In fiecare an, Codul Fiscal sufera modificari numeroase si uneori importante. Daca urmarim aceste modificari, de cele mai multe ori ele reflecta efortul autoritatilor de a strange mai multe impozite, de a creste incasarile bugetare. Culmea este ca aceasta sintagma, cresterea incasarilor bugetare, se bucura de o conotatie pozitiva! In vreme ce opusul ei, scaderea cheltuielilor bugetare, detoneaza proteste mici si mari…
O tempore! O mores!
Pana si la cartea de istorie invatam ca birurile erau candva o povara pentru populatie,fie ei tarani, mestesugari ori negustori. Ca erau stranse de multe ori prin exercitarea fortei. Ca duceau la revolte. Desigur, asta era inainte de reinventarea democratiei si mai ales inainte de binefacerea numita statul social. Si totusi, prin ce fenomen, o obligatie urata din rasputeri secole de-a randul in toata lumea, ce se putea impune doar prin forta, a devenit baza existentei civilizatiei occidentale moderne, faurind pilonii ei structurali?
Pe vremuri, o minoritate neproductiva, dar detinatoare a aproape tot ce insemna active de genul teren agricol, pasuni, paduri, etc, etc, storcea o majoritate productiva, contra dreptului de folosinta limitata a acelor active. Era un aranjament total necorespunzator pentru aceasta majoritate, dar aproape imposibil de schimbat. Capitalismul si revolutia industriala pe care a produs-o, au generat in cele din urma premisele ruperii acelui status quo, creand alternative de productie dincolo de marile latifundii si permitand aparitia unor piete complexe, care au reformulat ulterior relatiile sociale – nu intotdeauna pe cale pasnica. Emanciparea politica asociata acestor fenomene a fost in special reprezentata de largirea continua a bazei decizionale prin extinderea dreptului de vot. Acum, va inchipuiti cu adevarat ca o astfel de structura decizionala – votul universal – ar putea duce la proliferarea, consacrarea si institutionalizarea unei pleiade de biruri, cand cei care au acest drept decizional sunt urmasii celor care au suferit secole de-a randul sub povara unor asemenea obligatii? Si totusi asa s-a intamplat. Cum a fost posibil?
Este evident un lucru: in absenta taxelor sau in prezenta unor taxe putine, Statul este mic si neputincios. In primul rand, pentru ca nu se poate sustine pe sine, decat practicand moderatia. Apoi, pentru ca nu prea are nimic de oferit cetatenilor sai, cu exceptia ordinii publice, a legii, uneori o armata… Un aranjament convenabil pentru elite, intrucat face din competitia politica un fel de joc de societate relativ inchis. O situatie acceptabila si pentru cei care cred in proprietate si autodeterminare, pentru ca se gasesc in aceasta pozitie sau pot aspira la ea, si sunt neincrezatori in politica si politicienii care li se baga in casa. Dar odata eliberate mecanismele democratice, o astfel de realitate este de scurta durata. Cei care nu au participat la acel joc se aseaza la masa si aduc cu ei argumente cu greutate: votul celor pentru care acel aranjament nu inseamna mare lucru si care sunt gata sa ofere Statului puterea de a-l schimba, prin intermediul unei parghii ce nu mai pare atat de detestabila atunci cand se schimba beneficiarii: taxarea. Acesta este targul. Noi va aducem la putere, voi puteti strange taxe mai mari si mai multe, pentru a finanta un Stat mai mare si mai puternic, cu conditia ca o parte din bani sa ne revina. Sa mai mentionam ca succesul unui astfel de demers s-a bazat total pe traditia si experienta acestor State de a colecta taxe, dinainte de orisice vise democratice.
