Ganduri de an vechi, sperante de an nou

Unul dintre cei mai grozavi politicieni americani in opinia mea, Ron Paul, s-a retras din viata politica in noiembrie 2012. Unul dintre putinii republicani adevarati, aparator incredibil de consecvent si umil, in acelasi timp, a valorilor societatii libere, Congressmanul Ron Paul a fost o voce singulara in politica americana, devenind in timp simbolul unor vremuri apuse si totusi atat de necesar a fi prezervate si dezvoltate: epoca libertatilor individuale, civile si economice.

Ca un semn al savarsirii unui an, care poate sau nu sa semnifice si savarsirea unei epoci, dupa cum va hotari istoria, va propun aici in traducere proprie, un rezumat al ultimei sale cuvantari in Congresul american, la 14 Noiembrie 2012. In textul meu, am pastrat in anumite locuri expresiile warfare si wellfare ca atare, din cauza insuficientei echivalente a termenelor romanesti. Pentru cei care nu pot scuza stangacia traducerii, propun si un link al originalului.

LA MULTI ANI! UREZ TUTUROR SA AIBA DORINTA LIBERTATII SI PUTEREA DE A O SUSTINE!

Cuvantare Ron Paul, 14 Noiembrie 2012, Congresul American

Cât de mult am realizat?

În multe feluri, in conformitate cu intelepciunea conventionala, cariera mea intermitenta în Congres din perioada 1976 – 2012 a realizat foarte puțin. Nu există legi care sa-mi poarte numele, nici clădiri federale sau autostrazi- slava Domnului. În ciuda eforturilor mele, guvernul a crescut exponențial, taxele rămân excesive, iar creșterea prolifica a reglementărilor de neînțeles continuă. Războaiele sunt constante și purtate fără o declarație a Congresului, deficitele se ridica la cer, sărăcia este larg răspândită și dependența de guvernul federal este acum mai rea decât oricând în istoria noastră.

Toate acestea cu preocupări minime pentru deficitele și datoriile fără acoperire despre care bunul simț ne spune ca nu mai pot merge mult timp. Un mare, dar niciodată menționat, acord bipartizan permite existenta secretului bine păstrat ce menține continua cheltuiala. O parte nu renunță la un penny pentru cheltuieli militare, cealaltă parte nu renunță la un penny pentru cheltuieli sociale, în timp ce ambele părți susțin planurile de salvare și subvențiile pentru sectorul bancar și elita corporatista. Și cheltuielile continuă pe masura ce economia slabeste si spirala descendentă continuă. In vreme ce guvernul isi face astfel de lucru, libertățile si bunastarea noastre ard în flăcările unei politici externe care ne afecteaza siguranta.

Obstacolul major în calea schimbărilor reale în Washington, il reprezinta rezistența totală la a admite faptul că țara e falita. Asta a cerut compromisuri si din moment ce nici una din parti nu a intentionat reduceri, inevitabil cheltuielile au crescut.
Țară și Congresul vor ramane divizate pana cand nu va mai fi nici o prada de impartit.
Fără această recunoaștere, cheltuitorii din Washington vor continua marșul spre un varf fiscal in ianuarie viitor, mult mai mare decât cel anticipat.

M-am gândit deseori de ce aceia dintre noi care cred în libertate, ca o soluție, au obtinut rezultate atat de slabe în a convinge pe altii de de beneficiile sale. În cazul în care libertatea este ceea ce susținem că este – principiul care protejează toate deciziile personale, sociale, economice necesare pentru prosperitate maximă și cea mai bună șansă pentru pace – ar trebui să fie o vanzare usoara. Totusi, istoria a demonstrat că masele au fost destul de receptive la promisiunile autoritariste rareori indeplinite.

Autoritarism vs Libertate

Daca autoritarismul conduce la sărăcie și război și la mai puțină libertate pentru toti indivizii și este controlat de interesele speciale ale celor bogati, oamenii ar trebui sa cerseasca pentru libertate. A existat cu siguranță un sentiment suficient de puternic pentru mai multa libertate in vremea fondarii USA, care i-a motivat pe cei care au luptat in revolutia impotriva puternicului guvern britanic.

În timpul meu în Congres, apetitul pentru libertate a fost destul de slab; înțelegerea semnificației sale, neglijabila. Cu toate acestea, vestea bună este că, față de 1976, când am venit prima oară la Congres, in 2012 dorința de mai multă libertate și de mai putin guvern este mult mai mare și în creștere, în special în America de baza . Zeci de mii de adolescenti si tineri aflati la varsta studentiei saluta cu mare entuziasm mesajul de libertate.

Am câteva gânduri cu privire la motivul pentru care oamenii dintr-o țară ca a noastră, o dată cea mai liberă și mai prosperă, au permis acestor conditii sa se deterioreze în asemenea masura in care au facut-o.

Libertatea, proprietatea privată, precum și contractele executorii voluntare, generează bogăție. În istoria noastră timpurie am fost foarte conștienți de acest lucru. Dar, în prima parte a secolului XX politicienii noștri au promovat ideea că sistemele fiscale și monetare ar trebui să se schimbe daca vrem să ne implicăm în cheltuieli excesive interne și militare. Acesta este motivul pentru Congresul ne-a dat Federal Reserve și impozitul pe venit. Majoritatea americanilor și mulți oficiali guvernamentali au convenit că a sacrifica unele libertati a fost necesar pentru a adopta ceea ce unii au denumit „idei progresiste”. Democrația pură a devenit acceptabila.

Ei nu au reușit să recunoască faptul că ceea ce au făcut a fost exact opusul a ceea ce coloniștii au căutat atunci când s-au despărțit de britanici.

