Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘rating’

Mi-am facut obiceiul de a citi, de cele mai multe ori dimineata, stiri pe internet. M-am fixat pe acele site uri despre care cred ca stiu sa faca distinctia intre informare si opinie. Zilele trecute, am citit o stire care m-a suprins: nu mai stiu ce sondaj releva ca 90% dintre romani se informeaza de la TV. Nu ziare, nu internet. In minte mi-a sunat expresia atat de uzitata in vorbirea curenta, drept argument solid al validitatii oricarei afirmatii: “Am vazut eu la TV”. Sau “ au zis si astia la TV”. Trebuie sa fie ceva adevarat in legatura cu cele 90%.

In principiu, televiziunile private, ziarele, site-urile, au un obiectiv economic clar: sa faca bani. Morala este, sau devine, secundara. Nu sunt neaparat imorale cat mai ales, amorale, ( desi uneori devin si imorale). Din care motiv, pe ecran apare ceea ce aduce audienta, sau vizitatori, ceea ce inseamna bani. Formulele sunt diverse, insa cert este ca informarea in sine nu este un obiectiv decat in masura in care aceasta satisface criteriul audientei. Al audientei specifice. Asa ca intrebarea fundamentala pentru un post TV sau un site de stiri este: ce intereseaza publicul? Corectitudinea si rigoarea informatiei? Sau informatia prelucrata, cosmetizata, eventual chiar transformata?

S-ar putea sa fie destui cei care gandesc ca oamenii sunt interesati de stiri corecte si ca incorectitudinea se datoreaza ofertantului de stiri. Ca vina pentru minciuna ii apartine exclusiv si ca daca publicul ar sti ca sunt minciuni, l-ar sanctiona. Asa sa fie? Sa ne amintim ca oamenii STIU ca fumatul este nociv, si totusi o parte a populatiei fumeaza. Ofertantii de produse sunt atenti la piete si vor incerca sa propuna ceea ce se vinde. Ceea ce in cazul televiziunilor se poate traduce astfel: daca publicul nostru nu cumpara adevar, ci prefera simulacrul sau chiar minciuna etichetata astfel, asta vom vinde. Totul depinde de public, adica de cumparator. Iar felul acestuia este determinat de capacitatea de discernamant a celor care il compun. Care la randu-i depinde de educatie, in special de cea metodologica. Adica cea care iti spune CUM sa evaluezi ceea ce vezi si auzi.

Opriti un roman pe strada si intrebati-l nu conteaza ce, cu microfonul in mana. Rarisim veti auzi raspunsul: “nu stiu, nu este domeniul meu”. Veti auzi, aproape intotdeauna, o opinie. Asta pentru ca romanul are, sau crede ca trebuie sa aiba, o opinie despre orice. Daca nu o are, o potriveste pe loc. Ce denota asta? Eu vad aici o inclinatie vadita spre superficialitate, aparenta si kitsch. A celor mai multi, cel putin. Aceasta superficialitate nu poate alimenta decat un discernamant precar, fundamentat aproximativ sau deloc. Iar o astfel de atitudine nu apreciaza analiza, nu doreste sa cunoasca fapte nude pentru a-si forma opinii proprii. Din care motiv, oamenii cu o astfel de atitudine apreciaza pe cei care par sa gandeasca in locul, in vreme ce-i felicita pe ei in permanenta pentru inteligenta de a proceda astfel…

Am reflectat in mai multe randuri la acea butada atribuita lui Lincoln, (fara vreo dovada in acest sens, apropos de fapte), care spunea ca “poti pacali toti oamenii o vreme, sau pentru totdeauna pe o parte din ei, dar nu pe toti si pentru totdeauna, in acelasi timp”. Stiu si eu? Poti schimba “pacalit”, cu multe alte verbe, si este la fel de valabil. Dar cu siguranta vei putea pacali foarte putini, atunci cand acestia au ceea ce se cheama un discernamant puternic. Un astfel de discernamant insa nu este compatibil cu ratinguri inalte pentru televiziuni ale caror emisiuni au un asemenea procent de informatie valida, incat daca ar avea o eticheta ar trebui sa contina specficatia „poate contine urme de…”. Si nu e vorba numai de televiziuni. Cumparam tot timpul ceva, din supermarket, de la politicieni, de la toata lumea. Ceea ce noi suntem, ii face pe ei sa vanda ceea ce vand. Ganditi-va la asta cand mancati urmatorul parizer sau manevrati telecomanda, dar mai ales cand cititi statisticile. Si ratingurile.

