Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘taxe’

Doctor Pește

Am fost plecat zilele acestea în Grecia. La prima vedere, lucrurile par la fel ca în România. Toată lumea lucrează cumva, încercând să fenteze taxele absurde (prin comparație România arată a paradis fiscal) și se plânge ca Grecia merge rău pentru că bogații nu plătesc taxe.

Într-una din zile, în timp ce trândăveam la o terasă, am remarcat o fată ce păzea câteva acvarii cu pești de 2-3 cm lungime, prea cenușii și urâței pentru a avea un rol estetic. Deasupra, o firmă, Dr. Fish. Pe românește, Doctor Pește.

Chiar când mă întrebam la ce ar putea folosi acvariile a venit o doamnă care a întrebat într-o engleză aproximativă și cu accent german exact problema care mă frământa și pe mine. Am aflat cu surprindere că peștii sunt sanitari și curăță pielea de celulele moarte de la suprafață. A urmat un spectacol relativ interesant cu peștii ciugulind de zor mâna introdusă în acvariu.

Însă mai interesantă a fost discuția dintre clienți și păzitoarea acvariilor pe teme de politică, taxe și antreprenoriat. Am aflat astfel că domnișoara era studenta la sociologie (firește că se înscrisese la facultate pentru „a avea o diplomă” și nu pentru că o interesa sociologia) și câștiga 500 euro pentru „jobul” de a păzi acvariile și a încasa banii de la clienți. Bineînțeles că și-ar fi deschis o firmă, dar „nu avea bani pentru a o porni”, deși la o analiză mai atentă ideea nu avea nevoie de niciun capital de start.

Trist mi s-a părut că era destul de pornită pe tot ce înseamnă dreapta, fie ca vorbim de Nea Demokratia sau chiar de Pasok, care spunea ea, e de stânga doar cu numele.

Problema Greciei, conform tinerei domnișoare este ca nimeni nu își plătește taxele. Deși, absolut natural, atunci când a încasat banii nu a emis nicio chitanță.

Am realizat că probabil lucrurile nu se vor schimba prea curând în Grecia (și nici în România) pentru că nimeni nu respectă nicio regulă. Iar genul acesta de votanți (de stânga sau de dreapta) îi interesează doar „să li se dea ceva”. Un bacșiș sau un post bun la stat. M-am gândit cu tristețe ca tânăra domnișoară e probabil prea bine plătită pentru ceea ce făcea.

Pâna la urmă, nu făcea nimic.

Și așa ne uităm cum crește o întreagă generație de „intelectuali”, care face facultăți cu profil „umanist” doar pentru a avea o diplomă, așteptând ca statul să aibă grijă de ei.

Mă gândesc cu groază că pe principiul asistenței mutuale între generații, pensia mea ar trebui plătită de ei, generația pierdută. Probabil că vor rezolva problma cu un război sau o revoluție.

Au trecut deja mai mult de 20 de ani de la „schimbare”. Iar ce urmează e tot mai rău.

Revenind la acvarii, singurii care munceau cu adevărat erau peștișorii. Mi s-a părut ca seamănă tare mult cu IMM-urile în economie. Cred că ne trebuie și aici un Doctor Pește.

Anunțuri

Read Full Post »

1. Eu inteleg ca discutia este despre Statul bun si Statul rau; desigur, unele sunt mai bune, altele mai rele, nimic de constestat aici, tinand cont de subiectivitatea inevitabila a aprecierilor, sau poate chiar de aspecte obiective. De asemeni, este evident ca unii reproseaza Statului ca face prea mult, in vreme ce altii reproseaza aceluiasi Stat ca face prea putin, si ca nu de putine ori aceleasi persoane fac ambele reprosuri, depinzand de conjunctura. De unde propunerea mea: sa renuntam la perspectiva conjuncturala si sa gandim din cea absoluta a unor principii si optiuni fundamentale. Si sa evaluam corect toate consecintele incalcarii unui principiu, dincolo de beneficiile aparente sau imediate.

Daca ramanem la dihotomia Statul bun si Statul rau, am putea sa-l definim pe cel bun ca fiind unul aflat in slujba cetatenilor, (cam „foggy”, pana nu lamurim), iar prin opozitie, cel rau este cel care nu o face. Si cand se afla un Stat in slujba cetatenilor? Tinand cont de faptul ca „cetatenii” nu sunt un organism colectiv, ci o multime de indivizi cu interese diverse si nu de putin ori contrare, pentru a putea stabili fara echivoc un inteles coerent unei asemenea sintagme, „in slujba cetatenilor” ar trebui sa se refere la stricta protejare a unui set de drepturi fundamentale, valabile oricand si oriunde si care nu pot semnifica in vreun fel privilegii: dreptul la viata, dreptul la proprietate, la libertate, etc. Daca am fi consecventi, am observa ca orice incercare de a depasi acest nivel al unor drepturi fundamentale universale, ne duc inevitabil in situatia in care Statul se gaseste doar in slujba unor dintre cetateni, in dauna sau spre deserviciul altora si prin urmare ne conduce la incalcarea acestor drepturi fundamentale in cazul mai multor sau mai putinor indivizi. De-a lungul timpului, in nenumarate randuri s-a justificat acest aspect al nedreptatirii unora prin invocarea „ binelui public”, o notiune vaga si elastica, a carei adevarata utilitate se adreseaza eventual celui care o manipuleaza, si pe care cel putin eu o consider lipsita de continut obiectiv ce ar putea fi corect definit. Nu poate exista bine public in prezenta incalcarii drepturilor individuale fundamentale, in orisicare masura. Deci, Statul bun este eventual Statul redus la rolul de gardian al drepturilor fundamentale si mai ales acela care nu poate creste in mod autonom dincolo de acest rol. Insa problema este ca odata acceptat monopolul asupra elementelor care pun in mana Statului suficienta forta pentru a proteja, este de fapt foarte dificil sa controlezi evolutia acestuia… Statul mic si bun se va transforma, aproape cu necesitate, in Statul mare si rau…

