Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘USL’

Scriam, pe vremea cand Mihai Razvan Ungureanu era (inca) prim-ministru ca fara un partid, o forta politica care sa-l sustina, demersul de a guverna va fi dificil pentru MRU. S-a dovedit nu doar dificil, dar si imposibil politic. PDL-ul a fost incapabil sa-l pastreze pe MRU la guvernare, datorita catorva deputati fugiti cu arme si bagaje catre USL. Dupa nici trei luni, Ungureanu a parasit palatul Victoria fara sa fi putut sa demonstreze ceva ca guvernant, si cu atat mai putin ca om politic. Aparitia lui MRU ca prim-ministru a fost judecata de multi ca o greseala pentru cariera politica pe care acesta ar dori sa o aiba in viitor. S-au facut multe speculatii despre eventualele miscari ale lui MRU in politica. Multi il vedeau imbarcat in PDL, altii preziceau formarea unui nou partid, in timp ce unii considerau scurta perioada ca prim-ministru ca o ratare din start a carierei politice.
Avem astazi o rezolvare a dilemei care a dus la acele speculatii. MRU si-a luat partid second-hand din parcul de partide „adormite” al Romaniei. A devenit presedinte peste un partid de conjunctura, si a strans in jurul sau un grup de personaje surprinzatoare si contradictorii. Fostul ministru PSD al sanatatii , social-democrat exotic, vanzator de Ferrari si om de casa a lui Mircea Geoana a devenit unul din secunzii lui MRU. Este probabil emblematic pentru contradictia intre intentiile (declarate) ale Fortei Civice si realitatea care face necesara (in politica) recuperarea unor astfel de personaje. Cunoscut lobby-ist pentru companiile farmaceutice majore , Bazac a adoptat in perioada ministeriatului sau masuri ce au avantajat marile companii, masuri imbracate desigur in retorica „de stanga” . Cativa „eretici” ai Noii Republici, excentricul Iurascu si alti cativa completeaza galeria de locotenenti ai lui MRU.Nici numele, nici partidul in sine, nici personajele din jurul lui MRU,nu au un istoric sau o valoare (politica) intrinseca. MRU foloseste platforma tehnica a unui partid „de-a gata” , pe care incearca sa-l imbrace cu notorietatea sa, si sa-l legitimeze cu procentele sale inca neverificate electoral. Forta Civica este doar un intermezzo pentru MRU, deoarece partidul preluat se inscrie intr-o alianta formata din partidele ce se revendica a reprezenta curentele ideologice de dreapta. Este discutabil in ce masura PDL-ul , sau celelalte fragmente ale „coalitiei cu inima”reprezinta intr-adevar un electorat cu aspiratii de dreapta. O inscriere a lui MRU in PDL ar fi fost o dezamagire. Liderii pdl-isti s-ar fi simtit amenintati , iar procentele lui MRU n-ar fi ajutat la refacerea imaginii si potentialului electoral al PDL. Tehnic, preluarea Fortei Civice este probabil singura miscare ce-i poate asigura lui Ungureanu accesul in politica romaneasca (asa cum o stim). MRU devine astfel unul dintre politicieni, si intra „in randul lumii”. Spun tehnic, deoarece alegerile sunt foarte aproape, iar MRU trebuie sa se verifice electoral, si trebuie sa demonstreze ca poate trece examenul minimal de politician, acela de a castiga un colegiu de senator sau deputat. Alternativa ar fi fost ca MRU sa incerce sa-si construiasca propriul partid, dar ar fi insemnat sa renunte la cel putin un ciclu electoral, si sa joace din afara sistemului politic. Ar fi fost mai onorabil, dar mai riscant si mult mai dificil. Politicianismul marunt in acest caz, poate fi un calcul de succes. Imbarcat in politica de „main-stream”, aruncat in lacul cu pesti politici romanesti, MRU va trebui sa invete sa inoate, si cine stie, poate deveni „stiuca alfa” in politica romaneasca. Deocamdata, MRU se regaseste intr-o constructie usor ciudata, cu lideri care nu se plac , uneori se detesta, formata din institutii cu discurs de multe ori contradictoriu.
