Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘SUA’

Joi seară, în timp ce Donald Trump lua cina la Mar-a-Lago cu Xi Jinping, Președintele Chinei, în Siria, armata Statelor Unite a atacat pur și simplu Siria. Fără declarație de război, fără niciun avertisment sau ultimatum.

Recunosc că sunt pur și simplu siderat. Drept internațional!? Donald Trump a făcut pur și simplu pipi pe legislația internațională. Lucru pe care rușii s-au grăbit să-l puncteze, cerând o întâlnire de urgență a Consiliului de Securitate al ONU.

Lucrurile pot evolua către un război între SUA și Rusia în Siria, care ar putea să se extindă și în alte zone (cum ar fi Europa de Est).

Cum nu mă pricep deloc la drept internațional m-am gândit să-i las pe cei ce înțeleg mai bine decât mine, să-și dea cu părerea despre ce se întâmplă în Siria.

Mă mărginesc să postez o imagine (din Wikipedia) cu facțiunile ce luptă în Siria și aliații lor.

Anunțuri

Read Full Post »

Am mai citit un capitol din „Dezinformarea” lui Pacepa. E incredibil omul ăsta. Cred că e în ADN-ul lui să încerce să transforme albul în negru și invers. Ceea ce mi se pare cu adevărat interesant este „DE CE?”. Și secundar, mi se pare interesant să studiez „sursele” pe care le citează.

Spre exemplu în capitolul despre „Necrofagia politică a lui Hrusciov” (capitolul 26) scapă faptul că Aleksandr Saharovski (fost consilier al spionajului sovietic în România, cel ce l-a interogat pe Lucrețiu Pătrășcanu și cel ce l-a propulsat pe Pacepa în elita spionajului românesc), șeful KGB (1955-1970), i-a înmânat lui Pacepa (ajuns șeful spionajului românesc) discursul lui Hrusciov din 1956 în care acesta expune toate crimele lui Stalin, „transformându-l dintr-un sfânt rus într-un măcelar nemilos” (expresia îi aparține lui Pacepa).

Ideea lui Pacepa a fost că discursul a fost „strecurat” de el către Mossad și de acolo către CIA, de unde a ajuns în paginile lui New York Times.

De ce naiba era nevoie să-l strecoare cineva? Când el „a fost dezbătut de toate organizațiile partidului comunist și toate organele de presă din blocul sovietic”, după cum recunoaște și Pacepa câteva paragrafe mai încolo?

Al doilea lucru frapant se referă la transformarea lui Hrusciov dintr-un reformator la Rusiei și un partener de dialog al vestului într-un criminal. Procesul relatat de Pacepa pare a fi identic cu ceea ce a pățit Ceaușescu 15 ani mai târziu din cauza „defectării” lui Pacepa.

În 1957 și 1959, un asasin KGB, Bogdan Stașinski, a ucis doi dizidenți ucrainieni. Ulterior, în urma „defectării” în 1961 a acestuia la americani, Stașinski este judecat în octombrie 1962 în Germania de Vest, iar procesul lui devine procesul lui Hrușciov.

La sfârșitul procesului ce a durat doar 7 zile (8-15 Octobrie 1962) și în urma căruia Stașinski a primit o condamnare de doar 8 ani, fiind declarat doar complice, acesta declară: „Am vrut să fac cunoscut lumii modul în care coexistența pașnică a lui Hrusciov funcționează cu adevărat în practică”.

De fapt Hrusciov fusese doar INFORMAT de asasinat.

Vă mai amintiți ce s-a întâmplat în (13-18) octombrie 1962? Hrușciov a oprit criza rachetelor cubaneze ce putea să se transforme într-un război mondial, cedând în fața lui Kennedy.

Tare ciudate „coincidențele” acestea…

[va urma]

Read Full Post »

M-am întors în sfârșit din concediu și am nimerit în plin război informatic. Cyberwar. „Viruși pregătiți să atace exclusiv 12 bănci românești„…

„IBM a descoperit o versiune de malware Tinba v3 configurată pentru a ataca exclusiv 12 bănci din România, iar un expert în cyber intelligence al companiei americane recomandă instituţiilor de credit să-şi informeze clienţii şi să colaboreze cât mai bine cu furnizorii de securitate antifraudă.” – nu zău, mi-am spus, ce furnizori de securitate antifraudă? Nu cumva chiar IBM?

