Demiterea stupidă și nemeritată a lui Mihai Răzvan Ungureanu mi-a reamintit că „democrația” produce deseori aberații. Pentru cei interesați reproduc aici un fragment din articolul lui Hans Hermann Hoppe, „Jos cu Democrația”:
„Imaginați-vă un guvern mondial, ales democratic pe scară globală, conform principiului omul-și-votul. Care ar fi cel mai probabil rezultat al unui scrutin electoral? Este aproape sigur că am obține un guvern de coaliție chinezo-indian. Care ar putea apoi fi măsurile cele mai plauzibile întreprinse de acest guvern pentru a-și mulțumi susținătorii și a fi reales? Guvernul va decide probabil că așa-numita lume vestică are mult prea multă bogăție, iar restul lumii, în particular China și India, mult prea puțină, și de aici, că o sistematică redistribuție a avuției și veniturilor este necesară. Ori imaginați-vă că în țara voastră grupul celor cu drept de vot este extins pentru a-i include și pe cei în vârstă de peste șapte ani. Deși categoric guvernul nu ar fi format din copii, măsurile sale politice vor reflecta în mod cert “preocupările legitime” ale acestora de a avea access “adecvat” și “egal”, “pe gratis”, la hamburgeri, limonadă și televiziune.
În lumina acestui “experiment de gândire”, există oare vreo îndoială în privința consecințelor procesului de democratizare început în Europa și Statele Unite în a doua jumătate a secolului 19, și desăvârșit după sfârșitul Primului Război Mondial? Expansiunea succesivă a francizei și instaurarea în ultimă instanță a sufragiului universal pentru adulți au creat în interiorul fiecarei țări ceea ce o democrație mondială ar impune întregului glob: au pus în mișcare o aparent permanentă tendință de redistribuire a avuției și a veniturilor.
Principiul omul-și-votul, combinat cu “participarea liberă” la guvernare – democrația – implică negreșit că fiecare persoană și proprietatea sa privată ajung la cheremul oricui altcuiva, putând fi înșfăcate de oricine. O “tragedie a comunelor” este astfel creată. Ne putem aștepta ca majorități de “nevoiași” să încerce să se îmbogățească pe seama minorităților “avute”. Asta nu înseamnă că va exista doar o clasă de “avuți” și una de “nevoiași”, și că redistribuția va fi una uniformă, de la bogați la săraci. Din contră. Redistribuția dinspre bogați spre săraci va juca mereu un rol important oriunde, dar ar fi o gafă sociologică să presupunem că va fi unica, sau cea mai predominantă formă de redistribuire. În fond, cei “permanent” bogați și cei “permanent” săraci ajung de regulă în această situație dintr-un anumit motiv. Cei bogați sunt, în mod caracteristic, sclipitori și întreprinzători, iar cei săraci manifestă de obicei pasivitate, puturoșenie, sau ambele la un loc. Nu este foarte probabil ca neghiobii, chiar dacă formează o majoritate, să păcălească sistematic minoritatea indivizilor ageri și energici și să se îmbogățească pe seama ei. Mai degrabă, o mare parte a redistribuției va avea loc în interiorul grupului celor ce nu sunt săraci, și frecvent cei cu o situație mai bună vor fi subvenționați de cei cu una mai precară. Să ne gândim doar la aproape universalul obicei de a oferi o educație universitară “gratuită”, prin care clasa muncitoare, ai cărei copii frecventează rar universitățile, este constrânsă să plătească școlarizarea odraslelor clasei de mijloc. Mai mult, putem anticipa existența multor grupuri și coaliții aflate în competiție, ce încearcă să câștige pe seama altora. Clasificarea unei persoane ca fiind “avută” (vrednică a fi jefuită) sau “cu lipsuri” (calificată a beneficia de pradă) se va face pe baza unor criterii aflate în permanentă schimbare. Totodată, aceiași indivizi vor fi concomitent membri ai mai multor grupuri de “avuți” și/sau de “nevoiași”, pierzând din cauza unei anumite trăsături caracteristice pe care o posedă și câștigând pe seama alteia, cu unii dintre ei ieșind net în pierdere iar alții câștigători absoluți în urma acestei redistribuții.
Apoi, identificarea democrației ca și mecanism al redistribuției avutului și veniturilor populare, în conjuncție cu unul din principiile fundamentale ale economiei – ce spune că în final cantitatea a ceea ce este subvenționat va crește – ne oferă cheia înțelegerii stării actuale a lucrurilor.
Redistribuția, indiferent de criteriul pe care se bazează, implică “confiscarea” de la proprietarii și/sau producătorii inițiali (“posesorii” a ceva) și “dăruirea” prăzii astfel prelevate non-proprietarilor și non-producătorilor (cei ce nu sunt “posesori” ai ei). Stimulentul de a fi prim proprietar și producător al respectivei resurse este redus, iar cel de a fi non-proprietar și non-producător este amplificat. De aceea, rezultatul subvenționării indivizilor pe motiv de sărăcie va fi mai multă sărăcie. Subvenționarea șomerilor va crea mai mult șomaj. Întreținerea din impozite a mamelor singure va duce la creșterea numărului acestora, precum și a copiilor “nelegitimi” și a divorțurilor. Prin ilegalizarea muncii infantile, venitul este trasferat de la familiile cu copii către persoanele fără copii (datorită restricțiilor legale asupra ofertei de muncă, ratele salariale vor crește). În consecință, rata natalității va scădea. Pe de altă parte, subvenționând educația copiilor, efectul invers este creat. Venitul este transferat de la cei fără copii și cei cu copii puțini către familiile cu mulți copii. Drept urmare, rata natalității va crește. Și iarăși, valoarea copiilor se va micșora din nou, iar ratele natalității vor cunoaște încă odată un declin ca rezultat al așa-numitului Sistem de Asigurare Socială, deoarece prin subvenționarea pensionarilor (vârstnicii) din impozitele impuse salariaților actuali (tinerii), instituția familiei – liantul între generații de părinți, bunici și copii – este slăbită sistematic. Astfel, bătrânii nu mai trebuie să se bazeze pe asistența copiilor lor atunci când nu și-au asigurat ei înșisi bătrânețile, iar tinerii (având de obicei mai puțin avut acumulat) trebuie acum să-i susțină pe vârstnici (cei cu mai multă bogăție acumulată), în loc să se întâmple invers, cum este firesc în interiorul familiilor. Dorința părinților de a-și avea copiii împrejur, și cea a copiilor de a-și avea părinții alături vor intra în declin, numărul familiilor destrămate și disfuncționale va crește, iar activitatea firească de aprovizionare – economii și formare de capital – va cunoaște un regres, în timp ce nivelul consumului se va ridica.
Subvenționarea, prin reglementări ale industriei de asigurări și prin asigurarea medicală obligatorie, a celor ce se prefac bolnavi, a nevroticilor, a celor indolenți, a alcoolicilor, a dependenților de droguri, a celor infectați cu SIDA și a celor “afectați” fizic și mental, va produce mai multă boală, reală sau disimulată, mai multă nevroză, nepăsare, alcoolism, dependență de droguri, infecție cu SIDA și retardare fizică și mentală. Forțându-i pe non-infractori, inclusiv pe cei ce sunt victime ale infracțiunilor, să plătească pentru încarcerarea agresorilor lor (în loc a-i sili pe infractori să-și compenseze victimele și să-și achite costul propriei arestări și detenții), infracțiunea va spori. Forțându-i pe afaceriști, prin programele de “acțiune afirmativă” (“non-discriminare”), să angajeze mai multe femei, mai mulți homosexuali, mai mulți negri sau mai multe “minorități” decât ar dori, vom avea parte de o creștere în câmpul muncii a numărului minorităților, și de tot mai puțini bărbați, tot mai puțini heterosexuali, tot mai puțini albi. Obligându-i, prin legislație de mediu, pe proprietarii privați de terenuri să subvenționeze (“protejeze”) “speciile pe cale de dispariție” rezidente pe proprietatea lor, ne vom procopsi cu animale mai multe și mai bine îngrijite, în timp ce ființele umane se vor împuțina și vor cunoaște condiții de viață mai precare.