Pana la urma, cine e „dreapta”? Mihail Neamtu a reusit sa devina controversat inainte de a-si desavarsi notorietatea, iar micile furtuni in pahare cu apa starnite de declaratiile sale reusesc doar sa tulbure coeziunea pe care coalitia (probabil) o doreste. Neamtu s-a dovedit in plus un cunoscator al caii oportuniste, fara a justifica aceasta cale prin idealuri sau gesturi admirabile. Baconski sau Papahagi, carora nu li se pot nega nici intelectualismul, nici un anume bagaj de intelepciune au reusit sa-si indeparteze publicul prin declaratii intelectualiste, dar contraelectorale, schimband pase si conversand public despre „mahalaua imunda” sau „ciumpalaci” in timpul revoltei din ianuarie. Oricum, nici Neamtu, nici Baconski sau Papahagi nu s-au verificat electoral ca personaje politice, iar formatiunile lor nu au reusit sa iasa din periferia „de lux” a satului politic mioritic. PDL-ul , si presedintele sau „de serviciu”, Vasile Blaga, nu (mai) sunt astazi ceea ce erau acum 4 ani. PDL-ul a intrat la apa, si nu poate oferi destul spatiu pentru a multumi intrutotul camarazii de „dreapta” in cautare de locuri eligibile si „trenuri” politice . Schimbarea brusca de „par politic” a PDL, care a devenit peste noapte din „de stanga” promotor al dreptei, atarna inca destul de greu in trecutul politic incarcat al acestui partid. „Ornamentele” PDL-ului ca Voinescu sau Cristian Preda , nu pot decat sa ofere speranta, dar s-a dovedit ca mecansimele de partid izvorat din FSN pot reduce la tacere oamenii ce pot spune ceva in politica romaneasca atunci cand oportunismul transpartinic fac necesar acest gest.
Desigur, ramane Traian Basescu, singurul liant (teoretic) al coalitiei de dreapta. Dar ce greutate mai are un personaj politic fata de care sentimentele de apreciere sunt tot mai slabe? Basescu a reusit in 8 ani sa piarda terenul sustinerii romanilor prin greselile sale electorale si gafele politice uriase , fara sa fi adus societatea la gradul de maturizare promis. Chiar daca USL-ului nu i-a reusit „shmenul politic” numit referendum, Basescu nu mai poate aduna destula sustinere pentru a se erija in liderul unei constructii de dreapta. Pozitia de presedinte, impopularitatea si un guvern USL probabil(si predictibil) chiar si dupa alegerile din decembrie, face imposibila „utilizarea” lui Basescu.Orice coalitie care va incerca utilizarea vizibila a lui Traian Basescu drept liant si port-drapel nu va face decat sa se incarce cu un balast politic ce nu poate duce decat spre esec. Desprinderea de Basescu, care e bine sa ramana in trecut, si sa nu se proiecteze (sau gandeasca) in viitor, este cel putin recomandabila.Deocamdata, alianta dreptei este o stransura. Asa cum voievozii valahi sau moldoveni plecau cu oastea de stransura sa-i infrunte pe turci, datorita iminentei atacului si situatiei imperioase, la fel si „dreapta” este (inca) o stransura ce vrea sa dea piept cu USL-ul la alegerile din decembrie.
Desigur, Alianta Romania Dreapta va deveni la un moment dat un partid unitar. Este singura solutie, si o alternativa la puterea USL-ista ce se preconizeaza atotstapanitoare. Alternativa, si dorinta de a balansa scena politica este si unica ratiune logica a formarii acestei coalitii.
Mihai Razvan Ungureanu poate fi un lider al acestei formatiuni. Va depinde doar de el, si de modul cum va folosi lipsa de negativism(si absenta unui trecut politic incarcat) la adresa propriei „persona politica”.Diferenta pe care o va face in contrast cu Victor Ponta, diferenta de abordare si responsabilitate politica, va fi elementul hotarator. Si cum Ponta reuseste sa se hlizeasca indeajuns pentru a dilua orice mesaj de stanga, si arata ca guvernarea sa nu este cu nimic mai buna decat guvernarile anterioare (prin absenta masurilor, sau prin lipsa oricarei nuante fata de intentiile guvernului MRU) , Ungureanu are sanse sa devina un invingator.
Clasa politica romaneasca a avut propriul Waterloo anul acesta in urma referendumului. Infantilismul politic si nanismul obiectivelor, lipsa de scopuri si aspiratii nationale, consensuale si unificatoare,pot insemna un esec al intregii clase politice. Dar pot insemna si un nou inceput, o reasezare a scenei in politica romaneasca. Va fi MRU o oaza a desertului politic, sau se va nivela, ramanand doar o duna de nisip?

