Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘televiziune’

Mi-am facut obiceiul de a citi, de cele mai multe ori dimineata, stiri pe internet. M-am fixat pe acele site uri despre care cred ca stiu sa faca distinctia intre informare si opinie. Zilele trecute, am citit o stire care m-a suprins: nu mai stiu ce sondaj releva ca 90% dintre romani se informeaza de la TV. Nu ziare, nu internet. In minte mi-a sunat expresia atat de uzitata in vorbirea curenta, drept argument solid al validitatii oricarei afirmatii: “Am vazut eu la TV”. Sau “ au zis si astia la TV”. Trebuie sa fie ceva adevarat in legatura cu cele 90%.

In principiu, televiziunile private, ziarele, site-urile, au un obiectiv economic clar: sa faca bani. Morala este, sau devine, secundara. Nu sunt neaparat imorale cat mai ales, amorale, ( desi uneori devin si imorale). Din care motiv, pe ecran apare ceea ce aduce audienta, sau vizitatori, ceea ce inseamna bani. Formulele sunt diverse, insa cert este ca informarea in sine nu este un obiectiv decat in masura in care aceasta satisface criteriul audientei. Al audientei specifice. Asa ca intrebarea fundamentala pentru un post TV sau un site de stiri este: ce intereseaza publicul? Corectitudinea si rigoarea informatiei? Sau informatia prelucrata, cosmetizata, eventual chiar transformata?

S-ar putea sa fie destui cei care gandesc ca oamenii sunt interesati de stiri corecte si ca incorectitudinea se datoreaza ofertantului de stiri. Ca vina pentru minciuna ii apartine exclusiv si ca daca publicul ar sti ca sunt minciuni, l-ar sanctiona. Asa sa fie? Sa ne amintim ca oamenii STIU ca fumatul este nociv, si totusi o parte a populatiei fumeaza. Ofertantii de produse sunt atenti la piete si vor incerca sa propuna ceea ce se vinde. Ceea ce in cazul televiziunilor se poate traduce astfel: daca publicul nostru nu cumpara adevar, ci prefera simulacrul sau chiar minciuna etichetata astfel, asta vom vinde. Totul depinde de public, adica de cumparator. Iar felul acestuia este determinat de capacitatea de discernamant a celor care il compun. Care la randu-i depinde de educatie, in special de cea metodologica. Adica cea care iti spune CUM sa evaluezi ceea ce vezi si auzi.

Opriti un roman pe strada si intrebati-l nu conteaza ce, cu microfonul in mana. Rarisim veti auzi raspunsul: “nu stiu, nu este domeniul meu”. Veti auzi, aproape intotdeauna, o opinie. Asta pentru ca romanul are, sau crede ca trebuie sa aiba, o opinie despre orice. Daca nu o are, o potriveste pe loc. Ce denota asta? Eu vad aici o inclinatie vadita spre superficialitate, aparenta si kitsch. A celor mai multi, cel putin. Aceasta superficialitate nu poate alimenta decat un discernamant precar, fundamentat aproximativ sau deloc. Iar o astfel de atitudine nu apreciaza analiza, nu doreste sa cunoasca fapte nude pentru a-si forma opinii proprii. Din care motiv, oamenii cu o astfel de atitudine apreciaza pe cei care par sa gandeasca in locul, in vreme ce-i felicita pe ei in permanenta pentru inteligenta de a proceda astfel…

Am reflectat in mai multe randuri la acea butada atribuita lui Lincoln, (fara vreo dovada in acest sens, apropos de fapte), care spunea ca “poti pacali toti oamenii o vreme, sau pentru totdeauna pe o parte din ei, dar nu pe toti si pentru totdeauna, in acelasi timp”. Stiu si eu? Poti schimba “pacalit”, cu multe alte verbe, si este la fel de valabil. Dar cu siguranta vei putea pacali foarte putini, atunci cand acestia au ceea ce se cheama un discernamant puternic. Un astfel de discernamant insa nu este compatibil cu ratinguri inalte pentru televiziuni ale caror emisiuni au un asemenea procent de informatie valida, incat daca ar avea o eticheta ar trebui sa contina specficatia „poate contine urme de…”. Si nu e vorba numai de televiziuni. Cumparam tot timpul ceva, din supermarket, de la politicieni, de la toata lumea. Ceea ce noi suntem, ii face pe ei sa vanda ceea ce vand. Ganditi-va la asta cand mancati urmatorul parizer sau manevrati telecomanda, dar mai ales cand cititi statisticile. Si ratingurile.