2. (comentariu adresat lui Observator)
În primul rand nu cred ca Statul reprezinta acel gen de necesitate istorica ce place sa fie evidentiata de cei care vad determinism istoric in orice aspect al existentei societatii umane. Eu sustin mai curand ideea ca desi Statul este azi un model social larg acceptat de comunitatile umane, din ratiuni care tin desigur si de structura fiintei umane, asta nu inseamna ca ar fi o etapa necesara sau ca este singurul model organizational posibil. Cu siguranta a fost si este unul de succes, intr-un anume sens, permitand scurtcircuitarea deficitelor de cooperare in comunitate si implementarea unor structuri functionale chiar si acolo unde legaturile comunitare slabe si calitatea scazuta a leadershipului natural ar fi impiedicat sau ingreunat aceasta. Statul nu face dintr-o comunitate slaba una puternica, dar permite importul unor modele organizationale, cu efect compensatoriu. Coeziune prin coercitie. Eficienta prin restrangerea deciziei. Dar adevaratul motiv pentru care comunitatile au adoptat aceasta forma organizationala, a fost violenta si protectia impotriva ei. De unde si teoria contractului social. Pe cale de consecinta, daca scoatem violenta din ecuatie, dispare si motivatia cea mai puternica de a sustine astfel de structuri, precum statul si monopolurile sale. Prin urmare, am putea spune ca optiunile sociale la dispozitie sunt direct proportionale cu capacitatea de cooperare in cadrul societatii, gradul de adeziune la un cod fundamental de principii legale si morale si evitarea violentei.

Read Full Post »

Statul, în relația cu cetățeanul, este un furnizor de servicii: învățământ, sănătate, protecție socială, juridică, de mediu etc. (Am însă convingerea că o parte din aceste servicii se pot scoate de sub controlul statului). Individul, prin însăși apartenența sa la cetățenie, se obligă să răsplătească aceste servicii prin achitarea taxelor către bugetul Statului. Toate bune și frumoase până aici.

Problemele apar când serviciile oferite de Stat scad calitativ dar cresc la preț, fără a exista un control de calitate al acestora, fără a exista concurența, imperios necesară, care să ridice nivelul calitativ al acestor servicii și, ca și când asta nu ar fi destul, mai apare și fenomenul extraserviciilor de care nimeni nu are nevoie și pe care nimeni nu și le dorește dar este obligat, prin lege, să le achite. Cetățeanul, dacă nu-și achită taxele impuse și obligatorii, este pedepsit de lege. Legea Statului, desigur. Statul, dacă nu oferă calitate și integritate serviciilor puse la dispoziția cetățeanului, nu suportă niciun fel de penalități. De niciun fel.

Sigur că, pentru a defini mai corect obligativitatea taxelor, ar trebui să redefinim serviciile oferite de Stat, numindu-le scopuri comune ce sunt realizate cu ajutorul finanțării venite din partea cetățenilor.

O altă problemă apare când bunurile publice oferite de Stat, cresc ca număr și, așa cum am spus mai sus, scad calitativ prin consecință, de aici rezultând și incapacitatea Statului de a recupera în mod justificat, taxele impuse (mai mult opresiv decât prin consens) cetățenilor.

Am citit pe undeva că Hegel își închipuia că Statul ar trebui să reprezinte rațiunea însăși ori toate exemplele de până acum ne demonstrează că Statul este cel mai grav factor de iraționalizare.
Este ca o luptă inegală. Statul are la dispoziție metodele persuasive, punitive și opresive. Cetățeanul, în mod ironic, nu are la dispoziție decât legea Statului pe care trebuie să o respecte.

Eu nu am nimic cu organizațiile de tip corporatist, cum greșit ar putea interpreta unii ci, dacă ar fi să înțelegem faptul că Statul nu este altceva decât un furnizor de servicii(bunuri publice-dacă vreți), atunci dumnealui Statul ar trebui să reconsidere la modul cel mai serios, poziția în societatea economică a IMM-urilor și a microîntreprinderilor. În fond și la urma urmei, dacă Statul s-ar privi pe sine însuși ca un producător de servicii, ar considera mult mai mult micii clienți vis a vis de marii clienți. Aparte că aceștia sunt cei mai obedienți, sunt și mai buni platnici și asigură mijloacele financiare viabile atât de necesare aparatului bugetar. Pe un producător adevărat nu-l interesează foarte tare câțiva clienții mari care îi pot zgudui piața, dictându-i prețuri sub calitate și care, în final, devin răi platnici. Nu ne încălzește cu nimic un cec uriaș care se încasează mult prea târziu sau chiar niciodată. Producția se întreține cu ajutorul micilor clienți, mici și mulți. Psihologic vorbind, cetățeanul individ este neagresor dar ușor de agresat, pe când corporația individualistă se poate transforma oricând într-un agresor feroce de mare calibru.