UPDATE :Dalia Grybauskaitė , presedintele Lithuaniei a vorbit de imaturitatea politica, si de esecul intregii clase politice romanesti. Cred ca mi-a citit articolul. Daca o citeste si aude Crin Antonescu sunt sigur ca va declara razboi, in nume personal, Lithuaniei, si ii va transmite Daliei sa-si vada de Lithuania ei, eventual sa-l ia si pe Basescu cu ea sa-i dea un spatiu de joaca 🙂

Read Full Post »

Semnal puternic dat de Voiculescu (Antena 3) celor care mişcă în front. Mai ales că el este dublat de o luptă de orgolii între Gâdea, ce-şi merită numele, şi Aspazia Cojocaru.
Ordinul pe unitate este „Răscoliţi-i trecutul!”, ceva-ceva tot găsim. Şi, parcă din neant, a apărut o poveste sulfuroasă şi nebuloasă cu plagiate, condamnări, achitări şi rude cu bube mari în cap, taman înainte de după 1989…
Săraca dnă Aspazia, o s-o toace ca la malaxor. Oricum doamna în cauză are un psihic cam sensibil, o s-o aducă în pragul nebuniei. O să vadă că statutul de magistrat nu poate să o apere de forţele „bunului simţ”. Oamenii lucrează la mare fineţe, spun că oriunde în lume deciziile judecătorilor se dezbat, unde este problema, se întreabă ei cabotin? Păi problema e simplă, ei fac de fapt atac la persoană, răscolesc viaţa unui om pentru a găsi chestiuni compromiţătoare, pentru a tăvăli în noroi reputaţia individului care a mişcat în front, nici pe departe nu are treabă cu dezbaterea verdictului.
Se spune că presiunile se fac înainte, aşa că astea nu sunt propriu zis presiuni…Ba sunt.
Sunt presiuni de „după”, pe post de represiune, aşa cum se făcea în organele de presă ale PCR, şi sunt presiuni de „înainte”, pentru cei care asistă la măcel, pentru a lua aminte şi a păstra direcţia, pentru a „nu trăda” . Sunt pe post de lovituri preventive.
P.S. Privind furia celor de la USL contra „trădătoarei” Aspazia Cojocaru, ceilalţi judecători care au votat identic fiind consideraţi „de onoare”, pentru că, nu-i aşa , ei erau „oficial” duşmanul, te întrebi dacă vorbele politicienilor despre independenţa justiţiei nu sunt doar vorbe goale, de vreme ce toţi aşteaptă ca hotărârile CC să reflecte nominalizările politice.

Read Full Post »

Radu Stroe a facut o declaratie halucinanta. Noul ministru este cunoscut pentru legaturile cu „administratia” , care i-au recomandat numirea ca ministru. Dar asta nu justifica presiunea pe care o pune asupra CCR spunand ca erata trimisa de CCR (prin care cetatenii din strainatate trebuiesc totusi inclusi in listele electorale permanente) este un fals. Un membru al guvernului nu ar trebui sa faca astfel de declaratii, spusele lui Stroe fiind o imixtiune directa in deciziile si independenta Curtii. Mai mult, Stroe nu aduce nici un fel de argumente, probabil declaratiile lui Ion Predescu si Acsinte Gaspar (numiti de Ion Iliescu si venind din PDSR-ul intunecat si cetos al anilor’90) i-au dat curaj pentru o astfel de iesire. Astfel de atitudini arata ca USL este dispus sa mearga oricat de departe pentru a temporiza, intimida si izola CCR-ul , astfel ca la final, Parlamentul sa preia aceasta problema si sa hotarasca rezultatul (cu sfarsit previzibil).

