Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘STS’

Am răspuns unui comentariu al lui mac gregor și m-am trezit vorbind mai pe larg de aceeași problemă. De ce lucrurile merg ca naiba în tot ceea ce înseamnă statul român? Nu pretind că am descoperit sursa problemei, dar măcar ideea ar merita o discuție pe subiect.

Ca să revin la ceea ce-i ziceam lui mac gregor, nu numai sistemul sanitar e în colaps. Ci și cel de învățământ și în general cam tot ceea ce a rămas la stat. Mă întreb cât mai trebuie așteptat ca cetățeanul mediu, impropriu numit și bizon (scuze Ghiță!) să realizeze că nu-i treaba statului să se ocupe de organizarea unor lucruri care funcționează infinit mai bine pe o piață liberă.

Am încercat să discut cu câțiva doctori (cam toți sunt în vârful ierarhiei medicale pe specialitățile lor), dar pare că sunt atât de ocupați de ceea ce fac, încât nu mai au timp să se gândească și la partea de organizare. Se mulțumesc să critice (indiferent de cine e la guvernare) și să-și plângă de milă. Trist.

Adică exact ceea ce facem și noi. Stăm și ne plângem și așteptăm să intre alții în politică ca să facă ceea ce ne-am dori cu toții să se facă. Asta-i în teorie. Când trecem la practică, cred că nu sutem mai mult de doi de acord cu câte o idee.

Ca să dau un exemplu, încercați să răspundeți la întrebările următoare:

  1. Sistem de asigurări de sănate de stat (aka monopol) sau asigurări private aflate în competiție liberă? Și-și e o tâmpenie. Dacă nu e evident, explic.
  2. Sistem de învățământ universitar de stat sau complet privat (universitățile de stat stat devin societăți pe acțiuni, cotate la BVB)?
  3. Pensii „speciale” sau doar pensii bazate pe contribuție?
  4. Fonduri „europene” plus alte sisteme de „ajutoare” sau doar împrumuturi obținute prin cerere și ofertă?
  5. Redevențe (pentru petrol, gaz, etc) „negociate” sau licitații publice? Sau și mai „extrem”: fiecare e proprietar pe ce este pe terenul lui (și dedesubt).

  6. „Prima casă” e o facilitate normală sau fundamental greșită?

  7. Produsele financiare derivate ar trebui reglementate mai strict?
  8. Clauzele abuzive din contractele de creditare ar trebui să poată fi anulate în instanță?
  9. Creditele în franci elevețieni ar trebui să poată fi convertite în euro la cursul de la data acordării?
  10. Reglementarea anti-monopol e necesară?

Pun pariu că vom obține o sută de variații la întrebări. Așa că „natural”, la putere vor rămâne șmecherii (Băsescu, Dragnea, etc) sau și mai rău, comunistoizii: Iliescu (și puii lui: Florin Georgescu, Liviu Voinea, etc).

Read Full Post »

Realități de necontestat:

  1. SRI are bugetul mult mai mare decât Parlamentul (Senat + Camera deputaților). STS are bugetul mai mare decât Senatul.
  2. Numărul angajaților SRI este mai mare decât cel al angajaților fostei Securități.
  3. Hotărârea CSAT din 2005 (referitoare la corupție), prin care SRI s-a implicat în anchetele DNA privitoare la corupție este neconstituțională.
  4. SRI (Florian Coldea) a șantajat judecătorii Curții Constituționale încă din 2007. SRI (Florian Coldea) împreună cu DNA a reușit schimbarea a cel puțin un judecător de la Curtea Constituțională care s-a opus legii „Big Brother”.
  5. Iohannis încearcă să blocheze în CSAT scăderea bugetelor serviciilor.

Metodele folosite de Băsescu, Macovei, Coldea, Covesi, Stanciu, șamd nu sunt inventate de ei. Au fost aplicate începând cu 2000 de Vladimir Putin. Sub pretextul luptei anti-corupție AU ÎNTĂRIT ROLUL STATULUI, adică exact sursa corupției.

Să ne uităm un pic la Putin:

Putin’s reasoning was all very simple: in his nightmares, he saw elite-led unrest in Russia’s far-flung regions and infighting among the Moscow elite bringing down his regime. The traumatic fragmentation of the 1990s haunted him. Demurring on corruption, he believed, was key to exerting control — or at least buying it from elites. To provide enough patronage to go around, he dramatically increased the size of the bureaucracy. From 2000 to 2012, the number of state officials increased by more than 65 percent — from 1.3 million to 2.1 million. And the number of security personnel in Russia, excluding the military, reached 2.3 million. Corrupt state officials have become the most important support group for the regime. So instead of reducing the corrupt bureaucracy or purging it, Putin decided to enlarge it. In the 1990s, business captured the state in Russia; after Putin’s ascendance, the state captured business.

