Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘populaţie 2100’

Cum un muschetar îşi pregăteşte lucrarea de doctorat în filozofie, cu termen de predare luni, orele 7.00 a.m., al doilea e în concediu total, adică inclusiv neuronii pe care-i foloseşte la scris, al treilea face ce ştie el să facă mai bine la sfârşit de săptămână, adică se duce la mare ( să-i urăm val liniştit, lipsă alge…), am fost somat de către colegii mei să scriu un articol uşor, de vară…ups!, iar am greşit…E drept, mi s-a spus să scriu un articol dar nu uşor, şi nici de vară. Mi s-a spus să scriu despre lucruri importante . Şi dacă n-am nimic important să spun, mai bine să  tac, că fac blogul de râs. Iată-mă într-o dilemă îngrozitoare pentru că, pe de o parte, nu-mi vine nimic important în cap la ora asta (sunt şi vreo 38ºC la ora asta), pe de altă parte, e musai  să scriu un articol…despre chestii importante. Big size.

Asta-mi aduce aminte de un banc…Un bărbat, întrebat de către un prieten cum îşi împart el şi soţia treburile în casă, răspunde: Ea are grijă de treburile casnice, domestice, bugetul familiei, programări de vacanţe, creşterea copiilor, reparaţii uzuale prin casă…

Bine,bine dar tu? întreabă puţin nedumerit prietenul, tu cu ce te ocupi?

Eu? Păi eu mă ocup de problemele cu adevărat importante: terorismul internaţional, încălzirea globală, salvarea balenelor…

Mda, deci trebuie să-mi storc creierii să ajung la nivelul docţilor mei amici,unii dintre ei buni cunoscători şi ai filozofiei, şi ai economiei, şi ai geopoliticii şi geofizicii şi geografiei şi geoistorie şi geostrategiei şi geoceomaifi. Probabil şi geometriei.

Am emoţii. Rog onoratul public să fie îngăduitor, cred că e prima oară când scriu ceva cu adevărat BIG. Adio, vechiule dArtagnan, bine ai venit, noule dArtagnan!!

E vremea să faci şi tu ceva cu adevărat important în viaţa ta…pe blogul tău.

Mi-am pregătit emoţionat creionul, l-am ascuţit bine, radiera în partea stângă, aliniat cu rigla(nu se ştie dacă n-o să am nevoie, cine ştie în ce domenii voi ajunge când voi decola în misiune!) şi apoi m-am apucat să tastez.

Ia să vedem…probleme importante…Să începem cu petrolul.

Ştiaţi că peste 15.621 de zile (adică 4 ani) vom rămâne fără petrol? Eu nu cred. Dar rămâne o problemă importantă pe care putem să o discutăm pe larg altădată.

În schimb, gaze naturale mai avem pentru încă 167 de ani. Aici ar trebui un link către superarticolul lui Porthos, acela cu gazele de şist. Merge şi niţel geopolitică şi complexe. Militare.

Cifrele mai arată că în acest an, au fost produse peste 800 de tone de mâncare, iar azi au murit de foame peste 10.000 de oameni. Asta în timp ce peste 300 de milioane de persoane luptă cu obezitatea. Iar unii mănâncă porc de mangaliţa sau vită de…Să fie sănătoşi şi la pungă groşi,  să dea şi la alţii…

Statisticile mai arată că în timp ce la nivel mondial, s-au consumat în jur de 800 de miliarde de litri de apă, peste un miliard de oameni nu au acces la apă potabilă. Cred că este o temă importantă pe care putem să o dezvoltăm ulterior.

O altă problemă importantă, zic eu, este aceea că populaţia globului se va dubla până în 2100, adică va fi undeva în jur de 15 miliarde de oameni. Cum se va hrăni, trăi, îmbrăca, atâta amar de lume, într-un sistem care-şi epuizează resursele cu voioşie, putem discuta într-un alt articol.

Am citit într-o carte de Stephen Hawking  că viteza de apariţie a unor noi titluri de cărţi este de …,nu-mi mai aduc aminte, dar era un număr impresionant, în timpul în care îmi scriu (sau NU) superarticolul meu, deja sunt mii de cărţi noi pe piaţă. Dezolant. Asta înseamnă că dacă încep să-mi scriu acum romanul de Nobel, până voi termina eu, se vor fi scris deja câteva milioane de cărţi noi. Păi când îi va veni atunci rândul operei mele să fie citită?!

Uitându-mă la chestiile importante pe care le-am scris, mă gândeam  care sunt de fapt lucrurile cu adevărat importante care merită scrise pe blog? Şi asta e o întrebare importantă în sine.

Ah, am uitat un lucru important să-l spun: mi se cojeşte pielea de la soare şi mă enervează îngrozitor…Ce?! Acesta nu-i un lucru important? Cine susţine asta? Pentru mine este.

P.S. Dilema mea rămâne: am scris despre lucruri importante dar nu ştiu dacă am scris un articol. Măcar am încercat.

Reclame

Read Full Post »