Reclame

Read Full Post »

Un mare comentator in viata a spus “ poporul are intotdeauna dreptate”, intr-o incercare de a-si explica pe intelesul lui virtutile democratiei. Nu-l streseaza in nici un fel ca aceasta perpetua dreptate, pe care poporul are de multa vreme ocazia sa o puna in practica prin vot, nu il face pe acesta automat nici mai fericit, nici mai bogat. Fara prea multe nelinisti existentiale la mansarda, sublimul nostru comentator este multumit ca numita intelepciune populara, din care este si el o farama, si-a aratat din nou dreptatea, alegand cu grija si responsabilitate pe membrii noului Parlament. Poate ca cei mai putini intelepti si mai sceptici prin natura lor sa nu fi sesizat in mare ignoranta lor dreptatea cu pricina. Problema lor. Poate ca vreunul mai carcotas sa ridice din sprancene cu nedumerire si sa se intrebe pe ce cai ascunse aceasta dreptate il asaza pe unul ca Voiculescu in gratiile poporului, in dauna unuia ca Iulian Craciun? Oare sa fie din cauza ca acesta din urma nu este un tanar care si-a croit drumul in viata avand drept unica virtute pe cea de a fi baiatu’ sau nepotu’ sau finu’? Sau pentru ca handicapul sau fizic nu-l opreste sa fie un om intreg?

Nepatrunse par, asadar, caile intelepciunii Poporului, daca el are intotdeauna dreptate.

Preaiubitul nostru comentator nu defineste ceea ce este de fapt, Poporul, dar din context intelegem ca ar fi cei a caror vointa se dovedeste majoritara si decid astfel rezultatul. Ceilalti, adica cei care au exprimat o altfel de vointa sau a caror unica reactie la vederea listelor a fost: “da’ calitatea a 2-a si a 1-a nu aveti?”, sunt, se intelege, decazuti de la categoria popor si aterizeaza probabil undeva in zona sclavilor, a inventarului cuvantator, avand o pura valoare statistica, de procent minoritar. Asta ar decurge in mod logic din opinia aceluiasi expert care defineste democratia, intr-un acces involuntar de plagiat, drept “dictatura a majoritatii”. Tinand cont de modul in care sensul initial al acestei sintagme si al contextului potrivit i-au scapat, putem sa-l scutim de acuzatia de plagiat si sa o retinem eventual doar pe cea de wishful thinking, asta daca nu avem de-a face cu o simpla si banala eroare.

In opinia mea, eu fiind unul dintre cei mai putin intelepti si mai carcotasi, majoritatea nu este majoritate pentru ca are dreptate si nici dreptatea nu se gaseste de partea celor majoritari, automat. Ce simplu ar fi, daca asa ar sta lucrurile, nu-i asa? Credeti ca ar mai exista minoritari pe lumea asta?

Problema este ca majoritatile se pot constitui pe toate caile, fie ele corecte, fie oculte. Totul depinde in mare masura de discernamantul si penetrabilitatea celor care sunt bombardati cu mesaje de tot felul. Acum 20 de ani, Iliescu folosea metoda acapararii spatiului TV in dauna opozitiei, ca nu prea erau televiziuni de alt fel. Dupa ce initial s-au multumit sa ofere politicienilor un canal alternativ de acces la electorat, aspect pozitiv in sine, si dupa era de inceput a “creatorilor de opinii”, o parte din televiziunile private, de fapt stapanii acestora, au hotarat ca este prea putin, si au intrat intr-un nou business: (auto)crearea si distrugerea de politicieni.

Eu am mai spus-o pe aici intr-o forma sau alta: nu stiu cati sunt constienti de faptul ca aceste alegeri au fost montate in mare masura de catre Antena 3 si OTV. Ca intr-un soi de Matrix, mare parte a populatiei traieste realitatea comunicata de aceste emitatoare, si executa ordinele mai mult sau mai putin subliminale ale celor doua televiziuni, in principal. Si desigur, a celor care le controleaza pe acestea. Nu inseamna ca in absenta acestor masini de spalat creiere, USL si PPDD nu ar fi avut sustinatori semnificativi numeric, (desi la ultimul nu sunt prea sigur), dar rolul lor in a crea masa critica a fost decisiv. Importanta propagandei a fost si este semnificativa, iar oamenii nu fac cu usurinta diferenta intre opinie si informatie, cu atat mai mult atunci cand sunt mixate vartos. Eu am ajuns la concluzia ca mesajele TV au puterea de a crea si declansa adevarate reflexe conditionate si ca, supuse zilnic tirului neintrerupt de talk-show uri si “dezbateri”, mintile omenesti se pot proteja cu dificultate de contaminare. Credeti ca Ponta a castigat alegerile? Da de unde. Daca se supara Antena 3 pe el, in 2 luni este doar o amintire de Prim Ministru. Sebastian Ghita a intuit care este arma lui Voiculescu si si-a facut si el una, pentru uz personal. Media a devenit astfel super-arma unuia sau altuia dintre jucatorii politici. Intr-o tara devoratoare de telenovele, cateva capete au priceput ca obiectivitatea nu starneste prea mari emotii la publicul spectator, asa ca au transformat intregul continut in telenovela. Efectul este fulminant in ceea ce priveste succesul de audienta si potentialul manipulativ. Astazi, traim sa vedem un gen de efect. Maine, vom vedea un altul. Poate total opus.

Fiti pe faza, se emite!

Read Full Post »