Dar când spun că cetățeanul individ este ușor de agresat mă refer și la influența parentală pe care o are Statul asupra individului, care influență, în foarte multe cazuri, chiar dacă este opresivă sau tocmai fiindcă este opresivă, dezvoltă sindromul Stockholm la indivizii incapabili să-și gestioneze singuri resursele capacitive. Asta și dacă le au, desigur.

Un exemplu foarte clar îl vedem în Neamțu zis Țiganul care trăiește drama victimei ce fraternizează cu torționarul, în cadrul unui complicat proces de alterare a personalității. Individul incapabil de a-și gestiona singur deciziile sau ideile și pe care îl liniștește doar prezența tutelară a stăpânului care să-i dicteze ce să facă și când.

Sigur că nu am obrăznicia de contesta obligativitatea existenței unui minim de socialism care trebuie să aducă normalitate în orice democrație. Nu tot ceea ce realizăm prin liberă inițiativă trebuie să se întoarcă în mod integral tot la noi ci, așa cum este firesc, o parte trebuie să se întoarcă și la cei mai puțin favorizați, cei mai puțin pregătiți (intelectual, profesional, fizic, cerebral sau cum doriți) să aibă un minim standard al nivelului propriu de trai.

Statul (și aici am să pun accent pe Statul român), reconsiderând în mod corect poziția sa față de cei menționați de mine ca alcătuind ceea ce se numește IMM sau microîntreprindere, ajută la dezvoltarea unui important segment din coloana sa vertebrală. Este segmentul care, fără prea multe implicații în schemele politice sau cele de tip mafiot, asigură prin consensul lor verticalitatea și echilibrul necesar dezvoltării durabile.

Comentariul meu nu se vrea o lecție de economie ci, prin tot ce am susținut mai sus am vrut să reamintesc câteva noțiuni elementare pe care orice individ cu minime cunoștințe dobândite în școală, le știe deja.

A fi captiv între limitele strâmte ale unei concepții ce-ți induce acceptarea unui sistem opresiv, nu demonstrează decât ușurința cu care un individ de tip comun poate fi ghidonat de incapacitățile proprii.

Și ca să nu creez confuzii, precizez încă o dată că sub nici un fel nu minimalizez marile corporații sau aportul acestora la dezvoltarea unui stat, dar continui să susțin că nu trebuiesc favorizate legislativ în dauna IMM-urilor sau microîntreprinderilor, lucru care nu poate fi realizat decât de un stat cât mai minimal. Adică, de ce nu, un stat care să asigure protecție față de agresiunile ce pot fi comise împotriva societății care formează Statul respectiv, dar și să asigure protecție față de agresiunile ce pot fi comise împotriva fiecărui cetățean în parte.

Read Full Post »

Probabil că ați auzit despre audierea lui Tim Cook, CEO-ul Apple în Senat pentru evitarea taxelor din SUA. Se spune că Apple a evitat să plătească peste 44 miliarde de $ taxe prin deschiderea de off-shore-uri, dintre care cel mai important este în Irlanda. Cazul Apple nu este singular, anul trecut în septembrie, același subcomitet a investigat și Microsoft și Hewlett-Packard.

La prima vedere pare că toată această alergătură a IRS-ului (Internal Revenue Services – fiscul american) după off-shore-uri ar însemna că acesta sunt ILEGALE. Ei bine, NU SUNT. Însă utilizarea lor trebuie făcută cu mare atenție pentru că e foarte ușor ca domnul STAT și ai săi birocrați tembeli să ajungă la concluzia că facturile, serviciile sau bunurile livrate între diversele companii dintr-un grup nu sunt ortodoxe. Și atunci să te ții controale și audieri, așa cum face statul american cu cele trei companii mai sus amintite.

Exact din acest motiv, IMM-uri nici nu se gândesc să facă un astfel de exercițiu. Câteva săptămâni de control te scot automat din business. Statul te tratează automat ca pe un dușman al statului, ne-ținând cont că de fapt tu-i plătești serviciile mizerabile și abuzive. De asta spuneam că mi-ar plăcea să avem un partid al IMM-urilor. Chiar visam la o lege care să-i interzică statului să vină în control fără să te anunțe cu foarte mult timp înainte că vine să te deranjeze, iar la sfârșit, în funcție de câți oameni a deranjat din treabă, să-i faci factură de servicii. În fond nimic nu este gratis pe lumea asta. Cu excepția serviciilor prestate statului pentru că așa „ne obligă legea”.