Reclame

Read Full Post »

Pentru cei tentanți să vadă doar eșecurile guvernării PDL-iste, scăderea cursului la euro și dolar nu înseamnă probabil nimic. Pentru noi ceilalți e un semn că direcția către care ne îndreptăm este cea normală.

Scăderea de la 4.65 RON pentru un euro, cât era cursul în vară, după suspendarea președintelui jucător, la 4.32 cât este astăzi, poate avea doar două explicații. Prima ar fi că BNR încearcă să ajute (politic) guvernul, cu prețul sacrificării rezervei valutare. La o analiză mai atentă, această variantă nu stă în picioare, pentru că rezerva valutară s-ar volatiliza la primul atac mai serios, așa cum s-a întâmplat în 1992 când Soros a pariat împotriva Băncii Angliei.

Cea de a doua variantă ar fi că pur și simplu, piețele financiare au încredere în modul în care guvernul Ponta își îndeplinește obligațiile asumate, în primul rând pe cea referitoare la acordul cu FMI. În ceea ce mă privește eu înclin spre cea de a doua variantă, mai ales că J.P. Morgan a inclus obligațiunile României in calculul seriei de indici GBI-EM, ceea ce înseamnă printre altele că avem o credibilitate mai bună, iar costurile de finanțare vor scădea.

Din păcate, după 8 ani de conducere „luminată”, România este cotată mai slab chiar și decât Ungaria, undeva cam la același nivel cu Nigeria, o țară cu tradiții democratice la fel de puternice ca și cele promovate de Traian Băsescu.

Îmi amintesc că în vară toți comentatorii „independenți” și „imparțiali” de „dreapta” de pe acest blog s-au grăbit să spună că suspendarea președintelui e de fapt o lovitură de stat, ignorând un lucru elementar: un Parlament nu poate da o lovitură de stat, decât cel mult pentru a elimina un dictator. Așa cum a făcut Senatul Roman cu Cezar. Însă comparația se oprește aici pentru că Traian Băsescu și Cezar au în comun doar modul în care își aranjează părul.

„Lovitura de stat” a fost doar un pas absolut necesar în limitarea ambițiilor prezidențiale. Sigur că imaginea României a fost șifonată. Dar recunoașterea existenței unui cancer politic și tratarea sa nu este un lucru plăcut. Ceea ce este plăcut să observăm este efectul. În final România este mai puternică, cu o stare de sănătate financiară mai bună acum decât înainte de declanșarea crizei.

O să mă întrebați de ce mă bucur atât. Cu ce mă încălzește pe mine succesul tratamentului? Răspunsul este că mă afectează direct și extrem de pozitiv. La sfârșitul săptămânii trecute am fost contactați de un mare fond financiar american care investește miliarde de dolari în IT&C. Ne-au găsit pur și simplu pe net.

În cursul primei discuții telefonice, ne-au spus că fondul va investi sute de milioane de dolari în perioada următoare în Europa de Est, în primul rând în România și Polonia, țări cu economii stabile și cu potențial de creștere și care au… stabilitate politică. Ne-au mai spus că până acum se focalizaseră pe țările BRIC (Brazilia, Rusia India, China), dar că acolo potențialul de creștere este limitat, în primul rând datorită incertitudinilor politice.

Lucru simplu de înțeles. Spre exemplu în Rusia, e suficient ca primului bărbat al țării să i se pună pata pe cineva, astfel încât o investiție de sute de milioane de dolari să nu mai valoreze doi bani. Nu contează dacă respectivul a greșit sau e doar impresia „șefului”. În fond nu există oameni nevinovați. Există doar oameni de care nu s-au ocupat EI destul. Interceptări, stenograme, procuratură, judecători… și se rezolvă. Din fericire pentru România, Justiția, deși politizată prin procuratură este încă independentă la nivelul judecătorilor. Însă dacă politizarea continuă prin transformarea procurorilor în judecători inamovibili, independența justiției va fi ca în Rusia. Inexistentă.

Revenind la piețele financiare, este de observat că acestea au o mare „afinitate” pentru conducătorii puternici. Asta explică de ce România a ajuns în cele din urmă din urmă Nigeria în evaluările J.P. Morgan. Și doar în urma unui tratament de cancer. Pentru că excesul de putere este exact acest lucru: un cancer. Indiferent că se numește Vladimir Putin, Viktor Orban sau Traian Băsescu.

Read Full Post »