Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Partid Libertarian’

După cum ziceam și ieri am avut ocazia să văd un discurs de aproximativ o jumătate de oră, ținut de judecătorul Andrew Napolitano, actualmente analist la Fox News. Libertarian în convingeri, el este firește un suporter al lui Ron Paul.

Ca să vă faceți o imagine despre personaj citiți (în Wikipedia) lista cărților scrise de acesta. După cum ușor se poate remarca, cărțile au ca punct central libertățile cetățenești, explicând în detaliu cum acestea au dispărut bucățică cu bucățică, furate de… (șocant, nu-i așa) de chiar „Marii” Președinți. Ceea ce îl face să fie în același timp și anti-Bush, dar și anti-Obama, ambii fiind exponenți ai STATULUI omniprezent și omnipotent.

Urmărind filmul și cât am putut din referințele date de judecător am realizat că STATUL, indiferent de țara de care vorbim ne-a făcut SCLAVI, prin birocrație, legi imposibil de înțeles pentru muritorul de rând și o „Justiție” care a devenit un fel de religie modernă.

Din păcate filmul de mai jos („The Constitution For Dummies” by Judge Andrew Napolitano), este în limba engleză și nu este subtitrat. Și deși am încercat să-mi fac timp să-l traduc, încă nu am reușit acest lucru. Poate mă ajutați și voi, cei care veți avea răbdare să-l urmăriți și să-l comentați.

Reclame

Read Full Post »

Mă uit cu surprindere cum ne plângem de fiecare dată când așa zisa „dreaptă” românească ne lasă cu ochii în soare, dovedindu-se mai rea, mai lacomă și mai etatistă decât „stânga”, botezată „cripto-comunistă” doar din considerente de propagandă. Pentru că de fiecare dată stânga asta „cripto-comunistă”, face ceea ce am fi așteptat de la „dreapta”. Adică liberalizează, de-reglementează și privatizează. În timp ce pseudo-„dreapta”, ne servește cu grație poveștile „populare” europene, bune de… nu mai zic, că o să spuneți că vorbesc urât.

Însă cele două au ceva în comun. Ideea că STATUL trebuie să intervină, pentru a… nici ei nu știu exact de ce trebuie să intervină, însă cu toții au nevoie de banii noștri din taxe. În ciuda ideii că România are taxe reduse (arătându-se cu mândrie cota unică), realitatea este complet diferită. Aproape jumătate din banii plătiți de companii salariaților se duc pe taxe și contribuții inutile, cum ar fi asigurările publice de sănătate. Un sistem ce înghite miliarde și nu returnează aproape nimic.

Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem este dacă doar așa se poate. Chiar e nevoie de un stat uriaș, care ne înghite jumătate din ceea ce producem? Iar banii „taxați” se scurg către pseudo-antreprenori gen Iordache, Cășuneanu, UTI, Patriciu, Păunescu (GCP) abonați la contractele cu statul, dar complet incapabili să livreze ceva pe o piață liberă, concurențială.

După părerea mea, dilema nu ar trebui să fie stânga-dreapta, ci etatism sau piață liberă.

Pe firul precedent, începusem să spun că dezvoltările spectaculoase, Marile Salturi, ale societății nu au loc prin decizie politică și coerciție, așa cum a crezut Mao (dar și Stalin sau Hitler), ci prin cooperare liber-consimțită.

Paradoxal, cam toate aceste perioade de dezvoltare explozivă, au loc după câte un conflict major și/sau o criză. Pare că societatea, corectează natural direcția aberantă încercată anterior, recuperând accelerat timpul pierdut.

Pare că doar în aceste scurte momente se respectă integral principiile fundamentale binecunoscute, dar niciodată respectate integral:
1. Dreptul la viață;
2. Dreptul la libertate;
3. Dreptul la proprietate.

În restul timpului, ni se repetă veșnicele prostii, de tipul „adevărul e undeva la mijloc”, „moderația e necesară”, etc, aruncându-se o anatemă incorectă și nedreaptă de „radicali” și „ultra-ortodocși”. Iar diverși escroci, auto-denumiți politicieni ne servesc variante „corectate” ale acestor principii. Iar o majoritate incapabilă de rațiune și natural înclinată către „compromisuri” mentale ajunge să-i voteze și să legifereze nedreptatea. Apoi aceeași stupidă majoritate se plânge de rezultat, votând o nouă serie de escroci ce le promite ca va avea grijă de ei, cei „năpăstuiți”.

Ciclul acesta vicios va continua probabil până când cei interesați să producă vor deveni majoritari. Adică aproape niciodată. Am zis aproape, pentru că aatfel de rare momente apar. După cum spuneam, după un război sau o criză profundă, când resursele sunt atât de puține încât promisiunile escrocilor nu sunt credibile. În acele rare momente fiecare se descurcă cum poate, încercând să coopereze liber. Sigur că apar și tâlharii, cei care speră să trăiască pe spinarea celorlalți, folosindu-se de forță. Așa cum face statul în restul timpului.

Însă cu adevărat interesantă, mi se pare inversarea albului cu negrul. Modul în care oameni de tipul lui John D. Rockefeller pot fi transformați de câte un tembeluț inutil, gen Ida Minerva Tarbell, în „baron tâlhar”. Ca apoi turmele de spălați pe creier să repete la unison tâmpenia, timp de zeci de ani.

Am mai discutat aici despre modul în care Rockefeller s-a transformat dintr-un mic „patron” de „rafinărie” aproape falită într-unul dintre cei mai bogați oameni ai lumii. Sperând că nu o să vă plictisesc, voi relua un pic povestea în varianta romanțată a lui History Channel. Ca să nu lungesc inutil articolul de față, care deja a adunat aproape 100 de comentarii, voi posta episodul II al pledoariei ca articol separat.

Read Full Post »