Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘pdl’

După cum ziceam mai devreme astăzi, poate că este mai bine că Iohannis va deveni Președintele României. Postul în sine nu oferă putere, nici măcar dacă ești Președinte Jucător. Oferă cel mult, un discutabil control al serviciilor și dreptul de a numi Primul-Ministru.

Însă nici primul lucru și nici cel de-al doilea nu sunt chiar atât de ușor de obținut. Să nu uităm că Tăriceanu i-a dat cu tifla lui Băsescu un mandat întreg, pentru că cel de-al doilea nu a fost în stare să obțină o majoritate parlamentară.

Și nici serviciile nu s-au grăbit să execute tot ce le-a cerut Băsescu. Amintiți-vă de situația ridicolă când Băsescu acuza SIE că îi lucrează protejata.

Ceea ce contează cu adevărat acum este cine va controla majoritatea parlamentară. Chiar în ipoteza discutabilă în care PDL și PNL vor obține majoritatea, mă îndoiesc sincer că Iohannis va îndrăzni să-l numească prim-ministru pe Traian Băsescu. Au trecut doar doi ani de la momentul când 7.5 milioane de alegători au votat demiterea și doar hocus-pocus-ul cu numărul de alegători l-a scăpat pe Băsescu de demitere.

E mult mai probabil ca Iohannis să numească un prim-ministru din partea Alianței Creștin-Liberale. Cineva tânăr precum Mihai Răzvan Ungureanu sau Bogdan Drăgoi. Sau cineva cu experiență precum Blaga sau, de ce nu, Crin Antonescu. Nu am informații, ci doar speculez. Oricum, se anunță o perioadă interesantă cu un echilibru al forțelor politice. Ceea ce, zic eu, este bine.

În orice caz este mai bine, decât Victor Ponta Președinte, plus un Parlament de „stânga”, plus un Executiv condus de un pseudo-liberal ca Tăriceanu și format în principal din oameni ai „stângii”. Să nu uităm că Tăriceanu a mărit aparatul de stat până la cea mai mare dimensiune de după „revoluție”. Cel puțin în topul meu cu prim-miniștri vine după Mugur Isărescu, Adrian Năstase, Victor Ponta și Mihai Răzvan Ungureanu. Poate chiar și după Nicolae Văcăroiu.

Îmi pare rău pentru Victor Ponta, dar responsabilitatea eșecului îi aparține în primul rând lui. Plecând de la faptul că și-a înstrăinat PNL-ul și nu și-a respectat angajamentele față de Crin Antonescu. Scuza că a fost decizia PNL-ului să se retragă de la guvernare este greu de crezut. Ponta a decis să facă surfing singur pe valul de anti-băsism. Și a rezultat ceea ce se vede acum.

După cum spuneam, situația actuală, cu un echilibru delicat între PSD, PDL și diversele facțiuni liberale și cu un Președinte mormoloc este de preferat celeilalte variante. Cred că singura variantă care m-ar deranja cu adevărat este cea cu Traian Băsescu prim-ministru. Însă mă îndoiesc sincer că Iohannis își va risca poziția pentru Traian Băsescu.

Dacă vă face plăcere să pariați pe viitoarea formulă de guvernare, sunteți invitații mei.

PS: Există totuși la aceste alegeri o mare anomalie pe care nu mi-o pot explica. Eșecul TUTUROR sondajelor. Are cineva vreo explicație pentru asta?

Anunțuri

Read Full Post »

Am pornit televizorul și pentru câteva secunde m-am zgâit la mutra lui Gâdea. Ușor surprinzător pentru că nu știu pe nimeni în casă care să se uite la Antena 3, altfel decât din greșeală. Practic, postul a devenit neinteresant cam de când Traian Băsescu și-a pierdut relevanța. Inițial am schimbat din reflex postul, dar apoi am realizat ce zicea respectivul. Îl invita pe candidatul Johannis la emisiunea pe care o moderează. Așa că am schimbat la loc. Exact la timp pentru a-l vedea pe invitatul din seara asta, nimeni altul decât Teodor Meleșcanu.

Personal nu prea am nicio opinie conturată despre domnul respectiv. Mi se pare politicos și conciliant, dar nu cred că are nimic special, care să-l transforme în lider. L-am întâlnit o singură dată, într-un aeroport unde așteptam îmbarcarea spre București, când m-a invitat amabil, fără să mă cunoască (presupun), să mă alătur partidului pe care-l conducea atunci (ApR-ul).

