Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘rezerve fractionare’


Am recitit mica „ceartă” cu Ghiță pe teme libertariene de zilele trecute și îmboldit și de o știre despre elvețieni auzită la Bloomberg (cred) am zis să abordez complicata problemă a „banilor”. Ca să nu fie discuții, am pus ghilimele ca să atrag atenția că există bani și „bani”. Banii adevărați sunt din aur, argint și au valoare reală. „Banii” în schimb, sunt de hârtie și au ce valoare vrea mămica lor, banca centrală care i-a pus în circulație.

Ciudat? Deloc, dacă te uiți cu atenție. Milionul de dolari sau euro de azi, mai valorează doar fracțiune (cred că o zecime) din valoarea de acum zece ani. Aparent, cine a păstrat economiile în aur s-a „îmbogățit”. De fapt cine și-a păstrat banii în euro sau dolari a sărăcit îngrozitor. Dar nu-și dă seama imediat.

Eu am realizat asta, atunci când am constatat că mica firmă unde lucrez a ajuns sponsor al băncii cu care lucrează. Acum zece ani, din contractul de câteva zeci de mii de euro putea să trăiască liniștită o întreagă echipă. Astăzi, același contract valorează mai nimic. Nici măcar salariul unui om, plus obligațiile, pentru un an. Fiind corporație, a negociat an de an cu cerbicie, păstrarea sau chiar reducerea cifrelor. Noi, Gigel srl, am mulțumit pentru bunăvoința de a lucra cu noi. Abia acum ne-am mai deșteptat, dar e foarte posibil ca banca să ne spună că ei lucrează doar cu companii de prim rang, nu cu prichindei. Vom trăi și vom vedea.

Dar să mă reîntorc la tema „banilor”. După cum probabil a observat toată lumea, există un paradox” există cantități uriașe de „bani”, fie ei dolari sau euro, tipăriți pentru a acoperi găurile lăsate de PIGS în Europa și de „pigs” (cei învățați să consume fără să producă, patronați de „sfântul” Obama) în Statele Unite. Deci „banii” au fost puși în circulație, micșorând dramatic valoarea banilor deja existenți, dar aceștia nu curg în economia reală. De ce? Din exces de reglementare. Basel „Ț”, noua biblie creată de mărețele bănci centrale, ne spune prin decret, că statele sunt mai credibile decât companiile. Și atunci dacă băncile riscă să dea bani cu împrumut companiilor, au nevoie de mai mult capital decât dacă ar da cu împrumut statelor, Grecia fiind și ea inclusă.

Ca atare, oceanul de bani tipărit, stă și băltește, iar companiile și indivizii mor de foame. Acum e momentul ca vreun domn cu Humor să descopere că este o conspirației a apusului. Și nici măcar nu ar greși prea mult. E de fapt însăși esența „capitalismului” actual, cel care pârâie și stă să crape. Trist ar fi ca din ruine să răsară din nou socialismul și comunismul și să avem din nou 50 de ani pierduți. De data asta, nu doar în Europa de Est, ci în toată lumea civilizată.

De fapt, problema e cât se poate de simplă și stă în însăși esența banilor. În rezerva fracționară. Pe firul trecut Ghiță îl cita pe „Hans-Hermann Hoppe despre impracticabilitatea unui Stat mondial şi despre eşecul democraţiilor de tip vestic”: „Pentru că acum avem două persoane, A şi C, care sunt proprietarele exclusive ale uneia şi aceleiaşi cantităţi de bani. O imposibilitate logică. Cu alte cuvinte, există doar 10 uncii de aur, dar A are titlu de proprietate pentru 10 uncii şi C are titlu pentru 9 uncii.”

Ghiță susține că de fapt banca doar „subînchiriază” banii primiți cu împrumut („chirie”) de la deponent. Așa cum se întâmplă în cazul unui apartament închiriat și apoi subînchiriat. Oare așa să fie? În cazul băncii, „banii” sunt și ai deponentului A și ai C, cel ce s-a împrumutat la bancă. Dacă banii ar fi fost reali, să zicem din aur. Ei ar fi stat ori la bancă, unde i-a depus A, ori la C, unde i-a împrumutat banca.

Poate și de asta, elvețienii au decis la sfârșit de noiembrie să facă un referendum, referitor (și) la aducerea aurului acasă, limitând libertatea băncii centrale a Elveției de tipări „bani”. „Gold initiative”, ca și celelalte două chestiuni a fost respinsă, pentru că într-o lume anormală, normalitatea e considerată a fi greșită. Practic, dacă toată lumea se comportă irațional, ar fi irațional să te comporți rațional. Trist…

Să vedem ce se va întâmpla când ne vom trezi din somnul rațiunii. Vă mai amintiți criza „subprime”? A fost doar începutul.

