Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘realitatea’

Cu rușine recunosc că eu am tras chiulul. De dimineață nu am avut buletinul cu mine. M-am dus la birou să-l iau, dar am avut câteva întâlniri, apoi am avut de lucru, am tot amânat, iar când am zis că ar fi momentul să mă duc se făcuse deja ora 21:00.

Cum în zilele anterioare toată lumea se agita să ne scoată la vot, am rămas cu ideea că sunt un cetățean mizerabil și lipsit de conștiință. Apoi am observat că agitația cu ieșitul la vot s-a făcut constant de către adepții „dreaptei” băsiste, fie ei suporteri ai Elenei Udrea sau ai Monicăi Macovei. Ascultându-i ai fi zis că urmează Apocalipsa dacă nu te duci la vot. Și mi-am zis că oricum eu aș fi votat cu Ponta, deci agitații și agitatorii băsiști nu pot decât să se bucure.

Apoi au apărut exit-poll-urile. Și mi s-a făcut o imensă milă de bieții oameni. Nici una dintre cele două „speranțe” ale politicii de dreapta nu a ocupat un loc pe podium. Amărâtul de Tăriceanu, pe care nici nu l-am observat în campanie le-a întrecut pe amândouă. Ce jenant… De fapt tabăra băsistă a luat împreună sub zece procente. După vacarmul pe care l-au generat în perioada de dinainte de alegeri aș fi jurat că iau peste 50%. Și așa am realizat că sunt o minoritate insignifiantă, de tâmpiței gălăgioși, cu ifose de mari luptători pentru dreptate. Sunt de „dreapta”, din principiu, deși sunt angajați la stat. Piața liberă le dă frisoane, iar contractele cu statul sau ajutoarele din fonduri publice (bani UE) li se par absolut normale. Cu nerușinare îi numesc „asistați” pe alții, deși chiar ei sunt cel mai bun exemplu de parazit la stat. Însă acoperă tot cu fanfaronada sterilă care li se pare că-i face să semene cu muschetarii lui Dumas.

Îi găsești peste tot. Pe Hotnews, la Realitatea, pe Contributors, la B1 sau măcar pe bloguri, dacă nu au găsit pe cineva să-i plătească pentru militantism. Sunt convinși că Băsescu e Dumnezeul dreptății, iar Udrea și Macovei măcar Fecioara Maria a Anticorupției și Sfântul Duh al DNA-ului. Cu orice ocazie încearcă să convingă pe oricine pot că dacă nu te duci la vot să votezi Sfânta Treime, va veni peste biata Românie, Ponta Satana și legiunile sale de draci PSD.

Chiar și după apariția exit-poll-urilor și a rezultatelor parțiale, ei tot mai visează o răsturnare de situație. Bănuiesc un fel de mistificare a „adevărului” de către mogulii din media. Cel mai bun exemplu e Tapalagă de la Hotnews: „Bufnitele nu sunt ce par a fi, mai ales noaptea. Asa si cu exit poll-urile televiziunilor de stiri. Antena 3, Romania TV si Realitatea au aranjat cifrele in asa fel astfel incat Ponta sa iasa musai cu 40 de procente iar pe Macovei s-o alinieze cu Tariceanu si Udrea. De neinteles de unde atata disperare in a mistifica adevarul stiind ca pacaleala tine cel mult o noapte. Cifrele se vor schimba in rau pentru Ponta, o stim deja. Ne-au spus-o deja fetele lungi si triste din studiourile Antenelor si figura pamantie a unor candidati.”

În absența unor vești mai bune, se croiesc scenarii și se aduce în discuție, cum se putea altfel, Justiția: „Cetatenii romani din strainatate au luat cu asalt ambasadele, au stat la cozi ore in sir dar au fost impiedicati in mod premeditat sa voteze. Pentru asta vor trebui sa plateasca, inclusiv in justitie. Daca se va dovedi premeditarea, impiedicarea votului prin orice mijloace este fapta penala.”

Însă imaginația zburdă liberă: „Monica Macovei nu va ramane in linie cu Tariceanu si Udrea. Va ajunge, foarte probabil, pe locul trei”. Aproape că ți se face milă de ei. Mai că-ți vine să te duci și să o votezi pe Macovei, doar ca să scapi de onirismul ăsta obsesiv și deprimant.

