Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Turcia’

Joi seară, în timp ce Donald Trump lua cina la Mar-a-Lago cu Xi Jinping, Președintele Chinei, în Siria, armata Statelor Unite a atacat pur și simplu Siria. Fără declarație de război, fără niciun avertisment sau ultimatum.

Recunosc că sunt pur și simplu siderat. Drept internațional!? Donald Trump a făcut pur și simplu pipi pe legislația internațională. Lucru pe care rușii s-au grăbit să-l puncteze, cerând o întâlnire de urgență a Consiliului de Securitate al ONU.

Lucrurile pot evolua către un război între SUA și Rusia în Siria, care ar putea să se extindă și în alte zone (cum ar fi Europa de Est).

Cum nu mă pricep deloc la drept internațional m-am gândit să-i las pe cei ce înțeleg mai bine decât mine, să-și dea cu părerea despre ce se întâmplă în Siria.

Mă mărginesc să postez o imagine (din Wikipedia) cu facțiunile ce luptă în Siria și aliații lor.

Anunțuri

Read Full Post »

Mulțumesc pentru sfat mac gregor. M-am gândit să împac și capra și varza. Inițial am vrut să scriu despre „La Raci” (tot în Herăstrău), dar acum câteva zile m-am întâlnit cu câțiva colegi de facultate la un restaurant cu terasă, care ar trebui pomenit. Mâncarea nu m-a impresionat din cale afară. Nu pentru că nu ar fi fost bună, ci pentru că nu am comandat nimic special. Doar salate (vinete, varză, grecească), mușchi de vită și mici. În ce mă privește m-am distrat cu salatele și doi-trei mici. După „rib-eye-ul medium-rare” de la Osho, nu prea mai am curaj să comand vită în altă parte, ca să nu fiu dezamăgit. Am încercat o dată la „Vaca Muuu” în Floreasca și am fost tentat să o las întreagă pe farfurie.

Apropo de friptura de vită, mă aduc la disperare cei care o comandă „well-done” (bine făcută). Mai bine mănânci pingele. Sunt restaurante care descriu cum trebuie să arate (și să se simtă aroma la) friptura de vită în funcție de cât de tare e gătită. Începe cu „blue” (aproape crudă), care mi se pare cam mult și mie și se sfârșește cu „well-done” (bine făcută). Aici în loc de descriere apare „vă rugăm să comandați pui”.

Revenind „La Patru Anotimpuri”, mi-a plăcut servirea și mai ales terasa generoasă unde poți să discuți liniștit fără să-ți fie teamă că te aud cei de la masa vecină. Sau măcar așa am crezut noi. Însă sunt câte unii pe care-i roade curiozitatea din cauza „job description”-ului. Dar o să ajung și la asta. La întâlnire au participat: decanul unei facultăți tehnice (oare care?), doi patroni de mici companii IT&C, un minitehnicus din aceeași zonă, un bancher de investiții (de ce o fi făcut facultate tehnică?) si un înalt funcționar al unei organizații multinaționale pe care prefer să nu o numesc.

(va urma – am fost recrutat de urgență ca bodyguard la o expediție de shopping la… Craiova)

Am reușit să mă întorc fără să o iau razna. Timp de vreo două ore am păzit „capturile” celor 4 doamne pe care le-am însoțit la shopping, încercând să conving celelalte doamne din magazin că respectivele haine, genți, pantofi, ochelari, etc, sunt deja pregătite pentru a fi probate si achiziționate. Deși dădeau din cap că înțeleg, tot nu se puteau abține să nu le pipăie, să le ia de pe umeraș pentru a se uita la ele și a le proba, măcar și vizual. Doamne… shopping ăsta e o boală tare grea la femei.

Mă rog… totul e bine când se termină cu bine. Să mă întorc la geopolitica de restaurant. Am început prin a-l bârfi pe Erdogan. Pare că în Turcia lucrurile au luat-o complet razna. Începând cu oameni bătuți pe stradă de vigilantes musulmani pentru că au îndrăznit să se plimbe prin Istambul cu prietena, fără a fi căsătoriți și fără ca respectiva domnișoară să aibă fața acoperită. Mie personal mi se pare cam ciudat. Aveam senzația că doar femeile căsătorite trebuie să aibă fața acoperită. Sau poate că respectiva era căsătorită și cel ce o însoțea nu era soțul. Mă gândesc cu groază ce s-ar fi întâmplat dacă expediția de shopping de azi ar fi fost la Istambul și nu la Craiova. Probabil că am fi fost lapidați.