Metoda brevetată de Putin pentru a lupta cu lumea liberă a fost copiată după alegerile de la sfârșitul lui 2004 de Traian Băsescu și Monica Macovei, iar după dispariția lor de către Florian Coldea și Codruța Kovesi.

Firește că oricine (Năstase, Ponta, Dragnea) ar încerca să reducă rolul organelor de represiune și să le scadă bugetele devine inamic și trebuie TERMINAT ca om politic.

Masa de manevră a Noii Securități este formată din tinerii sub 40 de ani, pentru care metodele fostei Securități sunt o poveste spusă de părinți și bunici pentru a-i speria. Realitatea corupției omni-prezente (reprezentată de Ghiță & Co) rezonează mult mai bine în mințile lor decât presupusa încălcare a libertăților constituționale.

Prima îi afectează financiar în timp ce a doua e mai mult un exercițiu filozofic. Ca urmare vor ieși bucuroși în stradă înarmați cu elefănței de pluș, pentru a manifesta împotriva „hoților din Parlament”, fără a realiza că devin de fapt susținători ai mecanismului ce i-a creat pe Ghiță, Tender, Adamescu, Urdăreanu, Păunescu, șamd. Cei care l-a rândul lor alimentează cu bani „presa liberă” a „colonelului” Turcescu.

(va urma)

Read Full Post »

Cu ce se mai ocupă „tehnocrații” din guvern:

„Ministerul Apararii Nationale va face cheltuieli bugetare de 10,3 miliarde de lei in anul 2016, adica 1,4% din Produsul Intern Brut, in crestere cu 0,4 puncte procentuale fata de cheltuielile anului 2015, conform proiectului de buget pe anul 2016, propus vineri de Ministerul Finantelor.”

Simpatici șmecherii ăștia de la Hotnews: „in crestere cu 0,4 puncte procentuale”, adică mai nimic. De fapt vorbim de o creștere cu 40% a bugetului apărării. Ok, poate că în actualul context este nevoie de o creștere a capacității de apărare și implicit a bugetului. Însă ar fi trebuit prezentată și discutată în amănunt. „Tehnocrații” noștri s-au făcut că plouă.

Firește că și „serviciile” primesc bani suplimentari:

Serviciul Roman de Informatii si Serviciul de Informatii Externe vor avea in anul 2016 bugete mai mari fata de anul precedent, dar Serviciul de Telecomunicatii Speciale si Serviciul de Protectie si Paza vor suferi scaderi, conform proiectului de buget pe anul 2016, propus vineri de Ministerul Finantelor Publice.

Deci STS va scădea. Ce surpriză!

In schimb, Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) va avea in anul 2016 un buget de 274 milioane lei, in scadere cu 37% fata de suma cheltuita in anul 2015.

De precizat, insa, ca initial bugetul pe anul 2015 prevedea pentru STS numai 262 milioane lei, dar i-a fost majorat prin rectificare bugetara pana la 436 milioane lei

Deci a „scăzut” de la 262 la 274. Hocus-pocus, tehnocratus!

In anul 2016, pentru SRI se propune un buget de 1,8 miliarde de lei, in conditiile in care in anul 2015 a cheltuit 1,5 miliarde de lei. Astfel SRI va avea in 2016 un buget cu aproape 20% mai mare decat in anul precedent.

La randul sau, Serviciul de Informatii Externe va avea in anul 2016 un buget de 272 milioane lei, in crestere cu 6,5% fata de cat a cheltuit in 2015.

Având în vedere necesitatea reducerilor bugetare este evident că Parlamentul trebuie desființat, sau măcar redus semnificativ, astfel încât să devină mai „eficient”. Eventual transformat în Mare Adunare Națională.

PS: „Tehnocrați” au fost și în guvernul Ponta. Și nu numai.

Read Full Post »

Asta s-a scandat aseară la Universitate în timp ce ultrașii aruncau cu petarde. E logic, nu? Parlamentul e plin de infractori, care încearcă să se sustragă arestării preventive de către Organele Statului, ascunzându-se în spatele imunității parlamentare.

E evident că TOȚI politicienii sunt niște hoți. Sau dacă nu sunt hoți, sunt cel puțin plagiatori sau mincinoși. Iar cei care rămân după ce îi elimini pe cei de mai sus sunt precum Johannis. Muți și orbi. Iar atunci când deschid gura, lasă să se vadă enormitatea care i-a propulsat la putere: „a fost nevoie să moară oameni, ca Ponta să-și dea demisia”.

