Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘vot’

Hai sa facem o mica scocoteala. Firea a iesit cu 42% din voturile exprimate. S-au iecsprimat, adica au votat 33,3% dintre bucureşteni. Adica o treime. Unu din trei. Adica ca cum sa zic Firea a castigat primaria cu 13,986 % din voturi. Adica ca cum sa explic tot ce se zice cu tanara degeneratie care vrea, care cere, care se caca pe ea ESTE PROPAGANDA.

Fiindca ca cum sa zic in ultimii 25 de ani Bucurestiul imi pare „intinerit”. Unii mai batrani sau doar mai maturi s-au mutat la loc cu verdeata, altii au plecat din Bucale pe la tara ca e mai ieftin, ca e mai putin stresant ca diverse din astea. Insa au venit in Bucuresti tineri atrasi de oportunitati – na doua exemple : Gabi Firea si Nicusor Dan (ma rog de amu nu sunt tineri ci dopar in floarea varstei.) Electoratul presupus al PSD (batrani, „comunisti”) s-a imputinat insa acel presupus de „dreapta” (tineri, dinamici, activi, muncitori cica scolarizati idiotii care nu pot face o inmultire la piata!) a crescut. A crescut cica electoratu ala care cerea cica imperativ ca sa se faca partide cu 3 membri ca sa se primeneasca clasa politica…

Si ce vad? 14 bucuresteni din 100 , adica nici toti pensionarii, au ales primarul!
Ba! daca era asa cum scriu bineganditorii, ce se citeste citit prin presa cea bine „ganditoare” (platita de unde?!) Nicusor Dan ar fi iesit primar fluierand…

Ar fi fost destul ca doua stadioane de tineri cica activi si harnici sa isi miste gusile* si suncile* pana la sectia de votare si sa puna stampila pe catindatu „lor”, adica tanar (cam cu rezerve as zice eu – 46 ani), cica nepolitician, necompromis, cinstit samd etc (recunosc are vreo 2-3 cestii bune la activ)

Dar sunt prea puturosi!! De ce ei? Sa se duca baba . Sa ma duc eu, sa se duca altii! Ei – cei activi si inteligenti- asa sunt invatati… lor li se „cuvine”. Ei „stiu mai bine”ca votu lor nu conteaza.. conteaza ca sticla de ulei (unde in Bucale? Nu zau) ca pomana ca… RAHAT! Ma! daca in Bucuresti ar fi numa 100.000 de pensionari ei ar hotara! Stiti de ce? Fiindca e prosti si voteaza!!

A iesit Firea fiindca tinerii stiu una si buna numa prostii si asistatii voteaza! deci ca sa te arati destept samd NU TREBUIE SA TE DUCI LA VOT! Cunosc pe unii, deja magari batrani (36-40 ani) care nu au votat nici o singura data! Ca e „destepti” (ca oaia cand se…)

A da. Mai trebe sa zic ca de un an am facut prostia sa accept sa fiu presedinte de bloc (onorific adica zero lei ba mai dau eu din cand in cand ptr un xerox sau timbru fiscal). Ba tinerii e de groaza! Unu mai pretentios ca altu, unu mai jmecherit ca altu, unu mai nesimtit ca altu! Si a ajuns un mucea studinte pe la nu stiu ce „parti” sa imi zica extrem de convins ca nu se poate taia apa rece ca scrie in Constitutie! Bine-nteles ca nu scrie… Cum sa zic astia de 22-28 de ani au niste pretentii la asistenta ceva de speriat … vor apa rece fara sa plateasca. Ba vor si caldura .. ca deh drepturile omului, declaratia universala si alte rahaturi din astea.
Muieti is posmangii? se pare ca este deviza electorala a junilor!

A da. Culmea puturoseniei abisale .. Sect 3 (unde locuiesc eu) .. 30% au iesit la vot, DOAR 1 din 3. Ca a ramas Negoita asta poti face spume cat vrei – ptr cartierul Titan cel putin a fost un primar excelent. Nu credeam acum 20-30 ani ca o sa ajung sa zic ca imi place in Titan la nebunie! Nu are (inca) umbra copacilor batrani din Cotroceni (+100 ani!) insa in multe locuri e misto!