Dar cea mai importantă observație este aceea că, silindu-i pe proprietarii privați și/sau salariații (producătorii) pieței să subvenționeze “politicieni”, “partide politice”, și “funcționari de stat” (politicienii și angajații guvernamentali nu plătesc impozite, ci sunt plătiți din impozite), mai puțină avuție va fi creată, iar numărul producătorilor și productivitatea vor scădea, concomitent cu accentuarea risipei, cu înmulțirea “paraziților” și a parazitismului.”
Mă opresc aici, lăsându-vă plăcerea să citiți articolul original aici: http://www.lewrockwell.com/hoppe/hoppe12.html
Vai, Porthos, chiar de 1 Mai ai postat acest articol!!?! Eu mă duc în pădure să fac un mic…Cât se prăjește micul voi cânta:
Sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii,
Voi, osîndiţi la foame, sus!
Să fiarbă-n inimi răzvrătirea,
Să-nceapă al lumii vechi apus!
Sfîrşiţi odată cu trecutul negru,
Sculaţi, popor de osîndiţi!
Azi nu sînteţi nimic în lume,
Luptaţi ca totul voi să fiţi!
Hai la lupta cea mare,
Rob cu rob să ne unim,
Internaţionala
Prin noi s-o făurim!
Să luăm banii lui Porthos
Și cu ei să ne hrănim!
Inteleg ca dl Ungureanu este un mare libertarian. Articolul lui HHH mi se pare o variatiune pe aceeasi tema. ! Mai muncitoresc!
Sa ma ierte dl HHH,dar acest articol este o expozitie de sofisme.
Habar n-am ce inseamna libertarian, am tot auzit cuvantul aici si pe site-ul dlui Nastase, dar daca este ce am citit mai sus nu am decat doua cuvinte de spus: Es-clus !
Daca chinezii si indienii sunt departe si imi sunt straini, adica nu ma leaga foarte multe de ei, cei de langa mine nu imi sunt si bunastarea lor ma intereseaza. Democratia are limitele ei, exemplul tau fiind corect, dar nici o alta forma de guvernare incercata de omenire pana acum nu s-a dovedit mai putin rea.
„Cei bogați sunt, în mod caracteristic, sclipitori și întreprinzători, iar cei săraci manifestă de obicei pasivitate, puturoșenie, sau ambele la un loc.” Asta nici tu nu o crezi !
„Să ne gândim doar la aproape universalul obicei de a oferi o educație universitară “gratuită”, prin care clasa muncitoare, ai cărei copii frecventează rar universitățile, este constrânsă să plătească școlarizarea odraslelor clasei de mijloc.” Obiceiul nu e chiar asa de universal cum spui tu, in America de Nord pur si simplu lipseste cu desavarsire. Departe de mine a spune ca modelul european e superior celui american, dar remarc ca impunerea lui ar trebui sa ambitioneze „clasa muncitoare – sintagma ta” de a invata mai mult si mai bine, ceea ce nu e rau. In tot cazul, o democratie are de castigat de pe urma unei populatii educate asa ca statul are interes sa plateasca o parte din educatia cetatenilor. O democratie in care majoritatea cetatenilor ar fi lipsiti de educatie ar fi de-a dreptul periculoasa.
„Întreținerea din impozite a mamelor singure va duce la creșterea numărului acestora, precum și a copiilor “nelegitimi” și a divorțurilor.” Nu va duce ci poate duce. Sunt sigur ca si tu esti de acord ca numarul divorturilor sau al copiilor nelegitimi creste din alte cauze decat impozitele. Or fi si cativa tacaniti care divorteaza „pe motiv de impozit„, eu nu am auzit inca.
Faptul ca exista multi bolnavi prefacuti nu inseamna ca ideea asigurarilor medicale de catre stat este falimentara. Eu vad cu ochii mei un lucru: asigurarile medicale (private in cea mai mare masura) din SUA costa dublu decat cele din Canada (majoritar de stat). Americanii din Detroit vin sa-si cumpere medicamente din Windsor pentru ca guvernul canadian a putut negocia preturi mult mai rezonabile cu companiile farmaceutice americane ! E una sa dai cu flit unei comunitati mici spunand ca tu tii la pret, etc., si alta sa te tii batos cand stii ca ai de pierdut un contract pentru zeci de milioane de cumparatori.
`Prin ilegalizarea muncii infantile, venitul este trasferat de la familiile cu copii către persoanele fără copii (datorită restricțiilor legale asupra ofertei de muncă, ratele salariale vor crește). ` Aici nu stiu la ce te referi, copiii pot castiga bani in anumite conditii (un exemplu care-mi vine in minte sunt cei cu talente deosebite, pentru muzica, actorie, stiinta, etc.). Nostalgia copiilor de zece ani lucrand in mina insa nu ma incearca deloc.
Libertarianismul asta din cate inteleg eu e un fel de revenire la moravurile si obiceiurile secolului XVIII in Anglia si XIX in restul Europei si SUA. Lasat necontrolat a dus la razboaie si revolutii, adica la o redistributie necontrolata a proprietatii. Athos parca zicea in unul din mesajele precedente ca in lipsa razboaielor (probabil revolutiile se incadreaza tot acolo) exproprierea nu ar trebui sa existe. Experienta ne invata ca exproprierea controlata limiteaza tendinta oamenlior de a incepe razboaie si revolutii.
@ d’Artagnan, dlnimeni, pierre, Radu
Mulțumesc mult pentru comentarii. Îmi cer scuze pentru răspunsul întârziat, însă am fost plecat din București, într-o zonă cu acoperire limitată (Vadu, la nord de Năvodari).
@ d’Artagnan
Eu aveam alte două versuri de încheiere, mai potrivite „redistribuției”:
Să-nvârtim hora hoției,
Pe pământul României.
@ dlnimeni
Nu știu orientarea politică a domnului Ungureanu, însă articolul lui Hoppe se referă mai degrabă la imperfecțiunile „democrației” și la incorectitudinea morală a redistribuției promovată de social-democrație/socialism/comunism.
@ pierre
Îți respect opinia, dar cred că ar trebui să-mi indici la ce „sofisme” din textul lui Hoppe te referi.
@ Radu
Textul din articol îi aparține lui HH Hoppe. Mi-ar fi plăcut să-l fi scris eu, dar din păcate, nu îmi aparține. Textul nu descrie o utopie libertariană, ci doar subliniază imperfecțiunile democrației, fără a propune deocamdată o alternativă. Dacă vrei să vezi o astfel de variantă, voi posta un astfel de text.
Referitor la „cei bogați”, ia top 100 Forbes și verifică câți din ei se încadrează în descrierea lui HHH. Presupun că tu te gândeai la bogații României, care sunt în marea lor majoritate produsul „crony capitalismului” dâmbovițean.
Radu
„Americanii din Detroit vin sa-si cumpere medicamente din Windsor pentru ca guvernul canadian a putut negocia preturi mult mai rezonabile cu companiile farmaceutice americane ! ”
Nu prea imi vine sa cred. Poate ca subventiile explica preturile mai mici din farmacii , sau alte reguli care tine de modul in care se deconteaza un anume pachet medical, dar in nici un caz forta de negociere. O firma mare de asigurari private are cel putin tot atati clienti cati are Guvernul canadian.
Apoi, asigurarile nu cumpara medicamente, ci doar achita contravaloarea acelora care pot face obiectul tratamentului medical asigurat. Pretul mare din State este mai curand un semn al unor influente complexe, care tin de specificul pietei, dar in primul rand de acceptanta la plata de catre asiguratori. Apoi, sunt convins, (teoretic doar, intrucat nu am verificat, dar este o regula generala a pietelor), ca aceste preturi mai mici se verifica pentru un numar finit de medicamente, nu pentru orice medicament.
