Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Rusia’

Nu, nu mă doare nici capul, nici dinții și nici nu am draci. Dimpotrivă. Am avut o zi bunicică, cu o prezentare reușită la un client mare, care s-a terminat cu felicitări.

Însă după ce m-am întors la birou, am greșit și am dat drumul la televizor. Și mă uit la șeful Băncii Centrale Europene, care vorbește de „potential universe for purchases 1 Trillion euros”. Nici nu înțeleg exact cât înseamna asta. Mult. Cam tot PIB României pe 5-6 ani. Și mă întreb ce l-a apucat.

Mai devreme am văzut o altă știre. De patru zile bursa (NYSE) se tot duce la vale. Explicația este că nimeni nu mai are încredere în bursă, așa că majoritatea „bogaților” își țin o bună parte din bani în „cash”. Gata să fugă în direcția care pare mai sigură.

Deocamdată prețul la petrol scade. Sau cum zice Draghi: „drop in energy prices has been significant”. Asta e nașpa pentru Rusia. Dacă mai scade mult, s-ar putea ca Putin să dea de dracu’. Și să se gândească că un mic război de apărare a etnicilor ruși din Ucraina, ar distrage un pic atenția de la economie. Așa cum a făcut și junta argentiniană în războiul din Malvine. Din partea cealaltă SUA trimite „IronHorse” să apere țările baltice. Vreo 150 de militari și 20 de tancuri. Gestul contează.

Însă să ne întoarcem la Banca Centrală Europeană. Ce-i doare pe ei este că banii nu mai circulă. Indiferent cât au tăiat ei dobânzile, ajungând la dobânzi NEGATIVE (adică să-ți ia bani dacă îi ții la bancă), băncile tot nu au dat drumul la împrumuturi. Mă întreb dacă cineva observă că tot băncile centrale sunt cele ce au cerut mai multă prudență ca urmare a crizei subprime. Și acum tot ele sunt cele ce vor să „stimuleze” economia. Rețeta perfectă pentru un dezastru total.

Între timp, pe plaiurile dâmbovițene, toți „catindații” își fac reclamă. Cea mai tare mi s-a părut reclama lui Ponta în Hotnews. Articolul vorbea despre filiera hoților din dosarul Microsoft. Imediat sub titlu, apare poza lui Ponta și sloganul „Președintele care unește”.

Pe urmă mi-a părut rău că nu am făcut un Print Screen, așa că m-am dus să mai citesc o dată articolul. De data asta a apărut Johannis și „România lucrului bine făcut”. Are dreptate omul, dacă era bine făcut, nu afla nici dracu’. De asta e nevoie de-un neamț. Pe mine m-a convins.

Read Full Post »

În sfârșit au apărut rezultatele referendum-ului din Scoția. 54% din cei ce au votat au decis că e mai bină să rămână uniți cu Marea Britanie și să evite pericolele unui parcurs solo.

Ceea ce se știe mai puțin este că cel care a dat ideea independenței Scoției, este laureatul premiului Nobel, controversatul Joseph Stiglitz. (aveți aici articolul care m-a inspirat: „Stiglitz Gave Idea of Solo Scotland Credibility as Nobel Winner„)

“Independence may have its costs, although these have yet to be demonstrated convincingly; but it will also have its benefits” – spunea Stiglitz într-un editorial din Glasgow Sunday Herald. Într-adevăr argumentul păstrării veniturilor din petrol din Marea Nordului doar pentru Scoția este un argument atractiv. Dar așa cum recunoaște și Stiglitz există și costuri. Însă acestea sunt ascunse cu grație.

Să nu vă imaginați că Doctor Doom este la prima încercare de destabilizare a unei țări. Data trecută, succesul a fost incontestabil. Tot el a fost cel care l-a convins pe Papandreu să refuze ajutorul FMI (vorbim de același tip de împrumut ca și cel care a ferit România de dezastru la apogeul crizei). Rezultatul? Grecia s-a prăbușit, tragând după ea toată construcția europeană. Iar Rusia a jubilat.

De atunci m-am întrebat dacă acțiunile lui Stiglitz și interesele Rusiei coincid doar accidental sau există și o coordonare. Aceeași întrebare este valabilă și pentru un alt laureat al premiului Nobel ale cărui acțiuni și luări de poziție favorizează constant interesele Rusiei. Mă refer firește la Paul Krugman. Deloc surprinzător și în problema independenței Scoției, Krugman i se alătură lui Stiglitz spunând: „an independent Scotland could face economic strife if it keeps the British pound, emphasizing a combination of political sovereignty and shared currency is “a recipe for disaster.” – firește articolul e publicat în New York Times, dar e reluat pentru dezbatere în Russia Today.

PS: Grecia spune că este stabilă si că ștergerea datoriilor nu este necesară. Mai mult ministrul de finanțe al Greciei, Gikas Hardouvelis, spune că stabilitatea s-a obținut prin liberalizarea piețelor, reglementare și un proces de privatizare accelerat. Adică exact ceea ce blamau cei doi „laureați”.

Liniștea de dinaintea furtunii? Să vedem următoarea mutare a Rusiei.

Read Full Post »

Am trecut relativ ușor peste scandalul cu Mircea Băsescu pentru că mi se pare că scandalul a reapărut într-un moment în care situația geopolitică din zonă este mai tensionată decât oricând. La vest avem un Viktor Orban dispus să ignore orice critici ale Uniunii Europene și care pare a urma linia dură a lui Vladimir Putin. Nu este de ignorat nici faptul că Orban, după ce a luat măsuri absurde împotriva băncilor (în principal austriece), deteriorând riscul de țară al Ungariei a primit un ajutor masiv și oarecum neașteptat de la Vladimir Putin.

La est situația din Ucraina pare a fi luat-o complet razna, culminând cu manevre ala forțelor armate rusești la granița cu Ucraina și cu autorizarea dată de Parlament lui Vladimir Putin pentru o acțiune militară. Iar cererea acestuia către Parlament de a anula autorizarea mi se pare pur și simplu praf în ochi.
Tancuri rusești la granița cu Ucraina
Practic, în acest moment singurii care îi pot împiedica pe ruși să anexeze estul Ucrainei (sau chiar Ucraina cu totul) este NATO sau mai corect spus, Statele Unite. În acest context amenințarea lui Barack Obama cu adoptarea de noi sancţiuni dacă Rusia nu va stopa intrarea de arme în Ucraina şi nu va înceta susţinerea separatiştilor mi se pare o glumă bună. Cam în genul sancțiunilor adoptate de de Franța și Anglia la adresa Germanei în perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial.