Bine că am scăpat de turul 1. Acum e clar că în turul doi au trecut doi candidați nebăsiști. Mie aproape că îmi este indiferent care din ei doi va câștiga. Cred că îmi e ceva mai simpatic Ponta. Are din când în când umor, spre deosebire de Robocap Johannis. Însă recunosc că și neamțul ar putea fi o bună opțiune. Aștept cu interes dezbateri cu substanță între cei doi candidați. M-am săturat de reclamă electorală cu „mama DNA-ului” și „prigoana serviciilor” împotriva Neprihănitei.

Poate că în turul doi chiar vom avea cu cine să votăm.

Reclame

Read Full Post »

Scriam, pe vremea cand Mihai Razvan Ungureanu era (inca) prim-ministru ca fara un partid, o forta politica care sa-l sustina, demersul de a guverna va fi dificil pentru MRU. S-a dovedit nu doar dificil, dar si imposibil politic. PDL-ul a fost incapabil sa-l pastreze pe MRU la guvernare, datorita catorva deputati fugiti cu arme si bagaje catre USL. Dupa nici trei luni, Ungureanu a parasit palatul Victoria fara sa fi putut sa demonstreze ceva ca guvernant, si cu atat mai putin ca om politic. Aparitia lui MRU ca prim-ministru a fost judecata de multi ca o greseala pentru cariera politica pe care acesta ar dori sa o aiba in viitor. S-au facut multe speculatii despre eventualele miscari ale lui MRU in politica. Multi il vedeau imbarcat in PDL, altii preziceau formarea unui nou partid, in timp ce unii considerau scurta perioada ca prim-ministru ca o ratare din start a carierei politice.
Avem astazi o rezolvare a dilemei care a dus la acele speculatii. MRU si-a luat partid second-hand din parcul de partide „adormite” al Romaniei. A devenit presedinte peste un partid de conjunctura, si a strans in jurul sau un grup de personaje surprinzatoare si contradictorii. Fostul ministru PSD al sanatatii , social-democrat exotic, vanzator de Ferrari si om de casa a lui Mircea Geoana a devenit unul din secunzii lui MRU. Este probabil emblematic pentru contradictia intre intentiile (declarate) ale Fortei Civice si realitatea care face necesara (in politica) recuperarea unor astfel de personaje. Cunoscut lobby-ist pentru companiile farmaceutice majore , Bazac a adoptat in perioada ministeriatului sau masuri ce au avantajat marile companii, masuri imbracate desigur in retorica „de stanga” . Cativa „eretici” ai Noii Republici, excentricul Iurascu si alti cativa completeaza galeria de locotenenti ai lui MRU.Nici numele, nici partidul in sine, nici personajele din jurul lui MRU,nu au un istoric sau o valoare (politica) intrinseca. MRU foloseste platforma tehnica a unui partid „de-a gata” , pe care incearca sa-l imbrace cu notorietatea sa, si sa-l legitimeze cu procentele sale inca neverificate electoral. Forta Civica este doar un intermezzo pentru MRU, deoarece partidul preluat se inscrie intr-o alianta formata din partidele ce se revendica a reprezenta curentele ideologice de dreapta. Este discutabil in ce masura PDL-ul , sau celelalte fragmente ale „coalitiei cu inima”reprezinta intr-adevar un electorat cu aspiratii de dreapta. O inscriere a lui MRU in PDL ar fi fost o dezamagire. Liderii pdl-isti s-ar fi simtit amenintati , iar procentele lui MRU n-ar fi ajutat la refacerea imaginii si potentialului electoral al PDL. Tehnic, preluarea Fortei Civice este probabil singura miscare ce-i poate asigura lui Ungureanu accesul in politica romaneasca (asa cum o stim). MRU devine astfel unul dintre politicieni, si intra „in randul lumii”. Spun tehnic, deoarece alegerile sunt foarte aproape, iar MRU trebuie sa se verifice electoral, si trebuie sa demonstreze ca poate trece examenul minimal de politician, acela de a castiga un colegiu de senator sau deputat. Alternativa ar fi fost ca MRU sa incerce sa-si construiasca propriul partid, dar ar fi insemnat sa renunte la cel putin un ciclu electoral, si sa joace din afara sistemului politic. Ar fi fost mai onorabil, dar mai riscant si mult mai dificil. Politicianismul marunt in acest caz, poate fi un calcul de succes. Imbarcat in politica de „main-stream”, aruncat in lacul cu pesti politici romanesti, MRU va trebui sa invete sa inoate, si cine stie, poate deveni „stiuca alfa” in politica romaneasca. Deocamdata, MRU se regaseste intr-o constructie usor ciudata, cu lideri care nu se plac , uneori se detesta, formata din institutii cu discurs de multe ori contradictoriu.
