Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Mises’


Am recitit mica „ceartă” cu Ghiță pe teme libertariene de zilele trecute și îmboldit și de o știre despre elvețieni auzită la Bloomberg (cred) am zis să abordez complicata problemă a „banilor”. Ca să nu fie discuții, am pus ghilimele ca să atrag atenția că există bani și „bani”. Banii adevărați sunt din aur, argint și au valoare reală. „Banii” în schimb, sunt de hârtie și au ce valoare vrea mămica lor, banca centrală care i-a pus în circulație.

Ciudat? Deloc, dacă te uiți cu atenție. Milionul de dolari sau euro de azi, mai valorează doar fracțiune (cred că o zecime) din valoarea de acum zece ani. Aparent, cine a păstrat economiile în aur s-a „îmbogățit”. De fapt cine și-a păstrat banii în euro sau dolari a sărăcit îngrozitor. Dar nu-și dă seama imediat.

Eu am realizat asta, atunci când am constatat că mica firmă unde lucrez a ajuns sponsor al băncii cu care lucrează. Acum zece ani, din contractul de câteva zeci de mii de euro putea să trăiască liniștită o întreagă echipă. Astăzi, același contract valorează mai nimic. Nici măcar salariul unui om, plus obligațiile, pentru un an. Fiind corporație, a negociat an de an cu cerbicie, păstrarea sau chiar reducerea cifrelor. Noi, Gigel srl, am mulțumit pentru bunăvoința de a lucra cu noi. Abia acum ne-am mai deșteptat, dar e foarte posibil ca banca să ne spună că ei lucrează doar cu companii de prim rang, nu cu prichindei. Vom trăi și vom vedea.

Dar să mă reîntorc la tema „banilor”. După cum probabil a observat toată lumea, există un paradox” există cantități uriașe de „bani”, fie ei dolari sau euro, tipăriți pentru a acoperi găurile lăsate de PIGS în Europa și de „pigs” (cei învățați să consume fără să producă, patronați de „sfântul” Obama) în Statele Unite. Deci „banii” au fost puși în circulație, micșorând dramatic valoarea banilor deja existenți, dar aceștia nu curg în economia reală. De ce? Din exces de reglementare. Basel „Ț”, noua biblie creată de mărețele bănci centrale, ne spune prin decret, că statele sunt mai credibile decât companiile. Și atunci dacă băncile riscă să dea bani cu împrumut companiilor, au nevoie de mai mult capital decât dacă ar da cu împrumut statelor, Grecia fiind și ea inclusă.

Ca atare, oceanul de bani tipărit, stă și băltește, iar companiile și indivizii mor de foame. Acum e momentul ca vreun domn cu Humor să descopere că este o conspirației a apusului. Și nici măcar nu ar greși prea mult. E de fapt însăși esența „capitalismului” actual, cel care pârâie și stă să crape. Trist ar fi ca din ruine să răsară din nou socialismul și comunismul și să avem din nou 50 de ani pierduți. De data asta, nu doar în Europa de Est, ci în toată lumea civilizată.

De fapt, problema e cât se poate de simplă și stă în însăși esența banilor. În rezerva fracționară. Pe firul trecut Ghiță îl cita pe „Hans-Hermann Hoppe despre impracticabilitatea unui Stat mondial şi despre eşecul democraţiilor de tip vestic”: „Pentru că acum avem două persoane, A şi C, care sunt proprietarele exclusive ale uneia şi aceleiaşi cantităţi de bani. O imposibilitate logică. Cu alte cuvinte, există doar 10 uncii de aur, dar A are titlu de proprietate pentru 10 uncii şi C are titlu pentru 9 uncii.”

Ghiță susține că de fapt banca doar „subînchiriază” banii primiți cu împrumut („chirie”) de la deponent. Așa cum se întâmplă în cazul unui apartament închiriat și apoi subînchiriat. Oare așa să fie? În cazul băncii, „banii” sunt și ai deponentului A și ai C, cel ce s-a împrumutat la bancă. Dacă banii ar fi fost reali, să zicem din aur. Ei ar fi stat ori la bancă, unde i-a depus A, ori la C, unde i-a împrumutat banca.