Până la urmă ceea ce contează este anunțul oficial al ministerului Apărării că preşedintele rus Vladimir Putin a plasat forţele armate din centrul Rusiei în stare de alertă maximă începând de sâmbătă, 21 iunie, ora 7.00 GMT (10.00, ora României), după ce Rusia a confirmat că şi-a consolidat prezenţa militară la frontiera cu Ucraina.

Cu sau fără legătură ce cele de mai sus, armata română trimite tancuri către frontiera de est, dar și către frontiera cu Ungaria: „Un transport de tancuri pe calea ferată a fost surprins marţi, 24 iunie, într-o localitate din judeţul Buzău, în fotografii putând fi observate cel puţin 10 astfel de maşini de luptă, păzite de militari.

Însă cele zece tancuri observate sunt o glumă bună în comparație cu forțele rusești de la frontiera cu Ucraina: „O coloană de tancuri și mașini blindate se îndreaptă spre granița Ucrainei dinspre Federația Rusă. În prezent, coloana s-ar afla la aproximativ 30 de kilometri de hotarul ucrainean, în apropiere de orașul Kamiansk din regiunea Rostov. Potrivit sursei, coloana s-a întins pe o distanță de doi kilometri și e formată din tancuri T-64 și unități de transport blindate (vezi foto).

În contextul geopolitic dat, scandalul cu Mircea Băsescu mi se pare doar o încercare de distragere a atenției, mai ales că un lucru similar s-a întâmplat și în Polonia: membri ai guvernului polonez au fost interceptați în locuri publice, însă nu de către serviciile de informații poloneze ci de către… nu se știe.

Ceva mai lucizi decât noi, polonezii au cam ignorat conținutul interceptărilor și s-au focalizat către sursa acestora. Rezultatul? Oarecum așteptat – Rusia.

Ceea ce rămâne este întrebarea din titlu: „Cât de aproape suntem de un război (cu Rusia și Ungaria)?”.

PS: Mă aștept ca după scandalul cu Mircea Băsescu, vreunul din KGB-iștii de genul lui Cosmin Gușă să lanseze și un scandal care să-l implice pe primul ministru. Spre exemplu, cel cu prostituatele minore e tocmai bun de așa ceva.

UPDATE: Având în vedere că rușii sunt convinși că Statele Unite ar putea lansa un „preemptive nuclear strike”, mă tem că scoaterea din funcțiune a scuturilor antirachetă din România și Polonia va deveni o prioritate imediată pentru Rusia în cazul unui declarării unui război.

Read Full Post »

Rusia intenţionează să monitorizeze respectarea Convenţiei de la Montreux de către Statele Unite şi Turcia, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Convenţia de la Montreux stabileşte regulile privind prezenţa militară a navelor militare în Marea Neagră. Moscova a atras atenţia asupra faptului că navele americane militare au depăşit durata prezenţei lor în Marea Neagră.

Luând cuvântul în cadrul unei conferinţe de presă la Moscova, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că navale militare americane încalcă periodic prevederile Convenţiei de la Montreux, semnată în 1936 în Elveţia. Potrivit ei, termenul prezenţei navelor militare aparţinând statelor neriverane în Marea Neagră este restricţionat, el nu trebuie să depăşească trei săptămâni, a menţionat Serghei Lavrov.

„Convenţia de la Montreux prevede criterii absolut clare cu privire la restricţionarea tonajului şi duratei prezenţei navelor militare străine din statele neriverane Mării Negre. Noi am observat că în ultimul timp navele militare americane au prelungit de două ori durata prezenţei lor, depăşind termenii stabiliţi. Prelungirea duratei prezenţei navelor militare nu s-a încadrat în termenii stabiliţi de regulile Convenţiei de la Montreux. Noi am atras atenţia asupra acestui lucru părţii americane şi, bineînţeles, a Turciei, ţară care stăpâneşte strâmtorile. Noi pornim de la faptul că toate prevederile Convenţiei trebuie să fie respectate cu stricteţe. Vom controla acest lucru”.

Autorităţile americane au reacţionat imediat. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Eileen Laynez, a declarat că Washingtonul nu încalcă legislaţia internaţională şi va trimite încă o navă în viitorul apropiat în Marea Neagră. În locul distrugătorului american Truxtun, prezent în Marea Neagră înainte şi după referendumul din Crimeea, va fi trimisă nava Donald Cook, echipată cu sisteme de apărare antirachetă Aegis. Acest lucru se va întâmpla săptămâna viitoare. Se presupune că distrugătorul va participa la exerciţii militare din Marea Neagră cu navele flotelor navale ale ţărilor membre ale NATO.

Expertul Kira Sazonova consideră că, cel mai curând, Turcia, care s-a angajat să respecte principiile dreptului maritim internaţional, va închide ochii la faptul că Statele Unite au încălcat principiile Convenţiei de la Montreux.

„Turcia stăpâneşte strâmtorile şi de ea depinde ceea ce se întâmplă în aceste strâmtori, ce nave se vor afla acolo. În acest caz, din domeniul dreptului trecem în cel al politicii, relaţiilor politice cu autorităţile turce”.

Pentagonul intenţionează să sporească numărul puşcaşilor marini, dislocaţi în Europa, de la 500 până la 675. Departamentul militar a subliniat că aceste evenimente au fost programate înainte de declanşarea crizei ucrainene.

De fapt, este greu de crezut. 175 de puşcaşi marini vor sosi la baza militară Mihail Kogălniceanu din Constanţa. Obiectivul lor principal este o operaţiune în Africa, cu toate că militarii pot fi trimişi în orice punct de pe glob, a anunţat Pentagonul.

Read Full Post »

Vă propun pentru week-end să urmăriți ideile noilor ideologi ai Kremlinului. Este inutil să spun că mie personal ideile lor mi se par un amestec de adevăr, cu un pic de dezinformare și ceva manipulare abil făcută. KGB style… esență de „Național Bolșevism

Copy/paste din Vocea Rusiei:

Aleksandr Dughin este un politolog rus şi unul dintre cei mai influenţi gânditori geopolitici ai Rusiei de astăzi.

Totodată, el este liderul Partidului Eurasiatic, care pledează pentru formarea unui suprastat eurasiatic capabil să se opună hegemoniei americane. Vă supunem atenţiei opinia profesorului Aleksandr Dughin cu privire la evenimentele politice actuale şi rădăcinile lor ideologice.

