„La Patru Anotimpuri” (Herăstrău) și geopolitica

Mulțumesc pentru sfat mac gregor. M-am gândit să împac și capra și varza. Inițial am vrut să scriu despre „La Raci” (tot în Herăstrău), dar acum câteva zile m-am întâlnit cu câțiva colegi de facultate la un restaurant cu terasă, care ar trebui pomenit. Mâncarea nu m-a impresionat din cale afară. Nu pentru că nu ar fi fost bună, ci pentru că nu am comandat nimic special. Doar salate (vinete, varză, grecească), mușchi de vită și mici. În ce mă privește m-am distrat cu salatele și doi-trei mici. După „rib-eye-ul medium-rare” de la Osho, nu prea mai am curaj să comand vită în altă parte, ca să nu fiu dezamăgit. Am încercat o dată la „Vaca Muuu” în Floreasca și am fost tentat să o las întreagă pe farfurie.

Apropo de friptura de vită, mă aduc la disperare cei care o comandă „well-done” (bine făcută). Mai bine mănânci pingele. Sunt restaurante care descriu cum trebuie să arate (și să se simtă aroma la) friptura de vită în funcție de cât de tare e gătită. Începe cu „blue” (aproape crudă), care mi se pare cam mult și mie și se sfârșește cu „well-done” (bine făcută). Aici în loc de descriere apare „vă rugăm să comandați pui”.

Revenind „La Patru Anotimpuri”, mi-a plăcut servirea și mai ales terasa generoasă unde poți să discuți liniștit fără să-ți fie teamă că te aud cei de la masa vecină. Sau măcar așa am crezut noi. Însă sunt câte unii pe care-i roade curiozitatea din cauza „job description”-ului. Dar o să ajung și la asta. La întâlnire au participat: decanul unei facultăți tehnice (oare care?), doi patroni de mici companii IT&C, un minitehnicus din aceeași zonă, un bancher de investiții (de ce o fi făcut facultate tehnică?) si un înalt funcționar al unei organizații multinaționale pe care prefer să nu o numesc.

(va urma – am fost recrutat de urgență ca bodyguard la o expediție de shopping la… Craiova)

Am reușit să mă întorc fără să o iau razna. Timp de vreo două ore am păzit „capturile” celor 4 doamne pe care le-am însoțit la shopping, încercând să conving celelalte doamne din magazin că respectivele haine, genți, pantofi, ochelari, etc, sunt deja pregătite pentru a fi probate si achiziționate. Deși dădeau din cap că înțeleg, tot nu se puteau abține să nu le pipăie, să le ia de pe umeraș pentru a se uita la ele și a le proba, măcar și vizual. Doamne… shopping ăsta e o boală tare grea la femei.

Mă rog… totul e bine când se termină cu bine. Să mă întorc la geopolitica de restaurant. Am început prin a-l bârfi pe Erdogan. Pare că în Turcia lucrurile au luat-o complet razna. Începând cu oameni bătuți pe stradă de vigilantes musulmani pentru că au îndrăznit să se plimbe prin Istambul cu prietena, fără a fi căsătoriți și fără ca respectiva domnișoară să aibă fața acoperită. Mie personal mi se pare cam ciudat. Aveam senzația că doar femeile căsătorite trebuie să aibă fața acoperită. Sau poate că respectiva era căsătorită și cel ce o însoțea nu era soțul. Mă gândesc cu groază ce s-ar fi întâmplat dacă expediția de shopping de azi ar fi fost la Istambul și nu la Craiova. Probabil că am fi fost lapidați.

Un alt zvon (încă nu m-am apucat să-l verific) este că în Turcia au loc exproprieri subite, de genul celor din anii ’50 de la noi. Bandele de vigilantes dau buzna în casă și te anunță că ai fost expropriat și că trebuie să-ți iei lucrurile și să pleci. Fără vreo decizie legală, fără nimic. Doar forță brută. Dacă stau bine să mă gândesc, s-a mai întâmplat asta. În anii ’30 în Germania, când cămășile brune făceau cam același lucru. Pare că suntem condamnați să retrăim istoria.

Erdogan se visează sultan al Imperiului Otoman renăscut. În înțelegere cu Rusia și Iranul au creat o altă structură de putere zonală. Statele Unite, care s-au îndepărtat de Arabia Saudită, considerată responsabilă de finanțarea lui 9/11, au încercat o apropiere de Iran. Pare-se că fără prea mare succes, dacă ne uităm la direcția în care au evoluat lucrurile. Alianța improbabilă dintre Rusia, Iran și Turcia pare să fi devenit devenit realitate, schimbând complet raportul de forțe din zona Mării Negre. NATO ar avea serioase probleme în a mai controla Rusia într-un eventual război zonal, dacă Turcia și-a schimbat direcția.

Iar Rusia și-a încordat aproape imediat mușchii (trupele staționate) în Transnistria, executând „exerciții militare” pe malul drept al Nistrului într-o perioadă când legal acest lucru nu era permis, conform guvernului de la Chișinău. Din păcate, în ciuda eforturilor lui Anatol Şalaru, ministrul Apărării al Republicii Moldova, de a consolida relația cu NATO, pare-se că restul guvernului, ca și majoritatea populației preferă „neutralitatea”. Ceea ce este o tâmpenie cruntă, când ai trupe rusești în republica transnistreană.