Am citit x articole si am vazut si emisiuni televizate despre asta. Guvernul canadian nu subventioneaza nimic din preturile medicamentelor afisate in farmacii. Dar el plateste factura spitalelor asa ca are interes sa negocieze preturi mici la medicamente. Cel putin din cat am inteles eu din emisiunile alea, asta e explicatia: puterea de negociere cu companiile farmaceutice.
Canada reprezinta 32 milioane clienti, cam 1/10 din popuatia SUA. Ma indoiesc sa existe vreo companie de asigurare in state cu asa o forta.
Uite, am dat „americans buy drugs from Canada„ pe google, sunt o gramada de articole, 1 exemplu:
http://patients.about.com/od/savemoneyondrugs/a/How-Americans-Can-Buy-Drugs-From-Canadian-Pharmacies.htm
Iata o buna varianta de explicatie:
http://www.hoover.org/publications/hoover-digest/article/8083
Textul lui Hoppe este nemilos in oarecare masura, dar nu ilogic sau neadevarat. Sigur, realitatile sociale sunt complexe, iar afirmatiile categorice polarizeaza rapid audienta. Cu toate acestea, este dificil de contrazis ceva din cele afirmate, la fel de categoric si argumentat. Mai mult, cele continute in articol se pot observa in buna masura ca realitati, daca cineva se osteneste pentru o analiza aprofundata.
De fapt, ceea ce sustine Hoppe pe fond, este lipsa de fundament legal a unui sistem care consacra legitimitatea actului de deposedare in numele asa zisei justitii sociale, precum si cadrul care face aceasta posibil, democratia sufragiului universal.
Alternativa la democratia de acest tip nu este dificila datorita superioritatii sale, ci datorita dificultatii de a surmonta, pe cale pasnica, ceea ce eu numesc “sindromul cafelei gratis”: daca ai oferit un timp destul de indelungat o cafea gratis oamenilor si intr-o buna zi te opresti, vei obtine proteste pentru incalcarea unui drept. Altfel spus, ar fi foarte greu sa faci acceptabila o propunere care sa insemne sa platesti pentru lucruri care pana ieri erau gratis sau sa muncesti pentru bani pe care pana ieri ii primeai degeaba. Iar o societate care se bazeaza pe altceva decat pe acceptanta, nu are nici un viitor, intrucat de indata ce exista masa critica de contestari, acestia vor provoca schimbarea sau vor incerca sa o faca.
Am insa convingerea ferma ca nici democratia de tip vestic nu are nici un mare viitor: este nesustenabila financiar si este condamnata sa devina astfel, datorita votului universal. Din pacate, tot votul universal aduce si dictatori la putere, cei cu solutiile miracol, stiti voi.
Sindromul cafelei gratis e adevarat. Vad si eu cu copiii mei: daca ii invat cu jucarii trebuie s-o tin tot asa. Dar nu poti sa spui ca legea selectiei naturale e de preferat pentru ca am vazut ca da nastere unor explozii sociale (de fapt evolutia organismelor reprezinta o suita de explozii, asta e un fapt documentat, dar nu cred ca e de dorit in societate).
Nu votul universal este cauza ajungerii dictatorilor la putere, sa fim seriosi. Dictatorii exista mai ales in regimuri nedemocratice. In cazul lui Hitler problema a fost propaganda nationalista si rasista (veche de sute de ani). Si singurul medicament este educatia ! O populatie educata nu alege niciodata solutii miracol.
Democratia este viabila intr-o societate educata. Parerea mea !
Porthos: este ciudat de multa lume care il lauda pe dl Ungureanu pentru merite si capacitati pe care eu unul nu le-am putut vedea; ori, daca vreti, pentru energia sa potentiala si nu pentru cea cinetica; nu il includ aici pe Aramis, care probabil ca are legaturile lui in politica inalta. As fi preferat ca dumneavoastra sa nu fi fost printre persoanele respective. In fine, cum credeti. Nu am analizat scrisele dlui HHH ( banuiesc ca ati facut un efort pentru o traducere curata, felicitari) pina la nivelul colegului comentator Pierre, ca sa identific sofisme, insa am observat de la bun inceput ca discursul dlui HHH se invirte pe acelasi teren si are cam aceleasi puncte de vedere – si aceleasi limitari – ca alte discursuri libertariene peste care am mai dat, pe ici pe colo. Un discurs limitat, in general, la distributia si redistributia unor bani pe care este cumva intrinsec presupus ca libertarienii ii au iar ceilalti nu. Poate ca incercati sa treceti dincolo de redistributie si sa va imaginati cam cum ar arata viata, in ansamblul ei, al unei societati libertariene; veti descoperi ca unii scenaristi de film, destul de destepti de altfel, au creionat societati libertariene ca fundaluri pentru unele filme sf dintre cele mai cunoscute, iar fundalurile respective sunt destul de sumbre. Oricum, mi-am schitat convingerea, odata cu articolul dlui HHH, ca, daca promotorul liberalismului este individul cu initiativa, atunci promotorul libertarialismului este individul cu bani ( ceea ce inseamna ca si dumneavoastra aveti ceva parale). Astept primul articol de sustinere a libertarialismului din partea individului care sa isi doreasca sa fie sarac in libertarialism si sa nu il ajute nimeni. Altfel, discutia limitata doar la redistributie suna cam ca ” eu vreau sa am bani si sa nu dau, din ei, nimic la nimeni”. Cu stima.
Am scris ´, in unele locuri, in loc de libertarianism, libertarialism. Scuze.
@ all (off-topic)
Florin Georgescu – Ministrul Finanțelor !!! Incredibil! Ar putea să fie mai degrabă Prim-Ministru.
@ dlnimeni
Prietenul Athos a răspuns mai detaliat decât mine și nu cred că are rost să reiau argumentele lui.
Nu am înțeles cum ați ajuns la ideea că „promotorul libertarianismului este individul cu bani”. Este irelevant în acest caz (după părerea mea) câți bani are cineva.
Cu adevărat relevantă este (și îmi permit să-l citez pe Athos): „lipsa de fundament legal a unui sistem care consacra legitimitatea actului de deposedare în numele așa zisei justiții sociale, precum și cadrul care face aceasta posibil, democrația sufragiului universal.”
Poate nu sunt eu suficient de receptiv la teorii extravagante,poate insuficient documentat,dar recunosc ca teoriile astea anarho-libertariano-capitaliste nu ma misca prea mult.Sunt niste simple,sau complexe,constructii ideologice de laborator,cu prea putina relevanta practica.Bineinteles ca exista un public (ultra)liberal in esenta,dispus a se lasa sedus de astfel de idei,dar distanta intre liberalismul autentic si ccea ce eu consider anarhism,respectiv abolirea statului,disparitia institutiilor publice,preponderenta drepturilor naturale ale indivizilor,secesiunea statelor in mici comunitati si alte aemenea idei nastrusnice,este totusi prea mare dupa parerea mea.
Colegul @Radu a sesizat perfect exemple de ceea ce eu consideram eventuale sofisme,nu mai insist,desi multe dintre enunturi,aparent valabile,sunt pe fond incorecte sau incongruente logic.
Nu-mi propun o critica aprofundata,nu am pregatirea necesara,dar citind articolul complet oferit de @Porthos,ma intrebam,daca tot trantim de pamant cu democratia si cu statul,atunci ce punem in loc?
Sincer,nu am un sentiment tocmai confortabil cand ii aud pe acesti domni vorbind despre „libertate absoluta”.Ma gandesc ca o societate nu poate exista in afara unui set de reguli,precum si a unei forte de coercitie.Daca rolul coercitiv al statului dispare,preluat fiind de grupuscule oarecare,dupa care norme?,Intocmite de cine?,conceptul de „libertate absoluta” ma duce mai usor catre conceptul de „libertate abolita”.
@ pierre
Nici măcar eu (adeptul declarat al statului minimal) nu susțin că se poate „fără stat”, cel puțin în viitorul apropiat. Însă criza actuală (a datoriei statelor suverane) este rezultatul „redistribuției”, care a încurajat consumul „după nevoi” și nu „după posibilități” în numele „dreptului la o viață decentă”.
