Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘stiinta’

În urma discuției de ieri cu amicul meu bancher, eram tentat să scriu din nou despre bani, bănci și noua „normalitate”, cea a „glaciațiunii” economice, ce va dura probabil cel puțin 20 de ani. Însă mi s-a părut o temă mult prea pesimistă pentru perioada aceasta când ar trebui să ne gândim la cum vom sărbători Crăciunul și Anul Nou și la cadourile pentru cei dragi.

Așa că am pus deoparte deocamdată tema următorului val al crizei și mi-am propus să scriu despre o idee interesantă citită într-o carte. Nu-i dau deocamdată titlul sau autorul pentru a nu isca inutile polemici pe lângă subiectul de bază.

Autorul susține că „fiecare perioadă are un laitmotiv, un set de credințe ce explică universul, care inspiră sau dă confort indivizilor, oferind o explicație pentru varietatea de evenimente care îl afectează. În perioada medievală a fost religia, în Renaștere a fost Motivul, în secolele 19 și 20 a fost naționalismul combinat cu o anume perspectivă istorică ca forță motivațională.

Știința și tehnologia sunt conceptele care guvernează epoca noastră. Ele au adus dezvoltarea stării de bine a umanității la un nivel fără precedent în istorie. […] Dar, în același timp, au produs arme capabile să distrugă rasa umană. Tehnologia a adus căi de comunicare care permit contactul instantaneu între indivizi sau instituții, ca și posibilitatea de a stoca și extrage vaste cantități de informație cu o apăsare de buton.”

Tehnologia informației este foarte aproape de limita când va căpăta conștiință proprie, rasa umană încetând a mai fi singura capabilă de rațiune.

Întrebarea cheie pare a fi dacă tehnologia ne va duce într-o eră a iluminării, dincolo de ceea ce este umanitatea astăzi sau dimpotrivă suntem condamnați la o frică perpetuă de cei din jurul nostru, de cei ce ne „conduc”, de vecini mai puternici sau chiar de noile capabilități cognitive ale „mașinilor”, trecând prin crize pe care nu le înțelegem, nu ni le putem explica și de care nu ne putem feri, deși ne afectează teribil existența.

Judecând după ceea ce se întâmplă în ultimii 13 ani, pare că ne îndreptăm încet, dar sigur către cea de a doua variantă. Vă propun să ne gândim dacă și cum este posibil să schimbăm cursul istoriei înainte de a fi prea târziu.

Update: dacă tot nu am scăpat de domnul Humor, mi se pare corect să dau titlul cărții și numele autorului: „World Order” – Henry Kissinger, iar titlul articolului este (aproximativ) titlul capitolului 9 din carte „Technology, Equilibrium and Human Consciousness”.

Reclame

Read Full Post »

“Eu am citit “Critica raţiunii pure” ca student şi am înlemnit de emoţie. Acum am faţă de ea, ca mistic biblic, consideraţia pe care am avut-o faţă de Informaţia Bucureştiului . “

Pe vremea cand intre materiile mele de studiu se aflau filosofia si psihologia, domenii apropiate in multe privinte, tin minte ca eram de multe ori derutat de faptul ca filosofia parea o insiruire de opinii contradictorii sau cel putin semnificativ diferite, in vreme ce in cadrul cursului de psihologie rezulta ca toata lumea se pusese oarecum de acord. De exemplu, cand ajungeai la categoria de cunoastere, (ca functie a psihicului), pentru psihologie totul parea limpede: ea era obiectiva si subiectiva, in acelasi timp. Si venea imediat si explicatia: este obiectiva, intrucat obiectul cunoasterii exista independent de cel care cunoaste, si subiectiva, intrucat se face doar prin intermediul subiectului. Simplu si pe intelesul tuturor.
In legatura cu aceeasi chestiune, cunoasterea, in filosofie se desfasura un adevarat dezastru al conceptelor contradictorii: cunoasterea absoluta, imposibilitatea cunoasterii, limitele ratiunii, cunoasterea pozitiva, cunoasterea apriori si aposteriori, scepticism, subiectivism, obiectivism, etc, etc…