Aparent , guvernul s-a transformat in frizerul listelor electorale, si vrea sa tunda electorii dupa propriile gusturi estetice, astfel ca rezultatul referendumului sa fie totusi favorabil USL-ului si desigur intereselor trio-ului vesel Voiculescu-Antonescu-Ponta(in aceasta ordine).Dar toata cruciada anti-Basescu ,care ameninta sa inghita Romania cu totul, este preluata ca varf de lance de nucleul dur din jurul lui Crin Antonescu. Radu Stroe este exponentul acestora, si serveste interesele cuplului central al USL-ului de azi Antonescu-Voiculescu. Victor Ponta pare in ultimele zile usor „impuscat in picior” in problema referendumului. Crin Antonescu bantuie din ce in ce mai singur (acasa, la Cotroceni) pe holurile institutiei prezidentiale, si pare din ce in ce mai hotarat sa joace aceasta carte (la cacealma, ca un pokerist-prietenii stiu de ce) pana la capat, indiferent de consecinte. Fractura din USL este vizibila. In vreme ce Ponta incearca sa concentreze atentia asupra guvernarii (si se face ca munceste), singura ratiune a prezentei lui Crin Antonescu la Cotroceni pare sa fie daramarea lui Traian Basescu. Declaratia lui Stroe este foarte grava, dar si o presiune nepermisa asupra CCR. In acest timp, de la sediul USL, Norica Nikolai ne anunta, emotionata, imbujorata si in mijlcul unei crize de bufeuri ca de fapt, Traian Basescu este cel care face presiuni. PSD-ul s-a retras oarecum din acest joc periculos, iar Ponta nu mai este interesat probabil de un rezultat obligatoriu favorabil(oricum, nu cu orice pret). Micile intepaturi ale lui Crin la adresa guvernului sunt semnalele rupturii dintre cele doua aripi ale USL. Nici PNL-ul nu mai pare atat de hotarat in integralitatea lui. Doar nucleul lui Crin (si acestia din ce in ce mai afectati de canicula) si cativa apropiati par a duce mai departe razboiul. Absente notabile, Tariceanu si Orban, pun „gruparea Crin” in offside. Iar Chiliman, si cei din jurul sau (care par sa fie din ce in ce mai multi) pun o presiune uriasa asupra lui Crin si acolitilor sai „sa rezolve problema” cat mai repede. De aici si greselile, de aici si declaratiile riscante si riscate ale lui Stroe. Presedintele „Romaniei mici”, de doar 7,4 milioane de cetateni, pare sa se fi asezat pe schiuri si nu stie (cum) sa se dea jos.

Discursurile de tip vadimist si atitudinile nationaliste sforaitoare insotesc intreruperile de somnolenta ale lui Crin. Sa fie oare pregatita Romania sa se sacrifice pentru interesele lui Voiculescu si ambitiile lui Antonescu?

UPDATE: Nu sunt de acord cu interceptarile telefonice in principiu, si nici cu utilizarea lor , sau folosirea ca argument. Dar Romania a devenit un teritoriu al razboiului total. Spuneam, am spus-o de mai multe ori ca arestarea lui Adrian Nastase va radicaliza lucrurile pana la punctul de „no return”. Interceptarile facute convirbirilor lui Dobre si afirmatiile acestuia „teoria este ca trebuie sa taiem un milion sase sute de mii” ,confirma insa calea pe care a luat-o Crin (tragand dupa el intregul USL).

Read Full Post »

Nu imi place sa scriu pe teme politice. Manifest un soi de idionsincrazie fata de politica, si numai faptul ca isi baga constant nasul in treburile mele, ma determina sa reactionez la existenta ei. Personal cred cu tarie in trei lucruri: libertate, responsabilitate si proprietate privata. Politica le incalca sistematic pe toate trei, prin urmare nu am de ce sa fiu prietena cu ea. Dar pentru ca nu am incotro, incerc sa identific intre politicieni pe cei care, din ce ratiuni nici nu mai conteaza, produc cele mai mici stricaciuni acestor valori in care eu cred. Neincrederea de fond nu dispare insa niciodata si cata vreme voi plati taxe din cauza ca un politician sau mai multi au decis asta, pentru ca ei sa poata exista, aversiunea mea nu se va transforma niciodata in admiratie, ci doar in toleranta tradusa in sprijinire, fie si numai prin vot sau prin comentarii oarecum favorabile, a celor care produc cele mai putin pagube.

