Un aranjament minunat

In fiecare an, Codul Fiscal sufera modificari numeroase si uneori importante. Daca urmarim aceste modificari, de cele mai multe ori ele reflecta efortul autoritatilor de a strange mai multe impozite, de a creste incasarile bugetare. Culmea este ca aceasta sintagma, cresterea incasarilor bugetare, se bucura de o conotatie pozitiva! In vreme ce opusul ei, scaderea cheltuielilor bugetare, detoneaza proteste mici si mari…

O tempore! O mores!

Pana si la cartea de istorie invatam ca birurile erau candva o povara pentru populatie,fie ei tarani, mestesugari ori negustori. Ca erau stranse de multe ori prin exercitarea fortei. Ca duceau la revolte. Desigur, asta era inainte de reinventarea democratiei si mai ales inainte de binefacerea numita statul social. Si totusi, prin ce fenomen, o obligatie urata din rasputeri secole de-a randul in toata lumea, ce se putea impune doar prin forta, a devenit baza existentei civilizatiei occidentale moderne, faurind pilonii ei structurali?

Pe vremuri, o minoritate neproductiva, dar detinatoare a aproape tot ce insemna active de genul teren agricol, pasuni, paduri, etc, etc, storcea o majoritate productiva, contra dreptului de folosinta limitata a acelor active. Era un aranjament total necorespunzator pentru aceasta majoritate, dar aproape imposibil de schimbat. Capitalismul si revolutia industriala pe care a produs-o, au generat in cele din urma premisele ruperii acelui status quo, creand alternative de productie dincolo de marile latifundii si permitand aparitia unor piete complexe, care au reformulat ulterior relatiile sociale – nu intotdeauna pe cale pasnica. Emanciparea politica asociata acestor fenomene a fost in special reprezentata de largirea continua a bazei decizionale prin extinderea dreptului de vot. Acum, va inchipuiti cu adevarat ca o astfel de structura decizionala – votul universal – ar putea duce la proliferarea, consacrarea si institutionalizarea unei pleiade de biruri, cand cei care au acest drept decizional sunt urmasii celor care au suferit secole de-a randul sub povara unor asemenea obligatii? Si totusi asa s-a intamplat. Cum a fost posibil?

Este evident un lucru: in absenta taxelor sau in prezenta unor taxe putine, Statul este mic si neputincios. In primul rand, pentru ca nu se poate sustine pe sine, decat practicand moderatia. Apoi, pentru ca nu prea are nimic de oferit cetatenilor sai, cu exceptia ordinii publice, a legii, uneori o armata… Un aranjament convenabil pentru elite, intrucat face din competitia politica un fel de joc de societate relativ inchis. O situatie acceptabila si pentru cei care cred in proprietate si autodeterminare, pentru ca se gasesc in aceasta pozitie sau pot aspira la ea, si sunt neincrezatori in politica si politicienii care li se baga in casa. Dar odata eliberate mecanismele democratice, o astfel de realitate este de scurta durata. Cei care nu au participat la acel joc se aseaza la masa si aduc cu ei argumente cu greutate: votul celor pentru care acel aranjament nu inseamna mare lucru si care sunt gata sa ofere Statului puterea de a-l schimba, prin intermediul unei parghii ce nu mai pare atat de detestabila atunci cand se schimba beneficiarii: taxarea. Acesta este targul. Noi va aducem la putere, voi puteti strange taxe mai mari si mai multe, pentru a finanta un Stat mai mare si mai puternic, cu conditia ca o parte din bani sa ne revina. Sa mai mentionam ca succesul unui astfel de demers s-a bazat total pe traditia si experienta acestor State de a colecta taxe, dinainte de orisice vise democratice.
Cred ca legatura dintre democratie si taxe este astfel destul de limpede: ele se pot sustine una pe alta, iar unele State moderne, cum ar fi Suedia, au dus acest sistem aproape de perfectiune, intr-un aranjament corporatist suficient de echilibrat incat sa para multora ideal. Pe de alta parte, este de asemeni evident ca taxele sunt o intruziune in proprietate si un atac asupra bunastarii. O economie fragila nu rezista unui astfel de atac, rezultatul fiind acela ca nici bunastarea, nici democratia nu sunt servite. O economie puternica poate sustine taxe, dar taxele nu produc si nu sustin o economie puternica. De unde rezulta ca acolo unde nu exista suficienta bunastare, democratia la randu-i nu prea are sanse, sau este lipsita de continut real. Uitati-va in jur si observati unde exista democratii stabile. Doar acolo unde trocul prin intermediul taxelor este sustenabil. Cat o mai fi. Am putea exprima asta si prin asertiunea ca nu bunastarea are nevoie de democratie, ci invers.