Spre exemplu în Grecia, acest lucru se traduce și prin dreptul de a te pensiona înainte de 60 ani, dacă ai lucrat „suficient”. Firește definiția lui „suficient” în Grecia este complet diferită de cea din Germania sau Olanda. Dar este rezultatul unei decizii „democratice”.
Deci ceea ce cred eu că trebuie făcut (și punctat în termeni foarte tranșanți de către HH Hoppe), este limitarea posibilității de decizie „democratică” asupra unei proprietăți ce nu ne aparține. Un astfel de exemplu este „redistribuția” pentru „protecție socială”, dar și decizia de a cheltui mai mult decât avem (ca stat), îndatorând generațiile viitoare.
Cel puțin pentru ultima parte, lucrurile par a merge în direcția corectă prin introducerea (deocamdată doar în teorie a) „regulii de aur”.
PS: Nu cred că poate exista „libertate absolută”. Libertatea mea se oprește în punctul în care încalc libertatea ta. Un exemplu concret este „portul armelor”. Opinia mea (foarte non-libertariană la prima vedere) este că armele trebuie interzise. Pentru că dreptul tău de a purta armă, îmi lezează dreptul meu de a mă plimba liniștit fără să fiu împușcat accidental (dreptul la viață).
Dl Hollande a promis deja ca odata instalat la Elysee,arunca la cos „regula de aur”,ceea ce sporeste gradul de incertitudine in viitorul Europei.Nu se stie daca va putea sa o faca,vom vedea.
@ pierre
Mi se pare extrem de îngrijorător. Genul acesta de atitudine (cheltuim cât avem nevoie, nu cât ne permitem) mi se pare revoltător. Până la urmă, cineva tot va plăti pentru asta.
@ Radu, pierre
Mi se par foarte interesante discuțiile în contradictoriu cu voi. Raționamentele voastre sunt extrem de coerente și mă obligă la o argumentare atentă (norocul meu cu Athos). După cum probabil v-ați dat seama, nici eu nu sunt adeptul unei abordări radicale (așa cum pare că sugerează Hoppe). Însă pentru frumusețea discuției, abordarea tranșantă a lui Hoppe e foarte productivă.
Sper doar să nu vă fi lezat sensibilitatea postând un articol prea brutal. Încă o dată mulțumiri pentru comentarii și scuze pentru întârzierea răspunsurilor.
Porthos, va fac atent, cu delicatete, ca, in calitate de gazda, nu prea puteti ocoli puncte la care trebuie sa raspundeti. Desigur ca Athos scrie ( si gindeste) mai profund decit mine: de aceea v-ati si asociat cu el. Spuneti-mi, ati vazut vreodata vreun om deposedat de … nimic? Adica o deposedare de ceva a unui om care nu are nimic de care sa poata fi deposedat? Poate fi deposedat de ceva acela care are. Si scuzati-ma,odata ce puneti problema (doar a) redistributiei, asta presupune ca exista, la unii, ceva de redistribuit. Adica discutam de valori materiale: bani sau bunuri convertibile in bani (proprietati,…). Cred ca, pina la urma, scheletul a ceea ce sustine HHH si sustineti si dumneavoastra ar fi celebrul prima lozinca libertariana romaneasca (iata-ne protocronisti si aici): foaie verde de dai-n-ai, Ia nu da, sa vezi cum ai, mai! Ori, actul de redistributie este doar un segment (mic!) din viata unei societati si, as zice, din ciclicitatea ( un anumit fel de ciclicitate, ori, daca vreti foarte foarte simplificat, binomul productie, inclusiv de servicii, vinzare a productiei) a vietii economice a societatii respective. Redistributia pare a fi copacul din cauza caruia nu este vizualizata padurea societatii libertariene. Ori, merita facut efortul pentru a face aceasta vizualizare. Numai aspectul asocierii cu o forma de guvernamint este foarte interesant. Mie mi se pare ca, in trecut, alti ginditori economici au pus problema redistributiei mai interesant decit dl HHH: adica nu au pus problema redistributiei in sine ( de neevitat, cred eu, atit timp cit avem de-a face cu o societate, cu expresia omului ca animal social) ci problema cit si cui redistribuie societatea. Cafeaua gratis poate fi scandalizanta, insa nu doar o bea cineva, ci o si livreaza cineva (si nu un sarac!). Adica, pentru o cafea gratis, bogatii pun, sa zicem, 40% din cost, mijlociii 50% si saracii 10%. O beau gratis mai mult saracii, insa o platesc toti platitorii de taxe, iar banii merg in buzunarele, cel mai probabil, unui bogat, care desigur ca plateste si pentru culturi, muncitori. Iar mecanismul este repetitiv si pentru frisca gratis si pentru alte „materiale” de ajutor. Observam deci un mecanism destul de subtil si in redistributie. As putea sa ii amintesc dlui HHH ceva: ca averile legendare par a fi fost facute societati nedemocratice, dar ca marile averi au fost facute in democratie. Si chiar ca democratia americana, de referinta, pare a nu-l fi impiedicat pe primul Rockefeller, dupa cum scria o biografie de demult, sa dea foc trenurilor concurentei.Acum scuzati-ma trebuie sa incerc sa-mi procur si eu ceva de redistribuit, sa nu ajung in situatia sa nu mai am de ce sa fiu deposedat, astazi nu mai e 1 Mai.
Inteleg ca fiind impotriva deposedarilor si redistributiei, sunteti si impotriva programului cornul si laptele. Ce dracu’, furajam gratuit toti etnobotanicii? Va rugerez sa protestati vehement pe blogul dlui Nastase. Si, ca sa fie lucrul cinstit, procedura sa fie asta: parintii sa dea banii pentru toate cornurile si toti laptii bauti de odrasle de pomana, iar furnizorilor sa le fie inapoiate cornurile si laptele furnizate, ca sa fie cinstit. Iar eu sa furnizez tot laptele si toate cornurile ( ca nu e domocratie ca sa se bage oricine) pentru procesul de inapoiere. In acest fel, banii se refac triplu: platesc parintii, furnizorii trebuie sa inapoieze banii luati, si, a treia oara, furnizorii trebuie sa vinda cornurile si laptele, odata ce le-au primit inapoi, n-o sa le arunce, nu? Deja faptul ca primesc o afacere la doar o treime din acesti bani nu mai este important. Un adevarat win-win!
@ dlnimeni
Recunosc că m-ați prins pe picior greșit. Am fost în vacanță de 1 Mai și nu am reușit să-mi susțin suficient de bine punctul de vedere. Nu am reușit nici măcar să mă documentez cât aș fi dorit.
Așa că îmi place/nu-mi place trebuie să recunosc că (măcar deocamdată) nu se poate fără redistribuție. Recunosc și faptul că nu pot (tot deocamdată) să propun un sistem mai bun decât democrația și să argumentez acest lucru fără a ofensa/șoca pe nimeni.
Despre Rockefeller, se poate discuta mult. Nu îmi este clar cât din „biografii” sunt lucruri reale și cât legende. Până la urmă, a devenit miliardar datorită intuiției și capabilității de execuție și mai puțin datorită practicilor incorecte. Să ne amintim ideea de a da gratuit felinare pentru a stimula consumul.
„Laptele și cornul” mi se pare doar PR PSD-ist. Recunosc că nu am făcut niciun studiu pe această temă, nici măcar informal, așa că este doar o opinie și atât. La timpul cuvenit mi-am precizat punctul de vedere stârnind și atunci (ca și acum) destul de multe discuții cu blogideologic, Ghiță, Aya, Socrate, Karakas & Co.
Porthos, Athos,
Din cate inteleg eu voi aveti afacerile voastre. Am sa va pun o intrebare si va rog sa raspundeti cinstit, fara sa va ganditi cum o sa folosesc mai departe raspunsul in contextul de mai sus.
