S-a furat. – guestpost Ghiță Bizonu’

E … e.
Hm…

Ati citit cumva stirea aia despre Bloomberg? Asta : Bloomberg: Campania anticorupție din România întârzie semnarea unor proiecte majore de investiții Mediafax …âââ?!

Cum sa zic ?
Ăăăă … ieri am mai fost pe la avocat… si am mai aflat unele lucruri „interesante” …
Am uitat sa va zic (sau reamintesc?) din vara sunt „domnul presedinte”. Presedinte de bloc nu de… fara SPP. limuzina, salar (am refuzat – impedimente legale) samd si cam fara putere . „Picat ca musca-n lapte” (tocmai ma mutasem…) fara sa cunosc ce si cine…
Pe scurt blocul are niste daraveli. S-a furat . Plus datornici .. plus.. Si deci si niste procese ptr care s-a ahngajat un avocat.
Insa o majoritate bine ghidonata (la coltu de brafa nu prin Twiter si faceclabuci) a „hotarat” sa nu mai plateasca avocatu .. asa ca unele cestii au ramas in suspensie. Dupa ce ma incercat nitel am lasat ei eu balta .. si trebe sa va zic ca dupa 3 luni de facut nimic lucrurile „s-au linistit”
S-au linistit si fiindca nu avem un DNA de bloc ca altfel … Altfel … Altfel „noi” am „hotarat” ca ne trebe o expertiza financiara asupra perioadei in care s-au recuperat niste bani si s-au platit cam 60% din datorii (acum 3 ani erau datorii la Radet – sunt si acum, apa , fisc si cam, la toti! cca 400.000 lei!!! Juma din astia penalizari ptr restante). Expertiza a iesit 1 pe 1, adica cat a intrat atat a iesit INSA cu unele neclaritati asupra oportunitatii unor chletuieli (lipsa de referate, procese verbale de receptie etc ejusdem ) si unele persoane „principiale” au inceput sa zbiere „iata furtu!”… dar findca comitetul nu s-a agitat lucrurile au rams asa. Si poa au rams asa si pen’ca nimic nu s-a mai miscat pe „frontul recuperarilor”.

In fine .. in fine pana la urma si altii au inceput sa se intrebe „si cu asta ce am facut” si sa „isi aduca aminte” de unele cestii de acum 4 ani.. asa ca s-a sugerat ca poa ar fi bine sa platim avocatu si sa normalizam relatiile (ala are dosare si stie. Nu intrebati si nu va dati cu parerea ca nu stiti taoate amantutele „vulgare” ). Si uite asa s-a adeverit banuiala ca „ne-am inecat” ca minoritaru’ la mal . Adica am fi putut sa recuperam bani , inclusiv cheltuieli de judecata , daca acceptam sa platim in continuare avocatu’ . Oricum o sa il urmarim si pe unu .. ptr 7.500 lei (pen ca aceptam sa platim la avocat. Bani pe care ii vom recupera de la datornic)
Deci , dorind sa faca „economie” oamenii manevrati prin radio sant (cred ca ala nou urmarit facea parte dintre cei mai activi raspandaci ai radio-santului) au refuzat de fapt sa recupereze banii din unele dosare …Bine-ntels ca atunci cand radio-santu se va prinde ca … va reincepe atacu! Ca se „fura”, ca asa si pe dincolo, ca „ce fac astia” (cand nu faceam NIMIC era bine!!! Liniste!!!!)

A da. Bine-nteles ca sunt intrebat „da noi care am fots furati ?!” Insa agitaia astora a dus la angajarea unui expert contabil si angajarea unei expertize. INSA nu s-a facut expertiza pentru perioada in care s-au inregistrat datorii de cca 100.000 euro!! Si cel putin unu care a facut si el datorii este cam vocal „de ce?” si „vreau sa stiu!!!? Ca e mai bine sa ceri tu explicatii decat sa le dai …

Pricepeti voi ?
Este vorba despre coruptie in mic … intr-un singur bloc (destul de mare!) si „grupuri de interese” si „apropierea” fondurilor comune. Adica politica in micro!!! Unii fura un bloc, altii o tara deosebirea e numai de scara!! (nu scara de bloc! ci cf Dex „șir, serie ordonată de elemente (mărimi, cifre etc.) așezate în ordine crescândă, descrescândă sau cronologică, servind la stabilirea valorii a ceva”)
Adica pe undeva sunt in situatia lu’ Tontzishor INSA fara sa am de partea mea un partid, parghii adtive samd. E drept ca si „ceilalti” nu au DNA, europarlamentari, presa samd …ca altfel „discutau”. Da mi-au facut si mie ce a observat Bloomberg si peste 2 luni o sa am f mari belele… dar sper sa trec peste iarna!!

Cum zic politica in micro ….
Asa cava sfatuiesc – daca vreti sa „experimentati” incercati cu sedintele de scara, de bloc sau sa va implicati …. si o sa vedeti ca citatele destepte din marii Prostologi Acceptati sunt absolut inutile cand doresti sa tai accesul la fonduri a unor pofticiosi. Insa pofticosii aia sunt mereu in gura cu „morala” si „dreptatea” si a dracului de vocali! Si o sa observati ca babalele care nustiu sa dea un SMS sunt la fel de manevrabile ca si tinerii cu cont de Faceclabuci sau invers. Difera doar vocabularul utilizat („este pacat” zice baba iar netotu ei cu smartfone „este nasha rau!”) nu si ideea..