Unii se plâng că argumentele mele nu au nici un sens, din moment ce bogăția și nivelul de trai au crescut pentru cei pentru multi americani în ultimii 100 de ani, chiar si cu aceste noi politici.

Dar deteriorarea economiei de piață, precum și moneda, a fost insidioasa și constantă. A fost nevoie de o lungă perioadă de timp pentru a consuma averea noastră, pentru a distruge și să submina moneda si productivitatea și a duce obligațiile noastre financiare intr-un punct fără întoarcere. Uneori, increderea durează mai mult decât merita. Cele mai multe dintre bogățiile noastre de astăzi depind de datorii.

Bogăția de care ne-am bucurat și părea a fi fără sfârșit, a permis ca preocuparea pentru principiul unei societăți libere să fie neglijata. Atâta timp cât cei mai mulți oameni credeau ca abundența materiala va dura pentru totdeauna, a te ingrijora cu privire la protejarea unei economii competitive productive și a libertatii individuale părea inutilă.

Epoca redistribuirii

Această neglijare ne-a introdus într-o epocă a redistribuirii bogăției de către un guvern ce se inclina in fata tuturor intereselor speciale, cu excepția celor care au vrut doar să fie lăsati în pace. Acesta este motivul pentru care banii de azi in politica sunt mult mai multi decat cei care merg in cercetare și dezvoltare ori in eforturile antreprenoriale productive.

Beneficiile materiale au devenit mai importante decât înțelegerea și promovarea principiilor de libertate și o piață liberă. Este bine cand abundența materială este un rezultat al libertății, dar în cazul în care materialismul este tot ceea ce ne preocupa, problemele sunt garantate.

Criza s-a petrecut, deoarece iluzia că bogăția și prosperitatea vor dura pentru totdeauna, s-a încheiat. Având în vedere că s-a bazat pe datorie și pretenția că datoria poate fi acoperita cu hartiile unui sistem fiat-money scapat de sub control, constructia a fost sortită eșecului. Ne-am trezit cu un sistem care nu produce suficient nici pentru a finanța datoria și fara înțelegerea fundamentală a motivului pentru care o societate liberă este esențială pentru inversarea acestor tendințe.

Dacă acest lucru nu este recunoscut, recuperarea va intarzia pentru o lungă perioadă de timp. Guvernul mai mare, mai multe cheltuieli, datorii mai mari, mai multă sărăcie pentru clasa de mijloc, precum și o agitatie mai intensă a elitei intereselor speciale, vor continua.

Avem nevoie de o trezire intelectuala

Fără o trezire intelectuala, punctul de cotitură va fi determinat de către legea economică. O criză a dolarului va ingenunchia actualul sistem scapat de sub control.

În cazul în care nu este acceptat faptul că guvernul supradimensionat, banii discreționari, ignorarea libertatii, planificarea economica centralizata, welfarismul si warfarismul au cauzat crizele noastre, ne putem aștepta la un marș continuu și periculos spre corporatism și chiar fascism, determinand o pierdere si mai accentuata a libertăților noastre. Prosperitatea pentru o clasă de mijloc mare va deveni un vis abstract.

Această mișcare continuă nu este diferita de ceea ce am văzut în modul în care criza noastra financiara din 2008 a fost gestionata. Salvare pentru bogati, regizata de catre Congres, cu suport bipartizan. Apoi a fost Rezerva Federala, cu a sa relaxare cantitativă fără sfârșit. Dacă la început nu reușești, incearca din nou; QE1(prima relaxare), QE2, și QE3 si fara nici un rezultat vom încerca QE indefinit, pana la urmatorul esec. Există un cost pentru toate acestea și permiteți-mi să vă asigur amânarea plății nu mai este o opțiune. Legile pietei isi vor impune realitatea si nu va fi frumos.

Criza actuală genereaza o mulțime de pesimism. Și pesimismul se adaugă la mai puțină încredere în viitor. Cele doua se hranesc reciproc, făcând situația noastră mai rea.

În cazul în care cauza principala a crizei nu este înțeleasă, nu putem rezolva problemele noastre. Probleme ca warfare, welfare, deficitele, inflaționismul, corporatismul, planurile de salvare și autoritarismul nu pot fi ignorate. Doar prin extinderea acestor politici nu ne putem aștepta la rezultate bune.

Toată lumea pretinde sprijin pentru libertate. Dar mult prea adesea este vorba de libertatea proprie și nu pentru alții. Prea mulți cred că trebuie să existe limite pentru libertate. Ei susțin că libertatea trebuie să fie condusa și gestionata pentru a realiza echitatea și egalitatea, facand astfel acceptabele limitarile, prin forta, a anumitor libertati.

Unii decid care și a cui libertăți trebuie să fie limitate. Acestia sunt politicienii al căror scop în viață este puterea. Succesul lor depinde de obținerea de sprijin din interese speciale.

Fara alte „isme”

Vestea cea mare este ca răspunsul nu poate fi găsit în mai multe „isme”. Răspunsurile pot fi găsite în mai multa libertate care costa atat de putin. În aceste condiții, cheltuielile se duc în jos, producția de bogăție merge în sus, iar calitatea vietii creste.

Doar această recunoaștere – mai ales dacă ne mișcăm în această directie – creste optimismul, ceea ce este benefic in sine. Continuarea cu politici solide care sunt intelese si sustinute de catre populatie, este necesara.

Există dovezi valabile ca generațiile care se maturizeaza azi, sustin orientarea inspre o mai mare libertate si autosustinere. Cu cat mai mult aceasta schimbare de directie si solutii devine cunoscuta, cu atat mai rapida va fi revenirea optimisimului.