  • Tineretu’ bea prea multa bere. De ani de zile ma apuca scarba vazand cum tineri de 25 de ani au falci de grasime gen neamu’ prost. Si cu suncile stau mai bine dacat stateam noi acum 40 de ani… Si cand zic asta tin cont ca niciodata nu am fost prea subtire (ma rog cand am venit din armata) si de supt sug si acu destul de bine.

Read Full Post »

Despre vot şi libertate
„Fraţilor, viu in faţa voastra pentru prima data, ca să rog să m-ascultati! Vă rog să nu-mi cereţi să votez! Să nu-mi cereţi să votez fiindcă nu merită nimeni să intre în Parlament, pentru că ei nu au făcut mai nimic pentru noi şi nici n-o s-o facă.
De ce să vă mint şi să vă înşel buna voastră credinţă spunându-vă că ştiu pe cine să votez? Nu e-n firea mea să anulez votul în cabină!…Şi nici să pun băţul pe ei dac-aş avea dorinţă…aş ajunge la trebunal…Aşa că nu vă bazaţi pe mine…”
Cineva, nu spui cine, persoană importantă, ne spune să-i întrebăm pe candidaţi de programul de guvernare.
Altcineva, nu spui cine, persoană importantă, ne spune să votăm legile pe care candidaţii se vor strădui să le promoveze.
Un amic de-al meu, nu spui cine, persoană importantă, ne îndeamnă să votăm persoana şi nu partidul.
Eu spun doar că mi s-a făcut o lehamite teribilă de tot ce înseamnă politică. Nu mai suport să-i văd pe candidaţi şi mai ales să-i aud. Am o puternică senzaţie de déjà vu, o copleşitoare senzaţie de silă.
*
Pentru cei mai mulţi dintre români, singurele libertăţi pe care le-au câştigat în Decembrie 1989 sunt libertatea de a înjura guvernanţii şi de a merge la Biserică. Poate-i de mirare că nu vorbesc de libertatea de a alege şi a fi ales. Dacă vă gândiţi însă bine, libertatea de a fi ales este, ca să spun aşa, un drept nerealist. Teoretic, ai libertatea de a fi ales, practic, şansele să ajungi un candidat eligibil DACĂ nu faci parte din „familie” sunt extrem de mici. Puţinele excepţii întăresc regula. Dacă nu ai măcar una dintre următoarele “calităţi”:
– cel puţin una sută mii de EURO,
– sponsori generoşi şi dezinteresaţi cu cel puţin una sută de mii de EURO,
-o coloană flexibilă, capabilă să se îndoaie la 90 grade, plus capacitate nelimitată de a suporta măgăriile şefului,
– 23 de ani şi sexappeal,
– rude suspuse,
– valori politice flexibile,
nu prea poţi “ să fii ales”. Poţi în schimb să prinzi un ciolan mai mic dacă stai aproape de staruri.
Libertatea de a alege, tot cu puţine excepţii, iar nu o ai. În general, partidele îţi dau de ales între un hoţ de găini, unul de maşini şi un handicapat. E ca şi cum cauţi să cumperi o vacă, dar în piaţă găseşti doar boi. Sunt doar  metafore, nimic personal…În aceste condiţii nu-ţi rămâne decât libertatea de a a NU ALEGE.
Am aflat dintr-un sondaj că peste 50% dintre români sunt la fel de nefericiţi (sau chiar mai nefericiţi) ca în comunism. Nu poţi, la un procent aşa de mare, să dai vina doar pe capacitatea omului de a uita sau să blamezi superior  incapacitatea unora de a se descurca într-o lume cu reguli noi. Nu toţi indivizii pe care-i arunci în apă adâncă învaţă pe loc să înoate, mulţi dintre ei se îneacă. Este foarte probabil ca drumul pe care l-am urmat să fi fost greşit, chiar dacă direcţia a fost bună, pentru că sunt prea multe victime colaterale. Nu merge ca o minoritate care-a reuşit, unii cinstit, prin forţe proprii, alţii mai puţin onorabil, să se uite de sus la cei pentru care eterna noastră tranziţie i-a năucit cu totul. Ca exemplu, cât de vinovaţi, neadaptaţi, au fost cei de la Câmpu-Lung , un oraş fost monoindustrial, acolo unde aproape toată populaţia trăia de pe urma fabricii ARO? E vina lor că hienele tranziţiei, un amalgam de securişti şi aventurieri economici au dat lovitura de graţie sub pretextul relansării producţiei?! Oricât de imaginativi ar fi fost muncitorii de acolo ( să ne amintim că, în disperare de cauză, mai în glumă, mai în serios, au vrut să se transforme în donatori de spermă!!!), fără capital nu se poate.
