Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘politica’

Hai sa facem o mica scocoteala. Firea a iesit cu 42% din voturile exprimate. S-au iecsprimat, adica au votat 33,3% dintre bucureşteni. Adica o treime. Unu din trei. Adica ca cum sa zic Firea a castigat primaria cu 13,986 % din voturi. Adica ca cum sa explic tot ce se zice cu tanara degeneratie care vrea, care cere, care se caca pe ea ESTE PROPAGANDA.

Fiindca ca cum sa zic in ultimii 25 de ani Bucurestiul imi pare „intinerit”. Unii mai batrani sau doar mai maturi s-au mutat la loc cu verdeata, altii au plecat din Bucale pe la tara ca e mai ieftin, ca e mai putin stresant ca diverse din astea. Insa au venit in Bucuresti tineri atrasi de oportunitati – na doua exemple : Gabi Firea si Nicusor Dan (ma rog de amu nu sunt tineri ci dopar in floarea varstei.) Electoratul presupus al PSD (batrani, „comunisti”) s-a imputinat insa acel presupus de „dreapta” (tineri, dinamici, activi, muncitori cica scolarizati idiotii care nu pot face o inmultire la piata!) a crescut. A crescut cica electoratu ala care cerea cica imperativ ca sa se faca partide cu 3 membri ca sa se primeneasca clasa politica…

Si ce vad? 14 bucuresteni din 100 , adica nici toti pensionarii, au ales primarul!
Ba! daca era asa cum scriu bineganditorii, ce se citeste citit prin presa cea bine „ganditoare” (platita de unde?!) Nicusor Dan ar fi iesit primar fluierand…

Ar fi fost destul ca doua stadioane de tineri cica activi si harnici sa isi miste gusile* si suncile* pana la sectia de votare si sa puna stampila pe catindatu „lor”, adica tanar (cam cu rezerve as zice eu – 46 ani), cica nepolitician, necompromis, cinstit samd etc (recunosc are vreo 2-3 cestii bune la activ)

Dar sunt prea puturosi!! De ce ei? Sa se duca baba . Sa ma duc eu, sa se duca altii! Ei – cei activi si inteligenti- asa sunt invatati… lor li se „cuvine”. Ei „stiu mai bine”ca votu lor nu conteaza.. conteaza ca sticla de ulei (unde in Bucale? Nu zau) ca pomana ca… RAHAT! Ma! daca in Bucuresti ar fi numa 100.000 de pensionari ei ar hotara! Stiti de ce? Fiindca e prosti si voteaza!!

A iesit Firea fiindca tinerii stiu una si buna numa prostii si asistatii voteaza! deci ca sa te arati destept samd NU TREBUIE SA TE DUCI LA VOT! Cunosc pe unii, deja magari batrani (36-40 ani) care nu au votat nici o singura data! Ca e „destepti” (ca oaia cand se…)

A da. Mai trebe sa zic ca de un an am facut prostia sa accept sa fiu presedinte de bloc (onorific adica zero lei ba mai dau eu din cand in cand ptr un xerox sau timbru fiscal). Ba tinerii e de groaza! Unu mai pretentios ca altu, unu mai jmecherit ca altu, unu mai nesimtit ca altu! Si a ajuns un mucea studinte pe la nu stiu ce „parti” sa imi zica extrem de convins ca nu se poate taia apa rece ca scrie in Constitutie! Bine-nteles ca nu scrie… Cum sa zic astia de 22-28 de ani au niste pretentii la asistenta ceva de speriat … vor apa rece fara sa plateasca. Ba vor si caldura .. ca deh drepturile omului, declaratia universala si alte rahaturi din astea.
Muieti is posmangii? se pare ca este deviza electorala a junilor!

A da. Culmea puturoseniei abisale .. Sect 3 (unde locuiesc eu) .. 30% au iesit la vot, DOAR 1 din 3. Ca a ramas Negoita asta poti face spume cat vrei – ptr cartierul Titan cel putin a fost un primar excelent. Nu credeam acum 20-30 ani ca o sa ajung sa zic ca imi place in Titan la nebunie! Nu are (inca) umbra copacilor batrani din Cotroceni (+100 ani!) insa in multe locuri e misto!