Treaba noastră, pentru cei dintre noi care credem intr-un sistem diferit de cel pe care l-am avut în ultimii 100 de ani si care ne-a condus la această criză nesustenabilă, este de a fi mai convingători că există un sistem minunat, simplu și moral care oferă răspunsurile. Am gustat din el în istoria noastră timpurie. Este necesar să nu renunțam la a promova cauza acestuia.

A functionat, dar am permis liderilor noștri să se concentreze pe abundența materiala pe care libertatea o generează, în vreme ce ignoră libertatea în sine. Acum nu avem nici una nici alta, dar ușa este deschisă, din necesitate, pentru un răspuns. Răspunsul disponibil se bazează pe Constituție, libertate individuală, precum și interzicerea utilizării forței guvernului in a oferi privilegii și avantaje intereselor speciale.

După peste 100 de ani, ne confruntăm cu o societate destul de diferita de cea care a fost intentionata de fondatori. În multe feluri, eforturile lor de a proteja generațiile viitoare prin Constituție, nu a reușit. Scepticii, la momentul Constituției ce a fost scrisă în 1787, ne-au avertizat cu privire la posibilul rezultat de astăzi. Natura insidioasă a eroziunii libertăților noastre și asigurarea pe carea marea noastra abundenta ne-a dat-o, au permis procesului sa evolueze inspre periculoasa etapa pe care o traim.

Dependența de generozitatea Guvernului

Astăzi ne confruntăm cu dependență cvasideplina de generozitatea guvernului pentru aproape orice nevoie. Libertățile noastre sunt limitate și guvernul operează în afara statului de drept, protejand și recompensand pe cei care cumpara sau constrâng guvernul pentru satisfacerea propriilor solicitari. Iată câteva exemple:

• războaiele nedeclarate sunt un lucru obișnuit.

• Datoria este în creștere exponențiala.
• Bunăstarea pentru bogați și săraci este considerat un drept.
• Salvarea publica și garanțiile pentru toate tipurile de hazard comportamental sunt rutina.
• Susținătorii de sancțiuni, manipulare monetara si revansarzii OMC, ii numesc pe adevaratii comercianti liberi, „izolationisti”
• Sanctiunile internationale sunt folosite pentru a pedepsi tarile care nu ne respecta ordinele.
• In mod tragic, guvernul nostru se angajeaza in razboaie preventive, o forma recunoscuta de agresiune, fara ca americanii sa se planga.
• Planificarea economica centralizata, prin intermediul politicilor monetare, reglementari si legiferari diverse au devenit acceptabile politic.
• Economia este suprareglementata, suprataxata si masiv distorsionata de un sistem monetar profund viciat.
• Este astazi legea tarii ca militarii pot aresta cetateni americani si retine pe termen nedefinit fara a fi acuzati si judecati.
• Ostilitatea frenetica impotriva liberului schimb este sustinuta de o majoritate la Washington.
• Razboiul dronelor pe care il purtam va sfarsi rau pentru SUA, alimentand ura construita prin pierderea de vieti inocente si violarea legilor internationale. Cand vom fi slabi financiar si provocati militar, vom suporta rezultatul a o gramada de resentimente.
• Legea Patriot si legislatia FISA trecute fara prea multa dezbatere, au determinat o accentuata eroziune a celui de-al 4-lea Amendament.

Întrebări

Guvernarea excesiva a creat o astfel de mizerie incat naste multe intrebari:

• De ce oamenii bolnavi care folosesc marijuana medical sunt inchisi?

• De ce guvernul federal limiteaza consumul de lapte crud?

• De ce nu pot producătorii americani de funie sa produca și alte produse din cânepă?

• De ce nu au americanii voie să folosească aurul și argintul ca mijloc legal de plata, conform Constituției?

• De ce liderii noștri politici cred că e necesar să se verifice cu atenție aurul nostru?

• De ce nu pot americanii să decidă ce tip de becuri pot cumpara?

• De ce este i se permite TSA să abuzeze de drepturile americanilor care calatoresc cu avionul?

• De ce trebuie sa existe sentinte obligatorii – chiar si sentinta cu moartea pentru crime fara victime – asa cum cere legea noastra anti-drog?

• De ce este Germania, preocupata suficient pentru a lua în considerare repatrierea aurului ei detinuta de FED pentru ea în New York? Este din cauza că încrederea în SUA și supremația dolarului începe să scadă?

• De ce am permis guvernului federal să reglementeze toaletele în casele noastre?

• De ce este sinucidere politică pentru oricine sa critice AIPAC?

• De ce nu am renunțat la războiul drogurilor din moment ce este un eșec evident și încalcă drepturile oamenilor? Nu a observat nimeni că autoritățile nu pot impiedica accesul drogurilor nici macar in inchisori? Cum am putea atunci rezolva problema transformand intreaga societate intr-o inchisoare?

• De ce ne sacrificăm atât de mult intervenind fara rost in disputele de frontieră și tulburările civile din întreaga lume, in vreme ce ignorăm cauza fndamentala a cele mai mortale frontiere din lume, cea dintre Mexic și Statele Unite ale Americii?

• De ce se schimba partidul de la putere si nu se schimbă niciodată politica? Ar putea fi faptul că punctele de vedere ale ambelor părți sunt, în esență același lucru?

• De ce marile banci, marile corporații, băncile străine și bancile centrale straine au fost salvate prin injectii cu lichiditate în 2008, iar clasa de miloc si-a pierdut casele si slujbele?

• De ce atât de mulți acceptă principiul profund gresit că birocrații guvernamentali și politicienii ne pot proteja de noi înșine fără a distruge în totalitate principiul libertății?