Ca să ne înțelegem, „virusul” e de fapt un „troian”, adică un fișier atașat care așteaptă să-l deschizi. Fie un executabil, fie un „doc” sau un „xls” cu „macro”-uri, care îți infectează calculatorul la deschiderea fișierului. Mulțumim pe această cale companiei Microsoft pentru ajutorul acordat producătorilor de viruși și bineînțeles producătorilor de anti-viruși, precum specialiștilor în securitate cibernetică.

Oricum „virusul” nu se ia singur. Așteaptă un guguștiuc, care să deschidă fișierul „infectat”. Dacă folosiți GMail, șansele sunt minuscule să pățiți ceva, pentru că Google trimite astfel de mesaje direct în spam, cu eticheta „virus – a nu se deschide!” și nu te lasă să downloadezi fișierul păcătos. Doar dacă ești perseverent reușești să-ți îmbolnăvești computerul.

Citind articolul despre „virușii” care atacă băncile românești, am găsit un alt articol incomparabil mai interesant: „Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA) a dezvoltat programe informatice de tip malware, pe care le utilizează la scară foarte largă pentru a pirata date din milioane de calculatoare” și brusc m-am întrebat cine o fi NSA-ul românesc. SRI? Sau STS? Mă rog, nu mai contează, cu siguranță serviciile noastre nu se ocupă cu astfel de mizerii.

Într-una din zilele trecute, am ieșit la masă cu câțiva foști colegi de facultate, actualmente profesori, oameni de afaceri, bancheri și chiar și un diplomat. Trecând peste eterna luptă anti-corupție, necesară dar aiurea executată, am ajuns să discutăm despre ce se mai întâmplă afară.

Contextul geopolitic zonal este din ce în ce mai complicat, cu o Rusie tot mai hotărâtă să-și apere sfera de influență de expansiunea NATO și cu o Uniune Europeană mult prea neomogenă din punct de vedere economic și cultural pentru a funcționa ca o singură entitate.

Nici la nivel global lucrurile nu sunt mai simple. Statele Unite și Uniunea Europeană, cei doi parteneri economici și militari care au dat echilibru și stabilitate relațiilor internaționale din ultimii 70 de ani încep să aibă priorități diferite. În timp ce UE încearcă să-și rezolve problemele economice ale statelor din sud (Grecia, Spania, Italia), Statele Unite își mută centrul de interes către Asia-Pacific, unde o nouă superputere, China, tinde să schimbe echilibrul tradițional de forțe. Poate că și acest lucru explică disperarea cu care SUA s-a chinuit să ajungă la un acord cu Iranul, chiar cu prețul șubrezirii relației tradițional bune cu Israelul.

Deocamdată, tensiunile din zona geopoliticului s-au transformat într-un război în toată regula în Internet. Bănci și instituții publice sunt „testate” și „hack”-uite zilnic. În unele cazuri, cei afectați nici măcar nu realizează amploarea penetrărilor până când nu apare câte o prostioară de tipul „troienilor” descriși la începutul acestui articol. Moment în care cei atacați decid să-și verifice mai atent rețelele și „data-center”-urile.

În zona utilizatorilor privați, lucrurile sunt infinit mai rele. Majoritatea utilizatorilor nici nu înțeleg riscurile rulării unui program dintr-o sursă obscură (un media-player nou sau un joc găsit pe net). Practic din acel moment cel ce a scris codul este co-proprietar al calculatorului pe care este instalat programul. Asta este valabil și pentru Google, Microsoft, Apple, Adobe și celelalte firme mari care ne „furnizează” programe. Însă în acest caz, suntem oarecum protejați de un comportament abuziv de însăși reputația companiei. Nu totdeauna funcționează (să ne amintim de cazul Sony – RootKit), dar oricum este mai bine decât nimic.

Alternativa este Open Source, însă și acolo trebuie să ai încredere într-un distribuitor ca să nu fii nevoit să îți compilezi singur sistemul de operare și apoi toate programele folosite. Și oricum verificarea linie cu linie a codului sursă e practic imposibilă.

