarie. Oricum, nici Neamtu, nici Baconski sau Papahagi nu s-au verificat electoral ca personaje politice, iar formatiunile lor nu au reusit sa iasa din periferia „de lux” a satului politic mioritic. PDL-ul , si presedintele sau „de serviciu”, Vasile Blaga, nu (mai) sunt astazi ceea ce erau acum 4 ani. PDL-ul a intrat la apa, si nu poate oferi destul spatiu pentru a multumi intrutotul camarazii de „dreapta” in cautare de locuri eligibile si „trenuri” politice . Schimbarea brusca de „par politic” a PDL, care a devenit peste noapte din „de stanga” promotor al dreptei, atarna inca destul de greu in trecutul politic incarcat al acestui partid. „Ornamentele” PDL-ului ca Voinescu sau Cristian Preda , nu pot decat sa ofere speranta, dar s-a dovedit ca mecansimele de partid izvorat din FSN pot reduce la tacere oamenii ce pot spune ceva in politica romaneasca atunci cand oportunismul transpartinic fac necesar acest gest.
Desigur, ramane Traian Basescu, singurul liant (teoretic) al coalitiei de dreapta. Dar ce greutate mai are un personaj politic fata de care sentimentele de apreciere sunt tot mai slabe? Basescu a reusit in 8 ani sa piarda terenul sustinerii romanilor prin greselile sale electorale si gafele politice uriase , fara sa fi adus societatea la gradul de maturizare promis. Chiar daca USL-ului nu i-a reusit „shmenul politic” numit referendum, Basescu nu mai poate aduna destula sustinere pentru a se erija in liderul unei constructii de dreapta. Pozitia de presedinte, impopularitatea si un guvern USL probabil(si predictibil) chiar si dupa alegerile din decembrie, face imposibila „utilizarea” lui Basescu.Orice coalitie care va incerca utilizarea vizibila a lui Traian Basescu drept liant si port-drapel nu va face decat sa se incarce cu un balast politic ce nu poate duce decat spre esec. Desprinderea de Basescu, care e bine sa ramana in trecut, si sa nu se proiecteze (sau gandeasca) in viitor, este cel putin recomandabila.Deocamdata, alianta dreptei este o stransura. Asa cum voievozii valahi sau moldoveni plecau cu oastea de stransura sa-i infrunte pe turci, datorita iminentei atacului si situatiei imperioase, la fel si „dreapta” este (inca) o stransura ce vrea sa dea piept cu USL-ul la alegerile din decembrie.
Desigur, Alianta Romania Dreapta va deveni la un moment dat un partid unitar. Este singura solutie, si o alternativa la puterea USL-ista ce se preconizeaza atotstapanitoare. Alternativa, si dorinta de a balansa scena politica este si unica ratiune logica a formarii acestei coalitii.
Mihai Razvan Ungureanu poate fi un lider al acestei formatiuni. Va depinde doar de el, si de modul cum va folosi lipsa de negativism(si absenta unui trecut politic incarcat) la adresa propriei „persona politica”.Diferenta pe care o va face in contrast cu Victor Ponta, diferenta de abordare si responsabilitate politica, va fi elementul hotarator. Si cum Ponta reuseste sa se hlizeasca indeajuns pentru a dilua orice mesaj de stanga, si arata ca guvernarea sa nu este cu nimic mai buna decat guvernarile anterioare (prin absenta masurilor, sau prin lipsa oricarei nuante fata de intentiile guvernului MRU) , Ungureanu are sanse sa devina un invingator.
Clasa politica romaneasca a avut propriul Waterloo anul acesta in urma referendumului. Infantilismul politic si nanismul obiectivelor, lipsa de scopuri si aspiratii nationale, consensuale si unificatoare,pot insemna un esec al intregii clase politice. Dar pot insemna si un nou inceput, o reasezare a scenei in politica romaneasca. Va fi MRU o oaza a desertului politic, sau se va nivela, ramanand doar o duna de nisip?