Update: după ce am scris articolul am văzut că Rusia răspunde la scăderea prețului petrolului (poate vi-l mai amintiți pe Soros care recomanda vânzarea rezervei SUA pentru scăderea temporară a prețului petrolului și doborârea Rusiei lui Putin), prin cumpărarea masivă de aur. Practic, contra-atacă încercând să lovească în banii de hârtie ai celor doi adversari (SUA și UE). E de văzut dacă Rusia e suficient de puternică ca să de-balanseze primele două economii ale lumii. Oare ce vor face chinezii?

Update 2: În urma discuției din seara asta cu un amic, bancher de-o viață, m-am uitat pe Bloomberg (free App pentru iPhone) la cât oferă Germania la obligațiunile pe 2 ani. – 0.0907%

Adică, dacă vrei să împrumuți Germania pe doi ani, ți se IAU bani, nu primești. Amuzant? Nu tocmai. Dimpotrivă. Ar trebui să scriu urmarea articolului „Sfârșitul banilor?”. O să-i zic „Apusul băncilor.”

Read Full Post »

Parlamentul cipriot a respins ieri, fara nici un vot pentru, ci cu 32 impotriva si 19 abtineri, o lege privind achizitia fortata de actiuni in bancile falimentare ale Ciprului, bani destinati cofinantarii pachetului de bailout aprobat de asa zisa troica, in valoare de 10 miliarde EUR. Desigur, a fost un soc faptul ca pentru prima data de cand in Uniunea Europeana se arunca colace de salvare pentru Guvernele si bancile in criza, depozitarii bancilor ar fi fost obligati sa suporte o parte din costul si riscul ajutorului de urgenta. Multi s-au intrebat care este motivul, si s-a sugerat ca acesta il constituie existenta, (mai mult potentiala decat reala), a aproape 20 miliarde bani rusesti in conturile bancilor cipriote, iar ajutorul s-ar fi transformat in posibilitatea acestora de a-si salva depozitele pe seama banilor germani, cel mai important finantator al pachetului. Desigur, nu este fals, dar asta nu ilustreaza altceva decat realitatea stramba pe care o creeaza, intotdeauna, incalcarea arbitrara a unor principii de baza.

Bancile cipriote nu au facut nimic diferit de ceea ce fac toate bancile, iar Guvernul Cipriot nu a facut altceva decat ce fac toate Guvernele. Ce inseamna asta? Inseamna ca bancile imprumuta bani pe care nu ar trebui sa-i imprumute, iar Guvernele contracteaza datorii pe care nu ar trebui sa le contracteze. Nu este nici un dubiu ca depozitele bancare ar trebui sa stea in banci, si nu este nici un dubiu ca Guvernele nu ar trebui sa-si inroleze tarile si cetatenii in proiecte nesustenabile financiar, indiferent de motivatie, intrucat acesti cetateni nu s-au declarat vreodata gata sa-si piarda nici partial si nici total, bunurile sau banii, de dragul unor asemenea proiecte. Pusa in acest fel, problema s-ar lovi probabil de acelasi rezultat al votului oriunde in lumea: respingere. In cazul Ciprului, populatia a privit pentru prima data riscul in ochi si nu i-a placut ce a vazut, transmitand prin demonstratii un mesaj pe care un Parlament inspaimantat l-a preluat: nu vrem sa fie problema noastra.

