Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘totalitarism’

1. Eu inteleg ca discutia este despre Statul bun si Statul rau; desigur, unele sunt mai bune, altele mai rele, nimic de constestat aici, tinand cont de subiectivitatea inevitabila a aprecierilor, sau poate chiar de aspecte obiective. De asemeni, este evident ca unii reproseaza Statului ca face prea mult, in vreme ce altii reproseaza aceluiasi Stat ca face prea putin, si ca nu de putine ori aceleasi persoane fac ambele reprosuri, depinzand de conjunctura. De unde propunerea mea: sa renuntam la perspectiva conjuncturala si sa gandim din cea absoluta a unor principii si optiuni fundamentale. Si sa evaluam corect toate consecintele incalcarii unui principiu, dincolo de beneficiile aparente sau imediate.

Daca ramanem la dihotomia Statul bun si Statul rau, am putea sa-l definim pe cel bun ca fiind unul aflat in slujba cetatenilor, (cam „foggy”, pana nu lamurim), iar prin opozitie, cel rau este cel care nu o face. Si cand se afla un Stat in slujba cetatenilor? Tinand cont de faptul ca „cetatenii” nu sunt un organism colectiv, ci o multime de indivizi cu interese diverse si nu de putin ori contrare, pentru a putea stabili fara echivoc un inteles coerent unei asemenea sintagme, „in slujba cetatenilor” ar trebui sa se refere la stricta protejare a unui set de drepturi fundamentale, valabile oricand si oriunde si care nu pot semnifica in vreun fel privilegii: dreptul la viata, dreptul la proprietate, la libertate, etc. Daca am fi consecventi, am observa ca orice incercare de a depasi acest nivel al unor drepturi fundamentale universale, ne duc inevitabil in situatia in care Statul se gaseste doar in slujba unor dintre cetateni, in dauna sau spre deserviciul altora si prin urmare ne conduce la incalcarea acestor drepturi fundamentale in cazul mai multor sau mai putinor indivizi. De-a lungul timpului, in nenumarate randuri s-a justificat acest aspect al nedreptatirii unora prin invocarea „ binelui public”, o notiune vaga si elastica, a carei adevarata utilitate se adreseaza eventual celui care o manipuleaza, si pe care cel putin eu o consider lipsita de continut obiectiv ce ar putea fi corect definit. Nu poate exista bine public in prezenta incalcarii drepturilor individuale fundamentale, in orisicare masura. Deci, Statul bun este eventual Statul redus la rolul de gardian al drepturilor fundamentale si mai ales acela care nu poate creste in mod autonom dincolo de acest rol. Insa problema este ca odata acceptat monopolul asupra elementelor care pun in mana Statului suficienta forta pentru a proteja, este de fapt foarte dificil sa controlezi evolutia acestuia… Statul mic si bun se va transforma, aproape cu necesitate, in Statul mare si rau…

2. (comentariu adresat lui Observator)
În primul rand nu cred ca Statul reprezinta acel gen de necesitate istorica ce place sa fie evidentiata de cei care vad determinism istoric in orice aspect al existentei societatii umane. Eu sustin mai curand ideea ca desi Statul este azi un model social larg acceptat de comunitatile umane, din ratiuni care tin desigur si de structura fiintei umane, asta nu inseamna ca ar fi o etapa necesara sau ca este singurul model organizational posibil. Cu siguranta a fost si este unul de succes, intr-un anume sens, permitand scurtcircuitarea deficitelor de cooperare in comunitate si implementarea unor structuri functionale chiar si acolo unde legaturile comunitare slabe si calitatea scazuta a leadershipului natural ar fi impiedicat sau ingreunat aceasta. Statul nu face dintr-o comunitate slaba una puternica, dar permite importul unor modele organizationale, cu efect compensatoriu. Coeziune prin coercitie. Eficienta prin restrangerea deciziei. Dar adevaratul motiv pentru care comunitatile au adoptat aceasta forma organizationala, a fost violenta si protectia impotriva ei. De unde si teoria contractului social. Pe cale de consecinta, daca scoatem violenta din ecuatie, dispare si motivatia cea mai puternica de a sustine astfel de structuri, precum statul si monopolurile sale. Prin urmare, am putea spune ca optiunile sociale la dispozitie sunt direct proportionale cu capacitatea de cooperare in cadrul societatii, gradul de adeziune la un cod fundamental de principii legale si morale si evitarea violentei.

