Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘sociologie’

Las’ să ningă, las’ să plouă, mi se rupe ...vaca-n două, c-am decapotabilă nouă.

Recunosc că nu aveam pic de inspirație. Și am simțit că distinșii comentatori ai acestui blog nu sunt entuziaști nici la ideile mele libertariene legate de taxe și nici la războaiele cibernetice purtate între Liliput (Spamhaus) și Brobdingnag (Republic of CyberBunker).

Din fericire, exact când eram gata să mă las păgubaș și să las articolul iepurașului încă o zi (a patra!), am dat peste o „analiză”. Am pus ghilimele, pentru că demult nu am mai citit o astfel de colecție de aiureli pompoase, pe care ori le știe toată lumea pentru că sunt evidente, ori nu au nicio legătură cu realitatea înconjurătoare.

Recunosc sincer că puțin îmi pasă de USL și dacă acesta se rupe ori nu. De altfel mi-ar păsa în exact același mod de întreaga clasă politică, dacă președintele jucător m-ar lăsa și nu ar apărea periodic să-mi reamintească cât de inteligent a fost el și de ce națiunea trebuie să-i fie etern recunoscătoare că ne-a trecut (măiastru Cârmaciul!) prin furtuna crizei și a ancorat zdravăn epava României la chei. Asta după ce s-a lăudat în toamna lui 2009 cu cele mai mari creșteri de salarii și pensii întâmplate „în mandatul lui”, pentru ca DUPĂ ALEGERI să taie cu sete 25% din ele! Și după ce a mâncat împreună cu guvernele de escroci sau în cel mai bun caz incompetenți zecile de miliarde împrumutate de la FMI. Cum naiba să nu te apuce dracii și să nu-ți vină să-i tragi în șut în fund nesimțitului doar când încearcă să deschidă gura să se laude?

Revenind la chestia deștept intitulată „Și dacă se rupe?”, am sperat că nu am făcut de pomană efortul de a încerca să o citesc. Degeaba. Pentru că oricât m-am străduit să o citesc până la capăt, mi-a fost cu neputință. Adormeam invariabil la sfârșitul paragrafului doi, la următoarea frază: „Social democratii sunt mult mai avantajati in alianta, si in avantaj in conditiile unei despartiri”. Huh!? Ce!? Vă rog să mă treziți când termină. Zzzz…

Inițial m-am gândit că dau încă o dată dovadă de lipsă de colegialitate. Apoi am realizat că ar fi ne-colegial să nu-i spui omului deschis că a produs o bășină fâsâită pe un subiect interesant doar pentru de turma de băsiști, care mai speră să revină vreodată în politică.

Dacă totuși vă interesează cine ar putea fi noul președinte la alegerile din 2014, vă recomand călduros o analiză făcută de un sociolog adevărat: „Prezidenţiale: repere statistice la sfârşit de aprilie 2013”.

Dacă totuși nu aveți chef să dați un click, vă postez aici concluziile:

„1. Antonescu dominant.
2. Un bazin electoral pentru triada Dan Diaconescu-Vadim-Becali care, în funcţie de circumstanţe, variază între 14% şi 25%.
3. În restul opoziţiei, voturile se împart între prezidenţiabilul cel mai vizibil (MRU), vectorul principal de legitimare (Traian Băsescu) şi partidul cel mai puternic (PDL). Aria despre care vorbim: minim 19%, maxim 30%.
4. Câteva procente fluctuează sau aparţin UDMR.”

În ce mă privește, după Președintele Jucător, mi-ar plăcea un Președinte Adormit, care să se mai trezească doar când i se termină mandatul. Iar între timp ceilalți să-și poată vedea liniștiți de ce treburile lor: Parlamentul de parlamentat steril (m-aș bucura să nu mai adopte nicio lege), Executivul de executat banii publici, dacă se poate într-un mod transparent, renunțând la HG-uri și OUG-uri, iar Justiția de curățat mizeria produsă de Monicuțele, Vasilicii și de ceilalți mutanți băsiști deghizați în magistrați.

Sunt sigur că nu aveați chef de politică, exact ca și mine, însă nu m-am putut abține. Prea se potrivea titlul. Am dreptate că și vouă vi se rupe?

Read Full Post »

“Athos, cum lumea evoluează pana la urma de ce nu s-ar modifica si morala? Tu chiar crezi in universalitatea ei?”

Intrebarea venea din partea distinsei doamne Observator si am promis mai demult un raspuns intr-un articol separat. E drept, a intarziat ceva, dar sa spunem ca unele din subiectele abordate de ceilalti muschetari in ultima vreme au permis ramanerea in actualitate a temei.

Aceasta chestiune a resorturilor intime ale moralei si eticii, precum si caracterul relativ sau absolut al acesteia, este una care ma framanta destul de mult. “Inghesuiala” planetara actuala, fenomene precum globalizarea si ritmul progresului tehnologic actual, acutizeaza oarecum considerentele morale si forteaza poate mai mult ca niciodata in trecut, reevaluari de natura etica.