Asa ca puteti sa ma credeti cand zic „Tontzisor” .
VVP a luat prost un post (sef de partid si guvern) .. pen’care nu prea avea datele de baza. Adica el nu prea era ondicat – pra concesiv, prea influentabil, pea „moale” (eu prea lenes, dezordonat). Ar fi unele deosebiri – eu am acceptat pen’ ca doream apa calda si caldura de la Radet (poa trebuia sa imi pun centrala…) si habar nu aveam despre incrucaturi. El avea habar de incurcaturi si sa zic asa cestiile de baza le-ar fi avut si „doar” ca ministru si membru de frunte al PSD…

VVP „a facut nimic” (au mai ramas 380 de zile!) desi putea face catesceva ptr „prietenii” sai . Eu insa chiar am fost silit (am preluat contractu cu expertiza aia .. nu aveam date ..nu aveam puteri legale Presedintele asociatiei de proprietari supravegheaza si urmareste aplicarea hotararilor adunarii generale, respectarea prevederilor statutului si acordului de asociere, precum si aplicarea deciziilor comitetului executiv. Fata de un prim ministru eu nu pot schimba memebrii comitelului executiv , fata de un serf de partid nu pot controla „listele” si in gnl cam nimeni nu are de ce sa vrea sa fie in comitetul executiv!) Eu ma ales sa „nu fac nimic” ca sa fiu linistit (adica sa fiu sigur cat de cat ca nu se sifoneaza banul public … adica si al MEU!) pe cand el daca dorea sa fie linsitit trebuia sa isi aranjeze neprietenii (pe mine in curand vreo 2 sau 3 ma vor injura cu foc … insa am eu ac de cojocul lor : voi afisa hotararile de executie ptr debite!!! Cestie care le va atrage „simpatia” a destui … )

In fine pe mine „m-au lasat in pace”. Pe Tontzishor l-au „aranjat” . Chair daca scapa fara condamnare penala , sau cju suspendare , chiar fara „beciul domnesc” cica „preventiv” el ramne cu stampila de „corupt” si BASTA!!!

Si era atat de simplu … sa priceapa ca este vorba despre „sistem” si ca „sistemu” supravietuieste !!!
Si sa mediteze asupra vechiului proverb Mors tua vita mea .. a da stiu stiu sunt putine sanse ca in copilarie dna Ponta (mama) sa ii fi zis „decat sa plang eu mai bine sa planga ma-sa” si sa „livreze” el coruptiii…

Asa am pierdut cu to(N)tiii …

Ma rog, ca de obicei Morala-i Imorala, sluga celui rau…

Read Full Post »

Delațiunea ca obligație morală

Domnilor, va pun in fata o noua moda- delatiunea prezentata ca fapta buna. A devenit cool sa stam cu telefonul in buzunar cu butonul de record apasat. De vreo doua saptamani nu e zi in care sa nu dam de vreo noua inregistrare culeasa de prin scoli care sa arate cancerul care a cuprins toata societatea romaneasca – coruptia, ca sa fiu explicita.

Ca vorbim de marea coruptie (in special pe bloguri) sau de spaga din scoli sau spitale (prin ziare si la televiziuni) coruptia a devenit seva din care isi trage suflarea romanul: ori ca direct beneficiar, ori ca furnizor, ori ca cel ce cleveteste pe la colturi sau in calitate multipla de multe ori.

Nu vreau sa ma opresc asupra subiectului invatatoarei Blandu, ci asupra modei inregistrarilor. Invatatoare cu pricina si- a platit cu varf si indesat vina de a spune cu nesimtire lucrurilor pe nume: si-a pierdut cel de-al doilea job dupa o campanie jurnalistica ce o punea la colt ca voia sa mai castige un ban vanzand asigurari de viata (lacoma!), after school-ul nu cred sa-i mai mearga, job-ul in invatamant dus, cum era de asteptat.

Mamica denuntatoare nici nu stie ca a gresit. Se considera eroina. Eroina ar fi fost daca mergea la Parchet si facea plangere. Asa, cu o inregistrare data presei, in urma careia s-a autosesizat Parchetul, e doar un om pentru care morala se limiteaza la a nu fi el deranjat, uitand de grija de a nu-i deranja nici tu pe altii.

Iar presa a inghitit-o pe nerasuflate, punand-o la punct, asa cum era normal pe invatatoare, insa uitand sa o intrebe pe mamica daca are vreun motiv pentru care nu s-a dus direct la politie daca e tot atat de suparata.

Dar sa revin la subiect. Inregistrarea unei persoane fara consimtamantul acesteia poate fi atacata , mai ales daca incalca drepturile la buna imagine ale acelei persoane. Mi se pare absurd sa tot ridicam steagul moralitatii, dar sa-ncercam sa-i deconspiram lipsa cu mijloace imorale. A veni in casa cuiva, la masa cuiva, a-i propune o discutie clarificatoare doar, doar vei obtine o informatie pe care sa o inregistrezi pentru a o face publica mi se pare cel mai neonorabil mod de a incerca sa faci dreptate. Nu poti sa-ti faci dreptate, incalcand dreptatea altuia, dreptul aceluia la intimitate. De aici pana la legea propusa de Tom Bugetel cu privire la para vecinului bogat nu mai e decat un pas.

Read Full Post »

Independența Justiției și meandrele concretului

„Pus astfel în lumină, ancorat in sinergia faptelor, recursul la universalitate nu eludează meandrele concretului” – Ion Iliescu.