Reclame

Read Full Post »

Nu am citit mare lucru de Patapievici. Am incercat “ Zbor in bataia sagetii”, dar nu mai tin minte mai nimic, cu exceptia unui lexic ce ma termina, trimitindu-ma una intr-una la dictionarul de neologisme, de multe ori fara folos.

Am mai citit ulterior ceva, era un pasaj autobiografic, scris intr-un registru lexical normal, insa. Apoi, diverse articole. Mi s-a parut intotdeauna un intelectual de rasa, cu profunzimi interesante si printre putinii care indrazneau sa fie de dreapta intr-un mediu in care este de bon-ton sa fii de stanga. Cred ca se datoreaza, ca si in cazul altora, unei consecvente atitudini anticomuniste.

Dar, una peste alta, am luat contact superficial cu scrierile si activitatea lui Horia-Roman Patapievici. Mi-a atras atentia in ultimii ani, cand a prilejuit numeroase aprecieri prin activitatea lui ca Presedinte al ICR. Era insa mai curand o satisfactie nascuta in mine, undeva in background, ca activitatea internationala a unor romani se bucura de admiratie si ca exista si o varianta de promovare profesionista, sincera si inteligenta a unor valori romanesti, nu tampenii politicianiste cu albume sau clipuri TV stangace. Nu m-am documentat cu adevarat cu privire la tot ce se intampla acolo. Standardul vizibil al acestor activitati marturisea despre un alt fel de nivel, neparand sa aiba nimic in comun cu troglodirea curenta, cu iz comunistoid si festivist ce obisnuia sa caracterizeze manifestarile organizate de institutii publice, complet penibile in opinia mea. ICR facea treaba buna, devenise obisnuinta sentimetul tonic ce ma cuprindea cand auzeam sau mai citeam cate o stire despre ei. Am ignorant insa complet, in toata aceasta perioda, patronajul simbolic al Presedintiei fata de ICR, intrucat nici macar un singur moment aceasta “legatura” nu a fost evidenta, pentru mine. Nu reiesea din context, sau n-am fost eu atent.

Lovitura de stat a USL a schimbat insa toate acestea. Atat la ICR, cat si in cunostintele mele despre institutie. Vizat in mod specific de USL inca de la primele miscari, ICR a fost rapid mutat in subordinea Senatului, decapitat si supus unui proces de transformare. Cu o indarjire si agresivitate de neexplicat, acest Institut a fost pus rapid cu botul pe labe, i s-a taiat finantarea… Ma rog, metodele politicii romanesti.

Am clatinat din cap, am regretat inca o data din tot sufletul ca in tara asta mediocritatea si impostura fac regulile, apoi am incercat sa uit.

Zilele trecute insa, o discutie in jurul unui articol din Frankfurter Allgemeine Zeitung, l-a adus din nou pe HR Patapievici in prim planul atentie mele. Nu stiam de linsajul mediatic de la Antena 3 decat cu totul tangential, incerc pe cat pot sa ma feresc de mizeriile de care ma pot feri, iar la Antena 3 ele curg suvoi, noroc ca macar asupra telecomenzii mai pastrez controlul. Nu m-a mirat ce a spus Antena 3, nu m-a mirat ce i se intampla lui Patapievici din partea acelora care se hranesc spiritual cu Antena 3, m-a mirat, pot sa spun ca m-a revoltat chiar, atitudinea pe care am deslusit-o la oameni pe care ii consider rationali. Articolul din ziarul german povestea de faptul ca Patapievici sta la bloc, comentariile au adus rapid in discutie ca ar avea cateva case, si ca ziarul il caineaza degeaba. M-am uitat si eu in declaratia de avere: mai are omul 2 case de vacanta. Dar sta la bloc, asa cum a spus ziarul, care de altfel nu il caina pentru asta, ci mentiona ca acolo unde sta el, la bloc, au ajuns vecinii sa il scuipe…

Un alt comentariu, atragea atentia ca are si 600.000 lei in cont… si ca in 2009 avea cam jumatate. Bineinteles, doar o aluzie ca poate…