Iar lucrurile s-au înrăutățit odată cu apariția Smart-Phone-urilor și a internet/mobile banking. Practic banii din cont sunt la distanță de un „hack” de dispariție. Din acest motiv, eu personal nu folosesc internet banking-ul și folosesc mobile banking-ul doar pentru a urmări soldul contului și a transfera bani între conturile proprii (alimentarea cardului).

Mă aștept ca în perioada următoare să apară un val de „atacuri”, care să schimbe un pic modul în care interacționăm cu internetul. Ceea ce va duce, din lipsă de înțelegere, la supra-reglementare. Iar asta doar va înrăutăți lucrurile.

Read Full Post »

Am sa inchei cu urmatoarele chestii, care nu stiu daca s-au inteles, ca ne-am bagat in controverse.

1

Daca teoria lui Huntington e adevarata si io zic ca e, victoria Statului Islamic e inevitabila.

Ceea ce se intampla in OM e o revolutie islamica – civilizatia care se formeaza acolo refuza lumea moderna si vrea Sharia. Imagineaza-ti 1789 in Franta, ghilotinele si macelurile din Vendeea. Ei vor sa scape de mentalitatea occidentala pe orice cale, si excesele astea arata ca o vor cu orice pret.

Intr-o revolutie conducerea o castiga intotdeauna partidul cel mai radical. Nu era ISIL, se gasea altcineva.

Mai curand opresti o banchiza sa se rupa, decat lumea araba sa se desparta de occident.

Americanii stiu asta si de aceea au refuzat razboiul la sol si aplica o strategie de exit.

2

Daca teoria lui H e adevarata, principala cale de a scapa de conflict este sa ai granite limpezi (nu ca Ucraina).

Aici Europa cu dorinta ei copilareasca de a fi o varza cu de toate, deci inclusiv cu muslimi care practica Sharia, o va lua la mufa groaznic.

Un stat islamic victorios va incepe cu santajele. Vreti o bomba la Touluse? ca avem un milion de preteni gata sa v-o introduca. Sau ne dati X?

3

mno, americanii au gandit cu 3 pasi inainte, pentru ca scutul ala anti-rachete indreptat spre „Iran sau alte puteri potential agresive din OM”.

4

stii cine face fata cu succes de n ani turbatilor din OM? Israelul. Deci se poate. Zid de beton, granite limpezi, control al arabilor din interior, armata si retalieri. N-au stres.

Read Full Post »

Ați auzit vreodată de think-tank-ul numit „Project for the New American Century„: Dick Cheney, Donald Rumsfeld, and Paul Wolfowitz, cu membri fondatori William Kristol și Robert Kagan.

Unul din rapoartele publicate se numește: „Rebuilding America’s Defenses: Strategies, Forces, and Resources For a New Century” – 1997.

Printre altele recomandă:
1. păstrarea superiorității nucleare a USA;
2. creșterea numărului de militari de la 1.4 milioane la 1.6 milioane;
3. anularea proiectului Joint Strike Fighter (considerat prea scump);
4. repoziționarea forțelor SUA în sud-estul Europei și în Asia;
5. dezvoltarea unui proiect „global missile defenses”;
6. controlul spațiului și ciber-spațiului;

„To help achieve these aims, Rebuilding America’s Defenses advocated a gradual increase in military and defense spending „to a minimum level of 3.5 to 3.8 percent of gross domestic product, adding $15 billion to $20 billion to total defense spending annually.”

Scris înainte de evenimentele din 11 septembrie, raportul include un capitol numit „Creating Tomorrow’s Dominant Force” în care se spune că în absența unui eveniment catastrofic catalizator de tipul celui de la Pearl Harbour, transformarea forțelor armate americane va fi lungă și ineficientă.

Mi-am reamintit de „neoconi”, citind un articol al lui Soros, publicat recent: „A Partnership with China to Avoid World War„.

Tot în același articol apare și următorul citat:

„The Washington Consensus promoted free trade and the globalization of financial markets. In the late 1990s, market fundamentalists even tried to modify the articles of agreement of the IMF so as to impose capital account convertibility, the free exchange of currencies. That attempt failed, but by allowing financial capital to move around freely the Washington Consensus also allowed capital to escape taxation and regulation. That was a triumph for market fundamentalism.