Viitorul război ca şi concept

Războiul împotriva Rusiei este acum cea mai discutată alternativă în Occident. Este deocamdată sugestie şi posibilitate. Se poate transforma în realitate în funcţie de deciziile luate de toate părţile implicate în conflictul ucrainean: Moscova, Washington, Kiev, Bruxelles.

Nu vreau să discut aici toate aspectele şi teoria acestui conflict. Propun în schimb analiza profundelor sale rădăcini ideologice. Viziunea pe care o am în legătură cu principalele evenimente se bazează pe A Patra Teorie Politică, ale cărei principii le-am descris în cartea mea cu acelaşi titlu, apărută în limba engleză la Editura Arktos, acum câţiva ani.

Prin urmare, nu voi studia războiul Occidentului cu Rusia evaluându-i riscurile, pericolele, problematica, costurile sau consecinţele, ci sensul ideologic al acestuia la scară globală. Voi analiza sensul unui astfel de război şi nu războiul-însuşi (real sau virtual).

Esenţa liberalismului

În Occidentul modern, există o ideologie dominantă – liberalismul. Are multe tipuri, versiuni şi forme, multe neclarităţi, dar esenţa sa e întotdeauna aceeaşi. Liberalismul conţine în structura sa fundamentală subtilă următoarele principii axiomatice:

· individualismul antropologic (individul este măsura tuturor lucrurilor);

· progresismul (lumea se îndreaptă către un viitor mai bun, trecutul e întotdeauna mai rău decât prezentul);

· techniocraţia (dezvoltarea tehnică şi performanţa efectivă sunt considerate drept maniera cea mai importantă de a judeca natura societăţii);

· eurocentrismul (societăţile euro-americane sunt acceptate ca standarde de măsurare pentru restul umanităţii);

· economia e destin (economia liberă de piaţă este unica formă a sistemului economic – toate celelalte tipuri trebuie reformate sau distruse);

· democraţia este regulă a minorităţilor (autoapărarea împotriva majorităţii predispune mereu la degenerarea în totalitarism, “populism”);

· clasa de mijloc este singurul actor social real existent şi normă universală (independent de acest fapt – persoana a dobândit deja sau e pe cale să devină cu adevărat parte a clasei de mijloc, e reprezentată momentan ca fiind clasa de mijloc);

· o singură lume, globalism (fiinţele umane fiind în esenţă aceleaşi cu o singură distincţie – una individuală – lumea trebuie integrată pe o bază individuală, cosmopolitismul – cetăţenie a lumii).

Acesta e centrul valorilor liberalismului, manifestarea uneia din cele trei tendinţe generate în Iluminism, alături de comunism şi de fascism care propun interpretări alternative ale spiritului extrem al Modernităţii. In secolul XX, liberalismul şi-a înfrânt rivalii şi a devenit, după 1991, singura ideologie dominantă la scară globală. Singura libertate de alegere în regatul liberalismului global a fost între liberalismul de dreapta, liberalismul de stânga sau liberalismul radical, incluzând liberalismul de extremă dreapta, liberalismul de extremă stânga şi liberalismul ultra-radical. Deci liberalismul a fost instalat ca sistem operaţional în societăţile occidentale şi în toate celelalte societăţi care se găsesc în zona de influenţă a Occidentului. De la un anumit moment, acesta este numitorul comun al oricărui discurs “politically correct”, marcă a celor acceptate de politica de masă ori marginalizate. Însăşi bunul-simţ convenţional a devenit liberal.

Geopolitic, liberalismul a fost înscris în modelul central al SUA, în care anglo-saxonii sunt nucleul etic, iar membrii parteneriatului euro-atlantic, NATO, reprezintă nucleul strategic al sistemului de securitate. Securitatea globală a fost echivalată cu securitatea Occidentului şi, în ultimă instanţă, cu securitatea Americii. Aşadar, liberalismul nu e doar putere ideologică, ci de asemenea politică, militară şi strategică. NATO este liberal la bază. Apără societăţi liberale, luptă pentru liberalism.

Liberalismul ca nihilism

Există o prevedere a ideologiei liberale care este responsabilă pentru actuala criză. Liberalismul este, în centrul său, profund nihilist. Setul valorilor apărate de liberalism este, în esenţă, legat de teza principală – libertate, eliberare. Dar libertatea, în viziunea liberală, este în esenţă o categorie negativă: prevede să fii liber de ceva (J.S.Mill), nu să fii liber pentru ceva. Nu este accesoriu, este însăşi esenţa problemei.

Liberalismul înseamnă lupta împotriva tuturor formelor de identitate colectivă, împotriva tuturor tipurilor de valori, proiecte, strategii, scopuri, finalităţi şi aşa mai departe, orice ar aparţine colectivului, cel puţin ne-individualist. De aceea, unul din cei mai importanţi teoreticieni ai liberalismului, Karl Popper (urmându-l pe F. v. Hayek) a stabilit în importanta sa carte “Societatea deschisă şi duşmanii săi”, considerată de G. Soros ca Biblia sa personală) că liberalii trebuie să lupte împotriva oricărei ideologii sau filosofii politice (de la Platon şi Aristotel la Marx şi Hegel) care ar propune societăţii omeneşti vreun scop comun, vreo valoare comună, vreun sens comun. Orice scop, orice valoare, orice înţeles al societăţii liberale (societate deschisă), trebuie să fie strict individual. Deci duşmanii societăţii deschise (actuala societate occidentală de după 1991 şi normă globală pentru tot restul lumii e considerată a fi precis acest model liberal al societăţii deschise) sunt concreţi. Inamicii principali sunt comunismul şi fascismul (ambele apărute din aceeaşi filosofie a Iluminismului cu concepte centrale non-individuale – clasa la marxism, rasa la naţional-socialism, Statul naţional – la fascism). Aşadar, sensul luptei liberalismului în faţa alternativei Moderne existente (fascism sau comunism) este destul de evident. Liberalii pretind că eliberează societatea de fascism şi comunism, de cele două versiuni majore moderne (explicit non-individualiste) ale totalitarismului. Lupta liberalismului în procesul de lichidare a societăţilor non-liberale este destul de clară: dobândeşte acest sens din însăşi existenţa ideologiilor care, în mod explicit, refuză să accepte individul drept cea mai înaltă valoare. Este destul de clar împotriva cui se îndreaptă această luptă. Eliberare de ceva anume este stabilită ca o ţintă. Dar faptul că libertatea (aşa cum e concepută de liberali) este în mod esenţial o categorie negativă – nu e clar perceput aici. Inamicul e aici şi este concret. Acest fapt conferă liberalismului conţinut concret. Nu există societate deschisă iar existenţa ei factuală este suficientă pentru a justifica procesul de eliberare.