În decursul timpului mi s-a părut amuzant modul discret în care a schimbat barca. De la PDSR la ApR, apoi la PNL, pentru ca în final să fie numit de Traian Băsescu ca șef la SIE în locul lui Ungureanu. Ca toată lumea, am auzit de demisia de la șefia SIE pentru a candida la prezidențiale. Sincer nu mi s-a părut că ar avea vreo șansă. Deși probabil că nu ar fi un președinte incompetent sau distructiv precum actualul ocupant al Palatului Cotroceni.

Însă discuția cu Gâdea a avut și un punct interesant. Oare ce se va întâmpla în cazul în care Johannis ar fi declarat în incompatibilitate și ar fi forțat să se retragă (vedeți aici un articol interesant: „Ce ar însemna dispariția candidaturii lui Iohannis?„). Foarte probabil Meleșcanu s-ar afla în „pole position” pentru a colecta voturile acestuia. Atât din partea PNL-ului, cât și a PDL-ului. Și cred că și votanții din Transilvania ar prefera să-l voteze pe el, ca ardelean, decât pe oricare alt candidat. Ca să nu vorbim și de faptul că o parte din electoratul PSD (vechea gardă) ar vota mai degrabă cu el decât cu Ponta.

Hmm… Meleșcanu Președinte? De ce nu?

Read Full Post »