Nu am auzit in schimb nici un cuvintel de revolta ca este posibil ca unui om sa i se monteze in presa si televiziune, in cel mai pur stil al propagandei mincinoase totalitare, un adevarat atac la persoana, in incercarea evidenta de a fi discreditat si desfiintat ca persoana publica. Porthos a mentionat, la un moment dat, ca nu aproba folosirea in interes propriu de catre un politician a postului sau TV, nu citez cu exactitate.
Indiferent despre parerea pe care o poti avea despre o persoana, publica sau nu, este evident josnic si ticalos sa iti asmuti cateii de presa asupra lui. Nu e vorba de vreo atitudine dezaprobatoare, ci de folosirea unui arsenal de cea mai joasa extractie in atacuri de o murdarie incredibila. Din care motiv, orice om pentru care onorabilitatea si demnitatea inseamna ceva, ar trebui sa sanctioneze un astfel de comportament. Si mai ales, nu ar trebui sa se lase indus in eroare, chiar daca nu-l suporta pe Patapievici: nu acesta este adevarata victima, ci noi toti, fie ca suntem constienti fie ca nu de aceasta manipulare. Amuzandu-ne de asemenea atacuri,sau fie si numai trecandu-le sub o tacere comoda, dam putere celor fac astfel din minciuna, arbitrariu si agresiune standardul zilei de maine. Aici nu mai este vorba de o discutie in contradictoriu asupra unei persoane sau activitati, aici este vorba despre a fi sau nu de acord cu chestiuni fundamentale intr-o societate: aprobam, fie si tacit, minciuna, perfidia si abuzul, sau ne revoltam impotriva lor?

Acest articol nu este despre Patapievici si nici nu am vrut sa insinuez sau sa afirm ca vreuna din persoanele, chiar nenumite aici, dar ale caror comentarii le-am mentionat, ar fi impotriva acestuia, sau ar aproba linsajul de la Antena 3. Ceea ce am vrut sa subliniez, este ca cei care considera astfel de manifestari ca fiind unele de ticalosie, ar face bine sa le semnaleze ca atare. Propriile simpatii sau antipatii nu ar trebui sa ne moduleze in asa masura registrul moral, incat sa cadem in pacatul de a crede ca e bine sa ai un ticalos care sa-ti faca treaba murdara, atunci cand victima se intampla sa fie un “inamic”.

De fapt este exact invers, cu o astfel de atitudine, ticalosul ne-a luat in slujba lui.

Read Full Post »

Dupa cum am mai facut-o, voi publica un articol in serial, atat datorita intinderii subiectului cat si faptului ca mai lucrez la unele idei si formulari.

Articolul doreste sa abordeze tema democratiei, avand drept ultim scop o incercare de evidentiere a motivelor multiplelor disfunctionalitati din democratia romaneasca, asa cum le-am identificat eu.
Sunt, asa cum unii dintre voi stiu, un sustinator neconditionat al libertatii individuale, motiv pentru care nu acord democratiei credit decat in masura in care respecta si protejeaza acest statut al individului. Inafara acestei conditii, in opinia mea, democratia este doar un alibi pentru politici manipulatoare si opresive.

In ultima instanta, fiecare individ este preocupat de propria securitate si bunastare. Cel mai categoric mod in care le poate obtine, ar fi controlul total asupra tuturor celorlalti. Dar istoria a dovedit ca aceasta, si atunci cand reuseste unui individ sau grup restrans de indivizi, nu se intampla decat pentru scurta vreme si de obicei se incheie violent, cu pagube mari pentru toata lumea si distrugerea inclusiv a celui/celor care au practicat controlul total. Cresterea demografica din zilele noastre , interconectarea comunitatilor si transferul practic instantaneu al informatiei, nu fac decat sa reduca drastic probabilitatea stabilitatii oricarui status quo care presupune dominatia categorica a unei minoritati asupra majoritatii si exercitarea controlului cvasitotal de catre aceasta. In principiu, democratia reprezinta rezultatul esecului unei structuri in care majoritatea este supusa unei minoritati, ceea ce poate sa semnifice si un indiciu ca o societate stabila se cladeste doar pe principiul “majoritatea conduce”. Singur insa, acest principiu are multe neajunsuri. In ciuda unor opinii contrare, majoritatea nu este infailibila, si genereaza optiuni eronate, cu efecte sociale devastatoare. Sa mentionam doar ca majoritatea regimurilor totalitare moderne au fost facute posibile prin mecanisme democratice de sustinere, respectiv prin vot: nazismul, fascismul, comunismul in unele tari. Cu toate acestea, nu principiul este gresit, intrucat in absenta majoritatii nu exista stabilitate, ci mult mai probabil gresita este absolutizarea lui. El trebuie coroborat cu altele, cum ar fi suprematia legii si inviolabilitatea unor enunturi fundamentale, cuprinse intr-o Carta initiala, o Constitutie, daca vreti, care sa statueze si garanteze drepturi ale individului, indiferent si independent de gradul sau de agregare. Abia atunci constructia poate sa devina stabila si functionala, iar majoritatea este impiedicata sa devina simpla masa de manevra ori suport de politici totalitare sau social perdante. Democratia trebuie sa-i protejeze pe toti membrii ei, chiar daca minoritari, de orice discriminare pe acest criteriu, garantandu-le deplina egalitate si protectie in fata legii, precum si posibilitatea de a-si exprima optiunile. Desigur, majoritatile, cele politice cel putin, sunt rareori stabile, iar alternanta la putere devine astfel una din caracteristicile democratiei. Este greu sa-ti imaginezi insa o alternanta lina si lipsita de aspecte conflictuale majore, atunci cand ea s-ar petrece intre parti total diferite sau chiar antagonice. Din care motiv, democratia nu functioneaza cu adevarat decat atunci cand societatea adera in majoritatea ei la acelasi set de valori, in ciuda unor diferente de opinie asupra unor aspecte si doar daca anume tendinte de indemnare spre “ignorare” sau “uitare” a lor este considerata sanctionabila. Este una din conditiile de functionalitate pe care le voi mentiona mai incolo.