M-am intrebat, mereu, care este valoarea unei…stiinte, care nu reuseste, asa cum o fac celelalte, sa ofere raspunsuri verificabile sau testabile. Aceasta stiinta a stiintelor, cum o denumeau cu mandrie profesorii de filosofie, se dovedea de fapt un sir nesfarsit de teorii alambicate, a caror unica trasatura comuna era subtirimea de fir de par a fundamentului: daca reuseai sa darami ipoteza originara, intreg edificiul se prabusea, iar de folos se dovedea doar cate un element sau altul, precum o usa sau o fereastra, din demolari… Le puteai gasi in urmatoarea constructie, adaptate noii arhitecturi.
Care era si este, atunci, rostul filosofiei, daca la chestiunile fundamentale pe care isi propusese sa le abordeze, cum ar fi “Ce este lumea” ,“Cine suntem noi”, “De unde venim”, “Care este sensul vietii”, “Ce este cunoasterea”,etc, nu reusise sa raspunda satisfacator si unitar? In plus, sa urmaresti un filosof in scrierile sale nu este, de cele mai multe ori, nici usor si pentru cei mai multi, nici interesant. Tot reflectand la asta si uitandu-ma si in trecutul filosofiei, am ajuns incetul cu incetul la concluzia ca filosofia s-a golit de-a lungul timpului continuu de orice continut practic, pe masura ce a inzestrat cu descoperirile sale celelalte stiinte, cand s-au desprins din arborele comun. Cu alte cuvinte, atunci cand fizica, chimia,biologia apoi logica, sociologia, economia,politica etc, etc, au devenit ceea ce sunt, au “obligat” filosofia sa cedeze instrumentele ce le crease, catre noile domenii, iar ei i-a ramas sarcina de a opera cu speculatii din ce in ce mai sublimate, mai dematerializate. Culmile maiestriei unei stiinte scapara intotdeauna scantei de filosofie din rationamentele sale, dezvaluindu-si astfel radacinile si cine stie, vocatia ultima. E suficient sa ne uitam la fizica, astro-fizica, bio-chimia, matematicile actuale, si ne infioram de implicatiile existentiale ale zonelor ce le-au atins.

Si totusi, ce i-a ramas atunci filosofiei, dincolo de speculatie?

Se pare ca Noica a spus odata catre Steinhardt: “noi stam in fata Domnului in picioare, iar voi stati in genunchi”. Fara sa stiu exact ce a vrut sa spuna Noica cu acel prilej, mie imi sugereaza cu putere rolul de indreptar moral al filosofiei, alaturi de religie dar evident nu in acelasi fel. Pentru religie este simplu, odata acceptata dogma, speculatia inceteaza, restul este credinta. Pentru filosof insa, locul initial trebuie inventat. Sau demonstrata existenta si sustinuta cauza lui. Chiar si atunci cand, in cele din urma, sugereaza sau statueaza o Constiinta Obiectiva, un Creator, filosoful este condamnat la argumentatie, la dezbatere. Cand Kant a spus despre sine, ” “Două lucruri au mişcat deopotrivă sufletul meu: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală din mine“, ne-a dat o indicatie extrem de importanta despre faptul ca in acceptiunea sa, etica trebuie sa izvorasca din interiorul omului. Este insuficient si mai ales irelevant sa te conformezi unei norme externe, unui Decalog in scopul de a dobandi o anume rasplata, trebuie sa fii capabil sa accepti Norma de dragul Normei, sa gasesti izvorul moralitatii tale in tine, dincolo de pedeapsa si rasplata. Adevarata indicatie a moralitatii este data de urmarirea consecventa a Binelui, in raport cu propria constiinta si nu cu vreun codice exterior, conform Eticii kantiene.

Acum ceva vreme, am intrebat un coleg comentator, cum ar proceda daca ar exista o Lege a Delatiunii, respectiv ce ar face daca ar exista obligativitatea denuntului pentru orice constatare sau banuiala de incalcare a legii de catre un concetatean al sau, si ar constata o astfel de incalcare. Am primit o vaga indicatie despre nevoia de a respecta legea. Desigur, dar este aceasta o conduita morala, cu necesitate? Este respectarea legii un indicator absolut de comportament etic? Intrebarea mea urmarea sa puna in evidenta si discutie tocmai acest aspect, iar daca n-am reusit atunci, poate se va intampla acum… O discutie despre Bine si Rau, din orisice perspectiva, nu este inutila daca poate sa contribuie cat de cat la limpezire morala. De care, sa recunoastem, avem mare nevoie in zilele noastre, in care audienta, autoritatea si popularitatea sunt mai usor de obtinut ca niciodata in absenta oricarei morale.

Citatul de inceput ii apartine lui Petre Tutea, filosoful devenit mistic.

Read Full Post »