Mă întreb dacă NATO ar avea cum să intervină în cazul unui conflict Moldova-Transnistria/Rusia. Probabil că nu. Ca și în cazul conflictului din estul Ucrainei sau al ocupării Crimeei, ar fi probabil doar un martor mut al unui conflict la care nu poate lua parte. Iar războiul s-ar muta la granițele României.

Practic România are în vecinătate doar prieteni și aliați ai lui Putin: Ungaria, Serbia, Bulgaria, Grecia și mai nou Turcia. În cazul unui conflict, probabil că am fi ocupați înainte să putem să reacționăm. Iar Uniunea Eupeană pare a fi mai ocupată cu propriile probleme („terorismul” în primul rând) pentru a fi în stare să ajute o țară de la periferie. Foarte probabil, ne-am afla în situația Cehiei la începutul celui de-al doilea război mondial. UE ar condamna ferm actul de agresiune și ar impune noi sancțiuni Rusiei. În cel mai bun caz am fi în situația Poloniei, prin declararea unui război care de fapt a și pornit. Iar rușii nu ar ezita să folosească arme nucleare „tactice” pentru a elimina, de exemplu scutul de la Deveselu și/sau bazele NATO de pe teritoriul României și Poloniei. Singura speranță vine tot dinspre NATO și SUA. Cel puțin cât timp nu este Donald Trump președinte.

Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât mai mult mi se pare că trăim un coșmar în desfășurare. Încerc să mă gândesc ce se mai poate face. Și nu prea am multe idei.

Read Full Post »

Cât de aproape suntem de un război?

Am trecut relativ ușor peste scandalul cu Mircea Băsescu pentru că mi se pare că scandalul a reapărut într-un moment în care situația geopolitică din zonă este mai tensionată decât oricând. La vest avem un Viktor Orban dispus să ignore orice critici ale Uniunii Europene și care pare a urma linia dură a lui Vladimir Putin. Nu este de ignorat nici faptul că Orban, după ce a luat măsuri absurde împotriva băncilor (în principal austriece), deteriorând riscul de țară al Ungariei a primit un ajutor masiv și oarecum neașteptat de la Vladimir Putin.

La est situația din Ucraina pare a fi luat-o complet razna, culminând cu manevre ala forțelor armate rusești la granița cu Ucraina și cu autorizarea dată de Parlament lui Vladimir Putin pentru o acțiune militară. Iar cererea acestuia către Parlament de a anula autorizarea mi se pare pur și simplu praf în ochi.

Practic, în acest moment singurii care îi pot împiedica pe ruși să anexeze estul Ucrainei (sau chiar Ucraina cu totul) este NATO sau mai corect spus, Statele Unite. În acest context amenințarea lui Barack Obama cu adoptarea de noi sancţiuni dacă Rusia nu va stopa intrarea de arme în Ucraina şi nu va înceta susţinerea separatiştilor mi se pare o glumă bună. Cam în genul sancțiunilor adoptate de de Franța și Anglia la adresa Germanei în perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial.

Până la urmă ceea ce contează este anunțul oficial al ministerului Apărării că preşedintele rus Vladimir Putin a plasat forţele armate din centrul Rusiei în stare de alertă maximă începând de sâmbătă, 21 iunie, ora 7.00 GMT (10.00, ora României), după ce Rusia a confirmat că şi-a consolidat prezenţa militară la frontiera cu Ucraina.”

Cu sau fără legătură ce cele de mai sus, armata română trimite tancuri către frontiera de est, dar și către frontiera cu Ungaria: „Un transport de tancuri pe calea ferată a fost surprins marţi, 24 iunie, într-o localitate din judeţul Buzău, în fotografii putând fi observate cel puţin 10 astfel de maşini de luptă, păzite de militari.”

Însă cele zece tancuri observate sunt o glumă bună în comparație cu forțele rusești de la frontiera cu Ucraina: „O coloană de tancuri și mașini blindate se îndreaptă spre granița Ucrainei dinspre Federația Rusă. În prezent, coloana s-ar afla la aproximativ 30 de kilometri de hotarul ucrainean, în apropiere de orașul Kamiansk din regiunea Rostov. Potrivit sursei, coloana s-a întins pe o distanță de doi kilometri și e formată din tancuri T-64 și unități de transport blindate (vezi foto).”

În contextul geopolitic dat, scandalul cu Mircea Băsescu mi se pare doar o încercare de distragere a atenției, mai ales că un lucru similar s-a întâmplat și în Polonia: membri ai guvernului polonez au fost interceptați în locuri publice, însă nu de către serviciile de informații poloneze ci de către… nu se știe.

Ceva mai lucizi decât noi, polonezii au cam ignorat conținutul interceptărilor și s-au focalizat către sursa acestora. Rezultatul? Oarecum așteptat – Rusia.

Ceea ce rămâne este întrebarea din titlu: „Cât de aproape suntem de un război (cu Rusia și Ungaria)?”.

