Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘resursa’

Sa presupunem ca doi oameni ajung pe o insula pustie de alta prezenta umana. Raporturile dintre ei pot fi de mai multe feluri, respectiv ei pot actiona in mai multe feluri:

a) Ignorare. Eventual isi impart insula in doua si nu se mai preocupa aparent unul de celalalt. Posibil, interesul fiecaruia este ca celelalt sa dispara cat mai iute, in speranta ca mai multe resurse inseamna sanse mai mari de supravietuire pentru sine.
b) Cooperare calculata. Isi impart insula, dar fac schimb de resurse. Anumite lucruri le fac in comun. Exista interes al fiecaruia ca celalalt sa supravietuiasca cat mai mult, intrucat activitatile desfasurate in comun si cunostintele separate aprofundate de fiecare cu privire la insula si exploatarea ei, constituie elemente de sporire a propriilor sanse
c) Cooperare fortuita. Nu impart nimic de la inceput, exploateaza resursele insulei in devalmasie, fiecare participand cat poate. Daca cei doi sunt de capacitate si motivatie echivalente, interesul amandoura este ca celalalt sa supravietuiasca. Daca unul este genul “free-rider”, cooperarea isi pierde sensul pentru celalalt, si va avea tendinta sa o opreasca.

Cazul a) este cel mai riscant, pentru amandoi. Nu numai ca inafara cooperarii, sansele fiecaruia scad, dar ideea ca este mai bine singur poate duce la o atitudine activa de eliminare a celuilalt. Cum fiecare in parte poate ajunge la aceasta concluzie, confruntarea poate insemna un sfarsit rapid pentru cei doi, chiar in ipoteza existentei unui castigator, care este posibil sa se gaseasca slabit sau ranit dupa confruntare si deci foarte vulnerabil. Dar, exista si posibilitatea reala ca in acest caz, moartea unuia sa insemne supravietuirea celuilalt, fie si numai pentru faptul ca si-ar asigura astfel mancare pentru un timp…

Cazurile b) si c) presupun amandoua cooperare.

Diferenta mare dintre ele este aceea ca in cazul b), fiecare este si ramane responsabil pentru el insusi. Interesul reciproc privitor la supravietuirea celuilalt rezulta din cresterea propriei sanse de a supravietui, pe baza simplei cooperari voluntare manifestata prin schimburile de resurse, ori cooperarea directa pentru un obiectiv ce altfel nu poate fi atins si care este in interesul amandoura. Problemele accidentale ale unuia, pot atrage chiar ajutor voluntar si neremunerat imediat, intrucat scopul fiecaruia este sa-l mentina pe celalalt in viata. Utilitatea existentei celuilalt este evidenta. Desigur, nu este exclusa aparitia unui conflict din motive de incalcare a proprietatii sau a furtului, atunci cand exista nevoia si lipseste ajutorul voluntar, ori se poate intampla ca unul dintre cei doi sa faca schimburi dezavantajoase, daca nu este suficient de capabil.
Cazul c), desi pare mai simplu, este mai complicat. Relatia dintre cei doi nu se bazeaza pe schimburi sau raporturi evaluabile in unitati de masura. Daca resursele pe insula sunt suficient de bogate si variate, iar conditiile de trai usoare, atunci prestatia fiecaruia pentru accesul la resurse devine mai putin important si cei doi se vor tolera si vor fi de acord sa coopereze chiar in conditii de inegalitate a prestatiilor. Daca insa gasirea si exploatarea resurselor este dificila, inegalitatea prestatiei va determina in curand pe cel care duce greul sa constate ca din aceasta cooperare are doar de pierdut. Mai devreme sau mai tarziu va dori sa o opreasca, ceea ce insa nu va fi usor. Celalalt il va acuza poate de nerecunostinta, sau de lipsa de raspundere, sau de lacomie…. Poate se va naste un conflict. Sau poate ca cel care conteaza cel mai mult pentru supravietuirea celor doi isi va accepta crucea si nu va protesta in nici un fel. Cert este insa ca relatia este dezechilibrata si semnifictiv conjuncturala.