S-ar mai impune o întrebare aici: sunt ei oare, în condiţiile acestea, nişte oameni liberi? Într-un anume fel, da, sunt liberi ca la 50 de ani să lase totul în urmă şi să plece în lume pentru o pâine, nu mai bună, doar pâine, sau să stea acasă pentru o coajă de pâine.
Dacă toate acestea s-ar fi întâmplat într-o economie de piaţă continuă, cu istorie, bine aşezată, prea multe nu aş fi avut de spus, dar câtă vreme am trăit atâţia ani într-o economie centralizată, unde statul a falimentat de fapt uzinele, mi se pare normal ca tot statul să le dea un nou start în viaţă la cât mai mulţi dintre “disponibilizaţii” societăţii.
Sunt unii care găsesc un loc de muncă. Ei sunt liberi? Hm…doar dacă au o minte zglobie…o oră până la muncă ,11 ore la muncă, o oră de la muncă, 6 zile pe săptămână…totul pe un salariu minim. Da’ minim tare!
Sunt liberi să bea o bere seara. La pet, că la 2,85 lei bucata e o investiţie bună. Dacă vecinul, ruda, prietenul îl invită sâmbăta viitoare la nuntă, se-ngălbeneşte: o lună de muncă  pentru o seară de petrecere. Se gândeşte resemnat că măcar o să bea ţapăn de banii daţi…Pentru că românul, cât ar fi de sărac, ţine la tradiţii: nunta trebuie să fie nuntă, cu jdemii de feluri de mâncare, ce-ţi dau peste cap şi finanţele şi pancreasul.
Cum sătulul nu-l crede pe cel flămând, aşa nici câştigătorii nu empatizează cu looserii tranziţiei. Fordul, Mercedesul, îi spun Daciei vechi că dacă vrea poate: un mic efort, o mică elasticitate, un schimb de anvelope şi se va transforma ca Cenuşăreasa din poveste, de parcă gena câştigătoare ar sta în stare latentă în toţi. Pentru a fi un antreprenor de succes trrebuie să ai, pe lângă noroc, o sumă de calităţi. Ce te faci totuşi cu cei care bat un cui la perfecţie, dar nu ştiu să facă rost de ciocan? Să-şi caute singuri, rezolvă doct şi suficient problema unii…nu mă simt dator decât mie!
Privim din zgârie nori la mogâldeţele de pe stradă şi avem pretenţia că le înţelegem nevoile, aspiraţiile.
*
Iar cea mai mică empatie o au politicienii, adică exact cei care plâng pe umărul celor pierduţi în tranziţie.
Tot din acel sondaj mai aflu că 85% din români cred că politicienii sunt  de vină pentru starea economiei. Politicienii, adică toţi, nu doar unii dintre ei…Asta nu ne împiedică să ne dăm la cap sau să rupem prietenii pe motive de simpatii politice, pentru nişte indivizi care nu dau doi bani pe noi.
Simpatizanţii USLului îşi iau în principal informaţiile politice de la Antena 3, cei ai ARDului de la B 1.  Oamenii ăştia au mintea încarcerată şi nici măcar nu ştiu, oamenii ăştia se cred liberi. Se uită doar pentru a primi confirmarea, încă o dată, că au dreptate să-l injure pe ăla sau pe celălalt..
Stau într-o groapă de potenţial. Ca să iasă de acolo trebuie o energie mult prea mare, şi din partea lor, şi din partea societăţii.
Şi iată că iar a venit campania electorală. Când îi văd pe mincinoşii ăştia, îmi vine să schimb imnul naţional. Aş cânta despre România ca cei de la Taxi :
Esti iubibila, esti iubibila,
Nevandabilă şi şantabilă,
Păcălibilă, permisibilă,
Şi afabilă, maltratabilă, netratabilă, previzibilă, incapabilă,
Dar iubibilă, locuibilă,
Incredibilă…şi probabil perfectibilă!