Vorbim de polițistul mort în timp ce făcea loc coloanei „oficiale” a lui Oprea sau de oamenii morți în incendiul de la Club Colectiv? Și-a pus cineva întrebarea de ce coloana lui Oprea alerga bezmetică cu peste 100 km pe oră în București? A fost doar o problemă de timp până când ceva grav s-a întâmplat. Dacă nu cădea în groapă, probabil că polițistul ar fi fost accidentat la traversarea în goană a unei intersecții aglomerate. Sau ar fi dat peste un pieton. Era un accident care s-ar fi întâmplat ORICUM.

Nu pot să cred că accidentul de la Club Colectiv a fost pus la cale. Cred că oricât de bolnavă ar fi mintea unui păpușar din umbră, nu se poate gândi serios să incendieze un club ca să moară oameni.

Însă pot să cred că Trustul de Presă și armata de „acoperiți” de genul lui Turcescu, așteptau O OCAZIE pentru genera valul de proteste ce au dus la demiterea lui Ponta, inamicului public nr. 1 al Sistemului. M-am întrebat deseori de ce Sistemul s-a îndârjit atât de mult împotriva lui Adrian Năstase sau Victor Ponta. Și am un singur răspuns. Pentru că în spatele lor exista un Partid puternic, mult prea puternic pentru cei ce au ajuns să conducă astăzi România. Astăzi TOATE partidele politice sunt decredibilizate. ÎNTREAGA clasă politică este redusă la statutul de șobolan.

Quid prodest? A spus-o o fostă membră a elitei conducătoare, Elena Udrea: ”cel care conduce România, într-o mână cu cătuşele, care sunt la Kovesi, şi în cealaltă mână cu secretele tuturor”. Astăzi România este condusă de Servicii.

„Mulțimile” ieșite să demonstreze au protestat împotriva numărului de Parlamentari, dar nu se gândesc că bugetul SRI este mai mare decât al ÎNTREGULUI Parlament (Senat plus Camera deputaților), iar STS-ul are buget mai mare decât Senatul.

Ținta Sistemului este decredibilizarea Parlamentului pentru că Parlamentul era singura instituție care avea dreptul să verifice activitatea serviciilor. Acum acest lucru este o formă fără fond.

Cealaltă țintă, deja doborâtă, a fost puterea judecătorească. Nu mai reiau discuția despre Livia Stanciu și Mariana Rarinca. Episodul îmi provoacă deja greață.

La fel s-a întâmplat și cu Curtea Constituțională. Unul după altul, posibilii opozanți ai Sistemului au fost eliminați. Ar fi trebuit să reacționăm în 2007 atunci când unul din șefii SRI „a fost depistat întocmind note scrise, în scop de şantaj şi de compromitere împotriva unor judecători de la Curtea Constituţională (Aspazia Cojocaru, Nicolae Cochinescu şi Ion Predescu)” – Ovidiu Ohanesian, jurnalistul „răpit” în Irak. Iar demonstrația supremă de dispreț a avut loc în decembrie anul trecut, când unul din judecătorii ce s-au opus Legilor Big Brother, a fost trimis în judecată pentru… trafic de capre.

Cu amară ironie am văzut că ieri „mulțimea” a scandat demisia lui Victor Ciorbea. Am crezut inițial că este o eroare de tipar. Cineva i-a încurcat pe cei doi foști prim-miniștri. Însă nu era așa. De fapt ceea ce dorește „mulțimea” este demiterea Avocatului Poporului. Și mi s-a făcut milă de Ciorbea. Bietul dobitoc încăpățânat, nu înțelege că el nu reprezintă pe nimeni. E pus acolo să execute ceea ce i se transmite.

Read Full Post »

M-am întors în sfârșit din concediu și am nimerit în plin război informatic. Cyberwar. „Viruși pregătiți să atace exclusiv 12 bănci românești„…

„IBM a descoperit o versiune de malware Tinba v3 configurată pentru a ataca exclusiv 12 bănci din România, iar un expert în cyber intelligence al companiei americane recomandă instituţiilor de credit să-şi informeze clienţii şi să colaboreze cât mai bine cu furnizorii de securitate antifraudă.” – nu zău, mi-am spus, ce furnizori de securitate antifraudă? Nu cumva chiar IBM?

