Joi seară, în timp ce Donald Trump lua cina la Mar-a-Lago cu Xi Jinping, Președintele Chinei, în Siria, armata Statelor Unite a atacat pur și simplu Siria. Fără declarație de război, fără niciun avertisment sau ultimatum.
Recunosc că sunt pur și simplu siderat. Drept internațional!? Donald Trump a făcut pur și simplu pipi pe legislația internațională. Lucru pe care rușii s-au grăbit să-l puncteze, cerând o întâlnire de urgență a Consiliului de Securitate al ONU.
Lucrurile pot evolua către un război între SUA și Rusia în Siria, care ar putea să se extindă și în alte zone (cum ar fi Europa de Est).
Cum nu mă pricep deloc la drept internațional m-am gândit să-i las pe cei ce înțeleg mai bine decât mine, să-și dea cu părerea despre ce se întâmplă în Siria.
Mă mărginesc să postez o imagine (din Wikipedia) cu facțiunile ce luptă în Siria și aliații lor.
„IBM a descoperit o versiune de malware Tinba v3 configurată pentru a ataca exclusiv 12 bănci din România, iar un expert în cyber intelligence al companiei americane recomandă instituţiilor de credit să-şi informeze clienţii şi să colaboreze cât mai bine cu furnizorii de securitate antifraudă.” – nu zău, mi-am spus, ce furnizori de securitate antifraudă? Nu cumva chiar IBM?
Ca să ne înțelegem, „virusul” e de fapt un „troian”, adică un fișier atașat care așteaptă să-l deschizi. Fie un executabil, fie un „doc” sau un „xls” cu „macro”-uri, care îți infectează calculatorul la deschiderea fișierului. Mulțumim pe această cale companiei Microsoft pentru ajutorul acordat producătorilor de viruși și bineînțeles producătorilor de anti-viruși, precum specialiștilor în securitate cibernetică.
Oricum „virusul” nu se ia singur. Așteaptă un guguștiuc, care să deschidă fișierul „infectat”. Dacă folosiți GMail, șansele sunt minuscule să pățiți ceva, pentru că Google trimite astfel de mesaje direct în spam, cu eticheta „virus – a nu se deschide!” și nu te lasă să downloadezi fișierul păcătos. Doar dacă ești perseverent reușești să-ți îmbolnăvești computerul.
Într-una din zilele trecute, am ieșit la masă cu câțiva foști colegi de facultate, actualmente profesori, oameni de afaceri, bancheri și chiar și un diplomat. Trecând peste eterna luptă anti-corupție, necesară dar aiurea executată, am ajuns să discutăm despre ce se mai întâmplă afară.
Contextul geopolitic zonal este din ce în ce mai complicat, cu o Rusie tot mai hotărâtă să-și apere sfera de influență de expansiunea NATO și cu o Uniune Europeană mult prea neomogenă din punct de vedere economic și cultural pentru a funcționa ca o singură entitate.
Nici la nivel global lucrurile nu sunt mai simple. Statele Unite și Uniunea Europeană, cei doi parteneri economici și militari care au dat echilibru și stabilitate relațiilor internaționale din ultimii 70 de ani încep să aibă priorități diferite. În timp ce UE încearcă să-și rezolve problemele economice ale statelor din sud (Grecia, Spania, Italia), Statele Unite își mută centrul de interes către Asia-Pacific, unde o nouă superputere, China, tinde să schimbe echilibrul tradițional de forțe. Poate că și acest lucru explică disperarea cu care SUA s-a chinuit să ajungă la un acord cu Iranul, chiar cu prețul șubrezirii relației tradițional bune cu Israelul.
Deocamdată, tensiunile din zona geopoliticului s-au transformat într-un război în toată regula în Internet. Bănci și instituții publice sunt „testate” și „hack”-uite zilnic. În unele cazuri, cei afectați nici măcar nu realizează amploarea penetrărilor până când nu apare câte o prostioară de tipul „troienilor” descriși la începutul acestui articol. Moment în care cei atacați decid să-și verifice mai atent rețelele și „data-center”-urile.
În zona utilizatorilor privați, lucrurile sunt infinit mai rele. Majoritatea utilizatorilor nici nu înțeleg riscurile rulării unui program dintr-o sursă obscură (un media-player nou sau un joc găsit pe net). Practic din acel moment cel ce a scris codul este co-proprietar al calculatorului pe care este instalat programul. Asta este valabil și pentru Google, Microsoft, Apple, Adobe și celelalte firme mari care ne „furnizează” programe. Însă în acest caz, suntem oarecum protejați de un comportament abuziv de însăși reputația companiei. Nu totdeauna funcționează (să ne amintim de cazul Sony – RootKit), dar oricum este mai bine decât nimic.
Alternativa este Open Source, însă și acolo trebuie să ai încredere într-un distribuitor ca să nu fii nevoit să îți compilezi singur sistemul de operare și apoi toate programele folosite. Și oricum verificarea linie cu linie a codului sursă e practic imposibilă.
Iar lucrurile s-au înrăutățit odată cu apariția Smart-Phone-urilor și a internet/mobile banking. Practic banii din cont sunt la distanță de un „hack” de dispariție. Din acest motiv, eu personal nu folosesc internet banking-ul și folosesc mobile banking-ul doar pentru a urmări soldul contului și a transfera bani între conturile proprii (alimentarea cardului).
Mă aștept ca în perioada următoare să apară un val de „atacuri”, care să schimbe un pic modul în care interacționăm cu internetul. Ceea ce va duce, din lipsă de înțelegere, la supra-reglementare. Iar asta doar va înrăutăți lucrurile.