Read Full Post »

Programe economice

Programul economic al USL: jos Băsescu!

În linii mari, cam aceasta este strategia economică cu care USLul vrea să ne scoată din criză. Ce s-ar întâmpla dacă, Doamne fereşte, Băsescu ar da mâine colţu’, nu ştiu sigur! Ar rămâne probabil fără strategie economică. Totuşi, după primele momente de dezorientare, cred că s-ar reorienta rapid la o variantă a programului economic original, bazat pe componentele Boc şi MRU.
Am observat că membrii de partid şi simpatizanţii prezenţi la mitingul USL, adică întreg Poporul, dacă e să mă iau după declaraţiile lui Antonescu (nici acum nu-mi explic cum au intrat atâtea milioane în acel stadion!?), înţeleg în detaliu premisele unei creşteri economice sănătoase, de vreme ce numai anunţul doctrinei economice preferate “Jos Băsescu!” îi scotea din apatie. Ar mai fi o condiţie, Europa să stea dracului la ea acasă, să nu ne mai încurce în sprintul nostru economic. Nişte incompetenţi băgăcioşi.
Ca o constatare, este formidabil de câtă armată are nevoie Opoziţia…ăăă…Puterea…de fapt Puterea aflată, curios, într-o continuă Opoziţie, să se lupte cu maleficul preşedinte, cel ce se opune progresului economic.
Câtă frunză, câtă iarbă! Partide mai mari şi mai mici, televiziuni de stat, televiziuni private, moguli, analişti, ziare, Guvern, ICR, ONG, intelectuali. Oieri.

Programul economic al PDL: sus Europa!

Europa îi iubeşte. Sunt copiii din fundul clasei, niţel repetenţi şi cu gură mare, dar care plac Europei. Mai ales când varsă în puşculiţa clasei nişte mărunţiş. Au în fruntea lor un bătăuş zâmbăreţ şi…norocos. Golănaşii de lângă ei, care au crescut acum mari şi au tupeu de deranjează până şi ora de democraţie, sunt atât de bombalăi încât se faultează singuri atunci când vor să-l caftească pe bătăuşul cel hăhăitor. Când fug cu bâtele după individ, se împiedică de nişte bănci uitate neregulamentar ( de ei!) pe traseu şi pe urmă se miră că d-na profesoară i-a urecheat.
Programul economic al PDLului zice-aşa:

♫ Mă iubeşte Europa,
Si e moartă dupe mine,
Toata ziua imi sade pe cap,
Nu stiu ce sa fac
Ca sa scap

Dom’ne, Europa mă cere, Europa mă vrea,
Zice ca îi place destinctia mea,
Eu nu stiu ce-i aia,dar daca-o vrea
I-o dau pa toata, ce sa fac eu cu ea? ♫

