Planul la arestări

Probabil că la ora la care eu scriu aceste rânduri, majoritatea comentatorilor acestui blog se pregătesc de vacanța. Cumpărături, cadouri, rezervări pentru vacanță (la cei ce pleacă în vacanță) sau, pur și simplu, frecat menta. Eu sunt printre cei din urmă, mi-aș fi dorit să nu fac nimic și stau. Cel mult să citesc o carte, în timp ce savurez un coniac și o havană.

Nu a fost să fie. În primul rând pentru că sunt luat pe sus și târât cale de 350 de kilometri până dincolo de locul unde și-a înțărcat dracu’ copiii și Brâncuși masa și poarta.

Ok, cu asta mă împăcasem. Chiar mă gândeam că nu are cum să-mi strice un pic de aer curat și deconectarea de la nebunia arestărilor „preventive”, de la cotcodăceala lui Kovesi și Coldea, plus măcăiala sâcâitoare a lui Băsescu.

Însă am făcut greșeala să mă uit încă o dată pe știri. Coșmar! Băsescu și Badea de aceeași parte a baricadei! O fi înnebunit de tot și Badea, că oricum nu pare complet normal. Pentru că Băsescu nu prea avea cum să-și revină. Sau sunt glume de 1 aprilie făcute de jurnaliști.

Citind știrea am înțeles. Nu și-a revenit Băsescu. Pur și simplu simte că se strânge lațul și, vorba lui Udrea, cum controlul cătușelor e la alții, știe că va ajunge în pușcărie. Chiar dacă el „i-a adus” pe acești alții, după cum plastic zice Băsescu, acum când nu-i mai controlează, e îngrijorat de modul în care se face justiție în România. Să nu te tăvălești pe jos de râs?

Aproape că îți vine să le dai dreptate adepților „Justiției cu orice preț”. Din păcate nu este de loc așa. Frankenstein-ul justiției române e complet liber și nici măcar cel ce l-a creat nu-l mai poate controla.

Haideți să ne uităm la spune Codruța: „În primul rând, DNA nu arestează. Nu procurorii au competență să aresteze, ci instanțele de judecată. Ce înseamnă acest lucru (…) Înseamnă că o propunere a procurorului este întotdeauna cenzurată de un judecător. Dacă este nevoie să arestăm 10.000 de oameni, arestam 10.000 de oameni.”

La prima vedere pare perfect normal ceea ce spune. Procurorul propune, iar judecătorul aprobă sau nu. În realitate este o aberație demnă de Stalin. De ce? Pentru că o bună parte a judecătorilor, inclusiv cei de la ÎCCJ au fost numiți în „epoca Băsescu” și provin dintre procurori. În unele cazuri, ajung să judece, dosare pe care tot ei le-au instrumentat ca procurori.

Absurdul situației se vede în statisticile publicate de Vasilică Danileț, judecătorul papagal care și-a contestat propriul articol de lege. Deși arestările preventive s-au înmulțit, procentual condamnările definitive AU SCĂZUT. Justiția funcționează mai prost și mai stalinist.

Perioada	2007	2008	2009	2010	2011	2012	2013
Persoane fizice trimise în judecată	47787	45073	49743	56949	60980	59739	65711
Arestați preventiv	5205	5473	6984	8659	8941	9988	10431
Arestați preventiv (%)	10.89	12.14	14.04	15.20	14.66	16.72	15.87
Condamnați definitiv	46127	36795	34226	41891	47577	49188	47133
Condamnați definitiv (%)	96.53	81.63	68.81	73.56	78.02	82.34	71.73
Condamnați la închisoare cu executare	14973	11804	10542	13813	14361	14697	13700
Condamnați la închisoare cu executare (%)	31.33	26.19	21.19	24.26	23.55	24.60	20.85

Iar Codruța & Co, chiar și-au depășit planul. Au arestat PREVENTIV mai mult de 10000 de oameni. Se cuvine să-i felicităm pe tovarășii procurori care printr-o atitudine justă au realizat planul pentru cincinalul acesta. Ptiu dr… Na, că era să scap în ajun de sărbătoare o blasfemie.

O altă manipulare ridicolă reluată de Kovesi este cea lansată de însuși Traian Băsescu: „Nu e normal ca un vot al unor politicieni să blocheze justiţia sau să se substituie justiţiei”.

În realitate, „orice senator şi deputat poate fi urmărit penal şi trimis în judecată fără să fie necesară vreo aprobare senatorii şi deputaţii care au fost miniştri, şi care sunt acuzaţi de fapte comise în perioada în care nu erau miniştri, sau fără vreo legătură cu activitatea ministerială (cazul Vâlcov) pot fi urmăriţi penal şi trimişi în judecată fără să fie necesară vreo aprobare.

Deci nu este vorba de vreo blocare a justiţiei. De fapt, actul de justiţie se înfăptuieşte în instanţă, după trimiterea în judecată. Singurul lucru care trebuie într-adevăr schimbat îl constituie eliminarea cererii de urmărire penală pentru senatorii şi deputaţii foşti miniştri care sunt acuzaţi de fapte comise în timpul mandatului de ministru şi în legătură cu respectivul mandat (cazurile Vosganian şi Borbely). În ceea ce priveşte aprobarea Parlamentului pentru arestare preventivă a senatorilor şi deputaţilor, aici nu este vorba de imunitate, ci de garanţii judiciare prevăzute în Constituţie.”