Cred ca legatura dintre democratie si taxe este astfel destul de limpede: ele se pot sustine una pe alta, iar unele State moderne, cum ar fi Suedia, au dus acest sistem aproape de perfectiune, intr-un aranjament corporatist suficient de echilibrat incat sa para multora ideal. Pe de alta parte, este de asemeni evident ca taxele sunt o intruziune in proprietate si un atac asupra bunastarii. O economie fragila nu rezista unui astfel de atac, rezultatul fiind acela ca nici bunastarea, nici democratia nu sunt servite. O economie puternica poate sustine taxe, dar taxele nu produc si nu sustin o economie puternica. De unde rezulta ca acolo unde nu exista suficienta bunastare, democratia la randu-i nu prea are sanse, sau este lipsita de continut real. Uitati-va in jur si observati unde exista democratii stabile. Doar acolo unde trocul prin intermediul taxelor este sustenabil. Cat o mai fi. Am putea exprima asta si prin asertiunea ca nu bunastarea are nevoie de democratie, ci invers.
Romania nu face exceptie. Din pacate, prezenta unor politicieni lipsiti de orice viziune care depaseste propria dorinta de putere sau propriul buzunar si deruta populara nu sunt ingredientele din care se poate croi un program national de creare a bunastarii. Sau orice alt program, in general. Intre putinele locuri in care se fac constant progrese tehnice, se numara bineinteles Codul Fiscal. An de an, in lipsa de idei generatoare de crestere economica, Partidele isi pun la treaba specialistii sa stoarca cat mai multi lei din ceea ce altii se chinuie sa realizeze in ciuda stupizeniei si imprevizibilitatii guvernamentale. Trebuie spus ca acesti politicieni sunt cei mai ferventi sustinatori ai democratiei si nu e greu de inteles de ce: poate ca nu este suficienta bunastare pentru toata lumea, dar cu siguranta se va gasi destula pentru ei, cu numarul de voturi potrivit.
Unul dintre cei mai grozavi politicieni americani in opinia mea, Ron Paul, s-a retras din viata politica in noiembrie 2012. Unul dintre putinii republicani adevarati, aparator incredibil de consecvent si umil, in acelasi timp, a valorilor societatii libere, Congressmanul Ron Paul a fost o voce singulara in politica americana, devenind in timp simbolul unor vremuri apuse si totusi atat de necesar a fi prezervate si dezvoltate: epoca libertatilor individuale, civile si economice.
Ca un semn al savarsirii unui an, care poate sau nu sa semnifice si savarsirea unei epoci, dupa cum va hotari istoria, va propun aici in traducere proprie, un rezumat al ultimei sale cuvantari in Congresul american, la 14 Noiembrie 2012. In textul meu, am pastrat in anumite locuri expresiile warfare si wellfare ca atare, din cauza insuficientei echivalente a termenelor romanesti. Pentru cei care nu pot scuza stangacia traducerii, propun si un link al originalului.
LA MULTI ANI! UREZ TUTUROR SA AIBA DORINTA LIBERTATII SI PUTEREA DE A O SUSTINE!
Cuvantare Ron Paul, 14 Noiembrie 2012, Congresul American
Cât de mult am realizat?
În multe feluri, in conformitate cu intelepciunea conventionala, cariera mea intermitenta în Congres din perioada 1976 – 2012 a realizat foarte puțin. Nu există legi care sa-mi poarte numele, nici clădiri federale sau autostrazi- slava Domnului. În ciuda eforturilor mele, guvernul a crescut exponențial, taxele rămân excesive, iar creșterea prolifica a reglementărilor de neînțeles continuă. Războaiele sunt constante și purtate fără o declarație a Congresului, deficitele se ridica la cer, sărăcia este larg răspândită și dependența de guvernul federal este acum mai rea decât oricând în istoria noastră.
Toate acestea cu preocupări minime pentru deficitele și datoriile fără acoperire despre care bunul simț ne spune ca nu mai pot merge mult timp. Un mare, dar niciodată menționat, acord bipartizan permite existenta secretului bine păstrat ce menține continua cheltuiala. O parte nu renunță la un penny pentru cheltuieli militare, cealaltă parte nu renunță la un penny pentru cheltuieli sociale, în timp ce ambele părți susțin planurile de salvare și subvențiile pentru sectorul bancar și elita corporatista. Și cheltuielile continuă pe masura ce economia slabeste si spirala descendentă continuă. In vreme ce guvernul isi face astfel de lucru, libertățile si bunastarea noastre ard în flăcările unei politici externe care ne afecteaza siguranta.