UPDATE :Dalia Grybauskaitė , presedintele Lithuaniei a vorbit de imaturitatea politica, si de esecul intregii clase politice romanesti. Cred ca mi-a citit articolul. Daca o citeste si aude Crin Antonescu sunt sigur ca va declara razboi, in nume personal, Lithuaniei, si ii va transmite Daliei sa-si vada de Lithuania ei, eventual sa-l ia si pe Basescu cu ea sa-i dea un spatiu de joaca 🙂

Read Full Post »

Invalidare. Nimic nu va mai fi ca inainte

Evenimentele de astazi duc spre o oarecare predictibilitate a lucrurilor. Daca pana ieri nu as fi incercat un pronostic, astazi este aproape sigur ca solutia CCR in cazul referendumului va fi de invalidare. Clasa politica, si odata cu aceasta intreaga Romanie, a fost antrenata intr-un razboi evident, din care ceea ce s-a vazut a fost doar varful iceberg-ului.Pentru a „salva” (ce mai este de salvat) , solutia negocierilor, a intelepciunii si „masa verde” este unica solutie.
A existat in trecut un moment in care o solutie inteleapta, o solutie ce „ar fi schimbat totul, pentru ca totul sa fie spre neschimbare”, a fost posibila. Probabil s-a trecut prea usor peste acel moment, posibil ca multi sa fi uitat sau sa nu fi inteles incercarea care s-a facut. In februarie, la instalarea guvernului Mihai Razvan Ungureanu , Victor Ponta a avut un discurs care a derutat fundamentalistii si talibanii tuturor taberelor politice, a nemultumit pe cei a caror interese ar fi fost direct afectate (reactii in zona ACD) , si nu a fost inteles in adevarata lui semnificatie de o majoritate oarba. Majoritatea (atat fundamentalistii, cat si cei orbi, dar mai ales cei care pun ambitiile personale si interesele proprii mai presus de orice) a fost nemultumita. Victor Ponta a fost criticat din toate directiile si a primit lovituri de la toate partile interesate. Scriam atunci, de fapt am zis, pe blogul lui Adrian Nastase , cu o seara inaintea discursului, ca poate ar fi bine ca in cadrul discursului sa se faca „semnale cu oglinda” catre Mihai Razvan Ungureanu. Nu imi inchipui ca acel comentariu a fost declansatorul gestului de a doua zi, dar oameni precum Adrian Nastase (si sunt aproape sigur ca si Adrian Nastase insusi) au gandit undeva apropiat. Discursul lui Victor Ponta a fost un discurs unificator, cuprinzator, o mana intinsa si un semnal (pentru cei care trebuiau sa inteleaga) pentru interesul Romaniei si pentru Romania. Sunt sigur ca Adrian Nastase a avut un rol (probabil cel mai semnificativ) in „compozitia” acelui discurs. Victor Ponta nu a fost „interpretul perfect” pentru acea compozitie, dar a fost un interpret convingator. A doua zi dupa discurs , am avut, tot pe blogul lui Adrian Nastase (acest blog nu era deschis) un comentariu in care spuneam „bravo Victor Ponta!”, si recunosteam ca n-as fi crezut ca voi fi pus in situatia de a-l aplauda pe Ponta. Din nefericire, momentul s-a pierdut. Cei care au de castigat din haos, din neliniste, din talibanisme si zbucium, au intrat in actiune, si au tulburat apele pe parcursul urmatoarelor luni, pentru a putea apoi arunca undita in zoaiele creatiei lor.
Daca la PNL grupul „pescuitorilor in ape tulburi” este (inca) la putere, in PSD lucrurile stau oarecum altfel. De aici si trecerea in planul doi a „trupelor psd-iste” in acest razboi , in aceasta lupta in care fundamentalistii pariaza pe „totul sau nimic”. „Retragerea” involuntara si cautat violenta a lui Adrian Nastase (chiar daca temporara) din viata PSD-ului si din viata politica in general, este benefica pentru „pescuitorii in ape tulburi” si un element de destabilizare a PSD-ului (cautata si programata). Fara forta si gandirea lui Nastase, PSD-ul este (mai) vulnerabil.
Singura solutie viabila acum pentru Romania este „masa verde”, unde o intelegere intre cei care se pot intelege, poate aduce situatia la limita controlabilului. Desigur, nimic nu va mai fi ca inainte, pentru ca nimic nu trebuie sa (mai) fie ca inainte. Este nevoie ca politica romaneasca „sa deschida fereastra” si sa lumineze tavanul. Lantul de unire trebuie sa functioneze.Am zis.

UPDATE: Sedinta CCR s-a incheiat, si se asteapta pana pe 21 August. In urma escalei de ieri a lui Phillip Gordon(care pune capac nervozitatii externe), listele ce se vor trimite vor fi listele, si nu „listele”. Rezultatul va fi acelasi.