Un alt zvon (încă nu m-am apucat să-l verific) este că în Turcia au loc exproprieri subite, de genul celor din anii ’50 de la noi. Bandele de vigilantes dau buzna în casă și te anunță că ai fost expropriat și că trebuie să-ți iei lucrurile și să pleci. Fără vreo decizie legală, fără nimic. Doar forță brută. Dacă stau bine să mă gândesc, s-a mai întâmplat asta. În anii ’30 în Germania, când cămășile brune făceau cam același lucru. Pare că suntem condamnați să retrăim istoria.

Erdogan se visează sultan al Imperiului Otoman renăscut. În înțelegere cu Rusia și Iranul au creat o altă structură de putere zonală. Statele Unite, care s-au îndepărtat de Arabia Saudită, considerată responsabilă de finanțarea lui 9/11, au încercat o apropiere de Iran. Pare-se că fără prea mare succes, dacă ne uităm la direcția în care au evoluat lucrurile. Alianța improbabilă dintre Rusia, Iran și Turcia pare să fi devenit devenit realitate, schimbând complet raportul de forțe din zona Mării Negre. NATO ar avea serioase probleme în a mai controla Rusia într-un eventual război zonal, dacă Turcia și-a schimbat direcția.

Iar Rusia și-a încordat aproape imediat mușchii (trupele staționate) în Transnistria, executând „exerciții militare” pe malul drept al Nistrului într-o perioadă când legal acest lucru nu era permis, conform guvernului de la Chișinău. Din păcate, în ciuda eforturilor lui Anatol Şalaru, ministrul Apărării al Republicii Moldova, de a consolida relația cu NATO, pare-se că restul guvernului, ca și majoritatea populației preferă „neutralitatea”. Ceea ce este o tâmpenie cruntă, când ai trupe rusești în republica transnistreană.

Mă întreb dacă NATO ar avea cum să intervină în cazul unui conflict Moldova-Transnistria/Rusia. Probabil că nu. Ca și în cazul conflictului din estul Ucrainei sau al ocupării Crimeei, ar fi probabil doar un martor mut al unui conflict la care nu poate lua parte. Iar războiul s-ar muta la granițele României.

Practic România are în vecinătate doar prieteni și aliați ai lui Putin: Ungaria, Serbia, Bulgaria, Grecia și mai nou Turcia. În cazul unui conflict, probabil că am fi ocupați înainte să putem să reacționăm. Iar Uniunea Eupeană pare a fi mai ocupată cu propriile probleme („terorismul” în primul rând) pentru a fi în stare să ajute o țară de la periferie. Foarte probabil, ne-am afla în situația Cehiei la începutul celui de-al doilea război mondial. UE ar condamna ferm actul de agresiune și ar impune noi sancțiuni Rusiei. În cel mai bun caz am fi în situația Poloniei, prin declararea unui război care de fapt a și pornit. Iar rușii nu ar ezita să folosească arme nucleare „tactice” pentru a elimina, de exemplu scutul de la Deveselu și/sau bazele NATO de pe teritoriul României și Poloniei. Singura speranță vine tot dinspre NATO și SUA. Cel puțin cât timp nu este Donald Trump președinte.

Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât mai mult mi se pare că trăim un coșmar în desfășurare. Încerc să mă gândesc ce se mai poate face. Și nu prea am multe idei.

Read Full Post »

Rusia intenţionează să monitorizeze respectarea Convenţiei de la Montreux de către Statele Unite şi Turcia, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Convenţia de la Montreux stabileşte regulile privind prezenţa militară a navelor militare în Marea Neagră. Moscova a atras atenţia asupra faptului că navele americane militare au depăşit durata prezenţei lor în Marea Neagră.

Luând cuvântul în cadrul unei conferinţe de presă la Moscova, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că navale militare americane încalcă periodic prevederile Convenţiei de la Montreux, semnată în 1936 în Elveţia. Potrivit ei, termenul prezenţei navelor militare aparţinând statelor neriverane în Marea Neagră este restricţionat, el nu trebuie să depăşească trei săptămâni, a menţionat Serghei Lavrov.

„Convenţia de la Montreux prevede criterii absolut clare cu privire la restricţionarea tonajului şi duratei prezenţei navelor militare străine din statele neriverane Mării Negre. Noi am observat că în ultimul timp navele militare americane au prelungit de două ori durata prezenţei lor, depăşind termenii stabiliţi. Prelungirea duratei prezenţei navelor militare nu s-a încadrat în termenii stabiliţi de regulile Convenţiei de la Montreux. Noi am atras atenţia asupra acestui lucru părţii americane şi, bineînţeles, a Turciei, ţară care stăpâneşte strâmtorile. Noi pornim de la faptul că toate prevederile Convenţiei trebuie să fie respectate cu stricteţe. Vom controla acest lucru”.