Obstacolul major în calea schimbărilor reale în Washington, il reprezinta rezistența totală la a admite faptul că țara e falita. Asta a cerut compromisuri si din moment ce nici una din parti nu a intentionat reduceri, inevitabil cheltuielile au crescut.
Țară și Congresul vor ramane divizate pana cand nu va mai fi nici o prada de impartit.
Fără această recunoaștere, cheltuitorii din Washington vor continua marșul spre un varf fiscal in ianuarie viitor, mult mai mare decât cel anticipat.
M-am gândit deseori de ce aceia dintre noi care cred în libertate, ca o soluție, au obtinut rezultate atat de slabe în a convinge pe altii de de beneficiile sale. În cazul în care libertatea este ceea ce susținem că este – principiul care protejează toate deciziile personale, sociale, economice necesare pentru prosperitate maximă și cea mai bună șansă pentru pace – ar trebui să fie o vanzare usoara. Totusi, istoria a demonstrat că masele au fost destul de receptive la promisiunile autoritariste rareori indeplinite.
Autoritarism vs Libertate
Daca autoritarismul conduce la sărăcie și război și la mai puțină libertate pentru toti indivizii și este controlat de interesele speciale ale celor bogati, oamenii ar trebui sa cerseasca pentru libertate. A existat cu siguranță un sentiment suficient de puternic pentru mai multa libertate in vremea fondarii USA, care i-a motivat pe cei care au luptat in revolutia impotriva puternicului guvern britanic.
În timpul meu în Congres, apetitul pentru libertate a fost destul de slab; înțelegerea semnificației sale, neglijabila. Cu toate acestea, vestea bună este că, față de 1976, când am venit prima oară la Congres, in 2012 dorința de mai multă libertate și de mai putin guvern este mult mai mare și în creștere, în special în America de baza . Zeci de mii de adolescenti si tineri aflati la varsta studentiei saluta cu mare entuziasm mesajul de libertate.
Am câteva gânduri cu privire la motivul pentru care oamenii dintr-o țară ca a noastră, o dată cea mai liberă și mai prosperă, au permis acestor conditii sa se deterioreze în asemenea masura in care au facut-o.
Libertatea, proprietatea privată, precum și contractele executorii voluntare, generează bogăție. În istoria noastră timpurie am fost foarte conștienți de acest lucru. Dar, în prima parte a secolului XX politicienii noștri au promovat ideea că sistemele fiscale și monetare ar trebui să se schimbe daca vrem să ne implicăm în cheltuieli excesive interne și militare. Acesta este motivul pentru Congresul ne-a dat Federal Reserve și impozitul pe venit. Majoritatea americanilor și mulți oficiali guvernamentali au convenit că a sacrifica unele libertati a fost necesar pentru a adopta ceea ce unii au denumit „idei progresiste”. Democrația pură a devenit acceptabila.
Ei nu au reușit să recunoască faptul că ceea ce au făcut a fost exact opusul a ceea ce coloniștii au căutat atunci când s-au despărțit de britanici.
Unii se plâng că argumentele mele nu au nici un sens, din moment ce bogăția și nivelul de trai au crescut pentru cei pentru multi americani în ultimii 100 de ani, chiar si cu aceste noi politici.
Dar deteriorarea economiei de piață, precum și moneda, a fost insidioasa și constantă. A fost nevoie de o lungă perioadă de timp pentru a consuma averea noastră, pentru a distruge și să submina moneda si productivitatea și a duce obligațiile noastre financiare intr-un punct fără întoarcere. Uneori, increderea durează mai mult decât merita. Cele mai multe dintre bogățiile noastre de astăzi depind de datorii.
Bogăția de care ne-am bucurat și părea a fi fără sfârșit, a permis ca preocuparea pentru principiul unei societăți libere să fie neglijata. Atâta timp cât cei mai mulți oameni credeau ca abundența materiala va dura pentru totdeauna, a te ingrijora cu privire la protejarea unei economii competitive productive și a libertatii individuale părea inutilă.