Ca să ne înțelegem, „virusul” e de fapt un „troian”, adică un fișier atașat care așteaptă să-l deschizi. Fie un executabil, fie un „doc” sau un „xls” cu „macro”-uri, care îți infectează calculatorul la deschiderea fișierului. Mulțumim pe această cale companiei Microsoft pentru ajutorul acordat producătorilor de viruși și bineînțeles producătorilor de anti-viruși, precum specialiștilor în securitate cibernetică.

Oricum „virusul” nu se ia singur. Așteaptă un guguștiuc, care să deschidă fișierul „infectat”. Dacă folosiți GMail, șansele sunt minuscule să pățiți ceva, pentru că Google trimite astfel de mesaje direct în spam, cu eticheta „virus – a nu se deschide!” și nu te lasă să downloadezi fișierul păcătos. Doar dacă ești perseverent reușești să-ți îmbolnăvești computerul.

Citind articolul despre „virușii” care atacă băncile românești, am găsit un alt articol incomparabil mai interesant: „Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA) a dezvoltat programe informatice de tip malware, pe care le utilizează la scară foarte largă pentru a pirata date din milioane de calculatoare” și brusc m-am întrebat cine o fi NSA-ul românesc. SRI? Sau STS? Mă rog, nu mai contează, cu siguranță serviciile noastre nu se ocupă cu astfel de mizerii.

Într-una din zilele trecute, am ieșit la masă cu câțiva foști colegi de facultate, actualmente profesori, oameni de afaceri, bancheri și chiar și un diplomat. Trecând peste eterna luptă anti-corupție, necesară dar aiurea executată, am ajuns să discutăm despre ce se mai întâmplă afară.

Contextul geopolitic zonal este din ce în ce mai complicat, cu o Rusie tot mai hotărâtă să-și apere sfera de influență de expansiunea NATO și cu o Uniune Europeană mult prea neomogenă din punct de vedere economic și cultural pentru a funcționa ca o singură entitate.

Nici la nivel global lucrurile nu sunt mai simple. Statele Unite și Uniunea Europeană, cei doi parteneri economici și militari care au dat echilibru și stabilitate relațiilor internaționale din ultimii 70 de ani încep să aibă priorități diferite. În timp ce UE încearcă să-și rezolve problemele economice ale statelor din sud (Grecia, Spania, Italia), Statele Unite își mută centrul de interes către Asia-Pacific, unde o nouă superputere, China, tinde să schimbe echilibrul tradițional de forțe. Poate că și acest lucru explică disperarea cu care SUA s-a chinuit să ajungă la un acord cu Iranul, chiar cu prețul șubrezirii relației tradițional bune cu Israelul.

Deocamdată, tensiunile din zona geopoliticului s-au transformat într-un război în toată regula în Internet. Bănci și instituții publice sunt „testate” și „hack”-uite zilnic. În unele cazuri, cei afectați nici măcar nu realizează amploarea penetrărilor până când nu apare câte o prostioară de tipul „troienilor” descriși la începutul acestui articol. Moment în care cei atacați decid să-și verifice mai atent rețelele și „data-center”-urile.

În zona utilizatorilor privați, lucrurile sunt infinit mai rele. Majoritatea utilizatorilor nici nu înțeleg riscurile rulării unui program dintr-o sursă obscură (un media-player nou sau un joc găsit pe net). Practic din acel moment cel ce a scris codul este co-proprietar al calculatorului pe care este instalat programul. Asta este valabil și pentru Google, Microsoft, Apple, Adobe și celelalte firme mari care ne „furnizează” programe. Însă în acest caz, suntem oarecum protejați de un comportament abuziv de însăși reputația companiei. Nu totdeauna funcționează (să ne amintim de cazul Sony – RootKit), dar oricum este mai bine decât nimic.

Alternativa este Open Source, însă și acolo trebuie să ai încredere într-un distribuitor ca să nu fii nevoit să îți compilezi singur sistemul de operare și apoi toate programele folosite. Și oricum verificarea linie cu linie a codului sursă e practic imposibilă.

Iar lucrurile s-au înrăutățit odată cu apariția Smart-Phone-urilor și a internet/mobile banking. Practic banii din cont sunt la distanță de un „hack” de dispariție. Din acest motiv, eu personal nu folosesc internet banking-ul și folosesc mobile banking-ul doar pentru a urmări soldul contului și a transfera bani între conturile proprii (alimentarea cardului).

Mă aștept ca în perioada următoare să apară un val de „atacuri”, care să schimbe un pic modul în care interacționăm cu internetul. Ceea ce va duce, din lipsă de înțelegere, la supra-reglementare. Iar asta doar va înrăutăți lucrurile.

Read Full Post »