După „exercițiile” făcute de Rusia anul trecut în Marea Neagră (și nu numai) este rândul Alianței Nord-Atlantice să își flexeze mușchii în zonă. Nu știu dacă este cazul să ne bucurăm că nu suntem singuri sau ne ne îngrijorăm din cauza necesității unor astfel de exerciții, însă cu siguranță conflictul cu Ucraina este doar începutul.
Cele sase nave ale gruparii NATO Standing Maritime Group-2 (SNMG-2), care desfasoara exercitii in Marea Neagra, fac o escala, de vineri pana duminica, in Portul Constanta.
Condusa de contra-amiralul Brad Wiliamson, SNMG-2 este una dintre cele patru grupari navale multinationale ale Aliantei Nord-Atlantice si este alcatuita din fregatele HMCS Fredericton – Canada, TCG Turgutreis – Turcia, ITS Aliseo – Italia si Regina Maria – Romania, crucisatorul american USS Vicksburg – nava comandant si nava auxiliara FGS Spessart din Germania.”
Știrile despre „exerciții” și conflicte armate sunt tot mai dese și se referă tot mai des la România sau imediata ei vecinătate. Știrea citită astăzi pe Hotnews despre vehiculele blindate NATO sosite în România m-a lăsat însă cu gura căscată. Pentru că o firmă oarecare (Claboo Media) a filmat cu DRONA trenul militar. Nici nu știu ce să zic. Presupun că nu-i cine știe ce secret militar, însă îmi amintesc că sunt locuri în regiune în care și fotografiatul se poate solda cel puțin cu o amendă. Așteptăm cu interes transmisiunea live de la baza Kogălniceanu a petrecerii de bun venit.
Între timp, populația României se bucură în sfârșit a fost arestat („preventiv”) Vanghelie și a fost pus sub acuzare de către DNA, Darius Vâlcov, ministrul PDL-ist al Finanțelor. Cum naiba s-o fi întâmplat așa ceva? Parcă aveam guvern PSD. Acum îmi dau seama de ce nu-mi plăcea individul. Avea, nu știu cum să spun… ceva din fizionomia „Oamenilor de Bine”. Și în plus e căsătorit cu Lavinia Șandru, partenera KGB-istului Gușă. Același care a lansat-o pe Elena Udrea în politică. Tare ciudat!
Eu unul m-aș fi bucurat dacă-l arestau pe Vanghelie după primul… hai să nu zic primul euro, dar măcar după primul milion de euro luat ca șpagă. Însă DNA-ul nostru ultra-performant l-a lăsat să ajungă la o sută de milioane de euro șpagă. Probabil că aveau nevoie de probe „indubitabile”. Când mă gândesc că în cazul judecătorului, membru al CSM, l-au săltat doar pentru că-și greșise decontul de cheltuieli, mai că-mi vine să-i trimit la d…. și pe Luluța de la DNA și pe partizanii cu cap de lemn ai așa-zisei „Justiții Cu Orice Preț”.
Marți și miercuri au avut loc cele mai mari exerciții aeriene ale Rusiei în spațiul european, de la terminarea războiului rece. Zeci de avioane rusești, atât bombardiere, cât și avioane de luptă, au simulat acțiuni în Marea Nordului, Marea Baltică și Marea Neagră. Avioane NATO aparținând 8 țări au efectuat manevre de interceptare pentru a contracara un posibil atac, deși deocamdată avioanele rusești au rămas în spațiul aerian internațional.
„Cea mai importantă operațiune a mobilizat aparate a trei țări membre, după depistarea unui grup de opt avioane ruse – patru bombardiere de vânătoare și patru avioane cisternă – zburând în formație deasupra Atlanticului.
Avioane ale forțelor norvegiene au plecat pe urmele lor, pentru a le identifica, iar șase aparate ruse au făcut cale întoarsa, însa alte două, bombardiere TU-95, și-au continuat drumul.
Aparate ale Forțelor Aeriene Regale britanice au decolat apoi pentru a le escorta. Acestea au predat ștafeta forțelor aeriene din Portugalia. Avioanele ruse s-au întors spre Marea Britanie, unde au fost din nou preluate sub controlul forțelor aeriene britanice și norvegiene.
Potrivit NATO, avioanele ruse n-au furnizat un plan de zbor, n-au avut niciun contact cu autoritățile aeriene civile și nu au comunicat deloc. […]
O altă operațiune a fost efectuata de aviația turca deasupra Marii Negre, pentru a controla un grup de patru avioane ruse, între care două bombardiere TU-95, a adăugat NATO.
Aviația militară germană a intervenit la rândul sau, marți, pentru a controla un grup de șapte avioane de luptă ruse care efectuau manevre deasupra Marii Baltice.” (Hotnews)
Am trecut relativ ușor peste scandalul cu Mircea Băsescu pentru că mi se pare că scandalul a reapărut într-un moment în care situația geopolitică din zonă este mai tensionată decât oricând. La vest avem un Viktor Orban dispus să ignore orice critici ale Uniunii Europene și care pare a urma linia dură a lui Vladimir Putin. Nu este de ignorat nici faptul că Orban, după ce a luat măsuri absurde împotriva băncilor (în principal austriece), deteriorând riscul de țară al Ungariei a primit un ajutor masiv și oarecum neașteptat de la Vladimir Putin.
La est situația din Ucraina pare a fi luat-o complet razna, culminând cu manevre ala forțelor armate rusești la granița cu Ucraina și cu autorizarea dată de Parlament lui Vladimir Putin pentru o acțiune militară. Iar cererea acestuia către Parlament de a anula autorizarea mi se pare pur și simplu praf în ochi.