Perioada unipolară: ameninţarea imploziei

In 1991, când URSS ca ultim oponent al liberalismului occidental a căzut, unii occidentalişti (precum F. Fukuyama) au proclamat sfârşitul istoriei. Destul de logic: nu mai exista nici un duşman explicit al societăţii deschise – astfel nu mai exista istoria petrecută în timpul Modernităţii, mai exact bătălia dintre cele trei ideologii politice (liberalism, comunism şi fascism) pentru moştenirea Iluminismului. Din punct de vedere strategic, acesta a fost momentul unipolar (Ch. Krauthammer). Această perioadă 1991 – 2014 cu punctul central în atacul lui Bin Laden împotriva WTC – a fost cu adevărat perioada de dominaţie globală a liberalismului. Axiomele liberalismului au fost acceptate de principalii actori geopolitici – inclusiv de China (în economie) şi Rusia (în ideologie, economie, sistem politic). Erau liberali şi ar fi fost liberali, nu încă liberali, ne-liberali destul de liberali şi aşa mai departe. Excepţiile reale şi explicite au fost puţine (Iranul, Coreea de Nord).

Deci lumea a devenit liberală în axiomatica sa ideologică

Acesta a fost în mod exact cel mai important moment al istoriei liberalismului. Si-a învins duşmanii dar, în aceeaşi măsură, şi i-a pierdut. Liberalismul este în esenţă eliberare, lupta împotriva a ceea ce nu este liberal (încă sau deloc). Aşadar, tocmai de la duşmani liberalismul îşi extrage adevărata raţiune de a fi, conţinutul său. Atunci când alegerea nu e libertatea (lucru reprezentat, la modul concret, de societatea totalitară), fie libertatea poate alege libertatea neluând în considerare libertatea pentru ceva, libertatea ca să faci ceva anume… Atunci când există societate non-liberală, liberalismul este pozitiv. Începe să-şi arate esenţa negativă abia după victorie.

După victoria din 1991, liberalismul a trecut la faza sa implozivă. După ce a învins şi comunismul, şi fascismul, a rămas singur. Fără nici un duşman cu care să lupte. Si acesta a fost momentul de început al luptei sale lăuntrice, curăţătorul liberal al societăţilor liberale încercând să lichideze ultimele elemente non-liberale rămase – sexismul, incorectitudinea politică, inegalitatea dintre sexe şi rămăşiţele dimensiunii non-individuale a instituţiilor precum Statul, Biserica şi aşa mai departe. Aşadar, liberalismul are nevoie de un inamic de care să se elibereze. Altminteri, îşi pierde conţinutul, nihilismul său implicit devine prea relevant. Triumful absolut al liberalismului este moartea sa.

Acesta este înţelesul ideologic al crizelor financiare de la începutul anilor 2000 şi din 2008. Succesele, iar nu eşecurile noii economii pur financiare (sau turbocapitalism, potrivit lui G. Lytwak) sunt responsabile de colapsul său. Libertatea de a face orice vrei, dar doar la scară individuală, provoacă implozia personalităţii. Individul trece pe teritoriul infra-uman, în domeniile sub-individuale. Si aici întâlneşte virtualitatea. Ca şi vis sub-individual, libertatea de la orice. Aceasta este evaporarea umanului. Imperiul Nimicului ca ultimă lume a victoriei totale a liberalismului. Post-Modernismul îşi pregăteşte terenul pentru această post-istorică şi autoreferenţiată reciclare a non-sensului.

Nevoia de Duşman a Occidentului

Puteţi întreba aici: ce naiba are toată chestia asta cu (presupusul) proxim război cu Rusia? Sunt gata să răspund acum.

Liberalismul a câştigat la scară globală. Acesta este un fapt din 1991. Si a început totodată să implozeze. A ajuns la punctul terminus şi a început să se lichideze pe sine. Migraţia de masă, ciocnirea culturilor şi a civilizaţiilor, criza financiară, terorismul virtual, ascensiunea conflictelor etnice sunt mărcile apropierii haosului. Aşadar, acest haos pune în pericol Ordinea. Orice fel de ordine, incluzând însăşi ordinea liberală. Cu cât liberalismul este mai de succes, cu atât e mai aproape de finalul său. Ca şi finalul lumii actuale. Aici ne ocupăm de esenţa nihilistă a filosofiei liberale, de nimic ca şi principiu interior (ego-)ontologic a libertăţii de la ceva anume. Arnold Gehlen, antropolog german, a definit just individul ca “fiinţă privată de ceva”, Mangelwesen.

Omul în sine nu e nimic. Preia tot ceea ce îl alcătuieşte de la societate, istorie, popor, politică. Aşadar, dacă se întoarce la esenţa sa pură, poate să recunoască acolo nimicul. Abisul este ascuns în spatele fragmentelor de senzaţii, gânduri vagi, dorinţe obscure. Virtualitatea emoţiilor subumane este un văl subţire îndărătul căruia e întunericul pur. Aşadar, descoperirea explicită a ultimelor baze nihiliste ale naturii umane este ultima realizare a liberalismului. Dar acesta este sfârşitul. Ca şi finalul celor care folosesc liberalismul în scop personal, beneficiarii expansiunii liberale, stăpânii globalizării. Orice ordine cade într-o astfel de stare de urgenţă a nihilismului. Si ordinea liberală, la rândul ei.

Aşadar, pentru a-şi salva statutul, beneficiarii liberalismului au nevoie de un anume pas îndărăt. Liberalismul îşi va recăpăta sensul confruntându-se încă odată cu societatea non-liberală.

Un pas înapoi reprezintă singura modalitate de a salva rămăşiţele unei lumi, de a salva liberalismul de el-însuşi. Aşadar, apare la orizont Rusia lui Putin. Nu antiliberală, necomunistă. Întrucâtva nici prea liberală, nici pe deplin liberal-democrată, nici suficient de cosmopolită, nici atât de radical anti-comunistă. Dar pe drumul devenirii liberale. Pas cu pas. In procesul de ajustare gramsciană a hegemoniei, transformismul.

