Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘uman’

Discutam zilele trecute cu un coleg despre inteligența artificială și despre capacitatea mașinilor de a „înțelege” și modela fenomene, procese sau chiar emoții.

Și am ajuns la concluzia că în timp, indiferent ce am face noi, umanii, mașinile vor deveni (dacă nu cumva deja sunt) mai capabile decât oamenii să aibă reacții „umane”, bazate pe emoții.

Vă propun ca temă de discuție subiectul acesta și vă invit să urmăriți o prezentare TED, legată de modul în care funcționează mintea noastră.

„Eram ieri pe stradă în faţa unei clădiri, mergeam pe trotuar şi nu eram singur, eram mai mulţi şi ne conformam toţi regulilor mersului pe trotuar. Nu vorbeam unii cu alţii. Priveam în faţă. Ne mişcam. Când persoana din faţa mea încetineşte. Îl privesc, încetineşte şi în final se opreşte. Ei bine, nu era destul de repede pentru mine, aşa că am semnalizat că depăşesc şi l-am ocolit. În timp ce-l ocoleam, m-am uitat să văd ce făcea şi făcea asta. Scria mesaje. Nu putea scrie mesaje şi merge în acelaşi timp. Acum, putem aborda asta din punct de vedere al memoriei de lucru sau dintr-o perspectivă multifuncţională. Vom alege memoria de lucru astăzi.

Acum, memoria de lucru este acea parte a conştientului nostru de care suntem conştienţi în orice moment al zilei. O faceţi chiar acum. Nu e ceva ce putem opri. Dacă o opriţi se numeşte comă, bine? Deci acum vă descurcaţi foarte bine.

Memoria de lucru are patru componente de bază. Ne permite să stocăm unele experinţe imediate şi ceva cunoştinţe, Ne permite să accesăm memoria de lungă durată şi să folosim o parte din ea după cum avem nevoie, o combină, o procesează în funcţie de scopul nostru curent. Scopul curent nu e ceva similar cu a fi preşedinte sau cel mai bun surfer din lume. E mult mai lumesc. Mi-ar plăcea acel fursec, sau trebuie să-mi dau seama cum să intru în camera mea de hotel. Capacitatea memoriei de lucru e capacitatea de a folosi asta în mod avantajos, capacitatea de a lua ceea ce ştim şi ceea ce putem reține, să le fructificăm astfel încât să ne permită să satisfacem scopul nostru actual.

Capacitatea memoriei de lucru are un istoric destul de lung şi este asociată cu o mulţime de efecte pozitive. Oamenii cu o capacitate mare a memoriei de lucru tind să fie buni povestitori. Tind să rezolve şi să aibă rezultate bune la teste standard, oricât de important o fi asta. Au aptitudini superioare în ce priveşte scrisul. Pot de asemenea judeca la nivel înalt.

Deci ce vom face aici, ne vom juca puţin cu asta. Vă voi ruga să efectuaţi câteva sarcini şi vom pune la treabă memoria voastră de lucru. Sunteţi pregătiţi? În regulă.

Vă voi da cinci cuvinte şi vreau să le ţineţi minte. Nu le scrieţi. Doar ţineţi-le minte. Cinci cuvinte. În timp ce vă gândiţi la ele, vă voi pune trei întrebări. Vreau să văd ce se întâmplă cu acele cuvinte. Iată cuvintele: copac, autostradă, oglindă, Saturn şi electrod. E bine până acum? OK. Vreau acum să îmi spuneţi care este rezultatul la 23 x 8. Strigaţi răspunsul. (Mormăit) (Râsete) De fapt, este– (Mormăit) – (Râsete) În regulă. Vreau să luaţi mâna stângâ şi vreau să număraţi: „Unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt, nouă, zece.” E un test neurologic, în caz că vă întrebaţi. În regulă, acum vreau să recitați ultimele litere ale alfabetului enlgez invers. Ar fi trebuit să începeţi cu Z. (Râsete)

În regulă. Câţi oameni de aici sunt încă siguri că ştiu toate cele cinci cuvinte? OK. De obicei sfârşim cu mai puţin de jumătate, ceea ce e normal. Va fi un interval. Unii oameni pot reţine cinci. Unii pot reţine zece cuvinte. Unii doar două sau trei.

Știm că asta e foarte important pentru modul în care funcţionăm, da? Şi va fi foarte important aici la TED pentru că veţi fi expuşi la atât de multe idei.

Acum problema noastră e că viaţa ne ajunge din urmă şi asta foarte repede şi trebuie să luăm acel flux amorf de experienţă şi să extragem cumva un sens din el, cu o memoria de lucru de mărimea unui bob de mazăre. Nu mă înţelegeţi greşit, memoria de lucru e incredibilă. Memoria de lucru ne permite să examinăm experienţele noastre actuale în timp ce mergem înainte. Ne permite să înţelegem lumea din jurul nostru. Dar are anumite limite.