Epoca redistribuirii
Această neglijare ne-a introdus într-o epocă a redistribuirii bogăției de către un guvern ce se inclina in fata tuturor intereselor speciale, cu excepția celor care au vrut doar să fie lăsati în pace. Acesta este motivul pentru care banii de azi in politica sunt mult mai multi decat cei care merg in cercetare și dezvoltare ori in eforturile antreprenoriale productive.
Beneficiile materiale au devenit mai importante decât înțelegerea și promovarea principiilor de libertate și o piață liberă. Este bine cand abundența materială este un rezultat al libertății, dar în cazul în care materialismul este tot ceea ce ne preocupa, problemele sunt garantate.
Criza s-a petrecut, deoarece iluzia că bogăția și prosperitatea vor dura pentru totdeauna, s-a încheiat. Având în vedere că s-a bazat pe datorie și pretenția că datoria poate fi acoperita cu hartiile unui sistem fiat-money scapat de sub control, constructia a fost sortită eșecului. Ne-am trezit cu un sistem care nu produce suficient nici pentru a finanța datoria și fara înțelegerea fundamentală a motivului pentru care o societate liberă este esențială pentru inversarea acestor tendințe.
Dacă acest lucru nu este recunoscut, recuperarea va intarzia pentru o lungă perioadă de timp. Guvernul mai mare, mai multe cheltuieli, datorii mai mari, mai multă sărăcie pentru clasa de mijloc, precum și o agitatie mai intensă a elitei intereselor speciale, vor continua.
Avem nevoie de o trezire intelectuala
Fără o trezire intelectuala, punctul de cotitură va fi determinat de către legea economică. O criză a dolarului va ingenunchia actualul sistem scapat de sub control.
În cazul în care nu este acceptat faptul că guvernul supradimensionat, banii discreționari, ignorarea libertatii, planificarea economica centralizata, welfarismul si warfarismul au cauzat crizele noastre, ne putem aștepta la un marș continuu și periculos spre corporatism și chiar fascism, determinand o pierdere si mai accentuata a libertăților noastre. Prosperitatea pentru o clasă de mijloc mare va deveni un vis abstract.
Această mișcare continuă nu este diferita de ceea ce am văzut în modul în care criza noastra financiara din 2008 a fost gestionata. Salvare pentru bogati, regizata de catre Congres, cu suport bipartizan. Apoi a fost Rezerva Federala, cu a sa relaxare cantitativă fără sfârșit. Dacă la început nu reușești, incearca din nou; QE1(prima relaxare), QE2, și QE3 si fara nici un rezultat vom încerca QE indefinit, pana la urmatorul esec. Există un cost pentru toate acestea și permiteți-mi să vă asigur amânarea plății nu mai este o opțiune. Legile pietei isi vor impune realitatea si nu va fi frumos.
Criza actuală genereaza o mulțime de pesimism. Și pesimismul se adaugă la mai puțină încredere în viitor. Cele doua se hranesc reciproc, făcând situația noastră mai rea.
În cazul în care cauza principala a crizei nu este înțeleasă, nu putem rezolva problemele noastre. Probleme ca warfare, welfare, deficitele, inflaționismul, corporatismul, planurile de salvare și autoritarismul nu pot fi ignorate. Doar prin extinderea acestor politici nu ne putem aștepta la rezultate bune.
Toată lumea pretinde sprijin pentru libertate. Dar mult prea adesea este vorba de libertatea proprie și nu pentru alții. Prea mulți cred că trebuie să existe limite pentru libertate. Ei susțin că libertatea trebuie să fie condusa și gestionata pentru a realiza echitatea și egalitatea, facand astfel acceptabele limitarile, prin forta, a anumitor libertati.
Unii decid care și a cui libertăți trebuie să fie limitate. Acestia sunt politicienii al căror scop în viață este puterea. Succesul lor depinde de obținerea de sprijin din interese speciale.
Fara alte „isme”
Vestea cea mare este ca răspunsul nu poate fi găsit în mai multe „isme”. Răspunsurile pot fi găsite în mai multa libertate care costa atat de putin. În aceste condiții, cheltuielile se duc în jos, producția de bogăție merge în sus, iar calitatea vietii creste.