Poate și de asta, elvețienii au decis la sfârșit de noiembrie să facă un referendum, referitor (și) la aducerea aurului acasă, limitând libertatea băncii centrale a Elveției de tipări „bani”. „Gold initiative”, ca și celelalte două chestiuni a fost respinsă, pentru că într-o lume anormală, normalitatea e considerată a fi greșită. Practic, dacă toată lumea se comportă irațional, ar fi irațional să te comporți rațional. Trist…

Să vedem ce se va întâmpla când ne vom trezi din somnul rațiunii. Vă mai amintiți criza „subprime”? A fost doar începutul.

Update: după ce am scris articolul am văzut că Rusia răspunde la scăderea prețului petrolului (poate vi-l mai amintiți pe Soros care recomanda vânzarea rezervei SUA pentru scăderea temporară a prețului petrolului și doborârea Rusiei lui Putin), prin cumpărarea masivă de aur. Practic, contra-atacă încercând să lovească în banii de hârtie ai celor doi adversari (SUA și UE). E de văzut dacă Rusia e suficient de puternică ca să de-balanseze primele două economii ale lumii. Oare ce vor face chinezii?

Update 2: În urma discuției din seara asta cu un amic, bancher de-o viață, m-am uitat pe Bloomberg (free App pentru iPhone) la cât oferă Germania la obligațiunile pe 2 ani. – 0.0907%

Adică, dacă vrei să împrumuți Germania pe doi ani, ți se IAU bani, nu primești. Amuzant? Nu tocmai. Dimpotrivă. Ar trebui să scriu urmarea articolului „Sfârșitul banilor?”. O să-i zic „Apusul băncilor.”

Reclame

Read Full Post »

“The issue is always the same: the government or the market. There is no third solution.” Ludwig von Mises

O puternica criza economica a inceput sa scuture lumea in 2008, si continua sa o faca si astazi. Socialistii, dar nu numai ei, au gasit prilejul sa acuze capitalismul si piata libera, politicile laissez-faire, de aceasta evolutie.

Ia te uita, m-am gandit: dupa mai bine de 100 de ani de cand liberalismul clasic si politicile laissez-faire au fost ingropate sub greutatea a diverse forme de corporatism si socialism, tot ele sunt gasite vinovate. Aceasta lupta cu omul de paie, incurajata si sustinuta de o mare parte a presei, din nestiinta, indiferenta la adevar sau pur si simplu rea-vointa, nu este de natura a risipi in vreun fel confuzia si a incuraja analiza obiectiva. Nici unul dintre acesti acuzatori nu ar reusi sa indice o zona geografica in care capitalismul laissez-faire este manifest. Pentru ca nu mai este de mult cazul.

Capitalismul a fost urmarea directa a mai multor fenomene si evolutii politico-economice. Din punct de vedere politic, reprezinta triumful drepturilor individuale, legate de proprietate, libertate, egalitate in fata legii. Din punct de vedere economic, reprezinta triumful liberei intreprinderi si al pietei, insemnand intre altele pierderea privilegiilor marilor latifundiari legate de fixarea preturilor, acordarea de monopoluri comerciale, etc. Trebuie inteles ca acest concept politico-economic care este capitalismul, a intrat in contradictie, de la bun inceput, cu valorile consacrate ale societatii, in Europa. Aristocratia nu vedea cu ochi buni revolutia liberalismului, si a folosit pretextul acuzei impotriva individualismului promovat de catre capitalismul liberal, denuntat ca egoist si imoral, pentru a incerca sa pastreze controlul in fata valului de liberalizare si disolutie a regulilor sociale consacrate. Ca si cum nu ar fi fost suficient, socialismul castiga masiv teren teoretic, bazat exact pe lucrarile economistilor care au fondat principiile capitalismului: Adam Smith si David Riccardo. Incurcatura acestora cu privire la natura valorii si eroarea de a lega valoarea de costuri de productie si de munca, au pregatit un teren extraordinar de fertil pentru o teorie economica ce a subjugat majoritatea intelectualitatii economice si a dat fiori celor care guvernau lumea: marxismul. Cum sa contrazici teoria exploatarii muncii ca fiind sursa de facto a bogatiei capitaliste, cand insasi corifeii teoriei capitalului, economistii fondatori ai teoriilor economice moderne ce sustineau capitalismul, au acceptat ideea ca valoarea este determinata de cantitatea de munca, si reprezinta de fapt munca incorporata? Trebuie spus ca aproximativ la aceeasi vreme se nastea si revolutia marginalista a teorie valorii insa, din pacate, locul in care aceste teorii se forjau, precum si stilul mai criptic al autorilor, nu au permis lui Menger si Böhm-Bawerk sa se bucure la acea vreme de notorietate si reala influenta in cercurile intelectuale ale vremii.