Programul meu economic

Eu nu sunt de acord cu niciunul dintre programele economice mai sus menţionate. Oamenii ăştia s-au rupt de realitate. Eu aştept de la ei cu totul altceva, nici „Jos Băsescu!“, nici „ Noi suntem Europa!”. Aceste două ţinte economice nu fac parte din agenda mea personală. Dacă vor votul meu, aştept de la cele două blocuri politice mai multă maturitate, oferte cu adevărat viabile, promisiuni ferme, serioase.
De exemplu, doresc să mi se garanteze că eu, dArtagnan, muschetar al regelui, nu va trebui să mai muncesc vreodată. Sau dacă, prin absurd, voi mai pune mâna pe sabie (doar pentru a o da cu vaselină, să nu ruginească!) voi avea spor pentru condiţii grele de muncă. Cu alte cuvinte vreau să mi se respecte dreptul de a nu munci.
Mai doresc o pensie babană.
Vreau respect.
Mai vreau autostradă de la casa mea până la piaţă. Vreau şi pentru Planchet, cel cu casa la ţară , un drum asfaltat, judeţean, de la sufragerie până la WCul din fundu’ curţii.
Vreau paranghelii plătite din banii publici: de ziua muschetarilor, de ziua oraşului, de ziua recoltei, a vinului, a berii, a coniacului, a ginului tonic, de ziua mea, a ta şi a lui, de alte zile festive pe care le mai doreşte reprezentantul meu politic personal. Vreau şi Vanghelioane. Mai vreau pungi de făină şi zahăr. Vreau găleţi.
Vreau să mi se dea.
Vreau să primesc titlul de “doctor”. Dacă mă gândesc bine, doresc şi o diplomă că sunt cel mai deştept individ din circumscriţia mea electorală. Tot în ea să se specifice clar că sunt cu muuult mai deştept decât politicianul care mă va reprezenta. Care politician să recunoască în faţa mea că e mai prost decât mine (asta-i pentru confortul meu intelectual).
Vreau să mi se garanteze că voi trăi 100 de ani. Că voi fi sănătos chiar dacă voi fuma, mânca şi bea ca spartul.
Doresc să mi se spună că sunt l’ombelico del mondo, că sunt piesă grea, că pot influenţa soarta lumii şi eclipsele de lună. Că votul meu este important, decisiv. Că sunt mai influent decât Merkel. Că prim ministru Franţei vrea să fie pretenar cu mine. Că Obama-mi cere numărul de telefon.
Toate astea le vreau pentru că am drepturi: sunt cetăţean european! Planetar şi universal. După 20 de ani de capitalism şi alegeri democratice nu mai sunt un fraier, ştiu exact ce să cer de la politiceni.

Acum, după ce am făcut public programul economic care va primi votul meu, sunt convins că politicienii vor veni buluc la uşa mea pentru a-mi înainte ofertele lor electorale. Că doar nu-i doare gura să promită.
Şi cine nu are drept logo

să nu se mai obosească să vină la mine.

Read Full Post »

Pentru ca se apropie alegerile parlamentare, atac o tema de actualitate: mecanismul democratic al votului.

In fond, la ce serveste votul? De ce este atat de important ca, odata la 4, 5 7 sau n ani, cetatenii majori sa se stranga si sa voteze? Ce este atat de esential la acest mecanism?
Sunt constient ca pentru multi, doar punerea acestor “vaci sfinte” ale democratiei sub semnul intrebarii, declanseaza o reactie de respingere a oricarui proces de dezbatere rationala. Isi vor “aminti” cat de mult s-a luptat pentru ca votul si mai ales votul universal sa existe ca instrument legal la indemana tuturor. Se vor apara de aceasta chestionare ca de un gest retrograd, semnificand o abdicare de la drepturi cu greu castigate, cum ar fi posibilitatea de a-ti manfifesta liber optiunea de vot.
Dar progresul real s-a bazat si se bazeaza si pe impulsul de a examina clisee fundamentale si a le supune dubiului, nu de dragul dubiului, ci pentru a le reda legitimitatea argumentului, peren sau actual, ori dimpotriva, pentru a le dezvalui caracterul de automatism fara continut sau cu alt continut decat cel prezumat. Despre lord Kelvin se spune ca ar fi arfirmat ca nu mai este nimic nou de descoperit in fizica, totul s-ar rezuma la precizarea unor zecimale, in viitor. Sau ca zborul unui aparat mecanic mai greu decat aerul ar fi imposibil. Erori notorii, dar ce ne faceam daca toata lumea ii dadea ascultare?
Prin urmare, sa nu cadem prada unui astfel de reflex kelvian si sa ne permitem sa plonjam in adancul acestei intrebari: ce este votul politic si ce face el?

De fapt, nu e nici un secret: periodic, se organizeaza o cursa electorala. Candidati politici ajung, pe tot felul de cai, sa-si dispute votul unui numar de cetateni. Rezultatul acestui vot, conform unui algoritm in prealabil stabilit, (de obicei!-vezi ultimul referendum pentru alte opinii), este cel care stabileste structura puterii politice pentru urmatorul interval de timp pana la o noua cursa electorala, desfasurata dupa un calendar anuntat sau, mai rar, intempestiv.
Ce asigura aceste mecanism? Faptul ca toti cei care au dreptul sa voteze – in genere, cetatenii majori care nu au fost privati de acest drept- sa participe la desemnarea celor care vor detine puterea politica in perioada imediat urmatoare. Nimic mai mult, nimic mai putin.