Pot să visez mai departe? Iar dacă factura pe care i-o servești statului, plus costurile trepădușilor statului veniți în control sunt mai mari decât suma „recuperată” (pe care bineînțeles ai voie să o contești în instanță), birocrații care au venit în control și șefii lor care au aprobat controlul să fie automați dați afară ca să se învețe minte să-i mai deranjeze cu prostii pe cei care le plătesc salariile.

Vise, vise… Mă opresc acum din visat pentru că mai trebuie să plătim și taxe. Altfel cu ce ar funcționa statul?

PS: Aveți aici și articolul care m-a inspirat și care conține sfaturi utile despre cum să eviți taxele. Dar doar dacă sunteți mare corporație americană.

PPS: Și bineînțeles excelentul articol (pe care l-am mai citat aici) „Taxation is theft – so why do Americans put up with it?”. 6 miliarde de ore pe an consumate în SUA pentru calculul taxelor? Aberant.

Iar povara pică tot pe amărâtul din clasa medie. De ce? Citiți și enervați-vă. Nu bogații duc în spate statul. Fiecare nouă „îmbunătățire” a sistemului de taxare creează noi oportunități pentru cei bogați și noi capcane și bătăi de cap pentru ceilalți. Deci dacă vreun politician încearcă să vorbească de „taxare diferențiată” întâi trageți și dacă mai respiră puteți să-l întrebați la ce s-a „gândit”.

Read Full Post »

Citeam zilele trecute despre explicatiile lui Tim Cook cu privire la “negocierea” taxelor cu statul irlandez si, obisnuita poate cu mesaje romanesti, m-a surprins foarte placut concluzia (sau cel putin asa cum a fost ea enuntata): statul a recunoscut ca trebuie gandit un sistem fiscal modern, Tim Cook si-a reexprimat pozitia ca Apple este si va ramane o companie americana. Cand voi trai sa vad si pe aici asa ceva, o sa zic ca m-am nascut a doua oara.

Banuiesc ca multi dintre voi au un Iphone, Ipad sau un Ipod. Altii sunt poate indragostiti de MacBook. Sunt foarte curioasa sa aflu ce anume v-a convins sa va indragostiti de Apple? Care or fi acele caracteristici care au facut din aceste dispozitive sa fie omniprezente in viata multora dintre noi?

Totodata v-ati gandit vreodata ca fara Google cu siguranta memoria noastra ar fi fost mai scurta?

Ei si uite asa, gandindu-ma cat de multe beneficii a adus industria, sa o numesc din Silicon Valley, am realizat ca traim intr-un paradox. Traim simultan intr-o era a inovarii tehnologice fara precedent care aduce economii extraordinare si beneficii pentru consumatori si de asemenea intr-un timp al unei eroziuni, paradoxal, din punct de vedere educational.

Revolutia tehnologica a dus la o schimbare radicala a culturii in ultimii douazeci de ani, permitand evolutii rapide si cresteri spectaculoase, contribuind la o schimbare de perspectiva asupra valorilor, valorile materiale devenind aparent mai importante comparativ cu cele spirituale, parintii dand din ce in ce mai putina importanta educatiei copiilor lor. Urmariti inca de fantoma limbii de lemn, ne-am obișnuit sa gândim in clisee, ne-am limitat in a pune semnul egal intre” educatie” si “educatie formala”, intre “educatia copiilor” si “scoala” si ne-am lasat antrenati in hulirea CONSENSULUI (acesta fiind ce mi-a placut la forma mesajelor transmise de Tim Cook si Senat-sugerau, macar in forma, echilibru, înțelegere, consens) chiar si pentru o strategie in educatie. Am uitat pe deplin ca educatia uneste si creaza relatii de colaborare, sudeaza acolo unde-I rupt.

Din pacate sau poate din fericire, educatia nu este doar o problema a statului, educatia este si va ramane o problema a cărei solutie trebuie sa o căutăm toți.

Citeam un studiu al AmCham care explica faptul ca o educatie corespunzatoare inca din primii ani de viata ai copilului poate preveni tot felul de riscuri, de la simplele divergente intre grupurile sociale cat si eventualele fapte foarte grave ce pot fi comise de catre acesta. Cu alte cuvinte, un copil bine educat inca de mic, are o probabilitate de peste 90% sa devina un cetatean civilizat din toate punctele de vedere. Acesta a fost si motivul obligativitatii clasei zero, fiind totodata voci care cer chiar si obligativitatea grupei mari de gradinita.

Chiar daca noua lege a invatamantului a incercat sa faca pasi timizi in modernizarea invatamantului, in forma, trebuie sa recunoastem ca sistemul nostru educational este depasit, atat la nivel preuniversitar, cat si la nivel universitar, in fond. Nu mi-e teama sa o spun, dar, in ciuda revolutiei tehnologice de care vorbeam mai sus, invatamantul nostru a ramas la nivelul diodei.