• De ce atât de mulți guvernanti și oficiali federali cred că crearea de bani din nimic creează bogăție?

• De ce cedeaza benevol Congresul din prerogativele sale, Executivului?

• De ce nu pot oamenii să înțeleagă că războiul distruge întotdeauna bunastarea și libertatea?

• De ce oare am acordat guvernului un paradis sigur pentru inițierea violenței împotriva poporului?

• De ce consideram patriotismul a fi loialitate oarba fata de guvern și politicienii care îl conduc, mai degrabă decât loialitate față de principiile libertatii sprijinului pentru oameni? Patriotism real inseamna sa contesti guvernul atunci când acesta greseste

• De ce unii membri ar apăra piața libera, dar nu și libertățile civile?

• De ce unii membri ar apăra libertățile civile, dar nu si piața libera? Nu sunt la fel?

• De ce există atat de putina preocupare pentru Ordinul Executiv care dă autoritate președintelui de a hotari uciderea, inclusiv de cetățeni americani, a celor vizați pentru asasinat?

• De ce nu apara mai multi atat libertatea economică cat și libertatea personală?

• De ce se susține că dacă oamenii nu vor sau nu pot avea grijă de propriile nevoi, Guvernul poate face acest lucru pentru ei?

• De ce nu există mai multe persoane care doreasca să influențeze intelectual pe alții pentru a produce schimbări pozitive, decât cei care caută puterea de a forța pe alții să asculte comenzile lor?

• De ce permitem Guvernului și Rezervei Federale sa disemineze informații false in ceea ce priveste atat politica economică cat și cea externa?

• De ce este democrația tinuta la mare cinste si atunci când aceasta este un dușman al minorității și reprezinta doar o dictatura a majorității?

• De ce ar trebui să fie cineva surprins de lipsa de credibilitate a Congresului, cand există o totala deconectare intre ceea ce politicienii spun și ceea ce fac?

• De ce nu contesta nimeni utilizarea religiei pentru a sustine evanghelizarea sociala si razboaiele preventive, in amandoua cazurile fiind nevoie de autoritaristi pentru a uza de violenta? Agresiunea si redistribuirea fortata nu au nimic de-aface cu marile religii ale lumii.

• Există vreo explicație pentru toate dezamagirea, nefericirea, teama de viitor, pierderea încrederii în liderii noștri, neîncrederea, furia și frustrarea? Da, există, și există o cale de a inversa aceste atitudini. Percepțiile negative sunt logice și o consecință a politicilor proaste care creeaza problemele noastre. Identificarea problemelor și recunoașterea cauzelor permit modificărilor adecvate sa devina usor realitate.

Read Full Post »

Un drept periculos

Pentru ca se apropie alegerile parlamentare, atac o tema de actualitate: mecanismul democratic al votului.

In fond, la ce serveste votul? De ce este atat de important ca, odata la 4, 5 7 sau n ani, cetatenii majori sa se stranga si sa voteze? Ce este atat de esential la acest mecanism?
Sunt constient ca pentru multi, doar punerea acestor “vaci sfinte” ale democratiei sub semnul intrebarii, declanseaza o reactie de respingere a oricarui proces de dezbatere rationala. Isi vor “aminti” cat de mult s-a luptat pentru ca votul si mai ales votul universal sa existe ca instrument legal la indemana tuturor. Se vor apara de aceasta chestionare ca de un gest retrograd, semnificand o abdicare de la drepturi cu greu castigate, cum ar fi posibilitatea de a-ti manfifesta liber optiunea de vot.
Dar progresul real s-a bazat si se bazeaza si pe impulsul de a examina clisee fundamentale si a le supune dubiului, nu de dragul dubiului, ci pentru a le reda legitimitatea argumentului, peren sau actual, ori dimpotriva, pentru a le dezvalui caracterul de automatism fara continut sau cu alt continut decat cel prezumat. Despre lord Kelvin se spune ca ar fi arfirmat ca nu mai este nimic nou de descoperit in fizica, totul s-ar rezuma la precizarea unor zecimale, in viitor. Sau ca zborul unui aparat mecanic mai greu decat aerul ar fi imposibil. Erori notorii, dar ce ne faceam daca toata lumea ii dadea ascultare?
Prin urmare, sa nu cadem prada unui astfel de reflex kelvian si sa ne permitem sa plonjam in adancul acestei intrebari: ce este votul politic si ce face el?

De fapt, nu e nici un secret: periodic, se organizeaza o cursa electorala. Candidati politici ajung, pe tot felul de cai, sa-si dispute votul unui numar de cetateni. Rezultatul acestui vot, conform unui algoritm in prealabil stabilit, (de obicei!-vezi ultimul referendum pentru alte opinii), este cel care stabileste structura puterii politice pentru urmatorul interval de timp pana la o noua cursa electorala, desfasurata dupa un calendar anuntat sau, mai rar, intempestiv.
Ce asigura aceste mecanism? Faptul ca toti cei care au dreptul sa voteze – in genere, cetatenii majori care nu au fost privati de acest drept- sa participe la desemnarea celor care vor detine puterea politica in perioada imediat urmatoare. Nimic mai mult, nimic mai putin.

