Despre vot şi libertate
„Fraţilor, viu in faţa voastra pentru prima data, ca să rog să m-ascultati! Vă rog să nu-mi cereţi să votez! Să nu-mi cereţi să votez fiindcă nu merită nimeni să intre în Parlament, pentru că ei nu au făcut mai nimic pentru noi şi nici n-o s-o facă.
De ce să vă mint şi să vă înşel buna voastră credinţă spunându-vă că ştiu pe cine să votez? Nu e-n firea mea să anulez votul în cabină!…Şi nici să pun băţul pe ei dac-aş avea dorinţă…aş ajunge la trebunal…Aşa că nu vă bazaţi pe mine…”
Cineva, nu spui cine, persoană importantă, ne spune să-i întrebăm pe candidaţi de programul de guvernare.
Altcineva, nu spui cine, persoană importantă, ne spune să votăm legile pe care candidaţii se vor strădui să le promoveze.
Un amic de-al meu, nu spui cine, persoană importantă, ne îndeamnă să votăm persoana şi nu partidul.
Eu spun doar că mi s-a făcut o lehamite teribilă de tot ce înseamnă politică. Nu mai suport să-i văd pe candidaţi şi mai ales să-i aud. Am o puternică senzaţie de déjà vu, o copleşitoare senzaţie de silă.
*
Pentru cei mai mulţi dintre români, singurele libertăţi pe care le-au câştigat în Decembrie 1989 sunt libertatea de a înjura guvernanţii şi de a merge la Biserică. Poate-i de mirare că nu vorbesc de libertatea de a alege şi a fi ales. Dacă vă gândiţi însă bine, libertatea de a fi ales este, ca să spun aşa, un drept nerealist. Teoretic, ai libertatea de a fi ales, practic, şansele să ajungi un candidat eligibil DACĂ nu faci parte din „familie” sunt extrem de mici. Puţinele excepţii întăresc regula. Dacă nu ai măcar una dintre următoarele “calităţi”:
– cel puţin una sută mii de EURO,
– sponsori generoşi şi dezinteresaţi cu cel puţin una sută de mii de EURO,
-o coloană flexibilă, capabilă să se îndoaie la 90 grade, plus capacitate nelimitată de a suporta măgăriile şefului,
– 23 de ani şi sexappeal,
– rude suspuse,
– valori politice flexibile,
nu prea poţi “ să fii ales”. Poţi în schimb să prinzi un ciolan mai mic dacă stai aproape de staruri.
Libertatea de a alege, tot cu puţine excepţii, iar nu o ai. În general, partidele îţi dau de ales între un hoţ de găini, unul de maşini şi un handicapat. E ca şi cum cauţi să cumperi o vacă, dar în piaţă găseşti doar boi. Sunt doar metafore, nimic personal…În aceste condiţii nu-ţi rămâne decât libertatea de a a NU ALEGE.
Am aflat dintr-un sondaj că peste 50% dintre români sunt la fel de nefericiţi (sau chiar mai nefericiţi) ca în comunism. Nu poţi, la un procent aşa de mare, să dai vina doar pe capacitatea omului de a uita sau să blamezi superior incapacitatea unora de a se descurca într-o lume cu reguli noi. Nu toţi indivizii pe care-i arunci în apă adâncă învaţă pe loc să înoate, mulţi dintre ei se îneacă. Este foarte probabil ca drumul pe care l-am urmat să fi fost greşit, chiar dacă direcţia a fost bună, pentru că sunt prea multe victime colaterale. Nu merge ca o minoritate care-a reuşit, unii cinstit, prin forţe proprii, alţii mai puţin onorabil, să se uite de sus la cei pentru care eterna noastră tranziţie i-a năucit cu totul. Ca exemplu, cât de vinovaţi, neadaptaţi, au fost cei de la Câmpu-Lung , un oraş fost monoindustrial, acolo unde aproape toată populaţia trăia de pe urma fabricii ARO? E vina lor că hienele tranziţiei, un amalgam de securişti şi aventurieri economici au dat lovitura de graţie sub pretextul relansării producţiei?! Oricât de imaginativi ar fi fost muncitorii de acolo ( să ne amintim că, în disperare de cauză, mai în glumă, mai în serios, au vrut să se transforme în donatori de spermă!!!), fără capital nu se poate.