Romania nu face exceptie. Din pacate, prezenta unor politicieni lipsiti de orice viziune care depaseste propria dorinta de putere sau propriul buzunar si deruta populara nu sunt ingredientele din care se poate croi un program national de creare a bunastarii. Sau orice alt program, in general. Intre putinele locuri in care se fac constant progrese tehnice, se numara bineinteles Codul Fiscal. An de an, in lipsa de idei generatoare de crestere economica, Partidele isi pun la treaba specialistii sa stoarca cat mai multi lei din ceea ce altii se chinuie sa realizeze in ciuda stupizeniei si imprevizibilitatii guvernamentale. Trebuie spus ca acesti politicieni sunt cei mai ferventi sustinatori ai democratiei si nu e greu de inteles de ce: poate ca nu este suficienta bunastare pentru toata lumea, dar cu siguranta se va gasi destula pentru ei, cu numarul de voturi potrivit.

Ce aranjament minunat, nu-i asa?

Read Full Post »

Conditia si conditiile democratiei (3)

Asa cum spuneam in primul articol din aceasta serie, marea calitate a democratiei este aceea ca poate satisface una din conditiile de stabilitate sociala, respectiv poate evita existenta unor majoritati oprimate de catre o minoritate. Faptul ca POATE sa o faca, nu incumba insa garantia ca asa se intampla lucrurile. In primul rand, majoritatea care va determina optiunile societatii in legatura cu propriile reglementari poate sa opteze prost sau bine, in legatura cu orice aspect in care poate interveni. Majoritatea nu inseamna in nici un fel locul social in care se gaseste garantat adevarul sau binele, cred ca nu e nevoie de multe argumente aici. Deasemeni, decuplarea de la actul de decizie, care se rezuma la un vot din cand in cand, modul in care cei care exerseaza efectiv puterea pot influenta votul prin mecanismele de dependenta pe care le creaza, pot sa zadarniceasca complet aceasta premisa favorabila a democratiei. Apoi, este insuficient ca majoritatea nu se gaseste oprimata, ea nu trebuie la randu-i sa poata oprima ori sa poate exclude, discrimina, pe principii ale majoritatii. Interzicerea casatoriilor homosexuale reprezinta un exemplu flagrant de discriminare pe principii ale majoritatii, dar sunt altele mai subtile, cum ar fi cele de religie oficiala, care nu presupune interdictie, ci statut privilegiat, etc.

Ideea este ca democratia in sine, ca sistem, nu rezolva nimic, ci doar creeaza niste premise pentru ca deziderate mai importante sa fie indeplinite. Daca, sa spunem, Pamantul ar fi Eden, nimeni nu s-ar gandi sa pretinda democratie. N-ar exista nici o nevoie in acest sens.