De multe ori invinuim profesorii. Drept e ca sunt si putini profesori cu tragere care mai raman in sistem din cauza salariilor mici, insa sistemul a devenit gresit de la temelie. Uitati-va la proprii copii. Vorbim de o generatie ajutata de tehnologie sa invete repede si multe lucruri deoadata. Copiii nostri sunt focalizati sa obtina rezultate repede. Asta le si cerem de multe ori. Am ajuns sa nu mai avem rabdare. Nu cred ca educatia centrata in jurul invatatorului care este centrul de reper pentru constructia cercului educational mai poate fi eficienta. Iar incercarea de a le imbacsi memoria copiilor cu tehnologii demult depasite intr-o era in care Google ajuta pe oricine sa gaseasca orice informatie isi doreste, cu siguranta plictiseste.

Poate ca o educatia diferentiata, in functie de talente si capabilitati, intr-o stransa legatura scoala – familie, bazata pe o curricula adaptata ultimilor 20 de ani de evolutie tehnologica ar fi un prim pas in construirea unei societati normale. Ma bucura propunerea introducerii manualelor digitale, mai bine mai tarziu decât niciodată, insa tot e un mare păcat ca nu am prins startul. Si mai sper totodata ca acest anunț facut cu tam-tam sa nu se limiteze la niște PDF-uri pe care copilul le va download-a, ci ca vom avea manuale interactive care vor permite simulari si explicație prin joc. Se simte nevoia crearii unui Store educational, dupa model Apple. Poate s-ar transforma intr-un centru de profit pentru MEC.

Nu am nimic impotriva tratarii educatiei din punct de vedere economic, insa ar trebui sa ne propunem niste indicatori mai realisti.

Ce-ar fi sa incercam sa ne imaginam clauzele contractuale intre scoala si parinte. Care e „fluxul de asamblare” al unui absolvent? Daca tot ne raportam economic, sa privim intreg procesul economic.

Pana la urma elevii merg la scoala pentru a primi instructiuni. Adultii, printre care si parintii acestora, contribuie la definirea sistemului la care se va raporta produsul final si totodata a cerintelor produsului final.
De aici rezulta curricula.

De la elevi se asteapta sa respecte sistemul si sa invete. Si daca tot vorbim de model economic trebuie sa avem in vedere utilizarea eficienta a resurselor economice cheltuite. Si bineintels recuperarea „investitiei”. Si cum altfel poate fi recuperata investitia decat prin valorificarea adecvata a creierelor.

Deci elevul intra in „linia de asamblare” la 5-6 ani, urmand ca dupa x ani sa fie la capatul ei si sa devina absolvent. Bineinteles ca pot exista si esecuri. Multe dintre ele se numara printre cei care abandoneaza scoala.

Faceam trimitere zilele trecute la un studiu facut de UNICEF cu privire la rata abandonului scolar.

http://www.gandul.info/stiri/studiu-unul-din-cinci-elevi-romani-abandoneaza-scoala-video-gandul-live-10891578

Totodata citieam si „acuza” unui parlamentar francez care numea Romania „un stat fara scrupule” care-si exporta saracii.

Produsul asteptat dupa acesti x ani ar trebui sa corespunda asteptarilor si regulilor sistemului. Doar ca noi suntem acum intr-un vid, intr-o lipsa de sistem si bine ar fi ca macar parintele sa poata defini care ar fi caracteristicile produsului pe care il asteapta la finalul liniei de asamblare. Necazul e ca inca suntem incorsetati in a gândi ca produsul finit trebuie sa poată fi folosit pe piata muncii (care piata? cea de la inceputul asamblarii, cea de la sfarsit?) trebuie sa știe sa folosească creațiile altora pentru a produce plus-valoare (care „creatii”? multe din cele de acum 9 ani sunt deja invechite) si a reuși sa-si câștige o pâine.
Ne e teama sa gandim produsul finit ca fiind cel ce creaza pentru ca ne e greu sa ne dam seama daca poate crea. Si pentru ca fara o implicare pe parcursul acestor x ani de proces continuu nu ai cum sa stii daca ceea cea a iesit corespunde sau nu posibilitatilor si dorintelor copilului, corespunde sau nu modului prin care noul tanar poate intoarce cat mai bine investitia, ajungem sa ne dam seama ca însasi linia de asamblare este defecta mult prea tarziu.

Si cum implicarea ar cere timp, ne-am reduce astfel veniturile reducand totodata si posibilitatile de fianantare ale sistemului pentru cei ce isi permit. Cat despre cei care nici nu stiu ca ar trebui sa ceara…

Si asa am intrat intr-un cerc vicios: scoala formeaza societatea, societatea formeaza scoala.

De aceea trebuie definita o noua paradigma, un nou set de reguli, o curricula adecvata care sa trateze copiii diferentiat, in functie de abilitatile fiecaruia, care sa-l invete pe copil sa se adapteze la schimbare. Si cum „produsele” pe care le modelam sunt niște copiii nu vad o alta cale decât implicarea unor pedagogi tineri. Sistemul nu poate fi schimbat decât din interior. Insa din acel interior facem parte si noi, părinții copiilor si ar trebui sa ne facem macar puțin timp pentru dezbatere.