Autorităţile americane au reacţionat imediat. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Eileen Laynez, a declarat că Washingtonul nu încalcă legislaţia internaţională şi va trimite încă o navă în viitorul apropiat în Marea Neagră. În locul distrugătorului american Truxtun, prezent în Marea Neagră înainte şi după referendumul din Crimeea, va fi trimisă nava Donald Cook, echipată cu sisteme de apărare antirachetă Aegis. Acest lucru se va întâmpla săptămâna viitoare. Se presupune că distrugătorul va participa la exerciţii militare din Marea Neagră cu navele flotelor navale ale ţărilor membre ale NATO.

Expertul Kira Sazonova consideră că, cel mai curând, Turcia, care s-a angajat să respecte principiile dreptului maritim internaţional, va închide ochii la faptul că Statele Unite au încălcat principiile Convenţiei de la Montreux.

„Turcia stăpâneşte strâmtorile şi de ea depinde ceea ce se întâmplă în aceste strâmtori, ce nave se vor afla acolo. În acest caz, din domeniul dreptului trecem în cel al politicii, relaţiilor politice cu autorităţile turce”.

Pentagonul intenţionează să sporească numărul puşcaşilor marini, dislocaţi în Europa, de la 500 până la 675. Departamentul militar a subliniat că aceste evenimente au fost programate înainte de declanşarea crizei ucrainene.

De fapt, este greu de crezut. 175 de puşcaşi marini vor sosi la baza militară Mihail Kogălniceanu din Constanţa. Obiectivul lor principal este o operaţiune în Africa, cu toate că militarii pot fi trimişi în orice punct de pe glob, a anunţat Pentagonul.

Read Full Post »

“Athos, cum lumea evoluează pana la urma de ce nu s-ar modifica si morala? Tu chiar crezi in universalitatea ei?”

Intrebarea venea din partea distinsei doamne Observator si am promis mai demult un raspuns intr-un articol separat. E drept, a intarziat ceva, dar sa spunem ca unele din subiectele abordate de ceilalti muschetari in ultima vreme au permis ramanerea in actualitate a temei.

Aceasta chestiune a resorturilor intime ale moralei si eticii, precum si caracterul relativ sau absolut al acesteia, este una care ma framanta destul de mult. “Inghesuiala” planetara actuala, fenomene precum globalizarea si ritmul progresului tehnologic actual, acutizeaza oarecum considerentele morale si forteaza poate mai mult ca niciodata in trecut, reevaluari de natura etica.

Pornesc de la ceva oarecum inedit:

Descoperiri arheologice recente pe teritoriul actual al Turciei au dat la iveala temple cu vechime de peste 12.000 ani, ceea ce este pe cale sa schimbe complet imaginea preistoriei noastre. Pana de curand, a existat convingerea ca preocuparile religioase ale omului au fost urmarea inventarii agriculturii, un aspect consecutiv sedentarizarii, asadar. Stiti voi, dupa ce foamea nu a mai fost o amenintare permanenta, omul a inceput sa aiba timp pentru filosofie ori cele sfinte. Dar aceste temple sugereaza fara dubiu ca ele au fost realizate de comunitati de vanatori-culegatori si nu de agricultori, constatare ce amorseaza o importanta schimbare de paradigma:

Daca tocmai preocuparile religioase, respectiv conceptualizarea moral-etica, au permis coagularea unor comunitati mai importante numeric in jurul unor obiective cu rol de afirmare a unei identitati spirituale, ceea ce ulterior a facilitat cooperarea pe scara suficient de larga incat anumite descoperiri sau inventii sa devina posibile?
Poate ca de fapt astfel s-au creat conditiile pentru inventarea agriculturii, iar resursele de hrana nou create, precum si posibilitatea de a le depozita, au constituit premisa unei dezvoltari ulterioare hiperrapide, permitand omului sa parcurga in cateva mii de ani 99% din drumul sau de milioane de ani de la stadiul de primitivism pana astazi, de la populatii disparate de mii si zeci de mii de indivizi locuind in pesteri sau adaposturi improvizate, la milioane si apoi miliarde ce populeaza asezari complexe. Aceasta inversare a cauzalitatii ne poate rescrie cartile de antropologie, dar ne atrage atentia si asupra imposibilitatii fiintarii omului, ca om, inafara normei morale. Departe de a fi un moft, o coaja a civilizatiei, este poate insasi resortul civilizatiei, functia intelectului fara de care am fi ramas probabil un alt fel de primate, sau ne-am fi stins ca specie.