Read Full Post »

Clasa politica la Waterloo

Nu, nu doresc sa-l compar pe Traian Basescu cu Napoleon. Statura lui Napoleon nu suporta comparatie cu nici unul dintre politicienii nostril. Dar referendumul de astazi se poate dovedi pentru clasa politica romaneasca in integralitatea ei, un alt fel de Waterloo. Daca Napoleon a avut nevoie pentru a fi invins de o coalitie formidabila, Europa contra lui, clasa politica romaneasca va fi invinsa de coalitia diverselor segmente (mai mult sau mai putin politizate) ale societatii romanesti. Pentru ca indifferent de rezultatul final, este o victorie a romanilor asupra clasei politice.

Probabil ca referendumul nu va fi validat. Prezenta la vot arata ca posibilitatile de a ajunge la 50% plus unu sunt relativ mici. Probabil va exista o prezenta la vot undeva in jurul a 7 sau 8 milioane de votanti. Se pare ca din acestia, in jur de 90% au votat pentru demitere. Aceasta este o infrangere pentru Traian Basescu. Pe de alta parte, invalidarea referendumului, cu toate ca USL-ul a recurs la artificii inimaginabile pentru a scoate lumea la vot, la largirea orarului de votare si alte trucuri la limita bunului simt, arata ca nici in felul acesta nu poate intruni  o majoritate decisiva. Proiectul politic antonesciano-pontisto-voiculescian se va confrunta cu falimentul.

Validarea referendumului, in conditiile unei prezente surprinzator de masive(mai sunt sanse) nu va oferi nici aceasta  legitimitate puterii absolute a USL-ului.  In aceste conditii, USL-ul se va afla rapid sub focul incrucisat al revendicarilor de tot felul. Salarii marite, pensii mai bune, ajutoare si stipendii vor fi doar cateva dintre revendicarile economice. Imposibilitatea satisfacerii revendicarilor va fi pentru USL safrsitul politic al proiectului comun. Un astfel de rezultat(peste 50%) va reflecta nivelul de trai al romanilor si persistenta unei majoritati ce doreste a fi asistata. Mai putin de 25% dintre votantii anti-Basescu au revendicari ce tin de drepturi, democratie, respectarea statului de drept sau sunt votanti din convingere politica. Majoritatea covarsitoare voteaza “economic”.

Prima varianta ar pune clasa politica imediat in fata adevarului, a doua varianta va intarzia o vreme momentul luciditatii (dar care nu va putea fi evitat). Indiferent de rezultat insa, clasa politica se afla in fata unui dezastru.  Este un dezastru moral si institutional. A continua in acelasi fel nu poate duce decat la o catastrofa. Singura posibilitate este o reevaluare institutionala , morala, de atitudine si de abordare a politicii. Si aici vorbesc de reforma institutionala globala, incepand cu partidele si finalizand cu Parlamentul , institutia prezidentiala si Constitutia Romaniei. Vechile partide isi vor fi pierdut legitimitatea si vor fi ajuns destul de batrane pentru a fi trimise la reforma, actuala asezare a republicii va fi cazut in desuetudine, si va trebui regandita. Pentru aceasta , noi oameni, noi forte, alte abordari si alta atitudine vor fi necesare. Victor Ponta si Crin Antonescu isi vor vedea viitorul in trecut,si vor trebui sa plece,  iar Traian Basescu, un om al trecutului, va avea sansa cantecului de lebada pentru a putea ramane in istorie.  Pervers, dar adevarat, o astfel de schimbare, o revolutie linistita a clasei politice si a institutiilor romanesti, ar fi benefica in primul rand pentru clasa politica. Pentru ca este singura cale de iesire prin care unii dintre politicieni s-ar mai putea salva. Nu toti, dar unii vor avea aceasta posibilitate. In lipsa acestui fenomen, clasa politica este condamnata, in integralitate, la ruptura definitiva de populatia Romaniei, la izolare, si in cele din urma, la disparitia ca forma de putere. Luciditatea lui Tancredi, care-I spunea principelui de Salina ca “pentru a nu se schimba nimic, trebuie sa se schimbe totul”(citez aproximativ) , lipseste politicienilor nostri.