Ați văzut poate zilele trecute că Vasilică Danileț, lupul tânăr al Justiției ce fusese exclus din CSM în urma votului a peste 1200 de judecători și peste 90 de judecătorii, s-a întors în CSM. Deși este evident, că uriașa MAJORITATE a judecătorilor nu doresc ca individul să-i reprezinte, Danileț declară senin: „Practic este un semnal dacă vreţi pe care l-am primit eu de la colegii mei. Va trebui să întăresc legăturile cu ei. Sigur doresc în continuare să îi reprezint. Vreau să vă spun că chiar astăzi am luat decizii extrem, extrem de importante în Consiliu, cum ar fi anunţarea unui concurs de admitere în magistratură, a unui nou concurs pentru INM, promovare la Înalta Curte. Deci sunt chestiuni de strategie de resurse umane care mă interesează cu precădere. Deci doresc mai mulţi colegi noi judecători şi procurori recrutaţi în sistem”.

În buna tradiție promovată de liderul spiritual al mișcării de „reînnoire” a Justiției, nu contează ce vor cei ce te-au ales, contează doar ce vrei tu și ce te interesează pe tine.

Pentru ca acest succes al Reformei Băsiste să fie posibil a fost nevoie din nou de Curtea Constituțională, care a declarat ca neconstituțional un articol de lege pe care Însuși Danilețul îl propusese. Culmea nesimțirii… Să-ți contești propriul articol de lege doar pe a-ți ține cu dinții de scaunul pe care te-ai cocoțat din neatenția celorlalți. Dovadă de maximă moralitate, ca și la Președintele Jucător.

Însă nu era suficientă decizia CC, mai era nevoie și ca un judecător al Curții de Apel București să valideze „soluția”. Acesta este Vasile Bîcu, suspendat din magistratură în urma unei anchete DNA din perioada anterioară Erei Prealuminatului și Reformatorului, dar întors în magistratură în 2008. Dacă sunteți curioși să vedeți ce făcuse respectabilul judecător, aveți aici link-ul.

În acest context Asociația Magistraților din România a comentat situația: „Graba in care s-au dispus masurile in acest caz este de natura sa ridice foarte multe semne de intrebare. Ne intrebam cum a fost posibil ca dupa ziua de joi, 23.05.2013, cand a fost inregistrat si repartizat aleatoriu dosarul, vineri, 24.05.2013 sa se dispuna preschimbarea termenului de judecata de la data de 14.06.2013 (termen rezonabil din toate punctele de vedere) pentru luni, 27.05.2013, data la care litigiul a si fost solutionat pe fond? (…) solicitam public, in numele tuturor magistratilor, ca o dovada a respectarii principiului transparentei – principiu invocat permanent, sa fie cunoscuta imprejurarea ce a determinat ca dosarul mentionat mai sus sa devina subiect de extrema urgenta judiciara.”

Mi se pare de asemenea de bun simț și comentariul din Lumea Justiției: „Ia incercati vreun avocat/justitiabil sa reusiti performantele lui Danilet. Sa vi se judece o exceptie de neconstitutionalitate in numai 5 saptamani la CCR si apoi in doar 3 zile (prin preschimbare de termen) cauza pentru care v-ati plans cu exceptie la CCR. Ce telefoane si ordine s-au dat la mizeria asta pe firul scurt! Curtea de Apel Bucuresti a ajuns culoar de salvare a CSM-istilor puterii? Daca pana si magistratii din AMR au ajuns sa se planga de aranjamentele din anumite dosare, va dati seama cat de bolnava a devenit Justitia romana?”

Ar mai fi de discutat și de modul în care s-au făcut numirile la ÎCCJ în ultimii doi ani, dar mi-e teamă că mi se va face greață de atâtea nemernicii puse la un loc.

Independența Justiției? Meandrele concretului ne-au „făcut” și vor continua să ne facă. Am râs de Emil Constantinescu când a spus că l-a învins fosta Securitate. Acum înțelegem și noi la ce și mai ales la cine se referea.

UPDATE: O observație pe care am mai făcut-o: nu numai statul lui Traian Băsescu se comportă aberant, dar și SUA și UE fac idioțenii. Fie limitând drastic libertățile fundamentale (SUA), fie intervenind aberant în economie limitând libertatea economică (UE).

Efectul final este același. Un procent tot mai mare din populație este frustrat de deciziile politice și se revoltă. Cred că este începutul sfârșitului pentru forma de organizare „STAT” așa cum o cunoaștem.

Întrebare pentru comentatori: dacă sunteți de acord cu ceea ce am zis mai sus, vă propun să ghicim modul în care se va produce transformarea:

1. Un război inter-state (mondial)?
2. Un război STAT – corporații/companii private?
3. O reformă democratică prin trecerea la un STAT mai mic și mai suplu?

Read Full Post »

Nodul gordian al retrocedărilor

Astăzi am citit o știre referitoare la posibila asumare a răspunderii de către guvernul Ponta pentru adoptarea în regim de urgență a unei noi legi a retrocedării proprietăților confiscate de regimul comunist.

http://www.mediafax.ro/social/ponta-80-dintre-persoanele-despagubite-pentru-imobile-nationalizate-nu-mai-sunt-in-tara-10450928

Trecând peste modalitatea neortodoxă (și incorectă din punct de vedere moral) a asumării răspunderii pe probleme ce ar necesita dezbateri atente sau chiar un referendum, legea propusă conține câteva lucruri profund aberante.

Prima și cea mai flagrantă este impozitarea cu 50-80% a drepturilor litigioase. „Soluția” este aberantă în primul rând pentru că introduce O NOUĂ TAXĂ. Chiar și numai pentru acest lucru guvernul ar trebui demis. Dacă în parlament și guvern mai sunt și liberali adevărați ar trebui să spună ceva sau să renunțe la se mai considera liberali.

