Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘politica publica’

“Banca Centrala Europeana a decis joi sa loveasca dur in cei care se indoiesc de viabilitatea zonei euro si a monedei unice, in plus anuntand un program de rascumparare a datoriilor tarilor cu o economie mai fragila, cum ar fi Spania sau Italia.”

Asa incepe un articol care vine sa anunte faptul ca politicienii zonei EURO au decis sa urmeze politica FED: transformarea bancii in masina de tipar pentru a permite achizitia nelimitata de datorie publica, adica obligatiuni de stat, in cazul Europei, de state. Desigur, se vor pune conditii, insa urgenta unor reforme adevarate in Spania, Grecia sau Italia, mai curand s-a stins.
De fapt, politicienii au votat, previzibil, pentru propria liniste si pozitie, intrucat o politica ferma de economisire ar fi pus in evidenta adevarata slabiciune a democratiei statului social: nu am cheltuit atatia bani publici pentru ca trebuia, ci pentru ca nu am gasit o cale mai ieftina de a fi votati. Mai devreme sau mai tarziu, aceasta evidenta va sparge in bucati economia mondiala, dar deocamdata s-a mai cumparat un ragaz. Creditorul de ultima instanta pentru zona EURO si-a retiparit cu majuscule mesajul de identitate, l-a aruncat in piata, iar pietele se pare ca l-au cumparat, intrucat toate au inregistrat cresteri, in ciuda faptului ca Mario Draghi a dat si vesti mai putin bune despre zona EURO. Desigur, intentia anuntata a BCE a fost aceea de a degonfla speculatia asupra reversibilitatii EUR, dar este o iluzie sa ne imaginam ca o masina de tipar hotaraste o astfel de evolutie. Fara centralizarea deciziei politicie, decizia monetara va ramane ineficienta in ceea ce priveste tari ca Grecia, Spania, etc. Insa centralizarea deciziei politice si fiscale raman de neimaginat in conditii normale, intrucat nu ar face altceva decat sa realimenteze porniri nationaliste ce si-au aratat deja coltii odata cu frictiunile intre tarile de la periferia EURO si celelalte.

De remarcat ca Bundesbank a fost singura care s-a opus masurii anuntate.

Reclame

Read Full Post »

Nu sunt jurist si nu voi aborda tema de azi din perspectiva specialistului, ci a bunului simt si principiilor fundamentale ale drepturilor individului. Credinta mea este ca atunci cand acestea sunt ignorate, dar se sustine infaptuirea justitiei, ne aflam in fata unei mistificari, a unei minciuni, sau in cazuri benigne, a unei neintelegeri.

Codul Penal a cunoscut in ultima vreme modificari importante. Intentia cu care s-au facut acele modificari a fost, desigur, eficientizarea legii penale, respectiv combaterea mai eficienta a criminalitatii. Nu contest, de fapt nu sunt capabil sa evaluez oportunitatea acestor modificari, si este posibil ca vechiul cod sa fi fost mai prost decat actualul. Din punctul meu de vedere insa, amandoua sufera de acelasi neajuns, respectiv amandoua isi trag sursa din aceeasi incalcare majora a unui principiu fundamental de drept natural: toti oamenii se nasc egali. Din care cauza, orice alt fel de ierarhizare stabilita prin asa-zisele legi pozitive, cum ar fi Codul Penal sau cel de Procedura Penala, samd, dar chiar si Constitutii, incalca acest principiu.

O astfel de incalcare o reprezinta proclamarea asa zisului Interes Public. Desigur, suna bine si generos. Dar este un concept imposibil de definit cu rigoarea si consecventa necesare identificarii fara gres a naturii si intinderii sale. De fapt, singura echivalenta practica este interesul Statului. Cu alte cuvinte, introducerea acestui concept nu semnifica altceva decat consacrarea unui principiu conform careia Statul va putea promova si pune in aplicare prevederi ce vor incalca principiul egalitatii de facto a tuturor fiintelor umane, creand institutii si pozitii ce vor conferi privilegii speciale. Regele a fost inlocuit, privilegiile au ramas. Daca, potrivit principiilor legilor naturale, cel care acuza sau cel acuzat nu se gasesc in raporturi ierarhice, situatia se schimba atunci cand acuzatorul a capatat statutul de acuzator public. Procuror, pe intelesul comun. Statutul lui nu este echivalent celui al unui oarecare avocat, ci se bucura de privilegii speciale. Nu se intampla numai in Romania fenomenul, se pare ca secolul XX a fost secolul in care peste tot in lumea democratiilor occidentale, Institutia Procurorului a crescut in importanta, iar Codurile Penale au cunoscut o evolutie continua ce a mers spre intarirea pozitiei Procurorului in sistemele juridice. Actionand in numele Interesului Public, Maria-Sa incontestabila, se pare, intr-o democratie, aceasta permanenta intarire a putut fi mereu trecuta prin Parlamente si votata, fara prea multa discutie si grija fata de imbrancirera subsecventa pe scari a unor drepturi fundamentale. De altfel, este adevarat ca de foarte multe ori s-au facut posibile in acest fel ingradirea unor alte abuzuri, cum ar fi cele ale politicienilor si inaltilor functionari, ori lupta cu criminalitatea organizata…creata tot de catre Stat prin interdictii absurde, (alta incalcare de drepturi), cum ar fi cele care privesc consumul de alcool, droguri, etc. Altfel spus, sistemul democratic isi creaza problemele, inventeaza inamici, pentru a justifica apoi existenta institutiilor care sa le combata, de pe pozitii speciale. Cum ar fi insa sa se evite direct crearea acelor probleme, care inseamna de altfel doar respectarea cu adevarat si cu sfintenie a principiilor fundamentale din care ar trebui sa izvorasca orice norma de drept sau reglementare, nu se mai discuta decat marginal. Discutia de fond a devenit cea despre intinderea privilegiilor si nu despre existenta lor. Am numit doar Procurorul, dar avem Fiscul cu toate variantele sale, avem Securitatea Nationala, Protectia Consumatorului si tot felul de institutii una mai speciala decat alta, care uzeaza, atunci cand nu abuzeaza, de statute speciale, unde egalitatea a fost demult declasata la rang de subordonare fata de Stat.