Memoria de lucru e grozavă pentru că ne permite să comunicăm. Putem avea o conversaţie, pot contrui o naraţiune în jurul ei, astfel încât ştiu unde am fost şi încotro ne îndreptăm şi cum să contribui la această conversaţie. Ne permite să rezolvăm probleme, să gândim raţional. Putem fi în mijlocul unei şedinţe, ascultăm prezentarea cuiva, o evaluăm, decidem dacă ne place sau nu, punem întrebări ulterior. Şi toate astea au loc în memoria de lucru. Ne permite de asemenea să mergem la magazin, să luăm lapte, ouă şi brânză când ceea ce căutam de fapt e Red Bull şi bacon. Trebuie să ne asigurăm că luăm ceea ce căutăm. Acum, o problemă esenţiala cu memoria de lucru este că e limitată. E limitată în capacitate, în durată, în concentrare. Tindem să ţinem minte cam patru lucruri. Credeam că sunt şapte, dar cu RMN-urile funcţionale aparent sunt patru şi ne autodepăşeam. Putem reţine acele patru lucururi pentru cam 10 – 20 de secunde exceptând cazul în care facem ceva cu ele, le procesăm, le folosim cumva, sau vorbim cu cineva despre ele.

Când ne gândim la memoria de lucru, trebuie să realizăm că această capacitate limitată are diverse consecințe asupra noastră. Aţi mers vreodată dintr-o cameră în alta şi apoi aţi uitat de ce eraţi acolo? Ştiţi soluţia la asta, nu? Vă întoarceţi în camera iniţială. (Râsete) V-aţi uitat vreodată cheile? V-aţi uitat vreodată maşina? V-aţi uitat vreodată copiii? Aţi fost fost vreodată implicat într-o conversaţie şi aţi realizat că de fapt conversaţia din stânga e mult mai interesantă? (Râsete) Daţi din cap şi zâmbiţi, dar sunteţi atenţi la cea de aici, până când auziţi acel ultim cuvânt urcând şi realizaţi că vi s-a pus o întrebare. (Râsete) Şi chiar speraţi că răspunsul e nu, pentru că asta urmează să spuneţi. Toate astea vorbesc despre memoria de lucru, despre ce putem şi ce nu putem face. Trebuie să realizăm că memoria de lucru are o capacitate limitată şi capacitatea limitată însăşi impune cum o negociem. Negociem prin strategii.

Vreau să vorbesc puţin despre câteva strategii şi astea vor fi cu adevărat importante pentru că sunteţi acum într-un mediu informaţional încărcat pentru următoarele zile. În primul rând trebuie să ne gândim, să procesăm existenţa noastră, viaţa noastră, imediat şi susținut. Trebuie să procesăm ce se întâmplă în momentul în care se întâmplă, nu 10 minute mai târziu, nu o săptămână mai târziu, în acel moment. Trebuie să gândim, ei bine, sunt de acord cu el? Ce lipseşte? Ce aş vrea să ştiu? Sunt de acord cu ipotezele? Cum pot aplica asta în viaţa mea? E un mod de a procesa ce se întâmplă astfel încât să putem folosi mai târziu. Trebuie de asemenea să repetăm. Trebuie să exersăm. Trebuie să procesăm asta pe loc. Între timp, vrem să vorbim cu alţii despre asta. Le notați şi când ajungeţi acasă, scoateţi notiţele şi vă gândiţ la ele, sfarşind prin a exersa în timp. A exersa, dintr-un oarecare motiv, a devenit un lucru negativ. Este foarte pozitiv.

Apoi trebuie să gândim elaborat şi trebuie să gândim în imagini. De multe ori credem că trebuie să asociem cunoştinţele noi cu cele anterioare. Ce vrem să facem e să inversăm asta. Vrem să luăm toată existenţa noastră, s-o raportăm la noua informaţie, să facem toate conexiunile ca să devină mai semnificativă. Vrem de asemenea să folosim imaginile. Suntem construiţi pentru imagini. Trebuie să profităm de asta. Gândiţi în imagini, scrieţi lucruri în acest fel. Dacă citiţi o carte, scoateţi lucrurile in relief. Tocmai am terminat de citit „Marele Gatsby” şi ştiu exact cum arată, în capul meu, versiunea mea aşadar.

Ultimul e organizare şi sprijin. Suntem maşini de creat sensuri. E ceea ce facem. Încercăm să dăm un sens la tot ce ni se întâmplă. Organizarea ajută, aşa că trebuie să structurăm ceea ce facem în modalităţi ce au logică. Dacă furnizăm cunoştinţe şi experiențe, trebuie să le structurăm.

Şi ultimul e sprijinul. Toţi am început ca novici. Tot ce facem e o aproximare de sofisticare. Trebuie să ne aşteptăm să se schimbe în timp. Trebuie să sprijinim asta. Sprijnul poate consta în a pune altora întrebări, în a le da o foaie de hârtie cu o organigramă sau cu nişte imagini pentru ghidare, dar trebuie să le sprijinim.

Acum, iată ultima piesă, mesajul de reţinut din punctul de vedere al capacităţii memoriei de lucru: ceea ce procesăm, învăţăm. Dacă nu procesăm viaţa, nu o trăim. Trăiţi viaţa. Mulţumesc.”

