Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘moneda euro’

Uniunea Europeana se gaseste pe muchie de cutit. Din motive diferite, mai multe tari ameninta cu retragerea din UE sau cel putin din zona monedei EURO. Marea Britanie a considerat intotdeauna cu suspiciune sau chiar cu dispret proiectul UE, (Margaret Thatcher i-a spus “utopie prosteasca”), nu a aderat niciodata la Uniunea Monetara iar azi se gandeste sa faca pasul inapoi din punct de vedere politic. Italia, Spania, Grecia, candva beneficiare ale proiectului European, sunt azi sufocate sub greutatea unor datorii pe care le-au contract fara nici un discernamant, intretinand mitul unei bunastari sociale opulente, construita pe politici nerealiste si, in ciuda aparentelor si numelui, de fapt anti-sociale prin dezechilibrele pe care le-au alimentat. In toate aceste tari sud-europene, populismul si extremismul isi fac loc in fata, deocamdata cu un discurs relativ moderat, care arunca pentru inceput in ochii creditorilor amenintarea revenirii la monedele nationale, in cazul in care nu-si reduc pretentiile, nu finanteaza in continuare, sau impun conditii prea dure cheltuielilor guvernamentale. In vreme ce Consiliul European se lupta pentru mai multa Uniune, in teritoriu se amplifica tendintele centrifuge, si politicieni mai mult sau mai putin de ocazie castiga fulminant popularitate, in special in randul populatiei tinere si foarte tinere, cu discursuri cu tenta populista si nationalista si indreptata acuzator impotriva politicii traditionale de dreapta sau stanga. Acuze de care aceasta nu se poate apara cu usurinta: in fond, a chiar facut prostiile de care este acuzata. Motiv pentru care nu prea poate afirma cu tarie ca noile prostii populiste nu sunt nici ele solutii.

De fapt, exista solutii?

Desigur, un dezechilibru nu poate persista. Insa doar anumite variante de echilibrare sunt denumite, de obicei, solutii. Este insa Uniunea Europeana cauza acelei probleme cu care se confrunta Statele Europene azi, respectiv criza datoriilor suverane, asa cum este ea numita? Si este destramarea ei Solutia acestei probleme?

Nu este un secret ca Uniunea Europeana reprezinta un proiect politic mai vechi, mereu reambalat si relansat, pana cand a devenit, dupa al doilea razboi mondial, realitate. Telul declarat principal al unui asemenea cadru, l-a constituit eliminarea surselor de conflict in Europa. Desigur, modul in care el a fost imaginat a fi realizat a fost divers, iar in cele din urma s-a osificat pe cadrul unei intelegeri franco-germane, urmata de un acord economico-politic mai larg. Nu este un mare secret nici faptul ca de-a lungul timpului, agendele diversilor membri nu au coincis pe deplin, insa avantajele pe termen scurt au prevalat intotdeauna. In special dupa adoptarea monedei EURO, Uniunea Europeana a inceput sa fie perceputa din ce in ce mai mult ca entitate de sine statatoare, relativ omogena. Dar pasii decisivi in aceasta privinta nu au fost niciodata facuti. Fortati in cateva randuri, s-au poticnit de refuzul tarilor membre de a ceda din suveranitatea nationala in favoarea Comisiei si Parlamentului European. Sunt insa toate acestea de vina pentru datoriile Italiei, Frantei, Spaniei sau Greciei, si a celorlalte tari membre care sunt azi confruntate cu costuri financiare uriase, practic imposibil de finantat? Direct, nu. Nimic din Tratatul de la Roma sau Maastricht nu a inclus prevederi care sa oblige Guvernele sa se imprumute peste masura. Pe de alta parte insa, politicile de coeziune si de armonizare au creat pentru Guvernele acelor tari un cadru permisiv, (populatia trebuia sa vada avantajele Uniunii), iar dupa adoptarea EUR, un ecran protector in fata analizei financiare prea profunde. In plus, nu prea are nimeni interesul unor astfel de analize, cand lucrurile merg bine. Se dau exemple, se urmeaza. Conjunctura se substituie cu usurinta cauzalitatii, sistemele au memorie scurta si politicienii stiu cel mai bine ca nimeni nu castiga alegeri cu profetii sumbre si apel la ratiune. Vina Uniunii Europene este de a oferi cadrul multiplicator care a permis niveluri de indatorare fara precedent, fara a ajunge insa la magnitudinea pe care probabil ar genera-o un Guvern Federal European cu puteri echivalente Guvernului Federal SUA. In ciuda faptului ca se afirma ca mai multa Europa ar fi o solutie la criza, realitatea ar contrazice probabil aceasta teza, din ratiunea pentru care in SUA mai mult Guvern Federal a insemnat datorii mai mari; acesta doar este finantabil pentru FED pana la asemenea niveluri. Este de anticipat ca odata cu un Guvern European, BCE ar putea emite eurobonduri in noul cadru, ca sursa de finantare a datoriei. Ceea ce inseamna ca mai multa Europa, (in sensul centralizarii deciziei politice), ar fi insemnat probabil o amanare a momentului scadentei, dar si o amplificare in consecinta a cuantumului datoriei.