Doar această recunoaștere – mai ales dacă ne mișcăm în această directie – creste optimismul, ceea ce este benefic in sine. Continuarea cu politici solide care sunt intelese si sustinute de catre populatie, este necesara.
Există dovezi valabile ca generațiile care se maturizeaza azi, sustin orientarea inspre o mai mare libertate si autosustinere. Cu cat mai mult aceasta schimbare de directie si solutii devine cunoscuta, cu atat mai rapida va fi revenirea optimisimului.
Treaba noastră, pentru cei dintre noi care credem intr-un sistem diferit de cel pe care l-am avut în ultimii 100 de ani si care ne-a condus la această criză nesustenabilă, este de a fi mai convingători că există un sistem minunat, simplu și moral care oferă răspunsurile. Am gustat din el în istoria noastră timpurie. Este necesar să nu renunțam la a promova cauza acestuia.
A functionat, dar am permis liderilor noștri să se concentreze pe abundența materiala pe care libertatea o generează, în vreme ce ignoră libertatea în sine. Acum nu avem nici una nici alta, dar ușa este deschisă, din necesitate, pentru un răspuns. Răspunsul disponibil se bazează pe Constituție, libertate individuală, precum și interzicerea utilizării forței guvernului in a oferi privilegii și avantaje intereselor speciale.
După peste 100 de ani, ne confruntăm cu o societate destul de diferita de cea care a fost intentionata de fondatori. În multe feluri, eforturile lor de a proteja generațiile viitoare prin Constituție, nu a reușit. Scepticii, la momentul Constituției ce a fost scrisă în 1787, ne-au avertizat cu privire la posibilul rezultat de astăzi. Natura insidioasă a eroziunii libertăților noastre și asigurarea pe carea marea noastra abundenta ne-a dat-o, au permis procesului sa evolueze inspre periculoasa etapa pe care o traim.
Dependența de generozitatea Guvernului
Astăzi ne confruntăm cu dependență cvasideplina de generozitatea guvernului pentru aproape orice nevoie. Libertățile noastre sunt limitate și guvernul operează în afara statului de drept, protejand și recompensand pe cei care cumpara sau constrâng guvernul pentru satisfacerea propriilor solicitari. Iată câteva exemple:
• războaiele nedeclarate sunt un lucru obișnuit.
• Datoria este în creștere exponențiala.
• Bunăstarea pentru bogați și săraci este considerat un drept.
• Salvarea publica și garanțiile pentru toate tipurile de hazard comportamental sunt rutina.
• Susținătorii de sancțiuni, manipulare monetara si revansarzii OMC, ii numesc pe adevaratii comercianti liberi, „izolationisti”
• Sanctiunile internationale sunt folosite pentru a pedepsi tarile care nu ne respecta ordinele.
• In mod tragic, guvernul nostru se angajeaza in razboaie preventive, o forma recunoscuta de agresiune, fara ca americanii sa se planga.
• Planificarea economica centralizata, prin intermediul politicilor monetare, reglementari si legiferari diverse au devenit acceptabile politic.
• Economia este suprareglementata, suprataxata si masiv distorsionata de un sistem monetar profund viciat.
• Este astazi legea tarii ca militarii pot aresta cetateni americani si retine pe termen nedefinit fara a fi acuzati si judecati.
• Ostilitatea frenetica impotriva liberului schimb este sustinuta de o majoritate la Washington.
• Razboiul dronelor pe care il purtam va sfarsi rau pentru SUA, alimentand ura construita prin pierderea de vieti inocente si violarea legilor internationale. Cand vom fi slabi financiar si provocati militar, vom suporta rezultatul a o gramada de resentimente.
• Legea Patriot si legislatia FISA trecute fara prea multa dezbatere, au determinat o accentuata eroziune a celui de-al 4-lea Amendament.
Întrebări
Guvernarea excesiva a creat o astfel de mizerie incat naste multe intrebari:
• De ce oamenii bolnavi care folosesc marijuana medical sunt inchisi?