Desigur, se poate obiecta ca votul reprezinta mult mai mult, ca prin intermediul lui se pune in aplicare vointa populara – esenta democratiei. Cei care fac aceasta afirmatie, ar trebui sa explice mai multe: ce este vointa populara,unde se gaseste ea, cum poate fi definita si identificata si pana la urma, la ce se serveste. Luam foarte multe lucruri de gata, dar stim oare despre ce vorbim? Este vorba despre un duh care umbla din casa in casa, impregnandu-se cu sustinerea si aprobarea tuturor, fara exceptie? Ce altceva ar putea fi denumit “vointa populara”? Sau este vorba despre o majoritate matematica ce adopta anumite convingeri si conduite? Insa, chiar si in aceasta varianta, de unde legatura cauzala intre aceasta majoritate si candidatii electorali? Ce anume garanteaza FARA ECHIVOC SI EXCEPTIE, transpunerea acestei vointe, (prezumand ca ea exista), prin intermediul votului, in puterea politica? Sunt candidatii si liderii politici de fapt liderii informali ai comunitatilor, iar in final, prin intermediul votului, se impune mesajul cu cei mai multi sustinatori?

Sa presupunem o dinamica a grupurilor in absenta votului, ca institutie formala. Membrii acestor grupuri vor interactiona si coopera intre ei in fel si chip, iar in cadrul grupurilor se vor detasa lideri. Pozitionarea acestora se face in mod natural, asa cum vedem la copii. Daca punem mai multi lideri laolalta, si acolo se va detasa un lider al liderilor. Sustinerea din spatele lor este cvasitotala, este imposibil sa iti imaginezi o structura de putere informala stabila cu 55% sau 60% sustinere. Ori este, ori nu este. Tudor Vladimirescu, de exemplu, a murit asa cum a murit pentru ca si-a pierdut sustinerea celor apropiati. Intr-o societate in care liderii nu pot fi decat informali, autoritatea formala se castiga si mentine doar prin mecanisme informale, nu prin mecanisme formale.

Ce se intampla insa daca acest consens nu exista? Daca societatea este sfasiata intre diverse tendinte, credinte si convingeri? In primul rand, este foarte greu ca un lider sa se impuna fara a castiga cumva acel consens sau un echivalent, este evident. Daca dam varianta fortei deoparte, doar o metoda asa-zis neutra, de numarare bob cu bob a acelor opinii, ar putea consacra o alegere formala, respectiv ar identifica opinia/opiniile cu cei mai multi sustinatori. Am numit, desigur, votul. Acolo unde nu exista consens, exista doar doua variante: fie face fiecare cum crede si nu exista o autoritate comuna, fie se impune regula votului ca unic mecanism de legitimare a acelei autoritati comune. Cu alte cuvinte, votul legitimizeaza autoritatea formala si atunci cand ea nu exista la nivel informal. Desigur, se poate intampla sa existe si autoritate informala, adica sa fie votati lideri adevarati, dar aceasta nu are caracter necesar, spre deosebire de cazul anterior.
Votul nu este un mecanism al consensului, ci o cale de a-l eluda pe acesta in exercitarea autoritatii. Mai mult, in prezenta mecanismului de vot, dispare oarecum necesitatea consensului, intrucat exista aparent functionalitate suficienta incat nevoia consensului sa nu fie evidenta imediat. Desigur, el poate fi evocat in discursuri ale liderilor politici, cateodata cu toata sinceritatea, pentru ca fracturile intre diversele factiuni din societate, si intre acestea si lideri, exista si isi fac simtite efectele, amenintand si uneori distrugand integritatea sociala.

Sa nu ne pacalim. Democratia nu este puterea poporului si nici manifestarea dorintei populare. In mod paradoxal, tocmai mecanismul votului impiedica asta, existand posibilitatea de a valida optiuni care sunt impartasite de 15-20% din populatie. Dreptul la vot nu ne asigura nimic, este doar un mod legitim prin care si factiuni ce probabil nu ar fi putut avea vreodata autoritate asupra unui grup sau a unei natii, pot ajunge sa exercite acea autoritate. Dreptul la vot ne indeparteaza de necesitatea de a coopera pentru ca grupul sa prospere. Dreptul la vot si votul pot sa legitimeze agresiunea, discriminarea, marginalizarea, imixtiunea ori impunerea. Avem destul exemple in secolul XX.

Aceasta nu se vrea o pledoarie pentru anularea dreptului de vot, nici vorba. Dar poate ar trebui sa ne regandim mecanismele prin care ne autoguvernam. Poate ar trebui sa intelegem ca, in absenta votului, 90% dintre cei care azi polueaza sferele inalte ale puterii, nu ar fi acolo, ci la coada societatii, unde le este locul. Poate ar trebui sa ne intoarcem spre mijloacele elementare de cooperare si actiune, care permit liderilor adevarati sa se afirme si sa ne inspire. De ce sa ne punem singuri in situatia de a depinde de un vot, cand putem face atatea alte lucruri cu viata noastra, in absenta acestuia? De fapt, sub paravanul unui drept – cu greu castigat nu-i asa – se ascunde obligatia noastra de a sustine un sistem si se consacra imposibilitatea de a trai inafara lui, indiferent ca alegi sa exerciti sau nu acel drept.

Unde este adevarata optiune?

Read Full Post »

Semper moralia

“Athos, cum lumea evoluează pana la urma de ce nu s-ar modifica si morala? Tu chiar crezi in universalitatea ei?”

Intrebarea venea din partea distinsei doamne Observator si am promis mai demult un raspuns intr-un articol separat. E drept, a intarziat ceva, dar sa spunem ca unele din subiectele abordate de ceilalti muschetari in ultima vreme au permis ramanerea in actualitate a temei.

Aceasta chestiune a resorturilor intime ale moralei si eticii, precum si caracterul relativ sau absolut al acesteia, este una care ma framanta destul de mult. “Inghesuiala” planetara actuala, fenomene precum globalizarea si ritmul progresului tehnologic actual, acutizeaza oarecum considerentele morale si forteaza poate mai mult ca niciodata in trecut, reevaluari de natura etica.