Însă pseudo-soluția mai are încă o problemă de fond. Afectează tranzacții deja efectuate. Ca atare credibilitatea guvernului că nu va interveni cu bocancii în piață, făcând-o impredictibilă, devine nulă. Scuza că cei care au cumpărat respectivele creanțe sunt niște speculanți e de-a dreptul comunistoidă. Dacă retrocedările s-ar fi făcut corect și la timp, nimeni nu și-ar fi vândut drepturile litigioase. Însăși incompetența statului a creat o astfel de piață.

Problema nu este dacă avem bani să plătim sau nu despăgubirile sau cui trebuie să le plătim, ci doar dacă proprietarii bunurilor confiscate de comuniști au dreptul la acele despăgubiri. Și nu vorbim de dreptul legal. Legal se poate orice, inclusiv să naționalizezi proprietatea altcuiva fără a-i plăti nimic, așa cum au făcut comuniștii.

Parlamentul și Guvernul României, trebuie să facă ceea ce este corect din punct de vedere moral. Adică să armonizeze ceea ce este corect din punct de vedere legal cu ceea ce este corect din punct de vedere moral.

Ca să nu generăm inutil discuții vreau să precizez că nu am (aproape) niciun fel de interes material pe subiectul în discuție. Nu am nimic de primit și nici nu am cumpărat vreun drept litigios. Voi avea doar „dreptul” (la fel ca orice alt cetățean) să contribui prin impozite la plata acestor despăgubiri.

UPDATE: Un liberal autentic: „Calin Popescu Tăriceanu nu vrea să audă de asumarea răspunderii Guvernului pentru modificarea legii referitoare la restituirea proprietăților”.

Read Full Post »

Tentatia de a nu fi un ticalos

Nu am citit mare lucru de Patapievici. Am incercat “ Zbor in bataia sagetii”, dar nu mai tin minte mai nimic, cu exceptia unui lexic ce ma termina, trimitindu-ma una intr-una la dictionarul de neologisme, de multe ori fara folos.

Am mai citit ulterior ceva, era un pasaj autobiografic, scris intr-un registru lexical normal, insa. Apoi, diverse articole. Mi s-a parut intotdeauna un intelectual de rasa, cu profunzimi interesante si printre putinii care indrazneau sa fie de dreapta intr-un mediu in care este de bon-ton sa fii de stanga. Cred ca se datoreaza, ca si in cazul altora, unei consecvente atitudini anticomuniste.

Dar, una peste alta, am luat contact superficial cu scrierile si activitatea lui Horia-Roman Patapievici. Mi-a atras atentia in ultimii ani, cand a prilejuit numeroase aprecieri prin activitatea lui ca Presedinte al ICR. Era insa mai curand o satisfactie nascuta in mine, undeva in background, ca activitatea internationala a unor romani se bucura de admiratie si ca exista si o varianta de promovare profesionista, sincera si inteligenta a unor valori romanesti, nu tampenii politicianiste cu albume sau clipuri TV stangace. Nu m-am documentat cu adevarat cu privire la tot ce se intampla acolo. Standardul vizibil al acestor activitati marturisea despre un alt fel de nivel, neparand sa aiba nimic in comun cu troglodirea curenta, cu iz comunistoid si festivist ce obisnuia sa caracterizeze manifestarile organizate de institutii publice, complet penibile in opinia mea. ICR facea treaba buna, devenise obisnuinta sentimetul tonic ce ma cuprindea cand auzeam sau mai citeam cate o stire despre ei. Am ignorant insa complet, in toata aceasta perioda, patronajul simbolic al Presedintiei fata de ICR, intrucat nici macar un singur moment aceasta “legatura” nu a fost evidenta, pentru mine. Nu reiesea din context, sau n-am fost eu atent.

Lovitura de stat a USL a schimbat insa toate acestea. Atat la ICR, cat si in cunostintele mele despre institutie. Vizat in mod specific de USL inca de la primele miscari, ICR a fost rapid mutat in subordinea Senatului, decapitat si supus unui proces de transformare. Cu o indarjire si agresivitate de neexplicat, acest Institut a fost pus rapid cu botul pe labe, i s-a taiat finantarea… Ma rog, metodele politicii romanesti.

Am clatinat din cap, am regretat inca o data din tot sufletul ca in tara asta mediocritatea si impostura fac regulile, apoi am incercat sa uit.

Zilele trecute insa, o discutie in jurul unui articol din Frankfurter Allgemeine Zeitung, l-a adus din nou pe HR Patapievici in prim planul atentie mele. Nu stiam de linsajul mediatic de la Antena 3 decat cu totul tangential, incerc pe cat pot sa ma feresc de mizeriile de care ma pot feri, iar la Antena 3 ele curg suvoi, noroc ca macar asupra telecomenzii mai pastrez controlul. Nu m-a mirat ce a spus Antena 3, nu m-a mirat ce i se intampla lui Patapievici din partea acelora care se hranesc spiritual cu Antena 3, m-a mirat, pot sa spun ca m-a revoltat chiar, atitudinea pe care am deslusit-o la oameni pe care ii consider rationali. Articolul din ziarul german povestea de faptul ca Patapievici sta la bloc, comentariile au adus rapid in discutie ca ar avea cateva case, si ca ziarul il caineaza degeaba. M-am uitat si eu in declaratia de avere: mai are omul 2 case de vacanta. Dar sta la bloc, asa cum a spus ziarul, care de altfel nu il caina pentru asta, ci mentiona ca acolo unde sta el, la bloc, au ajuns vecinii sa il scuipe…