  • Tineretu’ bea prea multa bere. De ani de zile ma apuca scarba vazand cum tineri de 25 de ani au falci de grasime gen neamu’ prost. Si cu suncile stau mai bine dacat stateam noi acum 40 de ani… Si cand zic asta tin cont ca niciodata nu am fost prea subtire (ma rog cand am venit din armata) si de supt sug si acu destul de bine.
Anunțuri

Read Full Post »

Mi-am facut obiceiul de a citi, de cele mai multe ori dimineata, stiri pe internet. M-am fixat pe acele site uri despre care cred ca stiu sa faca distinctia intre informare si opinie. Zilele trecute, am citit o stire care m-a suprins: nu mai stiu ce sondaj releva ca 90% dintre romani se informeaza de la TV. Nu ziare, nu internet. In minte mi-a sunat expresia atat de uzitata in vorbirea curenta, drept argument solid al validitatii oricarei afirmatii: “Am vazut eu la TV”. Sau “ au zis si astia la TV”. Trebuie sa fie ceva adevarat in legatura cu cele 90%.

In principiu, televiziunile private, ziarele, site-urile, au un obiectiv economic clar: sa faca bani. Morala este, sau devine, secundara. Nu sunt neaparat imorale cat mai ales, amorale, ( desi uneori devin si imorale). Din care motiv, pe ecran apare ceea ce aduce audienta, sau vizitatori, ceea ce inseamna bani. Formulele sunt diverse, insa cert este ca informarea in sine nu este un obiectiv decat in masura in care aceasta satisface criteriul audientei. Al audientei specifice. Asa ca intrebarea fundamentala pentru un post TV sau un site de stiri este: ce intereseaza publicul? Corectitudinea si rigoarea informatiei? Sau informatia prelucrata, cosmetizata, eventual chiar transformata?

S-ar putea sa fie destui cei care gandesc ca oamenii sunt interesati de stiri corecte si ca incorectitudinea se datoreaza ofertantului de stiri. Ca vina pentru minciuna ii apartine exclusiv si ca daca publicul ar sti ca sunt minciuni, l-ar sanctiona. Asa sa fie? Sa ne amintim ca oamenii STIU ca fumatul este nociv, si totusi o parte a populatiei fumeaza. Ofertantii de produse sunt atenti la piete si vor incerca sa propuna ceea ce se vinde. Ceea ce in cazul televiziunilor se poate traduce astfel: daca publicul nostru nu cumpara adevar, ci prefera simulacrul sau chiar minciuna etichetata astfel, asta vom vinde. Totul depinde de public, adica de cumparator. Iar felul acestuia este determinat de capacitatea de discernamant a celor care il compun. Care la randu-i depinde de educatie, in special de cea metodologica. Adica cea care iti spune CUM sa evaluezi ceea ce vezi si auzi.

Opriti un roman pe strada si intrebati-l nu conteaza ce, cu microfonul in mana. Rarisim veti auzi raspunsul: “nu stiu, nu este domeniul meu”. Veti auzi, aproape intotdeauna, o opinie. Asta pentru ca romanul are, sau crede ca trebuie sa aiba, o opinie despre orice. Daca nu o are, o potriveste pe loc. Ce denota asta? Eu vad aici o inclinatie vadita spre superficialitate, aparenta si kitsch. A celor mai multi, cel putin. Aceasta superficialitate nu poate alimenta decat un discernamant precar, fundamentat aproximativ sau deloc. Iar o astfel de atitudine nu apreciaza analiza, nu doreste sa cunoasca fapte nude pentru a-si forma opinii proprii. Din care motiv, oamenii cu o astfel de atitudine apreciaza pe cei care par sa gandeasca in locul, in vreme ce-i felicita pe ei in permanenta pentru inteligenta de a proceda astfel…

Am reflectat in mai multe randuri la acea butada atribuita lui Lincoln, (fara vreo dovada in acest sens, apropos de fapte), care spunea ca “poti pacali toti oamenii o vreme, sau pentru totdeauna pe o parte din ei, dar nu pe toti si pentru totdeauna, in acelasi timp”. Stiu si eu? Poti schimba “pacalit”, cu multe alte verbe, si este la fel de valabil. Dar cu siguranta vei putea pacali foarte putini, atunci cand acestia au ceea ce se cheama un discernamant puternic. Un astfel de discernamant insa nu este compatibil cu ratinguri inalte pentru televiziuni ale caror emisiuni au un asemenea procent de informatie valida, incat daca ar avea o eticheta ar trebui sa contina specficatia „poate contine urme de…”. Si nu e vorba numai de televiziuni. Cumparam tot timpul ceva, din supermarket, de la politicieni, de la toata lumea. Ceea ce noi suntem, ii face pe ei sa vanda ceea ce vand. Ganditi-va la asta cand mancati urmatorul parizer sau manevrati telecomanda, dar mai ales cand cititi statisticile. Si ratingurile.

Read Full Post »

“Athos, cum lumea evoluează pana la urma de ce nu s-ar modifica si morala? Tu chiar crezi in universalitatea ei?”

