Recunosc că nu aveam pic de inspirație. Și am simțit că distinșii comentatori ai acestui blog nu sunt entuziaști nici la ideile mele libertariene legate de taxe și nici la războaiele cibernetice purtate între Liliput (Spamhaus) și Brobdingnag (Republic of CyberBunker).
Din fericire, exact când eram gata să mă las păgubaș și să las articolul iepurașului încă o zi (a patra!), am dat peste o „analiză”. Am pus ghilimele, pentru că demult nu am mai citit o astfel de colecție de aiureli pompoase, pe care ori le știe toată lumea pentru că sunt evidente, ori nu au nicio legătură cu realitatea înconjurătoare.
Recunosc sincer că puțin îmi pasă de USL și dacă acesta se rupe ori nu. De altfel mi-ar păsa în exact același mod de întreaga clasă politică, dacă președintele jucător m-ar lăsa și nu ar apărea periodic să-mi reamintească cât de inteligent a fost el și de ce națiunea trebuie să-i fie etern recunoscătoare că ne-a trecut (măiastru Cârmaciul!) prin furtuna crizei și a ancorat zdravăn epava României la chei. Asta după ce s-a lăudat în toamna lui 2009 cu cele mai mari creșteri de salarii și pensii întâmplate „în mandatul lui”, pentru ca DUPĂ ALEGERI să taie cu sete 25% din ele! Și după ce a mâncat împreună cu guvernele de escroci sau în cel mai bun caz incompetenți zecile de miliarde împrumutate de la FMI. Cum naiba să nu te apuce dracii și să nu-ți vină să-i tragi în șut în fund nesimțitului doar când încearcă să deschidă gura să se laude?
Revenind la chestia deștept intitulată „Și dacă se rupe?”, am sperat că nu am făcut de pomană efortul de a încerca să o citesc. Degeaba. Pentru că oricât m-am străduit să o citesc până la capăt, mi-a fost cu neputință. Adormeam invariabil la sfârșitul paragrafului doi, la următoarea frază: „Social democratii sunt mult mai avantajati in alianta, si in avantaj in conditiile unei despartiri”. Huh!? Ce!? Vă rog să mă treziți când termină. Zzzz…
Inițial m-am gândit că dau încă o dată dovadă de lipsă de colegialitate. Apoi am realizat că ar fi ne-colegial să nu-i spui omului deschis că a produs o bășină fâsâită pe un subiect interesant doar pentru de turma de băsiști, care mai speră să revină vreodată în politică.
Dacă totuși vă interesează cine ar putea fi noul președinte la alegerile din 2014, vă recomand călduros o analiză făcută de un sociolog adevărat: „Prezidenţiale: repere statistice la sfârşit de aprilie 2013”.
Dacă totuși nu aveți chef să dați un click, vă postez aici concluziile:
„1. Antonescu dominant.
2. Un bazin electoral pentru triada Dan Diaconescu-Vadim-Becali care, în funcţie de circumstanţe, variază între 14% şi 25%.
3. În restul opoziţiei, voturile se împart între prezidenţiabilul cel mai vizibil (MRU), vectorul principal de legitimare (Traian Băsescu) şi partidul cel mai puternic (PDL). Aria despre care vorbim: minim 19%, maxim 30%.
4. Câteva procente fluctuează sau aparţin UDMR.”
În ce mă privește, după Președintele Jucător, mi-ar plăcea un Președinte Adormit, care să se mai trezească doar când i se termină mandatul. Iar între timp ceilalți să-și poată vedea liniștiți de ce treburile lor: Parlamentul de parlamentat steril (m-aș bucura să nu mai adopte nicio lege), Executivul de executat banii publici, dacă se poate într-un mod transparent, renunțând la HG-uri și OUG-uri, iar Justiția de curățat mizeria produsă de Monicuțele, Vasilicii și de ceilalți mutanți băsiști deghizați în magistrați.
Sunt sigur că nu aveați chef de politică, exact ca și mine, însă nu m-am putut abține. Prea se potrivea titlul. Am dreptate că și vouă vi se rupe?