Un alt comentariu, atragea atentia ca are si 600.000 lei in cont… si ca in 2009 avea cam jumatate. Bineinteles, doar o aluzie ca poate…

Nu am auzit in schimb nici un cuvintel de revolta ca este posibil ca unui om sa i se monteze in presa si televiziune, in cel mai pur stil al propagandei mincinoase totalitare, un adevarat atac la persoana, in incercarea evidenta de a fi discreditat si desfiintat ca persoana publica. Porthos a mentionat, la un moment dat, ca nu aproba folosirea in interes propriu de catre un politician a postului sau TV, nu citez cu exactitate.
Indiferent despre parerea pe care o poti avea despre o persoana, publica sau nu, este evident josnic si ticalos sa iti asmuti cateii de presa asupra lui. Nu e vorba de vreo atitudine dezaprobatoare, ci de folosirea unui arsenal de cea mai joasa extractie in atacuri de o murdarie incredibila. Din care motiv, orice om pentru care onorabilitatea si demnitatea inseamna ceva, ar trebui sa sanctioneze un astfel de comportament. Si mai ales, nu ar trebui sa se lase indus in eroare, chiar daca nu-l suporta pe Patapievici: nu acesta este adevarata victima, ci noi toti, fie ca suntem constienti fie ca nu de aceasta manipulare. Amuzandu-ne de asemenea atacuri,sau fie si numai trecandu-le sub o tacere comoda, dam putere celor fac astfel din minciuna, arbitrariu si agresiune standardul zilei de maine. Aici nu mai este vorba de o discutie in contradictoriu asupra unei persoane sau activitati, aici este vorba despre a fi sau nu de acord cu chestiuni fundamentale intr-o societate: aprobam, fie si tacit, minciuna, perfidia si abuzul, sau ne revoltam impotriva lor?

Acest articol nu este despre Patapievici si nici nu am vrut sa insinuez sau sa afirm ca vreuna din persoanele, chiar nenumite aici, dar ale caror comentarii le-am mentionat, ar fi impotriva acestuia, sau ar aproba linsajul de la Antena 3. Ceea ce am vrut sa subliniez, este ca cei care considera astfel de manifestari ca fiind unele de ticalosie, ar face bine sa le semnaleze ca atare. Propriile simpatii sau antipatii nu ar trebui sa ne moduleze in asa masura registrul moral, incat sa cadem in pacatul de a crede ca e bine sa ai un ticalos care sa-ti faca treaba murdara, atunci cand victima se intampla sa fie un “inamic”.

De fapt este exact invers, cu o astfel de atitudine, ticalosul ne-a luat in slujba lui.

Read Full Post »

Sunt moral, deci sunt bun

In Franta tocmai s-a demonstrat de zor impotriva legiferarii casatoriilor homosexuale. La France chatolique, bien sur. Asta mi-a adus aminte de o mai veche datorie, o promisiune facuta unui pretios amic si coleg, de a toca putin pe tema: religia – progres sau frana?

Argumente se pot aduce multe, in ambele sensuri. Majoritatea religiilor revedinca un standard moral inalt, din pacate multe dintre ele inteleg sa-i impuna in special formalismul, inversand cu aceasta ocazie cu mai mult sau mai putina subtilitate, logica. Adica nu mai este neaparat “daca sunt bun, sunt moral” ci mai curand “daca ma conformez normei morale, sunt bun”. Prin extensie, daca nu o fac, nu sunt bun. Dincolo de aceasta insa, nu putem vorbi de o relatie de cauzalitate intre credinta si astfel de ipocrizii, in ciuda frecventei lor. Pana la urma, daca vrem sa ne apropiem foarte tare de fundamentele marilor religii, o sa observam ca nu avem de-a face decat cu interpretari a ceva ce nu a rezistat cu adevarat timpului, ca atare. Ceea ce avem in fata, ceea ce ni s-a transmis, sunt variantele castigatoare ale interpretarilor, si anume a celor care au prins la multime. Habar nu avem ce a spus sau facut, de fapt, Isus. In plus, semnificatia lui istorica pare restransa spre nula; cu exceptia textelor biblice, nici un izvor nu il pomeneste. Crestinismul nu este opera lui Isus, ci a unui complex favorabil de evenimente si evolutii istorice ce au permis unei forme sectare a religiei iudaice sa se bucure de un formidabil succes in straturile profunde ale unui imperiu in care se amestecau zeci de credinte, unele destul de asemanatoare. Asta a creat potentialul politic ce a permis ulterior ascensiunea relativ rapida catre statutul de religie oficiala in intreg Imperiul. Nu e nimic moral in asta, cu siguranta. Nici progresist. Progresista a fost insa pastrarea si ducerea mai departe a mostenirii grecesti in spatiul bisericesc, adapostirea si dezvoltarea spiritului carturaresc ce a stat la baza dezvoltarii stiintelor moderne in interiorul institutiilor clericale. Pe de alta parte, distrugator a fost modul in care Biserica, in special cea Catolica, a tratat tezaurul spiritual maur, pentru a nu da decat acest exemplu.