Intrebarea venea din partea distinsei doamne Observator si am promis mai demult un raspuns intr-un articol separat. E drept, a intarziat ceva, dar sa spunem ca unele din subiectele abordate de ceilalti muschetari in ultima vreme au permis ramanerea in actualitate a temei.

Aceasta chestiune a resorturilor intime ale moralei si eticii, precum si caracterul relativ sau absolut al acesteia, este una care ma framanta destul de mult. “Inghesuiala” planetara actuala, fenomene precum globalizarea si ritmul progresului tehnologic actual, acutizeaza oarecum considerentele morale si forteaza poate mai mult ca niciodata in trecut, reevaluari de natura etica.

Pornesc de la ceva oarecum inedit:

Descoperiri arheologice recente pe teritoriul actual al Turciei au dat la iveala temple cu vechime de peste 12.000 ani, ceea ce este pe cale sa schimbe complet imaginea preistoriei noastre. Pana de curand, a existat convingerea ca preocuparile religioase ale omului au fost urmarea inventarii agriculturii, un aspect consecutiv sedentarizarii, asadar. Stiti voi, dupa ce foamea nu a mai fost o amenintare permanenta, omul a inceput sa aiba timp pentru filosofie ori cele sfinte. Dar aceste temple sugereaza fara dubiu ca ele au fost realizate de comunitati de vanatori-culegatori si nu de agricultori, constatare ce amorseaza o importanta schimbare de paradigma:

Daca tocmai preocuparile religioase, respectiv conceptualizarea moral-etica, au permis coagularea unor comunitati mai importante numeric in jurul unor obiective cu rol de afirmare a unei identitati spirituale, ceea ce ulterior a facilitat cooperarea pe scara suficient de larga incat anumite descoperiri sau inventii sa devina posibile?
Poate ca de fapt astfel s-au creat conditiile pentru inventarea agriculturii, iar resursele de hrana nou create, precum si posibilitatea de a le depozita, au constituit premisa unei dezvoltari ulterioare hiperrapide, permitand omului sa parcurga in cateva mii de ani 99% din drumul sau de milioane de ani de la stadiul de primitivism pana astazi, de la populatii disparate de mii si zeci de mii de indivizi locuind in pesteri sau adaposturi improvizate, la milioane si apoi miliarde ce populeaza asezari complexe. Aceasta inversare a cauzalitatii ne poate rescrie cartile de antropologie, dar ne atrage atentia si asupra imposibilitatii fiintarii omului, ca om, inafara normei morale. Departe de a fi un moft, o coaja a civilizatiei, este poate insasi resortul civilizatiei, functia intelectului fara de care am fi ramas probabil un alt fel de primate, sau ne-am fi stins ca specie.

Desigur, odata acest rationament acceptat, ramane inca neraspunsa intrebarea: este norma morala relativa sau absoluta? Este ea determinata istoric, cultural, are specificitate si este astfel, in ultima instanta, o pura chestiune de conventie? Ce este aprioric aici, daca este ceva, si ce este dobandit? Cu siguranta, morala practica include norme specifice, insa intrebarea se refera la resorturile ultime: exista totusi un tipar moral universal ? Este natura umana inseparabila de morala? Este morala, pana la urma, inevitabila?

Sa incep cu observatia, foarte semnificativa spun eu, ca nu exista comunitate umana fara norme morale. As lua-o ca pe o prima proba a universalitatii. Morala, ca si limbajul articulat, defineste fiinta umana. Faptul ca limbile vorbite sunt diferite, nu inseamna ca ele au un rol diferit, sau ca exprima lucruri diferite, cu exceptia unor particularitati. De ce ar sta lucrurile altfel cu morala?

Daca acceptam ideea ca morala defineste insasi fiinta umana, ca oamenii nu pot fi oameni in absenta unei ordonari morale a cunoasterii, trebuie sa acceptam cumva existenta unor repere independente de orice experienta individuala, a unor structuri antropotipice, si nu determinate strict social. Relativitatea oricarei norme morale adoptate prin conventie , nu spune nimic despre existenta sau nu a unei structuri morale absolute, ci doar despre dificultatea omului de a deveni constient de adevarata sa natura. Este nevoie de un efort rational, la fel cum este nevoie de un efort rational pentru a investiga orice alt domeniu al realitatii si a intelege legitatile care il guverneaza. Daca vom adanci aceasta analiza, vom sesiza poate ca, in cele din urma, etica nu este altceva decat constientizarea, asezarea pe o axa a valorilor si promovarea acelor comportamente tipic omenesti care asigura succesul reproductiv pe termen lung. Nimic mai mult, in ciuda complexitatii codurilor etice formale care pot rezulta din aceasta intreprindere constienta.