S-ar mai impune o întrebare aici: sunt ei oare, în condiţiile acestea, nişte oameni liberi? Într-un anume fel, da, sunt liberi ca la 50 de ani să lase totul în urmă şi să plece în lume pentru o pâine, nu mai bună, doar pâine, sau să stea acasă pentru o coajă de pâine.
Dacă toate acestea s-ar fi întâmplat într-o economie de piaţă continuă, cu istorie, bine aşezată, prea multe nu aş fi avut de spus, dar câtă vreme am trăit atâţia ani într-o economie centralizată, unde statul a falimentat de fapt uzinele, mi se pare normal ca tot statul să le dea un nou start în viaţă la cât mai mulţi dintre “disponibilizaţii” societăţii.
Sunt unii care găsesc un loc de muncă. Ei sunt liberi? Hm…doar dacă au o minte zglobie…o oră până la muncă ,11 ore la muncă, o oră de la muncă, 6 zile pe săptămână…totul pe un salariu minim. Da’ minim tare!
Sunt liberi să bea o bere seara. La pet, că la 2,85 lei bucata e o investiţie bună. Dacă vecinul, ruda, prietenul îl invită sâmbăta viitoare la nuntă, se-ngălbeneşte: o lună de muncă pentru o seară de petrecere. Se gândeşte resemnat că măcar o să bea ţapăn de banii daţi…Pentru că românul, cât ar fi de sărac, ţine la tradiţii: nunta trebuie să fie nuntă, cu jdemii de feluri de mâncare, ce-ţi dau peste cap şi finanţele şi pancreasul.
Cum sătulul nu-l crede pe cel flămând, aşa nici câştigătorii nu empatizează cu looserii tranziţiei. Fordul, Mercedesul, îi spun Daciei vechi că dacă vrea poate: un mic efort, o mică elasticitate, un schimb de anvelope şi se va transforma ca Cenuşăreasa din poveste, de parcă gena câştigătoare ar sta în stare latentă în toţi. Pentru a fi un antreprenor de succes trrebuie să ai, pe lângă noroc, o sumă de calităţi. Ce te faci totuşi cu cei care bat un cui la perfecţie, dar nu ştiu să facă rost de ciocan? Să-şi caute singuri, rezolvă doct şi suficient problema unii…nu mă simt dator decât mie!
Privim din zgârie nori la mogâldeţele de pe stradă şi avem pretenţia că le înţelegem nevoile, aspiraţiile.
*
Iar cea mai mică empatie o au politicienii, adică exact cei care plâng pe umărul celor pierduţi în tranziţie.
Tot din acel sondaj mai aflu că 85% din români cred că politicienii sunt de vină pentru starea economiei. Politicienii, adică toţi, nu doar unii dintre ei…Asta nu ne împiedică să ne dăm la cap sau să rupem prietenii pe motive de simpatii politice, pentru nişte indivizi care nu dau doi bani pe noi.
Simpatizanţii USLului îşi iau în principal informaţiile politice de la Antena 3, cei ai ARDului de la B 1. Oamenii ăştia au mintea încarcerată şi nici măcar nu ştiu, oamenii ăştia se cred liberi. Se uită doar pentru a primi confirmarea, încă o dată, că au dreptate să-l injure pe ăla sau pe celălalt..
Stau într-o groapă de potenţial. Ca să iasă de acolo trebuie o energie mult prea mare, şi din partea lor, şi din partea societăţii.
Şi iată că iar a venit campania electorală. Când îi văd pe mincinoşii ăştia, îmi vine să schimb imnul naţional. Aş cânta despre România ca cei de la Taxi :
Esti iubibila, esti iubibila,
Nevandabilă şi şantabilă,
Păcălibilă, permisibilă,
Şi afabilă, maltratabilă, netratabilă, previzibilă, incapabilă,
Dar iubibilă, locuibilă,
Incredibilă…şi probabil perfectibilă!
Deca(b)logul Muschetarilor 