Si totusi, este in vreun fel Isus responsabil pentru toate acestea, bune sau rele? Daca il analizam doar pe el, asa cum il cunoastem din Noul Testament, respectiv Evangheliile acceptate pana acum, nu aflam mare lucru. Un personaj sumar creionat, frecvent contradictoriu in spusele sale, cu o evidenta atitudine de fronda. Latura sa divina este evocata prin minunile savarsite si finalmente consacrata prin actul Invierii. Dar din punct de vedere moral, nu avem de-a face cu o revolutie, ci mai curand un soi de puritanism din perspectiva iudaica. Atitudinea sa, care azi ar putea fi caracterizata ca cea a unui lider radical populist, care neaga totul dar nu propune nimic, si a carei actiune acida se rasfrange asupra paturilor avute ale evreimii din acele vremuri si locuri, este ceva ce a fost in mod subtil utilizat ca argument antisemit. Cum putea fi Isus sa fie antisemit? Nu este o ciudatenie ca Isus, semitul, sa fie revendicat azi de urmasii Romei? Din punctul meu de vedere, o dovada mai mult decat evidenta a vagii legaturi intre crestinism si Isus.
Nu stiu daca il vom putea cunoaste vreodata pe adevaratul Isus, si nu stiu daca asta ne-ar ajuta sau nu. Dar cu siguranta, nu lui Isus ii datoram atitudinea anti homosexualitate a crestinismului. Pur si simplu, nu reiese de nicaieri cum ar fi considerat el homosexualitatea.Si este doar un exemplu. Religia care il pune pe Isus in centrul ei, ne vinde sub brandul acestuia multe din atitudinile intransingente, retrograde ori discriminatorii ce apartin de fapt conducatorilor sai politici. Interesant a fost sa auzim, cu ocazia marsului anti-gay din Franta, un fel de apel la un front comun al religiilor, lansat de catre Cardinalul de Lyon, Philippe Barbarin, care insa a specificat ca participa la manifestatie ca “simplu cetatean”.

Cumva, domnul Barbarin ne spune ca diversele Biserici si religii ar trebui sa dea toate diferendele deoparte pentru a se uni in acest demers menit sa impiedice incalcarea prin lege laica a unui principiu religios comun. Este insa chestiunea homosexualitatii relevanta moral? Si daca da, in ce sens? Care este pericolul sau beneficiul moral asociat unei atitudini sau alteia, si de fapt, care este norma morala in jurul careia se construieste conflictul? Si ce sau pe cine se straduieste Biserica/Bisericile sa protejeze cu aceasta ocazie? Apoi, reprezinta oficializarea casatoriilor homosexuale un act de progres, sau de decadenta, iar pozitia Bisericii este una corect-conservatoare sau pur si simplu retrograda? Si in raport cu ce judecam acestea, fara a ne invarti in cerc?

Daca in alte privinte, cum ar fi pozitia din trecut a Bisericii in fata marilor descoperiri stiintifice, este usor sa intelegem si judecam caracterul progresist sau retrograd al actiunilor sale, in cazul acestei chestiuni lucrurile par mai complicate.

Desigur, declaratia lui Barbarin, de participant „privat”, ne mai spune ceva: intr-o vreme in care Biserica Catolica se gaseste intr-o mare dilema, nestiind cum sa procedeze pentru a-i mentine pe cei zelosi, fara a parea prea retrograda celorlalti fii ai Bisericii ce-i calca tot mai rar pragul, o atitudine oficiala prea rigida se poate dovedi daunatoare politic si sa duca la micsorarea in continuare a influentei Bisericii Catolice in societatea occidentala, ceea ce ar fi cu adevarat catastrofal pentru ea. De fapt, marea dilema a Bisericii este cum sa-si reformeze mesajul,fara a-si pierde identitatea pe care s-a straduit sa o creeze in aproape 1700 de ani de istorie. In lipsa de idei, se pare ca singurul model pe care il propune este cel al lui „sunt moral, deci sunt bun”.

Read Full Post »

Semper moralia

“Athos, cum lumea evoluează pana la urma de ce nu s-ar modifica si morala? Tu chiar crezi in universalitatea ei?”

Intrebarea venea din partea distinsei doamne Observator si am promis mai demult un raspuns intr-un articol separat. E drept, a intarziat ceva, dar sa spunem ca unele din subiectele abordate de ceilalti muschetari in ultima vreme au permis ramanerea in actualitate a temei.

Aceasta chestiune a resorturilor intime ale moralei si eticii, precum si caracterul relativ sau absolut al acesteia, este una care ma framanta destul de mult. “Inghesuiala” planetara actuala, fenomene precum globalizarea si ritmul progresului tehnologic actual, acutizeaza oarecum considerentele morale si forteaza poate mai mult ca niciodata in trecut, reevaluari de natura etica.

Pornesc de la ceva oarecum inedit:

Descoperiri arheologice recente pe teritoriul actual al Turciei au dat la iveala temple cu vechime de peste 12.000 ani, ceea ce este pe cale sa schimbe complet imaginea preistoriei noastre. Pana de curand, a existat convingerea ca preocuparile religioase ale omului au fost urmarea inventarii agriculturii, un aspect consecutiv sedentarizarii, asadar. Stiti voi, dupa ce foamea nu a mai fost o amenintare permanenta, omul a inceput sa aiba timp pentru filosofie ori cele sfinte. Dar aceste temple sugereaza fara dubiu ca ele au fost realizate de comunitati de vanatori-culegatori si nu de agricultori, constatare ce amorseaza o importanta schimbare de paradigma:

Daca tocmai preocuparile religioase, respectiv conceptualizarea moral-etica, au permis coagularea unor comunitati mai importante numeric in jurul unor obiective cu rol de afirmare a unei identitati spirituale, ceea ce ulterior a facilitat cooperarea pe scara suficient de larga incat anumite descoperiri sau inventii sa devina posibile?
Poate ca de fapt astfel s-au creat conditiile pentru inventarea agriculturii, iar resursele de hrana nou create, precum si posibilitatea de a le depozita, au constituit premisa unei dezvoltari ulterioare hiperrapide, permitand omului sa parcurga in cateva mii de ani 99% din drumul sau de milioane de ani de la stadiul de primitivism pana astazi, de la populatii disparate de mii si zeci de mii de indivizi locuind in pesteri sau adaposturi improvizate, la milioane si apoi miliarde ce populeaza asezari complexe. Aceasta inversare a cauzalitatii ne poate rescrie cartile de antropologie, dar ne atrage atentia si asupra imposibilitatii fiintarii omului, ca om, inafara normei morale. Departe de a fi un moft, o coaja a civilizatiei, este poate insasi resortul civilizatiei, functia intelectului fara de care am fi ramas probabil un alt fel de primate, sau ne-am fi stins ca specie.