Nu am nici un dubiu ca unor privilegii trebuie sa le opui alte privilegii. Nu te poti lupta cu floreta de antrenament cu cel care umbla cu spada de razboi in mana. Dar raul trebuie identificat corect, si in loc sa dam Procurorului sau Inspectorului de Fisc inca o arma de tras dupa colt, mai bine retragem armamentul tuturor celor care intr-o democratie, ajung sa se cocote pe umarul nefericitilor votanti pana in sferele in care, invaluindu-se in mantia imunitatii si arborand insemnele pacatosului Interes Public, devin cei mai periculosi inamici ai principiilor justitiei adevarate. I-am numit pe politicieni si toate formele lor de existenta. In loc de o cursa a inarmarilor in privilegii a Institutiilor Statului, o anulare completa a tuturor privilegiilor care creeaza, in vreun fel sau altul, o ierarhizare in fata legii, ar fi poate calea corecta.

Judecatorul Cristi Danilet, membru CSM, atragea atentia pe blogul sau zilele trecute, prin doua articole, asupra caracterului penal al marturiei mincinoase sau al ofensei aduse procurorilor. Perfect adevarat si greu disputabil, inclusiv la nivelul motivatiei legii. Insa ceea ce ne-a adus aici, ne-a indepartat de principiile fundamentale ale dreptului, iar asta ar trebui sa ne ingrijoreze, sa ne arate ca raul este mult mai adanc. Democratia nu are nici un folos din faptul ca este democratie, daca nu reuseste sa evite nu abuzul, ci crearea premiselor abuzului, de oricare parte. Daca prin interes public se intelege subordonarea intereselor legitime ale indivizilor, aceasta anomalie nu va permite justitiei sa se manifeste cu adevarat, iar democratia devine eventual mai sofisticata, insa nu mai dreapta decat alte forme de guvernamant.

Read Full Post »

Nu am aflat niciodata de ce, dar toti politicienii nostri, dar si membri ai societatii ajunsi „bine” financiar , social sau profesional, simt nevoia sa adune o colectie intreaga de diplome si titluri mai mult sau mai putin academice. Pare ca urcatul pe scara sociala este mai simplu si mai usor cand te sprijini pe cateva „trepte” tapetate cu diplome si onoruri universitare. Existenta unei diplome sau mai multora, usureaza accesul social oriunde, in general posesorii de diploma pot accede la posturi mai bine platite, pot avea o cariera bine structurata, si uneori, se lanseaza si in politica sau intr-o cariera ce presupune demnitati publice. Drumul este batatorit: mai intai diploma(ele), apoi eventuale specializari, perfectionari, iar apoi utilizarea acestora, si probabil succesul sau mediocritatea. In alte tari,doar o pregatire scolara strict necesara, nu reprezinta un blocaj in accesul catre functii inalte, spre politica sau spre pozitii publice. Important este ca individul sa fie pregatit in domeniul respectiv si sa dovedeasca activitate politica\publica sau sa fi fost un activist loial partidului care-l propune. Exista multi oameni politici cu functii inalte in state civilizate care nu au absolvit o universitate, sau oricum, nu una cu nume rasunator. John Major, fost prim-ministru britanic , este unul dintre exemple.Jacques Chirac, George Bush, nu au fost „oameni de stiinta”, dar au facut politica mare si au condus state. Mai sunt multi altii. Desigur, un parcurs universitar prestigios este un plus pentru orice om politic si\sau de administratie, dar practica si experienta arata ca activitatea publica nu este conditionata de studiile inalte.