Practic, în acest moment singurii care îi pot împiedica pe ruși să anexeze estul Ucrainei (sau chiar Ucraina cu totul) este NATO sau mai corect spus, Statele Unite. În acest context amenințarea lui Barack Obama cu adoptarea de noi sancţiuni dacă Rusia nu va stopa intrarea de arme în Ucraina şi nu va înceta susţinerea separatiştilor mi se pare o glumă bună. Cam în genul sancțiunilor adoptate de de Franța și Anglia la adresa Germanei în perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial.
Ceva mai lucizi decât noi, polonezii au cam ignorat conținutul interceptărilor și s-au focalizat către sursa acestora. Rezultatul? Oarecum așteptat – Rusia.
Ceea ce rămâne este întrebarea din titlu: „Cât de aproape suntem de un război (cu Rusia și Ungaria)?”.
PS: Mă aștept ca după scandalul cu Mircea Băsescu, vreunul din KGB-iștii de genul lui Cosmin Gușă să lanseze și un scandal care să-l implice pe primul ministru. Spre exemplu, cel cu prostituatele minore e tocmai bun de așa ceva.
UPDATE: Având în vedere că rușii sunt convinși că Statele Unite ar putea lansa un „preemptive nuclear strike”, mă tem că scoaterea din funcțiune a scuturilor antirachetă din România și Polonia va deveni o prioritate imediată pentru Rusia în cazul unui declarării unui război.
Rusia intenţionează să monitorizeze respectarea Convenţiei de la Montreux de către Statele Unite şi Turcia, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
Convenţia de la Montreux stabileşte regulile privind prezenţa militară a navelor militare în Marea Neagră. Moscova a atras atenţia asupra faptului că navele americane militare au depăşit durata prezenţei lor în Marea Neagră.
Luând cuvântul în cadrul unei conferinţe de presă la Moscova, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că navale militare americane încalcă periodic prevederile Convenţiei de la Montreux, semnată în 1936 în Elveţia. Potrivit ei, termenul prezenţei navelor militare aparţinând statelor neriverane în Marea Neagră este restricţionat, el nu trebuie să depăşească trei săptămâni, a menţionat Serghei Lavrov.
„Convenţia de la Montreux prevede criterii absolut clare cu privire la restricţionarea tonajului şi duratei prezenţei navelor militare străine din statele neriverane Mării Negre. Noi am observat că în ultimul timp navele militare americane au prelungit de două ori durata prezenţei lor, depăşind termenii stabiliţi. Prelungirea duratei prezenţei navelor militare nu s-a încadrat în termenii stabiliţi de regulile Convenţiei de la Montreux. Noi am atras atenţia asupra acestui lucru părţii americane şi, bineînţeles, a Turciei, ţară care stăpâneşte strâmtorile. Noi pornim de la faptul că toate prevederile Convenţiei trebuie să fie respectate cu stricteţe. Vom controla acest lucru”.
Autorităţile americane au reacţionat imediat. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Eileen Laynez, a declarat că Washingtonul nu încalcă legislaţia internaţională şi va trimite încă o navă în viitorul apropiat în Marea Neagră. În locul distrugătorului american Truxtun, prezent în Marea Neagră înainte şi după referendumul din Crimeea, va fi trimisă nava Donald Cook, echipată cu sisteme de apărare antirachetă Aegis. Acest lucru se va întâmpla săptămâna viitoare. Se presupune că distrugătorul va participa la exerciţii militare din Marea Neagră cu navele flotelor navale ale ţărilor membre ale NATO.
Expertul Kira Sazonova consideră că, cel mai curând, Turcia, care s-a angajat să respecte principiile dreptului maritim internaţional, va închide ochii la faptul că Statele Unite au încălcat principiile Convenţiei de la Montreux.
„Turcia stăpâneşte strâmtorile şi de ea depinde ceea ce se întâmplă în aceste strâmtori, ce nave se vor afla acolo. În acest caz, din domeniul dreptului trecem în cel al politicii, relaţiilor politice cu autorităţile turce”.
Pentagonul intenţionează să sporească numărul puşcaşilor marini, dislocaţi în Europa, de la 500 până la 675. Departamentul militar a subliniat că aceste evenimente au fost programate înainte de declanşarea crizei ucrainene.
De fapt, este greu de crezut. 175 de puşcaşi marini vor sosi la baza militară Mihail Kogălniceanu din Constanţa. Obiectivul lor principal este o operaţiune în Africa, cu toate că militarii pot fi trimişi în orice punct de pe glob, a anunţat Pentagonul.
Unul dintre cei mai grozavi politicieni americani in opinia mea, Ron Paul, s-a retras din viata politica in noiembrie 2012. Unul dintre putinii republicani adevarati, aparator incredibil de consecvent si umil, in acelasi timp, a valorilor societatii libere, Congressmanul Ron Paul a fost o voce singulara in politica americana, devenind in timp simbolul unor vremuri apuse si totusi atat de necesar a fi prezervate si dezvoltate: epoca libertatilor individuale, civile si economice.
Ca un semn al savarsirii unui an, care poate sau nu sa semnifice si savarsirea unei epoci, dupa cum va hotari istoria, va propun aici in traducere proprie, un rezumat al ultimei sale cuvantari in Congresul american, la 14 Noiembrie 2012. In textul meu, am pastrat in anumite locuri expresiile warfare si wellfare ca atare, din cauza insuficientei echivalente a termenelor romanesti. Pentru cei care nu pot scuza stangacia traducerii, propun si un link al originalului.
LA MULTI ANI! UREZ TUTUROR SA AIBA DORINTA LIBERTATII SI PUTEREA DE A O SUSTINE!
Cuvantare Ron Paul, 14 Noiembrie 2012, Congresul American
Cât de mult am realizat?