PS: la sfârșit am preluat cu copy-paste știrea din Cotidianul. Nu am mai verificat corectitudinea ei și nici nu am mai reformulat-o pentru că mă enervează staff-ul WordPress, care îmi bagă pe gât o porcărie pe post de editor de ultimă generație. Și nici nu-ți mai lasă opțiunea de întoarcere la modul Clasic. Partea bună este că astfel de idioțenii se răzbună. Cei ce foloseau WordPress-ul se pot muta pe alte platforme de blogging. De exemplu Blogger al lui Google. E la distanță de un click.

Read Full Post »

Despre relativitatea perspectivei (de la Tg-Jiu la Montreal)

M-am întrebat de multe ori de ce oameni cu vârstă, pregătire și chiar mod de gândire apropiat pot avea perspective atât de diferite asupra unor probleme simple. De multe ori, în lipsa unei explicații mai bune, etichetele țin loc de raționament. „Ești băsist!” sau „ești năstăsist!” devin prisma prin care încercăm să înțelegem ideile și luările de poziție ale celorlalți. Deși la o analiză mai atentă, astfel de modele/etichete nu explică decât o parte a reacțiilor celorlalți.

Spre exemplu etichetarea mea ca „năstăsist” nu prea se corelează în niciun mod cu pozițiile critice pe care le am la adresa erorilor guvernului Năstase. Cel mai bun exemplu este 112. Dar am exact aceeași opinie și despre alte „erori”. Spre exemplu în problema „licențelor Microsoft” vândute de Claudiu Florică. Însă încercarea de nuanțare (atunci când spun că licențele trebuiau totuși cumparate) mă face din nou „năstăsist” în ochii celor care-l detestă pe Năstase și-l preferă pe Băsescu.

Și invers. Mie amestecul lui Băsescu în Justiție mi se pare impardonabil, vecin cu totalitarismul, iar celorlalți li se pare benefic, o necesitate în lupta cu corupția. Oare de ce? O explicație care mie mi se pare plauzibilă e legată de mediul în care trăim. Am constatat asta mergând din când în când în Gorj, în perioada în care Mischie era în plină glorie.

De la București, „baronul” părea un găinar mărunt, cineva pe care mai degrabă să-l iei în râs și nu vreun pericol major. În Tg-Jiu, lucrurile păreau complet diferite. Oameni inteligenți și de bun simț detestau sincer ceea ce numeau ei „mafia PSD”, „comunismul” și pe Ion Iliescu. Recunosc că mă cam pufnea râsul. În primul rând că Ion Iliescu și Nicolae Mischie nu au nimic în comun. Sunt două specii complet diferite.

Ion Iliescu este într-adevăr comunist. Însă este benign. În perioada în care a fost el Președinte (2000-2004), s-au luat cele mai multe măsuri „liberale” (privatizări, dereglementări, liberalizarea piețelor de telecom, banking și oil). Un singur lucru important a reușit să oprească și mă refer la cota unică. Însă doar pentru o scurtă perioadă de timp. Sunt convins că dacă ar mai fi avut un mandat, trecea și asta.

Nicolae Mischie, în schimb, nu are nimic de-a face cu comunismul. Este un produs tipic al tranziției. E aceeași specie cu Oprișan sau Gheorghe Ștefan. Mafioți locali, dar fără anvergură. Cel puțin în lipsa unui Capo di Tutti Capi. Pentru cineva care trăiește în județul lui Renato sau Pinalti lucrurile se văd însă diferit. Probabil că încrengătura mafiotă locală te face să ai senzația că sunt omniprezenți și omnipotenți. Că nimic nu-i poate atinge.

Pentru cineva care trăiește însă în București, e mai revoltătoare atitudinea de Președinte Jucător a lui Băsescu. Ești chiar tentat să vezi legături care poate nu există, cum ar fi cea dintre Oprișan și Băsescu. Iar legături de tipul Ștefan-Udrea-Băsescu devin dovada unei mafii atotputernice.

Încerc să-mi imaginez cum se văd lucrurile din Bruxelles sau din Montreal. Probabil că ceea ce primează este „lupta împotriva corupției” ca principiu și mai puțin modul concret în care se întâmplă. Probabil că micile „derapaje” sunt scuzabile. Probabil că intervenția brutală în fostul CSM a lui Băsescu, mergând până la amenințarea cu evacuarea a unei judecătoare, pare a fi un lucru minor atât la Tg-Jiu cât și la Montreal sau Bruxelles. Sau încălcarea legii de către CSM-ul „reformat” a la Băsescu, în cazul perchiziției locuinței unui judecător CEDO. Deși aceste lucruri par absolut înfiorătoare la București.

Cu siguranță, articolul de față e plictisitor. Nu are nimic amuzant. Așa că închei aici și vă invit să urmăriți spectacolul „anti-corupție”. Am înțeles că se pregătește Microsoft, episodul 2. De data asta nu numai cu firmele americane de software, ci și cu EADS și bănci internaționale. Pe scenariul lui Doru Boștină, cunoscut avocat bucureștean. Printre altele, expertul juridic preferat de Ambasada Rusiei la București. Încă mă întreb cine o fi regizorul. Băsescu pare a fi mai degrabă actor.

Read Full Post »