Ce este de remarcat in primul rand in aceste scenarii, este aceea ca optiunea celor doi pentru oricare dintre ele, sau si altele alternative ori nuantate, este una care rezulta din libera relationare intre cei doi. Urmarea este rezultatul direct al unei conventii liber consimtite, fie el bun, fie rau. Presupunand ca au o sansa sa supravietuiasca, aceasta este cu atat mai mare, cu cat strategia lor va fi mai adecvata structurii lor individuale si situatiei in care se gasesc. Eroarea, ca si reusita, sunt determinate de aceleasi resorturi.

Intrebarea mea catre comentatori: credeti ca preexistenta unor reguli si a unei autoritati peste vointa celor doi, ar fi dus in mod previzibil la un rezultat intotdeauna bun al sanselor de supravietuire a celor doi? Daca da, de ce, daca nu, de ce? Ce anume ar fi trebuit acea autoritate sa reglementeze, daca raspunsul este “da”?

Read Full Post »

Zilele trecute am primit un filmulet pe mail: “Povestea apei imbuteliate”. Vi-l transmit aici:

Acesta este genul de film-poveste care te face in general sa devii “verde”, “anticorporatist”, etc, fara sa stii exact de ce, doar din impuls. De ce spun “fara sa stii exact de ce?” Pentru ca atunci cand le supui unei analize adevarate, se dovedeste ca dincolo de atractivitatea discursului, ele produc pseudosolutii, de cele mai multe ori pentru ca ataca pseudoprobleme.

Poate ca intr-adevar, consumatorul nu ia intotdeauna cele mai bune decizii in ceea ce-l priveste. A cumpara tigari, alcool, mancare semipreparata sau conservata, apa imbuteliata chiar, nu or fi cele mai bune exemple de comportament matur, inteligent sau sanatos. Dar daca pornim aceasta discutie, nu o vom mai opri niciodata, intrucat ea are atatea variante cate persoane sunt incluse in ea. Acest filmulet insa nu despre aceasta vorbeste, ci despre crearea falselor necesitati de catre corporatii, respectiv cauzarea unor nevoi de consum care, in absenta actiunii tintite a corporatiilor, nu ar fi existat. In speta, obiceiul de a bea apa plata imbuteliata.

In primul rand, sa remarcam ca premisele de la care pleaca autoarea sunt doar partial adevarate: obiceiul de a bea apa imbuteliata este mult mai vechi de anii 70, cel putin in Europa. Dar nu numai. Trec insa peste aceasta, nu este cel mai relevant aspect. In al doilea rand, poate ca punctul de plecare al raspandirii acestui obicei este si credinta ca apa potabila din retea nu este intotdeauna potabila, dar mai curand reprezinta un stil de viata. Oricum, aspectul nepotabilitatii este o realitate in multe zone ale globului, nu neaparat cele mai inapoiate. Intr-o lume in care agricultura este incarcata de pesticide, iar activitatile industriale cresc incontinuu, apa este poate resursa cea mai critica si solicitata. In plus, multe persoane cred ca apa din izvoare naturale este superioara, sub aspectul compozitiei chimice, celei livrate la robinet. Desigur, apa de la robinet poate fi, intr-adevar, cel putin la fel de buna ca multe din apele imbuteliate si vandute la preturi frumusele, dar acesta reprezinta un aspect secundar, atata timp cat accesul la o astfel de sursa este liber si totul se reduce la alegere. Iar influenta asupra acestei alegeri nu se produce intr-un singur sens, orice ar spune autoarea. De aceea nici nu ma simt in vreun fel deranjat de atitudinea ei militanta contra producatorilor de apa imbuteliata, pe care ii considera vinovati de a fi umplut planeta de PET uri prost reciclate/reciclabile. Dar asta nu ar trebui sa o indreptateasca sa considere totul doar o uriasa teorie a conspiratiei, mai ales ca nu incearca vreo demonstratie serioasa in acest sens. Poate ca intr-adevar reclamele pentru apa imbuteliata exagereaza uneori, dar asta fac in general toate reclamele. De aici, pana la a afirma ca imbutaliatorii au creat o falsa psihoza la consumatori este totusi un drum lung, parcurs in acest caz la viteza maxima.