În multe feluri, in conformitate cu intelepciunea conventionala, cariera mea intermitenta în Congres din perioada 1976 – 2012 a realizat foarte puțin. Nu există legi care sa-mi poarte numele, nici clădiri federale sau autostrazi- slava Domnului. În ciuda eforturilor mele, guvernul a crescut exponențial, taxele rămân excesive, iar creșterea prolifica a reglementărilor de neînțeles continuă. Războaiele sunt constante și purtate fără o declarație a Congresului, deficitele se ridica la cer, sărăcia este larg răspândită și dependența de guvernul federal este acum mai rea decât oricând în istoria noastră.
Toate acestea cu preocupări minime pentru deficitele și datoriile fără acoperire despre care bunul simț ne spune ca nu mai pot merge mult timp. Un mare, dar niciodată menționat, acord bipartizan permite existenta secretului bine păstrat ce menține continua cheltuiala. O parte nu renunță la un penny pentru cheltuieli militare, cealaltă parte nu renunță la un penny pentru cheltuieli sociale, în timp ce ambele părți susțin planurile de salvare și subvențiile pentru sectorul bancar și elita corporatista. Și cheltuielile continuă pe masura ce economia slabeste si spirala descendentă continuă. In vreme ce guvernul isi face astfel de lucru, libertățile si bunastarea noastre ard în flăcările unei politici externe care ne afecteaza siguranta.
Obstacolul major în calea schimbărilor reale în Washington, il reprezinta rezistența totală la a admite faptul că țara e falita. Asta a cerut compromisuri si din moment ce nici una din parti nu a intentionat reduceri, inevitabil cheltuielile au crescut.
Țară și Congresul vor ramane divizate pana cand nu va mai fi nici o prada de impartit.
Fără această recunoaștere, cheltuitorii din Washington vor continua marșul spre un varf fiscal in ianuarie viitor, mult mai mare decât cel anticipat.
M-am gândit deseori de ce aceia dintre noi care cred în libertate, ca o soluție, au obtinut rezultate atat de slabe în a convinge pe altii de de beneficiile sale. În cazul în care libertatea este ceea ce susținem că este – principiul care protejează toate deciziile personale, sociale, economice necesare pentru prosperitate maximă și cea mai bună șansă pentru pace – ar trebui să fie o vanzare usoara. Totusi, istoria a demonstrat că masele au fost destul de receptive la promisiunile autoritariste rareori indeplinite.
Autoritarism vs Libertate
Daca autoritarismul conduce la sărăcie și război și la mai puțină libertate pentru toti indivizii și este controlat de interesele speciale ale celor bogati, oamenii ar trebui sa cerseasca pentru libertate. A existat cu siguranță un sentiment suficient de puternic pentru mai multa libertate in vremea fondarii USA, care i-a motivat pe cei care au luptat in revolutia impotriva puternicului guvern britanic.
În timpul meu în Congres, apetitul pentru libertate a fost destul de slab; înțelegerea semnificației sale, neglijabila. Cu toate acestea, vestea bună este că, față de 1976, când am venit prima oară la Congres, in 2012 dorința de mai multă libertate și de mai putin guvern este mult mai mare și în creștere, în special în America de baza . Zeci de mii de adolescenti si tineri aflati la varsta studentiei saluta cu mare entuziasm mesajul de libertate.
Am câteva gânduri cu privire la motivul pentru care oamenii dintr-o țară ca a noastră, o dată cea mai liberă și mai prosperă, au permis acestor conditii sa se deterioreze în asemenea masura in care au facut-o.
Libertatea, proprietatea privată, precum și contractele executorii voluntare, generează bogăție. În istoria noastră timpurie am fost foarte conștienți de acest lucru. Dar, în prima parte a secolului XX politicienii noștri au promovat ideea că sistemele fiscale și monetare ar trebui să se schimbe daca vrem să ne implicăm în cheltuieli excesive interne și militare. Acesta este motivul pentru Congresul ne-a dat Federal Reserve și impozitul pe venit. Majoritatea americanilor și mulți oficiali guvernamentali au convenit că a sacrifica unele libertati a fost necesar pentru a adopta ceea ce unii au denumit „idei progresiste”. Democrația pură a devenit acceptabila.
Ei nu au reușit să recunoască faptul că ceea ce au făcut a fost exact opusul a ceea ce coloniștii au căutat atunci când s-au despărțit de britanici.
Unii se plâng că argumentele mele nu au nici un sens, din moment ce bogăția și nivelul de trai au crescut pentru cei pentru multi americani în ultimii 100 de ani, chiar si cu aceste noi politici.
Dar deteriorarea economiei de piață, precum și moneda, a fost insidioasa și constantă. A fost nevoie de o lungă perioadă de timp pentru a consuma averea noastră, pentru a distruge și să submina moneda si productivitatea și a duce obligațiile noastre financiare intr-un punct fără întoarcere. Uneori, increderea durează mai mult decât merita. Cele mai multe dintre bogățiile noastre de astăzi depind de datorii.
Bogăția de care ne-am bucurat și părea a fi fără sfârșit, a permis ca preocuparea pentru principiul unei societăți libere să fie neglijata. Atâta timp cât cei mai mulți oameni credeau ca abundența materiala va dura pentru totdeauna, a te ingrijora cu privire la protejarea unei economii competitive productive și a libertatii individuale părea inutilă.
Epoca redistribuirii
Această neglijare ne-a introdus într-o epocă a redistribuirii bogăției de către un guvern ce se inclina in fata tuturor intereselor speciale, cu excepția celor care au vrut doar să fie lăsati în pace. Acesta este motivul pentru care banii de azi in politica sunt mult mai multi decat cei care merg in cercetare și dezvoltare ori in eforturile antreprenoriale productive.