Dar în agenda globală a liberalismului (SUA, NATO) este nevoie de un alt actor, de o altă Rusie care ar justifica Ordinea în tabăra liberalilor, ajutând la mobilizarea Occidentului în afara problemelor sale interne, amânând întrucâtva inevitabila erupţie a nihilismului lăuntric şi salvând astfel liberalismul de la logicul apropiat sfârşit. De aceea ei au nevoie disperată de Putin, Rusia, război. Este singura soluţie pentru a opri haosul Occidentului şi pentru a salva rămăşiţele Ordinii.

In acest jos ideologic, Rusia trebuie să justifice însăşi existenţa liberalismului, deoarece însuşi duşmanul este cel care dă sens luptei în sociatatea deschisă şi cel care ajută la consolidarea şi continuarea afirmării sale globale.

Islamul radical (al-Qaeda) a fost un alt candidat la acest rol, dar unui astfel de inamic îi lipseşte statura. A fost folosit, dar la o scară locală. A justificat intervenţiile din Afganistan, ocuparea Irakului, ajutorul dat răsturnării lui Kaddafi, începerii războiului civil din Siria. Dar a fost prea slab şi primitiv ideologic pentru a reprezenta confruntarea adevărată de care liberalii aveau nevoie.

Rusia – inamici geopolitic tradiţional al anglo-saxonilor – este cu mult mai serioasă, ca duşman. Se potriveşte bine oricăror solicitări – istoria şi amintirea războiului rece sunt încă vii în memorie. Ura faţă de Rusia este lucrul cel mai uşor de provocat cu mijloace relativ restrânse. Aşadar cred că acest război cu Rusia este posibil. Este necesar ideologic, ca ultimă tentativă de a întârzia implozia finală a liberalismului occidental. Un pas înapoi.

Pentru salvarea Ordinii liberale

Luând în considerare diferite niveluri ale acestui concept – „război cu Rusia”, sugerez câteva repere:

1. Războiul cu Rusia ajută la amânarea dezordinii comune la scară globală. Majoritatea ţărilor fiind implicate în economia liberală, împărţind axiome şi instituţii ale democraţiei liberale şi fiind direct controlate de SUA şi NATO, vor consolida o dată în plus latura Occidentului liberal în vânarea non-liberalului Putin. Poate servi drept reafirmare a liberalismului ca identitate pozitivă, atunci când identitatea-însăşi este dizolvată de esenţa sa nihilistă

2. Războiul cu Rusia va întări NATO şi majoritatea covârşitoare a componentelor sale europene care vor fi obligate, odată în plus, să considere hiperputerea americană ca pe ceva pozitiv şi util, rămăşiţă depăşită a Războiului Rece. In febra venirii ruşilor celor răi, Uniunea Europeană îşi va construi o nouă loialitate faţă de Statele Unite, salvatorul său. Prin urmare, rolul conducător al Statelor Unite în NATO va fi reafirmat.

3. Uniunea Europeană se prăbuşeşte. Ameninţarea comună a ruşilor îi poate împiedica eventuala scindare, mobilizând societăţile, insuflând o dată în plus popoarelor dorinţa de a-şi apăra libertăţile şi valorile aflate sub presiunea Imperiului lui Putin;

4. Junta din Ucraina – de la Kiev are nevoie de război pentru a-şi justifica toate fărădelegile puse la cale pe Maidan la nivel juridic şi constituţional, pentru a suspenda democraţia (care le-ar împiedica controlul în regiunile Sud-Estice majoritar pro-ruse) şi pentru a-şi instala controlul şi ordinea naţionalistă prin mijloace externe;

Singura ţară care nu doreşte acum războiul este Rusia. Dar Putin nu-i poate lăsa pe radicalii anti-ruşi să înrobească o ţară cu jumătate din populaţie de origine rusă şi cu multe regiuni pro-ruse. Dacă o face, va fi învins şi pe plan internaţional, şi intern. Astfel că acceptă, fără tragere de inimă, războiul. Si, odată intrată în acest război, pentru Rusia nu este altă soluţie decât să-l câştige.

Nu-mi place să speculez despre aspectele strategice ale războiului. Las aceasta în seama altor analişti calificaţi. Aş dori să formulez câteva idei despre dimensiunea ideologică a acestui război.

Încadrându-l pe Putin

Sensul acestui război cu Rusia este efort final de a salva liberalismul de la implozie. Dat fiind acest lucru, liberalii au nevoie să definească Rusia lui Putin, din punct de vedere ideologic – identificându-l, în mod evident, cu inamicul societăţii deschise. Dar în vocabularul ideologiilor moderne, există doar trei variante principale. Liberalismul, comunismul şi fascismul (nazismul). E destul de clar că liberalismul e reprezentat de toţi, mai puţin de Rusia (SUA, NATO, Euromaidanul, junta de la Kiev). Aşadar, mai rămân comunismul şi fascismul. Aşadar Putin e sovietic, KGB, comunist. Această imagine va fi vândută către cel mai prost tip de public occidental. Dar unele aspecte ale reacţiei patriotice ale populaţiei pro-ruse şi anti-Bandera (apărarea monumentelor lui Lenin, portretele lui Stalin şi amintirile din al II-lea război mondial) pot confirma această idee. Nazismul şi fascismul sunt prea departe de Putin şi de Rusia modernă, dar naţionalismul rus şi imperialismul rus vor fi evocate în construirea imaginii Marelui Rău. Deci Putin e naţionalist, fascist şi imperialist. Aceasta va avea efect asupra altor occidentali. Putin poate fi ambele – comunist şi bolşevic simultan, deci poate fi descris ca naţional-bolşevic (dar această imagine e cam greu de vândut publicului occidental, post-modernist şi complet ignorant). Este evident că, în realitate, Putin nu e nici comunist, nici fascist, nici ambele. Este realist din punct de vedere politic – de aceea îi place Kissenger iar Kissenger îl place, reciproc. Nu are o anume ideologie. Dar va fi obligat să urmeze cadrul ideologic. Nu este alegerea sa. Acestea sunt regulile jocului cu Rusia. Putin va fi încadrat şi acesta este aspectul cel mai interesant şi cel mai pasionant al situaţiei.