La prima vedere, tot ce spune doamna din film, este aceea ca, in ultimii 40 de ani, consumatorii s-au lasat atrasi intr-o capcana de catre producatorii de bauturi nealcoolice, disperati ca nu mai aveau unde creste, si au inventat o piata, cea a apei imbuteliate. Urmeaza apoi demonstratia, foarte pe scurt, a faptului ca acest produs nu a satisfacut o necesitate reala, ci una artificial creata. Nu poti sa nu fii cucerit de logica aparenta a acestui discurs: de ce naiba bem de fapt apa pe bani, cand o avem, (aproape), gratis? Fara indoiala ca am fost prostiti.
Nu am de gand aici sa fac demonstratia inversa, cred pur si simplu ca fiecare trebuie sa decida pentru el. Dar vreau sa atrag atentia asupra unor chestiuni pe care doamna cu pricina le traverseaza cu aplomb, propunandu-le ca axiome sau principii apriorice.

In primul rand, vorbeste de un anume drept fundamental, acela de a avea apa potabila la dispozitie. Ce inseamna de fapt asta, nu ne spune, asa ca o sa incerc sa explic ce cred eu: dreptul fundamental de a avea acces la o retea de aductiune a apei, destinata consumului. Altfel nu pot formula prezumtia acelui drept de care face vorbire autoarea, si care sa aiba o oarecare relevanta, in context. Dar exista oare un astfel de drept, cu adevarat? Fara indoiala, una dintre caracteristicile comunitatilor dezvoltate este posibilitatea cuplarii locuintelor la retele de apa si canal, dar aceasta este o consecinta a extinderii unui mod de viata si nu un drept material prezumat. De fapt, vorbim mai curand de o obligatie, daca ne gandim ca autorizatia de constructie este conditionata, in multe cazuri, de posibilitatea cuplarii la o retea de apa/canal.

In al doilea rand, acest asa zis drept nu inseamna altceva decat un serviciu oferit catre clienti, contra cost. Chestiunea este cat de transparente sunt aceste costuri. Chiar si autoarea recunoaste, in mod involuntar, ca plateste prea putin pentru apa de la robinet, atunci cand scoate in evidenta o subfinantare cronica de 24 miliarde(sic!), a retelei de apa publica, prezum eu ca la nivelul USA si nu al statului Ohio. Ce s-ar intampla daca pretul apei la robinet ar creste, pentru a acoperi acest deficit? In primul rand, perceptia de “aproape gratis”, s-ar modifica. Ar ajunge in situatia in care am ajuns eu acasa, cand ma uit la factura de apa si nu imi vine sa cred. Si incep sa percep situatia mea de client al retelei de apa nu ca pe un drept, ci ca pe o corvoada. Alternative? Zero. Asta este de fapt lucrul de care ma plang, si atunci ma enerveaza cand cineva incearca sa-mi explice ca trebuie sa port o lupta planetara cu imbuteliatorii de apa plata, catre care nu ma obliga nimeni si nimic sa ma indrept, in conditiile in care sunt legat ombilical de un furnizor ale carei facturi nu pot sa le evit decat in situatia in care m-as decide, de exemplu, sa ma spal cu Bucovina pe cap. Sau sa strang apa de ploaie. Intre timp, unii dintre vecinii mei o fac, dealtfel.

Sa nu fiu inteles gresit. Orice indemn cu privire la un comportament rational il gasesc de folos, si sa bei in Cleveland apa mai proasta din Fiji, nu pare un reper al rezonabilitatii. Dar poti oricand spune „nu” unei astfel de propuneri – apa imbuteliata – si asta este cel mai important lucru de remarcat si ceea ce lasa oarecum fara obiect atacul la baioneta al distinsei doamne din filmul pe care vi l-am prezentat. Dar atata timp cat alegi sa spui „da”, ar trebui, de asemeni, sa o poti face. Pentru ca totusi nu este nimic mai rational si omenesc decat libertatea alegerii, in cele din urma.

Ce ma fac eu insa cu Compania Apa?

Read Full Post »