Beneficiile materiale au devenit mai importante decât înțelegerea și promovarea principiilor de libertate și o piață liberă. Este bine cand abundența materială este un rezultat al libertății, dar în cazul în care materialismul este tot ceea ce ne preocupa, problemele sunt garantate.
Criza s-a petrecut, deoarece iluzia că bogăția și prosperitatea vor dura pentru totdeauna, s-a încheiat. Având în vedere că s-a bazat pe datorie și pretenția că datoria poate fi acoperita cu hartiile unui sistem fiat-money scapat de sub control, constructia a fost sortită eșecului. Ne-am trezit cu un sistem care nu produce suficient nici pentru a finanța datoria și fara înțelegerea fundamentală a motivului pentru care o societate liberă este esențială pentru inversarea acestor tendințe.
Dacă acest lucru nu este recunoscut, recuperarea va intarzia pentru o lungă perioadă de timp. Guvernul mai mare, mai multe cheltuieli, datorii mai mari, mai multă sărăcie pentru clasa de mijloc, precum și o agitatie mai intensă a elitei intereselor speciale, vor continua.
Avem nevoie de o trezire intelectuala
Fără o trezire intelectuala, punctul de cotitură va fi determinat de către legea economică. O criză a dolarului va ingenunchia actualul sistem scapat de sub control.
În cazul în care nu este acceptat faptul că guvernul supradimensionat, banii discreționari, ignorarea libertatii, planificarea economica centralizata, welfarismul si warfarismul au cauzat crizele noastre, ne putem aștepta la un marș continuu și periculos spre corporatism și chiar fascism, determinand o pierdere si mai accentuata a libertăților noastre. Prosperitatea pentru o clasă de mijloc mare va deveni un vis abstract.
Această mișcare continuă nu este diferita de ceea ce am văzut în modul în care criza noastra financiara din 2008 a fost gestionata. Salvare pentru bogati, regizata de catre Congres, cu suport bipartizan. Apoi a fost Rezerva Federala, cu a sa relaxare cantitativă fără sfârșit. Dacă la început nu reușești, incearca din nou; QE1(prima relaxare), QE2, și QE3 si fara nici un rezultat vom încerca QE indefinit, pana la urmatorul esec. Există un cost pentru toate acestea și permiteți-mi să vă asigur amânarea plății nu mai este o opțiune. Legile pietei isi vor impune realitatea si nu va fi frumos.
Criza actuală genereaza o mulțime de pesimism. Și pesimismul se adaugă la mai puțină încredere în viitor. Cele doua se hranesc reciproc, făcând situația noastră mai rea.
În cazul în care cauza principala a crizei nu este înțeleasă, nu putem rezolva problemele noastre. Probleme ca warfare, welfare, deficitele, inflaționismul, corporatismul, planurile de salvare și autoritarismul nu pot fi ignorate. Doar prin extinderea acestor politici nu ne putem aștepta la rezultate bune.
Toată lumea pretinde sprijin pentru libertate. Dar mult prea adesea este vorba de libertatea proprie și nu pentru alții. Prea mulți cred că trebuie să existe limite pentru libertate. Ei susțin că libertatea trebuie să fie condusa și gestionata pentru a realiza echitatea și egalitatea, facand astfel acceptabele limitarile, prin forta, a anumitor libertati.
Unii decid care și a cui libertăți trebuie să fie limitate. Acestia sunt politicienii al căror scop în viață este puterea. Succesul lor depinde de obținerea de sprijin din interese speciale.
Fara alte „isme”
Vestea cea mare este ca răspunsul nu poate fi găsit în mai multe „isme”. Răspunsurile pot fi găsite în mai multa libertate care costa atat de putin. În aceste condiții, cheltuielile se duc în jos, producția de bogăție merge în sus, iar calitatea vietii creste.
Doar această recunoaștere – mai ales dacă ne mișcăm în această directie – creste optimismul, ceea ce este benefic in sine. Continuarea cu politici solide care sunt intelese si sustinute de catre populatie, este necesara.
Există dovezi valabile ca generațiile care se maturizeaza azi, sustin orientarea inspre o mai mare libertate si autosustinere. Cu cat mai mult aceasta schimbare de directie si solutii devine cunoscuta, cu atat mai rapida va fi revenirea optimisimului.
Treaba noastră, pentru cei dintre noi care credem intr-un sistem diferit de cel pe care l-am avut în ultimii 100 de ani si care ne-a condus la această criză nesustenabilă, este de a fi mai convingători că există un sistem minunat, simplu și moral care oferă răspunsurile. Am gustat din el în istoria noastră timpurie. Este necesar să nu renunțam la a promova cauza acestuia.
A functionat, dar am permis liderilor noștri să se concentreze pe abundența materiala pe care libertatea o generează, în vreme ce ignoră libertatea în sine. Acum nu avem nici una nici alta, dar ușa este deschisă, din necesitate, pentru un răspuns. Răspunsul disponibil se bazează pe Constituție, libertate individuală, precum și interzicerea utilizării forței guvernului in a oferi privilegii și avantaje intereselor speciale.
După peste 100 de ani, ne confruntăm cu o societate destul de diferita de cea care a fost intentionata de fondatori. În multe feluri, eforturile lor de a proteja generațiile viitoare prin Constituție, nu a reușit. Scepticii, la momentul Constituției ce a fost scrisă în 1787, ne-au avertizat cu privire la posibilul rezultat de astăzi. Natura insidioasă a eroziunii libertăților noastre și asigurarea pe carea marea noastra abundenta ne-a dat-o, au permis procesului sa evolueze inspre periculoasa etapa pe care o traim.
Dependența de generozitatea Guvernului
Astăzi ne confruntăm cu dependență cvasideplina de generozitatea guvernului pentru aproape orice nevoie. Libertățile noastre sunt limitate și guvernul operează în afara statului de drept, protejand și recompensand pe cei care cumpara sau constrâng guvernul pentru satisfacerea propriilor solicitari. Iată câteva exemple:
• războaiele nedeclarate sunt un lucru obișnuit.