Pana la urma, cine e „dreapta”? Mihail Neamtu a reusit sa devina controversat inainte de a-si desavarsi notorietatea, iar micile furtuni in pahare cu apa starnite de declaratiile sale reusesc doar sa tulbure coeziunea pe care coalitia (probabil) o doreste. Neamtu s-a dovedit in plus un cunoscator al caii oportuniste, fara a justifica aceasta cale prin idealuri sau gesturi admirabile. Baconski sau Papahagi, carora nu li se pot nega nici intelectualismul, nici un anume bagaj de intelepciune au reusit sa-si indeparteze publicul prin declaratii intelectualiste, dar contraelectorale, schimband pase si conversand public despre „mahalaua imunda” sau „ciumpalaci” in timpul revoltei din ianuarie. Oricum, nici Neamtu, nici Baconski sau Papahagi nu s-au verificat electoral ca personaje politice, iar formatiunile lor nu au reusit sa iasa din periferia „de lux” a satului politic mioritic. PDL-ul , si presedintele sau „de serviciu”, Vasile Blaga, nu (mai) sunt astazi ceea ce erau acum 4 ani. PDL-ul a intrat la apa, si nu poate oferi destul spatiu pentru a multumi intrutotul camarazii de „dreapta” in cautare de locuri eligibile si „trenuri” politice . Schimbarea brusca de „par politic” a PDL, care a devenit peste noapte din „de stanga” promotor al dreptei, atarna inca destul de greu in trecutul politic incarcat al acestui partid. „Ornamentele” PDL-ului ca Voinescu sau Cristian Preda , nu pot decat sa ofere speranta, dar s-a dovedit ca mecansimele de partid izvorat din FSN pot reduce la tacere oamenii ce pot spune ceva in politica romaneasca atunci cand oportunismul transpartinic fac necesar acest gest.
Desigur, ramane Traian Basescu, singurul liant (teoretic) al coalitiei de dreapta. Dar ce greutate mai are un personaj politic fata de care sentimentele de apreciere sunt tot mai slabe? Basescu a reusit in 8 ani sa piarda terenul sustinerii romanilor prin greselile sale electorale si gafele politice uriase , fara sa fi adus societatea la gradul de maturizare promis. Chiar daca USL-ului nu i-a reusit „shmenul politic” numit referendum, Basescu nu mai poate aduna destula sustinere pentru a se erija in liderul unei constructii de dreapta. Pozitia de presedinte, impopularitatea si un guvern USL probabil(si predictibil) chiar si dupa alegerile din decembrie, face imposibila „utilizarea” lui Basescu.Orice coalitie care va incerca utilizarea vizibila a lui Traian Basescu drept liant si port-drapel nu va face decat sa se incarce cu un balast politic ce nu poate duce decat spre esec. Desprinderea de Basescu, care e bine sa ramana in trecut, si sa nu se proiecteze (sau gandeasca) in viitor, este cel putin recomandabila.Deocamdata, alianta dreptei este o stransura. Asa cum voievozii valahi sau moldoveni plecau cu oastea de stransura sa-i infrunte pe turci, datorita iminentei atacului si situatiei imperioase, la fel si „dreapta” este (inca) o stransura ce vrea sa dea piept cu USL-ul la alegerile din decembrie.
Desigur, Alianta Romania Dreapta va deveni la un moment dat un partid unitar. Este singura solutie, si o alternativa la puterea USL-ista ce se preconizeaza atotstapanitoare. Alternativa, si dorinta de a balansa scena politica este si unica ratiune logica a formarii acestei coalitii.
Mihai Razvan Ungureanu poate fi un lider al acestei formatiuni. Va depinde doar de el, si de modul cum va folosi lipsa de negativism(si absenta unui trecut politic incarcat) la adresa propriei „persona politica”.Diferenta pe care o va face in contrast cu Victor Ponta, diferenta de abordare si responsabilitate politica, va fi elementul hotarator. Si cum Ponta reuseste sa se hlizeasca indeajuns pentru a dilua orice mesaj de stanga, si arata ca guvernarea sa nu este cu nimic mai buna decat guvernarile anterioare (prin absenta masurilor, sau prin lipsa oricarei nuante fata de intentiile guvernului MRU) , Ungureanu are sanse sa devina un invingator.
Clasa politica romaneasca a avut propriul Waterloo anul acesta in urma referendumului. Infantilismul politic si nanismul obiectivelor, lipsa de scopuri si aspiratii nationale, consensuale si unificatoare,pot insemna un esec al intregii clase politice. Dar pot insemna si un nou inceput, o reasezare a scenei in politica romaneasca. Va fi MRU o oaza a desertului politic, sau se va nivela, ramanand doar o duna de nisip?