Unfortunately, the scientific foundations of this approach proved to be ill conceived. Unregulated financial markets are inherently unstable: instead of a general equilibrium that assures the optimum allocation of resources, they produce financial crises. This was dramatically demonstrated by the crash of 2008. By coincidence, 2008 marked both the end of America’s political supremacy and the demise of the Washington Consensus. It was also the beginning of a process of financial and political disintegration that first manifested itself in the microcosm of the European Union, but then spread to the world at large.”

De câte ori îl citesc sau ascult pe Soros am aceeași senzație ca și la Băsescu. Are în general dreptate. Cam 99%. Însă acel 1% care sună fals (sau greșit) schimbă radical perspectiva.

Însă ceea ce este cu adevărat stresant în articolul lui Soros este eventualitatea unui război mondial:

„President Xi Jinping has taken personal responsibility for the economy and national security. If his market-oriented reforms fail, he may foster some external conflicts to keep the country united and maintain himself in power. This could lead China to align itself with Russia not only financially but also politically and militarily. In that case, should the external conflict escalate into a military confrontation with an ally of the United States such as Japan, it is not an exaggeration to say that we would be on the threshold of a third world war.

Indeed, military budgets are rapidly increasing both in Russia and in China, and they remain at a very high level in the United States. For China, rearmament would be a surefire way to boost domestic demand. China is already flexing its military muscle in the South China Sea, operating in a unilateral and often quite belligerent manner, which is causing justifiable concern in Washington. Nevertheless, it may take a decade or more until a Russian–Chinese military alliance would be ready to confront the US directly. Until then, we may expect a continuation of hybrid warfare and the proliferation of proxy wars.”

Din păcate evenimentele de pe bursele chinezești sunt tot mai turbulente, iar „soluțiile” de partid și de stat („China Unleashes $483 Billion to Stem the Market Rout„) nu prea dau rezultate.

Pare că ne îndreptăm spre posibilitatea pomenită de Soros acum zece zile. Poate că asta explică disperarea americanilor de a închide subiectul „dezvoltărilor nucleare” cu Iranul repede. Va urma în septembrie vizita președintelui chinez în SUA. E de văzut dacă Obama va putea să vină cu vreo propunere constructivă.

Așa că bucurați-vă de vacanță că nu se știe ca va urma la toamnă.

Update 19 iulie 2015:

Din păcate, pentru noi românii, războiul s-a mutat în imediata vecinătate. Confruntările dintre trupele guvernamentale ucrainiene și gruparea paramilitară Pravy Sektor (înarmată de CIA și care a contribuit la alungarea președintelui Ianukovici) s-au mutat în vestul Ucrainei la doar câteva zeci de kilometri de frontiera cu România, Ungaria, Slovacia și Polonia.

Ungurii deja au anunțat că vor da suport oricărui etnic maghiar din zonă. Șansele ca un astfel de conflict să se transforme în război zonal au crescut exponențial.

Read Full Post »

Când Ponta a ajuns prim-ministru mă așteptam la o atitudine anti-business, prefigurată de declarațiile nu tocmai fericite referitoare la sectorul bancar, făcute în perioada de dinainte de 2012. Surprinzător, Ponta a devenit extrem de pragmatic și pro-business (și nu mă refer la afaceri de partid) în mai puțin de 2 ani. Feed-back-ul dinspre șefii de mari companii cu care s-a întâlnit în ultima perioadă este extrem de pozitiv. Ceea ce contează în perioada următoare este stabilitatea politică. Astfel se explică calmul prezidențial vizavi de Ponta, care-i scoate din minți pe băsiști. Cât timp premierul nu face vreo gafă majoră față de americani, balanța puterii nu se va schimba.

Încet-încet focusul americanilor s-a mutat de pe lupta nonsens cu corupția, care sperie pe oricine vrea să facă afaceri în România, către cei care pot contribui cu ceva la business-ul concret. Povestea sordidă în care a fost târât Microsoft a fost începutul sfârșitului pentru anti-corupție. Mai lipseau Cisco și Oracle din ghiveciul cu anti-corupție ca americanii să facă explozie.