Deci, ce aveam? Pe de o parte, pe cei care sustineau libera initiativa, liberul comert, dereglementarea, egalitatea in fata legii si mai sustineau ca inegalitatea economica nu este decat urmarea fireasca a acestui aranjament, singurul consecvent insa cu principiile anterior mentionate; pe de alta parte pe cei care erau convinsi ca bogatia unora inseamna saracirea altora, si ca inegalitatea se aboleste prin abolirea proprietatii private, radacina tuturor relelor; si mai avem Guvernele lumii inspaimantate de perspectiva comunismului si anarhiei de stanga, proclamate de marxism si deviantele sale dar si nemultumite de perspectiva oferita de varianta “laissez-faire” ce urmarea sa le restranga influenta in societate si care, in opinia lor, nu era decat tot o alta forma de anarhie. Ordinea trebuia mentinuta in societate, dar mijloacele trebuiesc alese cu grija.

Ei bine, asa s-a nascut corporatismul, care a inceput prin a-i apropia si alia politic pe cei care aveau cel mai mult de pierdut daca in final socialismul se impunea si pe socialistii care acceptau sa obtina influenta in schimbul reducerii radicalismului discursului si al unor masuri de protectie sociala pentru cei pe care ii reprezentau, astfel incat sa fie potoliti si recunoscatori sindicalismului pentru concesiile obtinute din partea marelui capital. Spre deosebire de socialism, corporatismul nu dorea eliminarea proprietatii private, ci doar controlul asupra ei prin mijloace politice. Corporatismul a insemnat santajul politic exercitat asupra liberalismului economic si anularea de facto a principiilor pietei libere sustinute de catre acesta. Corporatismul a refacut sau creat privilegii, creand o legatura stransa intre marele business si politica, pentru mentinerea unui status-quo de control si influenta, prin intermediul unor mecanisme complexe:
– monopoluri subtile (re)create prin bariere comerciale de tot felul, de care profita in principal marile afaceri;
– Politici anticartel care se asigura ca nici un business puternic nu se creeaza fara aprobare de la Guvern
– dependenta fata de stat, prin crearea unor obligatii speciale ale statului in raport cu cetatenii, contra unor drepturi speciale ale statului in raport cu cetatenii. Securitate contra libertate, fara a ceda in aparenta suveranitatea asupra propriei persoane, aceasta este oferta corporatista pentru cetateni. Ca nu exista o granita limpede, o demonstreaza fascismul, un curent corporatist extrem, in care privilegiile si interdictiile se regasesc in cantitate excesiva.
– Birocratia, devenita o institutie in sine, cu interese proprii, care sunt cu atat mai bine protejate cu cat reglementarea este mai extensiva, necesitand un aparat birocratic din ce in ce mai stufos si voluminos, prin urmare mai influent.
– Crearea si sustinerea unor sindicate puternice, cu multi membri, care incearca sa anihileze oferta alternativa de forta de munca si sa controleze climatul concurential.
Nici una dintre aceste caracteristi ale corporatismului nu servesc in vreun fel piata libera, nu sunt un reflex al acesteia si nu incurajeaza libera initiativa si climatul concurential, in ciuda oricarei declaratii contrare. Ele constituie insa realitatea lumii occidentale asa zis libera, si nu de ieri, de azi, in forma mai mult sau mai putin acuta. Nu capitalismul este in cauza pentru defectiunile economiei mondiale, ci corporatismul capitalist, ceea ce este altceva. Iar diferentele nu sunt de semantica, ci profunde, institutionale. Un sistem inalt reglementat, in care cheltuiala guvernamentala inseamna portii uriase din PIB, in care piata este profund distorsionata prin mecanisme guvernamentale de interventie, in care lobby-ismul reprezinta o institutie importanta, nu are nimic de-a face cu ceea ce ar fi trebuit sa fie capitalismul. In schimb, reprezinta oglinda fidela a corporatismului.