Doar ca educatia nu se poate face fara finantare, fara implicarea cel putin a unui filantrop. Si de aceea ma intorc la modelul economic:
– pentru ROI, as propune sa ne luam cel putin cei 9 ani de scoala generală;
– iar la venituri sa contorizam si reducerea riscurilor pe care ni le aduce un sistem educational performant, adica scaderea gradului de infractionalitate corelat cu scaderea cheltuielilor pentru siguranta, scaderea asistatilor sociali, cresterea gradului de incluziune sociala a grupurilor defavorizate. Si, de ce nu, eliminarea etichetei de „stat fara scrupule”;
– si-s de acord sa pun si un factor de NPV acoperitor, dar nu mai mare decat dobanda la banca.

Oricand sunt deschisa sa lucrez cot la cot cu oricine doreste pentru a pune pe hartie acest business plan si daca veti gasi alta sursa de finantare globala decat taxele noastre ale tuturor care sa duca busines plan-ul pe plus, un business plan care sa ne permita sa descoperim „creierele” in orice coltisor amarat, plecaciune! Pana atunci insa sustin cu tarie propunerea lui Cristian Preda de a impune prin Constitutie alocarea de 6% din PIB, sistemului de invatamant.

Read Full Post »

Am o obsesie cu educatia, trebuie sa recunosc. Si ma mai enerveaza stilul comunist de pedeapsa colectiva. Nu ma refer aici la situatii asumate gen solidaritatea camarazilor din armata cand unul facea o prostie si deoarece refuzam sa-l dam in gat suntem toti pedepsiti. Cel mai bun exemplu e faptul ca trebuie sa ajung la avion cu doua ore in avans din cauza riscului potential generat de un terorist nebun, cand in mod normal ar trebui sa ma urc in avion ca si in tren.

Cam asa functioneaza lucrurile si in mediul economic, apare un terorist si trebuie sa platim toti. Reflexul reglementarilor functioneaza tocmai pe dos, ca si cum ai conduce cu mainile incrucisate pe volan, in loc sa sprijine ecosistemul il paralizeaza. Cand inventeaza unul o ghidusenie ca sa triseze Statul reactia acestuia din urma devine violenta. Intrebam un inspector IRS cat colecteaza americanii, mi-a zis ca undeva la 90-93%. Nu se poate mai mult intrucat costurile aferente colectarii restului de 7-10% ar fi cat cele pentru baza de 90-93%.

Intrucat si natura lucreaza cu pierderi, acceptam ca mai exista scapari, perfectiunea fiind evident inamicul eficientei. Asa este facut si omul, sa uite, sa greseasca. Altfel ne-ar iesi fum din creier. Probabil cand si calculatoarelor li se va da voie sa greseasca viteza lor va creste de milioane de ori. Revin la educatie intrucat daca putem trai ca natiune fara ingineri de varf luand totul de-a gata, fara o cultura economica si juridica a individului este greu.

Nu trebuie sa avem toti doctorate, insa a-ti cunoaste drepturile si obligatiile ca cetatean e o problema de bun simt, ar trebui sa se studieze la clasele I-IV. O educatie minimala in probleme economice ar fi de asemenea binevenita, doar toti ne invatam copii sa numere restul la paine. Am inghitit in 15 ani de studii o gramada de tampenii, la fel si copii nostri, insa daca-l intrebi pe unul cate e TVA-ul la 300 RON habar n-are. Nu are pentru ca nu l-a interesat, n-a fost treaba lui si nimeni nu i-a explicat.

Am avut o surpriza sa intreb un copil al unui prieten din USA ce e sponsorizarea. Mi-a raspuns pe loc: un impozit dirijat. L-am intrebat apoi ce e deductibilitatea. S-a incurcat putin scuzandu-se ca nu stie cum functioneaza, dar ca el a inteles ce cheltuieli iti accepta fiscul ca sa nu platesti impozit. Pe-aproape. L-am plimbat putin prin matematica si chestii de cultura generala, m-a cam dezamagit putin. Dar s-a prezentat onorabil. M-am intristat instant nu gandindu-ma la omul de rand de la noi, ci mai grav, la legiuitori.

Cred ca tot Boc venise cu o idee sa nu deduci costuri aferente masinilor inregistrate pe firma, vad ca se propaga si astazi: benzina, reparatii etc. Ce e gresit daca vii cu un bon de la service si-l bagi in contabilitate? Dimpotriva, daca factura reparatiei n-are nici o semnificatie contabila sunt tentat sa negociez cu mecanicul si in loc sa-I dau 500 RON pe factura il conving cu 300 net. La fel procedez si cu faiantarul, daca n-am ce deduce din costuri ca firma sau ca individ nu-I cer acte. Problema capata o amploare si mai mare odata ce discutam de deductibilitate si la persoane fizice. Nu se poate spune simplu: masina deductibila e una pana in 10.000 EUR si ai dreptul la una “de reprezentare” pana in 30.000. Evident ca nu sunt de acord cu Bugatti pe firma, e absurd. De ce sa-i pedepsim pe toti pentru 2-3 care abuzeaza?