Scriam, pe vremea cand Mihai Razvan Ungureanu era (inca) prim-ministru ca fara un partid, o forta politica care sa-l sustina, demersul de a guverna va fi dificil pentru MRU. S-a dovedit nu doar dificil, dar si imposibil politic. PDL-ul a fost incapabil sa-l pastreze pe MRU la guvernare, datorita catorva deputati fugiti cu arme si bagaje catre USL. Dupa nici trei luni, Ungureanu a parasit palatul Victoria fara sa fi putut sa demonstreze ceva ca guvernant, si cu atat mai putin ca om politic. Aparitia lui MRU ca prim-ministru a fost judecata de multi ca o greseala pentru cariera politica pe care acesta ar dori sa o aiba in viitor. S-au facut multe speculatii despre eventualele miscari ale lui MRU in politica. Multi il vedeau imbarcat in PDL, altii preziceau formarea unui nou partid, in timp ce unii considerau scurta perioada ca prim-ministru ca o ratare din start a carierei politice.
Avem astazi o rezolvare a dilemei care a dus la acele speculatii. MRU si-a luat partid second-hand din parcul de partide „adormite” al Romaniei. A devenit presedinte peste un partid de conjunctura, si a strans in jurul sau un grup de personaje surprinzatoare si contradictorii. Fostul ministru PSD al sanatatii , social-democrat exotic, vanzator de Ferrari si om de casa a lui Mircea Geoana a devenit unul din secunzii lui MRU. Este probabil emblematic pentru contradictia intre intentiile (declarate) ale Fortei Civice si realitatea care face necesara (in politica) recuperarea unor astfel de personaje. Cunoscut lobby-ist pentru companiile farmaceutice majore , Bazac a adoptat in perioada ministeriatului sau masuri ce au avantajat marile companii, masuri imbracate desigur in retorica „de stanga” . Cativa „eretici” ai Noii Republici, excentricul Iurascu si alti cativa completeaza galeria de locotenenti ai lui MRU.Nici numele, nici partidul in sine, nici personajele din jurul lui MRU,nu au un istoric sau o valoare (politica) intrinseca. MRU foloseste platforma tehnica a unui partid „de-a gata” , pe care incearca sa-l imbrace cu notorietatea sa, si sa-l legitimeze cu procentele sale inca neverificate electoral. Forta Civica este doar un intermezzo pentru MRU, deoarece partidul preluat se inscrie intr-o alianta formata din partidele ce se revendica a reprezenta curentele ideologice de dreapta. Este discutabil in ce masura PDL-ul , sau celelalte fragmente ale „coalitiei cu inima”reprezinta intr-adevar un electorat cu aspiratii de dreapta. O inscriere a lui MRU in PDL ar fi fost o dezamagire. Liderii pdl-isti s-ar fi simtit amenintati , iar procentele lui MRU n-ar fi ajutat la refacerea imaginii si potentialului electoral al PDL. Tehnic, preluarea Fortei Civice este probabil singura miscare ce-i poate asigura lui Ungureanu accesul in politica romaneasca (asa cum o stim). MRU devine astfel unul dintre politicieni, si intra „in randul lumii”. Spun tehnic, deoarece alegerile sunt foarte aproape, iar MRU trebuie sa se verifice electoral, si trebuie sa demonstreze ca poate trece examenul minimal de politician, acela de a castiga un colegiu de senator sau deputat. Alternativa ar fi fost ca MRU sa incerce sa-si construiasca propriul partid, dar ar fi insemnat sa renunte la cel putin un ciclu electoral, si sa joace din afara sistemului politic. Ar fi fost mai onorabil, dar mai riscant si mult mai dificil. Politicianismul marunt in acest caz, poate fi un calcul de succes. Imbarcat in politica de „main-stream”, aruncat in lacul cu pesti politici romanesti, MRU va trebui sa invete sa inoate, si cine stie, poate deveni „stiuca alfa” in politica romaneasca. Deocamdata, MRU se regaseste intr-o constructie usor ciudata, cu lideri care nu se plac , uneori se detesta, formata din institutii cu discurs de multe ori contradictoriu.
Pana la urma, cine e „dreapta”? Mihail Neamtu a reusit sa devina controversat inainte de a-si desavarsi notorietatea, iar micile furtuni in pahare cu apa starnite de declaratiile sale reusesc doar sa tulbure coeziunea pe care coalitia (probabil) o doreste. Neamtu s-a dovedit in plus un cunoscator al caii oportuniste, fara a justifica aceasta cale prin idealuri sau gesturi admirabile. Baconski sau Papahagi, carora nu li se pot nega nici intelectualismul, nici un anume bagaj de intelepciune au reusit sa-si indeparteze publicul prin declaratii intelectualiste, dar contraelectorale, schimband pase si conversand public despre „mahalaua imunda” sau „ciumpalaci” in timpul revoltei din ianuarie. Oricum, nici Neamtu, nici Baconski sau Papahagi nu s-au verificat electoral ca personaje politice, iar formatiunile lor nu au reusit sa iasa din periferia „de lux” a satului politic mioritic. PDL-ul , si presedintele sau „de serviciu”, Vasile Blaga, nu (mai) sunt astazi ceea ce erau acum 4 ani. PDL-ul a intrat la apa, si nu poate oferi destul spatiu pentru a multumi intrutotul camarazii de „dreapta” in cautare de locuri eligibile si „trenuri” politice . Schimbarea brusca de „par politic” a PDL, care a devenit peste noapte din „de stanga” promotor al dreptei, atarna inca destul de greu in trecutul politic incarcat al acestui partid. „Ornamentele” PDL-ului ca Voinescu sau Cristian Preda , nu pot decat sa ofere speranta, dar s-a dovedit ca mecansimele de partid izvorat din FSN pot reduce la tacere oamenii ce pot spune ceva in politica romaneasca atunci cand oportunismul transpartinic fac necesar acest gest.
Desigur, ramane Traian Basescu, singurul liant (teoretic) al coalitiei de dreapta. Dar ce greutate mai are un personaj politic fata de care sentimentele de apreciere sunt tot mai slabe? Basescu a reusit in 8 ani sa piarda terenul sustinerii romanilor prin greselile sale electorale si gafele politice uriase , fara sa fi adus societatea la gradul de maturizare promis. Chiar daca USL-ului nu i-a reusit „shmenul politic” numit referendum, Basescu nu mai poate aduna destula sustinere pentru a se erija in liderul unei constructii de dreapta. Pozitia de presedinte, impopularitatea si un guvern USL probabil(si predictibil) chiar si dupa alegerile din decembrie, face imposibila „utilizarea” lui Basescu.Orice coalitie care va incerca utilizarea vizibila a lui Traian Basescu drept liant si port-drapel nu va face decat sa se incarce cu un balast politic ce nu poate duce decat spre esec. Desprinderea de Basescu, care e bine sa ramana in trecut, si sa nu se proiecteze (sau gandeasca) in viitor, este cel putin recomandabila.Deocamdata, alianta dreptei este o stransura. Asa cum voievozii valahi sau moldoveni plecau cu oastea de stransura sa-i infrunte pe turci, datorita iminentei atacului si situatiei imperioase, la fel si „dreapta” este (inca) o stransura ce vrea sa dea piept cu USL-ul la alegerile din decembrie.
Desigur, Alianta Romania Dreapta va deveni la un moment dat un partid unitar. Este singura solutie, si o alternativa la puterea USL-ista ce se preconizeaza atotstapanitoare. Alternativa, si dorinta de a balansa scena politica este si unica ratiune logica a formarii acestei coalitii.
Mihai Razvan Ungureanu poate fi un lider al acestei formatiuni. Va depinde doar de el, si de modul cum va folosi lipsa de negativism(si absenta unui trecut politic incarcat) la adresa propriei „persona politica”.Diferenta pe care o va face in contrast cu Victor Ponta, diferenta de abordare si responsabilitate politica, va fi elementul hotarator. Si cum Ponta reuseste sa se hlizeasca indeajuns pentru a dilua orice mesaj de stanga, si arata ca guvernarea sa nu este cu nimic mai buna decat guvernarile anterioare (prin absenta masurilor, sau prin lipsa oricarei nuante fata de intentiile guvernului MRU) , Ungureanu are sanse sa devina un invingator.
Clasa politica romaneasca a avut propriul Waterloo anul acesta in urma referendumului. Infantilismul politic si nanismul obiectivelor, lipsa de scopuri si aspiratii nationale, consensuale si unificatoare,pot insemna un esec al intregii clase politice. Dar pot insemna si un nou inceput, o reasezare a scenei in politica romaneasca. Va fi MRU o oaza a desertului politic, sau se va nivela, ramanand doar o duna de nisip?