Sa zicem ca aveti niste afaceri profitabile, dar nu foarte mari, incat trebuie sa va ganditi la fiecare angajat care isi depune CV-ul. Aveti doi aplicanti, amandoi cu studiile necesare. Unul a mai fost angajat, are destul de multa experienta si scrisorile lui de referinta demonstreaza ca isi face treaba destul de bine, dar are si momente cand mai intarzie, altele cand vine obosit deja si nu prea mai e bun la nimic in ziua aceea. Dar de fiecare data si-a indeplinit proiectele. Al doilea nu are experienta deloc. Propune in schimb un mod complet diferit de a-si face treaba: sa zicem ca pana azi compania voastra scria programe in C++, el vrea sa le scrie in X, o noua platforma de programare inca neincercata in afaceri, dar care, pe hartie macar, si in anumite conditii, ar putea sa aduca profit mai mare. Pe care l-ati angaja, pentru ca aveti nevoie neaparat sa angajati pe cineva azi ?
Scuze pentru intarziere, nu am avut timp azi.
Asa cum ii descrii, celui de al doilea nu i se potriveste un contract de munca, ci mai curand unul de participare la profit, tinand cont de profilul lui similo-antreprenorial. Ar fi o greseala sa-l angajezi, raportul ce s-ar crea ar fi unul nepotrivit si ar duce foarte probabil la frustrari reciproce si conflicte.
In conditiile fara iesire pe care le propui, l-as angaja pe primul, cu observatia ca lipsa lui de punctualitate poate constitui motivul concedierii de indata ce ar exista alternative.
Dacă X este Java, sunt tentat să-i dau dreptate celui de-al doilea și să schimb businessul. Însă presupun că tu te gândeai la primul. Să zicem pentru plăcerea de a vedea raționamentul tău că l-aș angaja pe primul, cel care întârzie.
X nu e Java pentru ca Java e incercata in afaceri.
Primul este democratia. Incercata dar fussy ! Are si plusuri, cateodata insa ne lasa balta ! Libertarianismul e un fel de X. Poate sa fie mai bine, ar putea insa sa fie mult mai rau. A incercat cineva ? A dovedit ca e stabila, ca stie ce face, si mai ales ca e destul de robusta la crize economice si/sau sociale, macar cat democratia ? Ca altfel nu e decat o castana fierbinte pe care eu as recomanda-o altora. Personal principiile libertarianismului mi se par cumva apropiate de cele ale liberalismului de acum 150-200 ani, desi democratie era si pe atunci intr-o anumita masura.
Intr-o alta ordine de idei, am ascultat o parte dintr-o lectie pe care o recomandai cu cateva saptamani in urma referitor la filozofia lui Kant. Eu si filozofia suntem necoplanari dar un lucru am retinut: Nu trebuie doar sa faci o alegere buna, trebuie sa ai si motivatia corecta. Chiar daca democratia este alegerea corecta, redistributia proprietatii este mai degraba o consecinta inevitabila si probabil o mica risipa, si in nici un caz motivatia corecta. Cred ca affirmative action nu face decat sa sape la radacina democratiei, nu sa o intareasca.
@dlnimeni
Cornul si laptele intra in sfera banilor de buzunar pe care un guvern, oricare ar fi el, poate sa-i cheltuiasca cum vrea (parerea mea). Dar Iliescu sa faca bine sa dea banii din buzunar pentru apartamentele date pe cutii de chibrituri celor care nu s-au invrednicit sa-l cumpere la justa valoare in vremea lui nea Caisa. Asta da ! Ca vorbim aici de zeci de miliarde de dolari la valoarea pietii din ziua de azi si de o enorma nedreptate facuta atat celor care au strans din dinti si si-au cumparat apartamentele corect, la justa valoare, cat si a celor care nu au avut `sansa„ sa-i prinda Revolutia intr-un astfel de apartament de stat.
100% de acord incepand cu „Dar Iliescu…” Este un punct de vedere pe care l-am enuntat si eu in repetate randuri.
@Athos,
Ceea ce inteleg eu din articolul la care faci trimitere e ca guvernul canadian cumpara medicamente mult mai ieftin decat companiile de asigurari din SUA. Autorul articolului vorbeste in termeni de „preturi controlate„ ca sa para un fel de practica neloaiala in afaceri. Dar preturile controlate nu sunt decat o oferta de genul „take it or leave it„ a unui afacerist puternic care stie ce face. Companiile farmaceutice americane au optat sa ia oferta guvernului canadian, nu ? Deci fac profit si la preturile canadiene, ca doar nu or fi prosti sa faca profit in SUA si sa-l piarda de dragul Canadei. Pret pe care nu a reusit sa-l negocieze nici o companie de asigurari americana. De ce ? Autorul zice ca asta ar fi pretul adevarat si canadienii nu ar plati si costul medicamentelor in faza de cercetare. Vorbim aici de multinationale, cu sedii cam peste tot, inclusiv in Canada. Dar vezi Doamne, doar americanii ar plati pretul corect, ceilalti ar trisa. Si culmea, le merge !
Daca-i asa, guvernul canadian sa faca bine sa controleze preturile si in alte domenii: spre exemplu, PC-urile care se vand in State la 1000 $ sa fie controlate la 500, iar Hondele de 20 000 $ in Detroit sa se controleze si sa se abtina la mai mult de 10 000 $ in Windsor. Asta ar fi o interventie de-a dreptul pozitiva (pentru mine !) – dar e de domeniul SF ! Nu m-a convins explicatia lui Russell Roberts.
Posibil, oricum, avem o situatie care ne spune multe: preturile mari din SUA se datoreaza capcanei patentelor si modului in care producatorii actioneaza in cadrul acestei protectii. De aceea, aceste diferente de pret se inregistreaza la produsele protejate si nu la generice, unde se pare ca raportul este invers : http://www.lexology.com/library/detail.aspx?g=ed138db9-3dbf-44d7-a2b3-ba7d7895e7af
Aceasta relativizeaza mult comparatia, desi este evident ca pretul mai mic la originale se bazeaza si pe politica cap a Canadei, care fixeaza preturile maxime de vanzare. Daca marjele nu ar fi fost suficiente, aceasta politica s-ar fi tradus prin absenta din piata, dar producatorilor totusi le convine, intrucat taind in alte parti, (buget reclama, prime de risc), isi asigura profiturile.
Nu are insa nici o legatura cu beneficiul unui sistem de sanatate de stat, care ar cumula o mare putere de negociere. Un sistem cap poate fi impus in orice tara, fara ca producatorii sa miste in front, decat prin absenta.
@ Radu
Democrația și libertarianismul nu sunt incompatibile! Simplificând lucrurile, libertarianismul susține că trebuie respectate trei drepturi fundamentale:
1. Dreptul la viață;
2. Libertatea;
3. Dreptul de proprietate.
Ai avut răbdare să vezi toate cursurile lui Michael Sandel? Primele erau despre utilitarism și libertarianism. În principiu sunt modele foarte simple și robuste. De aici încolo însă încep „exercițiile” complexe de „logică”. Pentru a avea modele mai complexe, care să țină cont și de social, este nevoie ca LARGA MAJORITATE A SOCIETĂȚII să fie capabilă să facă alegeri bune, doar din motive morale. Ți se pare realist? De aici și aberațiile „democrației”.
Am pus ghilimele la democrație, pentru că mi se pare nedemocratic să furi proprietatea altcuiva. După aceeași logică, „majoritatea” ar putea să decidă „democratic” să omoare pe cineva pentru binele „societății” și nu vorbesc neapărat un criminal, ci spre exemplu pe cei născuți handicapați.
@ Radu
Am citit și eu articolul lui Russell Roberts. Sunt mai multe argumente interesante acolo. Spre exemplu o posibilă explicație este legată de autorizarea noilor medicamente – prețul mediu al introducerii pe piața americană a unui nou medicament este de 800 mil. $ (amuzant: reglementarea contribuie la prețul ridicat).
De asemenea, cercetarea și dezvoltarea noilor medicamente costă foarte mult. Am putea spune că SUA plătește nota de plată pentru cercetarea de care beneficiază ulterior toată lumea. Amintește-ți că odată dezvoltat un medicament, producția nu costă mare lucru și de aici lupta marilor companii americane cu producătorii „pirați”. Și ajungem la un alt aspect ce ar trebui dezbătut într-un articol separat: drepturile de proprietate intelectuală.