Toate acestea, democratiile occidentale par sa le fi inteles in oarecare masura. Spirala alternantei democratie- tiranie, cu toate formele in care ele s-au manifestat, care se desfasoara de la vechea Atena in timpurile moderne, a condus la o formula relativ evoluata de democratie, in care lectiile trecutului se incearca a fi cuprinse in norme societare menite a genera echilibru, stabilitate, echitate si coeziune sociala. Foarte probabil, nu este forma suprema de coabitare pe care omenirea o va cunoaste, insa pare o structura de organizare care da sanse unor evolutii pozitive pe termen indelungat, IN ANUMITE CONDITII. In acceptiunea mea, aceste conditii pot fi descrise astfel:

1. Libertatea individuala trebuie inteleasa ca fiind bunul suprem, cu toate drepturile si obligatiile care rezulta din acest concept. Orice limitare, alta decat cea rezultata din neincalcarea drepturilor si libertatilor semenilor cu ocazia exercitarii celor proprii, reprezinta un abuz si o motivatie legitima de contestare a cadrului.
2. Egalitatea indivizilor se statueaza ca fiind una in fata legii, si nu o nivelare sau regularizare a diferentelor individuale, ceea ce ar naste indemnuri si ar putea legitimiza masuri de inginerie sociala ce pot leza principiul anterior enuntat
3. Actiunea de a guverna, are doar sensul crearii de structuri si institutii specializate, menite sa puna in aplicare si sa apere principiile de mai sus, iar notiunea de Putere se intelege doar ca imputernicire temporara de a exercita atributiile acelor structuri.
4. Legea este norma acceptata mutual ca fiind referinta suprema in reglarea relatiilor dintre indivizi si/sau grupuri de indivizi, fara exceptie. Norma/conventia de baza trebuie sa consacre acele principii care sa nu permita adoptarea vreodata a unor legi care sa poate leza sau trata discriminatoriu vreun individ, ori care sa faca posibila folosirea privilegiului exercitarii puterii de catre o parte a societatii, indiferent cat de mare sau mica, pentru a-si consolida si permanentiza pozitia dominanta.
5. Cei guvernati nu trebuie sa astepte si sa ceara de la Putere altceva decat garantarea statutului lor de oameni liberi si egali in fata legii, pastrarea ordinii si linistii publice si apararea teritoriului lor de agresiuni. Democratia nu poate rezista decat atata timp cat majoritatile rezista la randul lor tentatiei de a se constitui ca atare in jurul unor idei, principii sau politici care ar permite unui individ sa creeze obligatii pentru un alt individ. Mai devreme sau mai tarziu, acestea ar duce la incalcarea principiilor care stau la baza ei si vor face loc arbitrariului si structurilor totalitare.
6. Simpla existenta sau statuare a unor mecanisme democratice, cum ar fi votul universal, dreptul de a alege si de a fi ales, nu garanteaza in nici un fel nici functionalitate, nici succes, nici protectie impotriva totalitarismului sau abuzului. In absenta unui atasament de fond al societatii in ansamblul sau fata de valorile democratice si a unei intelegeri profunde si relativ comune a semnificatiei acestora, cadrul democratic reprezinta doar un alt mod in care o minoritate isi exercita dominatia asupra unei majoritati, folosind mecanismele democratice pentru a o manipula si aservi scopurilor sale.
7. Democratia nu poate functiona fara economie de piata, desi relatia nu este una biunivoca. Aceasta ultima conditie este extrem de importanta si neglijarea ei antreneaza mari disfunctionalitati in societate, dupa cum voi incerca sa argumentez mai incolo.

(Va urma)

Read Full Post »