Am auzit opinii despre cazul Nastase, care spuneau ca si daca faptele pentru care este condamnat sunt 100% adevarate, nu sunt asa grave, intrucat a luat bani de la niste firme, nu a folosit bani publici. Are o latura amuzanta, aceasta evaluare. Inainte de a fi publici, acesti bani au fost privati, taxele si impozitele sunt cele care i-au convertit in munitie de paintball, mita electorala sau combustibil pentru afaceri alese. Prin urmare, in cazul in care faptele de care este acuzat sunt adevarate, Nastase a folosit doar o scurtatura, nimic mai mult. S-a lipsit de serviciile administratiei financiare si a evitat multa birocratie. Poate ar fi trebuit, intr-adevar, sa beneficieze de un bonus pentru evitarea cheltuielii administrative, intrucat a scutit statul de un efort. Si poate ca de aici indignarea USL pentru faptul ca merge la inchisoare, in loc sa i se recunoasca meritele.

Colegul nostru, Porthos, care prefera de ceva timp haina civila uniformei de muschetar, a pus deunazi sub semul intrebarii echidistanta celorlalti muschetari de blogosfera, respectiv a lui d’Artagnan si a mea , in raport cu esichierul politic romanesc. Eu nu tin minte sa ma fi declarat echidistant, dar cu siguranta nu am simpatii politice, nu sunt “fan” Ionescu, Popescu sau Basescu. Incerc doar sa evaluez, cum spuneam mai sus, cat mai obiectiv ma pricep, cine face cel mai mic rau in rolul pe care il joaca. Incerc sa vad cine este cel mai putin ipocrit si demagog in cele ce le declara. Incerc sa evaluez corect si sa nu uit sa semnalez curajul pe care uneori oamenii politici il manifesta, avand taria de a admite ca anumite actiuni, oricat de mult i-ar avantaja, ar produce comunitatii un rau dincolo de ceea ce este pentru ei acceptabil, dand astfel semn ca nu au aruncat la cosul de gunoi al partidului toate principiile, atunci cand partidul, sau partidele pentru unii, le-au oferit masa, casa ori chiar avere pentru ei si urmasii urmasilor lor. Este o atitudine rara, care cred ca merita intotdeauna evidentiata. In virtutea acestei pozitii, imi formulez opiniile si evaluez actiunile oamenilor politici.
Din aceasta perspectiva, actiunile in forta ale USL din ultimele saptamani, incepand cu desantul in Parlament prin cumpararea/santajarea de parlamentari si alti alesi, continuand cu atacul sustinut, intr-un ritm fara precedent, asupra tuturor institutiilor statului, prin adevarate operatiuni de comando, in care peste noapte sunt decapitate sau trecute sub control propriu de partid toate acele bastioane care se pot dovedi periculoase in razboiul de uzura care va urma cu ocazia alegerilor, mi se par extrem de periculoase, pentru ca cei care intreprind toate aceste actiuni imi dovedesc ca nu au nici un fel de retinere in fata incalcarii vreunui principiu, iar cinismul politic este pe cale sa fie declarat acceptabil, bineinteles in numele poporului. Ceea ce vad acum, este politica in cea mai urata manifestare a ei.

Eu ma consider in mod fundamental un liberal. Nu unul formal, nu am calitate de membru de partid. Iubesc liberalismul adevarat, cel care inseamna libertate individuala, libera initiativa, stat minimal, cu sarcini putine si precise. Liberalismul in care politicianul este un om care alege sa contribuie cu mintea si actiunea pentru ca statul sa nu poata profita in vreun fel de pozitia pe care o are, punandu-se astfel cu adevarat in slujba comunitatii. Cum nu pot pune degetul pe un astfel de politician, ma multumesc sa ma lupt cum pot cu cei care, prin ceea ce fac, imi agreseaza constant viata, valorile, echilibrul.

Echidistanta? Nu, mai curand un exercitiu de autoaparare.

Read Full Post »

« Newer Posts