Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘populism’

Uniunea Europeana se gaseste pe muchie de cutit. Din motive diferite, mai multe tari ameninta cu retragerea din UE sau cel putin din zona monedei EURO. Marea Britanie a considerat intotdeauna cu suspiciune sau chiar cu dispret proiectul UE, (Margaret Thatcher i-a spus “utopie prosteasca”), nu a aderat niciodata la Uniunea Monetara iar azi se gandeste sa faca pasul inapoi din punct de vedere politic. Italia, Spania, Grecia, candva beneficiare ale proiectului European, sunt azi sufocate sub greutatea unor datorii pe care le-au contract fara nici un discernamant, intretinand mitul unei bunastari sociale opulente, construita pe politici nerealiste si, in ciuda aparentelor si numelui, de fapt anti-sociale prin dezechilibrele pe care le-au alimentat. In toate aceste tari sud-europene, populismul si extremismul isi fac loc in fata, deocamdata cu un discurs relativ moderat, care arunca pentru inceput in ochii creditorilor amenintarea revenirii la monedele nationale, in cazul in care nu-si reduc pretentiile, nu finanteaza in continuare, sau impun conditii prea dure cheltuielilor guvernamentale. In vreme ce Consiliul European se lupta pentru mai multa Uniune, in teritoriu se amplifica tendintele centrifuge, si politicieni mai mult sau mai putin de ocazie castiga fulminant popularitate, in special in randul populatiei tinere si foarte tinere, cu discursuri cu tenta populista si nationalista si indreptata acuzator impotriva politicii traditionale de dreapta sau stanga. Acuze de care aceasta nu se poate apara cu usurinta: in fond, a chiar facut prostiile de care este acuzata. Motiv pentru care nu prea poate afirma cu tarie ca noile prostii populiste nu sunt nici ele solutii.

De fapt, exista solutii?

Desigur, un dezechilibru nu poate persista. Insa doar anumite variante de echilibrare sunt denumite, de obicei, solutii. Este insa Uniunea Europeana cauza acelei probleme cu care se confrunta Statele Europene azi, respectiv criza datoriilor suverane, asa cum este ea numita? Si este destramarea ei Solutia acestei probleme?

Nu este un secret ca Uniunea Europeana reprezinta un proiect politic mai vechi, mereu reambalat si relansat, pana cand a devenit, dupa al doilea razboi mondial, realitate. Telul declarat principal al unui asemenea cadru, l-a constituit eliminarea surselor de conflict in Europa. Desigur, modul in care el a fost imaginat a fi realizat a fost divers, iar in cele din urma s-a osificat pe cadrul unei intelegeri franco-germane, urmata de un acord economico-politic mai larg. Nu este un mare secret nici faptul ca de-a lungul timpului, agendele diversilor membri nu au coincis pe deplin, insa avantajele pe termen scurt au prevalat intotdeauna. In special dupa adoptarea monedei EURO, Uniunea Europeana a inceput sa fie perceputa din ce in ce mai mult ca entitate de sine statatoare, relativ omogena. Dar pasii decisivi in aceasta privinta nu au fost niciodata facuti. Fortati in cateva randuri, s-au poticnit de refuzul tarilor membre de a ceda din suveranitatea nationala in favoarea Comisiei si Parlamentului European. Sunt insa toate acestea de vina pentru datoriile Italiei, Frantei, Spaniei sau Greciei, si a celorlalte tari membre care sunt azi confruntate cu costuri financiare uriase, practic imposibil de finantat? Direct, nu. Nimic din Tratatul de la Roma sau Maastricht nu a inclus prevederi care sa oblige Guvernele sa se imprumute peste masura. Pe de alta parte insa, politicile de coeziune si de armonizare au creat pentru Guvernele acelor tari un cadru permisiv, (populatia trebuia sa vada avantajele Uniunii), iar dupa adoptarea EUR, un ecran protector in fata analizei financiare prea profunde. In plus, nu prea are nimeni interesul unor astfel de analize, cand lucrurile merg bine. Se dau exemple, se urmeaza. Conjunctura se substituie cu usurinta cauzalitatii, sistemele au memorie scurta si politicienii stiu cel mai bine ca nimeni nu castiga alegeri cu profetii sumbre si apel la ratiune. Vina Uniunii Europene este de a oferi cadrul multiplicator care a permis niveluri de indatorare fara precedent, fara a ajunge insa la magnitudinea pe care probabil ar genera-o un Guvern Federal European cu puteri echivalente Guvernului Federal SUA. In ciuda faptului ca se afirma ca mai multa Europa ar fi o solutie la criza, realitatea ar contrazice probabil aceasta teza, din ratiunea pentru care in SUA mai mult Guvern Federal a insemnat datorii mai mari; acesta doar este finantabil pentru FED pana la asemenea niveluri. Este de anticipat ca odata cu un Guvern European, BCE ar putea emite eurobonduri in noul cadru, ca sursa de finantare a datoriei. Ceea ce inseamna ca mai multa Europa, (in sensul centralizarii deciziei politice), ar fi insemnat probabil o amanare a momentului scadentei, dar si o amplificare in consecinta a cuantumului datoriei.