Si acum mi-aduc aminte de cheltuielile de protocol. Ne mai mira ca nici o carciuma nu taie facturi? Cum rezolvam problema? Punem taxa pe scaune. O prostie rezolvata prin alta prostie. 100 de oameni isi pun mintea acum cat sa fie taxa pe scaun, pe masa, pe pat, pe closetul din baie si nu fac timp de o luna nimic altceva. O mai auzeam si pe dama Grapinni ca trebuie sa scurteze scoala ca sa beneficieze copii alaturi de parinti de preturi reduse la vacanta. Abia asteapta hotelierii sa se intample ca sa beneficiem de cel mai scump Iunie la cazare. Cu costul distrugerii invatamantului. Femeia asta nu stie ca exista o programa scolara? Sau considera ca oricum acolo nu se intampla nimic? Sper totusi ca in cel mai fericit caz motivul il reprezinta faptul ca ea administreaza ministerul ca un SRL, falimentam restul tarii ca sa-si scoata ea cifre bune la turism.

Mie mi se pare evident ca deductibilitatea este cel mai bun caine de paza al economiei la negru, nici macar nu-mi asum originalitatea ideii, e ca si cum as depune patent pe roata sau pe apa calda. Decat sa punem 1000 de paznici platiti (odraslele politicienilor) e muuult mai eficient sa ne pandim intre noi, cointeresati fiind. La fel de simplu si cu sponsorizarea, decat sa dau taxele intr-un sac mare al statului pentru o mica parte din impozite decid eu ce se intampla cu banii. Unii decid mai inspirat, unii nu, altii de lene il dau tot Statului sa faca ce stie el mai bine. Si de obicei nu stie sau se preface. Si americanii urasc sa plateasca impozite, nu ni se intampla numai noua, insa aparent au posibilitatea sa decida pentru macar o parte din banii de taxe. Nici ei nu se uita pe site-ul administratiei ce se intampla cu restul, doar odata la 4 ani isi numara banii din buzunar sa vada cu cine voteaza.

Ne-am obisnuit sa vrem sa colectam totul la buget adoptand caile cele mai neinspirate. La mintea mea de inginer cred ca deducand costuri pe firma sau la persoane fizice adunam mai multi bani la buget (numai din TVA). E adevarat, scade impozitul pe profit, dar intre noi fie vorba, care e mai mare? Cine mai scoate profit in ziua de azi? Ca si TVA-ul pe care il regasim in contul celui care are rulaj mai mare decat intrarile pe 25 ale lunii urmatoare nici profitul ala nu se topeste trecandu-l prin 10 facturi, dimpotriva, circulatia banului il inmulteste pe principiul bulgarelui de zapada. Ca poate la un moment dat el acopera o gaura intr-o firma neprofitabila si nu se mai plateste nici asta nu-I o problema, merita si ala sa traiasca, decat sa produca someri la Stat.

Avem o nemeritata ura pe privati din partea administratiei si ce-I mai grav este si reciprocitatea. Nimeni nu intelege ca fiecare ne-am ales drumul dupa competente, riscuri asumate, vocatie etc. E doar o problema de optiune sau poate sansa in viata. Si cand vorbesc de sansa nu trebuie inteleasa in favoarea privatului. Ura asta e o prostie, intrucat are la baza tocmai legi proaste care nu specifica negru pe alb cine e boul si cine-I vitelul, ca sa-l citez pe Alexandrescu. In 23 de ani am mers cu viteza melcului dinspre legile comuniste spre alea capitaliste. Nu era mai rapid sa facem invers?

Paranteza: Matematicianul Moisil invitat la o emisiune la TV il intreba pe un om de la Institutul de Meteorologie cam cu ce probabilitate prezice timpul probabil. Omul i-a raspuns ca tehnologia la acea data ii permitea o estimare cu sansa de 40-45%. Intrebarea a venit ca un trasnet: Pai atunci de ce n-o dati invers? 🙂

Am crezut ca aberatiile astea o sa dispara, odata cu intrarea in UE. Tzeapa! vad ca trebuie sa-mi fac stoc de tigari, mai dureaza. Cum n-am sa inteleg de ce trebuie intai sa-I imbogatim pe bulgari cu taxe de inmatriculare ca apoi sa- pedepsim pe cei care platesc taxele acolo. Ma gandeam sa-mi vand duba, nu mai aveam absoluta nevoie de ea, imi zice contabilul ca mai bine nu, iau pe ea 3000 de EUR si taxele ma costa 2500, pentru 500 EUR mai bine fac o fapta buna si-o dau unui privat sarac. Doar Ceausescu vroia un Stat bogat cu oameni saraci, de ce dreaq nu s-or pune in benzina taxele astea? Am si raspunsul: pentru ca sunt unii jmecheri din gasca lui Blejnar care nu le platesc. Si care-I vina mea? De necazul satului tai sula barbatului ?

Daca pornim de la o afirmatie falsa putem demonstra orice, si ca 1+1=3, la fel de grija unora care nu respecta legea stricam piata incurcandu-ne in tot felul de taxe a caror colectare costa mai mult decat taxa in sine. E la mintea cocosului ca o taxa a carei colectare costa mai mult de 20% nu-si are rostul altfel nu faci bani la buget.