Pornesc de la ceva oarecum inedit:

Descoperiri arheologice recente pe teritoriul actual al Turciei au dat la iveala temple cu vechime de peste 12.000 ani, ceea ce este pe cale sa schimbe complet imaginea preistoriei noastre. Pana de curand, a existat convingerea ca preocuparile religioase ale omului au fost urmarea inventarii agriculturii, un aspect consecutiv sedentarizarii, asadar. Stiti voi, dupa ce foamea nu a mai fost o amenintare permanenta, omul a inceput sa aiba timp pentru filosofie ori cele sfinte. Dar aceste temple sugereaza fara dubiu ca ele au fost realizate de comunitati de vanatori-culegatori si nu de agricultori, constatare ce amorseaza o importanta schimbare de paradigma:

Daca tocmai preocuparile religioase, respectiv conceptualizarea moral-etica, au permis coagularea unor comunitati mai importante numeric in jurul unor obiective cu rol de afirmare a unei identitati spirituale, ceea ce ulterior a facilitat cooperarea pe scara suficient de larga incat anumite descoperiri sau inventii sa devina posibile?
Poate ca de fapt astfel s-au creat conditiile pentru inventarea agriculturii, iar resursele de hrana nou create, precum si posibilitatea de a le depozita, au constituit premisa unei dezvoltari ulterioare hiperrapide, permitand omului sa parcurga in cateva mii de ani 99% din drumul sau de milioane de ani de la stadiul de primitivism pana astazi, de la populatii disparate de mii si zeci de mii de indivizi locuind in pesteri sau adaposturi improvizate, la milioane si apoi miliarde ce populeaza asezari complexe. Aceasta inversare a cauzalitatii ne poate rescrie cartile de antropologie, dar ne atrage atentia si asupra imposibilitatii fiintarii omului, ca om, inafara normei morale. Departe de a fi un moft, o coaja a civilizatiei, este poate insasi resortul civilizatiei, functia intelectului fara de care am fi ramas probabil un alt fel de primate, sau ne-am fi stins ca specie.

Desigur, odata acest rationament acceptat, ramane inca neraspunsa intrebarea: este norma morala relativa sau absoluta? Este ea determinata istoric, cultural, are specificitate si este astfel, in ultima instanta, o pura chestiune de conventie? Ce este aprioric aici, daca este ceva, si ce este dobandit? Cu siguranta, morala practica include norme specifice, insa intrebarea se refera la resorturile ultime: exista totusi un tipar moral universal ? Este natura umana inseparabila de morala? Este morala, pana la urma, inevitabila?

Sa incep cu observatia, foarte semnificativa spun eu, ca nu exista comunitate umana fara norme morale. As lua-o ca pe o prima proba a universalitatii. Morala, ca si limbajul articulat, defineste fiinta umana. Faptul ca limbile vorbite sunt diferite, nu inseamna ca ele au un rol diferit, sau ca exprima lucruri diferite, cu exceptia unor particularitati. De ce ar sta lucrurile altfel cu morala?

Daca acceptam ideea ca morala defineste insasi fiinta umana, ca oamenii nu pot fi oameni in absenta unei ordonari morale a cunoasterii, trebuie sa acceptam cumva existenta unor repere independente de orice experienta individuala, a unor structuri antropotipice, si nu determinate strict social. Relativitatea oricarei norme morale adoptate prin conventie , nu spune nimic despre existenta sau nu a unei structuri morale absolute, ci doar despre dificultatea omului de a deveni constient de adevarata sa natura. Este nevoie de un efort rational, la fel cum este nevoie de un efort rational pentru a investiga orice alt domeniu al realitatii si a intelege legitatile care il guverneaza. Daca vom adanci aceasta analiza, vom sesiza poate ca, in cele din urma, etica nu este altceva decat constientizarea, asezarea pe o axa a valorilor si promovarea acelor comportamente tipic omenesti care asigura succesul reproductiv pe termen lung. Nimic mai mult, in ciuda complexitatii codurilor etice formale care pot rezulta din aceasta intreprindere constienta.

Desigur, prima tentatie este sa consideri aceasta un argument in favoarea relativitatii normei morale. Cum spunea Observator: lumea evolueaza, deci si norma morala evolueaza. Desigur ca evolueaza, dar nu asta ne intereseaza. Ci in ce masura evolutia a insemnat schimbare de paradigma morala, si daca este vreuna care s-a dovedit si se dovedeste constant de succes, respectiv asigura comunitatilor prosperitate in sens evolutionist, adica sanse maxime de continuitate si adaptare. Formularea diferita a normelor morale este evidenta, dar putem considera aceasta o consecinta a capacitatii omului de a alege. In vreme ce animalele sunt prizonierele unor determinari relativ stricte, omul are aceasta dimensiune in plus, care creeaza modele comportamentale diverse, inclusiv din perspectiva etica. Intrebarea insa este daca, si in ce masura, evolutia le valideaza. Desigur, imposibil de raspuns cu adevarat cu privire la viitor, insa o analiza a trecutului ar putea sugera ca exista cateva constante care au permis lui Homo Sapiens Sapiens sa supravietuiasca si prospere, in vreme ce alte variante de umanoizi au disparut, fara a putea identifica cauze evidente pentru aceasta. A izola aceste constante, inseamna poate sansa de a discerne insesi fundamentele normelor morale omenesti, imuabile si universale. Nu cred ca dincolo de aceasta perspectiva evolutionista, am avea un alt reper obiectiv la indemana, pentru a putea incerca sa transam chestiunea relativitatii sau universalitatii morale. Religia, politica, sociologia,nu ne ofera raspunsuri, ci mai curand doar exemple de reflex comportamental al unor resorturi de natura mult mai intima, care insa cu atat mai mult au o determinare obiectiva, intrucat tin de insasi structura profunda a fiintei umane.