UPDATE :Dalia Grybauskaitė , presedintele Lithuaniei a vorbit de imaturitatea politica, si de esecul intregii clase politice romanesti. Cred ca mi-a citit articolul. Daca o citeste si aude Crin Antonescu sunt sigur ca va declara razboi, in nume personal, Lithuaniei, si ii va transmite Daliei sa-si vada de Lithuania ei, eventual sa-l ia si pe Basescu cu ea sa-i dea un spatiu de joaca 🙂

Read Full Post »

Cei trei copresedinti ai USL se vor lupta maine in Parlament cu hydra puterii. Cu panza neagra pentru “mazil” intr-o mana,gata de asezat pe umarul lui MRU, si cu foaia pe care e notat “guvernul de 60 de secunde”in cealalta, USL se pregateste responsabil si hotarat sa preia puterea, sa scurteze capetele hydrei si sa dea drumul raurilor de lapte, miere si unt pe care PDL-ul le tine inchise in turn, spre folosinta proprie, si nu le da poporului. Motiunea este de fier, multi deputati ai puterii au avut revelatii politice majore si subite iluminari si au trecut la USL, in urma discutiilor “ca’ntre gentlemen-i” cu Ponta si Antonescu. Contrastant, MRU a dat dovada de siguranta de sine, si a dat o palma PDL-ului, prin lipsa de consultare si absenta unei minime intalniri publice inaintea motiunii cu partidul care se presupune c-ar trebui sa-l sustina. Este un semnal de distantare al lui MRU de PDL si de coalitia la putere.

Motiunea de cenzura este un exercitiu democratic, destul de uzitat si la noi in ultimul timp. Dar in acest caz, nu mi se pare deloc un gest al democratiei. In zdrente, gusata, schioapa, cu dioptrii mari si celulita, democratia romaneasca primeste prin aceasta motiune un nou scuipat intre ochi. Asa cum lui Basescu nu i-a pasat sa schimonoseasca votul din 2008 prin incurajarea aparitiei UNPR si distorsiunea rezultatului electoral, nici Ponta sau Antonescu nu ezita sa se joace cu locurile din Parlament, incurajand si gazduind transferul politic fara discernamant. Orice calcul politic arata ca motiunea poate trece doar in cazul in care parlamentari ai puterii voteaza pentru aceasta, sau trec la USL cu arme si bagaje. Usurinta de care dau dovada majoritatea politicienilor romani de a-si urmari interesul politic fara a tine cont de minima moralia si de cateva principii simple(baza interesului comun), au adus democratia din Romania in starea pe care am descris-o. Establishment-ul politic isi atrage oprobiul prin acest tip de actiune. Nu am nimic cu motiunea in sine, dar sunt impotriva mijloacelor prin care aceasta ar putea trece. Negocierea politica “de culise”, opaca si plina de secrete fetide, se poate intoarce mai tarziu impotriva celor care o practica. Motiunea de cenzura ar fi trebuit sa treaca doar prin spargerea coalitiei la guvernare, prin negociere politica intre USL si unul dintre grupurile aflate la putere. Oricum, chiar daca am gandi in termeni de realpolitik, motiunea este ruginita inaintea folosirii, USL-ul greseste daca are impresia ca guvernarea(o luna, doua sau sase ) nu-I va erode sansele. In acest caz ar fi fost bine daca Ponta il asculta pe Iliescu mai atent, sau daca Antonescu l-ar consulta din cand in cand pe Djuvara. Motiunea, si mai ales succesul acesteia, nu ar face decat sa-I largeasca terenul de joaca lui Traian Basescu, aducand din nou in centrul atentiei “presedintele jucator” si bilele sale colorate. Schimbarea politica in Romania trebuie validata doar prin alegeri, eventual anticipate.