Pornesc de la ceva oarecum inedit:

Descoperiri arheologice recente pe teritoriul actual al Turciei au dat la iveala temple cu vechime de peste 12.000 ani, ceea ce este pe cale sa schimbe complet imaginea preistoriei noastre. Pana de curand, a existat convingerea ca preocuparile religioase ale omului au fost urmarea inventarii agriculturii, un aspect consecutiv sedentarizarii, asadar. Stiti voi, dupa ce foamea nu a mai fost o amenintare permanenta, omul a inceput sa aiba timp pentru filosofie ori cele sfinte. Dar aceste temple sugereaza fara dubiu ca ele au fost realizate de comunitati de vanatori-culegatori si nu de agricultori, constatare ce amorseaza o importanta schimbare de paradigma:

Daca tocmai preocuparile religioase, respectiv conceptualizarea moral-etica, au permis coagularea unor comunitati mai importante numeric in jurul unor obiective cu rol de afirmare a unei identitati spirituale, ceea ce ulterior a facilitat cooperarea pe scara suficient de larga incat anumite descoperiri sau inventii sa devina posibile?
Poate ca de fapt astfel s-au creat conditiile pentru inventarea agriculturii, iar resursele de hrana nou create, precum si posibilitatea de a le depozita, au constituit premisa unei dezvoltari ulterioare hiperrapide, permitand omului sa parcurga in cateva mii de ani 99% din drumul sau de milioane de ani de la stadiul de primitivism pana astazi, de la populatii disparate de mii si zeci de mii de indivizi locuind in pesteri sau adaposturi improvizate, la milioane si apoi miliarde ce populeaza asezari complexe. Aceasta inversare a cauzalitatii ne poate rescrie cartile de antropologie, dar ne atrage atentia si asupra imposibilitatii fiintarii omului, ca om, inafara normei morale. Departe de a fi un moft, o coaja a civilizatiei, este poate insasi resortul civilizatiei, functia intelectului fara de care am fi ramas probabil un alt fel de primate, sau ne-am fi stins ca specie.

Desigur, odata acest rationament acceptat, ramane inca neraspunsa intrebarea: este norma morala relativa sau absoluta? Este ea determinata istoric, cultural, are specificitate si este astfel, in ultima instanta, o pura chestiune de conventie? Ce este aprioric aici, daca este ceva, si ce este dobandit? Cu siguranta, morala practica include norme specifice, insa intrebarea se refera la resorturile ultime: exista totusi un tipar moral universal ? Este natura umana inseparabila de morala? Este morala, pana la urma, inevitabila?

Sa incep cu observatia, foarte semnificativa spun eu, ca nu exista comunitate umana fara norme morale. As lua-o ca pe o prima proba a universalitatii. Morala, ca si limbajul articulat, defineste fiinta umana. Faptul ca limbile vorbite sunt diferite, nu inseamna ca ele au un rol diferit, sau ca exprima lucruri diferite, cu exceptia unor particularitati. De ce ar sta lucrurile altfel cu morala?

Daca acceptam ideea ca morala defineste insasi fiinta umana, ca oamenii nu pot fi oameni in absenta unei ordonari morale a cunoasterii, trebuie sa acceptam cumva existenta unor repere independente de orice experienta individuala, a unor structuri antropotipice, si nu determinate strict social. Relativitatea oricarei norme morale adoptate prin conventie , nu spune nimic despre existenta sau nu a unei structuri morale absolute, ci doar despre dificultatea omului de a deveni constient de adevarata sa natura. Este nevoie de un efort rational, la fel cum este nevoie de un efort rational pentru a investiga orice alt domeniu al realitatii si a intelege legitatile care il guverneaza. Daca vom adanci aceasta analiza, vom sesiza poate ca, in cele din urma, etica nu este altceva decat constientizarea, asezarea pe o axa a valorilor si promovarea acelor comportamente tipic omenesti care asigura succesul reproductiv pe termen lung. Nimic mai mult, in ciuda complexitatii codurilor etice formale care pot rezulta din aceasta intreprindere constienta.

Desigur, prima tentatie este sa consideri aceasta un argument in favoarea relativitatii normei morale. Cum spunea Observator: lumea evolueaza, deci si norma morala evolueaza. Desigur ca evolueaza, dar nu asta ne intereseaza. Ci in ce masura evolutia a insemnat schimbare de paradigma morala, si daca este vreuna care s-a dovedit si se dovedeste constant de succes, respectiv asigura comunitatilor prosperitate in sens evolutionist, adica sanse maxime de continuitate si adaptare. Formularea diferita a normelor morale este evidenta, dar putem considera aceasta o consecinta a capacitatii omului de a alege. In vreme ce animalele sunt prizonierele unor determinari relativ stricte, omul are aceasta dimensiune in plus, care creeaza modele comportamentale diverse, inclusiv din perspectiva etica. Intrebarea insa este daca, si in ce masura, evolutia le valideaza. Desigur, imposibil de raspuns cu adevarat cu privire la viitor, insa o analiza a trecutului ar putea sugera ca exista cateva constante care au permis lui Homo Sapiens Sapiens sa supravietuiasca si prospere, in vreme ce alte variante de umanoizi au disparut, fara a putea identifica cauze evidente pentru aceasta. A izola aceste constante, inseamna poate sansa de a discerne insesi fundamentele normelor morale omenesti, imuabile si universale. Nu cred ca dincolo de aceasta perspectiva evolutionista, am avea un alt reper obiectiv la indemana, pentru a putea incerca sa transam chestiunea relativitatii sau universalitatii morale. Religia, politica, sociologia,nu ne ofera raspunsuri, ci mai curand doar exemple de reflex comportamental al unor resorturi de natura mult mai intima, care insa cu atat mai mult au o determinare obiectiva, intrucat tin de insasi structura profunda a fiintei umane.

Ceea ce incerc sa spun aici, este aceea ca evolutia normei etice nu inseamna ori incumba relativitatea morala, ci subordonarea ei unei determinari mult mai profunde si arhetipale. Ca fiinte constiente, avem prilejul de a ne analiza comportamentul si a intelege retrospectiv dar si prospectiv validitatea unui anume tipar. Tot ca fiinte constiente insa, avem si privilegiul de a ne insela in alegerile noastre.

Read Full Post »