Asadar, fara a cauza in mod direct indatorarea tarilor membre, UE a ajutat-o si mai ales, i-a marit viteza de crestere. Amenintarea cu iesirea din zona EUR nu se datoreaza insa vreunei probleme legata de apartenenta la UE, respectiv nu-si imagineaza nimeni ca aceasta apartenenta a creat, per se, datoria. Mai mult, iesirea din zona EUR sau din Uniune, nu rezolva in sine, nimic. Insa, fara moneda proprie si fara credit obtinut rezonabil, statele respective nu se mai pot finanta. Renuntarea la EUR este un faliment mascat, nimic mai mult. Intrebarile insa pentru aceste state raman aceleasi: cum isi vor finanta in continuare cheltuielile uriase, sistemele sociale, fara a genera inflatie galopanta? Pentru ca daca ne uitam la discursurile populiste care acum castiga teren, ele vorbesc ceva de reducerea cheltuielilor cu politicienii, (asta da intotdeauna bine), dar nimic despre reducerea celorlalte cheltuieli. Ori, sa fim seriosi, ele sunt cea mai importanta parte a problemei. Ele sunt cele care nu numai ca atarna enorm in buget, dar reprezinta ingredientul care gripeaza motorul economic in Europa: scaderea competitivitatii. Din care motiv, o destramare a UE ar putea insemna o solutie doar in masura in care ar duce la rezolvarea acestei probleme-competitivitatea. Multa lume vorbeste despre faptul ca devalorizarea monedelor nationale ar aranja aceasta chestiune. Doar la prima vedere. Inflatia nu tine loc de productivitate, este doar o pacaleala pe termen scurt. In plus, toate aceste tari sunt net importatoare, ceea ce ar insemna cel putin costuri de capital crescute. Competitivitatea se obtine prin costuri scazute de productie, nu prin artificii. Este iesirea din Uniunile Europeana sau Monetara o solutie pentru costuri mai scazute? Da, daca se renunta la politicile sociale ce nu pot fi sustinute. Teoretic cel putin, asta s-ar putea intampla fara legatura cu pozitia de membru in Uniune. Dar exact asta este problema: iesirea este sustinuta nu de catre cei care sesizeaza o problema de competitivitate, ci de catre cei care nu sustin programe de austeritate… Oamenii ii vor pe cei care le promit ca se poate sa primeasca in continuare stipendiile, dar li se spune ca ele sunt amenintate de catre imigranti, politicieni corupti, birocratie. Ceva este adevarat in toate acestea: imigrantii profita intr-o oarecare masura de existenta unui sistem la care n-au contribuit, dar majoritatea lor covarsitoare contribuie de fapt la mentinerea si cresterea competitivitatii tarilor gazda. Politicienii sunt corupti, dar se mentin de fapt in functie cu ajutorul sistemelor sociale. Birocratia este enorma, dar este legata, de fapt, de serviciile guvernamentale extinse. Deci, adevarat si nu tocmai. Adevarul adevarat, cel pe care acesti oameni nu vor sa-l auda, este ca disolutia Uniunii are sens pentru o gramade de motive, care tin de artificialitatea constructiei, insa ea nu va constitui o solutie pentru ceea ce este invocat de catre populistii care o cer: mentinerea privilegiilor sociale si sfarsitul austeritatii. As spune chiar, dimpotriva.