Norocul lor este ca motiunea nu va trece. Vom asista ulterior la “plansete”, la victimizari si acuze de tradare , la caruselul obisnuit al emisiunilor TV pline de “analisti” si politicieni-bocitoare, care vor plange pe catafalcul unei defuncte motiuni. Probabil si la exagerari de limbaj, asa cum ne-am obisnuit in ultimul timp.

Ultima saptamana a fost si un soi de olimpiada de primavara la sectiunea “cine spune mai multe enormitati pe unitatea de timp”. Iata si rezultatele:

Locul I, la o distanta uriasa fata de ceilalti,- deputatul de Barlad caruia i-am si uitat numele. Am auzit ca e professor de istorie, dar cred ca a studiat la fara frecventa undeva la o universitate obscura probabil. Nu doar ca nu stie ce spune (banuiesc ca nu stia exact semnificatia cuvintelor utilizate) , dar explicatiile date ulterior denota o lipsa totala de bun simt. “Soarta lui Aldo Moro” contine nu doar un asasinat, dar un intreg sir de evenimente triste si reprobabile care au dus la acest asasinat, si o amintire dureroasa care tine de terrorism, violenta si organizatii dubioase.Personajul, aparut de nicaieri, nu ar trebui sa-si mai gaseasca locul in partidul care l-a produs si nici pe o lista electorala.

Locul II, pentru dramatism si politicianisme de opereta – Sever Voinescu. In replica data lui Victor Ponta, Voinescu demonstreaza ca poate fi (si) tinichea politica. Modul teatral in care incerca sa convinga ca Ponta ii va ucide pe toti, a fost caraghios si pueril. Cu aceasta interpretare ,falsa,icnita,si caragialesca, nu ar fi intrat oricum la Institutul de Arta Dramatica.

Locul III, pentru reintoarcerea la “grupa mica”- Victor Ponta. Lider al unui partid mare si aspirant la functia de premier, Ponta ar trebui sa-si controleze caderile cam frecvente in liga mica de politicieni incepatori. Perspectivele sale politice si pretentiile de presedinte de partid il obliga pe Ponta la autocontrol, autocontrol de care nu a dat dovada in interventia in care afirma ca “nici daca ar fi impuscati” sau ceva de gen.

Mentiune speciala, si premiul de popularitate- Roberta Anastase. Transpirata, despletita, incercanata si deosebit de ingrijorata, Roberta parea ca isi face bagajele pentru a parasi castelul inainte ca Ponta sa navaleasca cu hoardele de revolutionari ca sa o duca la ghilotina. Cu ochii in lacrimi, si tremolo in voce, Roberta il explica pe Ponta si-I prezicea un viitor de “serial killer”. In sfarsit, norocul este ca “Grasa si proasta” este titlul unui roman de Rodica Ojog Brasoveanu.

Limbajul de tinichea, in deschiderea campaniei electorale, nu promite nici dezbatere de calitate, nici solutii de guvernare. Dar deschide o cutie a Pandorei in legatura cu “libertinajul” lingvistic si de exprimare. Politicienii ar trebui sa fie (si) exemple, sa dea dovada de  retinere, de discretie a comportamentului si limbajului. De ce sa ne miram atunci ca tinicheaua “din varf” cade pe trotuar si ne loveste zilnic simtul acustic si estetic?

Si motiunea? Romanii se pregatesc de minivacanta, pana pe 2 Mai toata lumea va uita de motiune. Si o luam de la capat.

UPDATE

Well, m-am inselat. Uite ca a picat guvernul. Exista doua posibilitati, cu multime de variante, in functie de mood-urile, umorile si jocurile lui Basescu si a celor din (deja fosta) opozitie. Prima posibilitate ar fi ca Basescu sa-l desemneze pe Ponta, si acesta sa accepte sa formeze guvernul. Mai ramane solutia alegerilor anticipate, care mie mi s-ar parea cea mai onorabila pentru toata lumea. Vom avea ocazia sa analizam, din nefericire traim timpuri interesante.

Read Full Post »