Nu am votat astazi. Gestul meu este o oglinda pusa in fata politicienilor romani. Daca referendumul va fi invalidat, si Basescu se intoarce la Cotroceni, ne intoarcem la momentul zero. Dar experienta referendumului isi va spune cuvantul. Ceva se va intampla, pentru ca a continua in acest fel este practic, imposibil.  Pentru ca dupa Waterloo, nimic nu a mai fost ca inainte.

Read Full Post »

Escala

Am lipsit nici doua saptamani din tara si la intoarcere am nimerit in plin razboi politic si mediatic. Iar vor astia sa-l suspende pe Basescu! In general, revenirea dintr-o vacanta imi produce o inertie a (re)adaptarii la viata de zi cu zi. Cateva zile de la intoarcere, o parte din mine traieste inca sub influenta locului in care am fost.Sunt fericitul posesor al unei capacitati perfecte de a ma decupla aproape total de la cotidianul de acasa in vacante, si mai ales de a ma adapta imediat spatiului  si atmosferei  locului ales drept destinatie.Reusesc sa ma conectez la socialul destinatiei de vacanta, citesc presa locala,si am obiceiul de a cumpara un ziar de anunturi , nimic nu poate sa descrie viata reala a localnicilor mai bine decat acest tip de presa. Astfel ca ,la intoarcere,mi-a trebuit aproape o saptamana sa ma lamuresc asupra evenimentelor de acasa,derulate cu o repeziciune uluitoare. Inainte de a pleca, dupa verdictul in cazul Nastase, spuneam intr-un comentariu ca evenimentul arestarii acestuia, va radicaliza societatea, ca va fi o lupta pe viata si pe moarte. Iata ca se intampla.

Nici hold-up-ul parlamentar care a dus la bascularea lui Mihai Razvan Ungureanu si instalarea guvernului Ponta, nici suspendarea presedintelui, nici schimbarea de putere de la Bucuresti nu mi-ar fi produs ingrijorari sau spaime. Daca din politica romaneasca ar fi lipsit ultimele patru saptamani, toate acestea le-as fi considerat un curs relativ firesc al evenimentelor politice. Desigur, ramanea lipsa de legitimitate a guvernului Victor Ponta, nevalidat prin alegeri, construit prin jocuri de culise politicianiste, dar pana la urma, fiecare tabara a recurs, la un moment dat, la astfel de practici. Nici Traian Basescu nu este\nu  a fost strain de astfel de proceduri. Desi as fi preferat o coabitare, si un sfarsit ceva mai firesc al mandatului lui Basescu, nici suspendarea si eventuala “evacuare” a Cotroceniului prin referendum, nu le consideram un fapt iesit din comun. Fara a avea prea mari sperante sau asteptari de la schimbarile politice in general, si de la aceasta schimbare politica in particular, aveam o oarecare simpatie pentru USL, pe care-l vedeam ca o alternativa, poate chiar o solutie, gandind ca anii de opozitie si exercitiul luptei cu practicile lui Basescu il va determina sa abordeze realitatea romaneasca cu sobrietate, si poate, fara a ma iluziona, cu seriozitate. Nu ma speria nici mediocritatea juvenil-hlizita a lui Victor Ponta, nici lipsa de suprafata  sau programul de somn a lui Crin Antonescu. Regretul pentru absenta lui Adrian Nastase din cocktailul USL-ist imi provoca totusi mici nelinisti. Acrobatiile pe cotorul Constitutiei, atitudinea egocentrista, promovarea EBA, inconstanta, atitudinea fata de Casa Regala si fata de istorie, compromiterea ideii de prezidentialism romanesc, ma indepartasera destul de presedintele jucator incat sa-l consider un om al trecutului, si sa nu regret eventuala suspendare. Am fost desigur surprins de cursa USL-ista cu daramarea “obstacolelor”  contra cronometru, dar pana la urma, reconstructia institutionala in Romania este de dorit. Am aflat de biliardul institutional USL-ist, si trebuie sa recunosc ca “extractia” institutiei Avocatului Poporului si tentativa de sedare a CCR m-au iritat. Dar eram dispus sa inchid ochii. “Furtuna” mediatica asupra Romaniei, acuzatiile de turnatorie la Bruxelles si reactiile iritate ale unor lideri europeni eram dispus sa le incadrez la lupta politica extinsa, datorita incercarilor de “aruncare a rahatului in ventilator” si de “ascundere a gunoiului sub pres”. Pana la urma, istoric verificat, romanii au reusit rareori sa-si gestioneze singuri crizele si au excelat in “cautarea de aliati externi” atunci cand se ajungea la situatii limita, ireconciliabile. Periodic, Romaniei ii trebuie “print strain”. Exercitiul “micii tradari”, perversitatea “arzurilor catre Devlet” , “jalbelor catre Tarigrad” si cautarile “instantei superioare” de catre o tabara politica sau alta, sunt doar reluari ale unor obiceiuri pamantene. Desigur, astazi nu se mai pune problema ca acum 200 de ani, dar stiu din familie ca astfel de procedee sunt in esenta, aceleasi.  Articolele din Financial Times, Washington Post sau Le Monde mi-au dat de gandit. Cunoscand seriozitatea si autoritatea FT-ului, si faptul ca Le Monde e (totusi) de stanga, iar Washington Post in context american este oarecum la stanga(si a avut un articol sustinut redactional, nu unul de autor, extrem de critic),  m-au nelinistit articolele citite, dar pana la urma perceptia trusturilor de presa nu e intotdeauna dezinteresata, mi-am spus. Nationalismul  de balci al lui Crin Antonescu, ridicatul din umeri al lui Victor Ponta, banuiala rasului sibilinico-sardonic a lui Dan Voiculescu m-au bantuit, dar relieful plat al clasei politice m-a impiedicat sa ma revolt in vreun fel. Stropseala Angelei Merkel sau iritarea lui Barroso, nu m-au impresionat. Comparatia cu Grecia sau Ungaria pot spune ca m-au distrat, prin incompetenta “analistilor” si comentatorilor care fac astfel de apropieri. Nici macar indemnul “suspendati-l cu orice prêt” fara argumentatie sau motivare serioasa, ignorarea institutiilor si confuzia institutii-personaje, fapt obisnuit in Romania (unde se pare ca este extrem de greu sa construim institutional si sa respectam autoritatea) nu m-au ingrijorat. Si totusi, am avut ieri seara o escala la Otopeni. William Hague, ministrul de externe al gratioasei sale Majestati, a simtit nevoia sa faca o escala la Bucuresti. O escala neanuntata, fara preaviz, o escala care s-a dorit semi-secreta, soldata cu o intalnire in aeroport (fortand astfel politetea unei vizite diplomatice) cu un Victor Ponta  intors din drumul catre casa de telefonul lui Hague. O escala ce a avut ca rezultat un comunicat din partea Ambasadei UK neobisnuit de sec si de taios.