UPDATE :Dalia Grybauskaitė , presedintele Lithuaniei a vorbit de imaturitatea politica, si de esecul intregii clase politice romanesti. Cred ca mi-a citit articolul. Daca o citeste si aude Crin Antonescu sunt sigur ca va declara razboi, in nume personal, Lithuaniei, si ii va transmite Daliei sa-si vada de Lithuania ei, eventual sa-l ia si pe Basescu cu ea sa-i dea un spatiu de joaca 🙂

Read Full Post »

Evenimente recente, din politica locala si fotbal, ne-au indepartat un pic de realitatea uneia dintre cele mai acerbe confruntari, la sfarsitul careia se va decide probabil viitorul Uniunii Europene: criza datoriilor suverane in zona EURO. Confruntarea se da intre viziunea germana/ Merkel – disciplina bugetara si diminuarea cheltuielilor statului si cea franceza/Hollande – indatorare in continuare pentru sustinerea unei cresteri pe baze inflationiste. Campionatul European al cancelariilor este in plina desfasurare.

In ciuda faptului ca a fost o constructie artificiala, moneda EURO a avut si ar mai putea avea efecte pozitive. Ea ne arata in ce masura anumite state au practicat si practica politici inflationiste si adopta bugete nesustenabile, finantate pe datorie. Nu este nici un secret pentru nimeni ca inainte de EURO, marca germana era o moneda stabila, in vreme ce lira italiana, francul francez,etc, erau monede inflationiste. De exemplu, la trecerea la EURO, francul francez introdus in 1960, (francul nou), valora o optime din cursul sau initial,( http://en.wikipedia.org/wiki/File:FrancEuro1960-2002.png).

Introducerea EUR a inghetat ratele de schimb ale monedelor originale in tarile aderente. Oarecum, a fost ca si cum aceste tari ar fi introdus aurul ca moneda, in schimburile dintre ele. Neavand sub control direct mijloacele tiparnitei, guvernele s-au vazut fata in fata cu o mare problema: finantarea deficitelor guvernamentale nu se mai putea face pe calea inflationarii monedei, mai ramanea doar creditarea. Din fericire pentru ele, mecanismele de creditare la indemana s-au dovedit relativ lejere, asa ca inflationarea creditului a putut o vreme sa acopere neajunsul lipsei de control asupra monedei. Doar ca, pana la urma, ceasul adevarului a sosit. Coplesite de datorii, state precum Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Franta, nu mai pot sa ascunda realitatea cruda: cresterea lor economica nu este una structurala, ci conjuncturala, iar uriasa pondere a cheltuielii guvernamentale in PIB face aceste economii extrem de vulnerabile. De fapt, gradul real de bunastare in aceste tari este unul care ar trebui demultiplicat cu rata inflatiei ascunse in masa uriasa de credite guvernamentale. Moneda EURO ar fi putut sa induca disciplina in politicile de stat, cu conditia ca creditarea statelor sa nu fi fost posibila in masura in care s-a facut. Insa “hair-cut” ul la care au fost suspusi creditorii in cazul Greciei, a dat un semnal tuturor investitorilor in astfel de titluri: aici se pierd bani. Confruntate cu taierea creditarii si lipsite in continuare de tiparnita, statele europene aflate in aceasta situatie incep ofensiva asupra monedei EURO: ori ne dati in continuare credite, (euroobligatiunile, despre care Merkel ar fi spus “doar peste cadavrul meu”), ori spargem Uniunea Monetara, ca nu ne mai foloseste la nimic. Culmea este ca in loc sa fie un indiciu clar de faliment al politicilor de tip etatist/socialist, construite pe deficite, criza datoriilor suverane indeamna tari precum Franta sa se indrepte mai hotarat in directia socialismului, aducand la putere oameni si politici care nu fac altceva decat sa grabeasca ruinarea lor completa. O dovada in plus despre pervertirea pe care statul social o creaza in mintile si valorile oamenilor.

In saptamanile si lunile urmatoare, vom asista la escaladarea luptelor dintre Germania lui Merkel si grupul tarilor care se vor alia cu Franta in demersul lor santajist asupra tiparnitei Uniunii. EURO va da probabil batalia finala in acest an. Daca o va castiga, este posibil ca asta sa insemne o victorie a economiei si ratiunii asupra politicii, la nivel european. Pariurile sunt deschise.

Read Full Post »