Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘PDSR’

Am pornit televizorul și pentru câteva secunde m-am zgâit la mutra lui Gâdea. Ușor surprinzător pentru că nu știu pe nimeni în casă care să se uite la Antena 3, altfel decât din greșeală. Practic, postul a devenit neinteresant cam de când Traian Băsescu și-a pierdut relevanța. Inițial am schimbat din reflex postul, dar apoi am realizat ce zicea respectivul. Îl invita pe candidatul Johannis la emisiunea pe care o moderează. Așa că am schimbat la loc. Exact la timp pentru a-l vedea pe invitatul din seara asta, nimeni altul decât Teodor Meleșcanu.

Personal nu prea am nicio opinie conturată despre domnul respectiv. Mi se pare politicos și conciliant, dar nu cred că are nimic special, care să-l transforme în lider. L-am întâlnit o singură dată, într-un aeroport unde așteptam îmbarcarea spre București, când m-a invitat amabil, fără să mă cunoască (presupun), să mă alătur partidului pe care-l conducea atunci (ApR-ul).

În decursul timpului mi s-a părut amuzant modul discret în care a schimbat barca. De la PDSR la ApR, apoi la PNL, pentru ca în final să fie numit de Traian Băsescu ca șef la SIE în locul lui Ungureanu. Ca toată lumea, am auzit de demisia de la șefia SIE pentru a candida la prezidențiale. Sincer nu mi s-a părut că ar avea vreo șansă. Deși probabil că nu ar fi un președinte incompetent sau distructiv precum actualul ocupant al Palatului Cotroceni.

Însă discuția cu Gâdea a avut și un punct interesant. Oare ce se va întâmpla în cazul în care Johannis ar fi declarat în incompatibilitate și ar fi forțat să se retragă (vedeți aici un articol interesant: „Ce ar însemna dispariția candidaturii lui Iohannis?„). Foarte probabil Meleșcanu s-ar afla în „pole position” pentru a colecta voturile acestuia. Atât din partea PNL-ului, cât și a PDL-ului. Și cred că și votanții din Transilvania ar prefera să-l voteze pe el, ca ardelean, decât pe oricare alt candidat. Ca să nu vorbim și de faptul că o parte din electoratul PSD (vechea gardă) ar vota mai degrabă cu el decât cu Ponta.

Hmm… Meleșcanu Președinte? De ce nu?

Reclame

Read Full Post »