• Datoria este în creștere exponențiala.
• Bunăstarea pentru bogați și săraci este considerat un drept.
• Salvarea publica și garanțiile pentru toate tipurile de hazard comportamental sunt rutina.
• Susținătorii de sancțiuni, manipulare monetara si revansarzii OMC, ii numesc pe adevaratii comercianti liberi, „izolationisti”
• Sanctiunile internationale sunt folosite pentru a pedepsi tarile care nu ne respecta ordinele.
• In mod tragic, guvernul nostru se angajeaza in razboaie preventive, o forma recunoscuta de agresiune, fara ca americanii sa se planga.
• Planificarea economica centralizata, prin intermediul politicilor monetare, reglementari si legiferari diverse au devenit acceptabile politic.
• Economia este suprareglementata, suprataxata si masiv distorsionata de un sistem monetar profund viciat.
• Este astazi legea tarii ca militarii pot aresta cetateni americani si retine pe termen nedefinit fara a fi acuzati si judecati.
• Ostilitatea frenetica impotriva liberului schimb este sustinuta de o majoritate la Washington.
• Razboiul dronelor pe care il purtam va sfarsi rau pentru SUA, alimentand ura construita prin pierderea de vieti inocente si violarea legilor internationale. Cand vom fi slabi financiar si provocati militar, vom suporta rezultatul a o gramada de resentimente.
• Legea Patriot si legislatia FISA trecute fara prea multa dezbatere, au determinat o accentuata eroziune a celui de-al 4-lea Amendament.
Întrebări
Guvernarea excesiva a creat o astfel de mizerie incat naste multe intrebari:
• De ce oamenii bolnavi care folosesc marijuana medical sunt inchisi?
• De ce guvernul federal limiteaza consumul de lapte crud?
• De ce nu pot producătorii americani de funie sa produca și alte produse din cânepă?
• De ce nu au americanii voie să folosească aurul și argintul ca mijloc legal de plata, conform Constituției?
• De ce liderii noștri politici cred că e necesar să se verifice cu atenție aurul nostru?
• De ce nu pot americanii să decidă ce tip de becuri pot cumpara?
• De ce este i se permite TSA să abuzeze de drepturile americanilor care calatoresc cu avionul?
• De ce trebuie sa existe sentinte obligatorii – chiar si sentinta cu moartea pentru crime fara victime – asa cum cere legea noastra anti-drog?
• De ce este Germania, preocupata suficient pentru a lua în considerare repatrierea aurului ei detinuta de FED pentru ea în New York? Este din cauza că încrederea în SUA și supremația dolarului începe să scadă?
• De ce am permis guvernului federal să reglementeze toaletele în casele noastre?
• De ce este sinucidere politică pentru oricine sa critice AIPAC?
• De ce nu am renunțat la războiul drogurilor din moment ce este un eșec evident și încalcă drepturile oamenilor? Nu a observat nimeni că autoritățile nu pot impiedica accesul drogurilor nici macar in inchisori? Cum am putea atunci rezolva problema transformand intreaga societate intr-o inchisoare?
• De ce ne sacrificăm atât de mult intervenind fara rost in disputele de frontieră și tulburările civile din întreaga lume, in vreme ce ignorăm cauza fndamentala a cele mai mortale frontiere din lume, cea dintre Mexic și Statele Unite ale Americii?
• De ce se schimba partidul de la putere si nu se schimbă niciodată politica? Ar putea fi faptul că punctele de vedere ale ambelor părți sunt, în esență același lucru?
• De ce marile banci, marile corporații, băncile străine și bancile centrale straine au fost salvate prin injectii cu lichiditate în 2008, iar clasa de miloc si-a pierdut casele si slujbele?
• De ce atât de mulți acceptă principiul profund gresit că birocrații guvernamentali și politicienii ne pot proteja de noi înșine fără a distruge în totalitate principiul libertății?
• De ce atât de mulți guvernanti și oficiali federali cred că crearea de bani din nimic creează bogăție?
• De ce cedeaza benevol Congresul din prerogativele sale, Executivului?
• De ce nu pot oamenii să înțeleagă că războiul distruge întotdeauna bunastarea și libertatea?
• De ce oare am acordat guvernului un paradis sigur pentru inițierea violenței împotriva poporului?
• De ce consideram patriotismul a fi loialitate oarba fata de guvern și politicienii care îl conduc, mai degrabă decât loialitate față de principiile libertatii sprijinului pentru oameni? Patriotism real inseamna sa contesti guvernul atunci când acesta greseste
• De ce unii membri ar apăra piața libera, dar nu și libertățile civile?
• De ce unii membri ar apăra libertățile civile, dar nu si piața libera? Nu sunt la fel?
• De ce există atat de putina preocupare pentru Ordinul Executiv care dă autoritate președintelui de a hotari uciderea, inclusiv de cetățeni americani, a celor vizați pentru asasinat?
• De ce nu apara mai multi atat libertatea economică cat și libertatea personală?
• De ce se susține că dacă oamenii nu vor sau nu pot avea grijă de propriile nevoi, Guvernul poate face acest lucru pentru ei?
• De ce nu există mai multe persoane care doreasca să influențeze intelectual pe alții pentru a produce schimbări pozitive, decât cei care caută puterea de a forța pe alții să asculte comenzile lor?
• De ce permitem Guvernului și Rezervei Federale sa disemineze informații false in ceea ce priveste atat politica economică cat și cea externa?
• De ce este democrația tinuta la mare cinste si atunci când aceasta este un dușman al minorității și reprezinta doar o dictatura a majorității?