Revenind la prețurile din Canada, am putea spune că guvernul Canadian trișează, dar Canada este o piață suficient de mare încât companiile farmaceutice să fie obligate să înghită incorectitudinea.
Articolul mi-a mai dat o idee. Costurile mari de dezvoltare a medicamentelor înseamnă și o uriașă cantitate de cercetare și experimentare. Piața studiilor clinice este de ordinul miliardelor de dolari. Poate ar trebui să încurajăm companiile americane să vină și să își extindă activitatea de cercetare în România. Ceea ce se face în SUA cu 1$, în România se poate face cu o fracție din acest dolar, în condiții similare de siguranță.
Radu: dl Iliescu are blog. Oricum, eu nu am nici o influenta asupra lui.
Porthos: nu am urmarit sa va prind pe picior gresit ci doar sa va fac atent – stiindu-va simpatia catre libertarianism – si dincolo de aspectele punctuale. Liberalismul nu cere neaparat democratie: poate coexista cu democratia, insa liberalismul poate trai si in dictaturi. Probabil ca si cu libertarianismul este cam la fel – si totusi nu la fel deoarece libertarianismul presupune o retragere a statului. Spre deosebire de liberalism (economic) / democratie (politica) sau liberalism ( economic) / dictatura (politica), libertarianismul (economic) ar urma sa influenteze mult mai tare politicul unui stat retras. Cum ar urma omul – animal social – sa substituie partea retrasa din stat este o chestiune de la care se deschid multe altele. Unii si-au imaginat ca golul creat prin retragerea statului va fi umplut de firme, de corporatii. Si-au mai imaginat, altii, restringerea geografica la dimensiunile orasului ( un fel de revenire la orasul – stat), nu intimplator cam cit ar putea controla o firma mare. Redistributia ar fi una dintre chestiunile minore intr-o societate cu totul altfel.Tot asa cum redistributia isi are subtilitatile ei in capitalismul actual, fie el politic mai la stinga sau mai la dreapta: una dintre ele, v-am exemplificat, este aceea ca exista nu doar beneficiarul ci si furnizorul; este utilizata (ponderat, desigur) contributia tuturor, insa ea ajunge nu doar la beneficiar ci si la furnizor(i). O alta este aceea ca redistributia elibereaza si fonduri ale celor foarte saraci care le cheltuiesc pe piata. Putem discuta daca ajutam categorii de oameni (stinga) sau o multime de indivizi care au nevoie de ajutor (dreapta), putem cauta metode de a selecta mai bine pe cei realmente in dificultate de cei lenesi care mimeaza dificultatea, insa renuntarea la redistributie, o practica avind forme inca din precrestinism, cred – si stipulata in unele religii – prin oferirea de pomeni, este, in opinia mea, foarte greu de facut.
Porthos, cum ati vedea, de exemplu, libera concurenta economica intr-un stat libertarian, adica: un oras – stat controlat de o corporatie ( si primarie, statul propriu-zis fiind foarte retras) care produce unul sau citeva produse?
@ dlnimeni
Cred că întrebarea la care trebuie să răspundem este următoarea: putem să ignorăm, prin decizia majorității, dreptul de proprietate (eventual, libertatea sau dreptul al viață) al cuiva?
Pentru că asta face redistribuția în numele unui principiu (presupus) mai înalt, „binele public”, se trece peste dreptul individual de proprietate. De obicei la prima întrebare se răspunde cu altă întrebare: există alternativă viabilă la serviciile (de tip „best effort”) oferite de stat?
Părerea mea este că există cu siguranță.
PS: mi-e teamă că nu am înțeles întrebarea din comentariul precedent. Libera concurență între corporația care domină orașul și alte corporații? Sau concurență între corporație și serviciile publice? În plus nu înțeleg de ce un stat libertarian ar trebui să fie controlat de o corporație.
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/165471.html
Sper să mă lase acum Radu să vorbesc de componența Guvernului…
Este un guvern prudent, conceput pentru conservarea avantajului electoral și nu cred să aibă legătură cu cel de peste 7 luni.
Punctele tari le consider cooptarea lui Florin Georgescu și păstrarea lui Leonard Orban. Ar fi putut să-l țină și pe Predoiu la Justiție. Câmpeanu bate câmpii, nu înțeleg cum poate ea să anunțe refacerea salariilor, de ce nu-l lasă pe ministrul de Finanțe să se pronunțe, doamna asta a uitat că nu mai e în Opoziție să-și dea permanent cu părerea. După ce am văzut titularul de la Educație am început s-o regret pe Caty..
Cât privește Agricultura, sunt curios să văd dacă Ministerul își va continua judecata cu Voiculescu pentru acel imens prejudiciu creat la Institutul de Cercetări Alimentare.
La Interne se putea și mai rău…
Aștept în același timp negocierile cu FMI, să vedem dacă pot obține de la ei mai mult decât PDL.
De acord, aveti cuvantul.
Total de acord cu Florin Georgescu si Leonard Orban.
Ce parere aveti despre Lucian Isar ? CV-ul il recomanda ca un tip foarte destept.
Daca imi amintesc eu bine Rus era dintre cei care ar fi vrut sa se lepede de tabloul lui Iliescu ? Tare bine ar fi.
Nu ştiu nimic de el…aştept!
Porthos: dar de cine, daca statul se restringe?
De nimeni 🙂 Sunt diverse firme, în competiție, furnizând serviciile pe care acum le furnizează (ineficient) statul.
@ d’Artagnan
Nu ai zis nimic de Comunicații. Parcă nu îți era simpatic Dan Nica (spre deosebire de mine).
Tot discutand libertarianisme,iaca uitam actualitatea zilei.Si n-ar trebui,zau…Si cand te uiti la ce se intampla in general cu clasa politica din Romania,cu (des)facerea guvernelor,cu reevaluarea reciproca a onor politicienilor nostri,cu (dez)organizarea competentelor pe domenii,cu deschis robinetul de pe conducta cu bistari pentru cresteri de pensii si salarii(asta da,”redistribuire”!),mai ca ma cuprinde un chef de libertarianism,numa’-numa’…Sa nu ramana piatra peste piatra din edificiul actual al statului si clasei politice autohtone…
Pai nu le zice bine herr Hoppe ?
„Most importantly, by compelling private property owners and market income earners (producers) to subsidize ‘politicians’, ‘political parties’, and ‘civil servants’ (politicians and government employees do not pay taxes but are paid out of taxes), there will be less wealth formation, fewer producers and less productivity, and ever more waste, ‘parasites’ and parasitism.”
Curat paraziti,curat parazitism!
Eu chiar nu mai stiu exact ce ma deranjeaza mai mult…Ca ghineralul cazanelor de fasole a fost re-re-evaluat?Ca ministresa Invatamantului ne anunta in CV ca iubeste „innotul” ? Ca Felix-varanul si-a pus pudelul sef peste domeniul manos al agriculturii,unde are si el niste invarteli de doar vreo 60 milioane coco ?Pardon,banos,nu manos,ca depinde de vreme…Ca Mircea Diaconu are dubla si onoranta calitate de ministru desemnat si urmarit penal ?
Desi,daca analizez bine,m-am hotarat:cel mai mult ma enerveaza ca numai in ultimele cateva zile,de cand politicienii nostri se joaca voiosi de-a „nu e guvernul,uite guvernul”,ca urmare a deprecierii leului,platesc lunar in plus speze bancilor si societatilor de leasing aprox 600 lei.Si tot creste…
Eu cred ca dintre toate cel mai periculos pentru democratia firava din Romania este Voiculescu. Individul asta ameninta si incita la lovitura de stat oridecate ori are prilejul. Acum ameninta iar si da termene de 60 zile dupa care va urma o suspendare a presedintelui pentru ca asa vrea el. Nu e cu nimic mai putin agresiv si destabilizator decat era Miron Cozma in 1996-1998.
