Imunitatea lui Renato

M-am întrebat de multe ori cum un individ precum persoana din titlu are darul de a fi ocolit cu grație de justiția, altfel omnipotentă și omniscientă. Pentru comparație, amintiți-vă cum a identificat „pe loc” deconturile greșite ale judecătorului Adrian Neacșu, membru al CSM, imediat cum acesta a trimis e-mail-urile prin care îi reproșa șefei CSM, Hăineală, că l-ar fi ajutat pe Băsescu să nu fie suspendat. Ocazie cu care i-au confiscat și calculatorul fără a avea mandat de perchiziție.

Întâi m-am gândit că poate Justiția din Focșani e mai puțin omnipotentă și omniscientă decât cea din alte părți, însă din nefericire (pentru ipoteză), ambii sunt din Focșani.

Chiar mă gândeam că deși „se știe” (ca și în cazul altor PSD-iști marcanți) că respectivul este corupt, nimeni și nimic nu-l poate atinge pe Renato. Deși în cazul acestuia, dovezile de corupție sunt la vedere și nu necesită vreun efort deosebit sau demonstrații sofisticate, de tipul „condamnare cu titlul de exemplu”, obligatoriu cu complete de judecată „noi”, formate din judecători numiți de Băsescu.

Zilele trecute, urmărind o discuție televizată cu Adrian Năstase (min 37:36), cred că am înțeles ce îl face pe Renato atât de valoros pentru Traian Băsescu. V-aș pune să ghiciți, dar mă îndoiesc că v-ați fi așteptat la o astfel de posibilitate.

Conform lui Adrian Năstase, în turul 2 de scrutin la prezidențialele din 2004, în Vrancea, județul condus de Renato, candidatul Adrian Năstase a obținut mai puține voturi decât semnăturile strânse inițial pentru susținerea lui. Ce schimbare! Pe parcurs de săptămâni.

Să ne amintim că și Renato, precum și Turcescu, este un „acoperit”. Și nu unul oarecare. El a semnat, încă din copilărie, angajamentul de colaborare cu Securitatea. Deși seamănă mai degrabă cu ambițiosul elev marinar, ajuns mai târziu Președintele României, decât cu negriciosul agitat. Stau și mă întreb, cum mama naibii toți „acoperiții” au aterizat în tabăra lui Băsescu? Parcă-l văd pe Ponta peste 5 ani, plângându-se precum Miluță Constantinescu că l-a înfrânt Securitatea.

Culmea ridicolului o reprezintă faptul că Renato a primit decizie de NECOLABORATE cu Securitatea. „Fostul său ofițer de legătura, căpitanul de Securitate Doru Lungu, s-a arătat mirat ca după atâtea demersuri CNSAS a găsit, în sfârșit, dosarul: „Este un prim pas spre aflarea adevărului, pentru că la cererile mele mi s-a răspuns invariabil că nu-l găsesc nicăieri. Sunt sigur ca notele și materialele informative date sub numele conspirative «Renato» si «Alin» au fost ascunse sau distruse, e un lucru clar”. Fostul ofițer de Securitate din Focșani spune ca numele de „Renato” i-a fost dat de un coleg de-al sau de la Galați, unde Renato era elev la Liceul de Marină, iar numele de „Alin” i l-a dat chiar Lungu. Doru Lungu nu înțelege însa logica CNSAS: „Ei spun acum ca a fost recrutat ca informator cu nume conspirativ, dar a primit adeverința de necolaborate. E ca și cum ai spune despre o femeie gravida ca nu a avut relații sexuale!”

Asta explică cumva și minunile Justiției „Reformate”. Probabil că Băsismul ar trebui declarat religie. Pentru că adepții ei cred cu convingere că astfel de lucruri sunt normale.