Asadar, fara a cauza in mod direct indatorarea tarilor membre, UE a ajutat-o si mai ales, i-a marit viteza de crestere. Amenintarea cu iesirea din zona EUR nu se datoreaza insa vreunei probleme legata de apartenenta la UE, respectiv nu-si imagineaza nimeni ca aceasta apartenenta a creat, per se, datoria. Mai mult, iesirea din zona EUR sau din Uniune, nu rezolva in sine, nimic. Insa, fara moneda proprie si fara credit obtinut rezonabil, statele respective nu se mai pot finanta. Renuntarea la EUR este un faliment mascat, nimic mai mult. Intrebarile insa pentru aceste state raman aceleasi: cum isi vor finanta in continuare cheltuielile uriase, sistemele sociale, fara a genera inflatie galopanta? Pentru ca daca ne uitam la discursurile populiste care acum castiga teren, ele vorbesc ceva de reducerea cheltuielilor cu politicienii, (asta da intotdeauna bine), dar nimic despre reducerea celorlalte cheltuieli. Ori, sa fim seriosi, ele sunt cea mai importanta parte a problemei. Ele sunt cele care nu numai ca atarna enorm in buget, dar reprezinta ingredientul care gripeaza motorul economic in Europa: scaderea competitivitatii. Din care motiv, o destramare a UE ar putea insemna o solutie doar in masura in care ar duce la rezolvarea acestei probleme-competitivitatea. Multa lume vorbeste despre faptul ca devalorizarea monedelor nationale ar aranja aceasta chestiune. Doar la prima vedere. Inflatia nu tine loc de productivitate, este doar o pacaleala pe termen scurt. In plus, toate aceste tari sunt net importatoare, ceea ce ar insemna cel putin costuri de capital crescute. Competitivitatea se obtine prin costuri scazute de productie, nu prin artificii. Este iesirea din Uniunile Europeana sau Monetara o solutie pentru costuri mai scazute? Da, daca se renunta la politicile sociale ce nu pot fi sustinute. Teoretic cel putin, asta s-ar putea intampla fara legatura cu pozitia de membru in Uniune. Dar exact asta este problema: iesirea este sustinuta nu de catre cei care sesizeaza o problema de competitivitate, ci de catre cei care nu sustin programe de austeritate… Oamenii ii vor pe cei care le promit ca se poate sa primeasca in continuare stipendiile, dar li se spune ca ele sunt amenintate de catre imigranti, politicieni corupti, birocratie. Ceva este adevarat in toate acestea: imigrantii profita intr-o oarecare masura de existenta unui sistem la care n-au contribuit, dar majoritatea lor covarsitoare contribuie de fapt la mentinerea si cresterea competitivitatii tarilor gazda. Politicienii sunt corupti, dar se mentin de fapt in functie cu ajutorul sistemelor sociale. Birocratia este enorma, dar este legata, de fapt, de serviciile guvernamentale extinse. Deci, adevarat si nu tocmai. Adevarul adevarat, cel pe care acesti oameni nu vor sa-l auda, este ca disolutia Uniunii are sens pentru o gramade de motive, care tin de artificialitatea constructiei, insa ea nu va constitui o solutie pentru ceea ce este invocat de catre populistii care o cer: mentinerea privilegiilor sociale si sfarsitul austeritatii. As spune chiar, dimpotriva.