• De ce ar trebui să fie cineva surprins de lipsa de credibilitate a Congresului, cand există o totala deconectare intre ceea ce politicienii spun și ceea ce fac?
• De ce nu contesta nimeni utilizarea religiei pentru a sustine evanghelizarea sociala si razboaiele preventive, in amandoua cazurile fiind nevoie de autoritaristi pentru a uza de violenta? Agresiunea si redistribuirea fortata nu au nimic de-aface cu marile religii ale lumii.
• Există vreo explicație pentru toate dezamagirea, nefericirea, teama de viitor, pierderea încrederii în liderii noștri, neîncrederea, furia și frustrarea? Da, există, și există o cale de a inversa aceste atitudini. Percepțiile negative sunt logice și o consecință a politicilor proaste care creeaza problemele noastre. Identificarea problemelor și recunoașterea cauzelor permit modificărilor adecvate sa devina usor realitate.
Asa cum spuneam in primul articol din aceasta serie, marea calitate a democratiei este aceea ca poate satisface una din conditiile de stabilitate sociala, respectiv poate evita existenta unor majoritati oprimate de catre o minoritate. Faptul ca POATE sa o faca, nu incumba insa garantia ca asa se intampla lucrurile. In primul rand, majoritatea care va determina optiunile societatii in legatura cu propriile reglementari poate sa opteze prost sau bine, in legatura cu orice aspect in care poate interveni. Majoritatea nu inseamna in nici un fel locul social in care se gaseste garantat adevarul sau binele, cred ca nu e nevoie de multe argumente aici. Deasemeni, decuplarea de la actul de decizie, care se rezuma la un vot din cand in cand, modul in care cei care exerseaza efectiv puterea pot influenta votul prin mecanismele de dependenta pe care le creaza, pot sa zadarniceasca complet aceasta premisa favorabila a democratiei. Apoi, este insuficient ca majoritatea nu se gaseste oprimata, ea nu trebuie la randu-i sa poata oprima ori sa poate exclude, discrimina, pe principii ale majoritatii. Interzicerea casatoriilor homosexuale reprezinta un exemplu flagrant de discriminare pe principii ale majoritatii, dar sunt altele mai subtile, cum ar fi cele de religie oficiala, care nu presupune interdictie, ci statut privilegiat, etc.
Ideea este ca democratia in sine, ca sistem, nu rezolva nimic, ci doar creeaza niste premise pentru ca deziderate mai importante sa fie indeplinite. Daca, sa spunem, Pamantul ar fi Eden, nimeni nu s-ar gandi sa pretinda democratie. N-ar exista nici o nevoie in acest sens.
Democratia ofera un mecanism foarte eficient doar celor care stiu ce vor si vor ce trebuie, si numai in situatia in care sunt si majoritari. Trebuie sa recunoastem, nu este usor. Tot un mecanism relativ eficient il constituie si democratiile in care exista o minoritate care stie ce vrea si ce trebuie si reuseste sa mobilieze o majoritate in sustinerea ei, cu compromisuri si costuri relativ mici. Ineficienta in masura mai mare sau mai mica este democratia in care exista mai multe minoritati care stiu ce vor, dar care nu este neaparat ceea ce trebuie, si isi disputa crearea de majoritate necesara impunerii propriului interes cu pretul unor mari compromisuri si fara nici o consideratie pentru costul social asociat. Din nefericire, din ce in ce mai multe democratii se gasesc in acest pericol, sau chiar in aceasta situatie, iar Romania reprezinta un exemplu stralucit. Cei care au vazut democratia ca pe un mijloc de atingere a unor obiective importante, cum ar fi libertatea, egalitatea, protectia invidului si a proprietatii sale, au intuit toate aceste pericole ale deturnarii sistemului democratic de la aceste scopuri si au inventat institutii si reguli menite sa creeze si mentina decuplari intre diferitele elemente ale Puterii si sa evite chiar dictaturi ale majoritatilor mai mult sau mai putin manipulate. In ce masura au fost insa acestea relativizate, ne arata cele mai recente evenimente, de la noi, dar si de la altii. Sustin cu tarie ideea ca aceasta slabiciune a democratiei si deturnarea ei de la posibilitatea de a fi un mijloc adecvat de satisfacere a unor deziderate superioare, o reprezinta cresterea peste masura a ceea ce se cheama stat social. Dezvoltarea acestuia este invers proportionala cu discernamantul celor care voteaza, permitand constituirea de majoritati in sprijinul politic al unor idei care relativizeaza, atunci cand nu anuleaza, drepturile fundamentale ale indivizilor. Scopul acestor votanti devine doar acela de a beneficia de cat mai multe gratuitati, subsidii, suplimentari sau compensari de venituri, fara nici o preocupare pentru modul in care resursele ce se cer astfel consummate, se constituie, ori, si mai rau, cerand ca Statul sa preia controlul asupra lor intrucat isi imagineaza ca in acest fel ele se securizeaza…
Statul social hiperdezvoltat este astfel doar avanpostul socialismului, nu templul democratiei care apara pe individ si libertatile sale greu castigate. Din nefericire, oamenii nu par sa inteleaga in ce masura socialismul reprezinta o fundatura, in ciuda experientelor istorice recente.
Într-un comentariu la articolul precedent, am amintit de posibilitatea unui conflict SUA-Iran. Ar fi interesant de văzut câteva analize pe această temă. Pornesc cu un foarte interesant video-jurnal Al Jazeera, care prezintă cu atenționările lui Ali Khamenei referitoare la răspunsul Iranului la embargoul țărilor vestice, precizând că vor avea loc „represalii” atunci când va veni momentul.