Democratia ofera un mecanism foarte eficient doar celor care stiu ce vor si vor ce trebuie, si numai in situatia in care sunt si majoritari. Trebuie sa recunoastem, nu este usor. Tot un mecanism relativ eficient il constituie si democratiile in care exista o minoritate care stie ce vrea si ce trebuie si reuseste sa mobilieze o majoritate in sustinerea ei, cu compromisuri si costuri relativ mici. Ineficienta in masura mai mare sau mai mica este democratia in care exista mai multe minoritati care stiu ce vor, dar care nu este neaparat ceea ce trebuie, si isi disputa crearea de majoritate necesara impunerii propriului interes cu pretul unor mari compromisuri si fara nici o consideratie pentru costul social asociat. Din nefericire, din ce in ce mai multe democratii se gasesc in acest pericol, sau chiar in aceasta situatie, iar Romania reprezinta un exemplu stralucit. Cei care au vazut democratia ca pe un mijloc de atingere a unor obiective importante, cum ar fi libertatea, egalitatea, protectia invidului si a proprietatii sale, au intuit toate aceste pericole ale deturnarii sistemului democratic de la aceste scopuri si au inventat institutii si reguli menite sa creeze si mentina decuplari intre diferitele elemente ale Puterii si sa evite chiar dictaturi ale majoritatilor mai mult sau mai putin manipulate. In ce masura au fost insa acestea relativizate, ne arata cele mai recente evenimente, de la noi, dar si de la altii. Sustin cu tarie ideea ca aceasta slabiciune a democratiei si deturnarea ei de la posibilitatea de a fi un mijloc adecvat de satisfacere a unor deziderate superioare, o reprezinta cresterea peste masura a ceea ce se cheama stat social. Dezvoltarea acestuia este invers proportionala cu discernamantul celor care voteaza, permitand constituirea de majoritati in sprijinul politic al unor idei care relativizeaza, atunci cand nu anuleaza, drepturile fundamentale ale indivizilor. Scopul acestor votanti devine doar acela de a beneficia de cat mai multe gratuitati, subsidii, suplimentari sau compensari de venituri, fara nici o preocupare pentru modul in care resursele ce se cer astfel consummate, se constituie, ori, si mai rau, cerand ca Statul sa preia controlul asupra lor intrucat isi imagineaza ca in acest fel ele se securizeaza…

Statul social hiperdezvoltat este astfel doar avanpostul socialismului, nu templul democratiei care apara pe individ si libertatile sale greu castigate. Din nefericire, oamenii nu par sa inteleaga in ce masura socialismul reprezinta o fundatura, in ciuda experientelor istorice recente.

Read Full Post »

Tara lui Eschil, ultima tragedie?

Desi multi spun ca alegerile de ieri din Grecia nu schimba mare lucru, exista mari diferente fata de alegerile din 6Mai.Au intrat in Parlament aceleasi 7 partide ca si in Mai, dar rezultatele, schimba mult configuratia politica, si mai ales concluziile si posibilitatile de viitor. Ceea ce este sigur e faptul ca grecii vor avea guvern,scorul electoral, fata de alegerile din Mai face posibila o coalitie care sa guverneze. Este dificil pentru partidele politice grecesti sa negocieze o coalitie, deoarece se afla intr-o situatie cu totul noua. Daca pana anul acesta sistemul politic grecesc si bipartidismul oferea majoritati absolute si guverne monocolor, schimbarea majora a spectrului politic grecesc in urma crizei, permite doar formarea de guvern in urma unei coalitii. “Spargerea” unitatii atat la dreapta cat si la stanga, face dificila negocierea, si permite majoritati formate din forte politice pana mai ieri pe pozitii ireductibile. Probabil, guvernul rezultat va fi cel format in urma coalitiei partidelor moderate si pro-europene. Scopurile politice in Grecia s-au schimbat mult in ultimii trei ani. Nu se mai pune problema masurilor de dreapta sau de stanga, se pune problema optiunii europene a Greciei, si nuantelor pe care Grecia ar dori sa le negocieze, sau renegocieze cu partenerii europeni. Iata si rezultatele, impreuna cu explicatiile necesare:

Castigatorul absolut al scrutinului este Noua Democratie, cu 29,8% si 129 de locuri in Parlament. Fata de cele 108 locuri castigate la alegerile din 6 Mai, ND reuseste o performanta. Partid cu traditie, cu radacini in sec.XIX si o continuitate ideatica, ideologica si de suprafata sociala, ND este un partid ce poate oferi Greciei solutii. Programatic, ND doreste mentinerea Greciei in zona Euro, fiind dispus sa aplice masuri de austeritate, cu anumite nuante si renegocieri . Ceea ce aduce insa nou, este rediscutarea Tratatului Fiscal, si dorinta de dezvoltare(cuvantul dezvoltare a fost cel mai folosit in aceasta campanie), situandu-se mai mult de partea discursului lui Hollande decat de partea lui Merkel. Antonis Samaras, primul-ministru desemnat (si mai mult ca sigur urmatorul prim-ministru) este economist de formatie, personaj de suprafata politica europeana, cultivat si de incredere, si face parte dintr-o familie foarte veche (cu oarecari radacini aristocratice, conectat prin familia mamei cu fanariotii), cu traditie politica.