Reclame

Read Full Post »

Evenimente recente, din politica locala si fotbal, ne-au indepartat un pic de realitatea uneia dintre cele mai acerbe confruntari, la sfarsitul careia se va decide probabil viitorul Uniunii Europene: criza datoriilor suverane in zona EURO. Confruntarea se da intre viziunea germana/ Merkel – disciplina bugetara si diminuarea cheltuielilor statului si cea franceza/Hollande – indatorare in continuare pentru sustinerea unei cresteri pe baze inflationiste. Campionatul European al cancelariilor este in plina desfasurare.

In ciuda faptului ca a fost o constructie artificiala, moneda EURO a avut si ar mai putea avea efecte pozitive. Ea ne arata in ce masura anumite state au practicat si practica politici inflationiste si adopta bugete nesustenabile, finantate pe datorie. Nu este nici un secret pentru nimeni ca inainte de EURO, marca germana era o moneda stabila, in vreme ce lira italiana, francul francez,etc, erau monede inflationiste. De exemplu, la trecerea la EURO, francul francez introdus in 1960, (francul nou), valora o optime din cursul sau initial,( http://en.wikipedia.org/wiki/File:FrancEuro1960-2002.png).

Introducerea EUR a inghetat ratele de schimb ale monedelor originale in tarile aderente. Oarecum, a fost ca si cum aceste tari ar fi introdus aurul ca moneda, in schimburile dintre ele. Neavand sub control direct mijloacele tiparnitei, guvernele s-au vazut fata in fata cu o mare problema: finantarea deficitelor guvernamentale nu se mai putea face pe calea inflationarii monedei, mai ramanea doar creditarea. Din fericire pentru ele, mecanismele de creditare la indemana s-au dovedit relativ lejere, asa ca inflationarea creditului a putut o vreme sa acopere neajunsul lipsei de control asupra monedei. Doar ca, pana la urma, ceasul adevarului a sosit. Coplesite de datorii, state precum Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Franta, nu mai pot sa ascunda realitatea cruda: cresterea lor economica nu este una structurala, ci conjuncturala, iar uriasa pondere a cheltuielii guvernamentale in PIB face aceste economii extrem de vulnerabile. De fapt, gradul real de bunastare in aceste tari este unul care ar trebui demultiplicat cu rata inflatiei ascunse in masa uriasa de credite guvernamentale. Moneda EURO ar fi putut sa induca disciplina in politicile de stat, cu conditia ca creditarea statelor sa nu fi fost posibila in masura in care s-a facut. Insa “hair-cut” ul la care au fost suspusi creditorii in cazul Greciei, a dat un semnal tuturor investitorilor in astfel de titluri: aici se pierd bani. Confruntate cu taierea creditarii si lipsite in continuare de tiparnita, statele europene aflate in aceasta situatie incep ofensiva asupra monedei EURO: ori ne dati in continuare credite, (euroobligatiunile, despre care Merkel ar fi spus “doar peste cadavrul meu”), ori spargem Uniunea Monetara, ca nu ne mai foloseste la nimic. Culmea este ca in loc sa fie un indiciu clar de faliment al politicilor de tip etatist/socialist, construite pe deficite, criza datoriilor suverane indeamna tari precum Franta sa se indrepte mai hotarat in directia socialismului, aducand la putere oameni si politici care nu fac altceva decat sa grabeasca ruinarea lor completa. O dovada in plus despre pervertirea pe care statul social o creaza in mintile si valorile oamenilor.

In saptamanile si lunile urmatoare, vom asista la escaladarea luptelor dintre Germania lui Merkel si grupul tarilor care se vor alia cu Franta in demersul lor santajist asupra tiparnitei Uniunii. EURO va da probabil batalia finala in acest an. Daca o va castiga, este posibil ca asta sa insemne o victorie a economiei si ratiunii asupra politicii, la nivel european. Pariurile sunt deschise.

Read Full Post »