Desigur, se poate obiecta ca votul reprezinta mult mai mult, ca prin intermediul lui se pune in aplicare vointa populara – esenta democratiei. Cei care fac aceasta afirmatie, ar trebui sa explice mai multe: ce este vointa populara,unde se gaseste ea, cum poate fi definita si identificata si pana la urma, la ce se serveste. Luam foarte multe lucruri de gata, dar stim oare despre ce vorbim? Este vorba despre un duh care umbla din casa in casa, impregnandu-se cu sustinerea si aprobarea tuturor, fara exceptie? Ce altceva ar putea fi denumit “vointa populara”? Sau este vorba despre o majoritate matematica ce adopta anumite convingeri si conduite? Insa, chiar si in aceasta varianta, de unde legatura cauzala intre aceasta majoritate si candidatii electorali? Ce anume garanteaza FARA ECHIVOC SI EXCEPTIE, transpunerea acestei vointe, (prezumand ca ea exista), prin intermediul votului, in puterea politica? Sunt candidatii si liderii politici de fapt liderii informali ai comunitatilor, iar in final, prin intermediul votului, se impune mesajul cu cei mai multi sustinatori?

Sa presupunem o dinamica a grupurilor in absenta votului, ca institutie formala. Membrii acestor grupuri vor interactiona si coopera intre ei in fel si chip, iar in cadrul grupurilor se vor detasa lideri. Pozitionarea acestora se face in mod natural, asa cum vedem la copii. Daca punem mai multi lideri laolalta, si acolo se va detasa un lider al liderilor. Sustinerea din spatele lor este cvasitotala, este imposibil sa iti imaginezi o structura de putere informala stabila cu 55% sau 60% sustinere. Ori este, ori nu este. Tudor Vladimirescu, de exemplu, a murit asa cum a murit pentru ca si-a pierdut sustinerea celor apropiati. Intr-o societate in care liderii nu pot fi decat informali, autoritatea formala se castiga si mentine doar prin mecanisme informale, nu prin mecanisme formale.

Ce se intampla insa daca acest consens nu exista? Daca societatea este sfasiata intre diverse tendinte, credinte si convingeri? In primul rand, este foarte greu ca un lider sa se impuna fara a castiga cumva acel consens sau un echivalent, este evident. Daca dam varianta fortei deoparte, doar o metoda asa-zis neutra, de numarare bob cu bob a acelor opinii, ar putea consacra o alegere formala, respectiv ar identifica opinia/opiniile cu cei mai multi sustinatori. Am numit, desigur, votul. Acolo unde nu exista consens, exista doar doua variante: fie face fiecare cum crede si nu exista o autoritate comuna, fie se impune regula votului ca unic mecanism de legitimare a acelei autoritati comune. Cu alte cuvinte, votul legitimizeaza autoritatea formala si atunci cand ea nu exista la nivel informal. Desigur, se poate intampla sa existe si autoritate informala, adica sa fie votati lideri adevarati, dar aceasta nu are caracter necesar, spre deosebire de cazul anterior.
Votul nu este un mecanism al consensului, ci o cale de a-l eluda pe acesta in exercitarea autoritatii. Mai mult, in prezenta mecanismului de vot, dispare oarecum necesitatea consensului, intrucat exista aparent functionalitate suficienta incat nevoia consensului sa nu fie evidenta imediat. Desigur, el poate fi evocat in discursuri ale liderilor politici, cateodata cu toata sinceritatea, pentru ca fracturile intre diversele factiuni din societate, si intre acestea si lideri, exista si isi fac simtite efectele, amenintand si uneori distrugand integritatea sociala.

Sa nu ne pacalim. Democratia nu este puterea poporului si nici manifestarea dorintei populare. In mod paradoxal, tocmai mecanismul votului impiedica asta, existand posibilitatea de a valida optiuni care sunt impartasite de 15-20% din populatie. Dreptul la vot nu ne asigura nimic, este doar un mod legitim prin care si factiuni ce probabil nu ar fi putut avea vreodata autoritate asupra unui grup sau a unei natii, pot ajunge sa exercite acea autoritate. Dreptul la vot ne indeparteaza de necesitatea de a coopera pentru ca grupul sa prospere. Dreptul la vot si votul pot sa legitimeze agresiunea, discriminarea, marginalizarea, imixtiunea ori impunerea. Avem destul exemple in secolul XX.