Read Full Post »

Sa presupunem ca doi oameni ajung pe o insula pustie de alta prezenta umana. Raporturile dintre ei pot fi de mai multe feluri, respectiv ei pot actiona in mai multe feluri:

a) Ignorare. Eventual isi impart insula in doua si nu se mai preocupa aparent unul de celalalt. Posibil, interesul fiecaruia este ca celelalt sa dispara cat mai iute, in speranta ca mai multe resurse inseamna sanse mai mari de supravietuire pentru sine.
b) Cooperare calculata. Isi impart insula, dar fac schimb de resurse. Anumite lucruri le fac in comun. Exista interes al fiecaruia ca celalalt sa supravietuiasca cat mai mult, intrucat activitatile desfasurate in comun si cunostintele separate aprofundate de fiecare cu privire la insula si exploatarea ei, constituie elemente de sporire a propriilor sanse
c) Cooperare fortuita. Nu impart nimic de la inceput, exploateaza resursele insulei in devalmasie, fiecare participand cat poate. Daca cei doi sunt de capacitate si motivatie echivalente, interesul amandoura este ca celalalt sa supravietuiasca. Daca unul este genul “free-rider”, cooperarea isi pierde sensul pentru celalalt, si va avea tendinta sa o opreasca.

Cazul a) este cel mai riscant, pentru amandoi. Nu numai ca inafara cooperarii, sansele fiecaruia scad, dar ideea ca este mai bine singur poate duce la o atitudine activa de eliminare a celuilalt. Cum fiecare in parte poate ajunge la aceasta concluzie, confruntarea poate insemna un sfarsit rapid pentru cei doi, chiar in ipoteza existentei unui castigator, care este posibil sa se gaseasca slabit sau ranit dupa confruntare si deci foarte vulnerabil. Dar, exista si posibilitatea reala ca in acest caz, moartea unuia sa insemne supravietuirea celuilalt, fie si numai pentru faptul ca si-ar asigura astfel mancare pentru un timp…

Cazurile b) si c) presupun amandoua cooperare.

Diferenta mare dintre ele este aceea ca in cazul b), fiecare este si ramane responsabil pentru el insusi. Interesul reciproc privitor la supravietuirea celuilalt rezulta din cresterea propriei sanse de a supravietui, pe baza simplei cooperari voluntare manifestata prin schimburile de resurse, ori cooperarea directa pentru un obiectiv ce altfel nu poate fi atins si care este in interesul amandoura. Problemele accidentale ale unuia, pot atrage chiar ajutor voluntar si neremunerat imediat, intrucat scopul fiecaruia este sa-l mentina pe celalalt in viata. Utilitatea existentei celuilalt este evidenta. Desigur, nu este exclusa aparitia unui conflict din motive de incalcare a proprietatii sau a furtului, atunci cand exista nevoia si lipseste ajutorul voluntar, ori se poate intampla ca unul dintre cei doi sa faca schimburi dezavantajoase, daca nu este suficient de capabil.
Cazul c), desi pare mai simplu, este mai complicat. Relatia dintre cei doi nu se bazeaza pe schimburi sau raporturi evaluabile in unitati de masura. Daca resursele pe insula sunt suficient de bogate si variate, iar conditiile de trai usoare, atunci prestatia fiecaruia pentru accesul la resurse devine mai putin important si cei doi se vor tolera si vor fi de acord sa coopereze chiar in conditii de inegalitate a prestatiilor. Daca insa gasirea si exploatarea resurselor este dificila, inegalitatea prestatiei va determina in curand pe cel care duce greul sa constate ca din aceasta cooperare are doar de pierdut. Mai devreme sau mai tarziu va dori sa o opreasca, ceea ce insa nu va fi usor. Celalalt il va acuza poate de nerecunostinta, sau de lipsa de raspundere, sau de lacomie…. Poate se va naste un conflict. Sau poate ca cel care conteaza cel mai mult pentru supravietuirea celor doi isi va accepta crucea si nu va protesta in nici un fel. Cert este insa ca relatia este dezechilibrata si semnifictiv conjuncturala.

Ce este de remarcat in primul rand in aceste scenarii, este aceea ca optiunea celor doi pentru oricare dintre ele, sau si altele alternative ori nuantate, este una care rezulta din libera relationare intre cei doi. Urmarea este rezultatul direct al unei conventii liber consimtite, fie el bun, fie rau. Presupunand ca au o sansa sa supravietuiasca, aceasta este cu atat mai mare, cu cat strategia lor va fi mai adecvata structurii lor individuale si situatiei in care se gasesc. Eroarea, ca si reusita, sunt determinate de aceleasi resorturi.

Intrebarea mea catre comentatori: credeti ca preexistenta unor reguli si a unei autoritati peste vointa celor doi, ar fi dus in mod previzibil la un rezultat intotdeauna bun al sanselor de supravietuire a celor doi? Daca da, de ce, daca nu, de ce? Ce anume ar fi trebuit acea autoritate sa reglementeze, daca raspunsul este “da”?

Read Full Post »