Anunțuri

Read Full Post »

Nu este niciun secret pentru prietenii mei Athos, Aramis și d’Artagnan, ca și pentru cei mai mulți dintre comentatorii blogului domnului Adrian Năstase că nu sunt sunt un fan al lui Victor Ponta. L-am considerat ca fiind imatur și insuficient pregătit din punct de vedere economic. Mai mult, pe cei doi „consilieri” pe probleme economice ai acestuia, Daniel Dăianu și Liviu Voinea, îi consider doi caraghioși, buni cel mult să vorbească gospodinelor și pensionarilor la Antena 3.

Recunosc și că nu sunt de acord cu ideile „comunistoide” ale lui Florin Georgescu. Însă nu pot nega că este un om deștept, care înțelege foarte bine economie, chiar dacă soluțiile propuse sunt de multe ori discutabile.

Acestea fiind spuse, voi trece la subiect și anume măsurile economice deja adoptate de către guvernul Victor Ponta sau pe cale de a fi adoptate. Cred că nu este nicio surpriză dacă voi considera că „reîntregirea” salariilor bugetarilor și pensiilor este o măsură populistă, menită să atragă alegătorii de acest tip. Însă cred că mai interesante sunt opiniile voastre pe această temă. În ce mă privește sunt foarte interesat de cei care se consideră liberali (dlnimeni, iceberg, pierre). Ar fi interesat de văzut și opinia celor afectați (pozitiv) de astfel de decizii. D’Artagnan, ce părere are căpitanul gărzilor regelui de o astfel de „reîntregire”?

Cel de-al doilea subiect pe care vi-l propun este înlocuirea cotei unice cu grila 8-12-16, care deși nu mărește taxele, poate avea un impact devastator asupra bugetului statului. Cred că este insuficient calculat impactul tentației de a reduce salariile „pe hârtie” astfel încât cei mai mulți dintre salariați să se regăsească la cotele reduse. În ce mă privește, aș fi preferat o reducere a CAS-ului la angajator, care ar fi stimulat migrarea salariilor din zona gri (parțial pe stat, parțial la negru) în zona complet fiscalizată.

Cred că una din soluțiile posibile este lăsarea grilei unice așa cum este și introducerea deductibilităților pentru cei cu venituri mici în limita 4-8% din venitul brut. Avantajele sunt multiple:
– ar dispărea tentația companiilor de a reduce salariile „pe hârtie”;
– statul ar ajunge în postura foarte favorabilă de plăti ceva înapoi contribuabililor cu venituri mici;
– pentru a obține „deducerile”, aceștia vor trebui să prezinte chitanțe, ceea ce înseamnă că majoritatea cheltuielilor vor fi fiscalizate;

Pentru a încheia într-o notă optimistă: deși nu sunt un fan al lui Victor Ponta, cred că guvernul pe care-l conduce este un guvern ce are foarte mulți miniștri competenți. Pe lângă Florin Georgescu, de care am vorbit deja, sunt foarte încântat să-l regăsesc ca Ministru al Comunicațiilor pe Dan Nica, fost director al Romtelecom Galați, un foarte bun profesionist și autorul inițiativei de eliminare a impozitului pe venit pentru IT-ști.

Read Full Post »

Festivismul si siguranta de sine au marcat congresul USL.Aproape ca sarbatorisera deja victoria. Impresionanta parada de forte, armate si arme electorale, miltanti, ceva demagogie, umplutura politicianista  de rigoare,cateva idei, cascada de vorbe si fantani arteziene de populism, retorica goala,teatru scurt semnat Ponta, putina mitologie,un varf de nationalism „a la Crin”, muschetari fara Milady, au fost ingredientele congresului USL.  Victor Ponta ne-a aratat ca poate fi teatral, Crin a uzat de putin nationalism aerisit, Nastase a lansat teme de dezbatere, iar Iliescu a facut un pas inapoi. Desfasurarea de forte a fost desigur impresionanta, iar demersul necesar, din perspectiva electorala.