In ecuatia capitalism vs. socialism vs. corporatism, capitalismul reprezinta de mult doar suspectul de serviciu. Ori de cate ori va vine sa spuneti “capitalist”, priviti cu atentie imaginea si ascultati cu atentie discursul. Veti constata, de cele mai multe ori, ca aveti de-a face cu un fals.

Read Full Post »

Socialismul, in special “socialismul stiintific”, a pretins intotdeauna ca este un sistem economic superior , in comparatie cu sistemul “anarhic” al capitalismului. Este drept ca adeptii acestui tip de socialism au pus batista pe tambal o perioada de timp dupa ce experimentele socialiste pe scara larga au aratat, fara exceptie, ruina economica, (pentru a vorbi doar despre asta), la care conduce socialismul. Insa memoria oamenilor este scurta si tendinta de a interpreta realitatea astfel incat teorii dintre cele mai stranii sa fie validate, mare. Asa ca astazi traim, si inca exact in tarile care ar trebui sa fie cele mai dezgustate de socialismul stiintific, o resuscitare a acestuia si o primenire a memoriei lui, este adevarat ca si sub influenta vremurilor grele pe care le traieste varianta edulcorata, comerciala a socialismului – am numit socialismul redistributiei, asa numita economie sociala de piata cu toate nuantele ei. Desi ar trebui dupa atatea decenii de felurite experimente politico-sociale sa fim mai lamuriti in legatura cu valoarea lor, confuzia pare sa nu fi fost niciodata mai mare.

De fapt, de unde pretentia de rational in economia socialista? Cel mai evident motiv ar fi insistenta cu care se vorbeste de planificare stiintifica. Socialistilor puri si duri le-a placut intotdeauna sa evoce si invoce stiinta ca pe un fel de unealta istorica inventata si dezvoltata exact la timp pentru a servi societatea socialista. Cooperativizare plus electrificare = Socialism, spunea parca Lenin. Cert este ca nu au existat si nu exista multe convingeri atat de inradacinate in mintea teoreticienilor socialisti sau fie ei numai nostalgici ai socialismului, cum este cea a superioritatii planificarii in socialism.

In banala si “anarhica” economie de piata, orice business are un departament al planificarii, chiar daca uneori acesta este acelasi cu antreprenorul, persoana fizica, si chiar pentru cazul in care ceea ce planifica este relativ elementar, cu instrumente relativ rudimentare. Scopul planificarii il reprezinta utilizarea in modul cel mai eficient a resurselor la dispozitie sau ce ar urma sa fie atrase, pentru atingerea obiectivelor intreprinderii, respectiv pentru obtinerea in final a unui profit, sau a unui rezultat superior celui existent la momentul initierii planului. Toate aceste planuri se intalnesc si se confrunta in piata, in raport de care se fac ajustari, intrucat piata este singura instanta de validare a lor. In general, fiecare actor al pietei se afla in dubla postura, de consumator si producator, deci va evalua piata din aceasta dubla perspectiva, iar planurile sale sunt formulate in consecinta.

Scopul planificarii socialiste este altul. Un numar restrans de persoane fixeaza niste obiective, legate de ce anume ar trebui sa se produca, ce anume ar trebui sa se consume, si in ce cantitate. Aceste obiective privesc ansamblul societatii asupra careia se exercita controlul centralizat. Ceea ce se obtine, reprezinta rezultatul conceptiei acelui grup restrans care detine controlul, si nimic altceva. Intreg progresul social obtinut in cadrul diviziunii voluntare a muncii, care in cele din urma face posibila intalnirea antreprenoriatului, tehnologiei si capitalului in cadrul intreprinderii productive capitaliste, este inghetat si anulat de o teorie si practica ce se prezinta drept stiinta politico-economica infailibila ce inlatura toate erorile pietei si asigura o repartitie optima a tuturor resurselor. Ca si cum acestea ar fi undeva, intr-un depozit, iar in vreme ce Capitalismul le risipeste si imparte inegal si inechitabil, el, Socialismul, reprezinta Solutia indreptarii tuturor acestor erori. Numai ca inainte de a deveni bunuri de consum ce pot fi repartizate, ele trebuiesc produse. Iar productia lor la scara larga reprezinta un proces sofisticat, in care sunt implicate calcule complexe, atat de complexe, incat in economia capitalista intreaga societate este implicata in efectuarea lor, intr-o diviziune a sarcinilor generata de rolul voluntar ales de elementele acelei societati.