Desigur, prima tentatie este sa consideri aceasta un argument in favoarea relativitatii normei morale. Cum spunea Observator: lumea evolueaza, deci si norma morala evolueaza. Desigur ca evolueaza, dar nu asta ne intereseaza. Ci in ce masura evolutia a insemnat schimbare de paradigma morala, si daca este vreuna care s-a dovedit si se dovedeste constant de succes, respectiv asigura comunitatilor prosperitate in sens evolutionist, adica sanse maxime de continuitate si adaptare. Formularea diferita a normelor morale este evidenta, dar putem considera aceasta o consecinta a capacitatii omului de a alege. In vreme ce animalele sunt prizonierele unor determinari relativ stricte, omul are aceasta dimensiune in plus, care creeaza modele comportamentale diverse, inclusiv din perspectiva etica. Intrebarea insa este daca, si in ce masura, evolutia le valideaza. Desigur, imposibil de raspuns cu adevarat cu privire la viitor, insa o analiza a trecutului ar putea sugera ca exista cateva constante care au permis lui Homo Sapiens Sapiens sa supravietuiasca si prospere, in vreme ce alte variante de umanoizi au disparut, fara a putea identifica cauze evidente pentru aceasta. A izola aceste constante, inseamna poate sansa de a discerne insesi fundamentele normelor morale omenesti, imuabile si universale. Nu cred ca dincolo de aceasta perspectiva evolutionista, am avea un alt reper obiectiv la indemana, pentru a putea incerca sa transam chestiunea relativitatii sau universalitatii morale. Religia, politica, sociologia,nu ne ofera raspunsuri, ci mai curand doar exemple de reflex comportamental al unor resorturi de natura mult mai intima, care insa cu atat mai mult au o determinare obiectiva, intrucat tin de insasi structura profunda a fiintei umane.

Ceea ce incerc sa spun aici, este aceea ca evolutia normei etice nu inseamna ori incumba relativitatea morala, ci subordonarea ei unei determinari mult mai profunde si arhetipale. Ca fiinte constiente, avem prilejul de a ne analiza comportamentul si a intelege retrospectiv dar si prospectiv validitatea unui anume tipar. Tot ca fiinte constiente insa, avem si privilegiul de a ne insela in alegerile noastre.

Read Full Post »

Nu imi place sa scriu pe teme politice. Manifest un soi de idionsincrazie fata de politica, si numai faptul ca isi baga constant nasul in treburile mele, ma determina sa reactionez la existenta ei. Personal cred cu tarie in trei lucruri: libertate, responsabilitate si proprietate privata. Politica le incalca sistematic pe toate trei, prin urmare nu am de ce sa fiu prietena cu ea. Dar pentru ca nu am incotro, incerc sa identific intre politicieni pe cei care, din ce ratiuni nici nu mai conteaza, produc cele mai mici stricaciuni acestor valori in care eu cred. Neincrederea de fond nu dispare insa niciodata si cata vreme voi plati taxe din cauza ca un politician sau mai multi au decis asta, pentru ca ei sa poata exista, aversiunea mea nu se va transforma niciodata in admiratie, ci doar in toleranta tradusa in sprijinire, fie si numai prin vot sau prin comentarii oarecum favorabile, a celor care produc cele mai putin pagube.

Am auzit opinii despre cazul Nastase, care spuneau ca si daca faptele pentru care este condamnat sunt 100% adevarate, nu sunt asa grave, intrucat a luat bani de la niste firme, nu a folosit bani publici. Are o latura amuzanta, aceasta evaluare. Inainte de a fi publici, acesti bani au fost privati, taxele si impozitele sunt cele care i-au convertit in munitie de paintball, mita electorala sau combustibil pentru afaceri alese. Prin urmare, in cazul in care faptele de care este acuzat sunt adevarate, Nastase a folosit doar o scurtatura, nimic mai mult. S-a lipsit de serviciile administratiei financiare si a evitat multa birocratie. Poate ar fi trebuit, intr-adevar, sa beneficieze de un bonus pentru evitarea cheltuielii administrative, intrucat a scutit statul de un efort. Si poate ca de aici indignarea USL pentru faptul ca merge la inchisoare, in loc sa i se recunoasca meritele.