In plus, de ce-si iau oamenii masina, nu sa mearga cu ea? Nu se vede pe strazi ca nu poti strecura un ac in trafic 24/24? Lasa domle omu sa alerge, nu vezi ca-I place? I-ai banii si jumoale-l pe OMV, cu ce sunt mai buni banii lui Renault? Toate aceste taxe nu genereaza decat stress individului, portite de eludare pentru jmecheri si nici macar n-aduc bani la buget. Dupa care plangem la televizor motivand o falsa cauza care sa scuze o alta aberatie care sa elimine nu cauza ci efectul taxei initiale. N-ajunge TVA, impozit pe profit si taxe pe salarii?

Matematica fiscala intr-un sistem inchis, in care nu pica bani din cer (doar din inflatie) iar lumea e moarta de foame arata ca nu mai poti inventa o taxa decat in detrimentul celorlalte, ceea ce spuneam in postul cu indicatorii economici. Arta unor guvernanti de a aloca ponderi si importanta uneia sau alteia este similara cu pistoanele unui motor cu ardere interna, in functie de strategiile pe termen mediu sau scurt lucrezi cu ele in push-pull, cu ochiul pe munca la negru scad impozitul pe salarii, am nevoie de mai multi bani la sanatate, cresc pentru 2-3 ani contributia. Insa daca lispesc strategiile, nimeni nefiind in stare sa defineasca outcome-ul, nu ma mira ca dam din maini si din picioare ca innecatii. Despre predictibilitatea investitorilor privind fiscalitatea nu mai zic nimic …

Nimeni nu evalueaza efectele deductibilitatii in ceea ce priveste munca la negru, intrucat efectele nu sunt doar la impozitul pe profit si TVA. Reducerea bazei de calcul la venitul salarial brut afecteaza in lant pe baza de alocare procentuala si fondul de sanatate, si ala de invatamant, si pe cel de somaj si p-ala de handicapati. Efectul este drastic, se cauta cu disperare solutii de bugetare in marja de 5% cand eroarea de colectare e din start de 20-30%.

Propunerea mea este una singura: politica de deductibilitate inteligenta, factura la ORICE! Si noi si Statul o sa avem mai multi bani in buzunar. Salvam si Posta obligand contribuabilul sa-si trimita decontul lunar pe un format A4 in plic la consilierii fiscali, inventam si o noua meserie, contabilul de taxe si impozite personale recalificand personalul bugetar care se poate hrani din 3-5% comision la rulajul cetatenilor, ocazie cu care nu-I mai numim intretinut la stat ci privat in toata puterea cuvantului. Alternativa e sa devenim o natiune de asistati si nu-I corect, resursele antreprenoriale sunt imense, de fapt singurul capital dupa aglomeratia din Decembrie. Vreau si eu sa vad un Stat modern, ca de-aia am votat schimbarea. Si cum exista precedentul cu masina inmatriculata in Bulgaria, uite cum apare si ala cu domiciliul fiscal …

Sa fiu bine inteles: si mama trebuie sa ia pensie si nevasta salariul de la Stat. Nu ma deranjeaza cuantumul taxelor, ci structura lor !

Read Full Post »

În ograda cu fâneţe
Sunt mai multe acareturi,
E şi-un grajd, sunt şi coteţe
Cresc vite şi păsăreturi.

E poiata plină, toată,
Zici că-i o comunitate,
Fiindcă-i toată populată
Taman ca-ntr-o societate.

Peste toți și peste toate,
Țanțoș, e stăpân cocoșul,
Plin de pene colorate.
Mândru este, luminosul!

El e motorașul care,
Pe un gard fiind cocoțat,
Pune lumea în mișcare
Animând cu al lui cântat.

El e cel ce-are habar
De nevoile din curte,
De cotețe, de hambar
Ori de grijile mărunte.

Peste el, rege-i țăranul,
Proprietar de drept. E STATUL!
LUI îi dă cocoșul banul
Să-și păstreze habitatul.

Și plătește cu penajul
Dări, țăranului isteț.
Așa-i dacă ai curajul
Să faci biznis din coteț.

Dă o pană și trei ouă
Dijmă, fiindc-are umbrar
La găini, și nu îi plouă
În locașul din cuibar.

Pe munca de dimineață
Dă cinci pene. De cântat.
E-o taxă de suprafață
Să-și țină ciocul curat!

Pe scurmatul după viermi
Zece pene dă, cinstit.
Când câștigi mai stai să cerni?
Deci: impozit pe venit!

Fiind cu cloșca însurat
Mai plătește un tribut,
Din coadă o pană a dat.
Este taxa pe futut!

Hai nu râdeți că-i pe bune,
Nu vreau să spun prostioare,
Doar vorbeam de-o taxă anume,
Se cheamă școlarizare!

Lista taxelor e lungă,
Până mâine să tot scriu.
Măcar penele s-ajungă!
Dar cocoșul? Mai e viu?

Voi, drag public cititor,
Sunteți în acest pamflet,
Cocoșul contributor,
Bun de plată, pe concret!

Încă de când v-ați născut,
Că de știți sau de nu știți,
Chiar cu aer de-ați crescut,
STATULUI, taxe plătiți!

Poezia îi este dedicată lui Porthos, un antifan al taxelor plătite degeaba.

Read Full Post »

Older Posts »