Dar USL a desfacut sampania prea devreme. Intreg congresul a fost marcat de siguranta victoriei, de atitudinea „nimic nu ne poate opri”, iar semnalele politice au fost evidente. Absenta lui Ion Iliescu, motivata medical sau nu,este probabil semnalul cel mai important. Uniunea, probabil si PSD, nu mai doreste sa-si compuna imaginea cu Iliescu pe post de patriarh. Daca Adrian Nastase nu i-ar fi „soptit” lui Victor Ponta, „capitolul Iliescu” ar fi fost uitat de un Ponta pe care nu-l banuiesc de neatentie. Unitatea afisata insa, este departe de a fi o certitudine. Am spus de mai multe ori, de la infiintarea sa, ca USL este o constructie artificiala, ridicata in jurul mesajului „jos Basescu!” si in opozitie cu actualul presedinte. Am asteptat insa, am dorit chiar, ca artificialul sa fie inlocuit prin programatic. Orice bricolaj politic este fabricat in opozitie cu o forta politica majora, ce poate fi invinsa doar prin unitatea de moment sau de ciclu electoral. Aliantele trebuie sa ofere o alternativa politica, un program comun de guvernare si candidaturi acceptate de toate partile. In conditiile in care USL nu ofera un program politic si nici imaginea unei eventuale viitoare guvernari, ramane doar necesitatea si fatalismul unei unitati temporare, fara perspective, data de puterea ce trebuie cu orice pret invinsa si de Basescu ce trebuie cu orice pret inlaturat. Dar este evident ca puterea actuala va pleca oricum iar Basescu este deja un om al trecutului. Care este atunci justificarea USL dupa 2014?

Moral, desi a incercat, USL nu poate da lectii. Valul de transfugi politici, primiti fara rezerve si fara discernamamnt in USL, darama si anuleaza USL-ului orice posibilitate de a juca „cartea” moralitatii. Gesturile din ultima vreme, explicatiile de tip realpolitik (dar in realitate, politica marunta) , nu sunt cu nimic mai prejos, din punctul de vedere al deturnarii vointei electoratului, decat gestul lui Traian Basescu de a sprijini si stimula formarea UNPR la inceputul acestui ciclu electoral, gest ce a permis stabilirea si perpetuarea PDL-ului la putere.

Deja, in anumite fiefuri electorale, turnire locale intre anumiti „cavaleri” politici cu aspiratii de seniori ai locului, au loc, sub privirile unui electorat debusolat de migratia politica si de unitatea fortata din USL contrazisa de fapte si evenimente concrete. Schimbarile de tip despotic din PNL, si un Crin Antonescu care pare a afirma in PNL „statul sunt eu”, nu incurajeaza simpatizantii si militantii PNL la implicare si activitate electorala. In PSD, traditional mai disciplinat, tensiunile exista, dar asteapta probabil alegerile locale pentru a se manifesta. Cu siguranta, ii dau dreptate lui Liviu Dragnea care anunta ca USL-ul nu se va destrama. Dar acelasi Dragnea nu fixeaza o perspectiva de timp. USL nu se va destrama inainte de alegerile locale. Un test pentru alegerile generale, si o miza secundara, alegerile locale vor fi primul examen pe care USL trebuie sa-l treaca. Politica este insa fluida, liderii USL nu sunt oameni de stat, si doar luati impreuna fac „un gentleman” (pentru agreement) , astfel ca alegerile locale vor fi si scanteia pentru generalizarea turnirelor in teritoriu. Despotismul lui Crin, si disciplina lui Dragnea, nu vor fi suficiente pentru a face masinaria USL sa functioneze astfel incat alianta sa obtina peste 60% in toamna-iarna electorala si sa negocieze cu Traian Basescu de pe pozitii de forta. Este foarte posibil, ca dupa alegerile locale, sa asistam la epuizarea coeziunii USL, la o recompunere de aliante, si chiar la reconstructii politice.

Oricum,USL nu are certitudinea unei victorii zdrobitoare. Cu un previzibil partid construit pe „soclul” MRU, cu PPDD-ul pe post de „buretele” otv-istilor, cu PDL-ul departe de a fi in situatia PNTCD-ului, Uniunea Social Liberala se afla in situatia lui Goliath obosit inainte de inceperea meciului.

Desigur, PSD-ul a mancat caviar , PNL-ul a baut sampanie, PC-ul a filmat si a emis in eter, iar simpatizantii au aplaudat, dar „balul USL” a parut fortat, regizat iar naturaletea „valsurilor” a lipsit. Vor fi destui care sa strige „ura!” ,insa congresul USL nu este confirmarea victoriei, ci inceputul unei casnicii anevoioase, cu divort previzibil si timpuriu.