SYRIZA, denumita generic si “stanga radicala”(pentru a fi diferentiata de celelalte doua partide de centru-stanga, percepute moderate) reuseste performanta unui procent de 26,9%, obtinand 71 de locuri in Parlament, fata de 58 la alegerile din 6 Mai. SYRIZA este cea mai mare surpriza electorala, un partid care acum 3 ani se situa undeva in jurul a 3%(pragul de intrare in Parlament) , reuseste sa ajunga a doua forta politica a Greciei in mai putin de doi ani, detronand la stanga vechiul si traditionalul PASOK. O retorica plina de demagogie, populista si charisma lui Alexis Tsipras, par a fi ingredientele succesului. Syriza nu are multe solutii, dar promite rediscutarea tuturor contractelor de imprumut, respingerea Tratatului Fiscal, mentinerea Greciei in Euro (cu o schimbare radicala de discurs in aceasta privinta, acum un an, militau pentru iesirea Greciei din Euro). Nu se stie cum vor face toate cele de mai sus, solutiile fiind doar declaratii de intentie, pe care publicul le percepe ca aventuriste. Tsipras este un vorbitor excellent, un orator(in Grecia exista o veche traditie a discursurilor in piata publica, la adunari politice), si are bune legaturi europene cu partidele “surori” din Franta, Portugalia, Italia si Spania(reprezentantii acestora au participat la sarbatorirea victoriei scorului bun, duminca seara). Marea majoritate insa, percep SYRIZA nepregatita de guvernare, iar un guvern in jurul acestui partid este de multe ori catalogat drept aventura.

PASOK,cu 12,4% din sufragii si 33 de locuri in Parlament (fata de 41 in 6 Mai) este marele perdant al crizei si “beneficiarul” pedepsei publice pentru guvernarea Papandreu. Detronat de SYRIZA, PASOK pluteste intre traditia pro-europeana, moderata si perceptia de “soft”, si nevoia publicului de solutii indraznete, idei noi si suflu proaspat. Nevoia electoratului a fost mai bine implinita de SYRIZA. Scandalurile de coruptie in jurul PASOK(si arestarea unui fost ministru PASOK al Apararii, dovedit ca beneficiar de comisioane pentru achizitii de armament) au cantarit greu in ochii electoratului. PASOK se gaseste intr-un cerc vicios: neparticiparea la guvernare si radicalizarea l-ar aduce pe acelasi plan cu SYRIZA(si ar pierde electoratul moderat, traditional de centru-stanga), participarea la guvernare ii va eroda procentul lasand SYRIZA  spatiu de miscare maxim la stanga politica.

Anexartiti Elines(AE) , partid desprins din Noua Democratie, sustinator al suveranismului, reuseste doar 7,5% si 20 de locuri in Parlament, fata de 33 in 6 Mai. Principala diferenta fata de ND este opozitia fata de Tratatul Fiscal si atitudinea suveranista (respingerea unei Europe federaliste, si sustinerea unei Europe a natiunilor). Cu o retorica destul de percutanta, si un lider foarte vocal, AE nu a mai convins la fel ca in 6 Mai, alegatorii de dreapta intelegand probabil ca ND este mai sigur decat “aventurosul” Khamennos (liderul AE) si partidul sau.