• De ce guvernul federal limiteaza consumul de lapte crud?
• De ce nu pot producătorii americani de funie sa produca și alte produse din cânepă?
• De ce nu au americanii voie să folosească aurul și argintul ca mijloc legal de plata, conform Constituției?
• De ce liderii noștri politici cred că e necesar să se verifice cu atenție aurul nostru?
• De ce nu pot americanii să decidă ce tip de becuri pot cumpara?
• De ce este i se permite TSA să abuzeze de drepturile americanilor care calatoresc cu avionul?
• De ce trebuie sa existe sentinte obligatorii – chiar si sentinta cu moartea pentru crime fara victime – asa cum cere legea noastra anti-drog?
• De ce este Germania, preocupata suficient pentru a lua în considerare repatrierea aurului ei detinuta de FED pentru ea în New York? Este din cauza că încrederea în SUA și supremația dolarului începe să scadă?
• De ce am permis guvernului federal să reglementeze toaletele în casele noastre?
• De ce este sinucidere politică pentru oricine sa critice AIPAC?
• De ce nu am renunțat la războiul drogurilor din moment ce este un eșec evident și încalcă drepturile oamenilor? Nu a observat nimeni că autoritățile nu pot impiedica accesul drogurilor nici macar in inchisori? Cum am putea atunci rezolva problema transformand intreaga societate intr-o inchisoare?
• De ce ne sacrificăm atât de mult intervenind fara rost in disputele de frontieră și tulburările civile din întreaga lume, in vreme ce ignorăm cauza fndamentala a cele mai mortale frontiere din lume, cea dintre Mexic și Statele Unite ale Americii?
• De ce se schimba partidul de la putere si nu se schimbă niciodată politica? Ar putea fi faptul că punctele de vedere ale ambelor părți sunt, în esență același lucru?
• De ce marile banci, marile corporații, băncile străine și bancile centrale straine au fost salvate prin injectii cu lichiditate în 2008, iar clasa de miloc si-a pierdut casele si slujbele?
• De ce atât de mulți acceptă principiul profund gresit că birocrații guvernamentali și politicienii ne pot proteja de noi înșine fără a distruge în totalitate principiul libertății?
• De ce atât de mulți guvernanti și oficiali federali cred că crearea de bani din nimic creează bogăție?
• De ce cedeaza benevol Congresul din prerogativele sale, Executivului?
• De ce nu pot oamenii să înțeleagă că războiul distruge întotdeauna bunastarea și libertatea?
• De ce oare am acordat guvernului un paradis sigur pentru inițierea violenței împotriva poporului?
• De ce consideram patriotismul a fi loialitate oarba fata de guvern și politicienii care îl conduc, mai degrabă decât loialitate față de principiile libertatii sprijinului pentru oameni? Patriotism real inseamna sa contesti guvernul atunci când acesta greseste
• De ce unii membri ar apăra piața libera, dar nu și libertățile civile?
• De ce unii membri ar apăra libertățile civile, dar nu si piața libera? Nu sunt la fel?
• De ce există atat de putina preocupare pentru Ordinul Executiv care dă autoritate președintelui de a hotari uciderea, inclusiv de cetățeni americani, a celor vizați pentru asasinat?
• De ce nu apara mai multi atat libertatea economică cat și libertatea personală?
• De ce se susține că dacă oamenii nu vor sau nu pot avea grijă de propriile nevoi, Guvernul poate face acest lucru pentru ei?
• De ce nu există mai multe persoane care doreasca să influențeze intelectual pe alții pentru a produce schimbări pozitive, decât cei care caută puterea de a forța pe alții să asculte comenzile lor?
• De ce permitem Guvernului și Rezervei Federale sa disemineze informații false in ceea ce priveste atat politica economică cat și cea externa?
• De ce este democrația tinuta la mare cinste si atunci când aceasta este un dușman al minorității și reprezinta doar o dictatura a majorității?
• De ce ar trebui să fie cineva surprins de lipsa de credibilitate a Congresului, cand există o totala deconectare intre ceea ce politicienii spun și ceea ce fac?