Read Full Post »

La prima vedere, întrebarea de mai sus pare absurdă. Cum să fie „lagăr” când țelurile Uniunii Europene sunt atât de nobile, iar drepturile fundamentale sunt stipulate cu atâta claritate. Să nu uităm însă că și regimurile comuniste au debutat exact în același mod, propunându-și să niveleze inegalitățile și să dea șanse egale și celor mai puțin favorizați de soartă. În timp însă, în lipsa unor valori și repere clare și simple, statele socialiste s-au transformat în uriașe mașinării birocratice în care cei care le operau au devenit de facto proprietarii acestora.

Cu ce este diferită UE din punct de vedere al birocrației de fosta Uniune Sovietică. Cu nimic. Același mecanism abscons, în care „birocrații din Bruxelles” au devenit preoți ai unei religii absurde care recompensează lenea și-i penalizează pe cei care muncesc în numele unei solidarități de tip maoist. Vă amintiți „Marele Salt Înainte”?

Ni se pare că politicienii români sunt corupți? Ce ziceți de cei care conduc UE? Apropo știți cine sunt? Înțelege vreunul din noi ce se discută în spatele ușilor închise? Am fost consultați când s-a decis ca Grecia să beneficieze an după an de ajutoare plătite din buzunarul comun? Mai mult am ajuns în poziția absurdă de a-i pune la stâlpul infamiei pe cei care țin de fapt în spate această aberantă suprastructură, pentru faptul că le-au cerut grecilor să se comporte mai responsabil și să cheltuiască atât cât își permit.

Culmea ridicolului, am ajuns să spunem că de fapt de vină este „capitalismul” pentru eșecul (previzibil) al Uniunii, uitând că acesta funcționează bine mersi în majoritatea locurilor unde oamenii o duc bine, iar poveștile despre criză sunt bau-bau pentru copii neascultători. Mai rămâne să ne minunăm cât „corectă” este „reforma” propusă de Hugo Chavez și să spunem: „uite că se poate și altfel!”.

În SUA, criza a venit și a trecut curățând mizeria lăsată de amestecul statului în piața liberă (criza subprime). Din nefericire pentru ei, în turbulențele astfel create, un populist a pretins că poate și „altfel” și a fost crezut. Marea reformă a sănătății, „Obama Care” aproape că a falimentat statul american. Și în acest caz piața liberă este cea care va corecta, producând uneori mici dezastre, fructele populismului.

Ceea ce contează însă este că NYSE și-a revenit, nivelul de încredere este la cotele de dinaintea crizei subprime ceea ce aduce o rază de speranță în economia mondială.

Nici China, așa-zisul stat „comunist” nu o duce prea rău deocamdată. Ceva însă se va schimba în relația ei cu restul lumii. Dacă până acum a fost lăsată să-și protejeze piața internă (ca și Japonia postbelică până în anii ’90), atitudinea SUA și a UE începe să se schimbe, cerând mai ferm Chinei să își deschidă piața internă liberei competiții. Cum va afecta acest lucru economia Chinei, necesită cu siguranță o discuție mai lungă.

Revenind la „lagărul” UE, am ajuns în situația ridicolă de a-i invidia pe chinezi pentru rezultatele economice, în timp ce, cu frică, ne uităm la modul în care muncesc. Ne place sau nu, UE consumă mai mult decât produce. Iar România, ca și Grecia, continuă să se împrumute pentru a plăti pensiile și salariile bugetarilor. Continuând în acest mod, în mai puțin de zece ani, nu ne va mai împrumuta nimeni, iar datoriile vor trebui plătite. În ce mă privește, m-am resemnat că nu voi primi nicio pensie, deși plătesc de peste 20 de ani contribuția. Mi-e greu însă să mă gândesc că voi continua să plătesc și pentru salariile plătite acum altora.

Poate că totuși cei care au între 25-55 de ani vor realiza că ne îndreptăm încet, dar sigur spre catastrofă. Și poate că unii dintre voi vor decide să se sacrifice și să devină politicieni, nu pentru a se îmbogăți, ci pentru a schimba ce se mai poate schimba din cursul actual al istoriei.

Read Full Post »