Hrisi Avgi (XA) , surpriza neplacuta a acestor alegeri, reuseste o performanta ceva mai slaba decat in 6 Mai, adica 6,8% si 18 locuri in Parlament, fata de 21 de locuri in 6 Mai. Partid fara programe, doar retorica, gestica si declaratii uluitoare, XA s-a ridicat in special pe sentimental anti-imigrationist al grecilor. Fara traditia imigrationista a Frantei sau Angliei (sau a altor vestici), si fara legi clare in ceea ce priveste imigratia, Grecia s-a trezit in ultimii 25 de ani, invadata de valuri imigrationiste ce s-au dovedit din ce in ce mai greu de absorbit. Criza, si cresterea somajului au acutizat aceste (re)sentimente. La asta se adauga numarul din ce in ce mai mare de asiatici si africani care au ajuns in Grecia in ultimii 15 ani, si care incearca sa se stabileasca acolo. Inainte de 6 Mai cu o saptamana, un imigrant pakistanez a ucis cu bestialitate o familie din Patras in timpul unui jaf (altul, srilankez a violat o fetita de 15 ani intr-o suburbie a Atenei, mutiland-o pe viata), iar XA a profitat de aceste evenimente, scorul de 7,5% din 6 Mai aproape dublandu-se fata de procentul cu care erau creditati in sondaje. Cu o populatie de 11 milioane, Grecia pare incapabila sa faca fata fenomenului imigratiei in actualul context. Rezolvarea prin legiferare a imigratiei, si o eventuala imblanzire a crizei, va trimite acest partid inapoi, adica la 0,01% de unde a venit.

DIMAR(Stanga democrata) , un PASOK mai mic  a reusit, prin atragerea nemultumitilor PASOK sa stranga un istoric maxim 6,3% si 17 locuri in Parlament (fata de 15 in 6Mai). Un partid responsabil, de lider (Fotis Kouvelis, un batran stangist, perceput ca cinstit si onest) , DIMAR va fi probabil un partener la guvernare.

KKE (Partidul Comunist) , a ajuns la minimul istoric, adica 3,9% si 12 locuri in Parlament (fata de 24 in 6 Mai). Retorica prafuita ,anti-orice, opozitia la orice coalitie si declaratia de intentie de a schimba totul (si de fapt nimic), cuplata cu stilul de viata luxos (si foarte capitalist) a liderilor partidului(Aleka Papariga, liderul partidului,locuieste in zona Ekale,una din cele mai exclusiviste a Atenei), au dus KKE la limita intrarii in Parlament.

In acest peisaj, cu Antonis Samaras desemnat prim-ministru, guvernul va fi format probabil cu PASOK si DIMAR, care impreuna ar strange 179 de locuri din cele 300 ale Parlamentului grec, si ar asigura majoritate. La asta , s-ar putea adauga si AE, daca exista consens in a rediscuta Tratatul Fiscal(asta ar duce la majoritate de 66%, adica 200 de locuri in Parlament). Asta inseamna ca grecii au votat majoritar pentru Grecia europeana si pentru ramanerea in zona Euro. PASOK este in orice situatie marele perdant, participarea la guvernare cu ND contanand chiar riscul disparitiei PASOK ca partid. De aici si reticentele exprimate de PASOK la formarea unui guvern fara SYRIZA(care in opozitie, ar reusi sa “desire” si procentele ramase la PASOK).Dar se pare ca Venizelos, unul din cei mai respectati lideri politici(si seful PASOK) isi va asuma acest risc, in speranta ca nucleul de 12% pe care-l are totusi PASOK, nu-i va parasi.

Astazi se duc discutii importante pentru formarea guvernului. Eu sper, pentru binele Greciei, ca Antonis Samaras sa aiba success.Succesul lui Antonis Samaras poate insemna pentru Grecia si inceputul sfarsitului tragediei prezente, si speranta revenirii la normalitate. Sa fie aceste alegeri pentru tara lui Eschil, ultima tragedie?

UPDATE: Se pare ca s-au inteles: guvernul de la Athena, va avea drept prim-ministru pe A.Samaras, cu participarea ND,PASOK si DIMAR.

UPDATE1: O observatie: am urmarit pe ERT Live stirile duminica seara si ieri. Nici unul dintre partide, si nici un om politic nu a pus in discutie corectitudinea alegerilor(lucru care s-a intamplat oricum foarte rar in ultimii 40 de ani), si nu a existat nici o acuza de furt de voturi.

UPDATE2: Alegerile din 17 iunie au avut o acoperire mediatica  mult mai mare,si au fost mai urmarite decat alegerile din Franta. Impactul lor este mai mare decat miza strict politica. Iar pentru regiunea noastra, au o importanta mai mare decat multe alte evenimente.

Read Full Post »