PS: Mă aștept ca după scandalul cu Mircea Băsescu, vreunul din KGB-iștii de genul lui Cosmin Gușă să lanseze și un scandal care să-l implice pe primul ministru. Spre exemplu, cel cu prostituatele minore e tocmai bun de așa ceva.

UPDATE: Având în vedere că rușii sunt convinși că Statele Unite ar putea lansa un „preemptive nuclear strike”, mă tem că scoaterea din funcțiune a scuturilor antirachetă din România și Polonia va deveni o prioritate imediată pentru Rusia în cazul unui declarării unui război.

Read Full Post »

Impresii de călătorie (1)

Drumul

E de ajuns să stai câteva zile în Occident ca să realizezi că băţoşenia noastră de buric al pământului este ilară şi fără substanţă. Iar dacă ajungi acolo cu maşina, plecând prin Nădlac sau Borş, te mai apucă şi jalea şi o furie absolut nemioritică, ce te face ori să-ţi vină să pui mâna pe ciomag, ori să pleci în lume. De obicei te limitezi doar să înjuri cu sete…

Diferenţa se vede cel mai bine la o dusă şi-o venită, cei care stau doar aici sau cei care stau doar acolo nu realizează dimensiunea faliei. Cum omul este adaptabil, după o perioadă relativ medie de timp, senzaţiile prind să amorţească, iar spiritul critic să se moleşească.

Străbătând frumoasa noastră ţară, pe şoselele noastre cu o singură bandă (pentru a se face probabil economie la asfalt), cu un trafic ce te face să constaţi practic adevărul teoriei relativităţii, simţind cum distanţele se măresc iar timpul se dilată, cu poliţişti bine ascunşi prin tufişuri, ce sancţionează prompt orice abatere de la conduita preventivă, ori cu aceleaşi organe ce aşteaptă răbdătoare, cu mâinile în buzunare, să se oprească ninsoarea care blochează circulaţia la 1 km de ei, admirând în tot acest timp plantaţiile întinse de peturi de pe câmpii (un suedez a concluzionat odată că noi probabil cultivăm intensiv sticle de plastic), am ajuns la concluzia că este absolut necesar să facem măcar o autostradă, cea de la Nădlac la Bucureşti, dar nu din nu ştiu ce sofisticate raţiuni economice ci pentru simplul motiv de a ne putea băga gunoiul sub preş. Spun asta deoarece, în afară de motivele arătate mai sus, ambele drumuri prin care se INTRĂ în ţară ( că de ieşit, asta e, ori nu mai vii, ori te întorci de voie, de nevoie! ) trec invariabil prin zeci de localităţi fantomatice, de un gri murdar, ce respiră o sărăcie şi o mizerie endemice. În plus, la multe dintre ele, eterna scuză „sărac dar curat” nu ţine. Se vede când omul este şi sărac, şi puturos. Dacă aş fi investitor sau turist, după primii zece kilometri prin România, cea mereu surprinzătoare, aş lua-o la fugă înapoi. Am fost în multe locuri prin ţară, dar zona aceea, mai ales iarna, cu o zăpadă neagră, murdară, te deprimă instantaneu, n-am mai pomenit o asemenea privelişte.

De aia zic, ne trebuie urgent o autostradă, măcar să-i păcălim şi să ne păcălim ( face bine la moral) că suntem o ţară cu ceva pretenţii.

Singurul lucru bun pe străzile din România este că nu te plictiseşti, aşa cum o faci pe autostrăzile din restul Europei (nu spun Occident, deoarece Ungaria şi Slovenia au nişte drumuri de-ţi cad plombele, nu ca drumurile noastre, unde sar plombele!), la noi fiind necesar să rămâi într-o permanentă alertă, fie pentru a-ţi păstra viaţa, fie pentru a-ţi păstra carnetul.

Pentru mine este un mister, nu cum de-au reuşit ceilalţi să-şi facă atâtea autostrăzi, ci cum de n-am reuşit noi. Şi tot un mister este pentru mine şi prezenţa căprioarelor, foarte multe, pe lângă drumurile din Ungaria. În România ar fi fost de mult tocăniţă.

Singurul nostru avantaj faţă de unguri mi se pare că ar fi o mai bună cunoaştere a limbii engleze, şi ştiu şi de ce, probabil pentru că la noi nu s-a introdus dublajul la filme. Aşa măcar putem să cerem în engleză vinul casei, carne de pui , ceapă, usturoi şi alte asemenea. Nu râdeţi, când am cerut usturoi, trei chelneri n-au ştiut, l-au chemat pe intelectualul restaurantului ca să priceapă ce vreau. Şi bineînţeles, am cerut vită cu piper verde şi mi-au adus vită cu chilli beans. În rest, sunt foarte amabili, mâncarea gustoasă, iar celebra ură faţă de români, eu, unul, n-am simţit-o.

Apropo de dublaj, nu mă pot abţine să nu zâmbesc închipuindu-mi-l pe Robert de Niro în „Taxi Driver”, cu al său „You talking to me?”, spunând încrâncenat în limba maghiară: „ Hozzám beszélsz?”
…

Read Full Post »