Colegul nostru, Porthos, care prefera de ceva timp haina civila uniformei de muschetar, a pus deunazi sub semul intrebarii echidistanta celorlalti muschetari de blogosfera, respectiv a lui d’Artagnan si a mea , in raport cu esichierul politic romanesc. Eu nu tin minte sa ma fi declarat echidistant, dar cu siguranta nu am simpatii politice, nu sunt “fan” Ionescu, Popescu sau Basescu. Incerc doar sa evaluez, cum spuneam mai sus, cat mai obiectiv ma pricep, cine face cel mai mic rau in rolul pe care il joaca. Incerc sa vad cine este cel mai putin ipocrit si demagog in cele ce le declara. Incerc sa evaluez corect si sa nu uit sa semnalez curajul pe care uneori oamenii politici il manifesta, avand taria de a admite ca anumite actiuni, oricat de mult i-ar avantaja, ar produce comunitatii un rau dincolo de ceea ce este pentru ei acceptabil, dand astfel semn ca nu au aruncat la cosul de gunoi al partidului toate principiile, atunci cand partidul, sau partidele pentru unii, le-au oferit masa, casa ori chiar avere pentru ei si urmasii urmasilor lor. Este o atitudine rara, care cred ca merita intotdeauna evidentiata. In virtutea acestei pozitii, imi formulez opiniile si evaluez actiunile oamenilor politici.
Din aceasta perspectiva, actiunile in forta ale USL din ultimele saptamani, incepand cu desantul in Parlament prin cumpararea/santajarea de parlamentari si alti alesi, continuand cu atacul sustinut, intr-un ritm fara precedent, asupra tuturor institutiilor statului, prin adevarate operatiuni de comando, in care peste noapte sunt decapitate sau trecute sub control propriu de partid toate acele bastioane care se pot dovedi periculoase in razboiul de uzura care va urma cu ocazia alegerilor, mi se par extrem de periculoase, pentru ca cei care intreprind toate aceste actiuni imi dovedesc ca nu au nici un fel de retinere in fata incalcarii vreunui principiu, iar cinismul politic este pe cale sa fie declarat acceptabil, bineinteles in numele poporului. Ceea ce vad acum, este politica in cea mai urata manifestare a ei.

Eu ma consider in mod fundamental un liberal. Nu unul formal, nu am calitate de membru de partid. Iubesc liberalismul adevarat, cel care inseamna libertate individuala, libera initiativa, stat minimal, cu sarcini putine si precise. Liberalismul in care politicianul este un om care alege sa contribuie cu mintea si actiunea pentru ca statul sa nu poata profita in vreun fel de pozitia pe care o are, punandu-se astfel cu adevarat in slujba comunitatii. Cum nu pot pune degetul pe un astfel de politician, ma multumesc sa ma lupt cum pot cu cei care, prin ceea ce fac, imi agreseaza constant viata, valorile, echilibrul.

Echidistanta? Nu, mai curand un exercitiu de autoaparare.

Read Full Post »

Aramis ne-a rasfatat in ultimele zile cu interesante articole despre evolutia politica de la noi sau din alte zone europene electoral-fierbinti. Fara indoiala subiecte la zi, care intereseaza multa lume. Eu m-am obisnuit sa sper doar ca schimbarea politica nu va aduce o noua deteriorare a climatului economic si o fragilizare mai accentuata a pozitiei individului in raporturile cu statul. Desigur, exista intotdeauna o asteptare legata de promisiunile electorale cu privire la cresterea investitiilor, favorizarea sau sprijinirea anumitor domenii, cheltuirea unor sume mai mari de bani de catre stat intr-o directie sau alta. Cu cat aceste asteptari sunt mai mari, cu atat mai evidenta devine dependenta creata de catre structurile politice in straturile profunde ale societatii. Si cu atat mai mult se uita adevaruri simple despre activitatea economica. Cum ar fi acela ca motorul intregii activitati economice sanatoase este antreprenorul. Nu “investitiile” guvernamentale, care nu inseamna altceva decat realocarea fortata de resurse. Desigur, cei mai multi vor spune ca acesti bani intra in economie, ce e rau in asta? Cresterea investitiilor nu poate fi decat benefica, chiar daca se datoreaza statului.

Va provoc la o discutie despre antreprenoriat si dezvoltare economica, eu pornind de pe pozitia evident anti-etatista, dar deschis la a sustine orice discutie/dezbatere legata de rolul benefic pe care il poate avea statul in economie.

Cum ati descrie un antreprenor? Actioneaza statul antreprenorial, atunci cand investeste in activitati economice? Pana la urma, care credeti ca trebuie sa fie rolul statului in economie, (cererea specifica pe care o satisface), daca sustineti ca trebuie sa existe unul, care nu are echivalent in intreprinderea privata sau este mai bine indeplinit de catre stat?

Read Full Post »