Intamplator, cunosc destul de bine uzanta diplomatic. Stiu sa citesc printre randuri un comunicat si sa descifrez esenta celor “zece cuvinte” ale unei scrisori diplomatice de o pagina.  Comunicatul-rezultanta al intalnirii este elocvent. Un ministru de externe, si nu al oricarei tari, nu se deplaseaza la Bucuresti pentru 30 de minute sa se intalneasca face-to-face cu Victor Ponta, decat daca are comunicari grave, profunde si apasate de facut, si daca doreste sa auda si mai ales “sa vada” raspunsul la intrebarile pe care le are de pus. Mai clar, situatia pare atat de grava la Londra(si nu intamplator la Londra)  in ceea ce priveste Romania, incat doar deplasarea la fata locului poate oarecum clarifica situatia si pune lucrurile la punct in ceea ce priveste asteptarile si lucrurile ce se doresc a fi communicate. Daca William Hague(si tot angrenajul presupus de ministrul de externe al UK)  a (au) simtit nevoia sa faca o escala la Bucuresti, inseamna ca ei cunosc lucruri pe care noi nu le stim, sau doar le banuim. Adica, inseamna ca  e grav, ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple precum par, si ca Romania este vazuta acum drept un potential pericol. Nu este vorba de actiunile ultimelor patru saptamani in sine, ci de atmosfera care domneste aici in ultima luna. Este exact ceea ce UE nu doreste sa vada, Romania nu are nevoie, si Europa considera un eventual precedent periculos. Neclaritatea institutionala, haosul politic, lipsa de respect pentru regulile pe care Romania ar fi trebuit sa si le assume atunci cand a aderat la clubul democratiilor europene, face ca Romania sa devina interesanta politic, iar realitatea interna sa fie “news” in UK si la Bruxelles.  Ceea ce se intampla este o intoarcere in trecut, o revenire la anomia si lipsa de corectitudine politica a primilor ani dupa 90 , o incercare de fault la good practice-ul politic.