In Romania, fara a generaliza, foarte multi dintre cei ajunsi in functii publice importante, colectioneaza diplome, titluri, lucrari stiintifice, isi pun numele pe coperti de carte, si in multe cazuri urca pe scara ierarhica universitara pana la titlul de profesor. Parcursul este invers decat cel care ar parea natural. Mai intai personajul accede in functia publica, iar apoi, incepe o febra, o cursa contra cronometru, in care acelasi personaj devine doctor, profesor, master, acumuland diplome in specializari ce nu au legatura cu pregatirea de baza, totul finalizandu-se cu un perete plin de diplome, unele exotice, altele eliberate de institutii relativ serioase si acreditate. Desi nu-i folosesc la mai nimic in viata de zi cu zi, personajul nostru isi incarca CV-ul cu toate acestea, astfel ca citind un astfel de CV, ai impresia ca stai in fata unui adevarat „om de stiinta”. Disciplinele umaniste sunt la mare cautare, si foarte „la moda” printre politicieni, sonoritati gen „dreptul”, „sociologie”,”psihologie” fiind prezente in CV-ul multor oameni politici care la baza erau ingineri sau care treminasera doar liceul ori nici pe acesta.  Ornamentarea CV-ului a devenit printre persoanele publice un sport national. Departe de a aprofunda studiile pentru care au obtinut diplome, multi dintre acestia (fara a generaliza) le-au obtinut fie de la supermarketurile universitare particulare post-decembriste, fie cumparandu-le din strainatate (exista site-uri specializate unde este de ajuns sa exprimi dorinta si sa platesti), fie alaturandu-se formal unor echipe de scriitori care pentru notorietate si avantaje permit unui astfel de personaj sa semneze langa ei. Metoda este simpla si deja impamantenita. Prezenta diplomei nu inseamna insa si profesarea ,de multe ori stiinta acumulata fiind doar la nivel informational , de popularizare a unei discipline, nicidecum o baza care sa permita personajului sa practice. Competenta , in lipsa profesarii, a practicii, nu se verifica niciodata. Necesitatea de „acumulari universitare”, colectionarea de diplome si titluri este probabil expresia unui anume tip de tzopenie, de justificare a arivismului, si este specifica Romaniei. Printre altele demonstreaza un provincialism induiosator. Aceasta abordare exista si in alte parti, dar nu am intalnit nicaieri o astfel de frecventa, fervoare si intensitate, mai ales printre persoanele cu functii publice. Occidentalul, europeanul tipic nu are timp pentru astfel de acumulari in van, iar „bling-bling-ul” academic nu i-ar servi la nimic, poate doar la o supracalificare care ar impiedica un parcurs profesional corect, linear si insotit de rasplata. Politicianul roman nu tine cont de cerere\oferta profesionala, nici de utilitatea unor astfel de diplome, deoarece ele nu sunt decat un „bling-bling” spiritual fals, aurirea aparenta (cu metal auriu comun) a unui CV pe care provincialul si tzoapa, il considera sarac si gol daca nu este insotit de cuvinte gen „master”, „doctor”, „profesor” sau macar „licentiat”. In felul acesta s-a dat si tonul pentru publicul larg, care se inghesuie sa plateasca o diploma lipsita de continut sau de greutate, dar permite ulterior posesorului sa planga pe ruinele propriei cariere, tipand in gura mare ca Romania „nu ofera oportunitati”. Exemplul persoanelor publice este prost si artificial. Personal, prefer un barman de succes fara liceul terminat, unui jurist cu diploma de duzina care ajunge sa lucreze ca agent comercial. Exemple ca Marian Vanghelie sau Traian Igas sunt notorii, si nu necesita explicatii, dar lipsurile la utilizarea limbii romane pot fi explicate prin inutilitatea finalizarii tardive a studiilor de baza. Asa cum e greu sa ai copil mic la 70 de ani, este aproape inutil sa-ti iei bacalaureatul la 30 de ani. Cine a spus ca toate trebuie facute la timpul lor a avut probabil, dreptate.

„Goana dupa titluri” este probabil si capcana in care a cazut Ioan Mang. Plagiatul dovedit este pana la urma o lucrare fara relevanta in CV-ul d-lui Mang, dar se dovedeste a fi un impediment pentru ministrul Mang. O greseala minora in contextul romanesc altfel, dar o obiectie majora facuta de opozantii politici si extinsa cu usurinta la USL, plagiatul il va costa probabil in cele din urma pe dl Mang, functia de ministru. Dar costurile plagiatului nu se reduc doar la dl Mang, ci se vor extinde si la USL, sau macar la nivelul de incredere de care se bucura guvernul Victor Ponta. Castigand puterea neasteptat, si scotand un guvern din palarie,echipa de termen scurt, constituita pe „bancheta din spate a masinii”, si „in 60 de secunde”, USL pare ca s-a incurcat la Educatie. Dupa balbaiala cu d-na Dumitrescu si plagiatul lui Mang, ar fi necesar sa mai scoata camerele de filmat de la bacalaureat, pentru ca increderea in guvernul actual sa inceapa sa se clatine.

Fara a face din Funeriu un ministru perfect, cateva dintre schimbarile introduse de acesta, erau necesare si au fost binevenite. Dupa „valul plagiatului” si schimbarea de ministru, USL-ul va trebui sa gaseasca un personaj care sa explice bine si eficient electoratului de ce va mentine aceste schimbari,cum va imbunatati proiectul educational, si de ce a criticat politicianist „cap-coada” legea noua a lui Funeriu cat s-a aflat in opozitie.

Read Full Post »