Paradoxal,dar Voiculescu ar putea sa insemne salvarea in-extremis a lui Basescu…Individul asta decredibilizeaza prin simpla prezenta orice eventuala tentativa de suspendare si demitere.
Mie imi scapa cum as putea schimba ceva in ceea ce se intampla… Pur si simplu suntem victime colaterale. Ne mai dam cu parerea, dar cam atat.
Si sa nu-mi spui ca votul este solutia, ca-ti spun un banc nou cu ardeleni…(nou pentru mine)
Hai ca nu mai astept, si ti-l spun:
Ion se intalneste cu Gheorghe. Asta avea in mana un bumerang si era cam tot vanat si zgariat pe fatza.
Zice Ion: „Ce faci ma Gheorghe? Ce Dumnezeu ai in mana?”
Gheorghe, cu naduf ardelenesc: ” O… porcarie!”
Ion: „Pai si de ce nu-l zvarli, daca-i o porcarie?”
Gheorghe, si mai cu naduf: ” Da’ zvarle-l tu!”
Nu putem schimba nimic…Eu voi continua insa sa votez ori de cate ori am ocazia.Adica,pe romaneste academic,voi continua sa arunc cu rahat in ventilator.Ma rog,cu bumerangul…
@ Radu
Nici mie nu îmi e din cale afară de simpatic Voiculescu. Relicve ale „Epocii de Aur”. Partea bună este că poate fi ignorat fără nicio problemă. E mai influent gargaragiul de Mircea Badea.
@ all
Mie îmi lipsește perioada (de aur) când Președintele României se certa cu Primul-Ministru, iar economia se amuza și-i ignora liniștită. Dacă „dictatorul” va fi schimbat democratic și taxele vor fi reduse la nivelul celor din Bulgaria, eu voi fi fericit.
@Athos, d’Artagnan, Radu
Ati mai omis pe cineva din guvernul actual, care „innoata” in competentza : http://www.gandul.info/news/cum-poate-sa-scrie-noul-ministru-al-educatiei-cate-greseli-sunt-in-cv-ul-prof-univ-dr-corina-dumitrescu-rectorul-de-la-dimitrie-cantemir-9586605
Trist.
Păi eu mi-am spus părerea…o regret pe Caty…iar asta înseamnă ceva!
De acord cu regretele, dar cum sa dai portofoliul de ministru al invatamantului unei persoane care scrie la fel cum vorbeste Igas? ! : „branconaj”-„innot”. The same
@Revin: „Innotatoarea ” intelectuala, care a facut stagiu la „Standford”, este cea care a facut-o profesor universitar pe doamna Cocos, si i-a dat si catedra universitara la universitatea (particulara pe care o conduce.
Impostura intelectuala este unul dintre lucrurile care ma revolta cem mai mult, pentru ca este primul pas, si cel mai important, catre rasturnarea si anihilarea valorilor.
Porthos
Eu sunt fericit că pe Nica nu l-au pus la Interne…
Iar eu sunt fericit că l-au pus la Comunicații… Chiar a făcut o treabă bună.
Dl Nimeni
In primul rand, imi cer scuze pentru impolitetea de a nu fi sesizat mai devreme ca mi-ati pomenit numele, mai ales in modul magulitor in care ati facut-o. Pentru care va multumesc, dar cu care nu pot fi de acord.
In al doilea rand, mi se pare ca nu faceti suficient distinctia intre actul voluntar de a da, si obligatia de a da, respectiv deposedarea prin forta, (fie ea si numai sugerata ca posibilitate de catre domnia sa, Statul). Este o distinctie importanta, as spune capitala.
Sa nu dai din bunurile tale unui om care in mod evident este in nevoie, reprezinta, desigur, o atitudine indoielnica moral. Dar OBLIGATIA de a nu ajuta a fost rarisim legiferata, de-a lungul timpului. Doar in vremuri anormale sau extreme, imoralitatea si-a gasit sprijin formal.
In schimb, in vremurile noastre cele moderne, ne-am trezit convinsi ca deposedarea, adica furtul, se poate legaliza, ba mai este si moral… Explicatia unui astfel de sofism o reprezinta doar dependenta clasei politice de un astfel de aranjament si rolul pe care aceasta il joaca in convingerea oamenilor despre falsul lui caracter echitabil. Nu poti sprijini echitatea pe o inechitate funciara.
Studiul istoriei SUA ofera cateva revelatii despre evolutia gandirii comunitare. Una dintre primele chestiuni legiferate in noile colonii devenite independente, a fost caracterul ilegal al taxelor. Acest aspect a constituit un element foarte puternic in modelarea profilului societatii americane incipiente.
In cele din urma, din pacate as spune, societatea americana a pierdut lupta cu politica …
Porthos: las lucrurile asa, cred ca in timp veti observa singur si alte lucruri , este cel mai bine.
Athos, cred ca fac foarte bine distinctia, poate ca nu exprim asta foarte decis. Am senzatia ca va referiti la un soi de stat care, din instrument al cetatenilor, ajunge sa se autointretina pe spinarea acestora. Pe de o parte, avind un comportament dictatorial (mascat) pe un fundal social democratic; pe de alta parte uzind de tertipurile practicate de „minoritatea constienta”. Nu as dori sa abordez acum mai in detaliu notiunea de deposedare, fiindca i-as gasi cu siguranta si alte sensuri decit cele date de dumneavoastra si nu se stie cind s-ar mai termina discutiile Cred ca mai important este faptul ca ne-am detaliat niste ginduri si ne-am explicat unii altora din detaliile respective. Inchei cu o intrebare: iar in cultura romanica, ce s-a zis despre taxe?
Ma declar pe deplin de acord cu concluzia dumnevoastra si nelamurit in legatura cu ultima intrebare.
@Porthos,
sa zicem ca diverse firme preiau pe criterii contractuale ferme si de concurenta diverse servicii furnizate pana acum monopolist si ineficient de catre stat.De exemplu,serviciul comunal de justitie si serviciul comunal de politie.Ca in orice paradis libertarian,vor actiona complet liber legile concurentiale ale capitalismului,asa incat firmele respective vor tinde legic catre acapararea cotelor de piata.Mai repede sau mai tarziu,una dintre ele,sau un grup,vor domina in respectiva comunitate piata justitiei si a politiei.La fel de legic vor urma fuziuni,cartelari,etc.Daca vor abuza de pozitia dominanta,vor fi penalizate de catre utilizatorii serviciilor,iar asta le va atrage falimentul.Daca insa vor continua sa faca treaba buna,vor ajunge sa castige,sa zicem,80% din piata.Cine sau ce anume ne asigura ca in aceasta situatie se va mai respecta principiul liberei concurente si ca restul firmelor nu vor fi evacuate de pe piata?In fond,managerii rrspectivei firme,abuzand de pozitia dominanta,ar putea stabili cu de la sine putere ce anume este permis si ce nu este permis.In general,cum se vor impaca in final legile dure ale pietei cu principiile libertatii individuale in cazul in care o firma dominanta decide sa le incalce? Iar situatia asta inevitabila,in care o firma sau un grup de firme ar acapara,sa zicem piata serviciilor de politie in orasul Focsani,nu ne duce cu gandul tot la un fel de „stat”?
Asta cu frica de monopol imi place intotdeauna… Un monopol real si neimpus de catre stat poate exista teoretic, dar numai si numai atunci cand nimeni altcineva nu poate compune un produs concurent mai atractiv. Practic, greu de realizat.
Sa luam exemplul teoretic al Focsaniului. Ca sa „acapareze” piata, adica sa obtina un contract de protectie cu cvasitotalitatea cetatenilor Focsaniului, o firma, sau grup de firme, ar trebui sa faca urmatoarele:
– sa ofere servicii de protectie reala, insemnand contracte executabile, nu teoretice, in conditii de pret „fara concurenta”.
– sa ofere satisfactie si nu sa inspire frica, in caz contrar ar ramane fara clienti. Ce sens are monopolul, daca nu ai cui vinde?
Nefiind vorba de resurse speciale, un astfel de monopol nu s-ar putea constitui, ci eventual am putea vorbi de saturarea pietei cu 2-3 jucatori mai mari. Nimic rau in asta.
