Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘pe fata’

Presedintele l-a nominalizat astazi pe Victor Ponta premier. L-am urmarit de cateva ori saptamana trecuta pe fostul si viitorul premier stand in fata bradului impodobit de la Palatul Victoria, vorbind apasat, cu expresia de baiat cuminte si timpuriu competent pe fata, despre diverse lucruri. Daca puneai imaginar o barba si plete albe lui Ponta, ti-l puteai inchipui in rolul de Mos Craciun.
USL-ul a promis mai mult decat poate duce „sacul” lui Victor Ponta, inainte de intrarea la prima guvernare din primavara, si inertial pe parcursul primei guvernari Ponta. Pe valul de „razboaie usl-isto-basesciene”, USL-ul, si Victor Ponta personal, au scapat de erodarea la guvernare, desi rezultatul celor 8 luni de guvernare este palid, fara a fi categoric negativ(si in nici un caz pozitiv). Castigand alegerile pe fondul mesajelor populiste si sloganurilor gen „v-am dat salariile inapoi” si a retoricii „antibasiste” ,guvernul Ponta al II-lea va trebui sa faca fata celor 10 puncte(sau provocari):
1. Explicatia celor 8 luni de guvernare Ponta I-ul , perioada marcata prin inactivitate si lipsa de guvernamant, utilizata pe post de campanie electorala prelungita.
2. Guvernul ce sta sa se nasca. Este ca bebelusul de 6 Kg: dificil de extras , prea gras si posibil diabetic, mai are si cordonul infasurat, astfel ca probabil se va face cezariana.
3. Atmosfera de incertitudine si suspiciune la Bruxelles. Nu ca asta ar fi ceva extraordinar sau nou pentru Romania, dar ne-am intors in timp intr-o perioada gri. Victor Ponta poate face giumbuslucuri la ziarele straine si se poate duce imbracat in hainele de duminica la Paris,Londra sau Berlin, dar glumitele sale nu au cu siguranta trecere pe acolo. Vestea buna e ca ne inghesuie in Schengen si pe noi pana la urma, ca nu mai pot lasa Bulgaria pe-afara.
4. Marile promisiuni de campanie, cum ar fi „noi dam , nu luam”, „v-am dat noi ce v-au taiat ceilalti” sunt deja uitate. Cu portofelele inghetate si putina bruma in buzunar, romanii vor trebui sa-l asculte pe Ponta cum explica el competent, presarat cu glumite, ca de fapt n-au promis nimic.
5. Basescu . Aici nu cred ca trebuie sa dau explicatii.
6. Balbaiala cu UDMR-ul. Deja varanul a dat consemn pe unitatea A3 sa tipe tradare in gura mare. „Jurnalistii” USL-istici se isterizeaza deja pentru hartiile lui Traian Basescu si pentru vizitele la ceas de seara ale lui Ponta la Cotroceni.Voiculescu i-a dat peste mana lui Victor Ponta (cu mana lui Crin Antonescu, ca probabil era ocupat cu altceva) si nu l-a lasat sa se harjoneasca cu UDMR-ul. Victor Ponta a pierdut prima batalie in interiorul USL.
7. Bruxellles-ul. Romania nu mai este de capul ei, asa ca nu va putea „sa-si faca de cap”.
8. Baronii si baronetii. In PSD, dar si in PNL (ca in toate partidele care s-au perindat la putere) exista cativa potentati locali gen satrapi. Satrapii nu vor accepta sa nu-si numeasca oamenii in guvern, sa nu impuna linii politice si sa nu ciupeasca posturi, foloase si bomboane de pom.
9. Echilibrul din USL. Cu un partid greoi si nereformat, cu PNL-ul pe cai mari si ajuns partid de masa, si cu Varanul in capul mesei, guvernul Ponta II este prins in melasa jocului politic. Unde te’ntorci dai de un butoi cu pulbere. Noroc ca are 9 vieti.
10. Parlamentul umflat cu steroizi. Un Parlament prea mare, cu membri fie gusogeni , fie penali, fie inutili, va fi o piatra de moara pentru guvernarea Ponta. Un astfel de Parlament , unde interesele colcaie si doamna Justitia va fi fugarita pe toate stradutele laturalnice din Casa Poporului, format din oameni cu interese obscure si metode ingalate, va fi o piatra de moara de gatul guvernului. De la Verginel Gireada pana la Ion Stan, actualul Parlament va fi probabil cel mai slab calitativ si cel mai caraghios legislativ pe care l-a avut Romania din’90 incoace.
Desigur, nu trebuie sa uitam principalul challenge: coabitarea. Toate partile vor trebui sa deprinda acest joc. Se pare ca scrisoarea de raspuns la „hartiile lui Basescu”, venita de la Bruxelles si adresata lui Ponta, asa spune.

Sacul lui Mos Craciun mai are multe daruri pentru romani dupa guvernul obez si coabitare. E incapator. La fundul sacului e ceva care va ajunge la toti romanii. Fiecare se va procopsi cu o bucatica. Se numeste „deceptia”.

Reclame

Read Full Post »