Desigur, odata acest rationament acceptat, ramane inca neraspunsa intrebarea: este norma morala relativa sau absoluta? Este ea determinata istoric, cultural, are specificitate si este astfel, in ultima instanta, o pura chestiune de conventie? Ce este aprioric aici, daca este ceva, si ce este dobandit? Cu siguranta, morala practica include norme specifice, insa intrebarea se refera la resorturile ultime: exista totusi un tipar moral universal ? Este natura umana inseparabila de morala? Este morala, pana la urma, inevitabila?

Sa incep cu observatia, foarte semnificativa spun eu, ca nu exista comunitate umana fara norme morale. As lua-o ca pe o prima proba a universalitatii. Morala, ca si limbajul articulat, defineste fiinta umana. Faptul ca limbile vorbite sunt diferite, nu inseamna ca ele au un rol diferit, sau ca exprima lucruri diferite, cu exceptia unor particularitati. De ce ar sta lucrurile altfel cu morala?

Daca acceptam ideea ca morala defineste insasi fiinta umana, ca oamenii nu pot fi oameni in absenta unei ordonari morale a cunoasterii, trebuie sa acceptam cumva existenta unor repere independente de orice experienta individuala, a unor structuri antropotipice, si nu determinate strict social. Relativitatea oricarei norme morale adoptate prin conventie , nu spune nimic despre existenta sau nu a unei structuri morale absolute, ci doar despre dificultatea omului de a deveni constient de adevarata sa natura. Este nevoie de un efort rational, la fel cum este nevoie de un efort rational pentru a investiga orice alt domeniu al realitatii si a intelege legitatile care il guverneaza. Daca vom adanci aceasta analiza, vom sesiza poate ca, in cele din urma, etica nu este altceva decat constientizarea, asezarea pe o axa a valorilor si promovarea acelor comportamente tipic omenesti care asigura succesul reproductiv pe termen lung. Nimic mai mult, in ciuda complexitatii codurilor etice formale care pot rezulta din aceasta intreprindere constienta.

Desigur, prima tentatie este sa consideri aceasta un argument in favoarea relativitatii normei morale. Cum spunea Observator: lumea evolueaza, deci si norma morala evolueaza. Desigur ca evolueaza, dar nu asta ne intereseaza. Ci in ce masura evolutia a insemnat schimbare de paradigma morala, si daca este vreuna care s-a dovedit si se dovedeste constant de succes, respectiv asigura comunitatilor prosperitate in sens evolutionist, adica sanse maxime de continuitate si adaptare. Formularea diferita a normelor morale este evidenta, dar putem considera aceasta o consecinta a capacitatii omului de a alege. In vreme ce animalele sunt prizonierele unor determinari relativ stricte, omul are aceasta dimensiune in plus, care creeaza modele comportamentale diverse, inclusiv din perspectiva etica. Intrebarea insa este daca, si in ce masura, evolutia le valideaza. Desigur, imposibil de raspuns cu adevarat cu privire la viitor, insa o analiza a trecutului ar putea sugera ca exista cateva constante care au permis lui Homo Sapiens Sapiens sa supravietuiasca si prospere, in vreme ce alte variante de umanoizi au disparut, fara a putea identifica cauze evidente pentru aceasta. A izola aceste constante, inseamna poate sansa de a discerne insesi fundamentele normelor morale omenesti, imuabile si universale. Nu cred ca dincolo de aceasta perspectiva evolutionista, am avea un alt reper obiectiv la indemana, pentru a putea incerca sa transam chestiunea relativitatii sau universalitatii morale. Religia, politica, sociologia,nu ne ofera raspunsuri, ci mai curand doar exemple de reflex comportamental al unor resorturi de natura mult mai intima, care insa cu atat mai mult au o determinare obiectiva, intrucat tin de insasi structura profunda a fiintei umane.

Ceea ce incerc sa spun aici, este aceea ca evolutia normei etice nu inseamna ori incumba relativitatea morala, ci subordonarea ei unei determinari mult mai profunde si arhetipale. Ca fiinte constiente, avem prilejul de a ne analiza comportamentul si a intelege retrospectiv dar si prospectiv validitatea unui anume tipar. Tot ca fiinte constiente insa, avem si privilegiul de a ne insela in alegerile noastre.

Read Full Post »