• De ce nu contesta nimeni utilizarea religiei pentru a sustine evanghelizarea sociala si razboaiele preventive, in amandoua cazurile fiind nevoie de autoritaristi pentru a uza de violenta? Agresiunea si redistribuirea fortata nu au nimic de-aface cu marile religii ale lumii.
• Există vreo explicație pentru toate dezamagirea, nefericirea, teama de viitor, pierderea încrederii în liderii noștri, neîncrederea, furia și frustrarea? Da, există, și există o cale de a inversa aceste atitudini. Percepțiile negative sunt logice și o consecință a politicilor proaste care creeaza problemele noastre. Identificarea problemelor și recunoașterea cauzelor permit modificărilor adecvate sa devina usor realitate.
Daca suntem de acord ca acesta nu este capitalism, (si chiar daca nu), sa vorbim un pic despre saracie si bogatie.
Consider ca notiunile in sine nu trebuiesc definite, relativitatea lor este o chestiune care tine de multe aspecte, de la perceptia personala, (depinde cu ce sau cu cine te compari, de exemplu), la standarde conventional-specifice, insa este evident ca nu riscam sa iscam confuzii daca le discutam in absenta unor definitii.
Din perspectiva filosofica, bogatia nu si-a prea gasit niciodata sustinatori. Este drept, bogatia nu te face nici moral, nici etic. Dar fara indoiala ca nici saracia nu o face. Absenta banilor sau mijloacelor de existenta nu te transforma in indreptar moral, iar cei care se pretind astfel doar pentru ca sunt saraci, sunt ilustrarea fabulei cu vulpea si strugurii. De fapt, legatura intre etica si starea materiala a persoanelor este una fortuita. Si totusi, nu putem nega impresia generala dupa care saracia, desi nedorita, este morala, in vreme ce bogatia mult ravnita este eminanamente imorala.
Cred ca aspectul imoral este generat de perspectiva conform careia imbogatirea unora s-ar face intotdeauna pe seama altora. Cu alte cuvinte, unii iau mai mult din ceva, determinand astfel ca ceilalti, care au un drept legitim identic, sa ramana cu mai putin sau deloc. Luand mai mult decat li s-ar cuveni, ei devin susceptibili de a fi inselat si in consecinta, imorali. Dar daca consideram aceasta perspectiva corecta, trebuie sa identificam ce este acel “ceva” la impartirea caruia s-a produs nedreptatea. Observam imediat ca discutia devine una despre drepturile de proprietate, iar etica relatiilor interumane este una care se sprijina pe modul in care definim dreptul de proprietate. Prima discutie este despre acceptarea sau neacceptarea ideii de proprietate privata. In situatia in care nu o acceptam, inseamna ca TOATE bunurile si resursele se folosesc in comun, in devalmasie, cum se spune. Absenta notiunii de proprietate duce insa, in mod logic, la inconsistenta oricaror alte notiuni care au de-a face cu aceasta: teritoriu propriu, natiune, stat, etc. Chiar si familia devine un concept volatil. Este aceasta acceptabil? Sau etic? Daca o populatie se extinde mai rapid decat cea invecinata, ar fi ea indreptatita sa reclame accesul la resursele folosite in mod traditional de catre vecini, dar neposedate de catre acestia, (nu avem drepturi de proprietate, sa nu uitam), fara ca ultimii sa se poata opune? Cum definim de fapt furtul?
Cred ca este evident ca se ajunge rapid la contradictii majore cu privire la chestiunile fundamentale ale societatii umane, in absenta existentei notiunii de proprietate. Iar notiunea de proprietate nu poate fi definita decat ca proprietate privata, intrucat indivizii sunt cei care poseda, chiar daca la un moment dat un grup oarecare de indivizi accepta sa puna in comun o parte a posesiunii lor. Daca acceptam ideea de proprietate ca baza a relatiilor interumane, atunci trebuiesc definite legitimitatea posesiei si delimitarea drepturilor reciproce de proprietate. Intreaga etica a relatiilor interumane se reduce de fapt la definirea fara echivoc a acestor chestiuni, in raport de care se definesc si judeca toate celelalte chestiuni considerate fundamentale: libertatea, egalitatea, samd.