Desigur, odata acest rationament acceptat, ramane inca neraspunsa intrebarea: este norma morala relativa sau absoluta? Este ea determinata istoric, cultural, are specificitate si este astfel, in ultima instanta, o pura chestiune de conventie? Ce este aprioric aici, daca este ceva, si ce este dobandit? Cu siguranta, morala practica include norme specifice, insa intrebarea se refera la resorturile ultime: exista totusi un tipar moral universal ? Este natura umana inseparabila de morala? Este morala, pana la urma, inevitabila?

Sa incep cu observatia, foarte semnificativa spun eu, ca nu exista comunitate umana fara norme morale. As lua-o ca pe o prima proba a universalitatii. Morala, ca si limbajul articulat, defineste fiinta umana. Faptul ca limbile vorbite sunt diferite, nu inseamna ca ele au un rol diferit, sau ca exprima lucruri diferite, cu exceptia unor particularitati. De ce ar sta lucrurile altfel cu morala?

Daca acceptam ideea ca morala defineste insasi fiinta umana, ca oamenii nu pot fi oameni in absenta unei ordonari morale a cunoasterii, trebuie sa acceptam cumva existenta unor repere independente de orice experienta individuala, a unor structuri antropotipice, si nu determinate strict social. Relativitatea oricarei norme morale adoptate prin conventie , nu spune nimic despre existenta sau nu a unei structuri morale absolute, ci doar despre dificultatea omului de a deveni constient de adevarata sa natura. Este nevoie de un efort rational, la fel cum este nevoie de un efort rational pentru a investiga orice alt domeniu al realitatii si a intelege legitatile care il guverneaza. Daca vom adanci aceasta analiza, vom sesiza poate ca, in cele din urma, etica nu este altceva decat constientizarea, asezarea pe o axa a valorilor si promovarea acelor comportamente tipic omenesti care asigura succesul reproductiv pe termen lung. Nimic mai mult, in ciuda complexitatii codurilor etice formale care pot rezulta din aceasta intreprindere constienta.

Desigur, prima tentatie este sa consideri aceasta un argument in favoarea relativitatii normei morale. Cum spunea Observator: lumea evolueaza, deci si norma morala evolueaza. Desigur ca evolueaza, dar nu asta ne intereseaza. Ci in ce masura evolutia a insemnat schimbare de paradigma morala, si daca este vreuna care s-a dovedit si se dovedeste constant de succes, respectiv asigura comunitatilor prosperitate in sens evolutionist, adica sanse maxime de continuitate si adaptare. Formularea diferita a normelor morale este evidenta, dar putem considera aceasta o consecinta a capacitatii omului de a alege. In vreme ce animalele sunt prizonierele unor determinari relativ stricte, omul are aceasta dimensiune in plus, care creeaza modele comportamentale diverse, inclusiv din perspectiva etica. Intrebarea insa este daca, si in ce masura, evolutia le valideaza. Desigur, imposibil de raspuns cu adevarat cu privire la viitor, insa o analiza a trecutului ar putea sugera ca exista cateva constante care au permis lui Homo Sapiens Sapiens sa supravietuiasca si prospere, in vreme ce alte variante de umanoizi au disparut, fara a putea identifica cauze evidente pentru aceasta. A izola aceste constante, inseamna poate sansa de a discerne insesi fundamentele normelor morale omenesti, imuabile si universale. Nu cred ca dincolo de aceasta perspectiva evolutionista, am avea un alt reper obiectiv la indemana, pentru a putea incerca sa transam chestiunea relativitatii sau universalitatii morale. Religia, politica, sociologia,nu ne ofera raspunsuri, ci mai curand doar exemple de reflex comportamental al unor resorturi de natura mult mai intima, care insa cu atat mai mult au o determinare obiectiva, intrucat tin de insasi structura profunda a fiintei umane.

Ceea ce incerc sa spun aici, este aceea ca evolutia normei etice nu inseamna ori incumba relativitatea morala, ci subordonarea ei unei determinari mult mai profunde si arhetipale. Ca fiinte constiente, avem prilejul de a ne analiza comportamentul si a intelege retrospectiv dar si prospectiv validitatea unui anume tipar. Tot ca fiinte constiente insa, avem si privilegiul de a ne insela in alegerile noastre.