Ceea ce incerc sa spun aici, este aceea ca evolutia normei etice nu inseamna ori incumba relativitatea morala, ci subordonarea ei unei determinari mult mai profunde si arhetipale. Ca fiinte constiente, avem prilejul de a ne analiza comportamentul si a intelege retrospectiv dar si prospectiv validitatea unui anume tipar. Tot ca fiinte constiente insa, avem si privilegiul de a ne insela in alegerile noastre.

Read Full Post »

Conditia si conditiile democratiei (3)

Asa cum spuneam in primul articol din aceasta serie, marea calitate a democratiei este aceea ca poate satisface una din conditiile de stabilitate sociala, respectiv poate evita existenta unor majoritati oprimate de catre o minoritate. Faptul ca POATE sa o faca, nu incumba insa garantia ca asa se intampla lucrurile. In primul rand, majoritatea care va determina optiunile societatii in legatura cu propriile reglementari poate sa opteze prost sau bine, in legatura cu orice aspect in care poate interveni. Majoritatea nu inseamna in nici un fel locul social in care se gaseste garantat adevarul sau binele, cred ca nu e nevoie de multe argumente aici. Deasemeni, decuplarea de la actul de decizie, care se rezuma la un vot din cand in cand, modul in care cei care exerseaza efectiv puterea pot influenta votul prin mecanismele de dependenta pe care le creaza, pot sa zadarniceasca complet aceasta premisa favorabila a democratiei. Apoi, este insuficient ca majoritatea nu se gaseste oprimata, ea nu trebuie la randu-i sa poata oprima ori sa poate exclude, discrimina, pe principii ale majoritatii. Interzicerea casatoriilor homosexuale reprezinta un exemplu flagrant de discriminare pe principii ale majoritatii, dar sunt altele mai subtile, cum ar fi cele de religie oficiala, care nu presupune interdictie, ci statut privilegiat, etc.

Ideea este ca democratia in sine, ca sistem, nu rezolva nimic, ci doar creeaza niste premise pentru ca deziderate mai importante sa fie indeplinite. Daca, sa spunem, Pamantul ar fi Eden, nimeni nu s-ar gandi sa pretinda democratie. N-ar exista nici o nevoie in acest sens.

Democratia ofera un mecanism foarte eficient doar celor care stiu ce vor si vor ce trebuie, si numai in situatia in care sunt si majoritari. Trebuie sa recunoastem, nu este usor. Tot un mecanism relativ eficient il constituie si democratiile in care exista o minoritate care stie ce vrea si ce trebuie si reuseste sa mobilieze o majoritate in sustinerea ei, cu compromisuri si costuri relativ mici. Ineficienta in masura mai mare sau mai mica este democratia in care exista mai multe minoritati care stiu ce vor, dar care nu este neaparat ceea ce trebuie, si isi disputa crearea de majoritate necesara impunerii propriului interes cu pretul unor mari compromisuri si fara nici o consideratie pentru costul social asociat. Din nefericire, din ce in ce mai multe democratii se gasesc in acest pericol, sau chiar in aceasta situatie, iar Romania reprezinta un exemplu stralucit. Cei care au vazut democratia ca pe un mijloc de atingere a unor obiective importante, cum ar fi libertatea, egalitatea, protectia invidului si a proprietatii sale, au intuit toate aceste pericole ale deturnarii sistemului democratic de la aceste scopuri si au inventat institutii si reguli menite sa creeze si mentina decuplari intre diferitele elemente ale Puterii si sa evite chiar dictaturi ale majoritatilor mai mult sau mai putin manipulate. In ce masura au fost insa acestea relativizate, ne arata cele mai recente evenimente, de la noi, dar si de la altii. Sustin cu tarie ideea ca aceasta slabiciune a democratiei si deturnarea ei de la posibilitatea de a fi un mijloc adecvat de satisfacere a unor deziderate superioare, o reprezinta cresterea peste masura a ceea ce se cheama stat social. Dezvoltarea acestuia este invers proportionala cu discernamantul celor care voteaza, permitand constituirea de majoritati in sprijinul politic al unor idei care relativizeaza, atunci cand nu anuleaza, drepturile fundamentale ale indivizilor. Scopul acestor votanti devine doar acela de a beneficia de cat mai multe gratuitati, subsidii, suplimentari sau compensari de venituri, fara nici o preocupare pentru modul in care resursele ce se cer astfel consummate, se constituie, ori, si mai rau, cerand ca Statul sa preia controlul asupra lor intrucat isi imagineaza ca in acest fel ele se securizeaza…

Statul social hiperdezvoltat este astfel doar avanpostul socialismului, nu templul democratiei care apara pe individ si libertatile sale greu castigate. Din nefericire, oamenii nu par sa inteleaga in ce masura socialismul reprezinta o fundatura, in ciuda experientelor istorice recente.

Read Full Post »

Conditia si conditiile democratiei(2)

Evenimentele recente au livrat oarecum subiectul democratiei unui foc incrucisat intens, si ne-au trimis din atmosfera discutiei de cabinet direct pe campul de lupta. Democratia cere clarificari celor care o invoca din cele mai variate pozitii, intrucat apare o problema. Daca avem de-a face exclusiv cu aparatori ai ei, cum se pretinde toata lumea, este evident ca ar trebui sa lipseasca cu desavarsire atacatorii si atunci apare firesc intrebarea – de ce avem razboi? Sa fie aceasta conditia democratiei, si anume larghetea, permeabilitatea conceptului la tot atatea interpretari, definitii si exprimari, cate tabere si-o disputa? Este ea mai curand o religie decat un sistem organizational? Daca da, care este zeul ei suprem si care finalitatea?