Eram aproape sa ma las convins ca suspendarea (varful icebergului in acest caz) este poate un lucru benefic, iar inertia vacantei ma purta spre o acceptare a acestui gest politic. Desi aseara nu mi-a sunat mie telefonul, escala unui avion la Bucuresti ma determina ca in cel mai bun caz sa nu ma prezint la vot. E o escala plina de semnificatii, care m-a determinat sa reevaluez, sa revad filmul ultimelor patru saptamani si sa concluzionez. Iar daca escala nu se va solda cu rezultat, ma voi prezenta la vot, pentru a vota NU.

Escala ma face sa consider ca o reevaluare integrala a clasei politice romanesti, implicarea politica  si reconstructia institutionala in Romania sunt urgente, un UPU politic fiind imperios necesar sa fie implementat.

Read Full Post »

Mihai Razvan Ungureanu, sah la PNL

Desi nu a trecut neobservata,interventia prin care MRU anunta formarea unui vehicul politic, poate produce mult mai multe efecte decat lasa unii sa se inteleaga. Poate determina chiar o schimbare de spectru politic, prin reasezare si recompunere. Ar fi fost dezamagitor daca MRU s-ar fi multumit cu o simpla inscriere in PDL. Ar fi insemnat ca nu are proiect, iar guvernarea scurta si ineficace politic pe care a avut-o, a vrut sa fie doar o trambulina, dar s-a dovedit a fi un start pierdut. Inscrierea in PDL, un vehicul politic cu o tehnologie invechita, caruta vetusta din tablourile lui Grigorescu cu un coviltir rupt si oistea (deja) in gard, ar fi semanat cu o predare a armelor fara a fi incercat macar sa fi luptat. Desi nu e un beneficiu general, guvernarea MRU inseamna totusi un castig personal la imaginea si capitalul politic ale lui Ungureanu. Faptul ca o guvernare atat de scurta, a unui personaj fara trecut politic incarcat a determinat aparitia unei „persona politica”, denota ca MRU poate marca politic si probabil poate sa si mentina un scor favorabil. Pentru PDL, dar mai ales pentru (unii) PDL-isti plasarea lui MRU in afara PDL-ului inseamna o usurare, poate chiar o victorie. Inscrierea lui MRU in PDL, ar fi avut efectul intrarii ursului in stup. Toate „albinele”  pdl-iste ar fi sarit sa-l intepe  , iar ursul, enervat si oarecum slabit, macinat, ar fi fugit din stup. Ar mai fi insemnat o amanare, o intarziere a unui proiect serios pe dreapta politica. Din „aranjamentul” actual, MRU iese castigat si fara dureri inutile de cap, iar PDL-ul poate sa vada in liniste de finalizarea propriei implozii. Utilizarea si recompunerea unor „ornamente” PDL-iste (care oricum nu-si mai gasesc locul in PDL) este de asteptat, probabil chiar de recomandat. Distantarea prin atac de Noua Republica, este o alta miscare inteligenta, avand in vedere ca formatiunea respectiva a reusit sa deraieze in esecul personal al lui Mihai Neamtu, si sa traga la depou un tren fara vagoane si fara combustibil.

Dar cea mai inteligenta miscare mi se pare anuntul intentiei „demisiei” din PNL. Motivatia „demisiei” va fi un sah la PNL. Un PNL aliat absent si inutil intr-o guvernare ce se doreste „stangista”, care nu-si mai regaseste liberalismul printre membrii atrasi doar de ideologia „oportunismului” si a „partidului gras”, si un PNL care va justifica extrem de greu sustinerea proiectelor politice ale lui Victor Ponta, intr-o guvernare de patru ani. „Demisia” lui MRU din PNL va insemna pe termen mediu si o regandire a PNL-ului care va trebui sa aleaga intre a fi „antonescian” sau liberal.

Cu aceste incarcaturi, proiectul lui MRU este probabil un „succes anuntat”. Anterior, am scris un articol in care spuneam ca MRU este „un Karajan fara orchestra”. Sa-si fi gasit oare MRU scena? Caci orchestra inca trebuie formata.

Read Full Post »