In viata noastra de zi cu zi, toata lumea pare impacata cu gandul ca depozitele bancare sunt folosite de catre banci in finantare. Motivul nu este insa acela ca s-ar impaca in vreun fel cu volatilizarea acelor depozite! Pur si simplu, in relatia cu bancile, oamenii se bazeaza pe … Guverne. Iar Guvernele incurajeaza asta, prin tone de reglementari menite sa tina in viata un joc periculos, dar de care profita din plin. Pentru a proceda astfel, nu ezita sa se constituie garant pentru depozitele populatiei si de multe ori creaza obligatia de a se lucra cu bancile, sau cel putin incurajeaza in mod vadit relatia cu banca, pentru mai multa „transparenta”, „legalitate”, „securitate”, etc. Unde este insa transparenta, cand se vorbeste de garantii si nimic despre riscuri? Unde este legalitatea, cand in dispretul codurilor civile, legile speciale permit bancilor efectuarea unor operatii ce ar trebui calificate drept ilegale in acord cu principiile de drept? Unde este securitatea, cand alternativele tale sunt pierderea partiala sau totala a banilor depozitati?
Realitatea este aceea ca cu cat depozitele sunt mai mari, cu atat afacerile bancilor sunt mai mari si posibilitatea acestora de a sustine cheltuiala guvernamentala, mai mare. Aceasta cheltuiala guvernamentala este ceea ce alimenteaza sustinerea populara a sistemului, intrucat face ca aparent tara sa prospere si toata lumea sa exclame „ce sistem minunat avem!” Dupa un timp, nimeni nu se mai intreaba cum functioneaza cu adevarat, pur si simplu functioneaza. Creditele curg, nimeni nu prea este refuzat, si intreaga viata economica devine una in care se vorbeste in special despre veniturile viitoare. Insa aparenta simbioza nu este altceva decat o complicitate, constienta sau nu, la o schema fundamental frauduloasa, o escrocherie cum scrie cartea. Si ca in orice escrocherie, nu avem de-a face decat la prima vedere cu o relatie „win-win”. In cele din urma, exista victime si profitori. Aparenta onorabilitate a acestei escrocherii se datoreaza implicarii masive a Guvernelor in toate etapele jocului. Si totusi, escrocheria ar putea fi recunoscuta ca atare, daca am avea ochii larg deschisi si am fi dispusi sa nu ne lasam cumparati de avantajele aparente acestui sistem.

Daca preferam insa sa-i tinem inchisi si sa nu ne intrebam, cum de este posibil ca banca sa nu ne pretinda un cost si sa ne dea bani pentru depozite care teoretic ar trebui sa fie la dispozitia noastra; daca nu ne intrebam cum de este posibil si legal ca o banca sa crediteze cu mult mai multi bani decat va avea vreodata la dispozitie; daca nu ne intrebam cum de este posibil si legal ca Bancile Centrale sa tipareasca bancnote, adica sa produca bani, fara nici o legatura cu schimburile reale de bunuri; daca nu ne intrebam de ce Guvernul are dreptul sa cheltuie mai mult decat strange sau ne lasam atat de usor convinsi ca o face pentru dezvoltare si beneficiul tuturor; daca nu facem toate acestea si transferam Guvernului toata raspunderea, atunci nu suntem altceva decat niste actuali complici, viitoare victime. Atunci cand incep sa apara erori in sistem, incepe sa devina vizibil cat de arbitrar, instabil si periculos este acesta. Astfel de erori au devenit vizibile de mult, insa intreaga straduinta a Sistemului s-a indreptat inspre autosalvare. Cu succes deocamdata. Dar evenimente ca cel din Cipru se pot dovedi erori fatale. Ce este la Cipru atat de diferit? De ce cateva miliarde de EUR au declansat dintr-o data o criza fara precedent, cand sute si mii de miliarde au curs pana acum catre restul tarilor din UE? Pur si simplu situatia Ciprului, o tara care nu poate nicium garanta acesti bani, cu un sistem bancar imens dar extrem de expus la criza datoriilor Greciei si la o piata impobiliara pe cale de dezintegrare, la care se adauga existenta unor deponenti in majoritate rusi, a determinat pe creditori sa adopte o pozitie neconforma, aratand publicului pentru prima data statutul sau de potentiala victima. Cu un Guvern falit si banci falite, depozitele sunt oricum duse pe apa sambetei, dar la fel vor fi si alte venituri. Ce-ar fi sa platiti acum ceva, si lasam jocul sa continue? Populatia mica a Ciprului si expunerile relativ modeste ale creditorilor, germani si ce-or mai fi, au indemnat la aceasta solutie de abordare. Ce au uitat initiatorii, a fost aceea ca indiferent de rezultatul acestei propuneri, fisura creata de asemenea neincredere se poate intinde cu viteza fulgerului in sistemele bancare, determinand o reactie in lant, un bank-run, care poate arunca in aer intreg sistemul. Nu exista banca in lume ce poate face fata unor cereri simultane de retragere pentru toti banii depusi. Desigur, se va evita asta cu multa grija, dar adevarul este ca Sistemul intra intr-o noua etapa a crizei sale, si anume criza de solutii. In opinia mea, criza din Cipru va fi declansatorul pentru radicalizarea solutiilor: fie va creste enorm presiunea transformarii Europei in Uniune politica cu Guvern Central, fie va determina destramarea ei, in sunetul unor falimente rasunatoare si a unor tulburari sociale greu de imaginat.

In acest moment, intreaga structura este ca cea dintr-un joc Marocco, daca mai tineti minte. O extragere gresita a unui betigas, si intreg edificiul se prabuseste.

Read Full Post »