Unul dintre comentatorii de marca ai acestui blog, l-am numit pe Bibliotecaru, insista in interventiile sale in prima parte a acestui articol-serial, ca democratia este ceea ce spune si numele: puterea poporului.
O definitie, conform logicii, presupune gen proxim si diferenta specifica. Fie si numai din acest motiv, definirea democratiei ca “putere a poporului” renunta la orice rigoare, respectiv este flagrant lipsita de continut informativ, oferind mai curand o vaga indicatie despre ceea ce nu este: nu este monarhie absolutista, de exemplu. Desi , pana si monarhi absoluti au afirmat ca ei conduc in numele poporului, sau popoarelor lor, si prin mila lui Dumnezeu…

Atenienii au denumit forma de organizare politica pe care sustinatorii ei au impus-o la un moment dat, democratie, intelegand ca atare cadrul participarii directe a celor carora li se acorda acest drept, evidentiat prin contabilizarea in cadrul actului decizional, a vointei individuale exprimata printr-un vot, precum si validarea deciziei prin majoritatea voturilor. Dreptul apartinea insa unei…minoritati, intrucat femeile, copii si sclavii nu il aveau.
Daca luam denumirea drept definitie, acestia din urma nu erau popor… In ziua de azi, ar fi putut fi definit probabil ca un drept al albilor monogami care au atins varsta majoratului. Si mult timp, asa a si fost, chiar daca purta denumirea pompoasa de „sufragiu universal“.
Prin urmare, determinant nu este intelesul etimologic ci continutul, realitatea care se defineste astfel. Strict tehnic vorbind, democratia nu este altceva decat conducerea conform mandatului unei majoritati, indiferent cum se constituie ea si cum este obtinut acel mandat. Din care motiv, democratia nu prezuma libertate pentru indivizi, nu prezuma respectarea si apararea unor drepturi cum ar fi proprietatea privata sau dreptul la opinie… Toate acestea trebuiesc asumate explicit de catre democratie, pentru ca ea sa fie mai mult decat o dictatura operata prin intermediul unei majoritati. Dar, in absenta garantiilor reale pentru aceste drepturi, democratiile au viata scurta, intrucat premisele contestarii continue a status quo-ului, din cauza fragilitatii raporturilor de putere intre diferitele segmente ale societatii , sunt astfel alimentate continuu.

Pentru a prospera, o societate are nevoie de stabilitatea conditiilor in care vietuieste si de utilizarea cat mai apropiata de optim a resurselor pe care le are la dispozitie. Aceasta constatare indeamna pe multi ganditori inspre teoretizarea unor conditii ideale si justificarea unor sisteme de inginerie sociala, care pacatuiesc insa prin ignorarea fie a unuia, fie a altuia dintre principiile fundamentale ale umanitatii, rezultate pana la urma din determinarile structurale ale fiintei umane. Societatea nu este un organism colectiv, ci o retea de indivizi, de fapt rezultanta fortelor individuale in actiune. Nici o schema societara validata strict politic nu este altceva decat un experiment sortit dinainte esecului, din acest motiv. Este si soarta democratiei, in masura in care desconsidera individualitatea. Nu exista un raport mai bun sau mai stabil intre indivizi, altul decat cel nascut liber si fara alte constrangeri inafara normei generic denumita lege, bazata ea insasi pe cutuma si larga acceptanta.
In ciuda aparentelor, statul social modern nu respecta acest deziderat. Principiul de baza al acestuia, poate fi tradus astfel: cei care sunt capabili sa munceasca, sa se intretina si sa prospere, sunt datori sa finanteze cel putin in parte deficitul celor care sunt incapabili, temporar sau permanent , sa o faca. De fapt, se incearca in acest fel anularea din start a inegalitatilor extreme care sa alimenteze framantari sociale si instabilitate politica, recunoscandu-se astfel ca motivul acestora il constituie o majoritate nemultumita. Dar, tocmai aceasta constatare ar trebui sa avertizeze asupra fragilitatii constructiei, menita teoretic sa corecteze un alt fel de fragilitate. Nu asistenta mutuala reglementata reprezinta solutia, intrucat o simpla schimbare a raporturilor matematice induce automat conditiile instabilitatii si devoaleaza cele mai complexe aranjamente ca fiind simple scheme Ponzi, ci crearea acelor premise prin care majoritatea sa poata obtine fara aranjamente artificiale, suficiente venituri pentru a se sustine in conditii multumitoare, pe care sa fie dispusa sa le protejeze pentru sine si pentru ceilalti. Aceasta este o democratie functionala, consecventa si care genereaza majoritati stabile, intrucat indivizii urmaresc doar sa-si prezerve capacitatea de a-si asigura bunastarea prin efort propriu, motiv pentru care se vor preocupa, si in caz de nevoie se vor lupta, pentru libertatea de a o face si nu pentru ca cineva sa le asigure in continuare veniturile chiar cu pretul abuzului asupra semenilor. Formula oricum nesustenabila si de natura sa creeze mai devreme sau mai tarziu o majoritate infometata si nemultumita, cu urmari deja cunoscute, nu doar previzibile.

Apare insa o problema: clasa politica. Cei care traiesc pentru si din prestatia lor in slujba sau cel putin in solda si sarcina comunitatii. Despre asta insa, in episodul urmator.
(Va urma)

.

Read Full Post »