Sigur că lucrurile astea privite dinspre Cuca-Măcăii, nu par a fi importante. Acolo contează mai degrabă cine conduce bugetul local. Niște neica-nimeni ca Renato sau Pinalti erau (sau mai sunt încă) dumnezei în județele lor. Însă perspectiva este diferită când privești dinspre marile companii care vin aici să facă bani. Iar ca să poată să facă bani e nevoie de stabilitate și creștere economică.

„Licuriciul” gândește al naibii de pragmatic. Iar butoanele puterii au revenit la Executiv. Postul de președinte este pur decorativ. Ca atare este incomparabil mai eficient să discuți cu Ponta decât cu Iohannis. Și eventual să verifici rezultatul cu Isărescu.

Schimbarea de macaz este ceva mai puțin vizibilă pentru cei aflați la Cuca-Măcăii.

Mai jos sunt câteva secvențe de la Summitul Regional pentru Securitate Cibernetică – „Strategia de securitate cibernetică a României și oportunități de afaceri. Regional pentru că partenerii SUA în materie de cyber-securitate sunt Polonia și România.

Încercați să găsiți vreun reprezentant al Președinției. Nici măcar Dan Mihalache.


Update:

Cel care vorbește alături de Victor Ponta este Bruce Andrews, the U.S. Deputy Secretary of Commerce. Dacă Statele Unite ar fi avut vreo reținere față de Ponta, în locul lui Bruce Andrews ar fi fost vreun mărunt funcționar al ambasadei SUA. Așa cum se întâmpla în perioada Boc-Băsescu.

Dacă Ponta va dovedi ÎN JUSTIȚIE că acuzațiile procurorilor DNA sunt făcute doar pentru a declanșa o criză politică, toți papagalii SISTEMULUI au încălțat-o. Mă refer acum mai ales la Luluțele Securității. Mare minune dacă nu se va analiza mai atent și ce s-a întâmplat cu Toni Greblă, judecătorul de la Curtea Constituțională care a fost trimis în judecată pentru… trafic de capre.

Update 2:

Am scris articolul joi seară, după o discuție cu un amic, șef la o multinațională. Un „pretundenar” cum îi place lui Humor să le zică.. Chiar ne întrebam care va fi următoarea mutare a Sistemului. Și dacă Ponta e pregătit. Și de faptul că Rusia are un interes direct să ne destabilizeze, provocând o criză politică. De asta am și intitulat articolul Balanța Puterii. Nu mi-aș fi imaginat că lucrurile se vor precipita atât de mult.

Read Full Post »

Am găsit pe Youtube reportajul BBC Science „The Chinese Are Coming”. Și cred că subiectul merită o discuție mai atentă decât comentariile mele superficiale de la articolul trecut. Pentru că vorbim de Noua Chină, cea capitalistă, globalistă și antreprenorială. Cea care seamănă cu America secolului XIX cu mult mai mult decât SUA lui Obama sau a lui G.W. Bush.

Subiectul expansiunii Chinei mi-a fost sugerat de unul din partenerii germani de business, care mi-a atras atenția acum câțiva ani asupra strategiei chineze cu privire la Africa. Practic „comuniștii” investesc masiv în infrastructura țărilor africane: șosele, căi ferate, telecomunicații, stadioane și mai ales mine. O bună parte a rezervelor mondiale de metale rare se află deja în posesia chinezilor. Care nu au venit să exporte ideologie așa cum au făcut CIA și KGB, ci au venit să facă afaceri. Comerț liber. Mult mai corect și mai cinstit decât au făcut vreodată vesticii.

Și nu numai în Africa, ci și în America de Sud și oriunde altundeva este nevoie de investiții și de comerț liber. Prin comparație, SUA sau UE, seamănă mai degrabă cu vechiul Imperiu Britanic, cel care încerca să sufoce prin taxe și reglementări stupide coloniile de peste ocean, împingându-le să se revolte.

Revenind la reportajul BBC (min 3:20) este șocantă creșterea comerțului dintre Africa și China. De peste 10 ori, adică peste 100 de miliarde de dolari. Ce primește China? Resurse. În primul rând petrol. Doar Angola livrează peste 1 milion de barili zilnic, conform reportajului. China, spre deosebire de vestici, nu impune condiții de „democrație” sau „transparență” atunci când împrumută. E suficientă garanția petrolului.