Principala idee prin care liberalii vor încerca să-l definească ideologic pe Putin va fi ca umbră a trecutului, ca vampir, “uneori, ei se întorc”. Aceasta este principala motivaţie a pasului înapoi spre împiedicarea liberalismului de la implozia finală. Principalul mesaj este că liberalismul e cu adevărat viu şi plin de forţă deoarece există ceva pe lume care să fie eliberat de altceva. Rusia devine obiectul eliberării. Scopul este eliberarea Ucrainei (a Europei, a umanităţii) de Rusia şi, în final, eliberarea Rusiei-însăşi de identitatea sa non-liberală. Aşadar, avem duşman. Un astfel de duşman furnizează liberalismului motivul de a exista, o dată în plus. Aşadar, Rusia este înfruntarea dintre trecutul pre-liberal şi prezentul liberal. Fără o asemenea înfruntare, nu mai e viaţă în liberalism, nu mai există Ordine în lume, totul se dizolvă şi implozează. Cu o asemenea înfruntare, gigantul în prăbuşire al globalismului dobândeşte o nouă vigoare. Rusia e aici ca să-i salveze pe liberali.

Dar ca să procedeze la aceasta, Rusia trebuie încadrată ideologic drept ceva preliberal. Aşadar trebuie să fie comunistă, fascistă sau cel puţin naţional-bolşevică. Aceasta e regula ideologică. Aşadar, lupta cu Rusia sau doar luarea în considerare a luptei cu Rusia implică o sarcină mai profundă – încadrarea Rusiei din punct de vedere ideologic. Se va realiza de la interior către exterior. Vor încerca să oblige Rusia să accepte fie comunismul, fie naţionalismul sau vor trata Rusia ca şi cum ar fi comunistă sau naţionalistă. Acesta este jocul încadrării.

Rusia postliberală: primul război 4TP

Ceea ce propun drept concluzie sunt următoarele.

Trebuie să eliminăm conştient orice tentaţia de încadrare a Rusiei ca putere pre-liberală. Trebuie să nu-i lăsăm pe liberali să se salveze de la apropiatul şi fatalul sfârşit. Nu trebuie să întârziem acest lucru, trebuie să-l accelerăm. Ca să realizăm aceasta, trebuie să prezentăm Rusia nu ca pe o entitate pre-liberală, ci ca pe o forţă revoluţionară post-liberală care se luptă pentru o alternativă de viitor a tuturor celorlalte popoare ale planetei. Războiul rus nu va fi pentru interesele naţionale ale Rusiei ci pentru o justă lume multipolară, pentru o demnitate reală şi o reală libertate pozitivă – nu libertate de, ci libertate pentru. In acest război, Rusia va deveni exemplul de apărare a Tradiţiei, a valorilor conservatoare fundamentale, o eliberare reală exact de societatea deschisă şi de beneficiarii săi – oligarhia financiară globală. Acest război nu este unul împotriva Ucrainei sau a unei părţi a ucrainenilor. Nici împotriva Europei. Este împotriva (dez)ordinii liberale mondiale, iar noi nu vom salva liberalismul, ci-l vom ucide odată pentru totdeauna. Modernitatea a fost, în esenţă, greşită. Noi suntem punctul terminus al Modernităţii. Celor care au croit Modernităţii destin propriu, starea sa de inconştienţă înseamnă că e adevăratul final. Dar pentru cei care sunt de partea eternului adevăr al Tradiţiei, al Credinţei, al esenţei spirituale şi nemuritoare a omului, acesta va fi Noul Început.

Cea mai importantă luptă acum este lupta pentru cea de-a Patra Teorie Politică. Aceasta este arma noastră, cu ea vom împiedica încadrarea lui Putin aşa cum o doresc liberalii şi reafirmarea Rusiei ca prima putere ideologică post-liberală luptând împotriva liberalismului nihilist de dragul unui viitor deschis, multipolar şi cu adevărat liber.”

Read Full Post »

Inevitabil, dacă te uiți la History Channel, vei da peste un individ agitat, cu părul vâlvoi, care încearcă să ne convingă de existența extratereștrilor găsind „dovezi” pe întreg mapamondul. Recunosc că modul lui de a mă convinge mă calcă pe nervi, pentru că esența „demonstrație” constă în enunțuri de tipul „ce ar fi dacă extratereștrii ar exista și…”. Iar după și urmează o puzderie de posibilități una mai năstrușnică decât alta.

Eu sunt tentat să schimb canalul să scap de obsesivul individ, pe numele lui Giorgio Tsoukalos, însă consoarta e fascinată de peisajele prezentate și entuziasmul respectivului. I se pare un fel de emisiune despre destinații exotice. De pomană am încercat să o conving că există și canale specializate pe „travel”, pare că domnul cu părul electrizat e cel mai bun ghid de excursii și drumeții.

Însă în dimineața aceasta, discuția cu intrusul m-a distras de la aiurelile domnului Tsoukalos și făcut să mă gândesc la strategia Rusiei de dominație, bazată pe forța armată și represiune, strategie care a eșuat lamentabil. Mai degrabă sistemul vestic „consumerist” care ne-a fascinat copilăria a fost cel care a avut câștig de cauză. Și exact când mă gândeam ce frumos funcționează „Pax Americana”, cu internet, free-trade și free-market, a apărut din nou tâmpita strategie bazată pe conflict armat. De data aceasta la americani.

Rezultatul? O antipatie și un sentiment anti-american, pe care nici măcar revoluția Google sau bijuteriile de la Apple nu au putut să le schimbe. Apropo, cred că Apple și Google ar trebui să-și mute sediile din SUA într-o țară mai normală. Germania sau Anglia ar putea fi o foarte bună idee.

Revenind însă la omuleții gri, mă gândesc ce ar face o rasă mai avansată, dacă ar intra în contact cu pământenii. Ocupația și conflictul armat sunt evident ineficiente. Să ne uităm cum s-au prăbușit toate imperiile coloniale. Nici „civilizarea” primitivilor prin furnizarea accesului la tehnologie, nu pare a fi o soluție, pentru că singurul gând al primitivului ar fi cum să-și facă o pușcă mai mare. Și atunci cel mai bun lucru e să aștepți ca primitivii să ajungă singuri la concluzia că „free-trade” și „free-market” și în general ideea de libertate neîngrădită (decât de libertatea celorlalți) este soluția corectă.

Probabil că atunci simpaticul Thor, comandantul suprem al flotei Asgard va binevoi să ni se adreseze. Însă până atunci, eu rămân sceptic la ideea existenței dânsului. Scuzați…

Da, Thor…? Zici că exagerez?