Aceasta nu se vrea o pledoarie pentru anularea dreptului de vot, nici vorba. Dar poate ar trebui sa ne regandim mecanismele prin care ne autoguvernam. Poate ar trebui sa intelegem ca, in absenta votului, 90% dintre cei care azi polueaza sferele inalte ale puterii, nu ar fi acolo, ci la coada societatii, unde le este locul. Poate ar trebui sa ne intoarcem spre mijloacele elementare de cooperare si actiune, care permit liderilor adevarati sa se afirme si sa ne inspire. De ce sa ne punem singuri in situatia de a depinde de un vot, cand putem face atatea alte lucruri cu viata noastra, in absenta acestuia? De fapt, sub paravanul unui drept – cu greu castigat nu-i asa – se ascunde obligatia noastra de a sustine un sistem si se consacra imposibilitatea de a trai inafara lui, indiferent ca alegi sa exerciti sau nu acel drept.

Unde este adevarata optiune?

Read Full Post »

Dupa cum am mai facut-o, voi publica un articol in serial, atat datorita intinderii subiectului cat si faptului ca mai lucrez la unele idei si formulari.

Articolul doreste sa abordeze tema democratiei, avand drept ultim scop o incercare de evidentiere a motivelor multiplelor disfunctionalitati din democratia romaneasca, asa cum le-am identificat eu.
Sunt, asa cum unii dintre voi stiu, un sustinator neconditionat al libertatii individuale, motiv pentru care nu acord democratiei credit decat in masura in care respecta si protejeaza acest statut al individului. Inafara acestei conditii, in opinia mea, democratia este doar un alibi pentru politici manipulatoare si opresive.

In ultima instanta, fiecare individ este preocupat de propria securitate si bunastare. Cel mai categoric mod in care le poate obtine, ar fi controlul total asupra tuturor celorlalti. Dar istoria a dovedit ca aceasta, si atunci cand reuseste unui individ sau grup restrans de indivizi, nu se intampla decat pentru scurta vreme si de obicei se incheie violent, cu pagube mari pentru toata lumea si distrugerea inclusiv a celui/celor care au practicat controlul total. Cresterea demografica din zilele noastre , interconectarea comunitatilor si transferul practic instantaneu al informatiei, nu fac decat sa reduca drastic probabilitatea stabilitatii oricarui status quo care presupune dominatia categorica a unei minoritati asupra majoritatii si exercitarea controlului cvasitotal de catre aceasta. In principiu, democratia reprezinta rezultatul esecului unei structuri in care majoritatea este supusa unei minoritati, ceea ce poate sa semnifice si un indiciu ca o societate stabila se cladeste doar pe principiul “majoritatea conduce”. Singur insa, acest principiu are multe neajunsuri. In ciuda unor opinii contrare, majoritatea nu este infailibila, si genereaza optiuni eronate, cu efecte sociale devastatoare. Sa mentionam doar ca majoritatea regimurilor totalitare moderne au fost facute posibile prin mecanisme democratice de sustinere, respectiv prin vot: nazismul, fascismul, comunismul in unele tari. Cu toate acestea, nu principiul este gresit, intrucat in absenta majoritatii nu exista stabilitate, ci mult mai probabil gresita este absolutizarea lui. El trebuie coroborat cu altele, cum ar fi suprematia legii si inviolabilitatea unor enunturi fundamentale, cuprinse intr-o Carta initiala, o Constitutie, daca vreti, care sa statueze si garanteze drepturi ale individului, indiferent si independent de gradul sau de agregare. Abia atunci constructia poate sa devina stabila si functionala, iar majoritatea este impiedicata sa devina simpla masa de manevra ori suport de politici totalitare sau social perdante. Democratia trebuie sa-i protejeze pe toti membrii ei, chiar daca minoritari, de orice discriminare pe acest criteriu, garantandu-le deplina egalitate si protectie in fata legii, precum si posibilitatea de a-si exprima optiunile. Desigur, majoritatile, cele politice cel putin, sunt rareori stabile, iar alternanta la putere devine astfel una din caracteristicile democratiei. Este greu sa-ti imaginezi insa o alternanta lina si lipsita de aspecte conflictuale majore, atunci cand ea s-ar petrece intre parti total diferite sau chiar antagonice. Din care motiv, democratia nu functioneaza cu adevarat decat atunci cand societatea adera in majoritatea ei la acelasi set de valori, in ciuda unor diferente de opinie asupra unor aspecte si doar daca anume tendinte de indemnare spre “ignorare” sau “uitare” a lor este considerata sanctionabila. Este una din conditiile de functionalitate pe care le voi mentiona mai incolo.