Read Full Post »

Renato

Zilele astea ne-a vizitat odrasla plecată la studii și m-am simțit exact ca bătrânul gascon provincial rămas la țară, în momentul întoarcerii copilului din cele străinătățuri. M-am pregătit să dau cep butoiului de vin vechi și să tai vițelul cel gras. Cum nici vaci nu cresc și nici vie n-am în curtea casei, am ales un restaurant bun care să le aibă pe amândouă. De fapt tot fie-mea a ales locanta, pentru că visa la friptura respectivă de când a plecat la școală în septembrie.

Așa că aseară ne-am mutat cu cățel și purcel la locul stabilit. Abia apucasem să ne așezăm, să deschidem sticla de vin roșu și să ne asigurăm că a fost bine păstrat, când mi-a atras atenția un domn brunet, înalt și solid, cu o față rotunjoară și ușor îmbufnată. Așezat în fața vitrinei cu fripturi se documenta metodic despre variațiunile de carne de vită existente în galantar. Din când în când, se uita curios spre masa unde familionul lui Porthos, gălăgios și vesel ca orice familie de gasconi, începuse să povestească ce s-a mai întâmplat de când nu ne-am văzut.

Și în momentul acela mi-am amintit că-l știu de undeva, de la televizor, de la o emisiune despre baronii locali ai puterii. Un fel Radu Mazăre, mai puțin monden, dar la fel de puternic în PSD. Și m-am întrebat ce poate să caute un funcționar public, trăitor din leafa de bugetar într-un restaurant frecventat de obicei de executivii din corporații și/sau partenerii lor de business. Mai degrabă m-aș fi așteptat să-l văd pe Ion Iliescu ciocnind un pahar de vin cu consoarta acolo, mai ales că nici nu locuiesc prea departe de stabiliment.

Curioasă, fie-mea m-a întrebat din ochi cine este și auzind răspunsul, mi-a reamintit că acum vreo câțiva ani a fost într-o tabără la New York cu fata respectivului. Și-atunci m-am mirat cum de poate un funcționar public, să plătească câteva mii de euro din salariul de la stat pentru un astfel de moft. Însă mi-am spus că probabil că nu știu eu cât mai sunt salariile în Consiliile Locale. Mă gândesc că nici Radu Mazăre nu plătește excursiile în Brazilia din leafa de bugetar.

Precis au moștenit cu toții banii de la unchi și mătuși bogate. Probabil că rudele bogate și gata să moară la timp sunt o precondiție a politicii.

Până la urmă, domnul respectiv s-a întors la masa unde lua cina cu o domnișoară tânără și vol… Mă rog, hai să nu comentez că nu-i frumos și să zic doar că lua cina cu o domnișoară blondă. Cum nu sunt invidios și nici nu mă interesează ce fac funcționarii publici în timpul lor liber, aș fi uitat aproape imediat episodul, însă am remarcat figura îngrijorată a șefului de sală. Așa că l-am întrebat discret de ce e cătrănit. Făcându-mi, tot din ochi semn spre domnul respectiv, mi-a spus că de când îl au client, au consemn să nu mai lase niciun jurnalist în restaurant. Ceea ce nu ar fi un lucru rău, doar că nu poți legitima toți clienții ca să te asiguri că nu ți-a scăpat vreun paparazzi sub acoperire. Apoi a oftat lung și a dat din umeri a neputință.

Am tot stat să încerc să-mi amintesc cum îl cheamă pe domnul respectiv, însă tot ce pot să-mi amintesc e că în tinerețe, prietenii îi ziceau Renato. Am zis prietenii, dar cred că ar fi trebuit să pun ghilimele. În fond nu semnează nimeni un angajament de colaborare cu prietenii. Însă până la urmă Renato s-a descurcat binișor. Chiar și acum după ce a fost acuzat că fost unul dintre cei mai corupți baroni din PSD (vreo câteva cazuri fiind binișor documentate), Renato și „prietenii” lui s-au descurcat excelent cu Justiția noastră reformată și incoruptibilă. Îmi amintește cumva de Traian Băsescu la acest capitol. Indiferent câte mârșăvii ar fi făcut, tot curat și imaculat rămâne. „Prietenii” știu de ce.

Read Full Post »