Read Full Post »

Dacă ați apucat să urmăriți știrile de astăzi poate că ați observat că luni și marți se vor întâlni liderii G8 în Irlanda de Nord. Printre ei se află și Vladimir Putin, care va avea o întâlnire separată cu Barack Obama de aproximativ o oră. Însă la sfârșitul întâlnirii cei doi nu vor face o declarație comună, semn probabil că unul din ei (oare cine?) nu consideră întâlnirea ca fiind suficient de importantă pentru așa ceva.

Altădată, o întâlnire a liderilor celor două blocuri militare ar fi fost capul de afiș al tuturor știrilor. Astăzi este doar o știre minoră, un fel de „add-on” la întâlnirea mult mai importantă a liderilor G8. Firește că pe agenda discuțiilor se va afla și situația din Siria și ar fi trebuit să se afle și subiectul mult mai fierbinte al Iranului.

Din nefericire pentru Rusia, problema iraniană pare a se rezolva de la sine. Un nou președinte, adept al moderației în relațiile cu vestul a fost ales din primul tur de scrutin. Ca atare, pericolul unui război cu Iranul pare a dispărea de la sine. În acest context, lupta pentru putere din Siria, unde președintele Al-Assad susținut de ruși se luptă cu opoziția pro-occidentală pare a fi rămas fără vreo miză semnificativă. Iar Rusia se vede încă odată umilită și redusă la statutul de putere periferică.

În același timp chiar și economic problemele Rusiei se înmulțesc, iar soluțiile rămase la dispoziția lui Vladimir Putin sunt tot mai puține. Iar demonstrațiile militare de forță din Marea Neagră stârnesc animozitate doar vecinilor ca Polonia sau România, rămânând ignorate de marile puteri vestice.

Și din nou din nefericire pentru Rusia, puterea militară a Chinei, crește odată cu cea economică, iar China se gândește cu siguranță că a cedat mult prea ușor Rusiei controlul regiunilor slab populate, dar bogate în resurse, din est. E de așteptat un război chino-rus? Cu siguranță că nu în următorii ani. Însă e posibil ca unele zone din estul Federației Ruse să decidă singure că le-ar fi mai bine alături de chinezi.

V-ați gândit vreodată ce ați face dacă ați fi în papucii lui Vladimir Putin?

Read Full Post »

L-ați văzut duminica aceasta pe Oleg Malghinov, ambasadorul Federației Ruse, vorbind la ProTv la emisiunea „După 20 de ani”? Un tip simpatic și amabil, dar care ne-a servit câteva lecții dure despre ce s-ar putea să ne aștepte în viitorul apropiat.

În primul rând, faptul că „scutul antirachetă este o problemă pentru Moscova, care îl percepe ca pe o ameninţare la adresa securităţii sale, şi că Rusia este îndreptăţită să ceară garanţii şi să încerce să restabilească paritatea cu scutul antirachetă pentru a reface echilibrul strategic.” În plus, ambasadorul rus a precizat sec că «In legatura cu Deveselu, discutia este intre Rusia si SUA!»

În al doilea rând, a spus că „problema istorică a Tezaurului nu este atât de simplă pe cât pare, deoarece nicio persoană nu poate certifica faptul că acesta mai există, iar politizarea problemei în România nu duce decât la discuţii inutile”.

Și nu în ultimul rând, despre preţul gazelor naturale, Malghinov a spus că „relaţiile politice bilaterale cu ţara sa şi o bună cooperare în domeniul energetic pot influenţa preţul gazelor livrate României, însă contează şi decizia Gazprom, care nu vinde doar pe ochi frumoşi.”

De departe cel mai îngrijorător lucru mi se pare atitudinea rușilor în ceea ce privește scutul antirachetă. Faptul că discuția se poartă exclusiv cu SUA, deși scutul este localizat pe teritoriul României este o atitudine care îmi amintește de modul în care Rusia a ocupat Georgia în doar 5 zile în 2008, atunci când a estimat că nimeni nu va interveni. Mă întreb ce vor face aliații noștri din NATO în cazul în care Rusia va decide că scutul antirachetă de la Deveselu reprezintă o amenințare inacceptabilă pentru securitatea Rusiei și va declanșa o operațiune militară pentru a-l face inoperabil. Vor privi SUA și NATO acest lucru ca pe un act de război și vor interveni militar la rândul lor, riscând să declanșeze cel de-al treilea război mondial sau se vor mărgini la declarații politice așa cum au făcut în cazul Georgiei? Dacă ne luăm după ce spunea George Friedman, CEO Stratfor, se pare că din punct de vedere militar suntem singuri și e mai probabil să avem parte doar de suport politic.

Între timp acasă, Vladimir Putin ne reamintește cum era în perioada războiul rece, ratificând legea care redefinește trădarea. „Sub noua lege, nu doar rușii care lucrează pentru servicii străine de informații pot fi condamnați ci și cetățenii care transmit secrete de stat oricărei organizații străine, notează Reuters. Chiar dacă nu sunt divulgate secrete de stat, legea tot poate fi folosită împotriva cetățenilor ruși. Este suficient ca acuzații să asigure consultanță și „altă formă de asistență” către alte state sau grupări internaționale „îndreptate împotriva Rusiei”. Pedeapsa maximă care poate fi acordată este de 20 de ani închisoare, însă rușii pot fi condamnați pana la 4 ani dacă au obținut secrete de stat – chiar dacă nu le-au răspândit mai departe. Opozanții Kremlinului consideră că noua legislație este menită să-i sperie pe ruși și să-i facă să renunțe la legăturile pe care le au cu organizații non-guvernamentale occidentale”

Din păcate, în SUA, Obama pare să fii uitat complet de scutul de la Deveselu și interesele americane din zonă. Pare preocupat să impună noi taxe bogaților, încât bancul cu colhoznicii din Dallas devine chiar credibil. În același timp Uniunea Europeană face economic implozie sub povara propriilor tâmpenii populiste. Grevele organizate de sindicate mătură continentul din Spania și până în Grecia, lăsând impresia că ne aflăm în pragul celui de-al doilea război mondial.

De asta sunt de acord cu prietenul meu d’Artagnan și vă propun să ne concentrăm la poezia lui Radu Gyr. Sau la talentele declamatorii ale lui Mihail Neamțu. Mai bine ne distrăm în loc să ne facem sânge rău de pomană. Oricum nu prea putem schimba nimic.

PS: Cine credeți că este în fotografie? Întrebarea e firește retorică. Recunoașteți însă că nu v-ați fi așteptat la o așa asemănare.