Astazi, avem “privilegiul” de a fi observat cat de mare este eroarea de a imagina ca planificarea centralizata poate produce rezultate economice valabile. Dar au exista economisti care au fost capabili sa puna acest diagnostic cu o precizie si patrundere demne de admiratie, cu aproape un secol in urma.

La 1922, Ludwig von Mises publica “Socialism” , (“Die Gemeinwirtschaft”), o analiza a socialismului din perspectiva economica si sociologica. Inainte ca toate cele pe care le stim azi despre socialism sa se intample, acest economist de exceptie al sec XX le prezicea. Mises nu a fost niciodata main-stream, si dupa o scurta perioada in care lui si teoriilor sale Ii s-a acordat o oarecare atentie, a fost complet marginalizat, in favoarea lui Keynes. Cu teoriile economice este oarecum ca si cu prognoza meteo: nu ne plac decat cele care ne anunta vremea buna. In vreme ce Mises recomanda Guvernelor sa renunte la extravaganta amestecului in economie si prudenta in manipularea monedei, pentru a nu declansa si intretine crize ciclice, Keynes anunta sfarsitul erei crizelor si recomanda expansiunea creditului drept Solutia miracol, la indemana Guvernelor. Este inca modelul curent al lumii occidentale. Acel Mises, spuneam, care s-a opus prin scrierile sale lui Keynes, a prezis fundatura socialismului, demonstrand intr-un limbaj fara echivoc dar si fara patos, imposibilitatea calculului economic in socialism.

In vremea aceea, foarte multi economisti cu reputatie acceptau cu usurinta ideea unei planificari centralizate. Ei bine, teoria economica a lui Mises afirma si demonstra ca singura planificare rational posibila era cea pe care o face o economie capitalista,respectiv piata libera, in totalitatea ei: afaceristul, in baza calculului de profit si pierdere, lucratorul, in baza calculelor salariale, consumatorul, in baza preturilor de piata al bunurilor de consum. Aceasta distributie a calculului la nivelul intregii societati face posibila functionarea economiei, in ansamblul sau. Nici un comitet al planificarii nu are posibilitatea, indiferent de bunele sale intentii si chiar scotand din ecuatie elementele non –economice care influenteaza un astfel de comitet, sa inlocuiasca ansamblul celor care, intr-o piata libera, stabilesc preturile relative prin interactiunea complexa ce se creeaza intre ei si in raport cu gradul de raritate al resurselor. Ideea ca un grup restrans de oameni stie ce este bine si ce este rau, evaluand si distribuind resurse, nu poate functiona economic, intrucat economia are nevoie de semnalele pietei, de fluctutia preturilor ca sa stie cum sa aloce acele resurse, altfel le va risipi folosindu-le pentru bunuri care nu au cumparatori, in vreme ce cumparatorii nu gasesc bunurile de care au nevoie. Nu putem vorbi de “rational” decat in raport cu cererea reala de bunuri si capacitatea de a o satisface si nu in raport de criterii abstracte, materializate in tabele cu ratii de mancare, m2 de spatiu locativ, ori kilometri de sosea. Nu exista nici un fel de fundament real pentru o teorie economica ce pleaca de la ideea ca nevoile fiintelor umane pot fi cunoscute si delimitate stiintific dinainte, iar aceasta evaluare ar putea sta la baza unui proces centralizat de planificare a productiei. O astfel de gandire si atitudine poate functiona doar la nivelul unor sisteme extreme de simple si complet autarhice, in care CATEVA nevoie fundamentale sunt satisfacute, prin utilizarea acelorasi resurse, ce necesita minime sau chiar deloc, schimburi. O asemena gandire prezuma subzistenta si saracie, (chiar daca nu in mod explicit); iar pana la urma asta este si ceea ce a obtinut socialismul.
Intr-un anume sens, socialismul este mai mult decat o fundatura, este o intoarcere la originile sarace si nesigure ale unei societati, daca dureaza suficient de mult.

Capitalismul pietei libere are insa si alte alternative proaste, nu doar socialismul. Din nefericire, capitalismul laissez-faire este astazi doar o amintire, iar piata libera a lasat loc unui interventionism institutional categoric, dupa model Keynesian, care a favorizat inainte de orice, corporatismul. Pentru a nu lungi prea mult articolul de fata, voi incerca sa dezvolt intr-un altul acest subiect.

Read Full Post »