În schimbul petrolului, China construiește orașe, aeroporturi și reabilitează autostrăzi, investind peste 8 miliarde de dolari și aducând sute de mii de lucrători chinezi. Schimburile comerciale dintre China și Angola au depășit 36 miliarde de dolari în 2013. Noile acorduri au fost semnate, anul trecut, de chiar premierul chinez Li Keqiang, aflat într-un tur al unor țări africane: Etiopia, Nigeria, Angola și Kenya.

Mi-a plăcut și episodul puilor chinezești din Zambia. Ideea fixă că produsele chinezești, în cazul Zambiei, puii crescuți în fermele chinezilor, sunt de calitate mai slabă. Așa își explică furnizorii locali prețul mai mic al puilor „chinezești”. Așa cum Cisco și Alcatel-Lucent trăiesc cu convingerea că echipamentele Huawei sunt mai ieftine pentru că sunt de mai slabă calitate. Se pare că cei ce îi cumpără sunt de altă părere.

Reacția celor ce pierd, fie ei africani, europeni sau americani este să-i trimită pe chinezi acasă. Cum zicea englezoaica stabilită în Zambia, chinezii se uită doar la profit. Ai naibii capitaliști lipsiți de scrupule. Spre deosebire de europeni și americani care au venit să-i civilizeze pe africani. Iar problema a devenit bineînțeles politică.

Ca și în America secolului XIX, proprietarii minelor i-au reprimat pe cei ce protestau pentru condițiile de muncă. Ironic. Echivalentul chinez al directorului Frick de la Carnegie Steel Factory. Pe cei ce protestau nu i-a interesat că minele au fost ÎNCHISE până când chinezii au venit și le-au redeschis. Și nu-i interesează că minele dau de lucru și plătesc taxe și impozite statului zambian. Discuția se poartă în jurul condițiilor de muncă. Sindicatele. Îi interesează mai mult ce câștigă chinezii. Iar chinezii, în nemernicia lor au adus și muncitori chinezi care să-i înlocuiască pe zambieni. Chinezii au investit 1.5 miliarde dolari și au creat 6500 de noi locuri de muncă.

Iar epopeea mineritului continuă în Congo pentru cupru, diamante și metale rare. Interesante condițiile în care lucrează „minerii” congolezi. 11 ore pe zi, 6 zile pe săptămână. Și nu pentru că-i silește cineva, ci pentru că astea sunt condițiile. Minele nu aparțin chinezilor. Aparțin congolezilor. Aici nemiloșii capitaliști chinezi îi „fură” în alt mod. Plătesc prea puțin pentru rezultatele „mineritului”. Chinezii doar rafinează produsele astfel obținute. 90% din resursele minerale merg în China. Firește că cei ce lucrează la topitorii se simt tratați incorect. „Soluția” propusă de activistul local? Să-i trimită pe chinezi înapoi în China. E un leitmotiv.

Următorul popas este în Tanzania. Unde reporterul a ajuns călătorind cu trenul, pe o cale ferată construită de chinezi în anii ’70. Constructori chinezi, ingineri chinezi. Chiar și întreținerea căii ferate este făcută de o mică echipă de ingineri chinezi. calea ferată a fost construită în numele solidarității socialiste dintre țări. Însă acum China a devenit capitalistă. Interesantă perspectiva directorului tanzanian al căilor ferate. Occidentalii sunt prea birocrați. Chinezii investesc mult mai ușor. Pur și simplu e vorba de competiție. Cine reușește să fructifice mai bine oportunitățile africane. Vesticii au devenit mai comozi și mai birocrați.

Pare că așa-zișii comuniști chinezi îi învață pe africani capitalismul. Nu au venit în Africa în numele ideologiei ci urmărind oportunități de business. Și profitul.

Probabil că după Africa urmează Europa și Statele Unite. „Soluția” găsită de birocrații ce ne conduc este să limiteze comerțul prin taxe arbitrare. Care duc la izolare și stagnare. Probabil următoarea „soluție” este războiul.

PS: documentarul „The Chinese Are Coming” a fost difuzat în 2011. De atunci au trecut 4 ani. Și lucrurile stau cu mult mai prost.

Read Full Post »

Older Posts »