Libertatea nu este altceva decat dreptul exclusiv de proprietate si dispozitie asupra propriei persoane, in primul rand, precum si asupra bunurilor proprii, atata timp cat aceasta nu presupune incalcarea unui alt drept de proprietate. Egalitatea, la randul ei, inseamna inainte de orice inexistenta vreunei ierarhii predefinite in comparatia drepturilor de proprietate, indiferent de criteriu. Din utilizarea consecventa a acestor principii, rezulta cu necesitate caracterul nelegitim al oricarui act de violenta, cu exceptia celor destinate propriei protectii. Din care motiv, respectarea dreptului de proprietate este de fapt conditia necesara si suficienta pentru a evita violenta si razboiul ca fenomene, intrucat abtinerea de la incalcarea unui alt drept de proprietate le face a fi fara obiect. Invers, relativizarea acestor notiuni fundamentale induce posibilitatea conflictului si implicit, a violentei.
Ei bine, daca am acceptat ideea ca proprietatea privata nu numai ca este necesara dar reprezinta insasi baza unor norme etice si apoi juridice care definesc o societate a membrilor liberi si egali, sa incercam sa vedem daca ea statueaza si legitimizeaza in mod necesar acel gen de comportament care determina polarizarea sarac-bogat.
Care este acea situatie in care, ipotetic vorbind, plecand de la un nivel identic de nivel de trai, acesta s-ar pastra astfel pe parcursul intregii vieti, sau chiar pe parcursul multor vieti omenesti, pentru intreaga populatie aflata in aceasta situatie ipotetica? Tinand cont de faptul ca nu toti oamenii consuma la fel, nu muncesc la fel, nu au acelasi numar de copii si in general, nu iau acelasi tip de decizii, este evident ca la un oarecare timp de la acest moment T₀, ar aparea diferente importante in starea materiala a indivizilor, fara a introduce nici un fel de cauza speciala. In cele din urma, este chiar posibil ca unii dintre ei sa ajunga la stare de saracie lucie, absolut endogen, adica datorita si numai datorita propriului comportament. Proprietatile de care au dispus la un moment dat au luat calea vanzarii, banii s-au dus pe viata buna sau jocuri de noroc. Daca au urmasi, acestia vor fi nevoiti sa incerce sa recastige prin efort suplimentar bunastarea materiala, sau sa se multumeasca cu foarte putin.
Desigur, istoric vorbind, au existat conditiile in care o parte a populatiei a fost tinuta de catre alta parte in conditii de saracie si lipsuri, cu ajutorul fortei. Aceasta realitate ramane nedisputata, insa ea nu probeaza in nici un fel ca o astfel de situatie se datoreaza existentei proprietatii private si a eticii bazate pe aceasta, ci eventual exact contrariul. Proprietatea privata nu poate impiedica aparitia saraciei, atunci cand ea se datoreaza exclusiv comportamentului celui sarac sau saracit, dar o face cu siguranta, atunci cand este unanim acceptata si protejata, intrucat impiedica INSTRAINAREA FORTATA, singura situatie in care cel sarac sau saracit este victima unei injustitii si este in drept sa se intoarca impotriva celui care l-a adus in situatia respectiva.
Una din intrebarile sondajului de la care am pornit suna astfel:
Sunteți de acord cu măsura: „Statul ar trebui să dea mai mulți bani pentru ajutarea săracilor”?
66% dintre respondenti s-au declarat oarecum de acord si total de acord.
Ei bine, acesti oameni sunt de acord de fapt cu deposedarea, chiar daca nu o spun in mod explicit. Atitudinea lor nu este una de dezacord cu saracia, caz in care nu ar accepta in ruptul capului ideea incalcarii proprietatii prin deposedare, fie si partial, intrucat s-ar vedea ca potentiale victime ale unui astfel de act, ci una pur si simplu egoista prin care ar dori ca statul sa comita in numele lor fie si o frauda, cu conditia ca ei sa beneficieze de rezultat.
Deca(b)logul Muschetarilor 