Ce avem astazi in Focsani, de fapt?
Nu e vorba de frica…asa cum si aparitia unui monopol nu presupune obligatoriu „resurse speciale”.Sunt suficienti doar banii…Si nu inteleg nici pe ce considerente putem exclude apriori posibilitatea cartelarii monopoliste.In fond este part of the game,se intampla zilnic,peste tot unde principiile economiei de piata functioneaza.Putem sa ne imaginam cumva piata Focsaniului,de exemplu,locuita de 2-3 jucatori mai mari,care pe baza unui gentleman’s agreement,consimt sa traiasca in buna liniste si pace,nederanjandu-se reciproc,intru deplina liniste si satisfactie a focsanenilor? Greu de crezut.Se contesta chiar fibra interna a libertarianismului.Si oricum,ideea pe care o urmaream era aceea ca in mod paradoxal,libertarianismul poate conduce la forme mutante de „stat”.
@ pierre
Nu poate fi negată a priori posibilitatea apariției unei forme mutante de stat. Deci nu este imposibil, este doar foarte improbabil. În timp ce actuala stare de lucruri este deja absurdă: paraziți (politicieni) care nu numai că trăiesc din taxarea celorlalți, dar se și îmbogățesc, compromițând complet ideea de reușită financiară corectă moral.
Focșaniul cu al său Marian Oprișan este exemplul perfect. Un „politician” bogat, care conduce de 20 de ani un județ sărac.
Pierre
Libertatea pietei nu exclude, intr-adevar, intelegerile intre concurenti. In realitate insa, ele nu functioneaza decat pe termen scurt. Nu prea exista exemple contrare. Sa lasam putin de-o parte economia vizibila, unde reglementarile numeroase si barierele de tot felul duc la monopoluri legale. Sa luam pietele negre, dominate de lumea interlopa, (care se hraneste din ele tot datorita statului,by the way). Exista tendinta gruparilor de a-si imparti piata si de a face intelegeri de nonconcurenta. In realitate insa, acestea sunt incalcate permanent, intrucat intodeauna vine cineva din spate, care vrea si el o bucata. Sau unul din partenerii intelegerii incearca sa profite de un context favorabil pentru a se extinde.
Monopolurile naturala sunt posibile acolo unde exista posesia singulara a unei resurse fara alternative, de care depinde un produs cerut in piata. Dar astfel de situatii sunt rare. In rest, ele sunt generate de catre reglementari guvernamentale, care „inchid” pietele pentru concurenti. In afara acestui cadru, intelegerile intre concurenti nu sunt un pericol real, datorita volatilitatii lor si expunerii acestora la presiuni ale pietei ce nu pot fi controlate. In ultima instanta insa, presupunand ca o intelegere de tip cartel ar fi posibila in Focsani, intre 2-3 firme de securitate, care ar fi efectele negative? Pretul prea mare? Serviciile proaste? Altceva nu putem presupune, insa in aceste cazuri cartelurile se prabusesc repede.
Dar revin la intrebarea mea, formulata altfel: de ce ti se pare ca situatia actuala din Focsani, cu monopol de stat asupra ordinii publice, este preferabila cartelului privat?
Mi se pare,nu mi se pare,problema mea este ca nu am timp sa raspund acum.
Athos, nici o problema, va lamuresc pe cit pot: tipul de cultura anglo-saxon a generat obiceiul comitetelor. Noi avem o cultura romanica, oare care ar fi echivalentul?
Legat de taxe, a avut mai putina importanta faptul ca acei colonisti proveneau din spatiul englez. Ceea ce este relevant, este faptul ca SUA s-au nascut dintr-o revolta impotriva taxelor, si ca multa, multa vreme dupa formarea guvernului federal, taxele au existat la un nivel minimal, fiind uneori abolite complet, cu putine exceptii.
@Athos,
vorbim,deci,despre servicii indeobste furnizate,monopolist,ce-i drept,de catre stat,asa cum este el desenat azi in majoritatea tarilor avansate.Cum sunt justitia sau ordinea publica.
Uite ce sustine undeva dl Hoppe:
„Conflictele sunt posibile doar dacă şi doar în măsura în care bunurile sunt rare. Oamenii au conflicte pentru că vor să folosească unul şi acelaşi bun în moduri diferite, incompatibile. Fie câştig eu şi îmi impun propria voinţă, fie câştigi tu şi îţi impui propria voinţă. Nu putem fi amândoi „câştigători”. În cazul bunurilor rare, aşadar, avem nevoie de reguli sau legi care să ne ajute să decidem între pretenţii rivale care sunt în conflict. Spre deosebire, bunuri care sunt „libere”,, bunuri care sunt disponibile într-o foarte mare abundenţă, care sunt inepuizabile sau reproductibile la infinit, nu sunt şi nu pot fi o sursă de conflict. Oricând folosesc un bun fără raritate nu se diminuează deloc disponibilitatea lui pentru altcineva. Pot să fac ce vreau cu el, iar tu poţi în acelaşi timp face cu el ce vrei. Nu există păgubit. Amândoi suntem câştigători; şi ca atare, în ceea ce priveşte bunurile fără raritate, nu este vreodată nevoie de legi.”
Te intreb si eu acum:de ce ti se pare ca o societate privata care imparte,sa zicem justitia,intr-o comunitate oarecare,pe principii de concurenta neingradita,dar care porneste de la asemenea „principii”,ar putea sa iti furnizeze servicii mai bune decat statul actual?
Athos: se poate.
@ pierre
Nici astăzi justiția sau ordinea publică nu sunt exclusiv monopol de stat. Companiile își rezolvă de cele mai multe ori diferendele prin arbitraj. Iar despre companiile private de pază nici nu mai are sens să vorbesc. Prin comparație poliția (plătită din bani publici) este un model de ineficiență. Îți sugerez să citești opinia lui David Cameron, prim-ministru al Marii Britanii pe acest subiect (ineficiența poliției): http://www.guardian.co.uk/politics/2006/jan/16/conservatives.ukcrime
Una din idei (dar care nu este prezentată în articolul de mai sus) este privatizarea unei părți din serviciile de ordine publica.
Pierre
Justitia a fost afacere privata inainte sa devina una de stat. A fost insa un instrument prea puternic pentru ca stapanitorul sa nu si-l insuseasca.
Apropos de privat/stat, in domeniul protectiei. Scandalul cu Serviciile Secrete americane, cele care asigura protectia Presedintelui SUA, este relativ recent. Comportamentul iresponsabil al acestora cand se aflau in Columbia, se va fi lasat cu ceva sanctiuni individuale, dar Serviciul Secret nu si-a pierdut contractul cu Presedintia. Acesta este garantat prin…lege.
Imagineaza-ti ca asa ceva s-ar fi intamplat in cadrul unui contract cu o firma privata. Contractul ar fi fost anulat in secunda doi, iar firma respectiva ar fi falimentat imediat, intrucat nu ar mai fi gasit contracte de protectie guvernamentala nicaieri.
Contractele private se bazeaza pe incredere si renume, foarte mult. Incalcarea acestor reguli este de cele mai multe ori echivalenta cu iesirea din joc, intrucat nici ceilalti jucatori si nici clientii nu vor accepta o atare situatie.
In domeniul consultantei financiare de top, se vorbea acum zece ani de „cei cinci mari”: Arthur Andersen, Ernst&Young, Delloite&Touch, PwC, KPMG. Scandalul Enron, cand in urma falimentului acestei companii s-a constatat ca auditorul, (Arthur Anderson), si-a incalcat obligatiile de auditor, ascunzand de actionari si consilil de administratie situatia reala si practicile de umflare artificala a profitului, compania a iesit din bussines instantaneu. Umbra de neincredere pe care a aruncat-o in piata, despagubirile si procesele ce au urmat, au terminat-o.
Daca era companie de stat, urmau vreo 2-3 destituiri, schimbari in regulament pentru ca toata lumea sa se acopere, si cam asta era. Jobul mergea mai departe.