Toate acestea, democratiile occidentale par sa le fi inteles in oarecare masura. Spirala alternantei democratie- tiranie, cu toate formele in care ele s-au manifestat, care se desfasoara de la vechea Atena in timpurile moderne, a condus la o formula relativ evoluata de democratie, in care lectiile trecutului se incearca a fi cuprinse in norme societare menite a genera echilibru, stabilitate, echitate si coeziune sociala. Foarte probabil, nu este forma suprema de coabitare pe care omenirea o va cunoaste, insa pare o structura de organizare care da sanse unor evolutii pozitive pe termen indelungat, IN ANUMITE CONDITII. In acceptiunea mea, aceste conditii pot fi descrise astfel:

1. Libertatea individuala trebuie inteleasa ca fiind bunul suprem, cu toate drepturile si obligatiile care rezulta din acest concept. Orice limitare, alta decat cea rezultata din neincalcarea drepturilor si libertatilor semenilor cu ocazia exercitarii celor proprii, reprezinta un abuz si o motivatie legitima de contestare a cadrului.
2. Egalitatea indivizilor se statueaza ca fiind una in fata legii, si nu o nivelare sau regularizare a diferentelor individuale, ceea ce ar naste indemnuri si ar putea legitimiza masuri de inginerie sociala ce pot leza principiul anterior enuntat
3. Actiunea de a guverna, are doar sensul crearii de structuri si institutii specializate, menite sa puna in aplicare si sa apere principiile de mai sus, iar notiunea de Putere se intelege doar ca imputernicire temporara de a exercita atributiile acelor structuri.
4. Legea este norma acceptata mutual ca fiind referinta suprema in reglarea relatiilor dintre indivizi si/sau grupuri de indivizi, fara exceptie. Norma/conventia de baza trebuie sa consacre acele principii care sa nu permita adoptarea vreodata a unor legi care sa poate leza sau trata discriminatoriu vreun individ, ori care sa faca posibila folosirea privilegiului exercitarii puterii de catre o parte a societatii, indiferent cat de mare sau mica, pentru a-si consolida si permanentiza pozitia dominanta.
5. Cei guvernati nu trebuie sa astepte si sa ceara de la Putere altceva decat garantarea statutului lor de oameni liberi si egali in fata legii, pastrarea ordinii si linistii publice si apararea teritoriului lor de agresiuni. Democratia nu poate rezista decat atata timp cat majoritatile rezista la randul lor tentatiei de a se constitui ca atare in jurul unor idei, principii sau politici care ar permite unui individ sa creeze obligatii pentru un alt individ. Mai devreme sau mai tarziu, acestea ar duce la incalcarea principiilor care stau la baza ei si vor face loc arbitrariului si structurilor totalitare.
6. Simpla existenta sau statuare a unor mecanisme democratice, cum ar fi votul universal, dreptul de a alege si de a fi ales, nu garanteaza in nici un fel nici functionalitate, nici succes, nici protectie impotriva totalitarismului sau abuzului. In absenta unui atasament de fond al societatii in ansamblul sau fata de valorile democratice si a unei intelegeri profunde si relativ comune a semnificatiei acestora, cadrul democratic reprezinta doar un alt mod in care o minoritate isi exercita dominatia asupra unei majoritati, folosind mecanismele democratice pentru a o manipula si aservi scopurilor sale.
7. Democratia nu poate functiona fara economie de piata, desi relatia nu este una biunivoca. Aceasta ultima conditie este extrem de importanta si neglijarea ei antreneaza mari disfunctionalitati in societate, dupa cum voi incerca sa argumentez mai incolo.

(Va urma)

Read Full Post »