Read Full Post »

Taclale filosofice

“Eu am citit “Critica raţiunii pure” ca student şi am înlemnit de emoţie. Acum am faţă de ea, ca mistic biblic, consideraţia pe care am avut-o faţă de Informaţia Bucureştiului . “

Pe vremea cand intre materiile mele de studiu se aflau filosofia si psihologia, domenii apropiate in multe privinte, tin minte ca eram de multe ori derutat de faptul ca filosofia parea o insiruire de opinii contradictorii sau cel putin semnificativ diferite, in vreme ce in cadrul cursului de psihologie rezulta ca toata lumea se pusese oarecum de acord. De exemplu, cand ajungeai la categoria de cunoastere, (ca functie a psihicului), pentru psihologie totul parea limpede: ea era obiectiva si subiectiva, in acelasi timp. Si venea imediat si explicatia: este obiectiva, intrucat obiectul cunoasterii exista independent de cel care cunoaste, si subiectiva, intrucat se face doar prin intermediul subiectului. Simplu si pe intelesul tuturor.
In legatura cu aceeasi chestiune, cunoasterea, in filosofie se desfasura un adevarat dezastru al conceptelor contradictorii: cunoasterea absoluta, imposibilitatea cunoasterii, limitele ratiunii, cunoasterea pozitiva, cunoasterea apriori si aposteriori, scepticism, subiectivism, obiectivism, etc, etc…

M-am intrebat, mereu, care este valoarea unei…stiinte, care nu reuseste, asa cum o fac celelalte, sa ofere raspunsuri verificabile sau testabile. Aceasta stiinta a stiintelor, cum o denumeau cu mandrie profesorii de filosofie, se dovedea de fapt un sir nesfarsit de teorii alambicate, a caror unica trasatura comuna era subtirimea de fir de par a fundamentului: daca reuseai sa darami ipoteza originara, intreg edificiul se prabusea, iar de folos se dovedea doar cate un element sau altul, precum o usa sau o fereastra, din demolari… Le puteai gasi in urmatoarea constructie, adaptate noii arhitecturi.
Care era si este, atunci, rostul filosofiei, daca la chestiunile fundamentale pe care isi propusese sa le abordeze, cum ar fi “Ce este lumea” ,“Cine suntem noi”, “De unde venim”, “Care este sensul vietii”, “Ce este cunoasterea”,etc, nu reusise sa raspunda satisfacator si unitar? In plus, sa urmaresti un filosof in scrierile sale nu este, de cele mai multe ori, nici usor si pentru cei mai multi, nici interesant. Tot reflectand la asta si uitandu-ma si in trecutul filosofiei, am ajuns incetul cu incetul la concluzia ca filosofia s-a golit de-a lungul timpului continuu de orice continut practic, pe masura ce a inzestrat cu descoperirile sale celelalte stiinte, cand s-au desprins din arborele comun. Cu alte cuvinte, atunci cand fizica, chimia,biologia apoi logica, sociologia, economia,politica etc, etc, au devenit ceea ce sunt, au “obligat” filosofia sa cedeze instrumentele ce le crease, catre noile domenii, iar ei i-a ramas sarcina de a opera cu speculatii din ce in ce mai sublimate, mai dematerializate. Culmile maiestriei unei stiinte scapara intotdeauna scantei de filosofie din rationamentele sale, dezvaluindu-si astfel radacinile si cine stie, vocatia ultima. E suficient sa ne uitam la fizica, astro-fizica, bio-chimia, matematicile actuale, si ne infioram de implicatiile existentiale ale zonelor ce le-au atins.

Si totusi, ce i-a ramas atunci filosofiei, dincolo de speculatie?

Se pare ca Noica a spus odata catre Steinhardt: “noi stam in fata Domnului in picioare, iar voi stati in genunchi”. Fara sa stiu exact ce a vrut sa spuna Noica cu acel prilej, mie imi sugereaza cu putere rolul de indreptar moral al filosofiei, alaturi de religie dar evident nu in acelasi fel. Pentru religie este simplu, odata acceptata dogma, speculatia inceteaza, restul este credinta. Pentru filosof insa, locul initial trebuie inventat. Sau demonstrata existenta si sustinuta cauza lui. Chiar si atunci cand, in cele din urma, sugereaza sau statueaza o Constiinta Obiectiva, un Creator, filosoful este condamnat la argumentatie, la dezbatere. Cand Kant a spus despre sine, ” “Două lucruri au mişcat deopotrivă sufletul meu: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală din mine“, ne-a dat o indicatie extrem de importanta despre faptul ca in acceptiunea sa, etica trebuie sa izvorasca din interiorul omului. Este insuficient si mai ales irelevant sa te conformezi unei norme externe, unui Decalog in scopul de a dobandi o anume rasplata, trebuie sa fii capabil sa accepti Norma de dragul Normei, sa gasesti izvorul moralitatii tale in tine, dincolo de pedeapsa si rasplata. Adevarata indicatie a moralitatii este data de urmarirea consecventa a Binelui, in raport cu propria constiinta si nu cu vreun codice exterior, conform Eticii kantiene.

Acum ceva vreme, am intrebat un coleg comentator, cum ar proceda daca ar exista o Lege a Delatiunii, respectiv ce ar face daca ar exista obligativitatea denuntului pentru orice constatare sau banuiala de incalcare a legii de catre un concetatean al sau, si ar constata o astfel de incalcare. Am primit o vaga indicatie despre nevoia de a respecta legea. Desigur, dar este aceasta o conduita morala, cu necesitate? Este respectarea legii un indicator absolut de comportament etic? Intrebarea mea urmarea sa puna in evidenta si discutie tocmai acest aspect, iar daca n-am reusit atunci, poate se va intampla acum… O discutie despre Bine si Rau, din orisice perspectiva, nu este inutila daca poate sa contribuie cat de cat la limpezire morala. De care, sa recunoastem, avem mare nevoie in zilele noastre, in care audienta, autoritatea si popularitatea sunt mai usor de obtinut ca niciodata in absenta oricarei morale.

Citatul de inceput ii apartine lui Petre Tutea, filosoful devenit mistic.

Read Full Post »