UPDATE (și pentru Intermarium): „Gigantul energetic rus Gazprom a acceptat o modificare a formulei în baza căreia se calculează prețul gazelor naturale pentru Polonia, fiind cel mai recent caz în care clienții europeni ai Gazprom impun o scadere de preț. […] Un număr de consumatori europeni, confruntați cu lărgirea ofertei pe piața gazelor naturale, inclusiv resurse submarine de gaz natural lichefiat dezvoltate de SUA, au determinat o negociere mai dură a preturilor cu Gazpromul.

Pe măsură ce prețul gazelor scade, bugetul Rusiei se dezechilibrează. Ceea ce face ca tentația unui alt tip de „rezolvare” să crească.

UPDATE 2: v-ați gândit ce oportunitate ar fi un astfel de eveniment pentru Viktor Orban, „nebunul” Europei? Eu nici nu vreau să mă gândesc la consecințe.

Read Full Post »

„Coaliția Europei este o iluzie, o iluzie foarte atractivă, dar ea nu există. NATO e istorie. Când mă uit la România văd ca interesele sale fundamentale să fie în siguranță față de Rusia.

Nu fiindcă rușii sunt monștri sau agresivi, ci pentru că sunt o putere imensă și voi sunteți una mica. America a călcat pe țări pentru ca nu le-a observat și așa fac și rușii. Iar rușii v-au călcat în picioare și înainte.

Vă văd îngrijorați din cauza Rusiei, în timp veți fi îngrijorați și referitor la Turcia. Însă problema voastră este construirea propriei coaliții, nu adăugându-vă unei coaliții. Iar ea este Intermarium, singura capabilă să vă asigure promovarea propriilor interese.

Un mare pericol e dacă Germania își creează o coaliție pe la spatele vostru cu rușii, sunteți în capcană de această dată. Dar România a fost mereu prinsă între mari puteri, călcată în picioare în drumul lor spre o alta destinație. Provocarea pentru România este să învețe sa devina mai periculoasă pentru a exista.”

George Friedman, CEO Stratforinterviu Hotnews

Un coșmar? Sau realitatea pe care ne încăpățânăm să o ignorăm? Semnalele că rușii și nemții se înțeleg tot mai bine se înmulțesc pe zi ce trece. Deja s-au înțeles cu privire la prețul gazelor, lăsând România, dar mai ales Polonia la mila lui Putin. Mă întreb: dacă Rusia ar ataca Polonia membrii alianței NATO i-ar sări în ajutor ultimei? Are dreptate CEO-ul Stratfor când spune că fiecare va trebui să se descurce pe cont propriu? Cred că răspunsul la această întrebare depinde și de rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA.

Read Full Post »

Am vorbit cu ceva timp în urmă despre impactul pe care îl are exploatarea gazelor de șist asupra prețului gazului natural importat din Rusia și de impactul asupra bugetului acesteia. Nu aș fi reluat subiectul, dacă nu aș fi descoperit un interesant articol al China Daily, publicat ieri, despre același subiect. Articolul se intitulează „A geological and geopolitical revolution” și tratează implicațiile geopolitice ale noilor metode de explorare folosite de SUA:

„Revoluţia gazelor de şist afectează nu doar industria de energie, dar și schimbă treptat geopolitica energiei. Succesul economic al gazului şist în Statele Unite din anul 2000, poate transforma în curând cel mai mare importator de petrol din lume într-un exportator net de gaze naturale, iar multe alte ţări încearcă să-i urmeze exemplul. În luna mai, Ministerul Energiei Coreei de Sud a instituit un grup de lucru pentru a explora rezervele de gaze de șist, încercând să reducă costurile ridicate ale importurilor de gaz natural lichefiat […]. China, India, Polonia, Ucraina şi Japonia, într-un efort de a reduce importurile de energie, se grăbesc și ele să-și dezvolte exploatările de gaze de șist”.

Articolul mai subliniază și efectul asupra Rusiei, în al cărui produs național brut, exporturile de gaz și petrol înseamnă aproximativ un sfert, dar și asupra țărilor OPEC, cu predilecție asupra Arabiei Saudite. „Dacă pierderea unui client important este o tragedie, a te uita cum acesta îți devine competitor este incomparabil mai rău.” Articolul mai reamintește de pragul critic de 88$/baril, sub care stabilitatea economică și socială a țării exportatoare este pusă în discuție.

Articolul se încheie cu următoarea întrebare: „În cazul în care Rusia nu va mai fi cel mai mare furnizor de gaze naturale al Europei, iar membrii OPEC nu se vor mai bucura de poziţia lor dominantă pe piaţa globală a energiei, ce se va întâmpla în lume după aceea?”

Spre surpriza mea, în lista țărilor enumerate în articol, strălucește prin absență, România. Mă mulțumesc să observ că România a semnat prin Guvernul Ungureanu acorduri de explorare pentru patru zone extrem de promițătoare. Practic acestea au fost ULTIMELE hotărâri ale acelui guvern. Cu siguranță vă amintiți de marele miting ținut la Bârlad împotriva explorărilor aprobate. Vă amintiți de asemenea și de amenințarea directă (că va avea soarta lui Aldo Moro!) făcută de deputatul Solomon către primul ministru de atunci, Mihai Răzvan Ungureanu. Printre organizatorii mitingului se regăsea și omniprezentul colonel Dogaru și a sa asociație a cadrelor militare în rezervă.

De curând, același colonel a reușit să-l pună în dificultate pe Victor Ponta și USL-ul prin anunțul legat de semnarea unui acord. Potrivit anunțului, acordul își propunea să desființeze DNA, ANI și alte câteva instituții cheie. Ulterior, s-a dovedit că anunțul a fost o intoxicare, dar răul produs imaginii externe, într-un context extrem de delicat, nu mai poate fi reparat. M-am întrebat cu acea ocazie, cu ce o fi greșit Victor Ponta în fața celor care-l butonează pe domnul colonel.

Vă adresez și vouă două întrebări:

1. Pe cine ar avea interes Rusia să sprijine? Pe Traian Băsescu sau USL-ul?
2. Care credeți că va fi impactul gazului natural „ieftin” asupra economiei României?

Update: locul 5 în ro.wordpress.com – mulțumiri tuturor comentatorilor și vizitatorilor de astăzi (și sper și de mâine).

Read Full Post »

« Newer Posts - Older Posts »