Urmează declarația lui Leon Panneta, secretarul american al Apărării, care anunță că Israelul va ataca în aprilie, mai sau iunie. Cele spuse de el sunt întărite de Ehud Barak: „mai târziu ar putea însemna prea târziu”.
O posibilă alternativă la atacul militar al Israelului este paralizarea băncilor iraniene, prin blocarea accesului la sistemul de tranzacționare SWIFT, care tocmai s-a întâmplat. Întrebarea (pe care și-o pune Russia Today) este dacă se vor mulțumi israelienii cu atât. Și mai ales cum vor răspunde rușii, dacă un atac militar va avea totuși loc.
Întâmplător am dat de un articol din Russia Today ce relatează o întâlnire ce a avut loc la începutul acestui an (20 ianuarie) între Vladimir Putin și Henry Kissinger, articol ce începe așa: „Întâlnirea dintre premierul Vladimir Putin şi cel care a fost cândva Secretar de Stat, Henry Kissinger a fost menită nu numai să îmbunătăţească relaţiile de dominate de controverse între Rusia şi Statele Unite, dar, de asemenea, să contribuie la stabilizarea situaţiei politice interne din ambele ţări.”
Ups… Eu încă mai trăiam cu impresia că NATO și Rusia au un parteneriat. Sigur că din când în când, „vechea gardă comunistă” mai face comentarii la adresa imperialiștilor care se amestecă în treburile interne ale altor țări. Retorică auzită și la Ion Iliescu. Nimic neobișnuit. Dar să auzi că însuși Primul Ministru al Rusiei (pe atunci nu fusese reales) vorbește public despre problemele ruso-americane, mi se pare un fapt fără precedent după 1990.
V-ați gândit că de fapt suntem în mijlocul unui conflict mocnit ce stă izbucnească? Am discutat deja despre interesele rusești în păstrarea unui preț ridicat la gaze naturale și petrol. Interese enunțate public și transparent. Și ignorate fără probleme de noi prin semnarea acordurilor cu Chevron. Să nu înțelegeți că aș fi de acord cu prețurile mari la gaz, care ne costă peste 2 miliarde de $ pe an plătiți peste cotația internațională (70$/mmc). Însă s-ar putea ca acești bani să fie tributul nostru către noua Înaltă Poartă. Îl oprim și suportăm consecințele.
De asemenea amplasarea unor elemente ale scutului antirachetă în Polonia și România, face ca ambele state să devină subit incomode uriașului aparat militar al Rusiei. Ok, Rusia nu mai este ceea ce a fost, deci „ursul rusesc mârâie”, dar nu mușcă. Oare așa să fie? Să ne reamintim de Georgia. Cu toate asigurările date de americani și NATO, țara a fost invadată în câteva zile. Cumva Saakashvili mi-a reamintit de Ceaușescu în 1968. Din nefericire pentru el și pentru noi, Putin nu are reținerile pe care le-a avut Brejnev atunci când a fost atenționat de americani „să nu dezlege câinii războiului”. Dimpotrivă, după invazie, Putin a ridicat degetul mijlociu către americani și NATO, rămânând în zonele de conflict. Cum l-a sancționat alianța? Cu atenționări… să mori de râs.
Vă las plăcerea să citiți singuri despre acuzațiile lui Putin la adresa ambasadorului american în Rusia și merg la finalul foarte semnificativ al articolului: „Sarcina de bază a lui Kissinger de reintroducere a „shuttle-diplomacy” în relația SUA-Rusia, relevă faptul că cei ce stabilesc politica externă și-au epuizat opțiunile lor pentru a găsi un compromis pentru problema controversată a apărării antirachetă și devine tot mai evident ca ambele părţi tind să recurgă la retorica și acuzațiile din perioada Războiului Rece. Un exemplu clar este declaraţia publică recentă făcută de de către Vladimir Popovkin, directorul Agenţiei Spaţială Ruse, care a sugerat că Statele Unite ar putea fi în spatele accidentului misterios al satelitului rusesc Phobos-Grunt.
Casa Albă pare cumva surprinsă că Rusia a înăsprit dramatic atitudinea vis-à-vis de intenția Washington-ului pentru o operaţiune militară împotriva Iranului sau Siriei. Declaraţiile publice vehiculate de către Ministerul rus de Externe şi Consiliul Naţional de Securitate la 12 ianuarie 2012 au fost întărite printr-un exerciţiu naval impresionant, realizat de un grup rusesc de portavioane în Marea Mediterană. Manevrele au demonstrat potențialul militar în creștere al Rusiei, precum şi disponibilitatea sa de a interveni pentru a preveni o intervenție militară a Vestului în Orientul Mijlociu.
Reuniunea Putin-Kissinger a oferit una dintre puținele oportunități rămase pentru a evita o escaladare a tensiunilor dintre Rusia şi Statele Unite ale Americii. Ea devine chiar și mai semnificativă, o dată ce luăm în considerare că Vladimir Putin este un lider de necontestat în alegerile prezidenţiale, în timp ce Henry Kissinger se întâmplă să fie un guru de politică externă pentru GOP, al cărui candidat este foarte probabil de a deveni următorul preşedinte al Americii în alegerile din noiembrie.”
Întrebarea pe care o adresez comentatorilor acestui blog este: „care credeți că sunt șansele unui conflict deschis între NATO și Rusia în următoarele 12 luni?”. Fie pe subiectul Siria, fie Iran, fie România/Polonia și scutul antirachetă. Orice procent în afară de zero ar trebui să ne pună serios de tot pe gânduri.
PS: Încă un articol al Atlantic Council, care enunță același scenariu în termeni și mai îngrijorători (WW3). E interesant ce este Atlantic Council (spun din start că nu am nicio legătură cu Dinu Patriciu).
Deca(b)logul Muschetarilor 